Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Vasile cel Mare, model de marturisire impotriva arianismului vremurilor de azi

Aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.


         Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

         "Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului" - îi zise prefectul? "Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei". Prefectul începu cu ademeniri zicând: "Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului". Sfântul Vasile îi răspunse: "Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta" - îi zise prefectul? "Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele". "Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?" "Ce anume ar putea să-mi facă împăratul" - întreabă Sfântul Vasile liniştit? "Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar". La acestea Sfântul Vasile râse zicând: "Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu". Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: "De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic" (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: "Niciodată n-am văzut om ca dumneata" ştiţi ce mi-a răspuns? "Poate că niciodată n-ai văzut episcop"! Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: "Să fie exilat numaidecât!!" Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

         Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii.

         Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii. Amin.

- fragment extras din lucrarea Cararea Imparatiei

PLUGUSORUL PARINTELUI TOMA CHIRICUTA. Mulţi ani sa trăiţi, mulţi ani fericiţi!

Buna seara, c-a`nserat,

Noi cu plugul am plecat

Pe la case ca si an

Cum a zis Badea Traian

La mulţi ani cu sănătate,

Sa va dea Domnul de toate

Refren

Mulţi ani sa trăiţi

Mulţi ani fericiţi!

Bis

Nu venim cu vreun gând rău

Ci venim cu Dumnezeu

Noul an sa vi-l vestim,

Azi, când cel vechi îl sfârşim.

Zile bune sa va dea

Dumnezeu cu mila Sa

R

Noul an care-a venit

Nu ştim daca-i fericit,

Dar prin anii ce-au trecut

Tot mai bătrâni v-aţi făcut

Mâine poate, cine ştie

Vom fi toţi in veşnicie.

R

Cat de grele suferinţi

Aţi indurat voi, Părinţi,

Dar pe toate le-aţi răbdat

Domnul sfânt v-a ajutat

Ne-aţi crescut plugari de neam

Ca sa va uram la geam

R

Voi va duceţi dragi părinţi

Cu anii de suferinti

Noi ramanem după voi

Langa plug si langa boi

Sa va pomenim oricând

Cat vom trai pe pamant

R

De urat am mai ura,

Dar ni-e c-om insera

Pe la casa dumneavoastră,

Departe de casa noastră

Ca suntem înfriguraţi

Si cu daruri incarcati

R

Nu mai este inc-o alta

Noapte scumpa ca aceasta

Nu uram pentru colaci,

Nu-ngheţam pentru pitaci!

Ci păstram deprinderi bune

De la vremile străbune

R

Busuioc verde pe jos

Sa ramaneti sanatosi

Casa sa va fie plina

De a Cerului lumina

Ziua Sfântului Vasile

Sa va fie tot spre bine

R

Sabina Ispas: O taină încifrată într-un text de colind sau o reconsiderare pe temeiuri autentice a viziunii etnologice asupra colindei româneşti

Este un act temerar acela prin care specialistul se abate de la regula ultimilor zeci de ani, căutând noi direcţii de interpretare şi noi valenţe ale fenomenelor folclorice, repunând în discuţie aspecte teoretice acceptate aproape unanim de specialişti şi folosite, adesea, drept bază de referinţă în multe analize.

Materialul pe care îl prezentăm face parte dintr-un grupaj de studii realizate dintr-o altă perspectivă decât cea familiară folcloristicii româneşti din ultimele decenii. Vom renunţa la căutarea acelor mult discutate şi comentate „rădăcini”, sisteme arhaice, care, la noi, cel mai frecvent, premerg perioada de formare a limbii şi poporului român şi care au fost urmărite de specialişti în materializările lor în diferite epoci, mai apropiate sau mai îndepărtate de timpul contemporan; vom căuta să relevăm semnificaţiile pe care le au motivele, elementele componente ale acestora, eroii şi acţiunile lor în textele de colind propriu-zis, din perspectiva simbolicii şi semnificaţiilor creştine, aşa cum se desprind ele din cercetarea textelor patristice şi dogmatice.

