Cel mai frumos cânt compus pe pământul românesc - Balada lui Ciprian Porumbescu. Luna aceata s-au împlinit 127 de ani de la moartea compozitorului

“Şi dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum încă cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul nostru român, carele stă peste Offenbach, Genée, Suppé etc."

Predică a Părintelui Cleopa la Duminica a V-a după Rusalii (despre iad)

Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 29)

Iubiţi credincioşi,

Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad şi chinurile lui, de care şi diavolii se tem şi se cutremură. Cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvîntului în părţile Gadarenilor, zis şi Gherghesenilor, L-au întîmpinat doi oameni îndrăciţi care ieşeau din morminte şi erau foarte munciţi. Diavolii care chinuiau pe aceşti oameni, văzînd pe Mîntuitorul, au strigat: Ce este nouă şi Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

Să ne punem întrebarea de ce au zis diavolii "mai înainte de vreme?" Cum să înţelegem acest cuvînt? Iată cum. Dracii ştiau prea bine că la Judecata de apoi îi aşteaptă osînda cea veşnică.

Despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicînd: Căci dacă Dumnezeu, pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruţat, ci legîndu-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi pînă la judecată... (II Petru 2, 4). Încă şi apostolul Iuda, în a sa sobornicească epistolă, acelaşi lucru arată, zicînd: Pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţurile veşnice, spre judecata zilei celei mari (Iuda 1, 6).

Aşadar, fraţii mei, acest lucru ştiindu-l preabine diavolii, că mare osîndă şi grele munci îi aşteaptă în ziua cea mare a Judecăţii de apoi, şi, totodată, cunoscînd puterea cea fără de margini a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Îl rugau să nu-i muncească înainte de vreme. Adică să nu-i trimită mai înainte de judecata cea de apoi în gheena focului nestins, dacă îi scoate din cei doi oameni, ci să le dea voie să se ducă în turma cea de porci, care nu era departe de ei (Matei 8, 29-31).

Iubiţi credincioşi,

Avînd în vedere că şi diavolii se tem de muncile iadului, voi vorbi pe scurt despre iad şi muncile din el. De la început vă rog să ţineţi minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfînt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. De aceea ni se cuvine mai mult a crede şi a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuşi Ziditorul şi Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sînt şi învăţăturile sfinţilor prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele veşnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede în cuvintele Sfintei Evanghelii pentru că sînt rostite de Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi după acestea vom fi judecaţi.

Iată mărturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad şi chinurile veşnice ale lui. Mai întîi trebuie să ştim că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). În iad se munceşte şi trupul şi sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsă veşnică (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are rîu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacără veşnică (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor veşnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veşnic (Matei 22, 13). Iadul are plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 22, 13). Iadul are deznădejde şi este veşnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conştiinţei, şi foc nestins (Marcu 9, 44).

Petre Ţuţea despre nevolnicia omului autonom, ateu şi evoluţionist

Părintele Ilie Cleopa : Rugă de seară

Astept sa vina Domnul
Ca ruga sa-mi asculte,
Sa-mi deie lacrimi multe
Si-n lacrimile mele
Pe suflet sa mi-l spele.

Astept sa vina Domnul
Ca ruga mea saraca
Vapaie sa mi-o faca
Si-n raza lui divina
Sa vad si eu lumina.

Astept sa vina Domnul
Ca multele-mi pacate
Sa mi le lase toate
Si-n mila lui cea mare
Sa-mi dea in veci iertare.

Astept sa vina Domnul
Spre mine, mai aproape,
Sa-nchida-aceste pleoape...
Si-n cer apoi la Sine,
Sa intre si cu mine.

Parintele Cleopa Ilie

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: MLĂDIŢELE ALESE ALE SF. APOSTOLI PAVEL şi PETRU (Petre Ţuţea)

† “Cine sunt cei care, auzind glasul lui HRISTOS,

s-au răzvrătit? Oare nu toţi care au ieşit din

Egipt, prin Moise?”

† “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care

v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi

cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi

urmaţi-le credinţa”

(Sfântul Apostol PAVEL-Epistola către evrei, 3, 16; 13, 7).

