George Rădulescu: Botezul şi „sfârşitul lumii“. "Este o mare nerozie să susţii public că afundarea în apă curată şi călduţă a pruncilor le-ar dăuna cu ceva, în condiţiile în care ei au trăit nouă luni în lichidul amniotic din pântecele maicii lor. Atunci ce s-ar putea spune despre circumcizarea pruncilor de parte bărbătească, practicată în iudaism (în a opta zi de la naştere) şi în islam?"

„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei XXVIII, 19). Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, adresându-se apostolilor.

Aşadar, Botezul a fost instituit de Însuşi Hristos şi este o Taină, o „naştere de sus", nu un simbol, aşa cum greşit se vorbeşte pe la televiziunile noastre „senzaţionale". Botezul pruncilor este practicat de la începuturile lumii creştine (avem mărturii datând din vremea apostolilor) şi îi întăreşte pe micuţi atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Cel pe care creştinii îl mărturisesc drept Mântuitorul lumii a spus: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, şi ceea ce este născut din Duh, duh este" (Ioan, III, 1-6). Aceasta mărturisesc creştinii de pretutindeni şi este dreptul lor să o facă. Aşa cum este dreptul şi alegerea altora să nu creadă şi să nu mărturisească. Dar ambele opţiuni trebuie menţinute în limitele decenţei şi ale respectului faţă de celălalt.

Este o mare nerozie să susţii public (şi vehement) că afundarea în apă curată şi călduţă a pruncilor le-ar dăuna cu ceva, în condiţiile în care ei au trăit nouă luni în lichidul amniotic din pântecele maicii lor. Atunci ce s-ar putea spune despre circumcizarea pruncilor de parte bărbătească, practicată în iudaism (în a opta zi de la naştere) şi în islam? Este cumva tot o „barbarie"? Nu cred că adepţii acestor religii ar fi de acord cu o asemenea abordare. Mulţi dintre noi însă, neavând decât o legătură formală cu Biserica Ortodoxă, găsesc de cuviinţă să se pronunţe asupra unei Taine fundamentale a creştinismului, fără o minimă documentare prealabilă.

În esenţă, este o chestiune de bun-simţ să-ţi ţii gura dacă trăieşti după propriile reguli, neluând în seamă principiile credinţei în care te-ai născut. Iudeii şi islamicii par, din nou, să înţeleagă mai bine acest lucru, în comparaţie cu noi, „occidentalizaţii", „lipsiţii de inhibiţii" şi „demontatorii de mituri".

În schimb, tot noi, cei „relaxaţi", cei care strigăm cu ironie corporatistă „Come on!", atunci când vine vorba despre vreun ritual religios - carevasăzică tot noi -, savurăm ştiri despre posibilul „sfârşit al lumii", prezis de nu-ştiu-care mag. Tot noi, „occidentalizaţii", tresăltăm atunci când, inevitabil, în calendar apar aceleaşi cifre în dreptul zilei, lunii şi anului.

Iacătă că şi ieri am mai trăit un „sfârşit al lumii"! 11.11.2011! Zguduitor! Pe unele site-uri se numărau deja minutele şi secundele rămase până la „fatidica" oră 11 şi 11. O fi sau n-o fi? N-a fost nici de data asta! Poate pe 12.12.2012. Până atunci mai căutăm copii „traumatizaţi" la Botez şi bătrâne care leşină la coadă la agheasmă. Oricum, noroc că Dumnezeu are simţul umorului.

