1.9.11
Teomahia Leninismului. Lenin si religia.
Subiectul “Lenin si Religia” a fost tratat in moduri diferite dar in fiecare caz analiza a fost prea limitata. O explicatie partiala ar fi ca activitatile lui Lenin chemau la lupta cu religia, considerate drept ideologia claselor conducatoare care inrobeau si exploatau masele; el crezand ca era necesar sa se schimbe conditiile sociale, sa se publice literature antireligioasa si sa se initieze propaganda antireligioasa.
Dar adevarata atitudine privind religia nu a fost complect dezvaluita in critica sa a ideologiei religiei.
Fanatismul ateu al lui Lenin, lupta sa salbateca impotriva religiei, nu pot fi limitate la impotrivirea contra relelor sociale (asa cum erau considerate de marxism) provocate de o ideiologie eronata, conditionata istoric - religia.
In mod clar, Lenin nu s-a luptat contra religiei ci impotriva lui Dumnezeu, a carui existenta o nega cu salbaticie.
Ca sa intelegem secretul atitudinii lui Lenin asupra religiei este necesar sa ne amintim de scriitorul genial Dostoievski, care a reusit sa dezvaluie intentia teomahica a culturii europene. Fiind un artist, Dostoievski nu si-a formulat ideile in concepte complecte ci a folosit intr-o forma extreme de realista “filosofia imaginilor”. Dostoievski s-a luptat cu materialismul oponentilor sai, insa nu l-a considerat un adevarat materialism. In constiinta ateilor, personajele romanelor sale, exita un dualism – ei au nevoie de Dumnezeu ca sa-L poata renega.
Acest lucru este exact ce se poate observa in comportarea lui Lenin. Nu putea sa mentioneze religia fara sa o condamne pentru ca era posedat de nevoia de a batjocori in mod patologic Divinul: religia pentru el nu e nimic altceva decat “clericalism” , “cochetare cu Dumnezeu”, “cel mai nenorocit lucru”, “necrofilie”, “orice ideie religioasa despre o divinitate oarecare, orice apropiere de divinitate este o blestematie de nedescris … cea mai periculoasa blestematie, cea mai nenorocita boala”. Discutand despre fenomene istorice diferite, Lenin se dadea in spectacol gasind relativitatea in absolut orice si ataca orice ideie precum ca ar exista ceva absolut. Aceasta a fost esenta luptei sale cu spiritualitatea. Cand era vorba de religie, Lenin uita de metodologia marxista “impartiala” si cadea in frenezie si nebunie. Este evident ca motivatia ascunsa era perceptia sa ca religia este dusmanul absolut. In aceste situatii Lenin nu avea nici macar rabdarea sa prezinte religia ca un fenomen conditionat de istorie si temporar.
In lucrarea sa “Boala copilariei a stangismului in communism”, Lenin invata ca se pot face compromisuri in orice domeniu dar nu in scopurile comunismului. Isi batea totdeauna joc de cei care nu erau in stare de acest lucru. Insa Lenin niciodata n-a facut un compromis cu religia. Niciodata nu s-a gandit sa-L evite pe Dumnezeu, Biserica sau religia. Stalin, ca un adevarat leninist in toate celelalte actiuni ale sale, totusi a acceptat ca sa fie folosita religia pentru a mentine puterea comunista. Marx, care niciodata nu se sfia sa atace religia, a incercat totusi sa foloseasca o interpretare istorica.
Lenin a coborat pana si sub nivelul marxismului incat era absolute entuziasmat de cel mai vulgar pampflet antireligios cum ar fi cele scrise de Helvetius.
Lui Lenin ii era teama nu numai de realitatea religioasa ci si de simbolurile sacre. Nu putea sa suporte nici macar numele lui Dumnezeu. De exemplu nu putea folosi nicio expresie care continea numele lui Dumnezeu desi aceste expresii din limba rusa nu aveau un continut religios si ar fi putut sa obtina beneficii revolutionare folosindu-le in propaganda ateista. Faptul ca Lenin nu putea sa ia religia in gluma ci trata orice legat de ea cu cea mai mare seriozitate, marturiseste ca in opinia lui Lenin distrugerea religiei era scopul supreme al regimului comunist.
