Din sfaturile duhovnicesti ale Parintelui Dionisie de la Colciu (+11 mai)

Părintii spun că Îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui si prin dragostea fată de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtutile trebuie să te smeresti.

Cum se face aceasta?

Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuti vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca si o casă fără fundatie. Când cineva este smerit, îi vede pe toti ceilalti ca sfinti. Harul vine si se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalte cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, si încearcă să facă asta cu noi încă din tinerete, căci stiu că cel mândru nu va merge în cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în Împărătia Cerurilor. Odată, când Sfântul Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier prin desert, un diavol l-a întâlnit si i-a spus: "Am o mare amărăciune, căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac si eu: tu postesti, eu nu mănânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. Într-un singur lucru mă întreci - în smerenie."

Cum poate cineva să dobândească răbdare?

Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne învete smerenia mai mult decât orice altceva.

Cum putem să ne întărim credinta în faptul că Dumnezeu poartă de grijă tuturor?

Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi însine. Si trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta, trebuie să lăsăm harul să lucreze.

Ce vreti să spuneti prin: "Trebuie să lăsăm harul să lucreze"?

Când întelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem constiinta neputintelor noastre.

Cum ar trebui să ne rugăm?

Cu perseverentă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creste.

Sfintii Părinti spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm "în prezenta lui Dumnezeu". Cum putem cultiva aceasta?

Rugându-ne din tot sufletul si si cu multă atentie.

Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji care îngreunează aducerea-aminte de Dumnezeu?

Dacă ai smerenie si iubire, esti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situatii dificile. Au existat sfinti aflati în ascultări dificile si s-au rugat, ca Sfântul Calist, patriarhul Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.

Sursa: Sfaturi ortodoxe

Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă

Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o să ne unim cu Basarabia, dar o să ne pierdem şi ţara aşa cum este.

Părintele Dionisie: Părinte, s-ar putea îndeplini prezicerea părintelui, că uite, după cum vedem şi auzim, cele mai multe avorturi din toată Europa se fac la noi.

Aşa e, părinte. Sunt 13 milioane de când au căzut comuniştii. 13 milioane de avorturi.

Părintele Dionisie: Auzi, dumneata! Vedeţi cât s-au depărtat românii de credinţă?! Românii ar trebui să fie cei mai apropiaţi de Dumnezeu, fiindcă poporul român este un popor mai proaspăt, nu-i vechi, şi el, deodată, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, s-a trezit creştin-ortodox. De aceea, el trebuie să fie mai apropiat de Dumnezeu decât orice neam, că toate neamurile cele vechi s-au închinat la idoli. Pe când poporul român, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, el deodată s-a trezit creştin-ortodox.

Noi ar trebui să fim cei mai apropiaţi de poruncile Mântuitorului. Dar vezi cu câtă şărlătănie s-a băgat Satana în inima poporului român ca să socotească păcatele trupeşti întru nimic; să le facă, să se distreze…

Mamele sunt datoare să-i aducă pe copii în lume şi să-i facă creştini, fiindcă eşti creştin şi creştineşte trebuie să-i creşti, ca atunci când te vei duce la Dumnezeu să poţi zice aşa: „Iată, Doamne, eu şi pruncii care mi i-ai dat Tu”. Atunci vei intra întru împărăţia Cerurilor, în viaţa cea fără de sfârşit. Dar dacă tu faci avorturi, nu-l laşi pe copil să se bucure nici de viaţa asta trecătoare şi plină de necazuri, căci l-ai tăiat, şi nu se poate duce nici în împărăţia Cerurilor. Vezi, ce fărădelege mare şi ce păcat îngrozitor? Şi iată, lumea aşa merge înainte, cu toate că propovăduitorii Ortodoxiei şi preoţii şi duhovnicii îşi fac datoria şi le spun oamenilor că păcatul ăsta al curviei e cel mai mare păcat. (2003)