George  Rădulescu este publicist-comentator "Adevărul"

Plângere penală pentru un botez creştinesc

Părintele Eugen Comşulea (foto) este acuzat de tentativă de omor de părintele unui prunc, pe care prelatul l-a creştinat sâmbătă, la Biserica „Schimbarea la faţă”. Scufundarea în cristelniţă era să se sfârşească prost pentru fetiţă, care s-a schimbat la faţă – la propriu, după ce s-a înecat cu apă. Bebeluşul a fost salvat de un echipaj SMURD, altfel risca să moară. Reacţia bisericii nu a întârziat: preotul a acţionat ca la carte, acesta fiind doar un incident. Părinţilor li s-au returnat banii, iar copilul a rămas neîmpărtăşit

Incidentul - cum nu s-a mai auzit în ultimii 2000 de ani, de la botezul lui Iisus în Iordan, - a avut loc sâmbătă la Biserica „Schimbarea la faţă”, din zona Micşunica. După ce preotul Eugen Comşulea a scufundat-o de trei ori în apa din cristelniţă, o fetiţă în vârstă de şase săptămâni s-a schimbat - la propriu - la faţă, neputând să mai respire. „Sâmbătă am oficiat mai multe botezuri, înainte, în timpul şi după acel incident. Am botezat copilul prin scufundare, după datina creştină, după cum se face de 2000 de ani. Nu se pune problema să-l fi înecat, căci l-am ţinut mai puţin de o secundă la fiecare scufundare. Apoi l-am dat naşilor, în poziţie verticală, aşa cum se procedează. Când l-am scos din apă, nu avea nimic, aşa că m-am dus să oficiez şi celelalte botezuri. Atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, ne spune preotul Eugen Comşulea, paroh la Biserica „Schimbarea la Faţă”.
Părinţii s-au panicat şi au sunat la 112. „Am fost solicitaţi la o biserică unde am intervenit cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor unei fetiţe de şase săptămâni care suferise o criză de respiraţie. A fost imediat preluată şi transportată la Spitalul de Copii”, ne spune Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU.

Unde este certificatul medico-legal?

Bebeluşul nu a rămas internat, întrucât a început să se simtă bine în postura de nou-creştin. Părinţii însă nu au gustat trecerea de la cele păgâne şi au dat o fugă la poliţie. „La Secţia 5 Poliţie a fost depusă o reclamaţie în legătură cu tratamentul aplicat copilului în biserica respectivă. Tatăl copilului s-a plâns de faptul că în timpul botezului, părintele ar fi neglijat anumite condiţii de introducere a copilului în cristelniţă şi astfel l-ar fi agresat fizic. Soluţia se va da legal, prin Parchet. Aşteptam un eventual certificat medico-legal de la părinţii copilului. De îndată ce vom avea anumite concluzii, le vom face cunoscute opiniei publice”, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IJP Braşov.

L-au acuzat de tentativă de omor

Preotul este acuzat de tatăl copilului de tentativă de omor, însă, deocamdată, fetiţa nu a fost expertizată din punct de vedere medico-legal. Numai pe baza certificatului eliberat de medicii legişti, procurorii pot începe o anchetă penală. Între timp, cazul a ajuns la urechile protopopului, care crede că a fost vorba de un simplu incident. „De caz am aflat aseară şi am fost să vedem şi despre ce a fost vorba. Este un botez săvârşit prin afundare aşa cum se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă, ne-au adus şi imagini. A fost săvârşit ca şi celelalte botezuri. Vreau să îi găsească o vină preotului că nu a fost făcut corect, deşi au mai fost botezaţi înaintea acelui copil alţi trei copii, aceeaşi rânduială s-a făcut, nu am văzut nimic să fie făcut cum nu trebuie”, a declarat preotul Dănuţ Benga, protopopul Braşovului.

A fost naşa de vină?

Nici părintele de la Mişcunica şi nici protopopul nu se tem de repercusiunile legale ale acestei întâmplări neortodoxe. Ba mai mult, ei cred că de vină a fost naşa copilului, care l-a ţinut pe spate, astfel încât apa i-a intrat pe căile respiratorii şi a produs apneea. Pe de altă parte, nici preotul nu i-a ţinut degetul deasupra gurii şi nasului, după cum se practică. „Eu cred că părinţii s-au panicat mai mult şi au chemat Salvarea. Din ce mi s-a povestit, pe filmare se vede că nu l-au ţinut în poziţie verticală şi l-au lăsat pe spate, aşa că e posibil să se fi înecat. Oricum, nimeni nu a murit de la botez, căci botezul este spre viaţă, nu spre moarte. A fost voia Domnului să fie aşa cum a fost, dar cred că şi păcatele părinţilor sau ale naşilor, care se răsfrâng asupra copilului, au avut o influenţă”, a declarat părintele Eugen Comşulea.