Într-una dintre lucrările sale P. Zumthor afirma cu convingere:
„Poezia medievală ţine de un univers care ne-a devenit străin”.¹ Considerăm că textele din repertoriul cetelor de feciori care merg cu colindatul cu prilejul sărbătorii Crăciunului îşi au originea într-o asemenea poezie medievală românească şi credem că ele ar trebui analizate şi dintr-o asemenea perspectivă. Acelaşi autor observă atunci când „cineva din secolul nostru se înfruntă cu o operă din secolul al XII-lea, durata despărţirii denaturează, până la suprimare, relaţia care se stabileşte de obicei între autor şi cititor cu ajutorul textului: abia de se mai poate vorbi de relaţie [...] - spune autorul - suntem siliţi să proiectăm asupra textului istoria şi cultura noastră cu scopul de a ni-l apropia într-un fel oarecare”. Dar „cel puţin această proiectare să evite primejdia analogiilor simplificatoare şi a justificărilor mitice”.² Observaţiile pe care le face P. Zumthor privind situaţia textelor epopeilor medievale ni se par cu atât mai caracteristice pentru textele colindelor noastre de ceată; în calitate de texte rituale ele se situează într-un context particular, care le conferă un statut aparte faţă de alte specii versificate cântate. Alături de epica versificată cântată - eposul eroic şi balada - colindatul acesta ne introduce în medievalitatea europeană căreia îi era integrată, atunci, cultura română, medievalitate care a fost foarte puţin studiată de folcloriştii români.

S-a invocat, în unele studii efectuate asupra colindatului, atitudinea „ostilă” a Bisericii faţă de fenomen, aceasta fiind un argument pentru susţinerea acelor „rădăcini păgâne” ale obiceiului pe care Biserica le-ar fi cunoscut şi le-ar fi condamnat. Atragem atenţia că s-au întreprins foarte puţine studii asupra textelor colindatului propriu-zis şi că, atunci când ele s-au făcut, s-a pornit, totuşi, de la această adevărată prejudecată privitoare la originea neapărat „păgână” a colindatului şi, implicit, a textelor conţinute în ritual.

Singura lucrare dedicată exclusiv, cel puţin în intenţie, studiului colindelor „religioase” este a lui Al. Rosetti şi datează din 1920.³ Nu credem că este potrivită denominarea unei anumite părţi a colindatului drept „religioasă”, întregul colindat fiind „religios” datorită funcţiei sale de ritual. Cele mai multe referinţe bibliografice pe care specialiştii le au în vedere atunci când discută „rădăcinile” colindatului provin din secolul trecut sau de la începutul secolului nostru, alt material documentar fiind destul de firav reprezentat. Sunt invocate mărturiile lui G. Heltai din 1552,⁴ şi ale pastorului Andreas Mathesius, din Cergăul Mic, judeţul Alba, care în memorialul din 1647 se plânge că enoriaşii săi bulgari, trecuţi la luteranism, practică colindatul lor „nelegiuit”.⁵ Este o luptă interconfesională, luptă dată între pastorii protestaţi şi populaţia română ortodoxă despre care am amintit. Toţi cei care au studiat impactul protestantismului cu celelalte religii creştine tradiţionale ştiu că un comandament prioritar pentru protestanţi a fost eradicarea tuturor practicilor şi obiceiurilor populare de esenţă ortodoxă sau catolică. Pentru ei cântările ortodoxe erau „diavoleşti” şi chiar practica colindatului, cu tot fastul şi complexitatea, era o revărsare de exuberanţă şi fericire care contravenea flagrant „sobrietăţii” preceptelor protestante. În majoritatea comunităţilor protestante de astăzi credinţe, obiceiuri, cântece de orice fel au fost reorientate spre noile concepte, iar folcloriştii care studiază aceste comunităţi cunosc istoria unora dintre ele şi o explică astfel. Esenţa ortodoxă a multora dintre textele colindatului românesc a făcut pe pastorii străini să pornească ofensiva împotriva obiceiului considerat de ei „păgân”.

Specialiştii prezintă, în cele mai dese situaţii, colindatul ca pe un obicei unitar, termenul generic fiind folosit fără nici un fel de nuanţare. Dar colindatul este alcătuit din mai multe secţiuni care au izvoare, semnificaţii şi funcţii diferite.⁶

Cât de larg răspândit era obiceiul colindatului pentru toate categoriile sociale, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, ne arată şi unele texte din cronici.⁷

Cu alte prilejuri am prezentat punctul nostru de vedere privitor la capacitatea unităţilor care alcătuiesc textul folcloric de a păstra înmagazinate diferite semnificaţii, întreaga simbolistică pe care au putut-o acumula de-a lungul sutelor de ani de circulaţie.  