Părintele Dionisie: Acuma, când suferă atâta lume în ţară, când cu mare greutate de-abia mai rezistă să poată trăi, dacă românii vor mulţumi lui Dumnezeu, Dumnezeu are purtare de grijă şi o să ne ajute. Eh, s-au înmulţit păcatele şi trebuie ispăşite. De acuma trebuie să suferim mai mult, fiindcă nu cădem de bunăvoie la bunătatea lui Dumnezeu, strigând cu toată inima: „Doamne, mă rog, iartă-mă, că am greşit înaintea Ta!”. Suferim fiindcă suntem nepăsători la aşa ceva. Dar Dumnezeu tot nu se depărtează de noi, şi de aceea să ne osârduim să fim aproape de El, că nici un folos nu căpătăm dacă ne depărtăm da Dumnezeu, din contră, ne va fi mai rău. (2003)

Părintele Dionisie: Cum a ajuns ţara noastră! Era cea mai bogată când am plecat din ţară şi, uite, au ajuns astăzi românii să fie muritori de foame. Tineretul îşi ia lumea în cap şi se duce în toată lumea să lucreze ca argaţi, ca să scoată o bucată de pâine. (2002)

Părintele Dionisie: Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi. Dacă şi aici, şi în monahism se strecoară ispititorul ăsta! Tu eşti român şi eu român, dar el se bucură când îţi poate săpa o groapă ţie, în faţa duşmanului. In faţa duşmanului, care duşman e şi al lui şi al meu. El se uneşte cu duşmanul lui şi al meu ca să mă distrugă pe mine. Am observat că multe întâmplări din acestea s-au întâmplat şi asta-i dureros.

Vedeţi? Asta-i ca şi cum ar fi un blestem pe capul nostru. Vasăzică, zici să fim mai uniţi, împreună, cu aceleaşi idei şi pe urmă te faci fals, vezi? Asta-i o slăbiciune, da, o slăbiciune. Cel mai dureros lucru. N-avem darul ăsta al unirii. Românii care se duc în America, la toţi le e ruşine să se prezinte, să spună: „Măi, sunt român, orice s-ar întâmpla”. Nu. Ei, dacă învaţă engleza, de-acuma le e ruşine să mai spună că-s români şi se unesc cu alţii. [...]

Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. [...] Dar dacă nu-i unire, e dărâmare, s-a terminat. (2002)

Părintele Dionisie: De vină sunt conducătorii – să zicem – sau păcatele oamenilor, de-o ajuns aşa scumpa noastră patrie care, atunci când am venit noi în Sfântul Munte, era întâia ţară, cu toate bunătăţile. [...] Ce să zicem? Ne pare rău de naţiunea noastră, dar să facem răbdare, că se vede treaba că s-au depărtat oamenii de adevăr şi de aceea conducătorii au devenit falşi, n-au avut grijă de naţiune şi uite, s-a ajuns acuma că milioane de români s-au împrăştiat în toată lumea ca să poată trăi. Auzi dumneata, n-are de lucru românul în ţara lui! Auzi dumneata, ce batjocură! Dar cine ştie, păcatele, poate or fi păcatele. Dar să mulţumim lui Dumnezeu şi să facem răbdare şi Dumnezeu ne va binecuvânta. „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.” Să ne ajute Dumnezeu ca dincolo să căpătăm fericirea. Să facem răbdare! Ne pare rău, tare rău, că a devenit ţara noastră cerşetoare. Românul îşi leapădă ţara şi se duce să fie argat la străini. [...] Eh, răbdare, cu speranţă la Bunul Dumnezeu că poate se vor îndrepta lucrurile. Dacă n-o fi cumva spre mai rău, fiindcă duşmanii s-au înmulţit şi numai Dumnezeu ştie ce o mai fi. Dar fie voia Domnului! Noi să facem răbdare şi să avem ambiţia aceea că suntem români şi creştini. Că astea două o să ne ajute ca şi naţiunea să n-o pierdem, şi Ortodoxia, sufletul, să-l putem scăpa din ghearele Satanei. Eh, Domnul să ne fie întru ajutor. (2003)