Lenin a inceput cea mai masiva si sangeroasa persecutie religioasa din istoria lumii.
Inca de la 1 mai, 1919, intr-un document adresat lui Dzerjinsky, Lenin poruncea: “Este necesar sa terminam cu sutanele si cu religia cat mai curand posibil. Sutanele trebuie arestate ca si contrarevolutionari si sabotori si impuscati fara mila in toate localitatile. Cat mai multi posibil. Bisericile trebuie inchise. Cladirile trebuie sigilate si transformate in magazii. La 25 decembrie, 1922, cand se sarbatorea Sf. Nicolae, Facatorul de Minuni si cand ortodocsii nu lucrau, Lenin a dat urmatorul ordin: “E o prostie sa acceptam acest “Nicolae”. Trebuie sa-I trezim pe cei din Cheka sa-I impuste pe cei care nu au venit la munca pentru “Nicolae””. In scrisoarea sa catre Molotov pentru membrii Biroului Politic (Politburo) din 19 martie, 1922, Lenin insista asupra necesitatii de a folosi foametea in masa din tara si a indemnat pe conducatorii comunisti sa loveasca necrutator Biserica folosind campania de “confiscare a valorilor” pentru a da o lovitura de moarte care sa distruga in generatiile viitoare de credinciosi dorinta de a rezista: “Chiar acum, imediat, cand la tara oamenii sunt mancati si cand sute sau chiar mii de cadaver sunt pe marginea drumurilor, putem (si trebuie neaparat sa o facem) sa cofiscam lucrurile de valoare ale bisericilor cu o energie extraordinara si fara mila, distrugand orice fel de rezistenta… Trebuie cu orice pret sa confiscam lucrurile de valoare din Biserica, in cel mai brutal si rapid mod. , ceea ce ne va aduce fonduri de cateva milioane de ruble de aur.” Lenin accepta ca, “daca este necesar ca sa folosim cruzimea in mod deosebit pentru a obtine anumite castiguri politice, trebuie sa fie facuta cat mai drastic si in acelasi timp rapid, pentru ca masele nu suporta cruzimea pe o durata lunga”. Lenin cerea “lupta cea mai hotarata si nemiloasa contra preotilor din Sutele Negre si distrugerea cu cruzime a rezistentei lor, ca sa nu uite aceasta multe zeci de ani”. Lenin si-a convins asociatii ca “aceasta campanie de “confiscare a posesiunilor Bisericii” sa fie facuta “cu o hotarare fara mila, fara limita si cat mai rapid posibil. Cu cat mai multi reprezentanti ai burgheziei si clerului vor fi impuscati sub acest pretext, cu atat mai bine. Trebuie sa dam populatiei o astfel de lectie incat nu o vor uita pentru multi decenii”.
Motivul acestui patos canibalistic este ca Lenin ura Biserica chiar mai mult decat ideologia religioasa, pentru ca Biserica este viata in Dumnezeu. Se observa o rautate satanica in atitudinea lui Lenin, o ura infernala pe care nu reusea sa si-o ascunda. Indata ce a avut ocazia sa distruga Biserica, Lenin a uitat de toate teoriile sale despre legile stricte ale istoriei, afirmand ca el ca marxist este inamicul miscarii narodnice. In atitudinea sa practica asupra religiei, Lenin cade in voluntarism. Nu este rezultatul ipocriziei ci mai degraba o gandire dedublata care reflecta natura dualista a marxism-leninismului.
Lenin s-a declarat mereu un total materialist si ateu dar oare a fost el astfel in realitate?
Fara indoiala ca ideologia leninista este materialista: primordialitatea materiei, conceptul lumii ca un mechanism si natura umana ca o masinarie social-biologica – o parte din masinaria cu dezvoltare autonoma a lumii. Dar in baza obiectivelor sale si a orientarii, leninismul nu poate fi materialist. Logica materialismului total nu ofera niciun set de comportare, nu are notiunile de corect sau incorect, deoarece omul fiind un mechanism social-biologic, nu ar putea avea nicio obligatie fata de masinaria lumii. Un astfel de materialism ar trebui sa considere ideia de Dumnezeu drept o gresala inofensiva insa nu poate creea patosul negarii maniace sau pasiunea nestapanita de a o blestema.