Protopopul Braşovului şi-a scăpat copilul în cap

Protopopul Braşovului, Dănuţ Benga, spune că oricărui părinte i se poate întâmpla un astfel de incident, ba chiar s-a dat exemplu personal, amintindu-şi când şi-a scăpat unul din copii, în cap. „A fost un incident pe care nu ni-l dorim, dar după cum s-a văzut, nu trebuia lăsat pe spate, ci trebuie să stea cu guriţa în jos, că s-ar putea să intre puţină apă. Cât de puţină apă ar fi, e un copil mic, dar în momentul în care îl dai pe spate, se poate duce apa pe căile respiratorii. Nu are rost să stabilim cine a fost vinovat acum. Se poate întâmpla oricui. Se poate întâmpla chiar şi părinţilor să-l scape din mâini. Mi s-a întâmplat chiar mie”, a declarat protopopul. „Fiecare preot doreşte să-şi atragă credincioşii, nu să-i alunge”, ne spune Benga.

Autor: Liviu Cioineag
Sursa: Buna Ziua Brasov

Homosexualii vor sa organizeze la Cluj Festivalul Internaţional „Serile Filmului Gay“. Asteptam reactii ferme din partea Mitropolitului Andrei si a credinciosilor ortodocsi

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Serile Filmului Gay“ începe luni, la Cluj-Napoca. Zeci de producţii din Marea Britanie, SUA, Franţa, Suedia, Elveţia, Turcia, Chile, Argentina, Italia şi România vor putea fi vizionate în perioada 14-20 noiembrie. Cinefilii vor puea viziona scurtmetraje, lungmetraje şi documentare. Printre producţiile româneşti care vor fi prezentate la festival se numără cel mai nou documentar al lui Claudiu Mitcu, "Noi doi", dar şi scurtmetrajul "After School", de Alexandru Tudor. Documentarul "Noi doi" este realizat cu imaginile filmate chiar de cei doi bărbaţi care formează cuplul prezentat în film. La festival nu vor fi doar proiecţii de film, ci şi concerte, dicuţii libere, spectacole de teatru, expoziţii etc. Festivalul îşi propune să transmită în mod corect şi eficient un mesaj de deschidere către diversitatea culturală şi acceptarea valorilor individuale. Intrarea este liberă.

