Predica despre ecumenism a Mitropolitului Bartolomeu Anania la Sfintii Marturisitori Ardeleni. Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia!

Care este mostenirea pe care ne-o lasa ei (Sfintii Marturisitori Ardeleni n.n.) noua? Sa ne pastram credinta parintilor si stramosilor nostri, fara sa dispretuim celelalte credinte… Noi ne-am adunat de curand, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei si am dezbatut si aceasta problema: ce se intampla cu ecumenismul? Multi cred ca ecumenismul inseamna pur si simplu sa ridici mainile si sa te predai! Ca este tot un Dumnezeu pentru toti, ca adevarul este partial, ca fiecare biserica are o parte din adevar, dar nici una nu are adevarul intreg…

 

Nu, dragii mei! Noi, ortodocsii, fara sa ii dispretuim si cu atat mai putin sa ii persecutam pe ceilalti, posedam adevarul intreg! Ne mantuim in Adevarul Iisus Hristos, pentru o ratiune foarte simpla. Ati rostit si astazi Crezul in Biserica. Retineti va rog: Crezul pe care l-ati rostit voi la aceasta biserica impreuna cu noi este cel pe care Sfintii Parinti ai Bisericii l-au formulat in primele doua sinoade ecumenice. Fara nici un adaos si fara nicio stirbire! Toate celelalte biserici au adaugat ceva sau au stirbit ceva. Noi l-am pastrat intreg! Conservatori? Daca vreti, conservatori! Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti! Pai Iisus Hristos a fost primul fundamentalist. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi. Scurt pe doi! Nu incape discutie! Si noi la fel. Nu avem certitudinea ca cei de alte confesiuni se mantuiesc. Dar noi o avem pe a noastra si ne este de ajuns. Ca suntem in Biserica cea Adevarata, ca suntem in interiorul Adevarului lui Hristos, ca dragostea dintre frati nu este completa si adevarata decat in interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Mergem pe Calea Adevarului, traim intru Adevar si asteptam Viata vesnica, tot in interiorul acestui Adevar.

 

Indemnul martirilor pe care ii sarbatorim astazi este acela de a ne pastra credinta noastra. Stiti din ce porneste admiratia mea personala cel putin pentru Atanasie Todoran, dar si pentru oricare [martir]? Eu cand ma uit la un altul care este de alta religie, care nu este crestina, ma intreb daca el in credinta lui religioasa este si de buna -credinta. Daca crede cu adevarat in credinta lui, chiar daca nu este a mea, si daca va fi gata sa moara pentru ea. Noi, in Transilvania, avem modele de urmat in cei care au fost gata sa moara pentru credinta ortodoxa si intru credinta ortodoxa. S-au mantuit, se roaga acolo pentru noi, si ne rugam si noi ca ei sa mijloceasca pentru noi si aceasta ne da si garantia ca si noi ne vom mantui daca vom ramane pana la sfarsit si fara de clintire in Adevarul lui Hristos care se numeste Ortodoxia, Amin!”

 

Sursa: parroquiaortodoxadealicante.blogspot.com

Parintele Profesor Ilie Moldovan: Rezistenta Sfintilor Ardeleni la actiunile vremii trebuie sa fie pentru noi o lectie!

Pr. Ilie Moldovan: - Sfinţii Ardeleni sunt scrişi cu roşu la modul cel mai intim al cuvântului. Sunt scrişi cu roşu pentru că şi petrec cu roşu în sufletele noastre. Să ştiţi că nu exagerez! Dacă exagerez, într-un fel oarecare, nu voi avea nici crezământ şi nici nu mă înscriu în ceea ce însemnează evlavia faţă de sfinţi. Nu doar noi trebuie să vorbim despre sfinţii noştri, fiindcă de data aceasta e vorba despre sfinţii români, ci trebuie sfinţii însăşi să fie de acord să vorbim despre ei; şi nu trăiesc, mai ales fiind vorba că sunt ai noştri, decât prin evlavia noastră şi, poate totuşi am spus prea puţin, şi prin evlavia îngerilor din cer, că sunt însoţiţi de îngerii Domnului, precum sunt însoţiţi de ceilalţi sfinţi ai Bisericii noastre strămoşeşti şi ortodoxe. Să pornim la drum. Azi, 21 octombrie, este cinstirea Sfinţilor Români Ardeleni. Frumoasă vorbă, înălţătoare vorbă, Sfinţii Români Ardeleni. Pe cine luăm în socoteală la început? Pe cei pe care îi observăm că sunt trecuţi în calendar: Sfântul Visarion Sarai, Sfântul Sofronie de la Cioara, Sfântul Moise Măcinic de la Sibiel, Sfântul Nicolae Oprea de la Sălişte şi aşa mai departe. Dacă pornim după înscrisul din calendar, fără îndoială că ne raportăm la anumite evenimente istorice. Dar care? După cum veţi constata, va trebui să-i împlinim cu ceea ce le revine, pentru că în sfinţenia lor ne regăsim şi noi. Sfântul Visarion, pe care îl înregistrăm mai întâi, îi zice Sarai. Multă vreme s-a crezut că este de origine sârbească. Cercetările din urmă au venit să ne convingă că el, de fapt, a fost român originar din Bosnia. Ce se cuvine să remarcăm? Că l-a trimis Dumnezeu pe pământul nostru într-un moment de răscruce şi răscrucea este descoperită şi de cei care au fost poate înaintea Sfântului Visarion Sarai, şi sigur şi după, mărturisitorii adevăratei credinţe. Vedeţi ce cuvânt: mărturisitori! Cine au fost aceşti mărturisitori? Păi sunt unii din aceia pe care nici nu i-a înregistrat istoria, sunt aceia care, într-un fel oarecare, ne-au transmis credinţa noastră strămoşească prin sângele harismatic pe care îl purtăm în vine. Folosesc un cuvânt greu, foarte greu, cu altă ocazie chiar aş vrea să mă explic. De data aceasta este vorba despre noi care suntem români şi nu suntem români de ieri, de alaltăieri, suntem români din etnogeneză, de când ne-am plămădit, fie prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei sau poate prin umbrirea Sfântului Duh peste strămoşii noştri. În orice caz, ceea ce a însemnat credinţa strămoşească, ce ne face pe noi să avem convingerea că în cer suntem cuprinşi în neamul care se numeşte românesc şi că ne poartă îngerii Domnului de grijă, prin faptul că înaintaşii noştri au ţinut o tradiţie sfântă prin sfinţenia cuvântului lui Dumnezeu, dar şi prin sfinţenia strămoşilor noştri. Sunt lucruri puţin însemnate pentru cei mai mulţi. Să ştiţi, credinţa aceasta românească, credinţa aceasta strămoşească, credinţa aceasta ortodoxă, care pune acceptul principal, superior, absolut, pe ceea ce se întâmplă pe masa Sfântului Altar, că dintr-o bucată de pâine şi din vin Duhul Sfânt face Trupul şi Sângele Domnului. Cum e Trupul şi Sângele Domnului? Aşa cum acest Trup şi Sânge al Domnului se găseşte în ceruri, sau mai precis la jertfelnicul cel mai presus de ceruri. Acesta este un lucru mare, credinţa aceasta este supremă, altceva mai bun în tot ceea ce există pe pământ nu avem. Cine a ţinut-o la noi? Au ţinut-o ţăranii. Vedeţi, Sfântul sărbătorit Visarion Sarai este numai acel care a făcut ca acest glas care străjuie în adâncul fiinţei noastre să iasă ca o flacără la lumină şi a ieşit prin persecuţiile îndreptate asupra poporului român dreptcredincios din perioada aceea, adică după anul 1700 până la 1760 şi în continuare încă multă vreme de la această dezrobire, i-am zis religioasă, pe care a înregistrat-o istoria neamului românesc. Despre această idee aş vrea să vă subliniez un lucru care ar fi bine să rămână scris în minte şi anume că aproape nu există pagină în toată istoria neamului românesc, care să nu ne descopere vrednicia sufletească şi să nu subscrie la virtuţile pe care poporul român a ţinut să şi le imprime într-o istorie zbuciumată. 