Numai datorita teomahiei Lenin s-a comportat catre lume ca si cum baza ei ar fi nemateriala. Negand existenta lui Dumenzeu, Lenin s-a luptat contra lui Dumnezeu si Divinului ca si cum acestea ar avea esenta cea mai reala. Acest ateism fanatic pe care il prezinta Lenin este posibil numai atunci cand se neaga faptul ca religia este o superstitie daunatoare si lupta contra lui Dumnezeu ca si cand ar fi o realitate ostila absoluta.
Conform scrisorilor pastrate de KGB, Lenin a fost homosexual. Zinoviev catre Lenin: "Te pup pe tine si fundul tau marxist".
Cotidianul bulgar "Trud" publica, intr-unui din numerele sale recente, un articol senzational despre viata amoroasa a liderului revolutiei bolsevice, Vladimir Ilici Lenin. Doctorul in istorie N. V. Sokolov a cautat mai mult timp prin arhivele rusesti, iar ceea ce a descoperit a meritat efortul depus: V. I. Lenin a fost homosexual! Istoricul rus afirma, in baza unor scrisori pe care le-ar fi gasit in arhive, ca amantul lui Vladimir Ilici a fost un lider de nadejde al comunistilor, Grigori Zinoviev. Va prezentam in intregime articolul publicat de Trud".
Inainte de a se ocupa de materialele de arhiva, autorul articolului a cercetat cronica oficiala, publicata in editia din 1981 a scrierilor lui V. I. Lenin. Acolo putem citi: "Pe data de 8 iulie 1917, G. Aliluev si Stalin ii insoteau pe Lenin pana la Gara Razliv, unde Lenin s-a adapostit in sura muncitorului N. A. Emilianov. (Autoritatile il cautau pe Lenin, care era considerat un criminal.) Emilianov arendeaza cateva hectare de pamant la 5 km de lacul Razliv si mai tarziu ii duce pe Lenin si Zinoviev la coliba pe care a construit-o singur acolo..." intrebarea este, de unde apare Zinoviev?
In biografie se spune: "Lenin a avut mult de lucru. A scris articole". Da, intr-adevar, Lenin a scris cateva articole pentru care i-au fost necesare 5—7 zile. Dar el sta in coliba pana la 5 august. Citim mai departe: "Lenin se plimba, facea plaja, inota in lac, pescuia". Cu alte cuvinte, Lenin s-a odihnit o luna dupa care a plecat in Finlanda.
In aceste conditii, ce a facut acolo Zinoviev? De ce au locuit singuri? De ce in biografia lui Lenin putem gasi o sumedenie de amanunte, dar nu citim nici un rand despre coabitarea timp de o luna cu Zinoviev? La Razliv, relatiile dintre cei doi lideri comunisti capata o dezvoltare interesanta. Ei locuiesc singuri timp indelungat si aceasta aduce schimbari. In septembrie, Zinoviev i-a scris lui Lenin, care se afla in Finlanda:
"Draga Vova! Nu-ti poti inchipui cat imi este de trist fara tine, cat imi lipsesc mangaierile noastre... Poti sa fii sigur, de cand ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poti sa fii absolut sigur in sentimentele mele fata de tine si in loialitatea mea. Crede-ma, nu m-am atins de un barbat sau femeie si nu o voi face. Numai tu imi esti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregati totul in modul cel mai bun".
Lenin nu raspunde la aceasta scrisoare si Zinoviev ii scrie din nou dupa o saptamana:
"Draga Vova! Tu nu mi-ai raspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele... Eu am pregatit pentru noi un lacas frumos. Putem trai acolo cat dorim... Este o locuinta minunata, acolo ne va fi bine si nimeni nu va putea impiedica dragostea noastra. Va fi ca inainte. Imi amintesc ce
mare bucurie a fost intalnirea noastra, iti amintesti cum ia Geneva ne-am ascuns de aceasia femeie... Nimeni nu va putea intelege sentimentele noastre. Vino, cat mai repede. Te astept, floarea mea. Al tau, Ghersele".