Sursa: Transilvania Expres

PREDICĂ LA SFÂNTUL MINA A VLĂDICĂI AUGUSTIN DE FLORINA

CUVÂNT AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA

Dacă veţi deschide Mineiele, cărţile bisericii, veţi vedea că astăzi, 11 noiembrie, este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina. Sfântul Mina s-a născut în Egipt, aproape de Nil, marele fluviu al Africii. S-a născut în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (sec. III-IV), într-o epocă de multe şi mari prigoane împotriva creştinilor. S-a născut într-o ţară închinătoare la idoli, unde aproape toţi erau idolatri. Idolatri erau şi părinţii săi. Dar după ce a crescut, a auzit o predică, înflăcărata predică a unui pustnic şi aceasta l-a cucerit. A crezut în Hristos, s-a pocăit pentru trecutul său idolatru, s-a botezat şi a devenit creştin. 
Apoi, când a venit vremea, a fost recrutat în armata romană. În felul acesta şi-a părăsit patria şi a ajuns în Kotieo sau Kotiaio, acolo unde astăzi este Kiutahia Frigiei în Asia Mică. Acolo a trăit şi a activat mai mult. A servit în cohorta ce se chema Rutalia, adică în tagmele militare, la dispoziţiile ighemonului Arghiriskos. Ca soldat a luat parte la diferite bătălii şi s-a distins prin bărbăţia sa. Din acest motiv şi soldaţii îl au ocrotitor.
Era aşadar soldat şi astfel este şi zugrăvit în icoane. Dar nu a rămas în armată. Deşi putea să rămână şi să ajungă la demnităţi înalte din pricina aprecierii pe care o nutreau faţă de el superiorii săi, cu toate acestea, a părăsit armata. Se scârbise de viaţa idolatră pe care o trăiau toţi în jurul său şi nu mai suporta să vadă dominând rătăcirea idolilor.
S-a retras într-un munte înalt cu peşteri. Acolo s-a aşezat şi s-a nevoit cu post aspru şi cu rugăciune ca să se curăţească pe sine de patimi. Studia Scripturile, în mod deosebit Psaltirea, plângea şi suspina. În felul acesta şi-a întărit credinţa în Hristos şi s-a umplut de râvnă împotriva idolilor. Dar nu s-a mulţumit cu atât. De ce? Sufletul omenesc este o taină. Nu s-a mulţumit cu muntele. Ceva ca o scânteie, ca nişte foc, nu-l lăsa să se liniştească. Ce era acest ceva? Era acelaşi ceva care-l chinuia şi pe Sfântul Cosma Etolianul şi îl făcuse să-şi părăsească mănăstirea şi să coboare în societate pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Iubirea faţă de fraţi, aceasta îl marcase şi pe Sfântul Mina.
A coborât în lume, unde avea loc o groaznică prigoană împotriva creştinilor. Cu îndrăzneală a stat înaintea ighemonului şi a altor idolatri şi şi-a mărturisit credinţa sa în Hristos. Imediat l-au prins şi l-au supus la chinuri înfricoşătoare. L-au bătut. I-au frecat rănile cu gheme de păr aspru. L-au ars cu fierul înroşit în foc. L-au rănit peste tot trupul, târându-l fără milă deasupra brusturilor.
Astfel fiind rănit, în cele din urmă l-au decapitat. Sfintele sale moaşte le-au luat şi le-au dus în patria sa, în Egipt. Acolo, în timp ce împărăţea Marele Constantin, iar Arhiepiscop al Alexandriei era Marele Atanasie, a fost zidită prima biserică în cinstea Sfântului Mina. Şi Sfântul făcea minuni.
***
Sfântul Mina, iubiţii mei, are o legătură şi cu patria noastră martirică. Ce legătură? Mai întâi pentru că – după cum am spus – s-a retras într-un munte din Asia Mică, aproape de Kiutahia, unul din locurile de neuitat. Acolo, în Kiutahia, erau cinci mii de greci, cu şcoli, cu biserici, cu mitropolit. Au trăit ca sclavi 500 de ani. Apoi a venit o zi frumoasă, în iunie 1921, când patria noastră unită înainta, biruia şi elibera Epirul şi Macedonia. Atunci a înaintat şi în Asia Mică. Oştile greceşti au debarcat în Smirna şi înaintând au ajuns în Kiutahia.