După cum veţi vedea în legătură cu ceilalţi sfinţi, pe care poporul român i-a avut în istoria sa, nici nu se găseşte doar în cine ştie ce documente ale vremii. De prea multe ori s-a spus că nu prea avem documente, dar nici nu avem nevoie de documentele acestea dacă documentele le păstrăm în noi, dacă credinţa noastră, dacă dragostea noastră pentru cele sfinte a mers până la martiriu, şi a dovedit-o nu numai Sfântul Visarion, dar şi Sfântul pomenit aici, şi anume Sofronie de la Cioara, sau Oprea Nicolae din Sălişte sau popa Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş. 

Pr. Nicolae: - Cum se găsesc, cum de se regăsesc în aceiaşi icoană luminoasă a Bisericii, Părinte, doi călugări, iar între ei un ţăran îmbrăcat în straie româneşti şi doi preoţi de mir din două sătuleţe româneşti.

Pr. Ilie Moldovan: - Interesantă este şi icoana. În legătură cu icoana iarăşi trebuie să vă spun că există o foarte strânsă legătură între icoană şi sărbătoare. Ce le leagă pe acestea două? Mai pe viu, să mă refer la icoană. Icoana este o realitate dumnezeiască, prin ea transpare, cum zicem noi, teologii, transcedenţa divină, dumnezeirea, dă să se descopere. Poate că mă puteţi înţelege dacă vă duc cu gândul la cele petrecute pe Muntele Taborului, acolo unde Apostolii au văzut faţa Domnului strălucind mai luminos decât soarele de pe cer. Adevărata icoană este aceasta care descoperă prezenţa divină. În treacăt fie spus, parcă în zilele noastre avem nevoie şi mai mult să accentuăm ideea că într-o icoană avem de a face cu o prezenţă divină, până acolo încât avem şi o icoană, îi zice icoană junghiată de la Argeş, în care istoria ne spune că cineva cu junghierul în mână a vrut să o lovească pe Maica Domnului şi atunci a ţâşnit sânge. Asta este icoana. Este icoană pentru că prezenţa aceasta divină este o mare realitate. Aveţi dumneavoastră, care mă ascultaţi pe mine, pe pereţi icoane, numai să fie icoane adevărate, dacă le aveţi, să ştiţi că e mare lucru. Ăsta nu e un tablou, acesta nu e un semn religios. 

(...) Iată ce însemnează un autentic ţăran care apără credinţa în momentele acelea zguduitoare, de la 1700 încoace. Au putut să îşi verse sângele pentru credinţă şi ei au fost neconteniţii preoţi ai paradisului etnic românesc. Ei au ştiut că de acolo de unde se taie grâul şi se face prescura este prezent Hristos, care ajunge pe Sfântul Altar şi acolo ni se descoperă la modul dumnezeiesc al cuvântului. Despre Sfinţii Ardeleni am putea încă multe vorbi, dar trebuie să ştiţi că rezistenţa aceasta la acţiunile vremii trebuie să fie pentru noi, pentru toţi, o lecţie, şi nu o lecţie oarecare, ci lecţia zilelor noastre. Inspiraţi de Dumnezeu nu au fost deci numai preoţi. 

Pr. Nicolae: - Dacă ar fi să spunem pe cea bună, icoana are şi o rezonanţă istorică, un ţăran înre doi călugări, căci până la urmă ţăranii şi călugării au ţinut ortodoxia.

Pr. Ilie Moldovan: - Da, căci călugării aceştia totdeauna la noi au fost fii de ţărani, că au fost şi călugări de aceia care au urmărit câte ceva şi s-au călugărit. Aceştia nu, aceştia s-au călugărit pentru că au trăit realmente pe acest pământ pe care l-au declarat paradis etnic românesc.

Cuvântul Doamnei Aspazia Oţel Petrescu citit la comemorarea femeilor martirizate în închisoarea de la Mislea

Cinstiţi Sfinţiţi Părinţi, binecredincioasă  asistenţă, dragi fraţi şi iubite surori, Iată-ne din nou pe ogorul parfumat cu miresmele duhovniceşti ale vechii mânăstiri mislene reînviată smerit prin Paraclisul nostru care ne adună an de an sub sfântul omofor al Maicii Domnului ca să ne închinăm Sfintei Sale Naşteri.

Vă primim cu foarte modestele noastre mijloace dar cu inimile pline de fericire că aţi părăsit pentru o zi Babilonul biciuit de faptele urii şi ale apostaziei şi aţi venit să ne bucurăm împreună de sărbătoarea organizată pentru dumneavoastră în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al binecuvântatei Sale Mame. Vă iubim nespus că aţi binevoit să vă uniţi cu noi în rugăciune şi să ne înveşmântăm împreună sufletele atât de mult obidite, în haina de sărbătoare a acestei zile plină de farmecul şi misterul ce îndumnezeieşte minunata Naştere care a reînviat SPERANŢA.

