Parintele ARSENIE BOCA, evocat de preotul OPRE CRACIUN din Cincis. Minuni facute de Parintele Arsenie in timpul vietii si dupa mutarea la Domnul

* Nu exista loc, in Ardeal, fara amintiri despre parintele Arsenie Boca. E suficient sa-i rostesti numele, si ele vin in roiuri, atrase ca fluturii de lumina. Mai ales in satele din apropierea Prislopului, manastirea in care i se afla mormantul facator de minuni, faptura marelui duhovnic traieste parca aievea, strabatand potecile de pe dealurile acoperite cu pajisti de flori *

Foile lipite

- Cand l-ati cunoscut pe Arsenie Boca, parinte Opre?

- L-am cunoscut personal de-abia dupa ce am iesit din inchisoare, in 1956, dar auzisem despre el inca din 1942-43, cand faima predicilor sale de la manastirea Sambata aduna acolo tot Ardealul. Dar si in puscariile comuniste circulau povesti despre el. Eu eram la Canal, cand am aflat despre Parintele Arsenie Boca ceva cu totul tulburator, o intamplare povestita de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese inchis pentru ca facea parte dintr-o asociatie crestina a studentilor si elevilor, ce promova cuvantul lui Hristos si viata crestina.Povestea lui mi s-a incrustat ca o pecete in memorie si n-am uitat-o pana in ziua de azi: "M-au ridicat intr-o noapte, la trei luni dupa ce pe unii dintre colegi ii arestasera deja, iar altii apucasera sa fuga in munti, la partizani. Si intamplarea a facut ca m-au pus in aceeasi celula cu Parintele Arsenie Boca. Il stiam bine, cu mult dinainte, pentru ca pe atunci, noi, studentii de la Sibiu, mergeam des la Manastirea Sambata si eram toti electrizati de el. Si cand m-am trezit intr-o dimineata, numai ce il vad pe Parintele cum se plimba cu pasi iuti prin celula. Se ruga. Soptea, neauzit, rugaciuni.

Asa se faceau rugaciunile in puscarie, pe tacute, cu sufletul. Chiar in ziua aceea imi venea si mie randul la ancheta si, cu putin inainte de a fi scos de gardieni din celula, Parintele Arsenie a ramas nemiscat ca o stana de piatra, langa usa. Mi-a zambit ocrotitor. Atat. Am trait apoi cinci ore infioratoare de ancheta, iar cand m-au bagat la loc, in celula, parintele Arsenie era in aceeasi pozitie in care il lasasem cand am plecat. Stana de piatra. Dupa o vreme, a urmat judecata, la Tribunalul Militar. Pe masa judecatorului se aflau dosarele cu declaratiile noastre. Eram pierit! Aflasem ca toti tovarasii mei declarasera sub torturi si ce facusera si ce nu facusera. Fusesera batuti salbatic. Asa ca urma sa fiu condamnat pe masura, la 25 de ani de puscarie. Ei bine, atunci s-a intamplat o minune! Judecatorul, cand a inceput sa-mi rasfoiasca dosarul, nu a putut dezlipi doua foi. Si nici nu si-a dat sema de asta. Si in alea doua foi erau acuzatiile cele mai grave la adresa mea. Si uite asa, am scapat pe o cale miraculoasa, cu numai doi ani jumatate de pedeapsa. Sunt sigur ca salvatorul meu fusese parintele Boca si taria rugaciunilor lui".

Sfintii cu ochi albastri

- Va mai amintiti prima intalnire cu Parintele Arsenie?

- In 1958, dupa iesirea din puscarie, m-am dus la Manastirea Prislop, intr-o sambata de Florii, impreuna cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care il cunostea din Vata de Sus, satul natal al parintelui Arsenie Boca. Desi ne-a vazut si stia ca il cautam, n-a vorbit cu noi nici sambata, nici duminica, pentru ca tot timpul, in urma lui, roiau cel putin trei securisti, pandindu-l ce vorbeste si ce predica. Luni, insa, cand ceilalti credinciosi au plecat, noi ne-am gasit dinadins de lucru, la taiat de lemne.
 

Strigător la cer! După ce, anul trecut, la comemorarea Revoluţiei, revoluţionarul Demeter Bela l-a pus la pămînt cu un pumn pe Ioan Demi şi i-a tras o palmă peste obraz regretatei ziariste Maria Petraşcu, procurorul consideră că „faptele sunt lipsite în mod vădit de importanţă“

La aproape 11 luni de la incidentul în care unul dintre revoluţionarii lui Dorin Lazăr Maior a lovit doi oameni la solemnitatea comemorării eroilor căzuţi în Revoluţia din 1989, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Braşov, prin procuror Mihaela Ceapă, a comunicat soluţia. „Faptele“ luptătorului revoluţionar Demeter Adalbert (Bela), care l-a şi pus la pămînt, cu un pumn, pe Ioan Demi şi l-a lovit cu piciorul, iar apoi i-a tras o palmă peste obraz regretatei ziariste Maria Petraşcu, sînt fapte „lipsite în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii“. Din nenorocire, incidentul i-a grăbit sfîrşitul Mariei Petraşcu. Ea s-a stins din viaţă în urma unui infarct la mai puţin de o lună după ce a depus plîngerea penală împotriva agresorului. Într-un fel, Maria Petraşcu a fost scutită de umilinţa şi cinismul cu care procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Braşov cataloghează acum dreptul ei la demnitate şi siguranţă. Primeşte însă din plin o nouă ,,palmă“ din partea celor care ar trebui să vegheze asupra legii, Ioan Demi, contestatarul neobosit al ,,fabricii de impostori cu certificat de revoluţionar“ condusă de Dorin Lazăr Maior.

„O invitaţie din partea autorităţilor făcută bătăuşilor lui Maior să mă atace“

,,Cînd procurorul scrie oficial că atacul asupra noastră este considerat o faptă lipsită de importanţă, eu o văd ca pe o invitaţie din partea autorităţilor făcută bătăuşilor lui Maior să mă atace din nou, cînd şi cum poftesc. Ce să înţeleg? Că Demeter Bela sau orice alt valet al lui Dorin Lazăr Maior mă poate pocni în cap, mă poate pune la pămînt sau mă poate lovi cu picioarele, pentru că, în faţa procurorului Mihaela Ceapă, acest lucru este «lipsit de importanţă». În România, există legi şi pedepse chiar şi pentru cei care lovesc un cîine sau alt animal. Dar constat că Maior şi oamenii lui pot lovi şi ataca oameni, aşa cum fac de 20 de ani încoace, fără să fie deranjaţi de oamenii legii. Atunci, e bine să ştie toţi. Eu nu am să tac şi nu am să mă opresc în a cere dreptate, pentru că nu mă tem. N-are decît să mă şi omoare Maior. Pentru că e nevoie să fiu omorît pentru ca doamnei procuror să i se pară fapta cu ceva mai multă importanţă?“, spune Ioan Demi, şocat de motivaţia procurorului braşovean.

Bătuţi chiar lîngă mormintele eroilor

Amintim că, anul trecut, în 22 decembrie, revoluţionarii conduşi de Dorin Lazăr Maior s-au dat în spectacol în timpul ceremoniei de comemorare a eroilor căzuţi în Decembrie ’89. Ei au huiduit, s-au îmbrîncit şi chiar i-au lovit pe membrii asociaţiei lui Ioan Demi, care contestă ,,impostorii cu certificat“ făcuţi pe bandă de asociaţia lui Maior. Chiar în timpul în care preoţii treceau pe la mormintele celor ucişi în Decembrie 1989, Bela Demeter i-a tras un pumn în faţă lui Ioan Demi. Căzut la pămînt, Demi a fost lovit şi cu piciorul de agresor. El s-a ales cu buza spartă şi vînătăi, aşa cum atestă şi certificatul medico-legal. Tot Bela Demeter a lovit-o şi pe Maria Petraşcu. În îmbulzeala creată, jandarmii l-au lăsat totuşi pe Bela Demeter să plece. Agresiunea a fost însă surprinsă pe peliculă de operatorii televiziunii RTT. Luni bune, ancheta Poliţiei a bătut pasul pe loc, pe motiv că Demeter Bela era plecat din ţară. Atît reprezentanţii IPJ Braşov, cît şi cei ai Parchetului au negat după cinci luni de la depunerea plîngerilor că soluţionarea dosarului nu ar fi fost întîrziată voit. În luna octombrie, Secţia de Poliţie nr. 1 a răspuns plîngerii lui Ioan Demi, comunicîndu-i că cercetările au fost finalizate şi dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătorie „cu propunere de a nu se începe urmărirea penală în cauză şi aplicarea unei sancţiuni administrative conform art. 91 Cod penal“. 

Autor: O.S.

Sursa: Monitorul Expres

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma.

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea Părintele Arsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie Boca

Hristos a inviat!

Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu, In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.
In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.

Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).

Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.

Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.

Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).

Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.

V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…). Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.

Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic al zidirea launtrica a neamului a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.

Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit. Cu dragoste in suflet, Va sarut mainile, Valeriu Gafencu

Galda, 19 Mai 1946

Cuvânt al Părintelui Arsenie Boca despre tânărul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică.
El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic.
Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia ?
Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"
La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu.
Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".
Tristă bogăţie. Pe urma întristării tanărului, Iisus arată marea piedică a lipirii inimii de bogăţie, cu care nu se poate intra în împărăţie. Ucenicii auzind întreabă înspăimantaţi: „Atunci cine poate să se mantuiască ?" - că fiecare are cate ceva pe langă inima lui. Dar Iisus le răspunde: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu". Şi Dumnezeu are multe posibilităţi de a dezlega inima bogaţilor de bogăţie. Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată aici, şi deformează omul încat nu mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Pentru „cinstitul" bogat, ceilalţi oameni sunt „hoţi". Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni, care naşte ura.
Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Cată vreme iconomi sim averile după legea iubirii de oameni, Stăpanul averii ne-o menţine; dar dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu, o pierdem şi ne pierdem. Trebuie să fim cu avuţia ca şi cum n-am avea-o. „Cei ce se folosesc de lumea aceasta să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea" (I Corinteni 7,31). Lumea întreagă, condusă după legi împotriva lui Dumnezeu, tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfarşit" al lumii.

Sursa: Tezaurul Ortodox

Sfaturile Părintelui Arsenie Boca pentru o călugăriţă

Ziceţi.

Mai pe scurt.

Eu nu mă răzbun.

Are Cine.

N-aş crede să vorbească ca ei.

Tu fă bine şi aşteaptă rău. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii – rudele ţi-ar face bine – ţie  ce cruce ţi-ar rămâne?

Tu eşti călugăriţă şi, ca atare, trebuie să te bucuri de necazuri, ca să-ţi câştigi plată de la Dumnezeu, pentru tot ce suferi – cu bună ştiinţă şi răbdare – de la fraţi.

Deci, roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept – dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei.

Tu fii cum trebuie.

Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Că toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

Părintele Arsenie Papacioc: RAIUL ESTE PLIN DE PĂCĂTOŞI POCĂIŢI

din cartea ” Cuvant despre bucuria duhovniceasca” , de arhim Arsenie Papacioc

-         Prea  Cuvioase Parinte, vorbiti-ne despre spovedanie. Cum trebuie sa ne spovedim?

-         Mai intai, sa fiti bine spovediti. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adica sa te cercetezi mereu: Ce-am facut?

Aceasta stare de cercetare este o stare de prezenta. Sa fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditionala, rationala, ci afectiva: Domnule, asta am facut!. Sa spuneti pacatul cu gustul lui, cu mustul lui, ca de multe ori chiar marturisirea dupa un indreptar de spovedanie poate fi o spovedanie rationala. Deci sa fiti bine spovediti! Asta-i taina care mantuieste! Ce iertati voi episcopilor, preotilor, duhovnicilor, iert si Eu. Aceste pacate dezlegate nu se mai iau in vedere, spune si Sfantul Ioan Gura de Aur, nici la Vamile Vazduhului, nici la Judecata de Apoi, unde  cel mai mare lucru cu care trebuie sa ne prezentam este dezlegarea de pacate.

Da-ti seama ce usor poti sa te mantuiesti!

Si te duci la un semen de-al tau sa-i spui, la un om, nu la un inger! Nu trebuie sa existe rusine la spovedit. Aceasta este o arma foarte eficienta a diavolului, sa-ti dea rusine la spovedit. O spovedanie buna inseamna sa spui tot. Daca te rusinezi, ascunzi din pacate. Apoi sa va cercetati oriunde, sa va controlati, ca e mare greseala sa nu fii inregistrat in tot ce faci. S-ar putea sa repeti un lucru pentru ca n-ai stiut ca l-ai facut, nu te-ai inregistrat.

Urmariti-va pe voi insiva, inregistrati-va pasii si mintea. Pentru ca se poate sa te speli pe fata si sa te speli numai la o subtioara, iar la una sa nu te speli, uiti. Daca esti inregistrat, te intrebi: Ce fac, unde merg, cine sunt?
Nu mergeti la intamplare, din inertie simpla. Tu trebuie sa stii ca existi. Daca tu gandesti ca trebuie sa fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea deci o conduita a vietii.

Parinte, sarut-mana, am venit, am spus, acum plec. Nu, baiete! Pe unde te duci, sa te inregistrezi mereu: Eu am injurat, am vorbit de rau, m-am mandrit etc.  Chiar va rog sa notati pacatele atunci cand le-ati facut, cel mai mare lucru asta ar fi! Nu faceti pe eroii: Lasa ca stiu eu ce sa spun acolo! Poti sa spui si imprejurarea in care ai facut lucrul, pentru ca sa se usureze ori sa se agraveze fapta. Sa nu va apuce moartea, as spune, sa nu va apuce seara fara sa fiti spovediti. Nu tineti la faptul ca va scrie despre voi ca: A murit fara lumanare! Lumanarea nici nu scuza, nici nu acuza.