Când am devenit Episcop de Florina, am cunoscut refugiaţi din Kiutahia. Când eram copii mici, de zece ani – îmi spuneau -auzeam clopotele bătând. Vine armata noastră, armata elină! – spuneau şi ieşeau toţi afară ca să-i primească. Femeile plângeau, copiii plângeau, bătrânii plângeau. Intrase armata noastră cu steagul elin. Era o zi luminoasă şi mare. Nu s-au bucurat însă nici un an şi jumătate de libertate. După un an şi jumătate a venit una dintre cele mai mari nenorociri asupra poporului nostru, o nenorocire pe care eu o consider mai cumplită decât căderea Constantinopolului. S-a spart frontul şi armata elină a fugit. Turcii au înjunghiat, au ucis… Chinuri groaznice au suferit creştinii kiutahioţi. Iată aşadar că patria noastră are o legătură cu Sfântul Mina. De aceea, multe din oraşele ei i-au ridicat biserici şi îl cinstesc. Dacă mergi în Tesalonic în ziua pomenirii lui, este hram la una dintre cele mai frumoase biserici ale lui. Îl sărbătoresc şi marea insulă Creta; în Herakleios este cea mai mare biserică a lui. Îl cinsteşte şi Florina, care are refugiaţi din Kiutahia. Şi alte ţări ortodoxe îl cinstesc pe Sfântul Mina, precum Rusia şi Bulgaria.
Dar şi un alt fapt istoric îl leagă pe Sfântul Mina de dulcea noastră patrie. În 1943, atunci când eram sclavi sub italieni şi germani, patria noastră a suferit multe. Atunci, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, acolo jos, în Africa, a apărut o mare fiară, un soldat neamţ căruia îi spuneau Rommel. Acesta îi urmărea pe englezi şi se apropia să intre în Alexandria. Ar fi cuprins întreaga Africă, ar fi înaintat mai mult, dincolo de Suez. Frică şi groază i-a cuprins pe toţi. Prin urmare, printre altele, mavragoriţii de aici îi urau şi-i spuneau: “Vasta, Rommel!”. De ce? Voiau să învingă Rommel, pentru a scumpi alimentele şi ei să se îmbogăţească, ticăloşii şi atot-ticăloşii. Ce fiară este omul şi ce ispită sunt arginţii! Iar în timp ce aceştia se rugau aşa, Dumnezeu nu i-a ascultat; i-a ascultat pe ceilalţi. Şi ce s-a întâmplat? Rommel a fost învins şi a fost învins de o brigadă elină, de 6700 de elini! Aceştia, după ocupaţie, au plecat din Elada. S-au urcat în corăbii şi s-au dus în Alexandria. Când au ajuns acolo, Alexandria plângea. “Au venit elinii, ziceau, vom învinge!”… Aceştia au alcătuit o brigadă de zece mii de bărbaţi. Şi au înaintat, au înaintat până au ajuns în munţi, la cca.100 km în vestul Alexandriei. Acolo, stop! I-a oprit Rommel. Şi a avut loc o bătălie, o bătălie puternică, într-un loc căruia îi spuneau în arabă “El Alamein”. “El Alamein” înseamnă “locul lui Mina”, deoarece în acea parte este o biserică veche a Sfântului Mina. A rămas istoric acest sat litoral al Egiptului, care după cum am spus la început, este locul unde s-a născut Sfântul Mina. Acolo elinii au dat bătălia. Şi-au făcut cruce, au cântat “Apărătoare Doamnă”, s-au luptat şi l-au învins pe Rommel. Englezii au recunoscut că împreună-autor al acestei biruinţe era şi Sfântul Mina şi au zidit o biserică nouă acolo, la El Alemein, în Africa. Deoarece acolo, pentru prima dată, s-a rupt axa. În acea noapte, Sfântul Mina a ieşit din bisericuţa sa şi călare pe calul său alb, în fruntea soldaţilor şi a demnitarilor elini, a nimicit puterile întunericului şi ale păcatului.

