MLADIŢELE ALESE ALE SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL

Legiunea Arhanghelilor ocupă locul 8 în Ierarhia cerească privind natura slujirii lor încredinţată de Dumnezeu şi fac parte din al III-lea Ordin şi ultimul al desăvârşirii în care se cuprind: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

Ierarhia este după cum spunea Sfântul Dionisie Areopagitul sau Exiguul (ucenicul Sf. Ap. Pavel, călugăr scit din Dobrogea sec. I) “o sfinţită rânduială şi ştiinţă şi lucrare asemănătoare pe cât este cu putinţă, modelului dumnezeiesc şi înălţată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date de ei de la Dumnezeu pe măsura ei”. (Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 19).

Frumuseţea dumnezeiască, simplă, absolută şi bună este originea desăvârşirii necreate, împărtăşind creaturilor, fiecăruia după vrednicie din lumina divină, în conlucrare pentru mântuire. Cu Cuvântul Tatălui, prin Fiul s-au făcut veacurile, s-au creat netrupeştile puteri, s-au întărit cerurile, pământul şi toată creaţia, în mod expres omul, întru mântuire prin desăvârşire în Duhul Sfânt, Domnul. Începătoriile primesc lumină, respectiv raţiunea de la Stăpâniile, aflate pe a III-a treaptă a celui de-al II-lea Ordin ceresc, Arhanghelii la rândul lor luminează Îngerii, iar aceştia oamenii. Arhangheli deci, ne ajută să ne asumăm responsabilitatea chipului lui Dumnezeu oferit omului ca persoană creată, ne vestesc marile taine ale Atotcreatorului, înmulţesc credinţa în oameni şi o întăresc, descoperindu-ne tainele adevăratei credinţe. Sfinţii Arhangheli sunt în număr de 7: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Gudiil, Salatiel şi Valahiel.

Mihail este puterea şi păzitorul legii lui Dumnezeu, “Cine este ca Dumnezeu?” Arhanghelul Mihail este arhetipul Rezistenţei prin Religie şi Biruitorul lui Lucifer, care s-a răzvrătit cu îngerii săi împotriva Atotcreatorului Dumnezeu. Inspirat fiind, Arhanghelul Mihail a spus înainte de a începe lupta cu “îngerii căzuţi” prin mândrie: “Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!” În tălmăcirea protodacă înseamnă: “Să stăm bine!”, adică Suntem creaturi!, “Să stăm cu frică!”înseamnă Să-L iubim pe Creator, să-I împlinim voia! ,”Să luăm aminte!”, definindu-se: Să ne mântuim!, înţelegându-se prin aceasta că singurul sens al persoanei create este mântuirea. Biruindu-l pe Lucifer devine Voievodul Oştirilor cereşti. Şi tot Mihail împreună cu Gavriil şi ceilalţi Arhangheli îl vor însoţi pe Mântuitorul Iisus Hristos, în lupta cu Antihristul de la sfârşitul lumii (“omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu”-Sf. Ap. Pavel, Tes. 2, 3-4), la Judecata de Apoi.

Este antihrist tot cel care nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup* (I Iona, IV, 3; II Ioan,7) că este Dumnezeu desăvârşit şi că s-a făcut om desăvârşit, fiind în acelaşi timp şi Dumnezeu. Dar în sens propriu şi special, antihrist se numeşte acela care vine la sfârşitul veacului. (Matei XIII, 40, XXIV, 5). Trebuie, însă, mai întâi să se propăvăduiască Evanghelia la toate neamurile (Matei XXIV, 14). Şi atunci va veni spre mustrarea potrivnicilor lui Dumnezeu, cărora Domnul le-a spus: “Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu mă primiţi; vine altul în numele lui şi pe acela îl veţi primi”. (Ioan V, 43). Iar Apostolul Pavel zice: “Pentru aceea, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să se mântuiască, va trimite lor Dumnezeu lucrarea înşelăciunii, ca să creadă minciuni, pentru a fi osândiţi toţi acei care n-au crezut adevărului, ci le-a plăcut nedreptatea”. (II Tesaloniceni, 2, 10-12).

“Aşadar, cei ce n-au primit pe Domnul Iisus Hristos şi Dumnezeu, care este Fiul lui Dumnezeu, dar vor primi pe înşelător, pe cel ce se numeşte pe sine Dumnezeu. “Să nu vă amăgească pe voi nici într-un chip, că va veni mai întâi lepădarea de credinţă şi se va arăta omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau este închinat, aşa încât să şadă el în Biserica lui Dumnezeu, arătându-se pe sineşi cum că ar fi Dumnezeu”. (II Tesaloniceni, 2, 3-4). (MG, Ed. Verona, 1531, f. 135).

Martirii inchisorilor comuniste: Parintele Florea Muresan.

Părintele Florea Mureșan (1907 – †1961)

S-a născut la 8 iulie 1907 în satul Ciubanca, județul Someș (azi Cluj) din părinți țărani. Școala primară a făcut-o în sat (1913-1919), iar liceul la Dej (1919-1926). În anii 1926-1930 a urmat studiile la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj și la Facultatea de Litere și Filosofie. Din noiembrie 1930 până în iulie 1931 a urmat studii în Franța, la Universitatea din Strasbourg, ca bursier al Patriarhiei; catehet la școlile primare din Cluj, septembrie 1931 – iunie 1932. Căsătorit în 4 iulie în Ocna Sibiului cu Eugenia Adam, hirotonit diacon la 7 iulie și preot la 9 iulie 1932. Preot la Râșca de Sus (protopopiatul Huedin), 1 august 1932 – 1 ianuarie 1934; preot la Catedrala din Cluj, 1 ianuarie 1934 – 31 octombrie 1938 (și în continuare, între septembrie 1939 – 30 iunie 1946). În 1935 se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuți, absolvită în 4 aprilie 1938 cu teza Obligațiunea morală. Între 1 noiembrie 1938 – 31 iulie 1939 a studiat la Universitatea din Berlin ca bursier al Fundației „Humboldt”, unde își pregătește teza de doctorat despre Responsabilitatea morală. Din 1 septembrie 1939 până la 30 iunie 1946 este profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, secția Practică, alături de Prot. Simion Curea (profesor de muzică și tipic între 1940-1945) sau Pavel Șendrea (duhovnic între 1945-1947) și numit în același an în care murea preotul prof. Andrei Buzdug, autor a patru volume de predici.

Va rămâne în Cluj și după Dictatul de la Viena (31 august 1940). Abia în 1945 și-a putut relua legăturile cu Facultatea de Teologie din Cernăuți, acum fiind doctorand (1945-1948) cu teza Cazania lui Varlaam și promovat doctor în Teologie la București, noiembrie 1948. În martie 1946 i se acordă parohia Cluj I și conducerea Protopopiatului Cluj (protopop: 1946-1949). În același an devine profesor titular la Academia Teologică din Cluj (1946-1952) și apoi preot la biserica „din Deal” (1948-1952). A colaborat la gazete și reviste din Cluj și Sibiu, a publicat mai multe broșuri și cărți, dovedindu-se un bun povestitor (predicator), catehet și istoric. În locuința sa activa cenaclul literar condus de medicul Victor Papilian, în tinerețe fost ateu militant și apoi devenind un creștin convins. Valeriu Anania, participant la acest cenaclu, îl prezintă pe părintele Florea Mureșan ca „om așezat, blajin și harnic, foarte instruit și cult…”[2].

Firea sa mistică și așezată, trecutul prolific pe plan pastoral, educativ și cultural, determină arestarea sa și a soției la 16 iunie 1952, expulzarea din Cluj și ducerea la Canal până în 1953. Acolo a promis lui Dumnezeu că, de va fi eliberat, va construi o mănăstire, ceea ce s-a și întâmplat. Eliberat în primăvara lui 1953, a preluat parohia vacantă Suciu de Sus (Maramureș), protopopiatul Lăpuș. Soția sa, arestată și condamnată, va fi obligată să-l părăsească, astfel că va pleca singur în parohie cu gândul de a se călugări. Aici va fi preot până în 1958 și va construi un schit la Breaza (parte de hotar a comunei Suciu, numită astfel) între 1954-1957. Schitul era format dintr-o bisericuță din lemn și două chilii. Peste săptămână, locuia aici, rugându-se, meditând și studiind, deoarece casa parohială era ocupată de activiștii de partid. Cu toată comportarea ireproșabilă, în noaptea de 11/12 iunie 1958 este arestat din nou, batjocorit și bătut, purtat prin Târgu Lăpuș și Baia Mare și condamnat la Satu Mare la 25 de ani de muncă silnică „pentru spionaj, subminarea autorității de stat, sabotarea colectivizării comunei” și altele. Închis la Aiud, va mai fi scos viu o singură dată: la 6 mai 1959 ca martor al acuzării împotriva pr. dr. Liviu Galaction Munteanu și a pr. prof. Ioan Bunea. Pentru curajul său de a nu recunoaște vinovăția acestora va pri mi pedeapsa unor chinuri inimaginabile curmate prin moartea sa din 4 ianuarie 1961. La fel ca părintelui L. G. Munteanu, trupul i-a fost aruncat în groapa comună [3].

VIDEO. Cuvantul Parintelui Justin la nunta mirilor Cristina si Victor Roncea. Martori si chezasi ai legamantului mirilor. Casa de piatra!

Simţul Dumnezeirii este este ascuns în inimile oamenilor. Tâlcuiri ale Sfântului Teofan Zavorâtul

Marcu 6

30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

31. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.

32. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.

33. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.

„Şi au alergat acolo pe jos din toate cetăţile... şi s-au adunat la El" - aceasta s-a în­tâmplat în pustia Betsaidei, unde a fost săvârşită minu­nata saturare a celor cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Dar ce atrăgea poporul la Domnul ? Simţirea dumnezeirii Sale. Dumnezeirea Domnului, ascunsă sub acoperământul firii omeneşti, se vădea prin cuvânt, prin faptă, prin privire şi prin toate ale Domnului; vădită făcându-se prin acestea, deştepta simţul Dumnezeirii as­cuns în inima oamenilor, şi prin acesta îi atrăgea la Dom­nul. A opri această mişcare nu poate nimeni - nu numai cineva din afară, dar nici măcar cel ce o simte, fiindcă ea este mai adâncă şi mai puternică decât orice altă mişcarea sufletului. Aceeaşi Dumnezeire, vădită mai apoi de Mântuitorul, a atras la El oameni din toate neamurile care sunt sub cer. Aceeaşi Dumnezeire a lucrat în toată istoria Bisericii şi lucrează până în ziua de azi. O urmă cât de mică de Dumnezeire atrage oamenii. Dar ce urmare are această experienţă de pretutindeni şi de totdeauna a nă­zuinţei sufletului nostru către dumnezeiesc ? Dobândirea dumnezeiescului, a suprafirescului, a Dumnezeirii, care este izvorul suprafirescului. Această năzuinţă stă la te­melia duhului nostru şi alcătuieşte firea sa, după cum poate vedea oricine din preocupările noastre intelectuale, estetice şi practice. Dar în fire nu se află amăgirea, nici minciuna; prin urmare, ele nu se află nici în această năzu­inţă către dumnezeire. De aici reiese că Dumnezeu şi dumnezeiescul există şi că materialiştii, tăgăduind su­prafirescul sunt împotriva firii duhului omenesc.

(Sf. Teofan Zavoratul)

Despre nadejde. Talcuiri ale Sfantului Teofan Zavoratul

I Corinteni 1

1. Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene,

2. Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru:

3. Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

4. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.

5. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa;

6. Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi,

7. Încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos,

8. Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos.

9. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.

„Dar Maria şi-a ales partea cea bună" (Lc. 10,42). Adormirea Maicii Domnului ne înfăţişează sfârşitul cel bun al acestei alegeri. Mân­tuitorul însuşi a venit la adormirea Ei ca să-I primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi; acelaşi lucru îl întâlnesc, în felurite chi­puri şi trepte, toţi cei ce au ales partea cea bună. în ceasul alegerii, acest sfârşit se întrevede numai, prin nădejde, şi într-o oarecare măsură este chiar pregustat; dar apoi os­tenelile, luptele şi silinţele se perindă una după alta, în­tunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare rămâne bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentru drumeţul pe care 1-a prins seara. Nă­dejdea e dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorni­ciei în lucrarea începută, iar tăria nădejdii este credinţa. Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun. ( Sf. Teofan Zavoratul )

text cules si supus atentiei de Dan Fagarasanu

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5)

Iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos dreptmaritoare praznuieste, odata pe an, pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil impreuna cu soborul tuturor ingerilor. Prin cuvantul "arhanghel" intelegem "mai mare peste ingeri" sau "cel dintai dintre ingeri". Iar "inger" inseamna "vestitor", pentru ca ingerii vestesc pe pamant si fac cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Ingerii sunt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creati de Dumnezeu mai inainte de om si de lumea vazuta, dar nu prin cuvant, ci numai cat a gandit, Dumnezeu i-a si creat.

Ingerii sunt impartiti, dupa Sfintii Parinti, in noua cete si fiecare ceata are o anumita misiune de implinit in cer si pe pamant. Ingerii sunt duhuri, adica au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfantul Apostol Pavel, au "trupuri ceresti" adica trupuri ingeresti, care sunt deosebite de cele pamantesti si sufletesti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creati ingerii, care formeaza lumea nevazuta, este pentru a-L slavi neincetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a implini intru toate voia Lui, pentru a face cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu si pentru a ajuta pe oameni sa implineasca poruncile Lui.

Au fost cazuri atat in Legea Veche, cat si in legea Darului, cand oamenii au facut din ingeri idoli si ii adorau, adica se inchinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din inceput a combatut acest eres, invatand ca ingerii nu sunt creatorii lumii, ci sunt duhuri create de Dumnezeu pentru a implini voia Lui.

Sfintii Parinti au fixat, insa, o zi de cinstire inchinata Sfintilor Ingeri si Arhangheli pentru ca ei ne ajuta sa cunoastem voia Domnului si s-o putem implini. Aceasta zi este astazi 8 noiembrie, pentru ca numarul 8 este simbolul vietii vesnice; iar noiembrie este a noua luna de la creatie, care s-a savarsit in luna martie, ca un simbol al celor noua cete ingeresti.

Dintre toti Sfintii Parinti cel mai bine vorbeste despre ingeri Sfantul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfantului Apostol Pavel. El spune ca ingerii se impart in noua cete, fiecare avand numele si misiunea sa. Cetele ingeresti sunt impartite in trei ierarhii sau grupe si anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfinta Treime, este formata din Serafimi, Heruvimi si Tronuri. Ei stau in jurul tronului lui Dumnezeu inconjurati in vapaie de foc si fac cunoscuta voia Lui ingerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formata din Domnii, Puteri si Stapanii, cum ii numeste si Sfintul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste ingerii de mai jos si stapanesc puterile iadului si intreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formata din Incepatorii, Arhanghelii si Ingeri. Acestia sunt cei mai aproape de oameni, carora le fac cunoscuta voia lui Dumnezeu si-i ajuta sa scape de cursele si atacurile ingerilor rai, adica de ispitele si amagirile diavolilor.

Predica la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Despre cei adormiti in Hristos)

Iar El a zis: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi aţi auzit despre două minuni mari şi preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sîngelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiţi în Domnul.

Dar mai întîi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mîntuitorul către cei ce erau de faţă şi plîngeau după fiica lui Iair, care murise: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvînt l-a zis Mîntuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toţi cei ce vor crede în El şi vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sînt vii înaintea Lui, după cum şi în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceştia numai cu trupul sînt adormiţi, iar nu şi cu sufletul.

Acest adevăr ni-l arată pe larg şi marele Apostol Pavel care zice: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sînt cei ce nu au nădejde? Sînt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare şi sufletul şi că niciodată nu vor mai învia cei morţi ai lor, precum au fost şi sînt păgînii închinătorii de idoli şi toate popoarele care nu cred în Hristos şi în învierea Lui din morţi.

Noi însă, credem că Iisus a murit şi a înviat. Şi, la fel credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Căci dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom vieţui împreună cu El (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cît despre cei morţi în credinţa în Iisus Hristos, ei nu sînt morţi ci adormiţi, aşa cum adevereşte Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, care zice: Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi (I Corinteni 15, 20). Vedeţi că nu zice: începătura învierii celor morţi, ci a acelor adormiţi?

Aşadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credinţa în Iisus Hristos, nu sînt "morţi", căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot aşa şi celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sînt morţi, ci adormiţi. Aceştia, la judecata de apoi, se vor scula şi vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credinţa lor cea dreaptă şi despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Aşa a adormit în Hristos, Sfîntul întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!" Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea a adormit (Fapte 7, 59-60).

Aşa au adormit milioane de sfinţi şi martiri care au crezut şi au mărturisit pe Hristos şi care nu sînt morţi, ci adormiţi în Hristos pînă la obşteasca înviere.