"Tu esti mare jucaus"
Dupa complotul din octombrie, Lenin revine la Retrograd. Zinoviev insa pleca la Moscova de unde ii scrie, din nou, lui Lenin:
"Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu si complicat, dar ma incalzeste gandul ca dupa cateva zile ne vom revedea si ne vom imbratisa. Numai speranta ca-mi esti fidel ma incalzeste. Te sarut pe tine si fundul tau marxist. Al tau, Ghersele".
Aceste scrisori pun in prim-plan doua intrebari: de care femeie se ascund cei doi lideri comunisti si care din cei doi este pasiv si care activ.
In 1918, Zinoviev este mai concret: "Vova! De fiecare data cand sunt departe de tine devin trist. Tu esti mare jucaus. Te cunosc. Eu insa ma tin tare si nu-mi permit nimic. Inteleg cat de greu este sa te prefaci. Acum insa este mai bine. Nu trebuie sa ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a intamplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima data".
Trebuie deci sa intelegem ca la Geneva, unde Lenin si Zinoviev s-au culcat impreuna pentru prima data, au fost prinsi de Krupskaia — sotia lui Lenin. Lenin recunoaste totul si ea nu-i mai face probleme.
Scrisoarea urmatoare este scrisa la Narva, in primavara lui 1918, cand Armata Rosie invinge fortele generalului Iudenici. Zinoviev triumfa. El scrie: "Vova! Voi sosi in curand si nu te voi lasa orice ar spune aceasta nesimtita. Asteapta-ma!"
In 1922, cand Lenin era grav bolnav, Krupskaia ii scrie lui Zinoviev: "Te rog sa nu-l mai deranjezi pe sotul meu cu cererile tale pentru intalniri. A sosit timpul sa va linistiti. Nerusinarea voastra nu se mai poate rabda. Ilici este bolnav".
Spre finele anilor '30, cand Zinoviev a fost executat, aceste scrisori au intrat in arhiva KGB. Fara indoiala, Stalin stia de ele. Ramane intrebarea: "De ce nu a ordonat distrugerea lor?"
Cosmin CORICIUC
Petio PETKOV
("Evenimentul zilei", 26 februarie 1997)
Michael Pearson
THE SEALED TRAIN - Chapter 14
“A Cool Night marked with stars; the smell of the cut hay,” wrote Zinoviev of their stay in the woods near Razliv. “Smoke from a small fire where venison simmered in a small pot. ... We go to bed in the little shack. It is cold. We cover ourselves with an old blanket that Emelyanov found. It is narrow and each of us tries to leave the larger part of it to the other. Ilyich says he has a fufaika [an anorak type of padded coat] and does not need the blanket.
“Sometimes I cannot sleep for a long time, lying there in absolute silence. I can hear the beating of Ilyich’s heart. We are sleeping closely, pressed against each other. ... ”
TRENUL SIGILAT
Capitolul 14
“O noapte rece, cerul instelta; mirosul de fan cosit,” scrie Zinoviev despre sederea lor in padurile de langa Razliv. “Fum de la un foc domol deasupra caruia fierbea niste carne de caprioara intro cratita mica. … Ne-am bagat in pat in aceasta mica magazie. Este frig. Ne invelim cu o patura veche pe care a gasit-o Emelyanov. Este ingusta si si fiecare dintre noi cauta sa lase cat mai mult celuilalt. Ilici (Lenin) imi spune ca el are o pufoaica si nu-i trebuie patura.
“Uneori nu pot sa adorm mai multa vreme, stau culcat intr-o tacere profunda. Pot sa aud bataile inimii lui Ilici. Dormim impreuna, lipiti unul de altul…”
31.8.11
Minuni in viata parintelui Adrian Fageteanu
Sursa: Alternativa
Adevărul: Cine sunt miliardarii "canadieni" cu interese la Roşia Montană. O omisiune: George Soros
Cei trei miliardari şi-au făcut au făcut o bună parte din avere prin astfel de afaceri, potrivit Mediafax.