***

Iubiţii mei!

Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică, dar şi prin jertfa şi prin sângele său a întărit credinţa în Hristos, aşa şi noi, să fim gata de luptă. Ne aflăm într-o epocă în care conduce cineva mai rău decât Rommel. Ne aflăm într-o epocă a Satanei şi trebuie să aşteptăm multe răutăţi. Să devenim o altă brigadă, având ca armă atotputernică rugăciunea. Prin rugăciunile Sfântului Mina, Dumnezeu să ne miluiască! Amin.

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotul, în Sf. Biserică a Sf. Panteleimon din Florina, vineri, 10.11.1989, în ajunul sărbătorii la Vecernie)

SURSA: http://acvila30.wordpress.com/2010/04/03/ne-vorbeste-parintele-augustin-mitropolitul-de-103-ani/

In anul in care Patriarhia a declarat anul Botezului, mass-media ataca draceste aceasta sfanta taina. Cat mai tace Patriarhul?

Viata unei mucenite contemporane: Maica Heruvima

„Sfînta pomenire a Mucenicilor sfinţeşte cu Duhul Sfînt pe toţi cei ce o sfinţesc pe ea cu Ortodoxie” (Octoih, gl. 6, Luni la Utrenie)
 
Pentru că de curînd mi-a fost dat să citesc într-unul din cotidienele centrale că la Central University of Europe de la Budapesta, întemeiată în 1990, cel mai mare număr de studenţi din vreo ţară a fost cel al românilor, 145 de studenţi din 1990 pînă acum, am hotărît să scriu acest material despre ceea ce am văzut şi am auzit.
În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte de mai bine de 5 ani de zile monahia Heruvima, pe care ca mireancă a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi în 1995 a primit o bursă de la Fundaţia Söröş pentru un masterat în istorie medievală la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisă de Sfîntul Ioan Gură de Aur, şi dovedea în această lucrare că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J.P. Migne în Patrologia Graeca are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, dar din neştiinţă de data aceasta, şi pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu şi care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în PG; o altă observaţie pe care aş vrea să o fac ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox).
Profesorii ei i-au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tîlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tîlcuirea lor la Facere pe ereticul Orighen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Orighen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), şi cea a Sfîntului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar şi comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo la Budapesta, în original. Cu cît citea mai mult, cu atît înţelegea că nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Orighen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întîmplat ca fiind acolo să-şi pună cîteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sînt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie şi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar cînd le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gîndeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci”.
Au urmat mai multe zile de certuri şi argumentări.
Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stîng. Explicaţia era una singură: fusese iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar cîteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă.” (se pare că aveau dreptate, căci medicii au confirmat că se practică o metodă de inducere a cancerului care se poate vindeca dacă nu se zăboveşte, dar cu nişte costuri medicale uriaşe). A refuzat să se lepede de Sfinţii lui Dumnezeu, şi astfel n-a părăsit-o Dumnezeiescul har care a întărit-o pînă la capăt. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi a venit în ţară. A venit la Părintele Iustin şi i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămînă la noi în mănăstire (aceasta se întîmpla în august 1997).
A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzînd cu ochii. A primit să fie rasoforită, şi cu cîteva săptămîni înainte de a pleca dintre noi a fost călugărită de Părintele Iustin.
A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume. Pătimirile ei au dat mărturie de cuvintele Octoihului: „Sfinţii Tăi, Doamne, cu pavăza credinţei îmbrăcându-se, şi cu chipul Crucii pe sine întărindu-se, la munci bărbăteşte au alergat, şi trufia şi vicleşugul diavolului au surpat.” Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut.
Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr. Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfînta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: «Şi într-însa s-a aflat sânge de prooroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pe pământ.» Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia, şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.
Batjocura cea mare a fost aceea că după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.
Diavolul a vrut să surpe în gheena acest suflet curat, dar mila Domnului l-a scos din ghearele sale pentru iubirea de adevăr, căci Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi rodeşte întru Adevăr, iar sămînţa credinţei este sîngele mucenicilor. „Degrab ne întîmpină pe noi mai înainte pînă ce nu ne robim de vrăjmaşii cei ce Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru. Pierde-i cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, să cunoască cît poate credinţa ortodocşilor, pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.”

Sursa: Monah Filotheu

Predica Mitropolitului Teofan si Cuvantul Parintelui Justin la Hramul Manastirii Petru Voda – Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. VIDEO/AUDIO/FOTO.

Sursa: Roncea.ro