Nu pastrati un pacat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunaoara, la cei casatoriti, unuia dintre soti ii place o alta persoana si cedeaza in inima lui. Cand sunt impreuna sot si sotie, si cel care a cedat in inima lui isi inchipuie ca traieste cu persoana aceea, face un pacat subtil de curvie.

N-ai nevoie sa lasi impresie buna duhovnicului. Duhovnicul se simte bine cand ii spui cele mai urate pacate, pentru ca are bucuria ca te-a usurat si te-a scos din adanc de ape. Tu esit la doi metri adancime in apa, de ce ii spui ca esti numai la jumatate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul sa te lauzi pe tine insuti. Si pe urma va mai spun si altceva, el este plin de har si te simte si delicat, poate sa-ti spuna: De ce ma minti, mai frate? Pentru ca duhovnicul nu poate sa-ti lase impresia ca-ti cunoaste tie pacatele. Descopera Dumnezeu intr-un fel, ca te dai tu de gol. Si pe urma nu ne intereseaza atat de mult parerea duhovnicului, ne intereseaza ca tu ai reusit sa te salvezi, in loc sa te nenorocesti. Pentru ca,  fratii mei, ori spui pacatele la spovedit pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsa; ele se vor vadi, dar nespuse nu raman! Asta sa stie toata lumea. Si duhovnicul va fi de fata acolo, la judecata, unde n-ai ce sa mai zici, si nici el.

- E bine sa avem un singur duhovnic? Sau sa avem unul aproape de noi si unul mai departe?

- Draga, e bine sa va spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Ca poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu sa te spovedesti la ala pentru unele si la asta pentru altele. Unde te duci sa spui tot ce ai facut. Indiferent de numele, de varsta lui, duhovnicul are puterea dezlegarii, asa ramane. Nici un duhovnic nu are mai multea putere ca altul. Numai atat ca n-are poate experienta, n-are un duh de dragoste. Marturisirea este in functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu intreb, dar intrebarea asta ma costa: Marturiseste-te cucoana, ca ai venit sa te marturisesti! Spune, te ascult! Zice: Pai, intrebati-ma! Trebuie sa te pregatesti dinainte cu o lista, iar preotul te mai ajuta.

Sunt foarte multe femei care spun ca au fost tabarate, ca nu au avut ce sa faca. N-ai participat si tu? Da-mi ceva sa te dezleg (de pacate). Nu este o marturisire buna! Si eu sunt atent.

Puneti mana pe creionas si notati pacatele. Odata ce le-ai scris cand le-ai facut, nu mai scapa. Altfel, ti-l poate dilua mai tarziu satana. Cum zic atatia: Parinte, m-am mandrit de sase ori! Mititetelul a scris de cate ori. Dar nu-i usor. Iti ia satana creionul, n-ai hartie la tine; in tot cazul, important e ca este posibil. Cum se spune, o tara e tare si buna daca are duhovnici buni. Daca te-ai pregatit in felul acesta si ai uitat ceva pacate, esti iertat. Dar daca nu te-ai pregatit si te-ai dus intamplator si te-ai lasat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie intreaga de pacate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate.

Taina pocaintei cuprinde patru elemente:

1.     Mai intai de toate sa nu mai faci pacatul.

2.     Sa-l marturisesti.

3.     Sa te dezlege duhovnicul.

4.     Un canon care se da sau nu se da.

Deci nu mai fac. Cand ma duc la spovedit, ma duc cu gandul ca nu mai fac pacatul. S-ar putea sa se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai facut fara sa-ti dai seama. Dar daca il faci chiar stiind ca-i pacat, este pacat mai mare. De aceea, nu-i dezleg pe acestia care traiesc necununati. Le spun asa: Am furat de noua ori, dar dezleaga-ma de zece ori ca la noapte fur iar! Ii pun in situatia sa inteleaga si ei ca conditia pentru iertare este sa nu mai faca.

Lupta este din partea amandorura, a fiului si a Parintelui, sa te vindeci de pacate si sa progresezi, sa devii mai bun, din ce in ce mai bun. Pacatele, la prezenta asta sufleteasca continua, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia. Uite ce am fost in stare sa fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu sa-L supar pe Dumnezeu cu pacatele mele!

Raiul este plin de pacatosi pocaiti. Toti au facut pacate, dar i-a placut lui Dumnezeu cainta lor. Pacatul aduce smerenie. De unde se intelege ca dracul joaca un rol mantuitor indirect. Ne arata imediat neputintele. Ne ajuta la incununare. Daca ar sti cat de mult ajuta la mantuire, ar fi mai putin ispititor.

Sursa: Pelerin Ortodox