Mitropolitul Teofan: Ce a făcut naţiunea noastră în aceşti aproape 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire? Dincolo de România reală, România cea dinlăuntru, nu există decât «vânare de vânt, chimval răsunător şi deşărtăciune a deşărtăciunilor»

Ce a făcut naţiunea noastră în aceşti aproape 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire? În plan istoric, am trecut prin două războaie mondiale şi printr-un regim ateu, au fost răpiri de teritorii şi recuperarea lor în parte, pentru că o parte din România cea reală se află încă înstrăinată. Însă adevăratul răspuns la ceea ce s-a petrecut în toată această perioadă este cât de mult ne-am apropiat sau ne-am depărtat de Dumnezeu, cât de mult am înţeles, am trăi şi mărturisit din Evanghelia lui Hristos. După cuvântul biblic, se poate spune despre societatea românească de astăzi că se află «în durerile naşterii»: frământare, agitaţie, fapte de eroism sau trădări. România se află în acest proces al naşterii spre normalitate, însă dincolo de această Românie agitată şi frământată, divizată, adânc şi puternic mediatizată, se află România cea din adâncuri, România cea dinlăuntru, România cea reală. Aceasta este România familiei, în care se nasc şi cresc copii în frica de Dumnezeu, cu ruşine de oameni şi cu iubire de neam. Dincolo de aparenţele negative, există România pâinii şi a vinului câştigate cinstit, România medicului, a militarului , a universitarului,a  ţăranului, chiar şi a politicianului, care nu-şi pleacă genunchiul în faţa triplului idol al lumii moderne: averea indiferent de preţ, puterea şi plăcerea ilegitimă. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să multiplice această Românie adâncă şi reală, ca ea să devină cu adevărat dominantă, fiindcă în cele din urmă numai o astfel de naţiune există cu adevărat. Dincolo de o astfel de Românie, nu există decât «vânare de vânt, chimval răsunător şi deşărtăciune a deşărtăciunilor»

Legământul părintelui Paisie Olaru cu părintele Cleopa

- Ce legământ duhovnicesc aveţi cu părintele Cleopa?
Părintele Paisie Olaru: În toamna anului 1935 părintele Cleopa venea din armată şi a trecut pe la mine, la schitul Cozancea, să ia binecuvântare. Şi la plecare, cum îl petreceam prin pădure, l-am întrebat:
- Ei, acum ce ai de gând, frate Costache? Că încă nu era călugăr. Rămâi la Cozancea? Sau te duci din nou la Sihăstria?
- M-aş duce tot la Sihăstria, părinte Paisie, unde am stat cinci ani şi unde sunt mormintele fraţilor mei. Acolo am mai multă linişte...
Atunci ne-am descoperit amândoi, am stat în genunchi, am făcut trei metanii şi eu am zis această rugăciune: „Doamne binecuvintează făgăduinţa noastră ca să fim amândoi împreună, şi în veacum acesta şi în cel ce va să fie. De voi muri eu întâi să fie el la capul meu, iar de va muri el întâi, să fiu eu la capul lui! Amin!” Apoi ne-am sărutat amândoi şi ne-am despărţit... De părintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult în viaţa aceasta!

(mărturie culeasă din: Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, p. 304-305)

Sursa: DOXOLOGIA

14 ani de la naşterea în Ceruri a Părintelui Ilie Cleopa. "Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!" (VIDEO)

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: SUCCESUL PREALEŞILOR NOŞTRI POLITICIENI SAU TARELE DEMOCRAŢIEI

Democraţia, ca şi socialismul şi comunismul,

 e o formulă politică plantată în doctrina materialistă.

 Iresponsabilitatea morală, proclamată de materialism

 e practicată cu orgie de aceste societăţi anonime pe

 acţiuni care sunt partidele politice.

