VIDEO. Cuvantul Parintelui Justin la nunta mirilor Cristina si Victor Roncea. Martori si chezasi ai legamantului mirilor. Casa de piatra!

Simţul Dumnezeirii este este ascuns în inimile oamenilor. Tâlcuiri ale Sfântului Teofan Zavorâtul

Marcu 6

30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

31. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.

32. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.

33. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.

„Şi au alergat acolo pe jos din toate cetăţile... şi s-au adunat la El" - aceasta s-a în­tâmplat în pustia Betsaidei, unde a fost săvârşită minu­nata saturare a celor cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Dar ce atrăgea poporul la Domnul ? Simţirea dumnezeirii Sale. Dumnezeirea Domnului, ascunsă sub acoperământul firii omeneşti, se vădea prin cuvânt, prin faptă, prin privire şi prin toate ale Domnului; vădită făcându-se prin acestea, deştepta simţul Dumnezeirii as­cuns în inima oamenilor, şi prin acesta îi atrăgea la Dom­nul. A opri această mişcare nu poate nimeni - nu numai cineva din afară, dar nici măcar cel ce o simte, fiindcă ea este mai adâncă şi mai puternică decât orice altă mişcarea sufletului. Aceeaşi Dumnezeire, vădită mai apoi de Mântuitorul, a atras la El oameni din toate neamurile care sunt sub cer. Aceeaşi Dumnezeire a lucrat în toată istoria Bisericii şi lucrează până în ziua de azi. O urmă cât de mică de Dumnezeire atrage oamenii. Dar ce urmare are această experienţă de pretutindeni şi de totdeauna a nă­zuinţei sufletului nostru către dumnezeiesc ? Dobândirea dumnezeiescului, a suprafirescului, a Dumnezeirii, care este izvorul suprafirescului. Această năzuinţă stă la te­melia duhului nostru şi alcătuieşte firea sa, după cum poate vedea oricine din preocupările noastre intelectuale, estetice şi practice. Dar în fire nu se află amăgirea, nici minciuna; prin urmare, ele nu se află nici în această năzu­inţă către dumnezeire. De aici reiese că Dumnezeu şi dumnezeiescul există şi că materialiştii, tăgăduind su­prafirescul sunt împotriva firii duhului omenesc.

(Sf. Teofan Zavoratul)

Despre nadejde. Talcuiri ale Sfantului Teofan Zavoratul

I Corinteni 1

1. Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene,

2. Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru:

3. Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

4. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.

5. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa;

6. Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi,

7. Încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos,

8. Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos.

9. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.

„Dar Maria şi-a ales partea cea bună" (Lc. 10,42). Adormirea Maicii Domnului ne înfăţişează sfârşitul cel bun al acestei alegeri. Mân­tuitorul însuşi a venit la adormirea Ei ca să-I primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi; acelaşi lucru îl întâlnesc, în felurite chi­puri şi trepte, toţi cei ce au ales partea cea bună. în ceasul alegerii, acest sfârşit se întrevede numai, prin nădejde, şi într-o oarecare măsură este chiar pregustat; dar apoi os­tenelile, luptele şi silinţele se perindă una după alta, în­tunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare rămâne bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentru drumeţul pe care 1-a prins seara. Nă­dejdea e dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorni­ciei în lucrarea începută, iar tăria nădejdii este credinţa. Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun. ( Sf. Teofan Zavoratul )

text cules si supus atentiei de Dan Fagarasanu

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5)

Iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos dreptmaritoare praznuieste, odata pe an, pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil impreuna cu soborul tuturor ingerilor. Prin cuvantul "arhanghel" intelegem "mai mare peste ingeri" sau "cel dintai dintre ingeri". Iar "inger" inseamna "vestitor", pentru ca ingerii vestesc pe pamant si fac cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Ingerii sunt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creati de Dumnezeu mai inainte de om si de lumea vazuta, dar nu prin cuvant, ci numai cat a gandit, Dumnezeu i-a si creat.

Ingerii sunt impartiti, dupa Sfintii Parinti, in noua cete si fiecare ceata are o anumita misiune de implinit in cer si pe pamant. Ingerii sunt duhuri, adica au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfantul Apostol Pavel, au "trupuri ceresti" adica trupuri ingeresti, care sunt deosebite de cele pamantesti si sufletesti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creati ingerii, care formeaza lumea nevazuta, este pentru a-L slavi neincetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a implini intru toate voia Lui, pentru a face cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu si pentru a ajuta pe oameni sa implineasca poruncile Lui.

Au fost cazuri atat in Legea Veche, cat si in legea Darului, cand oamenii au facut din ingeri idoli si ii adorau, adica se inchinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din inceput a combatut acest eres, invatand ca ingerii nu sunt creatorii lumii, ci sunt duhuri create de Dumnezeu pentru a implini voia Lui.

