Atac unguresc in Camera Deputatilor. UDMR vrea sa fure, azi, aurul Romaniei: Arhivele Nationale. Autorul tentativei: Mártón Árpád Francisc

 

RETROCEDAREA ARHIVELOR CONFESIONALE CĂTRE CULTELE MAGHIARE. UN ATAC LA ISTORIA NATIONALA

 Deputatul Mártón Árpád Francisc nesocoteşte opinia marilor intelectuali români, inclusiv cea a academicianului Dinu C. Giurescu

„Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata si de Camera Deputatilor inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite” -  Prof Dinu C. Giurescu

Într-un mod foarte abil, pe agenda Camerei Deputaţilor s-a propus recent, pentru data de luni 24 octombrie a.c., trecerea prin procedură de urgenţă a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale, unde, într-o mare de texte cu modificări minore, extreme de minore, reapare majora lovitură dată statului român, instituţiei Arhivelor Naţionale, prin repunere pe tapet de către deputatul Mártón Árpád Francisc a retrocedării arhivelor confesionale, evident, fondul problemei este a celor maghiare, deputatul nesocotind complet opinia marilor intelectuali români în frunte cu academicianul Dinu C. Giurescu, care s-au pronunţat deja împotriva acestei retrocedări.
Să nu uităm că este vorba de documente extreme de importante pentru istoria românească, documente create de marile episcopii maghiare care au avut sate întregi de români ca iobagi. Să nu uităm că reprezentanţii confesiunilor maghiare romano-catolice, reformate şi unitariane au fost cei care în Dieta Transilvaniei au lovit în permanenţă în demnitatea şi viaţa de zi cu zi a românilor transilvăneni, trădându-le interesele şi asuprindu-i crunt într-un spaţiu enorm de timp, din Evul Mediu timpuriu până la 1848 şi chiar după, până la 1918, creind legi în acest sens. Urmele acestor demersuri antiromâneşti se simt cu mare putere morală, culturală şi economică şi astăzi asupra românilor. Arhivele acestor episcopii se vor astăzi luate de la statul român pe motivul că ar fi fost preluate în mod abuziv de statul comunist în 1950. Să nu uităm că Imperiul Austriac, respectiv împărăteasa Maria Tereza a desfiinţat un ordin religios, şi anume Ordinul Iezuiţilor, confiscându-i întreaga avere din imperiu, fără drept de apel, pentru că iezuiţii au lovit în interesele statului austriac.
Comportându-se ca nişte asupritori ai românilor timp de secole, stările romano-catolică, reformată şi unitariană din Dieta Transilvaniei au creat o arhivă care trebuie să fie menţinută de către statul român, indiferent dacă a fost luată de comunişti sau nu. Refacerea arhivelor prin această retrocedare de către confesiunile sus-amintite poate fi considerată în mod clar o restaurare a vechilor constituţii medievale antiromâneşti. Desigur că firească este refacerea făcută prin solicitarea unor copii, pentru o clarificare a unei probleme sau alta. Dar refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane care au lovit în interesele şi demnitatea românilor transilvăneni. Arhivele însele, prin vechimea lor, sunt o avere de miliarde de euro.
Toate aceste demersuri ale reprezentanţilor UDMR de a se instaura privilegiile medievale în Ardeal (cum sunt şi retrocedările unor licee, şcoli, internate, clădiri din centrele marilor oraşe transilvane), sunt din păcate aprobate cu seninătate de politicieni şi judecători ignoranţi, lezându-se grav demnitatea istorică a românilor din Transilvania şi creind premisele unor  mari şi permanente tensiuni interetnice, chiar acum când ne considerăm oameni liberi într-o Europă unită.
Şi ceea ce este mai condamnabil e faptul că se încearcă prin procedură de urgenţă să se lovească în marile interese naţionale româneşti, acum când alte legi importante pentru viitorul şi prosperitatea României aşteaptă de mult timp în culise. Parlamentul român trebuie să fie solidar cu interesele supreme ale naţiunii şi nu cu obsesiile de reinstaurare a privilegiilor etnice medievale.
Aşadar, orice s-ar zice, esenţa modificării Legii Arhivelor propusă de către deputatul UDMR Mártón Árpád Francisc este aceasta, una morală, raportată la trecutul românilor ardeleni. Şi apoi ce stat mai cedează printr-o procedură de urgenţă o avere de miliarde de euro? Propun totuşi, să se revină la sentimente mai bune faţă de românii transilvăneni şi chiar dacă se va pune problema retrocedării, aceasta să nu fie pusă în mod mascat prin proceduri de urgenţă, ci prin referendum naţional, dat fiind importanţa ei uriaşă din punct de vedere moral şi prin averea de miliarde de euro a acestor bunuri istorice.