                             Nichifor Crainic                                 

                                                                      

    Nici o criză internă sau externă, nici un context conflictual de orice natură, nici o situaţie dramatică aşternută general, dar vremelnic peste ţară, nici un alt rău în sine, nu poate smulge comunitatea prezentă din rădăcinile ancestrale ale Naţiunii sale, fiindcă rădăcinile ei ontologice îşi trag seva din plămada teologică a Creaţiei dumnezeieşti, care în comuniune cu Ziditorul, dă valoare, sens şi veşnicie vieţii Omului, vieţii Familiei, vieţii Naţiunii şi desigur bucurie şi admiraţie Creatorului.

   Lumina neînserată din sufletele credincioşilor de azi abia mai pâlpâie într-o sclipire lină duhovnicească, fiindcă tăvălugul lumesc cu neîncetatele lui patimi-rostogoliri tasează omenirea într-o neîncetată tulburare şi o cârmuire de sine prin: jigniri, trufii, sminteli, vrajbe, răzmeriţe, tăgăduiri ale conştinţei, ale rânduielilor creştine, atentate la credinţă, la libertate, la tradiţie, la adevăr, la cultură, la istorie, la tot ceea ce este firesc, venerabil şi onorabil. 

   Lumea raţională, ca o expresie a eu-ului ei multiplicat luptă fără încetare cu omenirea spirituală creştină, încercând să-i răstoarne sensul, pentru a întroniza atotputernicia orgoliului.

Pentru acest lucru face efortul disperat, peste putinţă, de a-L detrona pe Atotcreatorul a tot şi a toate.

Adepţi ai unei legităţi universale precum obsesia egalitaristă, Călăuzitorii pozitivişti ai lumii raţionale, demască Taina existenţei, acuzând-o de suprema ei autoritate, care atentează direct şi împotriva topirii omenirii într-o uniformizantă omogenitate, adică într-un panteism presupus. Neavând criteriile adevărului, îl neagă, devenind astfel neputincioşi, infirmi în a percepe adevărul mistic şi orbi în a vedea frumuseţea Lucrării dumnezeieşti ca armonie divină absolută. În acest sens şi profeţii lumii raţional, la rândul lor, uzurpă sensul raţional al omenirii. Ştiinţa lor pozitivistă îi face prizonieri ai raţiunii, mutilându-le esenţa mistică. Promovând doar legile materialiste despre natură nu şi taina ei, răstălmăcesc valoarea şi sensul, trăind şi împingând lumea într-o eroare grosolană.

   Pretextul că, orice vreme istorică îşi concepe  generaţia timpului ei, prin care îşi corectează manierele, tendinţele, ţinuta şi atitudinile, precum şi faptul că oricare generaţie se supune responsabilităţii doar acelui timp este nefiresc, neîntemeiat, fără sens şi iraţional.

      Mentorii raţionali nu sesizează că rădăcinile crizei lumii moderne se află de fapt în programul lor de guvernare (de înşelare): în senzorialismul libertin, în explozia tehnicii nimicitoare pentru lume, în obsesia materialistă, în desacralizarea omenirii prin ateism, anarhism şi nihilism.

   Ba din contră, amăgitorii raţionali aruncă cu pietre în spiritualitatea creştină acuzând-o de toate relele din lume, inclusiv naşterea acestei ambiţioase şi odioase crize.

   Negând puterea credinţei ancorată în nădejde şi dragoste, înşelătorii pozitivişti distrug esenţele, elimină spiritul, desconsideră harul, substitue purtarea de grijă a Părintelui ceresc cu cea a legilor vegheate de un judecător, adică o justiţie care operând cu legi imperfecte  se poate mândri la rându-i cu imperfecţiunea sa, aruncând astfel lumea într-o totală dezordine prin  nihilismul torţionar şi prin relativismul cel mai cras.

   Negând ordinea increată, prestabilită de Atotcreatorul, sfarmă ancorarea transcedentală a omului din ordinea supremă a Frumosului, a Binelui, a Adevărului şi a Dreptăţii, ordine cuprinsă în mănunchiul sublim al Dragostei.

   Toate speranţele lor exhatologice se materializează aşadar, în nefiinţă. Goliţi de Dumnezeu ei devin materie fără spirit, raţiune fără sentiment, pământ fără cer, lavă devenită cenuşe astfel pretinsa lor obiectivitate împroşcă în jur erori subiective şi spirite claustrate.