Sfintii Parinti au fixat, insa, o zi de cinstire inchinata Sfintilor Ingeri si Arhangheli pentru ca ei ne ajuta sa cunoastem voia Domnului si s-o putem implini. Aceasta zi este astazi 8 noiembrie, pentru ca numarul 8 este simbolul vietii vesnice; iar noiembrie este a noua luna de la creatie, care s-a savarsit in luna martie, ca un simbol al celor noua cete ingeresti.

Dintre toti Sfintii Parinti cel mai bine vorbeste despre ingeri Sfantul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfantului Apostol Pavel. El spune ca ingerii se impart in noua cete, fiecare avand numele si misiunea sa. Cetele ingeresti sunt impartite in trei ierarhii sau grupe si anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfinta Treime, este formata din Serafimi, Heruvimi si Tronuri. Ei stau in jurul tronului lui Dumnezeu inconjurati in vapaie de foc si fac cunoscuta voia Lui ingerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formata din Domnii, Puteri si Stapanii, cum ii numeste si Sfintul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste ingerii de mai jos si stapanesc puterile iadului si intreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formata din Incepatorii, Arhanghelii si Ingeri. Acestia sunt cei mai aproape de oameni, carora le fac cunoscuta voia lui Dumnezeu si-i ajuta sa scape de cursele si atacurile ingerilor rai, adica de ispitele si amagirile diavolilor.

Predica la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Despre cei adormiti in Hristos)

Iar El a zis: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi aţi auzit despre două minuni mari şi preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sîngelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiţi în Domnul.

Dar mai întîi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mîntuitorul către cei ce erau de faţă şi plîngeau după fiica lui Iair, care murise: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvînt l-a zis Mîntuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toţi cei ce vor crede în El şi vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sînt vii înaintea Lui, după cum şi în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceştia numai cu trupul sînt adormiţi, iar nu şi cu sufletul.

Acest adevăr ni-l arată pe larg şi marele Apostol Pavel care zice: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sînt cei ce nu au nădejde? Sînt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare şi sufletul şi că niciodată nu vor mai învia cei morţi ai lor, precum au fost şi sînt păgînii închinătorii de idoli şi toate popoarele care nu cred în Hristos şi în învierea Lui din morţi.

Noi însă, credem că Iisus a murit şi a înviat. Şi, la fel credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Căci dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom vieţui împreună cu El (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cît despre cei morţi în credinţa în Iisus Hristos, ei nu sînt morţi ci adormiţi, aşa cum adevereşte Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, care zice: Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi (I Corinteni 15, 20). Vedeţi că nu zice: începătura învierii celor morţi, ci a acelor adormiţi?

Aşadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credinţa în Iisus Hristos, nu sînt "morţi", căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot aşa şi celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sînt morţi, ci adormiţi. Aceştia, la judecata de apoi, se vor scula şi vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credinţa lor cea dreaptă şi despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Aşa a adormit în Hristos, Sfîntul întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!" Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea a adormit (Fapte 7, 59-60).

Aşa au adormit milioane de sfinţi şi martiri care au crezut şi au mărturisit pe Hristos şi care nu sînt morţi, ci adormiţi în Hristos pînă la obşteasca înviere.

"Legionarul albastru" Florian Bichir comite un nou elogiu despre masonerie. Si acesta, plagiat, dupa cum demonstreaza Leonard Bratu

Astăzi, masonii din România îşi vor alege un nou şef, care în limbajul lor poartă numele de Mare Maestru.

Doar un nemernic nu poate recunoaşte influenţa hotărâtoare a Masoneriei la crearea României Mari. După ce Brătianu părăseşte lucrările Conferinţei de Pace de la Paris, nemulţumit de puterile aliate, în fruntea delegaţiei române este desemnat transilvăneanul Alexandru Vaida-Voevod. Care avea, spre deosebire de Iuliu Maniu, un mare atu: era ortodox. Deci, spre deosebire de Maniu (greco-catolic), putea fi iniţiat în Masonerie. Înainte de a pleca la Paris, de fapt Iuliu Maniu i-a şi spus: "Două mari forţe conduc azi lumea: Biserica Catolică şi Masoneria. De catolici mă ocup eu, de Masonerie, dumneata".