Aşadar, cu fruntea plecată, într-un singur gând şi într-o unică simţire, să proslăvim cu evlavie şi cu recunoştinţă pe Doamna care a însemnat pentru noi Fântâna Darurilor. Să proslăvim Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria!

Preamilostivă Doamnă,  îţi încredinţăm Ţie trecutul, prezentul şi viitorul patriei noastre române, întreagă şi nedespărţită.Primeşte, Preamilostivă Doamnă, neamul nostru oropsit şi obidit în sfânta Ta strajă şi fă-ne unelte ale Voinţei Divine. Coboară în iadul nostru interior ca să aprinzi în sufletele noastre rugul nemistuit al milostivirii Tale. Ajută-ne să acceptăm ispăşirile izbăvitoare căci numai aşa vom primi duh întăritor, numai aşa vom putea trece peste fiare, peste năpârci ca să poposim la picioarele Tale.

Dragii mei, ne-am adunat ca de obicei în această  toamnă ca să aducem şi un gând de gratitudine pentru toţi cei ce au oferit jertfa lor de viaţă pentru Învierea Neamului Românesc. Am venit să mărturisim că jertfa lor ne este far călăuzitor pe drumul ce ne-a fost dat să-l parcurgem, la rândul nostru, ca ostaşi ai lui Hristos.

Pildele celor jertfiţi ne eliberează de frică şi ne arată că, în pofida celor mai oarbe violenţe se pot stinge vieţi dar niciodată nu se va stinge ardoarea celor hotărâţi să lupte pentru idealurile supreme. Ei au depăşit cu vitejie cele mai severe încercări şi au parcurs cu credinţa lor, pas cu pas, drumul care ducea de la temniţă la iubirea eliberatoare, la Taborul izbăvitor. Mulţi au căzut pe cale răpuşi, le-a fost luată viaţa, dar ce glorie magnifică i-a înveşmântat ca mucenici jertfiţi pe nedrept pentru o cauză dreaptă!

Ei ne-au arătat că prigoana, oricât ar fi ea de amară, este Cineva fără limite, care a trecut prin moarte şi a biruit-o şi care îl însoţeşte neabătut pe mărturisitor în orice restrişte s-ar afla. Hristos este acest însoţitor Care Îşi pune mâna pe umărul luptătorilor cu blândeţe, cu iubire, cu compasiune. El este pentru ei un ocean de pace şi de lumină, o imensă iubire eliberatoare plină de tandreţe şi putere.

Martirii noştri ne învaţă că singura cale de a primi ajutorul lui Hristos este rugăciunea ce se alimentează din iubire, cu deosebire rugăciunea făcută în comun. Comuniunea trăită ca serviciu divin de întrajutorare ne dă o nădejde fermă ce-şi trage seva din iubire. Iubirea este comuniunea cu Dumnezeu şi cu ceilalţi de lângă tine şi fără această comuniune lumea este doar tristeţe şi dezolare.

În cea mai cruntă temniţă, când se rugau împreună, jertfitorii nu se mai simţeau pierduţi, părăsiţi, izolaţi, ci ocrotiţi şi binecuvântaţi, fericiţi că în profunzimea tuturor trăirilor lor se afla iubirea. Jertfa martirilor o simţim şi azi şi acum ca o revărsare de lumină, de pace, de iubire; acea iubire care ne eliberează de constrângeri şi ne dă speranţa că viziunea clară, sinceră şi directă a martirilor noştri se va împlini odată şi odată, oricât de crunte şi amare vor fi împilările ce au fost, sunt şi mai stau să vină.

Avem speranţa că, alături de exemplul lor, ne regăsim propria noastră inimă, o inimă care să exprime cu curaj omul întreg, nedespărţit, capabil să se ridice către Domnul prin rugăciune. Aici şi acum cred că putem spune cu sinceritate:„Doamne, ia din pieptul meu inima împietrită şi dăruieşte-mi o inimă vie, sensibilă pentru normele divine şi care nu poate fi redusă la tăcere atunci când luptă să ardă rădăcinile răului.”Nădăjduiesc că această rugăciune făcută împreună pentru inima noastră arată că în acel moment ea a fost mai blândă, mai caldă, mai iubitoare; că gândul nostru a fost mai frumos, mai nobil, mai curat; că sufletul nostru a fost mai credincios şi asemeni unui potir plin cu vinul iubirii de Dumnezeu, de ţară, de neam, de cel de lângă noi; că ne-am simţit pentru o clipă rumânul şi creştinul care întinde spre Dumnezeu palma deschisă în care şi-a pus tot sufletul şi toată nădejdea.

Aspazia Oţel Petrescu

Convorbire-testament cu Părintele Paisie Olaru (22 de ani de la naşterea sa în Ceruri).

Blandul Ieroschimonah Paisie Olaru este unui dintre duhovnicii cei mai cunoscuti si apreciati din manastirile noastre. De aproape 40 de ani, acest cuvios parinte vorbeste fara odihna cu Dumnezeu si cu oamenii, se jertfeste pe sine si isi pune in cumpana sufletul sau pentru mantuirea numerosilor sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, pe care ii creste cu atata caldura si dragoste.

Crescut si format in Schitul Cozancea - Botosani, pina in anul l947, apoi in Manastirea Sihastria, in preajma satelor si in mijlocul naturii, Parintele Paisie a fost inzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil si deopotriva deschis pentru liniste si pentru oameni. Din tinerete iubeste natura, florile, izvoarele, campul inverzit si cerul instelat. Ii sunt dragi slujbele manastiresti, cantarile de miezul noptii, poezia si singuratatea. Dar mai presus de toate ii sunt dragi oamenii, calugarii nevoitori, taranii arsi de soare de la camp, mamele cu multi copii, tinerii nevinovati, batranii impovarati de ani si credinciosii iubitori de Hristos. Pe toti ii primeste cu dragoste, ii asculta, ii marturiseste, ii binecuvinteaza, ii sfatuieste si se roaga lui Dumnezeu pentru ei. Ca i Parintele Paisie este, deopotriva, duhovnic iscusit, atat pentru calugari, cat si pentru mireni.

In nevointa calugareasca, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunta usor la liniste, la viata retrasa de schit, la chilia lui modesta de lemn, asezata in mijlocul naturii sau la margine de codru. In schimb, viata de obste din marile manastiri, cu calugari multi, cu program impus, cu zgomot si griji de tot felul, ii este mai greu accesibila.