  Toţi aceşti învrăjbiţi ai urii, toţi aceşti uzurpatori ai temeliilor creştine se străduiesc şi răuşesc până la un punct anume, să dărâme întreaga rânduială ortodoxă a Neamului: familia, societatea, biserica, pentru a le preface într-o sălbăticie a nihilismului lor ateu.

   Cine sunt în spatele acestui război de nimicire a dragostei pentru Dumnezeu, Neam ori Neamuri, ştim !

   Cine face din indivizii care şi-au călcat conştiinţa în picioare, slugi şi unelte ale răzvrătirii, deopotrivă ştim ! 

   Cine sunt potrivnicii care au sfâşiat prin răzvrătirea lor sărmana noastră Patrie, ieri şi azi şi mereu, iarăşi ştim !

   Ceea ce nu ştim este timpul când oameni devotaţi lui Dumnezeu şi Neamului vor ieşi la lumină invocând grabnica mângâiere, ajutorul şi binecuvântarea Născătoarei de Dumnezeu, Împărăteasa Cerului şi pământului, Aleasa şi Nebiruita Apărătoare a Grădinii Sale preaalese, Daco-România, pentru trezirea din această moleşeală a nepăsării de sine şi de ceilalţi mai ales, pentru ieşirea din aceste catacombe funeste ale prăbuşirii moral-spirituale.

   Timpul (spunea Părintele-Teolog Dumitru Stăniloae) este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului.

Sa luam aminte! Ion Gavrila Ogoranu despre Samoil Marza, fotograful Marii Unirii. Acesta a rabdat mizerie si a murit de foame

Cine a fost Samoil Marza?

Samoil Marza este singurul fotograf prezent la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Samoil Mârza - cel care a imortalizat in 5 clisee fotografice unicate momentul Marii Uniri!

Samoil Mârza,un fost fotograf roman,cunoscut in deosebi pentru singurele clisee fotografice care surprind Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din1 Decembrie 1918.
El s-a născut într-o familie de ardeleni din judeţul Alba, pe 18 septembrie 1886. A urmat clasele primare in satul natal, Galtiu, iar studiile liceale le urmează la Alba Iulia.

Ulterior absolvirii liceului,la vârsta de 23 de ani, tânărul ardelean este trimis de părinţii săi, în ucenicie, la fotograful sibian Iainek unde, pe durata a 3 ani de practică şi studio, învaţă meseria de fotograf.
După izbucnirea Primului Război Mondial, Samoil Mârza este recrutat şi trimis în armată, urmând ca în 1916 – o dată cu intrarea României în Război, să fie trimis pe Frontul din Italia, unde este încadrat în serviciul tipografic şi fotografic al Armatei Române.
În 1918, pe 1 Decembrie, în jurul orei 11, alături de consătenii săi şi pe o vreme mohorâtă, Samoil Mârza ajunge la Alba Iulia pentru evenimentul Marii Uniri. Avea cu el aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă însa nu avea credenţional (acreditarea de astăzi) pentru a intra în sala unde s-a încheiat actul marii Uniri. Acest credenţional era deţinut de catre fotograful german, Bach, care însa nu s-a prezentat la eveniment.
Prezent totuşi la eveniment tânărul fotograf a realizat 5 fotografii la Marea Unire. Afară fiind un timp nefavorabil, o vreme mohorâtă, era greu să relizezi fotografii cu un timp de expunere foarte scurt, motiv pentru care Samoil Mârza a realizat doar 5 fotografii, singurele care surprind evenimentul Marii Uniri.
Trei din cele cinci imagini surprind mulţimea prezentă la eveniment, iar două – sunt cadre relizate cu tribunele oficiale la care a fost citit Actul Unirii în faţa Marelui Sfat Naţional şi a poporului.
Din activitatea fotografului, amintim următoarele evenimente importante în care a ilustrat vizita regelui Ferdinand la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni (1919), încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria (22 octombrie 1922), serbările comemorative de la Ţebea, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu (1924). În 1929, cu prilejul sărbătoririi a 10 ani de la Marea Unire, Samoilă Mârza a fost decorat de către oficialităţi.
Din cauza unei boli incurabile, fotograful Samoil Marza moare la data de 16 decembrie 1967 si este inmormantat in Cimitirul Maieri din Alba Iulia.
In anul 2003 la mormantul sau fost înălţat un monument, iar în satul Galtiu, la 23 noiembrie acelaşi an, i-a fost dezvelit un bust executat de sculptorul Borteş Narcis Dumitru, o dată cu lansarea cărţii „Samoilă Mârza - 1886-1967 - Fotograful Unirii Transilvaniei cu România ”.
Sursa: 1 decembrie.ro

