Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul ( 20 iulie )

Ilie, în adevăr va veni şi va aşeza la loc toate (Matei 17, 11) Iubiţi credincioşi, Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte pe sfîntul, slăvitul şi marele prooroc al lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, pe marele rîvnitor al adevărului, pe mustrătorul împăraţilor celor fără de lege. Astăzi cinstim pe cel mai rîvnitor prooroc al Legii Vechi, pe învăţătorul poporului celui depărtat de Dumnezeu, pe pedepsitorul proorocilor mincinoşi, pe marele făcător de minuni Ilie, căruia stihiile i s-au supus şi s-a învrednicit să vorbească cu Dumnezeu pe muntele Horeb şi cu Iisus Hristos pe Tabor.
Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgîndu-i foc în gură să mănînce.
Acestea văzîndu-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: "Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Rîvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul". Deci, crescînd pruncul şi ajungînd în vîrsta desăvîrşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea rîvnitor al poruncilor Lui.
Pe vremea aceea împărăţea peste Israel împăratul Ahab. Acesta, urmînd în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli care au fost de la Ieroboam, a ascultat de soţia sa, Izabela, şi a silit poporul să se închine idolului Baal adus de ea din Sidon, nelăsîndu-l să se închine adevăratului Dumnezeu, în templul din Ierusalim. Văzînd Ilie atîta rătăcire de la credinţă a poporului Israel şi atîta orbire şi întunecare, umplîndu-se de rîvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea lui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atît pe el, cît şi pe tot poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare pedeapsă de Dumnezeu.
Apoi i-a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît numai cînd voi zice eu! (III Regi 17, 1). Acestea zicînd, a plecat dinaintea lui Ahab.
Dar, o dată cu cuvîntul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut mare secetă, încît nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pămînt, timp de trei ani şi jumătate. Apoi a urmat nerodirea pămîntului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul, încît sufereau şi oamenii şi animalele. S-a împlinit atunci cuvîntul marelui prooroc Moise către Israel, care zicea: "Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămîntul sub tine, de fier".
În timpul acestei cumplite secete Domnul a zis lui Ilie: Du-te de aici, îndreptează-te către răsărit şi te ascunde la pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pîrîu, iar mîncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo (III Regi 17, 3-4). Domnul a făcut aceasta cu robul său cel iubit, pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea Izabelei şi, pe de altă parte, ca să-l cruţe de foamete şi sete. Dar, Preabunul Dumnezeu care Se milostiveşte pururea spre cei păcătoşi şi nu voieşte să-i piardă, cînd s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, a început a-l trage pe Ilie rîvnitorul spre milă, ca să se roage Lui şi cu cuvîntul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pîrîul din care bea apă Ilie şi corbii nu-i mai aduceau de mîncare. Văzîndu-se strîmtorat de foame şi de sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, spre a cunoaşte cîtă lipsă este pe pămînt din cauza secetei, nu numai asupra celor bogaţi, ci şi asupra celor săraci şi astfel să-l întoarcă spre milă.

Parintele Arsenie Papacioc - Suferinta

Părintele Arsenie Papacioc: "Viaţa înseamnă moarte continuă”