† “Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi prin faptele Voastre cele bune, să închideţi gura

oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă”

† “Pentru ca credinţa voastră încercată, mult

mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit

prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă

şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos”.

(Sf. Apostol Petru- Întâia Epistolă Sobornicească, 1,7;2, 15).

În cel mai frumos Poem al lumii, Dragostea şi bunurile ei,(I Corinteni, cap. 13), Sfântul Apostol Pavel, ne încununează cu frumuseţea dumnezeiască a Iubirii. În dimineaţa Zorilor zămislite, Dumnezeu TATĂL a pus în poiana Sufletului Său, în străfundurile sfinte de Dor, Omul după Fiinţa şi Asemănarea Sa.

L-a luat în Palmă şi l-a dezmierdat cu Degetele de lumină, dându-i graiul oamenilor şi al Îngerilor, crescându-l într-o Naţie cu dorul nestăpânit de iubire, iubire ce urcă într-o Dragoste dumnezeiască incântătoare.

Dumnezeu FIUL i-a urzit din zorii de ziuă, îndelunga răbdare, i-a dat surâsul binevoitor ca să stăpânească necuprinsul zărilor cu acordurile pătimaşe ale Adevărului şi Dăruirii.

Duhul Sfânt i-a iluminat fericirea împodobindu-l cu purpura unui răsărit veşnic de iubire.

În scutecul de purpură, păpădia de om s-a trezit legănat de cântecul minunat al Îngerilor, care l-au întronat peste legile fireşti-tămăduitoare ale pământului.

Îngerul păzitor cu o zvâcnire de aripi l-a purtat spre scânteierile cerului, presărându-i diamantele de soare pe frunte, ca Domnul să-l ungă cu harul credinţei, al proorociei şi al ştiinţei.

Arhanghelii i-au împletit din extaz cununa biruinţei, împodobindu-i fruntea îmbrobodită de lăcrămioarele trudei, incrustându-i viaţa în destinul Dreptăţii.

Heruvimii, i-au frămîntat cugetul în tulburătoarea taină a trăirii, revărsându-i în vălurele sonore, puterea de a suferi în toate, de ale crede pe toate, de a nădăjdui în toate.

Serafimii, i-au brodat cununa spiritului, desluşindu-i frumuseţea creatoare, i-au crescut vraja Dorului într-un suprem avânt, izbindu-i mirarea, ca apoi să-i înflăcăreze voinţa înmiresmată cu petale şi aurori.

Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru,împreună şi asemeni tuturor Apostolilor, i-au dăruit purtarea numelui pentru ca fiecare să-şi ştie locul în ceata sa şi fiecare să poată răspunde atunci când este hotărât Timpul !

PETRE ŢUŢEA, ANTROPOLOG, FILOSOF CREŞTIN, ECONOMIST

“Sfântul Apostol PAVEL este cât toată Mediterana”.

”Ni s-a făcut onoarea să suferim şi să murim pentru

poporul Român”.

“Istoria românilor dezgolită de crucile de pe

scuturile Voievozilor este egală cu zero”.

(Petre ŢUŢEA)

Petre Ţuţea este considerat unul dintre cei mai mari gânditori, filosofi şi înţelepţi ai lumii moderne. Pe drept cuvânt a fost supranumit “SOCRATE al DACO-ROMÂNILOR”. Fiu de preot (dintr-un mare şir de preoţi străbuni), s-a remarcat de mic ca fiind un copil precoce, apoi un adolescent genial, un bărbat înţelept, un mare erou şi un creştin desăvârşit. Face parte din cei mai de seamă “ŞAISPREZECE STÂLPI” AI ÎNŢELEPCIUNII CREŞTINE DACO-ROMÂNEŞTI: IOAN CASIAN, DIMITRIE CANTEMIR, ANDREI ŞAGUNA, MIHAIL EMINESCU, NICOLAE PAULESCU, VASILE PÂRVAN, NAE IONESCU, RADU GYR, ARSENIE BOCA, PETRE ŢUŢEA, DUMITRU STĂNILOAE, ERNEST BERNEA, VASILE BĂNCILĂ, MIRCEA VULCĂNESCU, DIMITRIE BEJAN, ANTONIE PLĂMĂDEALĂ.