Diferite comunităţi, în diferite epoci istorice, folosesc unele şi aceleaşi unităţi cu valori şi semnificaţii diferite. Unităţile acestea sunt purtătoarele unui evident polisemantism. Dacă semnificaţiile străvechi, ale căror rădăcini merg spre era precreştină, au fost şi continuă să fie scoase la lumină şi analizate, semnificaţiile pe care creatorii le-au putut da aceloraşi unităţi, din perspectivă creştină ortodoxă, în ultimii cca. 1500 de ani, nu par să-i fi preocupat prea mult pe folclorişti. În cazul colindatului nu s-a ţinut cont nici de tipul eminamente ritual al speciei, care este practicată la dată fixă şi deţine un foarte bogat şi unitar repertoriu de texte în circulaţie orală.

Este ştiut faptul că memoria colectivă funcţionează în limitele a 150-200 de ani şi, din această perspectivă, ar părea cel puţin neobişnuită menţinerea unei asemenea unităţi şi a vitalităţii de care specia încă dă dovadă, dacă nu am accepta că la baza fenomenului stau tocmai elementele de creştinism ortodox despre care am amintit. Nu intenţionăm să discutăm acum datele furnizate de arheologie şi istorie referitoare la vechimea şi continuitatea creştinismului pe teritoriul României. Cei interesaţi pot consulta atât tratatele de istorie a bisericii româneşti şi universale, cât şi documentele arheologice, filologice, istorice de care dispun disciplinele astăzi. Este suficient să specificăm atestarea Episcopiei de Tomis în secolul al III-lea d.Hr., etimologiile latine ale cuvintelor de bază care deservesc cultul creştin la români, atestarea documentară a sfinţilor şi martirilor, încă din primele secole ale creştinismului, pe teritoriul românesc pentru a susţine impregnarea culturii noastre tradiţionale orale cu concepte şi elemente de simbolică creştină. Nu se poate trece cu vederea nici întreaga perioadă medievală a culturii româneşti care a stat, în toate unităţile ei componente, sub semnul ortodoxiei.

Fapt cunoscut astăzi şi atestat încă din secolul trecut, colindatul este legat, la români, de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, sărbători care, de cel puţin un mileniu şi jumătate, sunt exclusiv creştine, indiferent dacă data aniversării a fost schimbată, în timp, din necesităţi de calendar sau din raţiuni teologice.⁸ Este evident că până în prezent studiile nu au urmărit descifrarea acestor legături şi semnificaţii creştine, mai ales la nivelul textului literar, cel mai accesibil şi, totodată, cel mai încărcat de asemenea specificitate. Considerăm că textele de colind, departe de a alcătui un fel de „bloc unitar”, pe ansamblul repertoriului, aparţin mai multor straturi succesive, a căror ordine de apariţie, în timp, ar putea fi stabilită cu un oarecare grad de aproximaţie. Primul strat, cel mai vechi, dezvoltă o simbolică creştină legată de credinţa din începuturi, din perioada imediat următoare apostolatului mergând până prin secolul al IX-lea. O a doua perioadă acoperă întregul ev mediu şi perioada de medievalitate târzie, de la noi, perioadă care deţine o doctrină teologică închegată, unitară, în care se puteau încadra toate conceptele fundamentale ale existenţei. În sfârşit, cea de a treia perioadă este cea a ultimilor 200 de ani, care a produs texte uşor de identificat şi analizat. Pentru descifrarea şi înţelegerea textelor din prima perioadă sunt necesare subtile şi profunde cunoştinţe teologice, unele din domenii foarte specializate ale teologiei.

Sfânta Mănăstire Vatoped: Scenariul „războiului serviciilor secrete” dintre Occident şi Rusia!

Vă prezentăm în acest articol câteva din semnele de întrebare pe care le ridică arestarea precipitată a Stareţului Efrem.
 

 Ne pune pe gânduri[1]

Întrunirea extraordinară a Dublei Sinaxe a Sfântului Munte din august 2011, la care au participat, în afară de reprezentanţii permanenţi, şi stareţii Sfintelor Mănăstiri, a provocat neliniştea Guvernului elen. “Acest organism suprem al Sfântului Munte a mai fost convocat în mod extraordinar şi în trecut, ca să abordeze problema prezenţei hitleriste în Sfântul Munte şi nu doar atunci”, după cum comentează aghioriţii.

 Statutul Sfântului Munte

 Sfântul Munte este un segment al statului grec aflat sub regim de autoadministrare şi care politic se supune Ministerului Elen de Externe, iar religios se află sub jurisdicţia Patriarhie Ecumenice de Constantinopol.

Teritorial este împărţit în 20 de regiuni autoadministrate. Fiecare regiune este constituită dintr-o mănăstire de-sine-stătătoare şi din diferite alte aşezări monahale care depind de aceasta (schituri, chilii, colibe, sihăstrii).