Ar mai fi avut nevoie de mai puţin de o lună ca să ajungă la venerabila vârstă de 98 de ani. Dar n-a fost aşa. Dumnezeu l-a chemat mai devreme la el pe cel pe care lumea îl cunoştea drept "Pustnicul-de-la-malul-mării”. Părintele Arsenie Papacioc, arhimandritul şi duhovnicul Mănăstirii Techirghiol vreme de 35 de ani, s-a dus la cele veşnice marţi, 19 iulie, dimineaţă, la orele 11:00. Iar şirul lung de pelerini, care aştepta – ca-ntotdeauna – să culeagă învăţătură de la el, s-a prăbuşit cu jale. Părintele va fi înmormântat joi, 21 iulie, la mănăstirea pe care a păstorit-o. Slujba se va ţine în frumoasa bisericuţă de lemn, cu o istorie la fel de zbuciumată ca a lui, fiind una dintre "bisericile călătoare”ale ţării (ridicată în 1750 în satul Maioreşti din Ardeal, dusă în creierul Bucegilor de Carol al II-lea şi salvată - între altele cu ajutorul părintelui – de la distrugere, în 1951, fiind mutată la Techirghiol).
Unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei româneşti din ultimele decenii (şi din toate timpurile), părintele s-a născut pe 15 august 1913 – chiar în ziua de hram a mănăstirii pe care a păstorit-o atâta vreme. Istoria lui – pe care nu o putem relata în doar câteva rânduri – e marcată de chemarea timpurie spre monahism (se călugăreşte foarte de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ), de conştiinţa valorii de neam şi a martiriului pentru credinţă (e arestat în anii '50, o dată cu mulţi alţi apostoli ai ţării). În 1976, se "retrage” la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol unde, departe de a se ascunde, devine unul dintre duhovnicii şi teologii cei mai preţuiţi din ultimele decenii. Este, la malul mării, dacă vreţi, asemeni Părintelui Cleopa la Neamţ sau precum părintele Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus şi la Prislop, un sfânt care păşea pe pământ, îi asculta pe cei în nevoie şi-i mângâi cu mâna lui bătrână şi binefăcătoare.
L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc în urmă cu exact cinci ani. Era 19 iulie, înainte de Sfântul Ilie, iar maica stareţă se pornise spre o altă mănăstire din ţară unde se ţinea hram mare. Părintele fusese operat în anul acela – 2006 – de hernie de disc. Înainte de a aşterne pe hârtie interviul pe care mi l-a acordat atunci, aş vrea să mă opresc asupra acestui amănunt al operaţiei. Părintele Arsenie Papacioc, chiar dacă mulţi insistaseră să fie operat la Bucureşti sau în afara ţării, a rămăs neclintit în hotărârea lui ca intervenţia chirurgicală să o facă medicii constănţeni. Mai mult, cum datorită vârstei lui foarte înaintate (avea atunci aproape 92 de ani) anestezia putea ridica mari probleme, Părintele Arsenie i-a încurajat pe medici să-l opereze fără anestezie. "Voi faceţi-vă treaba”, le-ar fi zis, "şi lăsaţi-vă în mâna lui Dumnezeu, căci aşa voi face şi eu”. Martorii spun că stareţul Techirghiolului le-a dat binecuvântarea, apoi a început să se roage. Operaţia a reuşit, fără complicaţii, semn că divinul lucrase.
Atunci când l-am întâlnit, Părintele Arsenie Papacioc mi-a cerut doar un scurt răgaz pentru exerciţiile de mers. Observam că fiecare pas îl doare, dar nu a renunţat până nu s-a împlinit distanţa ce trebuia parcursă. "Să nu-l istoviţi”, ne-a rugat o măicuţă. "Acum e ceasul lui de odihnă, că după aceea vor intra pelerinii”. Să-i asculte, să le dea sfaturi, să-i binecuvânteze, să se roage pentru ei. Am promis că vom rămâne doar cinci minute. Dar după timpul legiuit, când am dat să strângem reportofonul, părintele ne-a iscodit. "Ori aţi obosit? Ori n-aveţi destulă credinţă, ca s-o împărtăşim?”. "Părinte, nouă ne e doar grijă de sănătatea Sfinţiei Voastre”. "Lăsaţi-mi mie grija asta”, ne-a răspuns. "Mai bine întrebaţi-mă ce vreţi să ştiţi şi ascultaţi ce am de spus”. Accel scurt interviu a fost publicat atunci, în 2006, pe 15 august, de ziua Sfinţei Sale. Îl reluăm rugându-ne să-şi afle odihna la dreapta lui Dumnezeu.
Simona Lazăr: Sfinţia Voastră, ca om care v-aţi dedicat existenţa vieţii spirituale, spuneţi-ne: este religiozitatea, în chip natural, o componentă a firii umane?
Părintele Arsenie Papacioc: Dumnezeu este "Calea, Adevărul şi Viaţa”. Eu sunt crescut la ţară, şi aveam oi, şi am văzut o oaie dând din picior şi apoi culcându-se. Şi am văzut că face asta încă o oaie, şi încă una... Şi am întrebat-o pe mama ce fac oile acelea? "Se-nchină, mamă, se-nchină!”, mi-a răspuns. Şi-atuncea, eram mărişor, mi-am luat seama şi mi-am zis: "Oaia nu ştie că e oaie, ea trăieşte şi e de folos. Şi uite că ea ştie că în toate există un duh sfânt. Dar eu, ca fiinţă care ştiu că sunt om?!...”. Şi m-am pus şi eu pe închinat înainte de culcare. Aceasta este educaia prin exemplul mişcărilor vieţii. Natura are un duh şi nu-l putem ignora. Uite, dumneavoastră nu e suficient că m-aţi cunoscut dacă întâlnirea noastră nu schimbă ceva. De folos ar fi dacă v-aţi rupe niţel şi pentru altul. Drumul ăsta este cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă spun lumii: "Iubiţi-vă vrăjmaşii!”, simt oamenii fremătând de parcă le-aş fi săgetat inimile. "Până aici, Părinte! Asta nu putem face!”. Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Şi focul iadului are calorii mai multe... Şi nici lumină n-are, că e întuneric...
Simona Lazăr: Spuneţi-ne un cuvânt de mângâiere pentru românii din ţară, dar şi pentru cei care trăiesc în afara graniţelor...
Părintele Arsenie Papacioc: Atât pot să le spun: să ştie să moară şi să învieze în fiecare zi. Am spus lucrul ăsta pentru că viaţa înseamnă moarte continuă. Si sigur o să ajungă vorba asta şi la Preasfinţitul Serafim de la Rosenberg, cu care sunt prieten. Nu se poate fără jertfă. Ca să luminezi, trebuie să jertfeşti. Măsura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de închipuire. Ne iubeşte, dar asta nu înseamnă că putem să speculăm iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viaţă. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie - dar de o mare frumuseţe - e "Romeo şi Julieta”. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasă decât cea a lui Shakespeare, "Paul şi Virginia”. Au iubit şi au pierit. În învăţătura creştină, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mantuitorul: "Şi a trecut de la  moarte la viaţă!”. Auziţi? Viaţa e dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă...