Vasile LECHINŢAN
Istoric, referent la Arhivele Nationale din Cluj-Napoca

Vedeti AICI traseul acestui proiect respins de Senat si AICI punctul de vedere al Guvernului

 Sursa: Ziaristi Online

Parintele Arsenie Boca despre oamenii din iad

„Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vieţii mizerabile, de convoiul mizeriei asupra căreia desfigurarea şi degenerarea se întind ca o pereche de gheare, trăgând pe cine prind într-o enormă gloată de chinuiţi şi dosădiţi ai sorţii. Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e deţinut azi de boală şi de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin măsurile medico-preventive, au sporit în loc cele degenerative şi afecţiunile cornice ale pielii şi ale sistemului nervos, circulator, digestiv şi respirator; pe urmă cancerul, bolile dentiţiei şi bolile ereditare. Boala încleştează umanitatea în suprafaţă şi în adâncime, cantitativ şi calitativ; Asta o spune un profesor de medicină (M. Kernbach, Spiritul ştiinţific şi problemele fundamentale ale medicinei

contemporane, Institutul de arte grafice „Dacia Traiană", Sibiu , 1942, pp. 7-8.). Nu vorbesc de cei ce ajung în spitale, străpunşi de una sau mai multe din cele peste 800 de feluri de cleşti ai bolii. Ce curios e numărul! În bolile spiritului, numai deviaţia în materie de credinţă pe bază de Biblie, a dat până acum 800 de secte religioase (800 în 1946, acum cea. 3000.). Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur şi simplu nenumărate. Câte capete atâtea non-sensuri! Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. Fiecare e unic în lume; de-ar învia toţi oamenii de la Adam până la sfârşitul lumii, n-ai să găseşti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevărat. Diferenţierile astea dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile iadului, care strâng viaţa, de-o frâng.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

Părintele Justin: Să ne rugăm să înmulţească Domnul secerătorii, că sunt puţini. Singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe, şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii creştine lupi răpitori. Am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori

realizat de monahia Fotini, 13 octombrie 2011

Părinte, ce ne puteţi spune despre Părintele Adrian Făgeţeanu, care de curând a trecut la Domnul? L-aţi cunoscut în închisoare? 

Eu nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaş luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie, pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor, povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români. El a fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului new-ageist să fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile antihristice de azi şi de mâine. Pentru noi nu există criză. Singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe, şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii creştine lupi răpitori, fie ei politici, fie religioşi. Păstorii noştri au cam ameţit repede de slava lumească şi nu au putut să se impună în apărarea drepturilor Ortodoxiei, după cum s-ar fi cuvenit. Părintele Adrian îi va smeri în faţa Tronului Dumnezeirii. Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem nişte creştini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniştea. Pentru că întâistătătorii noştri ne-au dat mereu cu liniştea, cu pacea, cu cuminţenia – virtute pusă la mare cinste în educaţia religioasă ateist comunistă. Dar această falsă cuminţenie nea acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleşug în sânul Bisericii noastre şi de atâtea bălării aduse din Răsărit şi din Apus nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate ca a fost mai comod să le astupăm. Dar românul nostru, cum am mai spus, nu a fost aşa dintotdeauna, el are sânge de dac şi brâncovenesc, eroi care au luptat cu preţul vieţii nu doar pentru apărarea naţiei noastre ortodoxe, ci am fost poarta dintre Răsărit şi Apus, prin care am oprit aici orice trecere păgână.