Responsabil pentru fiecare mănăstire este Stareţul, care este ales pe viaţă de către monahii mănăstirii. Stareţii tuturor mănăstirilor alcătuiesc Sfânta Sinaxă şi exercită puterea legislativă.

În paralel, în fiecare an, este ales de către mănăstire şi reprezentantul acesteia în Sfânta Chinotita care exercită puterea   
administrativă, în timp ce puterea executivă o exercită Sfânta Epistasie [gr. ἐπιστασία, supraveghere] şi este alcătuită din 4 membri aleşi din primele 5 mănăstiri în ordinea ierarhică a acestora. Sfânta Chinotită, ca autoritate supremă, controlează respectarea fidelă a Cartei Statutare a Sfântului Munte, alcătuită din 184 de articole, care a fost întocmită şi aprobată pe 10 mai 1924 la Karyes.

Statutul de autoadministrare a Sfântului Munte constituie un ghimpe în relaţiile dintre guvern şi Sfântul Munte, având ca vârf al iceberg-ului încercarea de încălcare a Constituţiei şi a Cartei Statutare a Sfântului Munte.

De asemenea, sunt încălcate şi convenţiile internaţionale ale admiterii Greciei în Uniunea Europeană, potrivit cărora aşezămintele aghiorite sunt scutite de plata TVA-ului.

Guvernul, printr-o lege anticonstituţională, încearcă să intervină în reglementarea scutirilor de impozite vamale şi fiscale care se aplică Sfântului Munte şi care încă din 1926 nu au fost încălcate niciodată, în ciuda grelelor situaţii istorice.

Sfânta Mănăstire Vatoped este a doua în ierarhia mănăstirilor aghiorite. Este situată la mijlocul laturii nord-estice a peninsulei. Katholikon-ul acesteia este închinat Buneivestiri a Maicii Domnului. Mănăstirea s-a aflat în centrul atenţiei publice în 2008, când a izbucnit scandalul politico-economic “Vatoped” prezentat ca având caracter infracţional în dauna domeniului public şi ai cărui principali protagonişti au fost persoane politice, şefi de servicii şi persoane fizice şi juridice private şi a cărui urmare directă a fost căderea guvernului K. Karamanlis (să reţin acest lucru!).

 Câteva date din istoricul mănăstirii

 Prima clădire a mănăstirii a fost construită de către împăratul Constantin cel Mare. În secolul al V-lea, această mănăstire a fost distrusă de împăratul Iulian Apostatul. Ea a fost reconstruită de către împăratul Theodosie cel Mare, ca semn de recunoştinţă pentru salvarea minunată a fiului său Arcadie care, potrivit tradiţiei, după ce a căzut din corabia sa arhipelag, a ieşit la uscat teafăr şi nevătămat prin mijlocirile Maicii Domnului şi adus într-un tufiş, de unde şi numele mănăstirii: “Vatopaidíon” [gr. βάτος, tufiş, παῖς, copil].

În septembrie 2009, Comisia Patriarhală pentru Sfântul Munte a pus în discuţie ştergerea termenului de “Mare” [gr. Μεγίστη] din titulatura Sfintei Mănăstiri Vatoped, despre care a afirmat că ar fi adăugat arbitrar şi impropriu, deoarece titlul de “Mare” aparţine istoric doar Mănăstirii Sfintei Lavre. Mănăstirea Marii Lavre este prima în ierarhia mănăstirilor aghiorite şi cea mai mare ca întindere. Cuvântul “lavră” înseamnă mănăstire cu un mare număr de monahi.

Mănăstirea Vatoped se află puţin mai la nord de extrema de sud-est a peninsulei Athos, pe o suprafaţă plată stâncoasă. La o distanţă de o oră şi jumătate de Karyes cu automobilul şi la vreo 7 ore de mers pe jos, iar de la coastă la doar 20 de minute, unde se află “şantierul naval” al mănăstirii.

La intrarea în mănăstirea s-a amenajat de curând o pistă pentru elicoptere, folosită la nevoie atunci când este greu accesibil drumul rutier. Mănăstirea este foarte mare, cu turnuri de fortificaţie […], cu aşa-numitele “opăritoare” de la intrările mănăstirii de unde monahii aruncau “ulei fierbine” ca să se apere de năvălirile piraţilor, complexul având structura arhitectonică a castrelor.