„De ce aţi venit la mine?”
Am avut nesperata bucurie de a-l întâlni pe Părintele Arsenie Papacioc, iar cuvintele sale blânde şi acum îmi răscolesc amintirile. Te certa cu duhul blândeţii, te înviora cu vorba înţeleaptă, te ridica de acolo de unde greşelile te co­bo­rau, punea degetul pe rănile tale, iar în clipa rugăciunilor pe care le rostea pentru tine te simţeai des­po­vărat.
„De ce aţi venit la mine? Ei, dar acum că aţi venit hai să vă citesc o rugăciune...”, aşa te în­tâm­­pi­na de fiecare dată du­hov­nicul Pa­pacioc. „Vezi-ţi de viaţa ta du­hov­nicească, pentru că Bi­serica este acolo întru totul unde este Ade­vărul. Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, milu­ieş­­te-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.
Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duş­man, care este diavolul. Ca să fii apă­rat să nu uiţi să porţi mereu ve­righetă dacă eşti căsătorit, iar cru­cea să nu lip­seas­că de la tine!” Ochii părintelui stră­lucesc, bucuria că înţelegi ceea ce îţi spune e mare şi cu ne­putinţă de strunit. După o experienţă de zeci de ani în puşcăriile comuniste, credinţa sa parcă îl întinerea. Nu puteai cre­de că este nonagenar, spiritul său era de neînfrânt. Născut la 15 au­gust 1914, în satul Misleanu, co­mu­na Perieţi, judeţul Ialomiţa, pă­­rintele Papacioc era din 1976 du­­hovnicul Mănăstirii Sfânta Ma­ria din Techirghiol. Macedo­nean după tată, bunicul Părinte­lui a fost la rându-i preot, dar în Ma­ce­donia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, numele era Albu.
Despre viaţa în temniţă, Părintele Arsenie Papacioc spunea: „Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce-o fi, de acum. Nu mai conta moartea. Moartea era salvare! N-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii pute­rilor întune­ricului, pe viaţă şi pe moarte”. (Loreta Popa)

Sursa: Jurnalul National

Parintele Arsenie Papacioc - ganduri despre Romani. "Sunt foarte optimist în privinţa viitorului Neamului Românesc. N-am luat nimic de la nimeni. Nouă toţi ne-au luat. Adică ce, suntem marfă fără stăpân?"

Sunt foarte optimist în privinţa viitorului Neamului Românesc. Poporul român e cel mai adaptabil popor la învăţătura creştină. N-am dus niciodată un război de cucerire, ci numai de apărare. Exact poziţia Bisericii.

Faptele Neamului nostru de mii de ani sunt numai creştine. N-am luat nimic de la nimeni. Nouă toţi ne-au luat. Ruşii pe-o parte, ungurii pe-o parte, bulgarii la fel. Adică ce, suntem marfă fără stăpân? Doar suntem fiii lui Decebal! Decebal n-a murit! 

Sursa: revista VEGHEA

Mesaj pentru veşnicie al Părintelui Arsenie Papacioc: Văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume. Asta-i poziţia celui arestat 14 ani la Aiud.

 

Eu, personal - judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.

Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.

Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea."

„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru îm­păraţi. Am venit pentru cerşetori." Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pen­tru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, pu­turos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.
Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesita­te în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să su­port!" Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

Parintele Arsenie Papacioc a plecat la Domnul. Dumnezeu sa-l odihneasca! "Nu putem gandi decat la moarte. Fericiti toti ce mor pentru iubirea crestina - Singura eliberare!" (Parintele Arsenie - 23 august 1988)

Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Techirghiol, în vârstă de 97 de ani, a decedat în urmă cu oră. Părintele se afla la mănăstire când a făcut stop cardio-respirator. Înmormântarea va avea loc joi, la aşezământul religios la care a slujit aproape 3 decenii.
El s-a stins din viaţă în urmă cu mai puţin de o oră în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de mai multe ori în decursul acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Parintele Arsenie Papacioc este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.
A scris mai multe volume duhovniceşti, printre care Convorbiri duhovniceşti, Ne vorbeşte Părintele Arsenie, Singur Ortodoxia şi Veşnicia ascunsă într-o clipă.