In duhovnicie, sfintia sa are o mare experienta a vietii interioare. Evita multimea, unde mai greu poate da roade profunde si de durata. Individual insa, prin taina Spovedaniei lucreaza mult, cu ajutorul Duhului Sfant. Aici, ca in fata tronului ceresc de judecata, se roaga, intreaba, asculta, trezeste sufletul, desteapta constiinta omului, pune leac potrivit pe rana, da speranta si tamaduieste. Intai incepe de la rugaciune si spovedanie, apoi adauga untdelemnul cuvantului. Parintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adreseaza mai mult inimii decit mintii. Se smereste el cel dintai, si chiar lacrimeaza, ca sa convinga si pe fiii sai sufletesti sa se smereasca si sa-si planga pacatele.

Cu putine cuvinte, parintele Paisie reuseste sa ridice moralul oricarui suflet care bate in usa chiliei sale, il izbaveste de deznadejde si ii promite iertarea si raiul. Pentru marea sa dragoste si mila catre toti, sfintia sa nu infrunta niciodata, nu mustra cu asprime, nu ridica tonul cuvantului; ci il foloseste cu multa maiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisa. Parintele Paisie este un duhovnic pretios pentru zilele noastre. El reuseste sa castige mai multe suflete pentru Hristos decit altii, pentru ca staruie mai mult, pentru ca lucreaza mai profund sufletul omului, pentru ca iubeste mai mult si se adreseaza direct inimii. El isi incepe deodata dialogul cu Dumnezeu si cu omul, prin rugaciune si cuvant, prin spovedanie, dezlegare, sfatuire si canon. Dialogul cu sfintia sa este un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al increderii si sperantei de mantuire.

Parintele Paisie nu vorbeste aproape deloc despre iad. In schimb, despre rai si fercirea dreptilor vorbeste permanent ucenicilor sai, pentru ca este un parinte al dragostei si nadejdii. De aceea si salutul sau obisnuit catre fiii sai duhovnicesti este acesta : "Sa ne intilnim la usa raiului !".

La virsta sa de aproape 90 de ani, bunul parinte Paisie Olaru se simte obosit. Aceasta l-a indemnat sa se retraga in ultimii ani la Schitul Sihla, ca sa fie mai linistit, mai aproape de cer, de Dumnezeu. Dar si aici il cauta oamenii - calugari, stareti, preoti, credinciosi de aproape si de departe - pe care ii primeste cu aceeasi obisnuita dragoste, in numele lui Hristos si toti se intorc intariti si hraniti duhovniceste. Odata cu seara, parintele Paisie isi aprinde lumanarea, se roaga in taina, citeste din sfintele carti, canta ceva spre lauda lui Dumnezeu, apoi se odihneste doua ore pe obisnuita lavita. La miezul noptii, cand suna clopotul, isi ia tolagul si coboara de sub stancile Sihlei la biserica sa asculte slujba Utreniei.

Asa isi traieste bunul nostru parinte duhovnicesc ultimii ani ai vietii sale pamantesti. Nu se teme de ceasul mortii, nici de diavoli, nici de muncile iadului pentru ca in toata viata a iubit pe oameni si pe Dumnezeu; pentru ca s-a jertfit pentru mantuirea altora. Nadejdea lui este Hristos, Mantuitorul lumii; averea lui este smerenia; iar lauda lui sint numerosii sai ucenici, pe care i-a crescut si care se roaga pentru el.

1. Prea Cuvioase Parinte Paisie, in numele ucenicilor Sfintiei Voastre va cerem cateva cuvinte de folos mantuirea noastra. Va rugam sa nu ne lasati fara raspuns.

- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Parinte Ioanichie, imi cereti lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu Care a zis ca " fara de Mine nu puteti face nimic ". Am gustat oleaca din primul razboi mondial si aceasta era parola noastra : " Baieti, ochiul la inainic, urechea la comanda si cu Dumnezeu inainte ! ". Asa trebuie sa ne purtam si in razboiul cel duhovnicesc. Apdar, cu ajutorul lui Dumnezeu si priceperea mea voi raspunde la cele ce urmeaza.

2. Ce bucurii duhovnicesti va aduc ucenicii Sfintiei Voastre, calugari si mireni, pe care i-ati crescut si i-ati unit cu Hristos timp de peste patruzeci de ani ?

- De unii m-am bucurat ca au facut roade bune, dar de altii m-am scarbit ca n-au rodit. Eu la toti am dat acelasi sfat, aceeasi samanta am semanat, dar ce pot sa zic ! ? Poate pamantul inimii lor nu a fost pregatit sau a fost pietros ! Poate si noi i-am smintit...

3. Sunteti multumit acum la capat de drum de fiii duhovnicesti ai Sfintiei Voastre? Sau va pare rau ca nu ati facut mai mult pentru ei, pentru Biserica ?

- Voi fi fost si eu vinovat ca nu am facut cat trebuia pentru ei, sau n-am priceput mai mult, sau le-am tolerat prea mult. Closca, cand puisorii sunt mici, ii acopera cu aripile; iar dupa ce cresc, unii mor. Asa si eu, dupa ce am vazut ucenicii mari, n-am prea indraznit sa-i mustru. M-am rugai numai pentru ei si i-am indemnat cu blandete si smerenie, incredintandu-i voii lui Dumnezeu. Chiar daca unii s-au departat, ori au racit in credinta si rugaciune, pentru toti este mantuire, daca se intorc de unde au cazut si pun inceput bun cu pocainta.

4. Ce ati dorit sa realizati si ce ati realizat in viata ? Ce doriti sa mai faceti pe viitor pentru Hristos si ucenici ?

- Cand eram tinar ma gindeam singur si-mi faceam multe planuri de viitor, dar nu pe toate le-am realizat. De exemplu, am dorit in tinerete, cand aveam doar 25 de ani, sa ma fac pustnic in Muntii Neamt, dar poate n-a fost voia lui Dumnezeu. Prin anii 1930-1932 am venit la egumenul Sihastriei, parintele Ioanichie, si i-am cerut sa ma primeasca in obstea lui, sau sa ma retrag la schitul Sihla, pe atunci vestit pentru viata pustniceasca. El insa m-a intrebat : " Dar ai blagoslovenie sa vii la Sihastria ? " si cum eu venisem fara voia staretului meu, m-am intors inapoi si m-am facut un fel de " pustnic " in padurile din jurul Schitului Cozancea. Cred ca in trecut asi fi putut sa fac mai mult, dar regret ca n-am facut pe cat am putut. Am facut mai mult rele decat bune. Acum doresc sa mai fac ceva, dar nu mai pot si imi pare rau ca au trecut atatia ani fara roade mai multe. Dupa razboi multi viteji se arata. Dar cu rabdare si cu multumire inaintea lui Dumnezeu nadajduiesc sa dobandesc mila Lui.

5. Cum ajutati si mangaiati fiii duhovnicesti acum cand sunteti bolnav in chilie ?

- Ma bucur cu cei ce se bucura si asculta cuvintele mele si ma scarbesc de cei care patimesc boli sau ispite, ii compatimesc, ma rog pentru ei la Dumnezeu si ii incurajez sa nu dea inapoi ci sa mearga cu rabdare inainte. Ca zice Hristos : " Cel ceva rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui !". Ma bucur cand ma cerceteaza fiii mei duhovnicesti si le zic : " Bine ati venit ! Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea si osteneala. Dumnezeu sa va ajute sa sporiti in fapte bune, ca sa nu regretati la batranete ca ati trait degeaba pe pamant !". Apoi, la plecare, le zic : " Mergeti sanatosi si sa ne intalnim la usa Raiului! ". Cu aceste cuvinte cred ca se intorc folositi la casele lor, iar eu raman dator sa-i pomenesc la rugaciunile mele, cu nadejdea ca dragostea, care este cununa tuturor faptelor bune, le va implini toata dorinta spre mantuire.

6. Intrucat peste tot este mare lipsa de parinti duhovnicesti, cum trebuie sa aleaga calugarii si mirenii duhovnici buni, dupa voia lui Dumnezeu ?

- Sa caute cu credinta si vor gasi si sa ceara de la Dumnezeu prin rugaciune si lacrimi si le va da. Ca nu incepe, nici se sfarseste lumea cu noi. Are Dumnezeu inca destui alesi necunoscuti, care pot sa calauzeasca suflete pe calea mantuirii. Iar calitatile unui duhovnic bun sunt cam acestea : sa fie mai intai om de rugaciune, sa iubeasca biserica si pe toti oamenii, sa fie smerit si bland cu cei smeriti care se caiesc de pacatele lor si aspru cu cei lenesi care nu merg la biserica si nu parasesc pacatele; sa nu fie iubitor de bani si de lucruri pamantesti, nici sa fie iubitor de lauda si cinste. Iar cununa tuturor, sa fie gata la nevoie a-si pune si viata si sufletul pentru biserica lui Hristos si pentru fiii sai sufletesti.

7. Cum putem totusi cunoaste care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi ?

- Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte ! Sa ne rugam mai mult si vom primi raspuns.



8. Se observa in unele parti ca se neglijeaza spovedania si se da prea des si chiar necanonic Sfanta mpartasanie. Cum este mai bine de facut in aceasta situatie ?

- Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenara a Bisericii. Sa mergem pe drumul Parintilor si inaintasilor nostri. Pe drumul canonic al Sfintei Traditii. Nu deasa impartasanie ne duce la desavarsire, ci pocainta cu lacrimi si deasa spovedanie, parasirea pacatelor, rugaciunea din inima. Ravna unora pentru deasa impartasame este semnul slabirii credinei si al mandriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti. Indreptarea si sporirea noastra pe calea mantuirii incepe cu deasa spovedanie si se continua prin post si rugaciune cu lacrimi, prin parasirea pacatelor, milostenie, impacarea cu toti si smerenie. Numai dupa ce facem toate acestea ne putem impartasi mai des, asa cum arata Sfintele Canoane si traditia Bisericii. Altfel cum sa primesti pe Domnul cerului si al pamantului in casa cand sufletul tau este necurat, nespovedit, robit de patimi si mai ales plin de mandrie ? Intai avem nevoie de lacrimi, de rugaciune si deasa spovedanie, apoi toate celelalte daruri ni se adauga. Manastirile noastre intotdeauna au tinut calea imparateasca de mijloc. Cand este cazul, sa urmam practica si sfatul lor.

9. Care este folosul rugaciunii in general si al rugaciunii inimii in special ?

- Folosul rugaciunii este implinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mantuirea sufletului, indiferent ca o facem cu gura, prin cuvant, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum il indeamna cugetul, duhul si duhovnicul, asa sa se roage, numai sa nu piarda mantuirea. Acea rugaciune este mai de folos care izvoraste lacrimi de umilinta, care ne ajuta sa parasim pacatele si sa crestem in dragoste, in smerenie si in credinta. Fiecare sa roage cu rugaciunea care il ajuta sa sporeasca mai mult in fapte bune si pocainta.

VIDEO conferinta Virgiliu Gheorghe: "Cand barbatii nu mai sunt barbati si femeile femei ..."

SUEDIA – PARADIS SAU IAD?

E Suedia paradis sau un iad pentru suflet? De mai multe luni ne-am gindit sa alocam o editie speciala Suediei si o facem astazi. Suedia e mindria secularistilor. E, spun ei, o experienta unica in istorie, o realizare suprema si un succes indubitabil al secularismului. Un veritabil poster child al lui. O societate care ar trebui sa stirneasca invidia tarilor traditionale si sa le serveasca de model. Auzim asta si in media romana. Sa fie oare Suedia societatea perfecta la care a visat omenirea de mii de ani, ori un veritabil iad pentru suflet dar despre care nu scrie nimeni? In opinia noastra caracterizarea ultima e mai potrivita.   

Daca Suedia e, pe moment, mindria secularistilor, e si singura, si, indraznim sa afirmam, va fi si ea abandonata asa cum au fost abandonate si alte experimente sociale ale secularismului. De-a lungul deceniilor secularistii s-au mindrit si cu alte experimente seculare si s-au inselat. La inceput a fost Uniunea Sovietica iar apoi Europa de Est. De fiecare data s-au inselat. Iar celelalte exprimente secluariste contemporane, China comunista, Cuba si Corea de Nord, sunt si ele esecuri. Cuba a devenit una din cele mai imorale tari, rata avortului la adolescentii cubanezi fiind cea mai ridicata din lume. Iar in ani recenti comunistii cubanezi au fost constrinsi sa apeleze la Biserica Catolica pentru remedierea imoralitatii in Cuba. Actiunile au repercursiuni. Pina ieri, cind Uruguayul a legalizat avortul, Cuba a fost singura tara din America Latina care a legalizat avortul imediat dupa venirea comunistilor la putere in anii 50.  

Suedia insa e un caz mai aparte. Dar care la o privire mai apropriata denota mai mult putregai social decit succes. Suedia e tara unde se traieste bine daca esti tinar si lipsit de moralitate. La 40 de ani oamenii sunt deja priviti ca fiind batrini. Respect fata de batrini nu exista. Cultura suedeza e o cultura a tineretii, a “youthful culture” ca sa folosim un termen sociologic anglo-saxon. Presiunea asupra celor mai in virsta sa se pensioneze si sa-si cedeze locurile de munca celor tineri e in crestere. Pensionarea obligatorie la virste specifice, uneori stabilite in functie de profesie, este o realitate. Cei care au refuzat sa se pensioneze (medici, dentisti) si au demarat actiuni in instanta au pierdut. Este de neconceput ca cineva care a investit o mare parte din viata in educatie si profesie sa fie fortat sa o abandoneze dupa ce a practicat-o doar 20 sau 25 de ani, la virsta cind este cel mai util societatii si, asemenea unui atlet, in cea mai buna forma profesionala.  

Suedia este o societate cladita pe drepturi nu obligatii. Suedezii au drepturi dar nu obligatii. O societate de perspectiva e una in care drepturile si obligatiile se echilibreaza reciproc. Tinerii suedezi cresc cu mentalitatea ca au dreptul la beneficii din partea statului (asa numitele “entitlements”) dar nu obligatia de a contribui la formarea lor. Dreptul de a fi in primul rind consumatori dar nu obligatia de a fi in primul rind producatori. Dreptul de a primi dar nu obligatia de a da. Apoi urmeaza si dreptul, mai unic suedez, de a nu fi ofensat. In Suedia daca esti ofensat, legile adoptate de statul secular iti permit sa te razbuni pe cei care te-au ofensat. Statisticile ultimilor ani deasemenea indica ca rata criminalitatii in Suedia e mai ridicata decit in Romania. Iar criminalii in loc sa fie pedepsiti pentru crimele pe care le comit, sunt “reeducati” ori “reabilitati.”  

Suedia e o tara seculara care l-a exclus pe Dumnezeu din treburile ei. Dumnezeul Suediei e statul, statul asistential a fi exact. Libertatea religioasa exista doar in teorie nu in actualitate. Statul suedez a nationalizat Biserica Luterana transformind-o intr-o unealta a statului. Biserica Luterana si-a pierdut independenta si a devenit un instrument docil pentru transformarea societatii suedeze in chipul si asemanarea secularismului suedez. Iar preotii ori pastorii care inca indraznesc sa propovaduiasca Evanghelia asa cum e ea scrisa, sunt arestati ori amendati. Astfel de cazuri nu au fost putine si au suscitat multa atentie. Dreptul de a critica promiscuitatea, chiar pe baza Scripturii, a fost asfixiat.  

Gradul de disparitie treptata a casatoriei si familiei ca institutii in Suedia e mai avansat ca ori unde in lume. Concubinajul incepe sa devina majoritar. Unii din parlamentarii sudeze deja se pronunta pentru desfintarea casatoriei si a familiei ca institutii. Casatoriile intre persoane de acelasi sex au fost legalizate. Rata casatoriei e in scadere. Divortul e in crestere. Rata natalitatii scade cu toate ca rata imigratiei este ridicata. Suedezii si-au pierdut vointa de a procrea generatiile viitoare si in timp tara lor va fi locuita de altii. Copiii suedezi au fost si ei confiscati de statul secular. Asa cum a prescris Platon acum aproape 2.500 de ani cind sugera ca la nastere copiii sa fie luati de la parintii lor si sa fie crescuti si educati de stat in colonii separate. Parintilor li s-a interzis dreptul de a-si pedepsi copiii, Suedia devenind, acum 25 de ani, primul stat din lume care sa interzica pedeapsa corporala a copiilor. Parintilor li se interzice deasemenea sa-si educe copiii in valorile traditionale, iar homeschooling (educatia la domiciliu) este mai in intregime interzisa. Este permisa doar in circumstante “extreme”. Parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa pentru ai proteja de imoralitatea din scolile publice suedeze au fost arestati. Cazul cel mai celebru, acela al familiei Johannsen care a fost arestata in 2009 pe avion pe cind familia incerca sa mearga in India sa-si educe copiii acolo, inca e pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului. Cazul inca asteapta sa fie acceptat de CEDO. In plus, predarea creationismului este interzisa, atit in scolile publice cit si in cele private. In ianuarie 2012 Lotta Edholm din Partidul Liberal Suedez a anuntat noi initiative legislative care ar facilita chiar si mai mult autoritatea statului de a lua de la parinti copiii educati acasa, in special in situatiile in care parintii isi educa copii acasa din “motive religioase ori ideologice”. In ultimii doi ani autoritatile suedeze au respins fiecare cerere de educare a copiilor la domiciliu. Amenzile pentru parintii care insista sa-si educe copiii acasa au ajuns pina la $26.000.  

  

Ideologia sexuala suedeza e radicala. Suedia a fost prima tara din lume care a dezincriminalizat sodomia in 1940. In urmatorii 72 de ani revolutia sexuala a facut ravagii in Suedia. Nimeni nu mai indrazneste sa critice imoralitatea sexuala ori sa afirme ca vre-o practica sexuala este imorala. Astfel de afirmatii sunt vazute ca bizare, demodate ori manifestari ale unei personalitati lipsite de cultura. Atit de radicala a devenit ideologia sexuala suedeza incit, recent, in unele gradinite suedeze copiilor li se interzice sa se identifice sau sa se adreseze unii altora dupa sexul biologica ca “fata” or “baiat”. Exemplul recent care a facut inconjurul lumii a fost inaugurarea unei gradinite de copii in Stockholm cu numele “Egalia” unde copiilor li se interzice sa faca referinte la sexul biologic si li se cere sa se adreseze unii altora doar cu cuvintul “prieten” sau “prieteni”.  

Suedia isi exporta putregaiul imoral de multi ani. Il promoveaza in Consiliul Europei, in Parlamentul Europei, in Natiunile Unite. Finanteaza programe de promovare a homosexualitatii in lumea a treia. Inca din anii 50 a finantat fundatiile si programele internationale de control al populatiei. Promoveaza avortul in tarile sarace. Constringe tarile sarace sa adopte, in schimbul ajutorului financiar, programe de avort. La fel ca Olanda, finanteaza clinici avortive pe vase care navigeaza in diferite parti ale lumii unde avortul este interzis pentru a performa servicii de avort in apele internationale.   