Mărturia lui Ion GAVRILĂ OGORANU despre Samoil Mârza. Elemente ce nu apar în biografiile oficiale.

Din când în când auzeam de departe, hodorogind pe uliţă, o bicicletă bătrână şi-n curând apărea la noi fotograful Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1 Decembrie 1918, (...). Ajunsese rău din punct de vedere material, odată cu decăderea meseriei de fotograf. Din „furnizor al curţii regale”, după ce înainte a avut aceeaşi calitate ca fotograf al curţii imperiale din Viena, a ajuns să-şi caute el clienţii pentru fotografiat. Cât a mai fost în putere se ducea să mai fotografieze nunţile, botezurile şi înmormântările din satele cele mai îndepărtate ale judeţului. Când n-a mai putut, s-a resemnat în sărăcia lui, se împăcase cu soarta, era blând, trăind în apropierea lui Dumnezeu. Din ce-i mai rămăsese alcătuise albume de fotografii ale Unirii, pe care le-a dăruit multor oameni politici, ultimul lui Nicolae Ceauşescu atunci când a fost la Alba-Iulia. Se pare că unii i-au mulţumit, ultimul nu a schiţat un gest de acest fel, dar la faptul că acest om are sau nu ce mânca nu s-a gândit niciunul. 

După un timp, n-a mai venit pe la noi. Soţia a întrebat de el, dar nu ştia nimeni ce-a făcut; apoi am aflat că a fost găsit într-o burdă rece (casă dărăpănată), mort cine ştie de când. După moartea lui, şi după ce „geniul Carpaţilor” ne-a „redat istoria”, fotografiile lui Samoilă Mârza au început să aibă trecere, intrând şi în manualele şcolare. Careva a scos chiar o broşură despre viaţa şi activitatea lui. Dar n-a ştiut sau i-a fost ruşine să scrie că cel care a imortalizat pe vecie Marea Unire de la Alba-Iulia a răbdat mizerie şi a murit de foame.

- fragment extras din cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. II, pag 213

1 Decembrie 1918 in amintirea unor participanti (Lucian Blaga, Silviu Dragomir, DD Rosca, Al. Vlahuta, V. Parvan, N. Iorga)