Iată şi unul dintre memorabilele interviuri acordate presei de către Părintele Arsenie Papacioc:

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri-calde/stiri-calde/arsenie-papacioc-dati-mi-mie-tineretea-voastra-daca-nu-stiti-ce-sa-faceti-cu-ea-21179.html

Sursa: Ziua de Constanta, Basilica

Vezi si:

• Parintele Arsenie Papacioc despre dragoste.
• 2 VIDEO. Parintele Arsenie Papacioc: Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie! In momentul asta istoric PUNE-TE TU LA PUNCT!
• Părintele Arsenie Papacioc despre suferinţă ca şcoală teologică. Spovedind în Zarca Aiudului.
• Părintele Arsenie Papacioc: Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul.
• Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte despre Maica Domnului

EXPERIMENT GÂNDUL: Cum arată un meniu de la McDonald's după ce a fost păstrat 6 luni la temperatura camerei

 

Un aliment ţinut trei zile la temperatura camerei începe să se altereze vizibil, fiind atacat de drojdii, mucegaiuri şi insecte, susţin nutriţioniştii. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu produsele de tip fast-food, al căror aspect trece, de multe ori, cu brio proba timpului. gândul a făcut un experiment şi a păstrat timp de 6 luni, la temperatura camerei (care a variat între 18 şi 24 grade Celsius), un hamburger şi o porţie de cartofi prăjiţi cumpăraţi, pe 14 octombrie 2010, de la McDonald's. Deşi, în această perioadă produsele nu au fost acoperite şi nici stropite cu aditivi alimentari sau condimente, care să le prelungească termenul de valabilitate, acestea şi-au păstrat aspectul comercial. Nu au început să dezvolte mucegaiuri, nu au făcut viermi şi nici musculiţe, ci doar s-au deshidratat şi au început să miroasă a rânced. Fotografiile realizate periodic au demonstrat că meniul nu şi-a modificat vizibil aspectul, din data de 14 octombrie 2010 până pe data de 14 aprilie 2011. După ce am terminat experimentul, am luat reacţii din partea companiei, am vorbit cu specialişti în nutriţie şi am comparat datele noastre cu date obţinute în urma unor experimente similare realizate în alte ţări unde lanţul McDonald's este reprezentat.

Hamburgerul şi cartofii prăjiţi, la trei zile după ce au fost cumpăraţi

Contactaţi de gândul, reprezentanţii McDonald's au declarat că rezistenţa în timp a meniului "este o probă a calităţii produselor" lor: "Uscarea este una dintre cele mai vechi tehnici de conservare a alimentelor. Cele mai simple exemple sunt uscarea pâinii şi a diverselor tipuri de salamuri. Prin urmare nu este un fapt exceptional acela că alimentele lăsate în condiţii normale într-o cameră, se vor usca. Din această perspectivă, experimentul este o probă de calitate pentru produsele noastre." Vezi aici răspunsul integral al McDonald's.
În schimb, nutriţioniştii care au aflat de experiment, fără a şti numele restaurantului de unde provin hamburgerul şi cartofii prăjiţi, spun altceva. "Faptul că bacteriile din atmosferă nu au reuşit să distrugă produsele păstrate timp de şase luni arată efortul pe care organismul uman trebuie să îl depună pentru a descompune un astfel de aliment", crede, de pildă, Livia Nena, de profesie biolog.

                                   Hamburgerul şi cartofii prăjiţi la o lună de la cumpărare


Cum a rezistat un meniu Happy Meal nealterat timp de 365 de zile în SUA

Experimentul nu este primul de acest gen. În aprilie anul trecut, o fotografă britanică, Sally Davies, şi-a cumpărat un hamburger cu cartofi prăjiţi de la McDonald's şi a păstrat produsele pe o etajeră din locuinţă timp de 6 luni, a relatat Daily Mail. "Singura schimbare pe care am observat-o a fost că hamburgerul a devenit tare ca piatra", a mărturisit fotografa citată, toamna trecută, de publicaţia britanică. Înaintea ei, Joann Bruso, o nutriţionistă din SUA, a păstrat pe un raft un meniu Happy Meal timp de un an fără ca acesta să se altereze vizibil. "Am deschis geamul de mai multe ori în această perioadă, dar muştele şi alte insecte au ignorat pur şi simplu meniul. Ce vă spune asta?" se întreba în martie 2010, la sfârşitul experimentului ei, nutriţionista.