Părintele Adrian a îmbinat foarte frumos aceste calităţi creştine, pe care orice creştin e dator să le câştige – rugător trezitor şi mărturisitor neînfricat. Iar dacă îl iubim pe Părintele Adrian dovedim aceasta numai dacă îi vom urma exemplul şi nu vom pune în gura lui false învăţături, ca să ne cadă nouă mai bine. Pentru că sunt mulţi propovăduitori care numai se laudă cu popularitatea Părintelui Adrian, dar în realitate ei sunt lupi răpitori. Suntem aşa de ofiliţi şi oprimaţi încât nu mai deschidem mintea, nu mai deschidem nici ochii, nici gura. Stăm într-o cuminţenie, să-mi fie cu iertare, prostească. Faima cuminţeniei noastre s-a dus peste tot în lume, încât a ajuns străinul să facă glume pe seama acestei cuminţenii a românilor. Părintele Adrian a fost aşa de puternic încât şi diavolul s-a temut de rezistenţa sa, prigonitorii înşişi obosind în a-l înfrunta. Aceasta este o pildă pentru noi că dacă vom avea curajul să mărturisim fără de tăgadă, şi diavolul va slăbi de puterea pe care Hristos ne-o va da şi va lucra prin noi. Este o dovadă în plus că puterile diavolului sunt mult limitate faţă de puterea dumnezeiască a lui Hristos. Să dea Dumnezeu să înţelegem acest adevăr din propria noastră experienţă şi nu doar din pilde. Este o vină a noastră că nu am ştiut să veghem şi să păzim bunurile acestea morale şi spirituale pe care acest neam le-a acumulat prin înaintaşii noştri.

Ce părere aveţi despre dificultăţile pe care le-am întâmpinat la Târgu Ocna, unde s-au efectuat săpături arheologice cu scopul de a găsi osemintele mucenicului Valeriu Gafencu? 

Da, sunt lucruri murdare de a măslui, de a acoperi un adevăr, încât să nu se mai vadă nimic, să acopere orice mărturie care putea trezi interesul tinerilor din generaţiile viitoare. Sunt aceiaşi oameni care au condus ieri şi conduc şi azi, acelaşi sistem. Pentru că acum, ca şi atunci, atât de tare se temeau de aceşti martiri ai rezistenţei anticomuniste, încât nici morţi nu îi suportau, şi morţi se temeau de ei. Teama şi necredinţa lor îi îndemna să săvârşească gesturi de-a dreptul penibile, încât şi după ce îl vedeau mort din pricina bătăilor, sau împuşcat, îi înfigeau suliţa în coastă, în dreptul inimii, să se asigure că a decedat. Acest obicei nu ne este străin, îl ştim din Evanghelie, e o practică iudaică. Şi chiar dacă au trecut atâţia ani de zile, ei poartă această frică de morţii noştri, de morţii care înviaţi cu puterea lui Hristos, le surpă lucrările demonice, pentru că harul lor îi arde ca pe Lucifer care nu suferea să vadă lumina Arhanghelului Mihail. Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisori arată cât de slabi şi neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor.

Dar în ciuda tuturor eforturilor lor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei, apasă pe conştiinţele lor şi familiilor lor, încât putem spune că sunt nişte oameni maltrataţi moraliceşte. Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic în parohia lui de existenţa acestor martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici de o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii. Ar trebui să existe, după cum am mai zis, mijloacele de întrajutorare a bolnavilor, copiilor orfani, familiilor fără adăpost. Şi dacă preotul nu face asta, cine să o facă? Atunci nici criza asta nu ar fi fost aşa de acut simţită de românii noştri. Cunosc vreo doi, trei preoţi care au săvârşit astfel de fapte de milostenie, dar restul?

Cu toate că nu-i a creştinului bogăția şi desfătarea, ci sărăcia şi nevoia. Ţăranul român, de altfel, nu a re nevoie de alt ajutor, decât de ogorul lui şi pe care trebuie să îl lucreze cu osteneala mâinilor lui, şi sudoarea frunţii sale. Aceasta este de altfel şi o poruncă biblică, nu? Dar românul nostru s-a puturoşit, s-a învăţat cu comoditatea şi aparenţa luxului acesta îmbietor. Stă în faţa calculatorului şi umple barurile noaptea. Românul nu are nevoie de bananele şi portocalele lor, că şi aşa ne trimit numai otrăvuri. Să trăim noi cu mierea albinelor noastre aşa cum au trăit strămoşii noştri, cu ceapa, cartoful şi văcuţa ţăranului român; cu coasa şi secera cu care am secerat pâinea cea de toate zilele, pe care ne-a dăruit-o Domnul. Şi cred că în viitor românul va ajunge după cum a început, cu ogorul lui, în simplitatea şi sfinţenia lui, ne vom întoarce vrând nevrând la originile şi îndeletnicirile de la început, cu mijloacele cele mai rudimentare, în tovărăşie cu vaca vecinului care va trage să scoată brazdele pentru a semăna sămânţa ce îşi va da rodul la vremea ei.