Lucian Blaga: "Pentru marea, istorica, Adunare Nationala de la Alba Iulia unde s-a hotarat alipirea Transilvaniei la patria-mama n-a fost nevoie de o deosebita pregatire a opiniei publice. Pregatirea se facuse vreme de sute de ani. In dimineata zilei de 1 decembrie, ca la un semnal, lumea romaneasca a purces spre Alba Iulia (spre Balgrad, cum ii spuneam noi (...) pe jos si cu carutele. Am renuntat la calatoria cu trenul, caci pana la Alba Iulia nu erau decat 16 km.
Era o dimineata rece, de iarna, (...). Pe o parte a soselei se duceau spre Alba Iulia, scartaind prin fagasele zapezii, carutele romanesti. Buchete de chiote si bucurie, alcatuind un singur tir, iar pe cealalalta parte se retragea in aceeasi directie, armata germana ce venea din Romania, tun dupa tun, ca niste pumni stransi al tacerii. Soldatii germani, fumegand linistiti din pipe, se uitau mirati dupa carutele noastre grabite.(...) Unite, ii spun lui Lionel: (fratele scriitorului - n.n.) asa – prin ger si zapada – se retragea pe vremuri Napoleon.
La Alba Iulia nu mi-am putut face loc in sala Adunarii. Lionel, care era in delegatie, a intrat. Am renuntat cu o strangere de inima si ma consolam cu speranta ca voi afla de la fratele meu cuvant despre toate. Aveam in schimb avantajul de a putea colinda din loc in loc, toata ziua, pe campul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe camp se inaltau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau natiei.
Pe vremea aceea nu erau microfoane, incat oratorii, cu glas prea mic pentru atata lume, treceau de la o tribuna la alta. In ziua aceea am cunoscut ce inseamna entuziasmul national, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribuna... Seara, in timp ce ne intorceam cu aceeasi trasura la Sebes, atat eu cat si fratele meu ne simteam purtati de constiinta ca pusesem temeiurile unui alt Timp cu toate ca n-am facut decat sa "participam", tacuti si insignifianti, la un act ce se realiza prin puterea destinului. (...). Cand am trecut prin Lancram, satul natal, drumul ne ducea pe langa cimitirul, unde, langa biserica, tata isi dormea somnul sub radacinile plopilor, zgomotul rotilor patrundea, desigur, pana la el si-i cutremura oasele. Ah, daca ar sti tata ce s-a intamplat, zic eu fratelui meu intorcand capul spre crucea din cimitir (...) Cand dam sa iesim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neasteptat, in noapte, un strigat de copil: "Traiasca Romania dodoloata!" (cuvantul curent pentru "rotund")...

Silviu Dragomir: "Adunarea de la 1 decembrie 1918 este mareata si prin simplitatea organizarii ei., (...) si prin caldura ce se comunica de la om la om. O autentica adunare a poporului roman din Transilvania. Carturari si tarani in haina de sarbatoare isi prezinta imputernicirile dis-de dimineata.
Cetatea veche a lui Mihai Viteazul e un furnicar de oameni (..) E o padure de steaguri, ce pare ca au crescut din pamant (..) Cand apare Badea Gheorghe, presedintele Comitetului National, i se face loc cu toata smerenia. Venerabilul batran a sosit in ajun la Alba Iulia, dar oboseala drumului l-a doborat la pat. Cu toata febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit sa prezideze Adunarea Nationala si sa-i binecuvanteze rostul." (...)
D.D. Rosca: "Toata Marginimea Sibiului (zona ce cuprinde 13 sate de la poalele muntelui Cibin - n.n.) fremata de dorinta de a descinde la Alba Iulia. Se punea insa problema transportului. (...) Unul dintre cumnatii mei care se pricepea la mecanica a propus ca impreuna cu alti cativa sa se duca sa rechizitioneze o garnitura de tren din gara Sibiu, ceea ce a si reusit.. (...) Erau sase sau sapte vagoane cu sateni numai din Saliste...

Dr. Ioan Bordea: "Batranul si venerabilul presedinte al Consiliului National, Gh. Pop de Basesti, a avut curajul sa vie de la mosia sa, sa infrunte toate greutatile calatoriei, sa braveze visicolul si gerul cu toti cei 84 de ani pe care-i purta cu mandrie si a avut puterea sa prezideze si Marea Adunare Nationala. Cand venerabilul presedinte a proclamat Adunarea deschisa, un fior a strabatut toate sufletele si cu toti, intr-un glas si un cuget, au strigat: "Traiasca Romania mare!"...
Iar ecoul in Regatul Romaniei a fost la fel de puternic, toata presa si oamenii politici si de cultura, declaratiile prilejuite de acest eveniment istoric - din care am spicuit cateva fraze - fiind edificatoare.

Al Vlahuta: "Grea si indelungata a fost lupta, si mari au fost jertfele ce ni le-a cerut".
Vasile Pirvan: "Cantati eroi, reintorsi din moarte, imnul eroilor biruitori prin moarte".
Eugen Lovinescu: "Generatia de azi si-a facut datoria de sange".
N. Iorga: "si ideea care sta astazi la baza operei politice implinite in acest fericit an 1918 e tot asa de veche ca neamul insusi".

