Opinii apărute în mass-media occidentale după victoria FIDESZ în alegerile parlamentare din 24 mai 1998
Postul de televiziune prin satelit ARD, 24 mai 1998
Virajul masiv spre dreapta poate primejdui mult lăudata stabilitate ungară şi poate speria pe investitorii străini, a comentat în telejurnalul de noapte postul de televiziune german ştirea victoriei FIDESZ. După opinia reporterului ARD, ţările vecine Ungariei, unde există minorităţi maghiare semnificative, sunt deja neliniştite de accentuarea intensităţii tonurilor naţionaliste.
BBC International, 24 mai 1998
“FIDESZ poate încheia o coaliţie care să deţină majoritatea împreună cu Forumul Democratic Ungar şi cu Partidul Independent al Micilor Gospodari.” După ce aminteşte despre eventualele contradicţii care pot lua naştere între Ungaria şi Uniunea Europeană pe tema intereselor divergente privind agricultura şi din cauza cărora Ungaria ar putea să fie primită în UE după Cehia şi Polonia, comentatorul Gábor Pártos încheie referindu-se la relaţiile cu ţările vecine: “Reîntoarcerea la retorica fostului guvern Antall şi la «diplomaţia megafonului» nu poate avea succes. În prezent, regimul din România este mai deschis, iar o altă necunoscută este reprezentată de rezultatul alegerilor din Slovacia care vor avea loc în luna septembrie. Dar, oricum, rigidizarea politicii faţă de vecini nu se arată drept drumul cel mai corespunzător”.
Corriere della Sera, 26 mai 1998
Sub titlul “Guvernul copiilor”, cel mai mare cotidian italian emite opinia că victoria electorală a tinerilor democraţi este în măsură să nască nelinişte în Ungaria. FIDESZ a devenit astăzi din partidul liberal demn de stimă şi simpatic, o federaţie clasică naţionalist-populistă. În comentariu este citată declaraţia lui Viktor Orbán, conform căreia “graniţele statului ungar şi cele ale naţiunii ungare nu se suprapun”, ca şi aceea că “Ungaria şi Uniunea Europeană au şi interese contradictorii”. Vorbind despre “cotitura spre dreapta”, ziarul milanez consideră că “preluarea puterii de către tinerii de dreapta de la Budapesta, nu reprezintă o victorie a noului, ci o ameninţare la adresa echilibrului şi aşa instabil al zonei”.
Notă: opiniile mass-media occidentale sunt traduse din extrase apărute în presa din Ungaria.
Dorin SUCIU
Budapesta, 27 mai 1998
Pagina electronica a Deutsche Welle de azi, 10 aprilie 2010. Parca au trecut 12 ani degeaba, pentru occidentali:
Ungaria – quo vadis?
Europa asistă stupefiată la „schimbarea la faţă a Ungariei”. Din elevul model pentru proaspeţii membri ai Uniunii, ţara din Cîmpia Panonică pare a se metamorfoza sub ochii noştri într-un huligan. (!?- Cand a fost Ungaria “model pentru proaspetii membri ai UE”? – Nota mea)
Agravate de persistenţa crizei financiare şi economice, ca şi de scrutinul de la 11 aprilie, accesele de naţionalism şi xenofobie, de antisemitism şi iredentism din Ungaria îi pun pe gînduri nu doar pe politicienii europeni, ci şi pe intelectualii şi teoreticienii culturii, porniţi în căutarea cauzelor spre a afla remediile. Explicaţiile pendulează între factologia istorică şi psihologia colectivă, fără a putea ocoli întru totul şi cîteva clişee şi prejudecăţi.
Unul dintre cei mai avizaţi experţi şi cunoscători ai situaţiei este László Földényi, scriitor, eseist, figură de proră a intelectualităţii ungare. El a furnizat cotidianului DIE WELT, într-un recent interviu, cîteva repere apte să ducă la o posibilă dezlegare a angoasantei enigme maghiare.
Democraţia – o lecţie neînvăţată
Földényi porneşte de la premiza că în întreaga istorie a Ungariei nu a existat o situaţie în care diversele partide politice să ajungă pe cale raţională la un consens. Adversarul politic a fost dintotdeauna perceput ca duşman. Prin urmare frustraţi, ungurii şi-au pierdut încrederea în democraţie şi în eficienţa reformelor.