În răstimpul cât a fost liber a suit pe piscurile cele mai înalte ale gândirii, iar în universul concentraţionar a fost un fel de “Zeus” al Olimpului creştin. De frica acestui Titan revărsat din întreaga sa viaţă, comuniştii l-au ţinut sub “obroc” o lungă perioadă de timp.

În ciuda atâtor suferinţe, care au depăşit deseori limitele umane, Petre Ţuţea nu a cedat nimic din filosofia lui creştină, din trăirea lui ortodoxă, din demnitatea lui de Român, cărora le-a rămas fidel toată viaţa. Detenţia lui a scandalizat şi a revoltat întreaga Elită culturală românească:

“Paisprezece ani de muncă silnică! Să nu fi fost oare oportun să i se pună întrebarea bătrânului filosof, ce crimă, atât de cruntă a comis, pentru a fi întemniţat ca un criminal, atâta amar de vreme la Piteşti, Jilava, Aiud, Gherla…?

Filosoful Petre Ţuţea a fost condamnat la silnicie lungă pentru un crez, crezul unei generaţii, care a dat multe jertfe, pentru a evita neamului nostru o mare tragedie, generaţia lui Moţa şi Marin”. (Filon Verca, Pe meleaguri străine. Ed. Dalami, Caransebeş, 2004, p. 340).

Sfântul Apostol PAVEL rezumă toate filosofiile lumii la două: filosofia cea după DUMNEZEU-OMUL IISUS HRISTOS şi filosofia cea după om: “Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşălăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Căci întru Dânsul locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii trupeşte şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată începătoria şi stăpânirea”. (Coloseni 2,8-10).

Comentând aceste filosofii ale Apostolului PAVEL, Părintele Justin Pârvu ajunge la următoarea concluzie: “Există două filosofii: filosofia ortodoxă a “deofiinţimii” şi filosofia ariană, eretică, occidentală, modernă, a “asemănării fiinţei”. Prima este o filosofie hristică, Dumnezeiesc-omenească, concretă şi practică a unităţii dintre Dumnezeu şi omenire, filosofie bisericească a dragostei soborniceşti şi a optimismului veşnic dat de certitudinea Învierii. A doua este filosofia adamică, omenească, a dezbinării şi a fragmentării, a raţiunii individualismului, a egoismului, a pesimismului ucigaş şi sinucigaş, o filosofie drăcească a urii şi a iadului, - filosofia actualului ecumenism”. (Ieromonahul Teognost, Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruite lui Hristos. Vol. II, Ed. “Credinţa strămoşească”, p. 147).

S-au descoperit cele mai vechi icoane ale Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel, Andrei şi Ioan

Cele mai vechi icoane [portrete/ n.m.] care-i înfăţişează pe apostoli, datând de la sfârşitul secolului al IV-lea, au fost descoperite în catacombele Sfintei Tecla din Roma, a anunţat marţi Fabrizio Visconti, şeful sectorului de săpături arheologice de pe acest sit, citat de AFP.

Icoanele cu Petru, Pavel, Andrei şi Ioan se află pe plafonul unei mici camere funerare din catacombele de la Santa Tecla, fiind pictate în tonuri de ocru şi roşu. Catacombele sunt la 500 m de bazilica Sfântul Pavel din Afara Zidurilor, una din cele patru bazilici majore din capitala Italiei, unde se află mormântul Sfântului Pavel. “Această descoperire dovedeşte introducerea şi răspândirea cultului apostolilor, aflat la originile creştinismului”, a explicat presei Barbara Mazzei, director de restaurare a acestei camere funerare, în cursul unei vizite organizate de Vatican.

Icoanele [chipurile/ n.m.] au fost descoperite cu ocazia restaurării catacombelor, după doi ani de cercetări, prin folosirea unei tehnici cu laser inedite, care a permis înlăturarea stratului de calcar ce acoperea frescele. Catacombele se află sub o clădire realizată în anii 1950, a cărei construcţie n-a afectat, din fericire, aceste comori arheologice, au informat experţii, citaţi de AFP.