Recuperarea si reintregirea prin lupta armata a intregului Ardeal
Dupa stingerea, treptata, a ecoului si entuziasmului din tara si strainatate al Rezolutiei Adunarii Nationale de la Alba Iulia, Consiliul Dirigent ales, cu sediul la Sibiu, si mai ales presedintele lui, Iuliu Maniu, ca de altfel toti liderii politici romani si opinia publica, n-au avut deloc liniste. Ei nu se puteau impaca cu gandul ca linia de "demarcatiune" stabilita de consiliul militar interaliat de la Paris sa fie raul Mures si la nord urmand sa-si continue activitatea administratia ungara. Consiliul Dirigent si Maniu impreuna cu Al. Vaida Voevod aflat la Conferinta de Pace de la Paris luptau pentru impunerea liniei de demarcatie la limita etnica nordica.
Era considerat un adevarat sacrilegiu ca cea mai mare parte a Transilvaniei, Bihorul, Salajului, Maramuresul, Bistrita etc. sa nu fie redate poporului roman care era majoritar pe aceste meleaguri stramosesti. Aceasta, pentru ca propaganda Ungariei era foarte puternica, iar puterile castigatoare ale razboiului nu stiau aproape deloc ce este cu aceasta Transilvalnie, asa incat Al. Vaida Voevod, reprezentantul Consiliului Dirigent ales la Alba Iulia, facea eforturi disperate, ajutat din Sibiu de Iuliu Maniu cu o multime de materiale documentare, inclusiv fotografii.
S-a infiintat chiar si o delegatie de ziaristi ca sa viziteze Transilvania, iar la Berna s-a infiintat un birou international de presa al romanilor ardeleni pentru edificarea presei, in general ostila noua. si in sfarsit, cand i-au convins pe mai marii lumii ca avem dreptate si au dispus cedarea teritoriului in care romanii erau majoritari si existenti pe aceste pamanturi de cand lumea, Ungaria nici n-a vrut sa auda, considerand Muresul linia de demarcatie, nordul revenindu-i, in conceptia guvernului maghiar, in totalitate ei, plus zona limitrofa din sudul Muresului. Ce era de facut? Vaida Voevod l-a informat pe primul ministru Ionel Bratianu seful delegatiei Rgatului Romaniei la Paris, care, intelegand cum stau lucrurile, incurajat si de generalii francezi care ne cunosteau bine si ne simpatizau, a ordonat generalului Iliescu din Bucuresti, sa intervina cu armata.

Mai ales ca, intre timp s-a desfasurat in Ungaria revolutia bolsevica a lui Bela Kuhn (evreu maghiarizat, fost Khon, absolvent de Drept de la Cluj si fost notar la Cehul Silvaniei unde, de fapt, se nascuse), care n-a ezitat sa omoare cu mitralierele sute de cetateni maghiari care participau la o greva impotriva lui, trecand apoi sa atace, in iulie 1919, armata romana din zona Tisa. De retinut ca si diplomatul Caius Brediceanu insista si el pe langa Iuliu Maniu sa nu mai aiba ezitari in depasirea liniei de demarcatie impusa pentru moment. Plus ca Bela Kuhn a inceput sa-si strecoare bolsevicii lui si in zona de nord a Transilvaniei, devenind un focar de propaganda comunista si de razmerita. Ceea ce l-a determinat pe Iuliu Maniu sa dispuna arestarea a circa  6.000  aderenti, cea mai mare parte - de inteles - unguri.