Mănăstirea s-a construit pe locul unde se pare că o existat cetatea pelasgică antică Akrothosi. În 963 d.Hr., Sfântul Athanasie Athonitul şi obştea sa a construit de la început zidul cu patru laturi în continuarea katholikon-ului Sfintei Mănăstiri având în capăt şirurile de chili, la îndemnul şi cu finanţarea prietenului său, împăratul Bizanţului, Nichifor Fokas.

Puterea monahală a Vatopedului, totalul monahilor şi a aşezămintelor dependente, variază azi între 320-330 de persoane.

 Revenind la actualitate

 Conturile Mănăstirii Vatoped au fost blocate şi continuă să rămână blocate, fără să existe nici o justificare legală, dorindu-se astfel să se provoace un adevărat marasm economic în viaţa mănăstirii.

Cercurile juridice apreciază drept paranoică intervenţia autorităţilor care se justifică prin acuzaţii de spălare de bani negri şi de finanţare a terorismului la Mănăstirea Vatoped.

În vizorul “serviciilor secrete străine” şi nu numai, se află regimul special de administrare a societăţii Sfântului Munte, legea “avatoului” şi obştea “răzvrătită” a Mănăstirii Esfigmenu.

O mărturie de “răzvrătire” a Mănăstirii Esfigmenu o constituie buletinul de ştiri al Mănăstirii Esfigmenu, care vorbeşte de intenţiile de anulare a privilegiilor Sfântului Munte.

Potrivit unor informaţii exclusive pe care le avem de ceva vreme, unele “cercuri extrainstituţionale şi instituţionale” pun la cale planuri de anulare parţială şi generală a legii “avatonului” şi, pentru a-şi atinge scopul, reclamă cu insistenţă urgenta înlăturare a obştii Mănăstirii Esfigmenu. Şi asta pentru că le apare ca inerent pericolul ca mănăstirea să devină polul principal al împotrivirii monahilor aghioriţi – şi nu numai – faţă de a abrogarea legii “avatonului”.

În acest spirit se pare că într-adevăr au avut loc mai multe discuţii în Consiliul Europei, existând în acelaşi timp o mişcare de abrogare a legii “avatonului” şi din partea unor femei din cercurile politice, independent de Consiliul Europei (vezi interviul Annei Karamánou, fost europarlamentar al PASOK, 2003).

În acest scop, puţinele surse de informare de care dispunem şi pe care le prezentăm cu toată reţinerea, susţin că au avut loc cu ştiinţa Patriarhului Ecumenic primele tatonări ale unor reprezentanţi aghioriţi ai sfintelor mănăstiri cu privire la anularea legii “avatonului”. Din răspunsul lor reiese că această problemă pusă de SUA şi UE este negociabilă.

Astfel, neoficial, s-a pus în mişcare o întreagă procedură de anulare a legii avatonului prin impunerea la început a unei intrări controlate a femeilor (care va constitui, desigur, alibiul pentru deplinul control al Sfântului Munte).

În planul la care se pare că vor recurge este cuprinsă anularea legii “avatonului”, într-o primă fază, doar în două mănăstiri mai accesibile ale Sfântului Munte, una din partea de est şi una din partea de vest. Sfânta Mănăstire Vatoped se află “cu totul întâmplător” în partea estică şi se pare că ar putea fi prima victimă a planului de anulare a legii “avatonului”.

Orice legătură dintre “scandalul” Vatopedi şi încercarea de “cucerire” a Sfântului Munte constituie până în prezent o simplă ipoteză, datorită lipsei de date doveditoare. Însă indiciile încep să devină mai clare, iar studiul acestora şi concluziile, va constitui obiect de studiu ştiinţific pentru istoricii din viitor.

Întregul “scandal” Vatoped conţine şi “cute” care nu au fost făcute publice sau nu au fost încă investigate suficient, consider că din motive oportuniste. Cea mai importantă întrebare care se pune este: de ce SUA şi UE doreşte să se anuleze legea “avatonului” în Sfântul Munte?

Cu toate acestea, neliniştea aghioriţilor ţine mai mult de intenţia de controlare a posibilelor reacţii de împotrivire faţă de aplicarea unei asemenea hotărâri care vor avea loc atât în Sfântul Munte, cât şi în afara acestuia. Adică, o hotărâre care în fapt va adeveri şi va îndreptăţi politica bisericească de ani de zile a obştii Mănăstirii Esfigmenu legată de legea “avatonului”. O asemenea evoluţie, prin forţa lucrurilor, ar putea să facă din Sfânta Mănăstire Esfigmenu pârghia principală a opoziţiei tuturor celor care se refuza anularea legii “avatonului”. Se consideră că atunci se vor tulbura echilibrele instabile ale unităţii ortodocşilor, iar urmările vor fi neprevăzute.

