Monahul Filotheu despre apelul la rugaciune al Parintelui Justin pentru Manastirea de la Aiud - Ierusalimul Neamului Romanesc (video)

Pentru o mai bună înţelegere a predicii Părintelui Iustin, vă ofer această scurtă istorie:

1763 – după răscoala iniţiată de Sfîntul Sofronie de la Cioara (ajuns după aceşti ani egumen la Robaia-Argeş), împărăteasa Maria Teresa a Austriei ordonă o persecuţie brutală împotriva tuturor românilor ortodocşi din Transilvania, şi construirea unei închisori în apropierea cetăţii Aiudului, pentru întemniţarea celor care s-au implicat activ în lupta împotriva uniaţiei greco-catolice; aici sînt chinuiţi şi omorîţi mii de români în numele adevărului credinţei Ortodoxe; trupurile lor vor fi îngropate fără cruce într-o margine care de atunci înainte se va numi Rîpa Robilor;

1941 – Generalul Ion Antonescu arestează sute de tineri, studenţi şi uneori chiar copii minori, împreună cu alţi activişti legionari mai cunoscuţi sub acuzaţia de trădare şi de rebeliune, pe o mare parte din ei întemniţîndu-i la Aiud;

1944-1948 - arestarea lui Antonescu şi ocupaţia bolşevică nu schimbă cu nimic soarta întemniţaţilor de la Aiud;

1948-1951 – după arestări în masă, Aiudul devine în primă fază închisoare pentru deţinuţii politici proveniţi dintre intelectuali; mii de deţinuţi sînt exterminaţi prin tortură şi înfometare; cei morţi sînt îngropaţi tot la Rîpa Robilor, tot fără cruce la cap;

1951-1958 – continuă exterminarea deţinuţilor politici de la Aiud, însă nu atît de intens ca în primii trei ani;

1958-1964 – începe o nouă etapă a re-educării bolşevice în închisoarea Aiud, devenită închisoare pentru legionari, duşmanii de moarte ai comunismului şi ideologiei kominterniste; cei ce au refuzat compromisul şi au rămas verticali în această moară de tocat suflete şi trupuri au fost sortiţi unui nou proces de exterminare;

1964 – deţinuţii politici din Aiud care au rămas în viaţă sînt cu toţii eliberaţi;

1980 – începe construirea de blocuri în apropiere de Rîpa Robilor; pe marginea Rîpei, peste mormintele Martirilor, mulţi locatari ai noilor locuinţe comuniste îşi construiesc coteţe de porci sau garaje pentru maşini;

1990 – se ratează un moment istoric propice concesionării întregii suprafeţe de la Rîpa Robilor şi construirii unei biserici ortodoxe în memoria miilor de martiri din acest loc;

1992 – Gheorghe Brahonschi, fost deţinut politic cu 16 ani de temniţă, începe construirea unui monument conceput de bătrînul arhitect Anghel Marcu; era primul dintre monumentele ridicate de foştii deţinuţi care avea să aibă şi o masă de altar în lăuntru;

1997 – Gheorghe Brahonschi, sub povara ispitelor şi loviturilor primite de la duşmanii Adevărului, dar şi de la unii din cei ce ar fi trebuit să-i fie prieteni, pleacă la Domnul; de aici înainte grija lucrărilor la monument va fi purtată de Maria Brahonschi, soţia sa;

1997 – prin lipsa de înţelegere a sfinţeniei locului, primăria Aiud alocă protopopiatului local o parte din terenul de lîngă monumentul în construcţie pentru înmormîntarea decedaţilor de la spitalul TBC din apropiere; în cîţiva ani de zile mormintele acestor oameni vor înconjura monumenul de la Aiud;

1998 – moare şi arhitectul Anghel Marcu, fără să apuce să vadă terminat monumentul de la Aiud;

1999 – se definitivează lucrările la monumentul de la Aiud; în interior există o masă de altar, iar pe pereţi sînt mii de nume ale celor ce au murit în închisorile comuniste;

2000 – este sfinţit altarul amenajat în interiorul monumenului de către IPS Bartolomeu Anania şi Andrei Andreicuţ; după sfinţire s-a slujit prima Liturghie pe noul altar, cei doi arhierei slujind împreună cu doisprezece preoţi ortodocşi şi doi greco-catolici

2001 – Părintele Iustin Pîrvu cere binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o mănăstire la Rîpa Robilor; rugămintea îi este refuzată; i se oferă ruina unei biserici reformate din mijlocul unui cimitir din satul Cergăul Mic, lîngă Blaj, ca cea mai apropiată locaţie de Aiud unde poate întemeia o obşte de călugări; Părintele Iustin acceptă şi trimite acolo 5 călugări care vor construi într-o altă locaţie o nouă biserică şi un corp de chilii;

2003 – în urma multor insistenţe, Părintele Iustin primeşte binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o casă lîngă monumentul de la Aiud, unde să locuiască monahi care să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie; foştii deţinuţi politici Emil Cociş şi Tudor Stănescu conduc lucrările de construcţie, ajutaţi de călugării de la Cergău; o parte din coteţele de porci ale locatarilor din blocurile învecinate sînt desfiinţate;

2004 – pleacă la Domnul şi Emil Cociş, suferind cardiac; după cîteva luni se termină construcţia casei şi este dată în folosinţă, transformîndu-se adhoc într-un mic schit; în anii ce au urmat au avut loc repetate intervenţii pe lîngă IPS Andrei Andreicuţ cerîndu-i-se, din partea Părintelui Iustin Pîrvu, să binecuvinteze ridicarea unei mănăstiri ortodoxe la Rîpa Robilor, adică biserică şi chilii, pentru ca Sfînta Liturghie să se poată aduce zilnic într-o biserică în care Sfintele Moaşte ale Noilor Mucenici de la Aiud să fie cinstite după vrednicie; toate aceste intervenţii au fost răsplătite cu tăcerea sau refuzul;

2007 – Părintele Iustin Pîrvu acceptă rolul de mediator al actorului Dan Puric în scopul obţinerii terenului de la Rîpa Robilor pentru ridicarea mult-doritei mănăstiri; la intervenţia acestuia, arhiepiscopul încuviinţează, iar primăria alocă o suprafaţă care acoperă o mică parte din Rîpa Robilor, suficientă, însă, pentru ridicarea unei mănăstiri; Părintele Iustin cumpără, din banii Mănăstirii Petru Vodă, un apartament pentru o familie care îşi construise ilegal o casă pe locul ce a fost donat Mănăstirii Aiud;

2008 – sînt propuse două proiecte pentru Mănăstirea Aiud, unul de către Arhiepiscopia Albei Iulia, iar altul de către actorul Dan Puric; primul era proiectul unei simple biserici ortodoxe, fără amplasarea în spaţiul existent şi fără chilii şi dependinţe, iar al doilea era străin cu totul de Ortodoxie, punctul său forte fiind un centru de martirologie pentru care insistase doctorul Pavel Chirilă (o voce care, dincolo de meritele personale în domeniul medical creştin şi al apologeticii creştine, nu s-a auzit după 1990 în apărarea Noilor Mucenici ai secolului 20, şi care nici nu a contribuit vreodată cu ceva la existenţa micii comunităţi monahale de la Rîpa Robilor); ca urmare, Părintele Iustin ia hotărîrea să se caute şi alţi arhitecţi ortodocşi, cu mai multă înţelegere asupra importanţei locului pe care trebuie să-l consfinţească;

2009 – după ce este conceput un nou proiect de mănăstire, ortodox de data aceasta, cu o biserică de tip byzantin cu martyrion, precum erau primele biserici creştine, la scurtă vreme după împlinirea vîrstei de 90 de ani, Părintele Iustin Pîrvu acceptă invitaţia de a merge la Alba Iulia să decidă împreună cu IPS Andrei care din proiecte va fi ales; a fost prima întîlnire dintre bătrînul duhovnic şi arhiereu, deşi părintele venise în fiecare an să se închine Sfintelor Moaşte şi să supravegheze bunul mers al obştii de la Rîpa Robilor; în cîteva minute ierarhul a stabilit, cu de la sine putere, ignorînd cu totul proiectul adus de Părintele Iustin, că cel al actorului Dan Puric este cel mai potrivit, deşi i s-ar cuveni cîteva mici modificări; scîrbit de atitudinea arhiepiscopului şi a actorului, Părintele Iustin se întoarce amărît acasă, redescoperind duhul torţionarilor de altădată în cei ce sînt puşi azi să conducă Biserica; pentru a-i mări suferinţa, ierarhul ia hotărîrea să sfinţească locul viitoarei biserici fără să-l invite pe Părintele Iustin, iar actorul, sfidător, îl sună pe bătrînul duhovnic după sfinţire să-l întrebe cum se mai află cu sănătatea; după jumătate de an, Părintele Iustin Pîrvu revine la Aiud pentru a se închina Sfintelor Moaşte şi a citi un Acatist pe “cel mai sfînt loc al poporului român”, ca prin rugăciunea către Sfinţii Mucenici să urnească din loc ridicarea mănăstirii; ca din întîmplare, deşi nu anunţase pe nimeni, este întîmpinat şi de actor, care declară că era în trecere, şi de arhiepiscop, care îi spune să stea la Petru Vodă şi să nu se mai amestece în treburile de la Aiud; “Vă vom chema la sfinţire”, au fost ultimele cuvinte ale ierarhului către părinte, după care, oţărîndu-se la ucenicii şi însoţitorii Părintelui Iustin, călugări şi mireni, pleacă pomenind ceva de un nou proiect;

Observaţii:

1. Părintele Iustin Pîrvu a considerat închisoarea Aiudului şi toate închisorile unde s-a suferit pentru Hristos ca pe o mare mănăstire a neamului. Şi-a dorit ca după 1964 deţinuţii politici să continue viaţa de rugăciune şi de comuniune cu Hristos pe care au dus-o în temniţă şi şi-a dorit ca, de-ar fi fost cu putinţă, TOŢI foştii deţinuţi politici să intre în viaţa monahală.

2. Toate marile cheltuieli pentru construirea mănăstirilor de la Aiud şi Cergău, din anul 2001 pînă astăzi, 4 Octombrie 2009, au fost suportate INTEGRAL de către Părintele Iustin Pîrvu, din banii Mănăstirii Petru Vodă.

3. Ortodocşii nu construiesc monumente, ci biserici. Aşa au şi apărut primele biserici creştine, ridicîndu-se altare peste mormintele şi moaştele Sfinţilor Mucenici.

articol de monahul Filotheu, sursa: Ortodoxia GoogleGroup

Sursa video: www.apologeticum.wordpress.com