Confruntaţi cu divergenţe privind linia de demarcaţie dintre Ungaria şi România, ostentativ şi public, membrii delegaţiei române la Conferinţă se iniţiază in corpore în loja "Ernest Renan" din Paris. Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Ion Pillat, Voicu Niţescu, Gh. Crişan, Traian Vuia, dar şi alţii devin francmasoni. Românii înţeleseseră mersul lumii, iar uşile tuturor diplomaţilor li s-au dechis la Conferinţa de Pace. Cum exact în aceea perioada regimul lui Bella Kuhn din Ungaria, care interzisese Masoneria, era schimbat cu un regim de dreapta al amiralului Horthy, ostil şi el Masoneriei, doleanţele românilor au câştigat la Paris. Astea-s faptele, şi nimeni nu le poate contesta! Orice ar spune detractorii acestui Ordin, Masoneria este recunoscută în lumea civilizată ca fiind un "termometru al democraţiei". Doar regimurile extremiste, totalitare au interzis această societate secretă, astăzi declarată discretă. De altfel, mai mulţi specialişti în istoria francmasoneriei consideră această confrerie drept un germene al societăţii civile. De aici şi importanţa ei, ca partener social extrem de important în marea majoritate a statelor democratice. Iată deci importanţa alegerilor de astăzi din Masoneria română. E drept că ea nu mai are vigoarea de altădată, dar devine pe zi ce trece o componentă socială demnă de luat în seamă. Masonii reuniţi astăzi în Convent au de ales între cei doi finalişti: Mircea Gheordunescu şi Radu Bălănescu. Mircea Gheordunescu este profesor de fizică şi a fost, în guvernarea CDR, director adjunct al Serviciului Român de Informaţii. În prezent este angajat în Ministerul Afacerilor Externe. Radu Bălănescu este medic, doctor în ştiinţe medicale, iar în prezent este director al Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Două personalităţi, fără îndoială. Altceva m-a uimit în timpul acestei "campanii electorale". Pe site-uri, pe bloguri au apărut informaţii, calomnii, date şi nume care de obicei nu "răsuflă" din partea acestei organizaţii secrete, mă rog, discrete. Avizi de senzaţional, mulţi dintre noi ăştia din presă am aflat destule lucruri de acest Ordin. Alţii, pescuitori în ape tulburi, au avut "muniţie" pentru campaniile lor bolnăvicioase despre "Satana" şi "Hidra Iudeo- Masonică". O campanie aproape ca-n viaţa de zi cu zi, ca-n politică, nu glumă. Şi plină de mizerii. Păi, deşi are un certificat CNSAS, profesorul Mircea Gheordunescu a fost acuzat non-stop că a fost colaborator al Securităţii. Apoi i s-a pus în spate un sprijin politic sau al serviciilor de informaţii. Alte baliverne! Şi despre doctorul Radu Bălănescu, o mare somitate profesională, dar şi morală, s-au spus tâmpenii, care mai de care mai mari!

Spuneam că am fost uimit! Păi, dacă astfel de mârşăvii, de lucruri nedemne se întâmplă în cadrul "elitei societăţii", ce pretenţii putem să mai avem faţă de restul ţării? De unde atâta ură şi atâta josnicie într- un Ordin al cărui crez este reprezentat de onorabilitate şi de bune-moravuri? I-am întrebat pe câţiva prieteni - masoni declaraţi - de ce se întâmplă în Confrerie. Au ridicat din umeri, uimiţi şi jenaţi! Toţi însă se uită la viitor cu speranţă! Masoneria este într-un moment crucial. Are de votat între continuitate sau reformă. Până şi elita în România îşi caută un drum!

Vezi comentariul lui Leonard Bratu:

"Dupa ce Bratianu paraseste lucrarile Conferintei de Pace de la Paris, nemultumit de puterile aliate, in fruntea delegatiei romane este desemnat transilvaneanul Alexandru Vaida-Voevod. Confruntati cu divergente privind linia de demarcatie intre Ungaria si Romania, ostentativ, membrii delegatiei romane la Conferinta se alatura in corpore in loja “Ernest Renan” din Paris. Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Ion Pillat, Voicu Nitescu, Gh. Crisan, Traian Vuia, dar si altii sint initiati.
Cum exact in aceea perioada regimul lui Bella Kuhn din Ungaria, care interzisese masoneria, era schimbat cu un regim de dreapta al amiralului Horthy, ostil si el masoneriei, doleantele romanilor au cistigat la Paris. "

Comentariul meu copiat de Bichir Florian fara jena de pe un forum. Fara ghilimele, fara sa citeze de unde copiaza. Un search pe google si gasiti imediat forumul .
Bravo Evenimentul Zilei felicitari gazduiti un plagiator : Bichir

Sursa: Evenimentul zilei

Sfantul Seraphim Rose: CE PUTEM FACE PENTRU MORŢI

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.

Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.

O, rude si apropiaţi ai morţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului si a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-aufost apropiaţi siau murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră atuturor,seaflă aceeasi cale, si cât vom dori si noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim si noi milostivi faţă de cei morţi.

De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte.Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să secitească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare. Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. Dacă în biserică se află câţiva morţi în acelasi timp, primiţi, dacă se propune, săvârsirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelasi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate. Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde se fac slujbe zilnic, răposatul a cărui înmormântare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile si chiar mai mult. Dar dacă slujba de înmormântare are loc într-o biserică, în care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie să se îngrijească de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine să trimiteţi contribuţii pentru pomenirea la mânăstiri, ca si la Ierusalim, unde are loc rugăciune permanentă la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie începută îndată după moarte, când sufletul are nevoie în chip deosebit de ajutor prin rugăciune, si de aceea trebuie începută pomenirea în locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.

Să neîngrijim de ceicareauplecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

- extras din lucrarea Sfantului Seraphim Rose - Sufletul dupa moarte, aparuta la Editura Sophia