Din acest motiv şi pentru a se evita o asemenea eventualitate intră în acţiune “serviciile secrete străine”, care programau, aşa cum afirmă aceleaşi surse, ca în vara lui 2011 să aibă loc alungarea obştii din mănăstirea istorică Esfigmenu. Însă, pentru că până acum toate aceste încercări ale lor nu numai că au căzut în gol, dar în plus au constituit cauza alăturării şi altor susţinători ai mănăstirii, pe masă s-a pus spre cercetare scenariul incredibil şi în acelaşi timp inacceptabil al alungării monahilor din mănăstire.

Astea sunt scenarii ruşinoase pentru cei care le pun la cale.

Pe scurt voi menţiona proiecte mai largi de “atacare” a Bisericii Ortodoxe şi de “cucerire” a Sfântului Munte de către parlamentari şi politicieni meschini, dar şi de mişcări de clerici care dau motiv de supoziţii  care nu se potrivesc cu haina pe are o poartă.

Patriarhul Ecumenic se prezintă ca neavând nici un amestec, dar indirect a manifestat o poziţie fermă împotriva “răzvrătitei” obşti monahale. Vor ajunge să spună turmei creştine că monahii care nu acceptă abrogarea legii “avatonului” şi nici ecumenismul sunt unii care se comportă ca monahii “răzvrătiţi” ai Esfigmenului.

Astfel, în mod indirect, se va înăbuşi şi orice mişcare care se împotriveşte dialogurilor ecumeniste şi unirii cu celelalte confesiuni creştine, în timp ce se aşteaptă crearea unui climat favorabil pentru unirea de fapto cu Vaticanul şi care se pregăteşte prin dialogul teologic aflat în desfăşurare.

Călugăr sirian din Valea Creştinilor, bursier în România: Nici 2% sau 3% din ce auziţi în mass-media că se întâmplă în ţara mea nu este adevărat

Media internaţională prezintă de multe ori în ultima vreme Siria drept o ţară măcinată de revolte populare. Din veştile pe care le primiţi de acasă, sunt aceste ştiri întemeiate?

Dumnezeu să ne ierte, din ce auziţi în mass-media, nici 2% sau 3% nu este corect. Acum media spune că acolo este război sau revoltă, şi nu este corect deloc. S-a întâmplat ceva la un moment dat: musulmanii fanatici, care nu sunt din Siria, au încercat ceea ce reuşiseră în Egipt şi Tunisia, dar, slavă lui Dumnezeu, nu au reuşit şi au încetat. Creştinii participă la viaţa politică şi susţin regimul, pentru că sunt mulţumiţi. Ne-a dăruit Dumnezeu o ţară foarte bună, la care mulţi au râvnit pentru a o prăda, dar am fost protejaţi.

Integral la http://www.ziarullumina.ro/articole;1807;1;66394;0;Calugarul-sirian-din-Valea-Crestinilor.html

Părintele Arsenie Papacioc: "Viaţa adevărată e Dincolo!"

Schimnicul de la malul mării s-a "adăugat la cele veşnice"

Autor: TUDOR CIRES

 Foto: Victor Stroe / Intact Images  

M-am întrebat de ce părintele Arsenie Papacioc a ales malul mării ca loc în care să cunoască nemărginirea dragostei de Dumenzeu şi acel "aeternum vale" al făpturii subţiri şi evanescente... Poate, mă gândesc, acolo, la Techirghiol, l-a mânat destinul său creştin: să-şi mântuie viaţa călătoare sub acoperământul unei biserici de lemn –  şi ea, tot călătoare; acea bisericuţă strămutată din munţii regali ai Caraimanului – care veghează şi castelul de la Sinaia – până la Techirghiol, de teama că "s-ar arde-ntr-o noapte". Ori, poate, prea multele întrebări ale celor mulţi, la care se simţea chemat să răspundă, nu l-au lăsat să stea prea mult într-un loc. Şi parcă nici n-ar fi de mirare, când însuşi Apostolul Andrei şi-a deschis calea încreştinării noastre pe la Dunare şi pe la Mare, când Athosul creştin ortodox e-nconjurat din trei părţi de mare, când domnul poeziei noastre, Eminescul, privea marea ca pe o poartă a morţii şi a vieţii celei veşnice...