  

Cit timp poate dainui o astfel de societate? Statul asistential suedez, la fel ca oricare altul, e disponibil atita timp cit sunt bani ori persoane de la care se pot stoarce bani pentru finantarea idealismului secularist. O societate materialista cladita pe bani nu dainuie. Una cladita pe virtute si moralitate da. Suedia a putut, vreme de multe decenii, sa-si permita un stat asistential (“welfare state”). In securitatea nationala ori internationala nu a investiti si nu investeste de fel. O fac altii pentru ea. Nu a participat in al Doilea Razboi Mondial, spre deosebire de restul Europei care nu a avut de ales. Securitatea ei a fost asigurata de restul Europei si de SUA. Taxele care asigura finantarea statului asistential suedez sunt mari, peste 50% din salarii si cresc. Cind nu vor ma fi bani, statul asistential se va prabusi si el. Si asta este inevitabil.  

Regretabil insa este ca si Uniunea Europeana promoveaza aceasi mentalitate a statului asistential in restul Europei. Drepturi dar nu obligatii. Dreptul de a primi nu obligatia de a produce. O astfel de societate e o puscarie pentru suflet. Incheiem atentionindu-va ca himera suedeza bintuie si ispiteste ideologic si stinga romana, unii dintre exponentii ei principali, printre ei dl Ion Iliescu, afirmindu-se in favoarea acestui sistem si in Romania. Iar anul trecut dl Victor Ponta a identificat si el in blogul sau socialismul spaniol a lui Zapatero, cel care a instituit casatoriile homosexuale in Spania, ca inspiratie pentru propria lui directie ideologica. Asta ne ingrijoreaza.  

Prin coincidenta, in timp ce pregateam materialul de astazi, un cititor ne-a trimis materialul de mai jos privind Suedia si intitulat “Cum statul asistenţial a corupt Suedia”. Este un comentariu lung scris si publicat de un sudez in 2006, un suedez nascut, crescut, si indoctrinat in sistemului social suedez, dar care nu mai crede in el. Bunica lui a fost ultima generatie suedeza care a muncit din greu fara sa cersasca ori sa pretinda drepturi din partea statului. Comentariul a fost pregatit, tradus, si publicat pentru prima data in Romania de colegii nostri de la In Linie Dreapta in ianuarie anul trecut. Le multumim. Materialul fiind lung, noi redam o versiunea mult abreviata, urmind ca cei interesati sa-l citeasca in intregime aici: http://inliniedreapta.net/dereferinta/cum-statul-asistential-a-corupt-suedia/

Autorul comentariului e Per Bylund.

Sursa: Alianta Familiilor din Romania

Radu Portocala: Regionalizarea si federalizarea Romaniei se regasesc in planurile Germaniei naziste. De la al Treilea Reich si URSS la UE: DINAMICA DEZMEMBRARII

 

Scriitorul anticomunist Radu Portocala, fost director al ICR Paris, demisionar din dezgust fata de practicile echipei Ungureanu-Patapievici (vezi textul relevant al Demisiei sale in baza materialului de mai jos), a realizat inca din 2001 o analiza extraordinara privind problemele majore si actuale ale Romaniei si Europei. Analiza autorului mult aclamatei carti “Autopsia unei lovituri de stat” prefigureaza prezentele lovituri la adresa integritatii nationale, intreprinse frenetic de Troika Orban-Basescu-Tokes si avand ca tinta federalizarea Romaniei, cu scop final dezintegrarea statului national unitar roman, in consonanta cu interesele “vitale” ale Germaniei, respectiv ale “Austro-Ungariei”, in care spatiul imperial al Rusiei este bine menajat. De aici si sprijinul fara limite acordat de Angela Merkel lui Traian Basescu si de servicii germane si rusesti institutiilor patronate de Andrei Plesu, ale caror produse de serie se regasesc pe listele formatiunilor “prezidentiale” PDL/ARD: Mihai Razvan Ungureanu, Teodor Baconschi, Mihail Neamtu, eiusdem farinae. Pentru a pregati terenul loviturii finale, tezele Troicii ungro-mancurte, in spatele carora stau concepte naziste si sovietice puse in aplicare de servicii speciale straine si private, au fost deja enuntate de-a lungul anilor de mai multi agenti “descoperiti” ai acestei “Retele Deschise” ce il are drept “front-man” pe escrocul international George Soros. Pentru o simpla edificare tastati sintagma “federalizarea Romaniei” in cadrul motoarelor de cautare online si ii veti gasi singuri. Actiunile concertate si tupeistice ale acestor agenti “la vedere” ne fac sa ne intrebam daca mai exista servicii de informatii romanesti. Redam integral valoroasa analiza a scriitorului Radu Portocala, multumindu-i in mod deosebit autorului.

DINAMICA DEZMEMBRÅRII

In dreapta linie a initiativelor autonomist-federaliste ale D-lor Constantin Simirad si Sabin Gherman, un grup de intelectuali – sapte romani si sase unguri – a elaborat un «Memorandum catre Parlament pentru constructia regionala a Romaniei», supunind atentiei publice o serie de «idei referitoare la constructia politica si administrativa a unei Romanii a regiunilor, in consens cu dezbaterea care se desfasoara la nivel european despre viitorul Europei unite». Printr-o utila coincidenta, asupra careia vom reveni mai jos, acest text a fost reprodus sau rezumat de catre presa romaneasca exact in ziua cind apareau si rezultatele ultimului «eurobarometru», din care aflam ca romanii sint cei mai ferventi partizani ai Uniunii Europene (80%).

