Dr Florin Matrescu, reputat istoric al comunismului: N-as vrea ca Aiudul sa fie un nou Sighet.

N-aş vrea ca Aiudul să fie un nou Sighet. Am fost la Mănăstirea Petru Vodă, unde am căpătat binecuvântarea Părintelui Justin, am vorbit puţin cu dânsul, printre altele şi de o controversă care agită mult cercurile intelectuale româneşti privind apartenenţa la masonerie a unei personalităţi cunoscute a vieţii culturale şi, printre altele, am aflat de lupta dârză care se dă între partida patriotică, naţionalistă, suferindă a deţinuţilor politic şi alte planuri, care probabil aparţin masoneriei, de a se face la Aiud ceva care nu prea are legătură cu faptele de sfinţenie care s-au întâmplat în această închisoare.

- Părintele Justin vorbeşte despre o confiscare a suferinţei de către torţionari şi urmaşii lor.

- Eu n-am avut timp să detaliez acest aspect. L-am întrebat doar: „Părinte, acest grav zvon care circulă în societatea românească este o colportare, o defăimare, sau este un lucru real?”. Şi mi-a spus că este un lucru real.

- După părerea mea există o tendinţă de confiscare a acestei memorii a rezistenţei şi a luptei anticomuniste. Sighetul a devenit o închisoare corectă politic, la Aiud diversiunile se ţin lanţ, închisoare Piteşti a fost privatizată etc. Pe de altă parte, Tismăneanu, urmaş al unor ilegalişti bolşevici, a condus Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Cum apreciaţi acest proces de control a memoriei?

- Ăsta e un adevăr axiomatic. Marii istorici, zişi ai comunismului, atât din România, cât şi din afara ţării, sunt ex-troţkişti, maoişti, comunişti, convertiţi, chipurile, dintr-odată, la democraţie. Mai mult decât atât, sunt printre puţinii care au acces la arhive. Prin urmare, unele din spusele lor conţin foarte mult adevăr şi amestecă adevărul cu interpretări eronate, tocmai pentru derutarea publicului. Preferam surse mai puţine, informaţii mai puţine, însă corecte, decât cărţi voluminoase în care sunt unele adevăruri istorice luate din arhive, malaxate de minţi perverse care lucrează la comandă.

- Ei sunt stalinişti ori urmaşi ai staliniştilor care vin astăzi şi ne vorbesc despre anticomunism, reducând răul numai la perioada Ceauşescu.

- Bineînţeles. Sau evită cuvântul comunism şi folosesc cuvântul stalinism şi, ceea ce mi se pare foarte grav, niciodată nu şi-au privit retrospectiv anii de prozelitism comunist.

- Cazurile Tismăneanu şi Brucan sunt elocvente.

- Aflăm de-abia acum că Brucan ar fi fost sigur agent KGB, după cum ne informează istoricul Alex Mihai Stoenescu. De ce Brucan era onorat de Mândruţă cu titlul de „dom' profesor” şi cu titlul de „Mafalda al naţiunii”? Brucan, un om care n-avea nici măcar liceul!

Au dreptul să vorbească numai urmaşii celor care au instaurat comunismul

- Şi ar mai fi o întrebare: de ce un Ion Gavrilă Ogoranu, oameni ai rezistenţei anticomuniste, ca Paul Goma sau alţii, au fost lăsaţi în afară? Ei nu au făcut parte nici din conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, nici din Comisia Tismăneanu, nu fac parte din nicio instituţie care ar trebui să fie preocupată de aflarea adevărului despre regimul comunist.

- Aţi pus punctul pe „i”. În toate ţările foste-comuniste, niciun om din rândul supravieţuitorilor nu a fost convocat pentru a-şi spune cuvântul privind trecutul istoric comunist. Singurii care au căpătat dreptul să vorbească sunt urmaşii celor care au instaurat comunismul, care au devenit mari analişti şi filosofi ai comunismului.

Nu poate fi o întâmplare şi, într-adevăr, doi oameni nu puteau fi ocoliţi în stabilirea adevărului istoric despre regimul comunist din România: Ion Gavrilă Ogoranu şi Paul Goma. Mai sunt şi alţii. Nici măcar nu au fost consultaţi. Au fost pur şi simplu daţi la o parte.

fragment dintr-un interviu realizat de Florin Palas pentru revista Veghea