Dacă Arsenie Papacioc ar fi ajuns să împliniească, anul acesta, 98 de ani, ar fi rămas la fel de tânăr în spi­rit, aşa cum l-am cunoscut într-o amiază de toamnă, la Techirghiol. Eram faţă în faţă: eu, părând un bătrân obosit de sine şi de lumea sa, el, părând un tânăr etalându-şi fervoarea pentru Dumnezeu şi răspunsurile măiestrite la întrebările imposibile ce i le puneam.

"Dumneavoastră, mi-a zis el atunci, nu e suficient că m-aţi cunoscut dacă întâlnirea noastră nu schimbă ceva. De folos ar fi dacă v-aţi rupe niţel şi pentru altul. Drumul ăsta este cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă spun lumii: «Iubiţi-vă vrăjmaşii!», simt oamenii fremătând de parcă le-aş fi săgetat inimile. «Până aici, Părinte! Asta nu putem face!» Dar nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru că focul iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumină, că acolo e întune­ric..."

Povestea monahului de la malul mării, Arsenie Papacioc, e însă mult mai lungă şi mai complexă, iar cu trecerea timpului faptele lui apar tot mai semnificative. Dacă n-ar fi murit anul acesta, n-ar fi murit niciodată. Acum, când nu mai este, ştim sigur că el continuă să fie cu noi, adăugându-se la veşnicie, cum el însuşi spunea: "În învăţătura creştină, îmi spunea părintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mântuitorul: «Şi a trecut de la moarte la viaţă!». Auziţi? Viaţa e Dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă..."

"Natura are un Duh şi nu-l putem ignora"

Dumnezeu este "Calea, Adevărul şi Viaţa". Părintele Arsenie Papacioc a binevoit să-mi împărtăşească o amintire din copilărie: "Eu sunt crescut la ţară, şi aveam oi, şi am văzut o oaie dând din picior şi apoi culcându-se. Şi am văzut că face asta încă o oaie, şi încă una... Şi am întrebat-o pe mama ce fac oile acelea? «Se-nchină, mamă, se-nchină!», mi-a răspuns. Şi-atuncea, eram măriflor, mi-am luat seama şi mi-am zis: «Oaia nu ştie că e oaie, ea trăieşte şi e de folos. Şi uite că ea ştie că în toate există un duh sfânt. Dar eu, ca fiinţă care ştiu că sunt om?!...». Şi m-am pus şi eu pe închinat înainte de culcare. Aceasta este educaţia, prin exemplul mişcărilor vieţii. Natura are un Duh şi nu-l putem ignora."

Sursa: Jurnalul naţional

Ce conțin cu adevărat apele minerale de pe piața românească și care depășesc nivelurile de toxicitate

Mii de litri de apă au fost retrași de pe piața românească zilele acestea, în zona Botoșani, aceasta fiind improprie consumului. Este vorba de apa marca Saguaro. Ce conțin însă celelalte ape minerale, pe care le consumăm zi de zi?

“Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România a realizat in mod independent si impartial analize pe apele minerale disponibile pentru consumatorii din Romania spre consum”  - se arată într-un comunicat al Asociației, remis B365.ro.
Aceste analize s-au realizat intr-un laborator din Romania, acreditat RENAR pentru analize de indicatori de calitate ai protecţiei mediului din probe de ape, sol, deşeuri, nămoluri, emisii şi imisii în aer. Laboratorul este de asemenea acreditat de catre Ministerul Sanatatii pentru monitorizarea de control a apei potabile.

Au fost selectate de pe piata 20 de marci de ape minerale dupa cum urmeaza:

Bilbor – apa minerala naturala carbogazificata;
Poiana Negri – apa minerala naturala, natural carbogazoasa;
Aqua Carpatica – apa minerala naturala carbogazificata;
Izvorul Minunilor – apa minerala naturala carbogazificata Stana de Vale;
Keia – apa minerala naturala carbogazificata;
Dorna – apa minerala naturala carbogazificata-Poiana Vinului;
San Benedetto – acqua minerale naturale Oligomiinerale-Frizzante;
Carpatina Forte – apa minerala naturala carbogazificata-Izvorul Tosorog;
Roua muntilor – apa minerala naturala carbogazificata sursa S1 si S2 Covasna;
Biborteni Forte – apa minerala naturala carbogazificata sursa Biborteni;
Stanceni – apa minerala naturala carbogazificata Sursa Stanceni;
Hera – apa minerala naturala carbogazificata -apa minerala din Muntii Apuseni
Tusnad – apa minerala naturala carbogazificata Sursa Tusnad Nou;
Bucovina – apa minerala naturala carbogazificata Sursa F2-Rosu-C7-Secu;
Borsec – apa minerala naturala , natural carbogazoasa;
Buzias – apa minerala naturala carbogazificata- Forte Sursa F2bis Buzias;
Perla Harghitei – apa minerala naturala imbogatita cu CO2 de la sursa-Snacraieni;
Evian – apa minerala naturala necarbogazoasa (plata) Sursa Evian Spring Loc de origine Evian-les Bains Franta;
Perrier – apa minerala naturala carbogazoasa imbogatita cu CO2 de la sursa Producator Nestle Waters Franta;
Vittel – apa minerala naturala necarbogazoasa (plata) Sursa Bonne Source Franta