John Paulson a devenit miliardar în 2007, când a fãcut, personal, 3,5 miliarde de dolari pariind împotriva creditelor ipotecare subprime. El a câştigat anul trecut 5 miliarde de dolari mizând pe aur şi a stabilit astfel un nou record pentru industria fondurilor de hedging. Mai mult de o treime din activele administrate de Paulson, de 36 miliarde de dolari, sunt conectate la industria aurului.Paulson şi-a început cariera la fondul de hedging Odyssey Partners şi a devenit mai târziu director la Bear Stearns, banca americană de investiţii care a dat faliment în prima parte a anului 2008. A fondat Paulson & Co. în 1994 şi este pe locul 39 în ultimul top Forbes privind miliardarii lumii, cu o avere de 16 miliarde de dolari.
Un alt acţionar cunoscut, Beny Steinmetz, controlează a doua avere din Israel, estimată de Forbes la 6 miliarde de dolari, mai mică doar decât cea a familiei lui
Sammy Ofer, decedat în luna iunie. Steinmetz a făcut bani din diamante şi aur şi a vândut în 2010 grupului brazilian Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari, 51% din acţiunile companiei sale din Guinea, care se ocupa cu mineritul fierului. Zăcămintele preluate de Vale sunt considerate printre cele mai mari rezerve de minereu de fier din lume. Steinmetz mai are afaceri în imobiliare, inclusiv în România, unde este implicat, în Bucureşti, în proiectul rezidenţial West Park din Militari, prin intermediul firmei Seven Hills. Thomas Kaplan, un alt acţionar cunoscut, ocupă locul 736 în topul Forbes cu o avere de 1,7 miliarde de dolari, este "un istoric cu educaţie la Oxford care s-a reprofilat în investitor" şi pariază masiv pe aur. A făcut avere din gaze naturale, după ce a cumpărat licenţe de exploatare în Texas care au oferit accesul la zăcăminte de 68 miliarde metri cubi.
Personajul Kaplan apare în presă ca o surpriză, ca un profesor de istorie cu educaţie aleasă care a reuşit în lumea dură a afacerilor. Forbes îl descrie prin întrebări retorice: "De ce îl urmează marile fonduri de hedging pe Tom Kaplan în investiţii pe aur?".Compania canadiană deţine 80,23% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation, restul capitalului fiind în proprietatea statului român. Cei de la RMGC susţin că zăcământul de la Roşia Montană ar avea 300 de tone de aur şi 1.600 tone de argint.
Sursa: Adevarul
Interviu ATITUDINI. Părintele Justin Pârvu: Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş
Interviu realizat de Monahia Fotini, 11 august, 2011
Părinte, am vrea să le adresaţi câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulţime de credincioşi văduviţi de duhovnicul lor.
Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.
Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.
Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.
Suntem o ţară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinţilor şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în ţara noastră, invazia cipurilor.
O primejdie nu o constituie acum şi minorităţile maghiare care îşi revendică drepturi de autonomie?
Mai avem în coasta noastră, ca întotdeauna, o primejdie mare – hoarda maghiară, ungurească, cea care întotdeauna ne-a tulburat şi ne tulbură, pentru că poporul acesta nu şi-a putut afla liniştea în niciun loc al istoriei. Au stat mereu în coasta noastră şi acum, ca dintotdeauna, asaltează asupra Ortodoxiei, asupra neamului nostru, asupra Ardealului nostru atât de frumos. Am parcurs acum vreo două săptămâni o parte din Ardealul nostru şi m-am gândit cum de până acum a mai rămas el întreg în frumuseţea aceasta? Nu poate fi decât o minune. Şi mi-am răspuns că nu este altă justificare decât credinţa noastră, ostenelile şi nevoinţele strămoşilor noştri până la ultimul copil nou-născut. De aceea şi noi credem că toate lăcomiile acestea şi ochii lor de balaur ţintiţi asupra noastră vor fi îndepărtaţi de strălucirea harului şi a ocrotirii Maicii Domnului peste noi.