Fiindcă, deja la finele veacului al XVIII-lea, cînd împăratul Iosif al II-lea a încercat să-şi aplice reformele şi în Ungaria, aristocraţia maghiară s-a opus. Pînă în istoricul an 1989, ţara a fost guvernată în stil autoritarist, din care motiv Földényi deduce, fără resemnare şi tragism, că ungurii nici nu ar fi avut şansa de a învăţa democraţia.
Chiar dacă populaţia Ungariei nu trebuie imaginată ca fiind monolitică, persistă, pînă şi în formele actuale de capitalism, tendinţe semifeudale, înclinaţii paternaliste, soluţii etatiste la nivelul conducerii, influenţate însă tocmai de preferinţele alegătorilor.
János Kádár, promotorul aşa numitului „Gulaschkomunismus”, se bucură şi azi de popularitate, iar Victor Orbán îl imită pe fostul lider comunist, pînă şi în gesturi şi mişcări. Kádár le-a oferit maghiarilor mici libertăţi, condiţionate de respectarea unor tabuuri. Astfel, pentru Ungaria, comunismul a fost mai suportabil, mai vesel, decît pentru restul ţărilor frăţeşti. Ceea ce a făcut ca după căderea Cortinei de Fier, la care Ungaria şi-a adus o remarcabilă contribuție, gustul libertăţii să nu mai fi fost atît de puternic. Filozoful Agnes Heller observase mai demult că politica lui Kadar i-a influenţat negativ pe maghiari.
O istorie “nefericită”
În interviul publicat în DIE WELT, László Földényi revine asupra istoriei „nefericite” a Ungariei, amintind că în ultimii 800 de ani, ţara nu a mai cîştigat nici o bătălie importantă, că şi azi ungurii sunt traumatizaţi de consecinţele păcii de la Trianon, că utopiile pe care le nutresc sunt retroactive, ceea ce alimentează şi puseele de iredentism, şi cele de naţionalism şi antisemitism. Acestea din urmă sunt generate şi de faptul că, spre deosebire de restul ţărilor, Ungaria nu s-a confruntat nici în timpul comunismului, nici după aceea, cu adevărat, temeinic şi profund, cu grava ei implicare în Holocaust.
Populismul de extremă dreaptă, care se manifestă îngrijorător acum, nu este contracarat pe măsură de societatea civilă. Cît despre absenteismul politic al intelectualităţii maghiare, el este şi consecinţa frecventelor tentative de denigrare la care este ea supusă. Recent, un ziar a publicat chiar un apel prin care populaţia este chemată să distrugă, să scoată din biblioteci cărţile lui Imre Kertész, Péter Esterházy, Páter Nádas, György Konrád – autorii cei mai cunoscuţi peste hotarele Ungariei.
Excesele etnocentrismului
Într-o atît de alarmantă stare de spirit, orice atitudine critică formulată din interior trece drept o pîngărire a neamului. Nici Victor Orbán nu a ezitat, într-o recentă cuvîntare, să-i admonesteze pe „boierii minţii”. Nu demult, György Konrád a apreciat drept „infantil” stadiul de maturitate al castei politice maghiare.
Ca şi în urmă cu 200 de ani, şi acum, în Ungaria, în jocul pentru putere miza este pusă pe cartea naţionalismului, crede László Földényi. Extrapolînd însă ideea, el constată că şi sub impactul integrării europene, şi sub cel al globalizării, problematica identitară este azi un ansamblu extrem de sensibil. În vremurile bune, nu te interesează dacă eşti francez, german sau maghiar. În perioadele de criză însă, identitatea poate deveni o chestiune gravă – aşa cum şi istoria ne învaţă.
Dacă în urmă cu 200 de ani, Herder proorocea Ungariei sfîrşitul, acum creşterea demografică este mai puternică decît a altor popoare europene iar ţara, ca niciodată în istoria ei, nu mai are a se teme de ocupaţii străine. Este însă posibil ca Ungaria să fie prea pre-ocupată cu ea însăşi – i se sugerează filozofului maghiar la finele interviului. László Földényi acceptă observaţia, căreia îi adaugă o notă de subsol: pînă şi acest egocentrism etnic accentuat li se pare prea slab forţelor naţionaliste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu