Sfintii Varsanufie si Ioan - cuvant de mangaiere in deznadejde. Note ale Parintelui Staniloae

22. R ă s p u n s u l aceluiaşi mare Bătrîn către acelaş, plin de mîngîiere şi de îndemn ca să se întoarcă la veselia duhovnicească din descurajarea pricinuită lui de diferite întîmplări.

Scrie fratelui Ioan un îndemn duhovnicesc care să veselească inima lui în Hristos Iisus, Domnul nostru. Şi spune-i lui: fiindcă ne doreşti, ,,precum se doreşte cerbul după izvoarele apelor" (Ps. 41, 1), - dar nu aşa de mult ca

noi pe tine - nemaiputînd răbda, cum zice prea dumnezeescul Apostol Pavel (I Tes. 3, 5), am scris iubirii tale aceste spuse de noi, mai bine zis de Dumnezeu.

Rodească-ţi viaţa ta struguri, care, călcaţi în picioare, să-ţi producă vin duhovnicesc, ca să veselească sufletul tău necăjit. Cîmpul tău să rodească îmbelşugat sămînţa cea bună care semănată pe pămîntul cel bun să producă una o sută, alta şase zeci şi iarăşi alta trei zeci (Mt. 4, 8). Şi să se încălzească inima ta pentru totdeauna de focul de care a spus Stăpînul nostru Iisus Hristos: ,,Foc am venit să arunc pe pămînt" (Lc. 12, 49). Să se înstăpînească în inima ta pacea Domnului, după cuvîntul Apostolului (Col. 3, 15). Şi să se înalţe finicul tău cu ramurile lui, potrivit lui David care zice: "Dreptul ca finicul va înflori" (Ps. 91, 13). Să te curăţeşti de mînie şi de iuţimea patimilor ca sfinţii cei desăvîrşiţi, în care nu se arată nicidecum mişcarea acestora, ba nici măcar vreo înclinare de-o clipă spre ele. Şi să învrednicească Domnul sufletul tău ca să se sălăşluiască în nevinovăţie şi

în blîndeţe, ca să fii o hrană a lui Hristos, un miel nevinovat.

(Parintele Staniloae : Frumoasă aplicare a ideii de mîncare de către noi a Mielului Hristos. Fiecare om blînd e o adevărată hrană plină de dulceaţă pentru semenii săi. Dar numai unit cu Hristos în jertfa de sine, poate fi şi omul un astfel de miel blînd, dulce la mîncare şi

îndulcind viaţa celui ce-l mănîncă).

Să calci pe urmele noastre ca un urmaş cuminte şi să te ridici la canonul nostru ca un bun moştenitor al harismelor mele. Să vadă ochii tăi pe

Dumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima (Mt. 5, 8).

Să fii îndelung răbdător în necazurile tale, ca unul ce ai cunoscut făgăduinta Stăpînului care zice: ,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33). Să ajungi la dragostea de nebiruit care introduce pe cei ce au dobîndit-o în curţile împărăteşti şi-I face fraţi ai lui Hristos.

(Parintele Staniloae : Iisus s-a făcut Fratele nostru prin dragostea care L-a îndemnat să se facă om şi să primească moartea pentru a ne ridica la comuniunea veşnică şi fericită cu Sine în Împărăţia unde vom fi fii ai Tatălui ceresc şi fraţi ai lui. Iar Tatăl cel veşnic ne-a creeat şi L-a făcut pe Fiul Său om, ca să-şi extindă dragostea Sa de Tată şi la alţi fii. Noi

trăim frăţia cu Hristos şi calitatea de fii ai Tatălui ceresc, răspunzînd acestei iubiri a Lor şi iubind şi noi pe oameni cu iubirea Lor. În împărăţia lui Dumnezeu, Acesta nu e Stăpîn al nostru ci Tată şi Frate. Acolo donmeşte dragostea între Dumnezeu şi noi şi între noi

toţi fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc.)

Pătimeşte împreună cu Hristos, ca să te slăveşti împreună cu El (Rom. 8, 17) şi dacă mori împreună cu El, ca să te scoli împreună cu El. Făcînd aşa, nu nesocoteşti comoara ce stă în faţa ta.

(Parintele Staniloae: Comoara ce ne stă în faţă este dragostea lui Hristos şi toate bunăţălile Lui pe care ni le dă şi nouă. Pe ea nu o vom putea cunoaşte decît cînd vom ajunge la liniştirea desăvîrşită din partea grijilor pentru lucrurile trecătoare şi înguste ale lumii acesteia. Căci în această stare nu ne vom mai agita pentru cele netrecătoare. La dragostea aceasta vom ajunge după ce vom fi fost în stare să murim şi noi lumii ce ne îngustează pentru Hristos, cum a murit El pentru noi.)

Dar pînă acum n-ai cunoscut înţelesul ei, sau ce este ea. Cînd însă vei ajunge la liniştea desăvîrşită, atunci o vei cunoaşte pe ea şi te vei minuna de darul lui Hristos. Dar cît de nepătrunse sînt căile Lui ! (Rom. 11, 33). Pînă ce eşti cu oamenii, nu poţi să le înţelegi. Dar cînd te vei afla fără griji ca noi, atunci vei înţelege cele spuse. De aceea mă rog lui Dumnezeu noaptea şi ziua (II Tim. 1, 3) ca să fii şi tu acolo unde sîntem noi, să fii şi tu într-o simţire cu noi, în bucuria negrăită a sfinţilor şi în lumina veşnică, ca să afli şi tu partea ta în ceeace s-a făgăduit sfinţilor, ,,în cele ce ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Întăreşte-te în Domnul; bucură-te. Amin.

(Parintele Staniloae : Numai murind egoismului păcătos, omul trece în viaţa infinit de largă a dragostei, în viaţa cea adevărată. Şi simţind că are totul, nu e agitat, ci liniştit.)

Predică a Părintelui Cleopa la Duminica dinaintea Naşterii Domnului (Despre naşterea duhovnicească a creştinului)

Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh,
nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiţi credincioşi,

Întrucît cu mila lui Dumnezeu sîntem în ajunul prea luminatului praznic al Naşterii Domnului, ne-am gîndit să vorbim astăzi despre naşterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creştin nu poate să se mîntuiască, după cuvîntul Mîntuitorului care zice: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă, ce este născut din trup, trup este, şi ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Dar, fraţii mei, cînd şi cum primim noi această duhovnicească naştere prin apă şi prin Duh? Negreşit, această naştere o primim toţi la Sfîntul Botez. Dar ce dobîndim noi creştinii ortodocşi prin această naştere de la Sfîntul Botez? Intîi, prin Sfîntul Botez sîntem iertaţi de păcatul strămoşesc şi ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfîntul Botez sîntem îmbrăcaţi împreună cu El la o viaţă nouă (Romani 6, 4). Prin Sfîntul Botez primim înaintea Sfîntului Duh înnoire (Tit 3, 5). Prin Sfîntul Botez primim libertatea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu, odată ce am fost izbăviţi de păcat şi ne-am făcut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).
Prin Sfîntul Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui, după rînduiala Sfîntului Botez; ne-am lepădat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am făcut mărturisirea dreptei credinţe; ne-am făcut fii după dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am îmbrăcat cu Hristos (Galateni 3, 27). Ştim cu toţii că există un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce botează a doua oară pe cel botezat în numele Preasfintei Treimi, acela a doua oară răstigneşte pe Hristos, după Sfîntul Ioan Damaschin. Au fost cazuri în Biserică, cînd, în vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor şi chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).
Din cele spuse pînă aici am arătat despre naşterea duhovnicească a creştinului prin Sfîntul Botez şi că în Biserica lui Hristos este un singur Botez. Să vorbim acum şi despre alte naşteri duhovniceşti care sînt înainte şi după Botez, şi în ce condiţii se poate totuşi repeta Botezul.

Finantele din Suceava vor sa confiste moastele Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania. Solidarizare cu Sfanta Manastire Putna atacata de locotenentii baronului local PDL, Gheorghe Flutur

Cititi si dati mai departe!
Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania
Asociatia Civic Media, formata din jurnalisti care au actionat public pentru Romania, incepand cu 21 decembrie 1989, se solidarizeaza cu Sfanta Manastire Putna, leagan al Ortodoxiei romanesti si aparatoare de front a Romaniei, supusa in pragul Sfantei sarbatori a Nasterii Domnului la acte revoltatoare, strigatoare la cer, din partea unor asa-zise “autoritati ale statului roman”, nedemne de aceasta denumire.
Este vorba despre o decizie abuziva concretizata printr-o actiune in Instanta a Direcţiei Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, prin care se incearca absurd si rauvoitor confiscarea vetrei de vieţuire monahală a Sfintei Manastiri – terenul pe care se afla biserica cu mormântul si moastele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.
Actiunea se inscrie intr-un grav fenomen de destructurare din interior a institutiilor nationale si de dezintegrare a natiunii romane definit in urma actiunilor constatate zilnic drept un fenomen organizat al “statului contra statului”. In ce priveste atacul la Manastirea Putna, informatiile noastre arata ca este vorba de o noua forma de hartuiala a Arhiepiscopiei de Suceava si Radauti in razboiul dus de Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, baronul local PDL, in vederea tergiversarii retrocedarii Fondului Bisericesc confiscat de comunisti. De data aceasta, spre rusinea lui, “fratele” Gheorghe Flutur a apelat la “locotententul” sau Petrică Ropotă, directorul DGFP Suceava, pentru a intrista in chiar postul Craciunului monahii care se roaga zilnic pentru soarta romanilor si a Romaniei.
Razboiul “statului contra statului”, in statul real aflandu-se si patrimoniul national bisericesc, este constatat cu mahnire de Arhiepscopia Sucevei si Radautilor, care, intr-un recent comunicat, arata că “cei în drept – Ministerul Culturii (Direcția Monumentelor Istorice), Guvernul, Parlamentul – nu au conștiința corespunzătoare față de ocrotirea și îngrijirea valorilor de patrimoniu cultural din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”. Nu demult, infratit cu un sectant local, acelasi Gheorghe Flutur a nesocotit zona de protecție morală și fizică a monumentului istoric bisericesc ortodox Mănăstirea Dragomirna, aproband construirea unui viloi al unui imbogatit al vremurilor. Acelasi Gheorghe Flutur patronează moral tergiversarea punerii în aplicare, de către prefectul Sorin-Arcadie Popescu, a unei hotărâri judecătorești de punere în posesie a unei suprafețe de teren, proprietatea mănăstirii Dragomirna, situată în fața porții mănăstirii, proprietate confiscată de regimul comunist, afirma Arhiepiscopia. Acum au trecut la atacarea giuvaerului Mitropoliei Moldovei si Bucovinei profanand prin actele lor anti-crestine insusi memoria si, la propriu, chiar si moastele Sfantului Voievod Stefan cel Mare, “atletul lui Hristos”.
Asociatia Civic Media constata cu profunda ingrijorare ca institutii ale statului roman incep sa actioneze in mod coordonat impotriva statului roman, a cetatenilor tarii si a intereselor nationale romanesti, in timp ce agenti anti-romani documentati de serviciile speciale ale NATO topaie in functii cheie, de la administratii locale si centrale pana in Parlament si in fruntea Guvernului.
Sunt deja de notorietate publica decizii controversate, nedrepte si neindreptate, care au dus la “raderea” din randul eroilor a militarilor romani ucisi bestial de ocupantul KGB si de extremistii unguri stimulati de agenti AVH, la Bucuresti si in incercatele judete ale Romaniei Harghita si Covasna, in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Sau actiunile concertate ale asa-zisului “Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii”, unde noua persoane cu rang, salarii si beneficii de ministrii – secretari de stat, taie si spanzura ortodocsi si romani, in timp ce extremistii unguri supun ultimii romani din Harghita si Covasna la o sinistra purificare etnica. Un adevarat etnocid, documentat academic de Centrul pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, in fata caruia si SRI, si MAI, si Guvernul PDL-UDMR, si Presedintia Romaniei inchid ochii cu o inconstienta vecina cu complicitatea si tradarea.
Cazul recent, al tanarului hocheist Cosmin Marinescu, maltratat si batjocorit la Miercurea Ciuc, de Ziua Nationala a Romaniei, de catre colegii sai unguri, membri ai unei Federatii “Romane” de Hochei care flutura “drapelul” “Tinutului Secuiesc” si canta la manifestari sportive nationale si internationale “imnul” acestui “tinut independent”, in vazul lumii dar si al tuturor cadrelor SRI si MAI si al responsabililor administratiilor locale, care nu intreprind nici o masura, este revelator pentru stadiul actual al decaderii “statului roman”. Tot in acest timp, la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, depasindu-si total atributiile si incalcand normele diplomatice internationale, ambasadorul Ungariei Füzes Oszkár, de mana cu ministrul Laszlo Borbely si sub obladuirea ministrului Educatiei Daniel Funeriu, intreprind o tentativa de segregare etnica a studentilor dupa un model de inspiratie nazist si horthyst.
Sa mai amintim ca nu demult, o fosta functionara a “statului roman”, secretarul general al Guvernului Boc, Daniela Andreescu, contesta in Instanta o decizie a Curtii de Apel Brasov de anulare a unei Hotarari de Guvern prin care se impunea oficializarea in fapt a stemei “Tinutului Secuiesc” cat si, mai ales, se legaliza o “granita” fantasmagorica a regiuni autonomiste chiar de catre Guvernul Romaniei. Dupa ce a contestat aberant victoria in Instanta a romanilor din Harghita si Covasna, Daniela Andreescu a zburat. Si a venit un ungur, Dezsi Attila. Din lac in put. Lovitura la care este supusa acum Sfanta Manastire Putna dezonoreaza insusi “statul roman”.
Solicitam romanilor din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania.

Redam protestul Sfintei Manastiri Putna, cu care ne solidarizam in totalitate.

Către cei care gândesc şi mai simt româneşte

Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.
În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.
În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.
Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.
Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (…) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.
După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.
Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.
Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.
Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!
Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.

Pentru documentare asupra razboiului dus impotriva Arhiepiscopiei de catre reprezentanti ai “statului roman” cititi aici un Documentar complex

Asociatia Civic Media
17 Decembrie 2011

Sursa: Roncea.ro

Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”

„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!”

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?
Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.
Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.
Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.
Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)

Sursa: Doxologia

Notele părintelui Stăniloae. A iubi la nesfârşit şi a fi iubit la nesfârşit

„Orice fiinţă conştientă se odihneşte numai în iubirea sigură şi totală a altei fiinţei conştiente. De aceea şi Dumnezeu află cea mai plăcută odihnă în inima omului care-L iubeşte în mod sigur şi total. Omul poate iubi sigur şi total pe Dumnezeu prin inimă. Inima este organul şi locul iubirii. Iar inima poate iubi la nesfârşit, pentru că se poate umple de iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu, întorcându-i-o ca iubire a sa. «Ale Tale dintru ale Tale.» În relaţia de iubire a sufletului cu Dumnezeu se împlineşte aspiraţia omului de a iubi la nesfârşit şi de a fi iubit la nesfârşit.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 683 la Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 337)

Sursa: Doxologia

Şoc în Patriarhia Ierusalimului. Extremişti evrei au distrus cruci şi icoane în Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul

13 decembrie 2011  

de Maria Iahnaki,
de pe www.briefingnews.gr


Prin momente tragice trece Patriarhia Ierusalimului în ultimele ore. De ieri seară, 13 extremişti evrei au intrat în Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la râul Iordan (care se găseşte în Ierihon) şi au distrus icoane şi cruci. 
Au profanat tot ce au găsit în faţa lor, ceea ce a avut ca urmare înştiinţarea autorităţilor, care s-au deplasat la faţa locului pentru a evalua daunele. Acolo a ajuns imediat şi Patriarhul Ierusalimului, k.k. Theofilos, împreună cu Mitropolitul Isihie de Kapitoliada şi însoţitorii săi. Imediat după aceea a sosit şi consulul grec pentru a vedea drapelul grecesc ars, iar icoanele şi crucile distruse.
Pentru a citi ştirea completă şi a vedea imagini apăsaţi aici. Citiţi despre atacul asupra Mănăstirii Avvei Gherasim aici.


(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfintele Marta şi Maria”, sursa: http://www.amen.gr/index.php?mod=news&op=article&aid=7766)

Sursa: Pelerin ortodox

Profesorul Nae Georgescu a lansat la Editura ASE lucrarea “EMINESCU: Ultima zi la Timpul (Dosar de presa). Cartea argumentelor”

Cartea  “Eminescu: ultima zi la Timpul” de Nicolae Georgescu (Editura ASE, 2011), este o minuţioasă  refacere a zilei de 28 iunie 1883 în biografia politică a poetului. Sunt aduse şi comentate mărturii din presă, din arhive, din scrisori, amintiri şi comentarii despre poet – totul cu scopul, mărturisit de către autor, de a afla cât a fost boală omenească şi cât a fost intervenţie brutală, cât de brutală a fost această intervenţie care a dus la îndepărtarea pentru totdeauna a lui Mihai Eminescu din presă şi din viaţa publică.  În ziua aceea se consemnează o schimbare de paradigmă economică şi politică a ţării noastre dinspre aliaţii tradiţionali, Franţa şi Anglia, către Germania şi Austro-Ungaria,  context în care a fost nevoie ca guvernul să ia unele decizii rapide, dureroase, care au privit şi presa. Eminescu nu era un simplu articlier la ziarul Timpul, el dezvolta adevărate teorii sociale, economice şi politice, toate  incomode şi mai ales nepotrivite în acest context când, prin alianţa care se discuta la nivelul cel mai înalt european, ţara noastră trebuia să renunţe la apărarea românilor din Transilvania,  lăsând definitiv soarta lor în mâinile Imperiului Austro-Ungar. Pe de altă parte, Eminescu era un puternic agent de influenţă a opiniei publice, scrisul său fiind mereu aşteptat, temut şi respectat. Analizând presa momentului, se constată că Timpul este cel mai aspru critic al guvernului – iar în săptămâna de dinaintea îndepărtării poetului din redacţie, este singurul organ de presă care face opoziţie continuă şi foarte energică. Imediat ce poetul este înlocuit, ziarul se potoleşte, devine docil, lucrurile se liniştesc. Cartea arată cum toţi prietenii lui Eminescu, începând cu junimiştii de frunte, ca Titu Maiorescu, Theodor Rosetti ori Iacob Negruzzi,  şi sfârşind cu ziariştii foarte apropiaţi, ca Ioan Slavici ori I.L.Caragiale,  părăsiseră, de fapt, această corabie pentru a se îmbarca în  echipele puterii – poetul rămânând singurul ziarist  pe baricadele opoziţiei, alături de câţiva membrii marcanţi ai acesteia, ca Al. Lahovari ori Mihail Kogălniceanu – care, însă, erau oameni politici, parlamentari angajaţi, nu ziarişti propriu-zişi. Tratamentul aplicat de „prieteni” pentru scoaterea lui definitivă şi presă şi din viaţa publică a fost unul brutal: poetul a fost pândit şi, pe când avea o indispoziţie fizică, a fost urmărit, arestat de către poliţie şi internat la un sanatoriu de sănătate, dându-se ştirea publică, tipărită chiar în ziarul guvernamental, că el este nebun. O asemenea ştire îl scotea automat pe cel numit din orice funcţie publică, el trebuia să facă dovada sănătăţii, să recâştige credibilitatea. Există cazuri similare în epocă, de care autorul se ocupă. Poetului nu i s-a dat această ocazie a dezminţirii;  mai mult, propriul său ziar, „Timpul”, pe care el însuşi l-a construit şi cu care în trecut a câştigat victorii de presă răsunătoare, ei bine, imediat ce-şi schimbă direcţia şi orientarea „Timpul” confirmă nebunia sa. Cartea desfăşoară cu febrilitate documente de acest fel, rezultând un Eminescu tragic, prins într-o  capcană fără putinţă de ieşire, dar în acelaşi timp puternic, luptător: el a căzut luptând.

In imagine, o caricatura de epoca, de la momentul rascoalei taranilor din 1888, cu Eminescu printre “instigatori”

Sursa: Roncea.ro