Ţara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, harul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă.
Credeţi că dacă suntem acum aliaţi cu marea putere, America, vom primi sprijin în lupta cu ungurii sau dimpotrivă?
Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât în acoperământul Maicii Domnului cum am spus şi sub oblăduirea puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistul: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”. După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă. Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocular cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor. Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.
Istoricii nu au datoria de a menţine un adevăr istoric împotriva uneltirilor ungureşti?
Adevăruri istorice sunt la Iorga, V. Pârvan, Densuşianu şi alţi oameni care au scris cu litere de aur istoria noastră. Acum, istoricii noştri sunt nişte oameni care nu fac decât să se gudure pe lângă forţa actuală, politică. Noi n-avem nişte istorici de bază care să taie într-adevăr, necruţător, nelegiuirile şi falsurile istorice. Noi avem oameni de scurt tiraj politic care nu se complică cu adevărul istoric. Stau şi ei pe margine şi pândesc un moment politic. Aşa de prezenţi sunt încât stau şi privesc cum istoria Românilor este scoasă din manualele şcolare. Ori, istoria nu se face aşa, nu se face de la catedră, nu se face de la geam privind la lacul frumos şi stelele de pe cer. Istoria se face cu jertfă şi curaj şi avem modele destule în acest neam. Noi nu am luptat împotriva unei armate. Lupta noastră nu a fost „împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”(Efes. 6:12). Am luptat împotriva unui satanism cu care ne luptăm şi astăzi şi care a pătruns în viaţa noastră creştină prin aceste cipuri, care vor permite desfiinţarea noastră ca personalitate, ca demnitate şi ca libertate pe care ni le-a dăruit marele Creator: să gândim liber, să trăim liber, să ne manifestăm după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Acum istoria vrea să fie rescrisă de hoardele acestea maghiare şi să îngroape nişte adevăruri de necontestat. Noi n-am avut în privinţa aceasta nişte oameni politici şi istorici cu demnitate care să se sacrifice pentru ţara lor, am trăit mereu într-o lume de trădători, de oameni falşi care au cochetat întotdeauna cu interesele lor meschine. Am fost mereu între sălbăticia şi cruzimea tuturor celor care au lovit în viaţa şi existenţa noastră de la începutul istoriei noastre şi până în prezent. Numai mila lui Dumnezeu ne-a ţinut pe acest pământ. Aceasta este istoria noastră pe care ar trebui să o urmărească fără interes şi istoricii pe care nu-i mai avem.
Continuare pe site-ul ATITUDINI.COM
popas in Cetatea Fagarasului. cu gandul la sfintii inchisorilor
Am fost în Cetatea Făgăraşului de cel puţin o sută de ori. Şi, de fiecare dată când urcăm a o sută una oară, găsim încă un zid cu o poveste de spus mai departe! Acesta, însă, are o istorie de învăţat pe de rost: după 1945, cetatea noastră a devenit închisoare comunistă de tranzit. Timp de 12 ani, "a chinuit" peste 3000 de prizonieri. 150 dintre aceştia şi-au găsit sfârşitul aici, scrijelind aceşti pereţi, pe care dacă stai să-i asculţi... îi auzi plângând!
Cati "sfinti ai inchisorilor" s-or fi aflat printre ei? Cati au murit scrijelind cu ultimele forte Sfanta Cruce, ca semn al biruintei morale a unui neam in fata caruia ar fi trebuit sa invatam sa ne plecam? ... Cati s-au mai intors acasa? Pe cati am mai avut norocul sa-i auzim marturisind atat de frumos, cum numai ei stiau sa o faca?
O lumina divina intra pe una dintre ferestrele turnului. Am ramas cateva secunde in admiratie. Incaperea curata, mirosind a zid vechi si a povesti, ne indemna sa stam jos si sa visam! Nu era nici un scaun in preajma... daar ne am inchipuit ca ne asezam pe un jilt frumos cu tapiserie de catifea indigo...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