Din păcate, Părinte, majoritatea tinerilor de azi, şi nu doar cei de la oraş, ci şi cei de la sate, nu mai sunt obişnuiţi să se ocupe cu îndeletniciri agricole şi sunt cuprinşi de descurajare, văzându-se neputincioşi şi obişnuiţi cu comoditatea de la bloc. Ce sfat le daţi familiilor care vor să se retragă la sate, dar nu au nici mijloacele necesare să cultive pământul, nici pricepe?

Ei… nevoia te învaţă toate. Orice învăţ are şi dezvăţ şi orice dezvăţ are învăţ. Eu am muncit toată copilăria şi tinereţea mea, alături de părinţii şi fraţii mei. Nu e nevoie de niciun utilaj agricol, ca să îţi întreţii familia ta. Toată copilăria mea a fost în centrul muncii agricole. Şi pe ogorul nostru nu a mers decât boul şi calul, şi semănatul tot cu mâna mergea. Iar aratul nu e deloc dificil, pe o lăţime de 5-6 metri făceai cu plugul vreo 8, 10 brazde, semănai frumos, venea grapa care acoperea şi rămânea hrană şi pentru păsările cerului. Nu vedeţi şi ciorile cum se adăpostesc noaptea în podurile clădirilor din oraş, iar dimineaţa ies la ţară, pe câmp, ca să se hrănească? Vezi seara cum vin cârduri aşa, de parcă sunt cocori, cum vin ciorile la oraş să-şi găsească adăpost. Aşa şi cei de la oraş să se uite la ciori cum se hrănesc din hrana ţăranului de pe ogor, chiar dacă trăiesc la oraş. Nu are nevoie omul nostru să-i vie apa la el, vorba olteanului, s-o beie din şurub, nu, o bea din fântâna lui, cu cumpăna lui cu care scoate apa, dulce şi cristalină.

Eu nu am făcut minerit în tinereţea mea, dar în închisoarea de la Baia Sprie am învăţat să fac şi minerit de nevoie, mai bine decât minerii specializaţi. Nu au ştiut să ne dea decât câte un târnăcop, o rangă şi o lopată, 400 câţi eram cu toţii. Am intrat acolo nedumeriţi şi erau doar 5 mineri care aveau ordin să ne instruiască; au stat cu noi doar o săptămână în care am învăţat toată tehnica mineritului. Ei au rămas surprinşi însă când au văzut că munca noastră, a deţinuţilor, era mult mai eficace chiar decât a lor. Minerii dinaintea noastră produceau un vagon de minereu în jur de 8 ore, ei bine, noi am terminat două vagoane în timp de 5 ore. Orice poate să facă omul când vrea să facă.

Continuare pe siteul revistei Atitudini

Parintele Arsenie Boca - Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei

DUHURILE RELE

Existenţa lor e afirmată de Iisus; e confirmată de Biserică, şi împotriva lor s-au luptat toţi sfinţii. Demonii există real: sunt ceata îngerilor căzuţi în sfatul lui Lucifer, începătorul trufiei, vrând a fi el mai presus de Dumnezeu.
Dracii nu sunt idei sau sentimente neobişnuite, sau stări de nervi, căci acestor păreri le punem precis întrebarea: ce a intrat în turma de porci de s-a înnebunit toată şi s-a aruncat în mare? - Au intrat ideile, sentimentele sau vreo stare colectivă de nervi?!
Dacă admitem Noul Testament şi întreita mărturie a evangheliştilor sinoptici, atunci trebuie să admitem că ei sunt fiinţe spirituale decăzute şi antrenând decăderea. Ca fiinţe spirituale intră fără piedecă şi trec prin materia vie sau moartă a lumii văzute. Pot intra în oameni, şi încă legiuni de duhuri.
„Odihna" lor - cum zice Iisus, descriindu-i - nu şi-o găsesc prin pustii, ci în inima oamenilor, de unde fac să izvorască toate gândurile rele şi ucigaşe. „Duhul rău, odată intrat în om se multiplică într-o adevărată progresie geometrică: devine «legiune». El expropriază umanitatea din om în favoarea bestiei din el, face din om o caricatură, un monstru, un sub-om. Un suflet stăpânit de acest duh e ceva cu adevărat înfiorător. El îşi pierde îndată libertatea şi puterile ei de creaţiune şi desăvârşire. Raţiunea i se întunecă, instinctele de conservare i se atrofiază: umblă gol şi doarme prin morminte" (Gr. Cristescu). Aşa se „odihnesc" duhurile rele, dărâmând zidirea lui Dumnezeu.