Asa incat trupele romane au ripostat fulgerator la 4 august si  au dat peste cap armata lui Bela Kuhn intrand triumfal in Budapesta. Cu cata forta a desfasurat armata romana ofensiva si pe ce front larg, ne marturiseste chiar Lucian Blaga, care, afirma ca, traversand Ungaria cu trenul de Viena, (era student), a vazut in toate garile patruland soldati romani si arborat tricolorul romanesc. Chiar si granita cu Austria era controlata de armata romana. Se spune apoi ca populatia Ungariei, scapata de teroarea haitei criminale a lui Bela Kuhn, a facut o primire calda ostasilor romani care s-au comportat civilizat si omeneste. Ofensiva din Ungaria fost atuul Romaniei si a lui Iuliu Maniu, aliatii  fiind pusi in fata faptului implinit, cu toata nemultumirea manifestata de anglo-americani, pentru ca nu li s-a cerut, in prealabil, acordul...

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfantul Apostol Andrei

Predica la Sfantul Apostol Andrei

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intii ai fost chemat,
Andrei cel minunat. Iar de la mormintul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie
ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit. (Condacul Sfintului)

Iubiti credinciosi,
Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intii chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamintul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.

Sfantul Apostol Andrei era frate dupa trup cu Sfintul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, si se indeletniceau cu pescuitul.

La inceput, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfintului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mintuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus in Capernaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: Invatatorule, unde locuiesti? Iar Domnul i-a raspuns: Vino si vezi! (Ioan 1, 38-39). Si a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfintul Apostol Andrei a fost cel dintii chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.

Nu dupa multe zile, Andrei si Simon-Petru se aflau intr-o corabie cu tatal lor, Iona; voiau sa plece pe mare la pescuit peste. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amindoi la apostolie, zicindu-le: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).

Din clipa aceea au lasat toate si au urmat lui Hristos pina la moarte si inviere, fiind martori ai minunilor si Invierii Lui. Iar dupa inaltarea Sa la cer, tragind sorti unde sa plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfintului Apostol Andrei i-a cazut sortul sa increstineze mai ales tarile din jurul Marii Negre.

Deci, mai intii a crestinat Armenia, Iviria si Scitia Mare, adica Ucraina de astazi, infigind Sfinta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a crestinat Crimeea, sudul Basarabiei si, trecind pe la Gurile Dunarii, a zabovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe multi din Scitia Mica, adica Dobrogea de azi.

El a stat cu ucenicii sai intr-o pestera din apropiere, unde facea Sfinta Liturghie, de teama paginilor inchinatori la idoli. Pestera poarta numele Sfintului Apostol Andrei pina astazi si se afla in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o minastire mare cu hramul "Sfintul Apostol Andrei".

Dupa ce a hirotonit episcopi si preoti la Tomis - Constanta de azi - Sfantul Apostol Andrei a trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia si a ajuns in Peloponez unde a zabovit doi ani in orasul Patras. Aici a crestinat pe multi inchinatori la idoli, a facut nenumarate minuni, a darimat capistile idolilor si a marturisit pe Hristos cu multa putere.

Vazind aceasta ighemonul cetatii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a batut tare si l-a aruncat in temnita cu unii din ucenicii sai. Apoi, vazind ca multi credeau in Hristos prin Sfintul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin rastignire pe cruce in forma de X, dindu-si sufletul in miinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul imparatului Nero.

                                                         Iubiti credinciosi,
Aceasta este viata si patimirea, pe scurt, a Sfantului Apostol Andrei. El a urmat in toate lui Hristos, Mintuitorul lumii. A vestit Evanghelia in multe tari, a darimat capistile idolesti, a botezat nenumarati crestini, a intemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoti si episcopi si a adus la credinta in Hristos mai multe tari, printre care si tara noastra.

Deci noi romanii avem Biserica de origine apostolica, intemeiata in primul secol, dupa inaltarea Domnului la cer. Noi nu sintem crestinati ca popoarele slave catre sfirsitul primului mileniu, pentru ca noi sintem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cind ungurii au venit in Europa in secolul IV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de Stefan cel Sfint; iar slavii au venit si ei prin secolele VII - VIII din nord-estul Asiei si s-au crestinat mai tirziu - bulgarii, in anul 864, sirbii, in anul 868 si rusii in anul 988.

Asa a rinduit pronia divina ca sa primim credinta crestina direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade sa fim permanent recunoscatori.