Rezultatele acestor teste au fost dupa cum urmeaza:

Apă oligominerală sau slab mineralizată – reziduu fix sub 500 mg/L – Stânceni (441 mg/L), Vittel (419 mg/L), Perrier (370 mg/L), Evian (306 mg/L) şi Hera (98,3 mg/L).
La categoria foarte slab mineralizată – reziduu fix sub 50 mg/L – nu se încadrează nici un sortiment.
Apă puternic mineralizată – reziduu fix peste 1500 mg/L – Perla Harghitei (3330 mg/L), Tuşnad (1760 mg/L) şi Borsec (1510 mg/L).  Acest tip de apă poate produce probleme celor cu tendință de formare a pietrelor la rinichi.
Sulfatată – conţinut de sulfaţi peste 200 mg/L – nu se încadrează nici un sortiment.
Clorurată – conţinut de cloruri peste 200 mg/L – Tuşnad (284 mg/L)
Calcică – conţinut de calciu peste 150 mg/L – Borsec (341 mg/L), Dorna (276 mg/L), Aqua Carpatica (250 mg/L), Biborţeni (203 mg/L), Tuşnad (201 mg/L), Poiana Negri (195 mg/L), Bilbor (152 mg/L). Acestea pot dăuna celor care au tendința de a face nisip sau pietre la rinichi.
Magneziană – conţinut de magneziu peste 50 mg/L – Borsec (83,6 mg/L), Tuşnad (70,2 mg/L) Aqua Carpatica (61 mg/L) şi Biborţeni (59,1 mg/L). Aportul de magneziu este benefic pentru sănătate, acest mineral fiind necesar organismului pentru o bună activitate musculară și nervoasă.
Sodică – conţinut de sodiu peste 200 mg/L – Tuşnad (243 mg/L). Acest tip de apă poate dăuna celor cu tensiune arterială ridicată.
Corespunde pentru regim sărac în sodiu – conţinut de sodiu sub 20 mg/L – Izvorul Minunilor (1,25 mg/L), Hera (1,46 mg/L), Keia (1,46 mg/L), Aqua Carpatica (4,34 mg/L), San Benedetto (5,52 mg/L), Evian (6,35 mg/L), Vittel (6,96 mg/L). Perrier (10,9 mg/L), Carpatina Forte (14,1 mg/L) şi Bucovina (18,2 mg/L).
Pentru indicatorul pH avem unele sortimente care au o aciditate mai mare (pH mai mic de 5 – valoare acceptată ca normală pentru o apă potabilă):Izvorul Minunilor (pH = 4,81), Keia (pH = 4,92) şi Hera (pH = 4,87). Această aciditate se datorează dioxidului de carbon adăugat în exces. PH-ul neutru pentru apă este 7, tot ceea ce depășește acest nivel fiind apă alcalină, iar ceea ce este sub 7 – apă acidă. Organismul uman are un pH de 7,4, pentru a funcționa normal. Excesul de aciditate din organism poate fi combătut bând apă alcalină.
Ape care nu se încadrează în normele legale
La capitolul toxicitate se remarcă faptul că majoritatea sortimentelor se încadrează în cerinţele Normei tehnice care reglementeaza piata apelor minerale.
Există însă și depășiri :
Pentru indicatorul Nitriţi sortimentul Buziaş este la limită cu o valoare de 0,11 mg/L pentru o concentraţie maximă admisă de 0,1 mg/L. La acest indicator se remarcă valori sub limita metodei pentru majoritatea sortimentelor. Nitriții sunt periculoși pentru sănătate în cantitate peste limite – se pot transforma în substanțe carcinogene.
Pentru indicatorul Bariu sortimentul Tuşnad prezintă o valoare de 1,69 mg/L când valoarea concentraţiei maxime admise este de 1 mg/L.
A fost folosită o interpretare a rezultatelor doar prin raportarea acestora la Normele tehnice care reglementează piaţa apelor minerale din Romania.

Sursa: b365.ro