Izbucnesc întrebările: cum îi lasă Dumnezeu să-şi facă de cap ?
La obârşie erau făpturi spirituale ale Cerului. Nu s-au întunecat cu totul, dovadă că cunosc şi recunosc următoarele două lucruri:
1. Dumnezeirea lui Iisus. „Demonii strigau şi ziceau: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu». Iisus, certându-i, nu-i lăsa să vorbească, fiindcă ştiau că El este Hristos" (Luca 4,41). (Iisus i-a oprit să spună adevărul, ca să nu fie crezuţi când vor spune minciuna.)
2. Pedeapsa lor. „Au început să strige şi să zică: «Ce este nouă şi Ţie Iisuse Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici, mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti ?»" Ei ştiu prin urmare că-i aşteaptă o pedeapsă. Când Iisus îi scotea din „odihna" lor afară, lor li se părea că a venit judecata. Totuşi li se părea lor că nu e judecata aceea care îi aşteaptă, de vreme ce aceea nu e „aici", şi ca atare e înainte de vreme.
- Măcar aceste două lucruri de le-ar şti oamenii.

Cum intră?
1.- Prin oricare din cele şapte păcate de căpetenie. întâi ca momeală, pe urmă ca obsesie, apoi ca a doua natură pervertită.
2.- Prin neîncetata lor pomenire.
3.- Prin împărtăşania cu nevrednicie: furarea Sfintei împărtăşanii. Primul exemplu e Iuda, care avea obsesia vânzării lui Iisus (Luca 22,3; ICorinteni 11,27-30). 4.- Ca pedeapsă pentru răutăţi. Sfântul Pavel a dat satanei pe trei inşi. Pe doi, Imeneu şi Alexandru, ca să se înveţe să nu hulească; iar pe al treilea, „1-a dat Satanei spre pieirea trupului (- făcuse una mare -), ca sufletul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus" (I Timotei 1,20; I Corinteni 5,5).

Cum ies?
1.- Prin post şi rugăciune - cu socoteală şi blagoslovenie, adică cu smerenie, care apără valoarea nevoinţelor.
2.- Cântă Biserica: „Armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat". Crucea îi arde. Şi orice suferinţă, primită cu mulţumire, acelaşi rost şi putere o are.
3.- Prin pocăinţă; prin Taina pocăinţei - spovedania.
4.- Smerenia văpaie le este.
5.- Pomenirea neîncetată a Preasfântului Nume al lui Iisus: „Armă în Cer şi pe pământ, mai tare ca Sfântul Nume al lui Iisus, nu este" (sfântul Ioan Scărarul). Aceeaşi putere o are şi pomenirea Maicii Domnului.
6.- îngerul păzitor îi alungă.

GADARENII ŞI SUFLETUL
Citind Evanghelia cu băgare de seamă vedem că Iisus n-a făcut nimic „la întâmplare". Astfel s-a suit în corabie cu scopul anumit de-a merge să dezlege un suflet din muncile unui „legheon" de demoni, care se chinuia în laturile Gadarenilor. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună suspectă, pe când Iisus dormea. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi a valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. De ceea parte a mării îl întâmpină pe Iisus altă furtună: într-un suflet, în care dracii stârniseră viforul celei mai de pe urmă pustiiri şi decăderi. Făcuseră dintr-un om o fiară, care rupea lanţurile, şi un criminal fioros, care pustiise acea lature a Gadarei.
Iată un om dezorganizat de draci: pe cea mai de pe urmă treaptă a decăderii. Omul în care nu mai străluceau însuşirile omeniei; în locul lor diavolii îi dăduseră fioroasa libertate de a fi drac între oameni.
Ei bine, omul acesta era totuşi un suflet.
Pentru el a trecut Iisus marea.
Iisus propoveduise în diferite rânduri că „sufletul e mai de preţ decât toată lumea", şi că „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său ?" - Enunţări abstracte, care nu prea decid pe oameni să-şi aibă grija de suflet. De aceea, cu prilejul îndrăcitului din Gadara, Iisus o ia pe altă cale:
Arată cu minune preţul unui suflet.
A pus în cumpănă un suflet, al celui mai desfigurat dintre oameni, cu preţul, - deocamdată - al unei turme de două mii de porci, nu - încă - cu „toată lumea". Şi a dat pierzării turma de porci a Gadarenilor, pentru mântuirea unui suflet. Cumpăna aceasta, între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii Gadarenilor, a ieşit cu scandal. - Şi poate că tocmai scandalul ce a urmat pune mai plastic în cumpănă valoarea sufletului, întrucât Gadarenii au trebuit „să simtă" preţul sufletului, pe care îl pierduseră ei în porci. Răi de pagubă cum erau „Tot oraşul ieşi în întâmpinarea lui Iisus, şi văzându-L, îl rugară să se ducă din hotarele lor". (Matei 8,34; Luca 8,37). Cu alte cuvinte, pentru „paguba" ce le-a facut-o, L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor. Ei s-au declarat pentru porci, nu pentru suflet.
Iisus s-a conformat: „intrând în corabie s-a înapoiat". Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a lăsat un misionar. Şi un fost îndrăcit nu e un misionar de rând. (Gr. Cristescu)