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/15045-La-Roma-au-fost-descoperite-cele-mai-vechi-icoane-carei-infatiseaza-pe-apostoli.html

Claritatea gândirii teologice la români vine de la Sfântul Niceta de Remesiana din Dacia

“Ortodoxia românească a primit prin strămoşii ei daco-romani şi prin generaţiile lor următoare până azi credinţa şi doctrina teologică fără schimbare de la Sfântul Niceta... Claritatea gândirii teologice la români vine, în mare măsură, de la Sfântul Niceta. Dulceaţa slujbelor şi a cazaniilor Ortodoxiei româneşti, care a dat naştere, se pare, cuvântului «privighetoare», se prelinge, probabil tot de la el: «Limba noastră-i limbă sfântă, limba vechilor cazanii». Împletirea teologiei cu filocalia, în Ortodoxia noastră, e o tradiţie spirituală care urcă până la Sfântul Niceta, Sfântul Ioan Casian, Teotim I şi călugării sciţi, care, toţi, se străduiesc pentru desăvârşire“ (Preot Profesor Ioan G. Coman)

Poporul roman si limba romana s-au format pe o intinsa arie geografica, cuprinzand nu numai teritoriile din nordul Dunarii, adica Dacia de altadata, ci si teritorii din sudul marelui fluviu, de pe atunci de Imperiul roman, invatatura crestina a fost cunoscuta inca din “veacul apostolic”, continuand apoi cu veacurile urmatoare. Pe la inceputul secolului al IV-lea, in provinciile romane din sudul Dunarii existau vreo 40 de scaune episcopale, cu ierarhi de seama, dintre care unii au luat parte si la lucrarile primelor Sinoade ecumenice, ori au scris lucrari de teologie, prin care aparau dreapta credinta in fata unor invataturi gresite.

In provincia Dacia Mediterranea, de pilda, era un scaun episcopal in orasul Remesiana, pe locul caruia se afla azi satul sarbesc Bela Pelanka, la vreo 30 de km de orasul Nis (fostul Naisus roman), catre granita Bulgaria. Aceasta eparhie a fost pastorita cu vrednicie de un mare teolog si ierarh cu viata sfanta, cu numele Niceta. Se cunosc anumite fapte din viata si lucrarea sa duhovniceasca din doua poeme pe care i le-a inchinat un prieten de al sau, Sfantul Paulin din Nola, oras in Italia, in apropiere de Napoli. Sfantul Niceta i-a facut doua vizite, in anii 398 si 402, cand a avut prilejul sa-i infatiseze felurite lucruri din eparhia pe care o carmuia. Impresionat de cunostintele teologice si de viata duhovniceasca a lui Niceta, la plecare, Sfantul Paulin i-a dedicat, de fiecare data, cate un poem de o mare frumusete literara.

Din primul poem, aflam ca Sfantul Niceta isi desfasura activitatea in indepartata Dacie, unde “barbarii invata prin tine sa cante pe Hristos cu inima romana si sa traiasca puri in pace senina”. Sfantul Paulin mentiona si popoarele care puteau sa-l numeasca pe Niceta “parinte”, scriind: “Pe tine te numeste parinte intreaga regiune a Borei, la predicile tale scitul se imblanzeste si cel invrajbit cu sine paraseste pornirile salbatice, fiindu-i tu invatator. Alearga la tine getii si amandoua felurile de daci: cei ce cultiva pamantul in interior si cei ce poarta caciuli de oaie si cresc turme bogate de vite pe malurile manoase”. Asadar sunt pomeniti scitii, getii si dacii, iar in alte versuri, bessii, toti locuind in aceleasi parti ale Remesianei. Pe toti acestia, Niceta ii aducea la Hristos, scotandu-i din starea de inapoiere culturala si spirituala in care se gaseau. Din aceeasi vreme, se desprinde ca Remesiana era pamantul natal al lui Niceta, deci el era un daco-roman din provincia Dacia Mediterranea.