O alta coincidenta – interesanta, de data aceasta – o constituie prezenta printre memorandisti (in numar de 13!) a D-lui Gusztav Molnar. Consecvent, el era, inca din 16 iunie 1989, unul din initiatorii «Declaratiei de la Budapesta» – text in care Transilvania era definita ca un «spatiu de complementaritate», revendicindu-se garantarea dreptului «la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni». Ceea ce, evident, se referea la minoritatea maghiara. Faptul de a-l gasi pe Dl Molnar si in grupul de semnatari din 1989 si in cel de azi nu face decit sa confirme filiatia intre cele doua texte si, totodata, sa reveleze vechimea ideilor prezentate astazi drept noi.
In sfirsit, ultim detaliu privitor la genealogia memorandumului, autorii sai sint fie membri, fie colaboratori ai redactiei revistei P r o v i n c i a, sprijinita financiar de «Fundatia pentru o societate deschisa» a lui George Soros, el insusi foarte interesat de subiecte ca disparitia frontierelor, regionalizarea, structurile transnationale si supranationale, toate studiate in universitatea si publicatiile pe care le finanteaza.
Inca de la primul punct al memorandumului, autorii avertizeaza ca «proiectul contructiei regionale a Romaniei nu are nimic in comun cu secesionismul sau cu iredentismele de orice natura», ceea ce, fara indoiala, e laudabil. Ei proclama pe un ton de Cod Penal ca «orice abordare in acest sens este simplista si urmareste sa deturneze diversionist discutiile». Cu alte cuvinte, textului nu i se poate aplica decit un singur tip de analiza – cea care coroboreaza gindirea autorilor. «Cine nu e cu noi, e impotriva noastra», spunea Lenin…
Asumindu-mi riscul de a «deturna diversionist» ideile cuprinse in memorandum, voi incerca sa analizez aceasta ingrijoratoare initiativa de pe pozitii radical opuse celor pe care se situeaza semnatarii.
Prima nedumerire ce se naste, inevitabil, in spiritul cititorului acestui text priveste utilitatea lui. Care este motivul pentru care trebuie neaparat sa regionalizam sau sa federalizam R o m a n i a ? E drept, ni se vorbeste despre «dezvoltarea armonioasa» a tarii, ni se dau exemple nu tocmai fericite (Scotia, Flandra si Valonia) sau nesemnificative (Bavaria) de regiuni mai mult sau mai putin autonome, ni se spune ca prin «modelul regional» ne vom redobindi iden- titatea europeana (?), se confunda descentralizarea cu regionalizarea – dar nu ni se arata ce va cistiga Romania, ca entitate statala, si poporul roman de pe urma acestei enorme rasturnari. Desigur, ne-am putea mindri cu faptul de a fi fost primii intrati in «modernitatea europeana» – concept birocratic lipsit de substanta intelectuala –, dar pretul platit pentru satisfacerea acestui orgoliu ar fi excesiv de mare.
Se evita, apoi, explicarea demersului care i-a condus pe autori la certitudinea ca a c e a s t a este solutia ideala pentru viitorul Romaniei. Pe ce argumente este fondata increderea lor in infailibilitatea solutiei pe care o propun? Ce documentare a stat la baza memorandumului? E vorba, totusi, despre o decizie istorica. Poate fi ea luata cu adevarat in serios, in lipsa unor referinte si argumente temeinice, numai pentru ca a facut obiectul unor discutii in cadrul unui grup r e s t r i n s ?
La punctul 5 se explica in mod foarte vag ca noua impartire teritoriala «poate porni de la regiunile de dezvoltare sau de la provinciile istorice». Introducind expresia regiuni de dezvoltare, autorii se gindesc, evident, la Transilvania, cit de cit prospera, izolata (ferita) de un r e s t mizerabil. Discriminatorie, ideea e, in plus, schioapa: ea nu are nici un continut juridic – ceea ce ar fi fost util in cadrul discutiei despre decupajul unei tari – si se bazeaza exclusiv pe rezultatele economice. Memorandistii par sa uite faptul ca, in acest domeniu, performantele sint adesea conjuncturale: prosperitatea de azi se poate transforma maine in stagnare sau chiar in recesiune. E greu, deci, de imaginat ca s-ar putea incepe dezmembrarea Romaniei pe baza acestui «concept fluctuant».
In citeva cuvinte, punctul 8 al memorandumului rezuma – sub forma de argument incitativ – intreaga confuzie, intreaga malignitate ce sta la baza ideologiei europene. Este vorba despre «asumarea pe baze civice a identitatilor regionale». Mai multe generatii de politicieni si tehnocrati au conceput evolutia Uniunii Europene animati de o tenace aversiune fata de tot ce e n a t i o n a l. De la bun inceput, scopul urmarit a fost disparitia statelor-natiuni prin integrarea si apoi diluarea lor intr-o vasta si cit se poate de abstracta federatie. (Dar oare nu ne invata Marx ca istoria va sfirsi prin a aboli statele? Si nu preconiza Lenin integrarile regionale si guvernele supra-statale ca tehnica de dominare continentala si apoi mondiala? Cit despre Regiunea Mures Autonoma Maghiara, nu a fost ea o inventie a regimului comunist?) Incorporarea treptata a statelor in magma federala nu poate fi, insa, completa, ireversibila, atita timp cit mai persista vreun vestigiu al sentimentului national. Vointa – poate ca t a c t i c a ar fi un cuvint mai potrivit – de anihilare a acestui sentiment explica acerba lupta dezlantuita in ultimii zece ani impotriva «nationalismului» – o «crima» de care, pentru a adinci confuzia, sint acuzati, de-a valma cu xenofobii vindicativi, toti cei care au imprudenta de a-si revendica atasamentul fata de o tara si un popor. Pentru aceleasi motive, patriotismul a fost transformat intr-o notiune depasita, ridicola, daca nu chiar putin periculoasa, recomandindu-se insistent de la o vreme stimularea «patriotismului european». O rezolutie a Parlamentului european din primavara anului 2000 arata «ca Europa trebuie sa se elibereze de ideea unei culturi fundamental albe (s i c) si cere redefinirea “natiunii” in beneficiul Comunitatii». Insusi faptul ca deputatii europeni pun cuvintul natiune intre ghilimele este suficient de elocvent!
In schimbul vechilor repere – si pentru ca individul nu-si poate pierde atit de usor obisnuinta (si, probabil, chiar nevoia) de a se defini prin apartenenta la un spatiu si la un grup – se propune (iar, peste citiva ani, se va impune) crearea identitatilor regionale, adesea perfect artificiale, de altfel. Memorandumul de care ne ocupam recomanda alegerea acestei cai. Potrivit autorilor, noua identitate va trebui «asumata» – si inca «pe baze civice». O formulare din care rezulta cum nu se poate mai limpede caracterul contrafacut, fortat chiar, al reidentificarii. Cel care s-a nascut roman (sau turc, sau polonez…) nu are nimic de asumat si se poate lipsi de «baze civice» in afirmarea apartenetei sale. Lucrurile sint mai putin simple, mai putin n a t u r a l e, in cazul identitatilor regionale impuse. Care va fi, de pilda, apartenenta unui buzoian stramutat pentru zece ani la Baia Mare?