Prislop,I. 29.X.49 II. 4.III.50 Duminică XXIII Luca 8,26-39

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXIII-a după Rusalii (Despre oamenii demonizaţi)

Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni,
iată a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 11, 20)

Iubiţi credincioşi,

Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vom înţelege două lucruri de mare folos. Întîi, cît de mare şi nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, al doilea, cît de mare şi cumplită este răutatea diavolilor faţă de om şi de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.
Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd starea jalnică şi chinuirea amară a omului demonizat din Evanghelie, prin negrăita lui milă şi bunătate faţă de zidirea Sa, a poruncit demonilor să iasă din acel om chinuit de mulţi ani, zidit după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26); iar demonii, văzîndu-se izgoniţi de puterea cea fără de margine a Mîntuitorului, după ce le-a dat voie, au intrat în turma cea mare de porci din apropiere şi îndată s-au aruncat în mare şi s-au înecat (Luca 8, 33).
Iată cît de mare este oceanul cel fără de margini al dragostei şi al milostivirii lui Dumnezeu faţă de om, că pentru slobozirea unui singur om din legăturile şi chinurile diavolului, a îngăduit să se dea pierzării ca la două mii de porci (Marcu 5, 13). Iar diavolii, avînd învoire de la Hristos şi vrînd să-şi arate răutatea şi puterea lor blestemată, au intrat în turma de porci şi într-o clipă i-au înecat pe toţi în mare. La această Evanghelie Sfîntul Ioan Gură de Aur, arătînd cîtă răutate au demonii asupra oamenilor, zicea: "Dacă asupra porcilor, cu care nu aveau nimic, au arătat diavolii atîta răutate, apoi cu atît mai mult asupra ta, omule, de-a pururea dă război neîmpăcat, luptă neîncetată şi vrajbă fără de moarte. Şi dacă pe porci, cu care nimic nu le era lor de obşte, nici un minut nu i-au suferit, apoi cu atît mai mult ne urăsc pe noi care sîntem vrăjmaşii lor şi doresc să ne piardă şi să ne supună lor. Apoi cîte rele am fi pătimit de la ei, dacă ar fi avut voie de la Dumnezeu asupra noastră. Căci pentru aceasta i-a lăsat Dumnezeu să intre în turma de porci, ca şi în trupul dobitoacelor să cunoaştem răutatea lor. Deci şi acum cînd vei vedea vreun om stăpînit de diavol, închină-te Stăpînului şi cunoaşte răutatea vrăjmaşului. Că iubirea de oameni a lui Dumnezeu îl ţine pe diavol şi nu-i dă voie să-şi arate puterea şi răutatea asupra omului cît ar voi el. Atît îi dă voie să-l muncească pe om cît să-l facă mai înţelept şi să arate răutatea diavolului asupra omului".
