Parintele Rafail ne spune cum sa trecem prin incercarile ce vor veni. Cu cat este mai mare chinul, cu atat este mai mare increderea lui Dumnezeu

Sa avem urechi surde pentru iad si pentru draci, noi ne primim indreptatirea si osandirea, adica ar trebui sa zic osandirea si indreptatirea numai de la Dumnezeu, iar glasul lui Dumnezeu, ori este mangaietor, ori bucurator, ori cel putin, undeva tainic,
mangaietor. Sa stiti ca, cu cat este mai cumplita suferinta, deci uitand linia pacatului, deocamdata, sa stiti ca, cu atat mai mult, tradeaza, ca sa zic asa, sau vadeste increderea pe care Dumnezeu o are in tine. Si iti ofer gandul asta ca prim sprijin, ca prim ajutor duhovnicesc. Mai mult nu stiu ce sa zic, decat asta: cand vad si aud lucruri dintre astea nu pot decat sa ma inchin inaintea acelor care sufera lucruri dintr-astea. Insa sa stiti si sa nu uitati. Cu cat
mai mare chinul si durerea, cu atat mai mare puteti socoti ca este increderea pe care Dumnezeu o arata in tine, acum. Va zic asta ca sa va dea Dumnezeu barbatia, curajul de a trece prin incercarile astea, iar ce va iesi dintr-asta, ce prunc se va naste duhovniceste, in tine, din samanta asta, Dumnezeu sa-ti arate si sa-ti fie bucuria mai deplina decat a fost pana acum. Cred ca fiecare criza, fie din interior sau exterior, prin pierderea unui suflet iubit sau asa ceva, fie printr-o judecata launtrica in care ajungi intr-o deznadejde, chiar sinucigasa, cred ca fiecare din crizele astea sunt nu altceva decat un prag, pe care cu ajutorul Domnului trebuie sa-l trecem. Asa cum Adam trebuia sa-si treaca un prag, el a ratat atuncea, dar sunt multi dupa Adam, care desi impovarati de pacat, au trecut mult mai slavit pragurile astea. Dumnezeu sa va dea putere, Dumnezeu sa va dea mangaiere si lumina! Daca nu puteti altceva deocamdata, faceti ca marinarul in furtuna. Tine-ti-va de ceva si doar nadajduiti in Dumnezeu si Dumnezeu sa va arate si lumina mantuirii.

Parintele Rafail Noica: Moarte inseamna faptul de a nu cunoaste pe Dumnezeu

Compar ce am trait eu in viata mea cu ce traia Parintele Sofronie intre 20 si 30 de ani si mai tarziu. Spunea ca, socotea ca blestemul cel mai mare este a nu cunoaste pe Dumnezeu. Eu, si banuiesc ca multi din contemporanii nostri, traim bine mersi, fara Dumnezeu, poate ne e un pic dor de El, poate avem niste greutati si atuncea ne amintim ca mai este si Dumnezeu, si poate ca sa ne ajute El cand altii nu pot, insa nu ne dam seama - a murit ceva in sufletul nostru si nu ne dam seama, tocmai fiindca suntem morti, ce moarte inseamna faptul de a nu cunoaste pe Dumnezeu. Iata ca, pe de o parte, Adam putea vorbi cu Dumnezeu. Venea in gradina raiului Dumnezeu, vorbea cu Adam, ii spunea niste lucruri, si, dupa cate se intelege, pleca sau nu stiu ce se intampla, dar ramanea Adam singur, ca sa zicem asa, de capul lui. Dar desi vorbea fata catre fata cu Dumnezeu, vadit Adam nu a ajuns sa cunoasca pe Dumnezeu destul de deplin. Daca ar fi cunoscut Adam pe Dumnezeu destul de deplin, ar fi fost cu neputinta mincinosului sarpe sa insele pe Adam, respectiv pe Eva, dar putem, cand zicem Adam, s-o implicam pe Eva, si cand zicem Eva, sa-l avem pe Adam in gand, ca traiau ca unul, asa cum doreste Dumnezeu sa traim noi toti si asa cum trebuie sa ajungem sa traim noi toti. Sensul nevointei, telul nevointei, este acea dragoste care face dintr-o multime din miliarde de oameni, cati de la Adam si nu numai pana azi, cei care se nasc acum, si pana la cel mai de pe urma care va sa se zamisleasca din femeie in istoria asta - ca toti astia sa fim unu, asa cum Dumnezeu, nu Dumnezeii, dar Dumnezeu este trei Persoane, si zicem Dumnezeu, si ne-am invatat din vechime, cel putin de la Moise incoace, ca Dumnezeu cel adevarat un Dumnezeu este si nu traim in duh de politeism. Greu a fost lui Hristos ca, fara sa darame in om chipul asta, al Dumnezeului unu, sa ne impartaseasca totusi ca Dumnezeu este Trei, si nu fac agramatism.
Unde s-a poticnit Adam? Necunoscand pe Dumnezeu, sarpele ii sugereaza lui Eva ca, atunci cand o iscodeste si scoate din ea informatia ca Dumnezeu a zis ca din toate lemnele raiului sa mancati, dar din acela al cunoasterii binelui si raului sa nu mancati ca veti muri, sarpele ii zice:”A, nu veti muri, ci ca stie Dumnezeu ca in ziua cand veti manca din el, nu veti muri, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezei, cunoscand binele si raul.”

Fragment din conferinta "Din ce moarte ne-a izbavit Hristos?", 15 decembrie 2005, Alba Iulia
Transcriere preluata de pe www.cuvant.credo.ro