Foaie verde siminic, auzit-aţi de-un voinic?
Foaie verde de secară, de Budac din Cârţişoară.
El de tinerel băiat, tot prin codrii a umblat.
Da-ntr-o zi pe înserat, Budac a intrat în sat.
- „Aşa-mi vine câteodată dor de mamă şi de tată,
Aşa-mi vine uneori dor de fraţi şi de surori.
Foaie verde foi mărunte, vine Budac de la munte
Şi intră la sora-n curte.
Şi din curte intră-n casă: -Să-mi fii soră sănătoasă!
- Şi tu frate sănătos, de-unde-mi vii şi unde-ai fost?
- Vin, soro, din codru des şi-am vint să te mai văz
Vin din codru încheiat, jendarii nu m-or aflat.
Vin din codru înverzit, jendarii nu m-or găsit.
Sora lui din grai grăia: - Du-te, frate, nu mai sta
Că jendarii-s cât colea. Te-or prinde şi te-or puşca.
Că şi aseară au fost în sat şi de tine-au întrebat:
N-aţi văzut pe Andrei Budac? Dară ei nu te-au trădat.
- Nu te teme, sora mea, că pe mini nu m-or puşca.
Lasă-i soro, poa să vie, nu mi-e frică nici de-o mie.
C-am umblat pe munţi ascuns şi jendarii nu m-or prins.
Între timp, iată-a venit vărul lui cel mai iubit
Şi-mpreună au plecat la crâşmuliţa din sat.
La ora nouă pe seară Budac iese pân-afară.
Atunci vărul lui iubit puşca de gloanţe-o golit.
Cât era la ora zece, Budac se gătea să plece
Ca să treacă peste vale la mândruţa-n şezătoare.
Când era să treacă valea, cinci jendari îi ţineau calea.
Iar Andrei Budac îndată îşi lua puşca să tragă.
Când cocoşu-a slobozit , puşca lui nu a troznit
Şi la văr-so a gândit,
Lăcomia vărului l-a trădat jendarului.
Jendarii nu-l cunoştea pân-ce vărul nu-l striga...
Când era la cap de punte, gloanţele-l străpung în frunte,
Prin inimă şi ficat. Şi Budac jos a picat
Lâng-o salce răsturnat.
Şi cădea Budac, cădea alături cu valea
Şi grăia plin de durere: - Mulţumescu-ţi ţie vere,
Că eu rău nu am făcut, făr-bine cât am putut.
Am luat de la bogaţi de am dat la cei săraci.
Frunză verde izmă creaţă, când s-a făcut dimineaţă,
Adânc mormânt îi săpară, feciorii din Cârţişoară.
Să aşeze-n el frumos, trupşor de haiduc vânjos.
La trei zile satu-o vint să-l petreacă la mormânt.
Urlă câinii-n sat şi latră, pe Budac îl duc la groapă,
Iar acolo-l înconjor cu flori roşii de bujor
Şi cum stau şi îl privesc, lacrime fierbinţi pornesc
Şi se scurg în jos potop, peste fier de târnăcop.
Plânge-l mamă, plânge-l tată, că nu-l mai vezi niciodată,
Plânge mamă şi-l jeleşte, plânge satu de vuieşte.
Plânge, plânge mândru soare, prin pădure căprioare,
C-aşa i-o fost dat să moară lui Budac din Cârţişoară.
Sursa: Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, Cârţişoara. Personalităţi, volumul II, Editura Pim, 2002