Apoi zice acelaşi Părinte Ioan Gură de Aur: "Voieşti şi altă pildă despre răutatea diavolilor, cînd Dumnezeu îi dă voie să-şi pună în lucrare puterea sa? Socoteşte cirezile şi turmele lui Iov, cum într-o clipă pe toate le-a mistuit. Apoi socoteşte moartea cea ticăloasă a copiilor lui şi rana ce s-a adus asupra trupului său şi vei vedea cruzimea, asuprirea şi nemilostivirea răutăţii dracilor. Din aceasta vei înţelege minunat, că dacă lumea aceasta toată, ar fi slobozit-o Dumnezeu sub stăpînirea lui, în puţină vreme pe toate le-ar fi tulburat şi asemenea porcilor de care aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi şi cirezilor lui Iov, într-o clipă de vreme am fi pătimit, că nici o milă de noi nu ar fi avut" (Puţul Sf. Ioan Gură de Aur, Buzău, 1833, p. 108-109).
Să ascultăm mai departe cuvintele Sfintei Evanghelii care zice: Iar păstorii, văzînd ceea ce s-a întîmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate şi au ieşit să vadă cele ce se făcuseră şi venind la Iisus, au aflat pe omul din care scosese demonii şezînd lîngă picioarele lui Iisus îmbrăcat şi întreg la minte şi s-au înfricoşat (Luca 8, 34-35).
Dar care era pricina temerii gadarenilor? Oare minunea omului chinuit de diavoli sau înecarea porcilor în mare? Nici una, nici alta, ci pricina temerii şi înspăimîntării lor era călcarea Legii lui Dumnezeu. Căci Legea lui Moise oprea a se mînca carne de porc (Levitic 11, 7), iar ei creşteau porci şi mîncau din cărnurile lor. Deci, pentru călcarea Legii i-a cuprins atîta spaimă, ca nu cumva Dumnezeu, pentru această călcare de lege şi pentru alte răutăţi ale lor să-i pedepsească şi cu alte pedepse mai grele. Deci avînd această frică şi neîndrăznind a zice ceva asupra Domnului pentru paguba porcilor, Îl rugau cu toţii pe Iisus Hristos să se ducă din hotarele lor. Iar preabunul şi blîndul Mîntuitor, văzînd împietrirea şi nemulţumirea lor, nu i-a certat, ci intrînd în corabie S-a întors iarăşi în Galileea (Luca 8, 37). Iar bărbatul din care ieşiseră demonii se ruga să rămînă cu El, iar Mîntuitorul, eliberîndu-l, i-a zis: Întoarce-te la casa ta şi spune cîte ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi s-a dus omul, propovăduind în toată cetatea, cîte i-a făcut Iisus (Luca 8, 39).
Vedeţi, fraţii mei, blîndeţea, smerenia şi bunătatea cea negrăită a Domnului? După ce a făcut un bine aşa de mare cu vindecarea acelui om chinuit de diavoli, nu aşteaptă plată de la el spre a rămîne şi a-i sluji Lui. Ci i-a zis: Întoarce-te la casa ta şi spune cîte ţi-a făcut ţie Dumnezeu (Luca 8, 39). Dacă ar fi zis "întoarce-te la casa ta şi spune cîte ţi-am făcut Eu ţie", cărturarii, fariseii şi arhiereii cei plini de zavistie care pîndeau învăţătura Lui, ar fi avut motiv să spună că Mîntuitorul face minuni cu scopul de a fi lăudat de oameni. Dar aşa, la toţi le-a închis gura, zicînd: Întoarce-te la casa ta şi spune cîte ţi-a făcut ţie Dumnezeu.
Deci se cuvine ca în toate să avem pildă de urmat învăţătura şi viaţa Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iar faptele noastre cele bune să le facem cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu spre slava Lui, cum ne învaţă şi Sfîntul Apostol Pavel (I Corinteni 10, 31).

Iubiţi credincioşi,

Să ştiţi că sînt trei feluri de oameni demonizaţi: întîi sînt cei ce se chinuiesc cu trupul de duhurile cele rele, cum sînt epilepticii, lunaticii şi cei demonizaţi ca cel din Evanghelia de astăzi. Al doilea sînt toţi ereticii şi învăţătorii mincinoşi şi răi care cu învăţăturile lor greşite schimbă adevărul Sfintei Scripturi şi duc la rătăcire de la dreapta credinţă, pe creştinii nelămuriţi şi neîntemeiaţi în adevăr. Iar al treilea sînt cei stăpîniţi de grele patimi. Despre primul fel de demonizaţi am vorbit pe scurt mai sus, despre al doilea aminteşte marele Apostol Pavel, zicînd: Duhul vorbeşte lămurit că, în vremile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Timotei 4, 1). Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, tîlcuind acest text al Apostolului Pavel arată că aceştia sînt toţi începătorii de erezii, care, povăţuiţi fiind de demoni şi mişcaţi de duhurile înşelăciunii vor grăi înşelăciuni către cei binecredincioşi, spre a-i înstrăina de la adevărata Biserică a lui Hristos.
Deci, luaţi aminte, iubiţi credincioşi şi ţineţi bine minte cele auzite, că toţi cei ce vor să vă dezbine de la dreapta credinţă ortodoxă sînt oamenii demonizaţi şi minţile lor sînt mişcate şi înşelate de duhurile cele viclene ale iadului, mai ales de duhul mîndriei. Pe aceştia Sfînta Scriptură îi numeşte fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toată dreptatea (Fapte 13, 10) şi chiar diavoli ca pe Iuda (Ioan 6, 70). Aşadar, toţi cei ce învaţă erezii şi vor să propovăduiască altă învăţătură afară de cea ortodoxă şi care se împotrivesc învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos dreptmăritoare, aceştia sînt fiii diavolilor (Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10). Aceşti învăţători mincinoşi şi înşelători, lucrează pururea sub stăpînirea demonilor (Fapte 10, 38; 26, 18; II Timotei 2, 26). Ei ca învăţători mincinoşi şi vicleni, în toată vremea lucrează sub înrîurirea lui Satan (Iuda 1, 9; 1, 23; II Regi 18, 10; Matei 16, 23; Luca 23, 23; Ioan 6, 70 ş. a.). Şi tot ca ei predicatorii rătăciţi fac voia diavolilor (Ioan 8, 44) şi sînt înşelaţi de ei (III Regi 22, 21-22; II Paralipomena 18, 20-21; Apocalipsa 20, 8). Aceşti propovăduitori ai minciunii sînt demonizaţi şi orbiţi de diavoli (Fapte 13, 10; II Corinteni 4, 4; I Timotei 4, 1).
Al treilea fel de oameni demonizaţi sînt toţi cei stăpîniţi de patimi grele, ca: necredinţa, uciderea, ura, beţia, iubirea de arginţi, fermecătoria, desfrînarea şi altele care îi stăpînesc de multă vreme. Aceştia sînt numiţi de Sfînta Scriptură fii ai diavolului (Ioan 8, 44; Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10; Ioan 6, 70). De aceea Sfîntul Vasile îi arată pe toţi cei beţivi a fi mai rău decît cei îndrăciţi, zicînd: "Cel ce se îndrăceşte este vrednic de jale, iar cel ce se îmbată fiind îndrăcit cu patima beţiei, este de rîs şi mai rău decît cel îndrăcit şi nimeni nu-l compătimeşte" (Sf. Vasile cel Mare, Exaimeron. Cuvînt împotriva celor beţivi. Buc., 1828).
Tot demonizaţi sînt şi vrăjitorii care amăgesc pe oameni cu puterea duhurilor rele. Vrăjitorii, fermcătorii şi toţi cei care părăsesc pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor, sînt ei înşişi demonizaţi şi osîndiţi la veşnicele chinuri ale iadului.

Marea Tradare a Regelui Mihai. Testamentul catre Istorie al Maresalului Antonescu, din noaptea de 23 august 1944: “Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. O robie pentru vecie! Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie”. FACSIMIL

 

“Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.
La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. (…)
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi (Referendumul national – nm), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
a.       – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
b.      – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? (…)
d.      – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani  este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.
Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e.       – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei. (…)
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. (…)
Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia  totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii.
Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.
Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”. (…)
Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.
Istoria să judece.
Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. (…)”

Integral, inclusiv 12 pagini ale documentului, in facsimil, la Ziaristi Online

Pustnicul Onufrie, izgonit din Masivul Postavarul

 

După 18 ani de tihnă la peste 1.000 de metri altitudine, în Masivul Postăvarul, părintele Onufrie este nevoit să-şi părăsească locaşul, din cauza amenajărilor turistice plănuite de administraţia locală. Omul şi-a construit o cabană la ieşirea din staţia de telecabină, pe atunci în pustietate, acum lângă pârtia de schi.  Astfel, pustnicul a fost anunţat zilele trecute că trebuie să-şi strângă agoniseala, adunată cu ajutorul credincioşilor, şi să plece.
„Dorinţa de linişte m-a făcut să mă mut aici acum 18 ani. Trebuie să ai un program spartan, dacă alegi să duci viaţa asta. Nu am condiţii, însă eu m-am obişnuit. Duminica cobor la biserică, iar în cursul săptămânii mă rog. Trăiesc din mila oamenilor mai mult”, ne-a mărturisit sihastrul.
Directorul Regiei Autonome a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, ne-a declarat că nu este rea intenţie, ci se fac noi amenajări de-a lungul pârtiei: „Am început inventarierea construcţiilor din zonă şi am constatat că nu doar cea a călugărului se află în această situaţie, ci şi alte 75, unele dezafectate sau abandonate. Ştim că îi e greu, de aceea i-am promis că îl ajutăm să se mute, dar nu-l putem păsui până la primăvară, cum doreşte el. Lângă pârtie intenţionăm să amenajăm un punct de prim-ajutor şi alte obiective turistice, aşa cum e firesc, fiind o zonă turistică”.      (C.V.)

Sursa: Transilvania Expres