“ASASINAREA marelui carturar Nicolae Iorga de catre un grup de legionari necontrolati este tema favorita a dusmanilor ML. Problema nu este atat de simpla pe cat incearca sa arate istoricii comunisti si nu numai ei. (…)” Asasinii lui Iorga “se pare ca au fost manipulati de KGB si serviciul secret britanic – nu s-au predat. Echipa ucigasa a considerat ca profesorul, ajuns consilier al Regelui, este autorul moral al asasinarii Capitanului. Adevarul despre cine i-a indemnat pe asasinii lui Iorga si Madgearu este foarte greu de stabilit acum. Nu putem insa sa nu mentionam suspiciunea ca asasinatul a fost opera serviciilor straine care aveau tot interesul sa compromita Miscarea Legionara. (…)”
(Din dosarul alcatuit de Tiberiu Lovin, Aldine Nr. 169, România Libera, 26.06.1999)
DECLARATIE
Subsemnatul X… X… in varsta de… ani, domiciliat in…, perfect constient de insemnatatea afirmatiilor pe care, inainte de a inchide ochii, doresc sa le fac, declar urmatoarele, in legatura cu moartea tragica a marelui roman si istoric Nicolae Iorga, pe care eu si generatia mea l-am respectat si l-am iubit ca pe un mare dascal al neamului romanesc:
Am fost bun prieten cu raposatul general Nicolae Dragomir, nascut la Odobesti, fiu de oameni mari nationalisti si de o corectitudine exemplara. Acest general a fost ministrul coordonarii in timpul guvernarii ilustrului maresal Antonescu, motiv pentru care a fost arestat de comunisti fiind predat autoritatilor rusesti, care l-au deportat in Siberia, unda a patimit timp de 10 ani. In Siberia, generalul Dragomir a fost tovaras de suferinta cu un general rus, fost membru al CC al PCUS, cazut in dizgratia lui Stalin. Acest general rus, al carui nume, din pricina varstei mele inaintate, nu-l mai tin minte i-a facut generalului Dragomir dezvaluiri extrem de interesante in legatura cu imprejurarile in care a fost asasinat marele profesor Nicolae Iorga, sustinand ca persoanele care l-au ucis pe Iorga nu erau propriu-zis legionari, ci agenti ai URSS introdusi in miscarea legionara. De nenumarate ori fostul general rus l-a contrazis pe Nicusor Dragomir, afirmand ca a fost de fata cand s-a luat hotararea asasinarii lui Nicolae Iorga. Iorga era o personalitate de un urias prestigiu european, a carui pozitie consecvent patriotica era incomoda pentru planurile dracesti ale lui Stalin, planuri care vizau inca de atunci ocuparea Romaniei. Il citez pe Nicusor Dragomir: “Generalul rus mi-a spus ca as fi idiot daca as continua sa cred ca legionarii l-au ucis pe Iorga. Pe oricine ar fi ucis rusii in Romania, pe toti romanii daca i-ar fi impuscat, Occidentul nu ar fi reactionat asa cum era de asteptat sa reactioneze atunci cand rusii l-ar fi omorat pe Iorga!”
Insusi generalul rus se arata cutremurat si indignat de caracterul diabolic al diversiunii comuniste indreptate impotriva constiintei nationale romanesti. Succesul acestei masinatiuni s-a bazat pe tradatorii de neam de teapa acelui odios Boieru din Constanta, unealta a agresiunii bolsevice asupra neamului romanesc.
Generalul Nicusor Dragomir a povestit aceste lucruri si in puscaria de la Jilava, de fata fiind subsemnatul, avocatul Nicu Miloiu, doctorul Popescu Visina din Ploiesti si un preot protopop de la Dragasani, al carui nume l-am uitat. De asemenea, a povestit toate acestea si in familia sa.
Dau aceasta declaratie de fata fiind sotia mea si d-l profesor Ion Coja si precizez ca am povestit, pana acum la toti prietenii mei despre aceste lucruri aflate de la generalul Dragomir.
O IPOTEZA HALUCINANTA, DAR CREDIBILA
In privinta declaratiei alaturate, referitoare la marturia generalului Nicolae Dragomir, tin ca mai inainte de orice, sa certific realitatea persoanei care a dat aceasta declaratie.
O persoana in varsta, care a suferit de pe urma instaurarii comunismului, pierzindu-si averea si facand, cu totul nevinovat, ani grei de temnita. Detaliul cel mai important este ca domnia sa nu a fost legionar si nici nu are simpatii legionare. Dimpotriva, as putea spune. Adica, daca s-a temut sa dea aceasta declaratie, s-o semneze, teama d-lui X… X… vine de la legionari, sa nu-l pedepseasca pentru dezvaluirea acestui act ce tradare nationala, de colaborare criminala cu dusmanul tarii, de care s-a facut vinovat sinistrul grup de legionari asasini ai lui Nicolae Iorga. A fost curios pentru mine sa constat ca autorul declaratiei – domnul X… X… sa-i spunem si noi, dadea o astfel de interpretare celor aflate de la generalul Dragomir, considerand ca fiind vorba de un legionar (sau mai multi) agent KGB aceasta imprejurare de de natura sa compromita, o data in plus, intreaga miscare legionara si deci sa starneasca replica razbunatoare a legionarilor.
Pentru mine insa cele relatate de generalul Dragomir constituie – daca se adeveresc, o disculpare spectaculoasa a legionarilor, de pe ai caror umeri este ridicata astfel povara crimei celei mai odioase si de neiertat cu care istoria le-a pecetluit amintirea: asasinarea marelui dascal al neamului romanesc, Nicolae Iorga. Asadar, legionarii ar fi cei mai interesati in a se confirma ipoteza ca asasinii lui Iorga – sau macar unul dintre ei, au actionat dupa un plan elaborat in afara miscarii legionare. Dar l-am sfatuit pe d-l X… X… sa ramana totusi anonim, nu de teama legionarilor, ci a altora. Stiind eu bine cat de lung a ramas bratul celor pe care ii incrimineaza propriu-zis marturia generalului Dragomir. Nu pot sa nu recunosc ca eu insumi, din aceleasi motive, am ezitat sa fiu amestecat in aceasta poveste. Sper ca ezitarea mea sa fi fost complet gratuita.
Ce sa credem insa despre marturia generalului Dragomir, transmisa posteritatii prin declaratia d-lui X… X…? In ce masura ea poate fi luata in serios? Concorda ea cu alte date ale problemei? Ce consecinte ar avea pentru istoriografia romaneasca si pentru constiinta publica din Romania concluzia ca Nicolae Iorga nu a fost ucis de legionari, ci de agenti straini infiltrati in randurile miscarii legionare? Departe de a putea raspunde la aceste intrebari atat de neasteptate, ma simt dator cu unele observatii si succinte consideratii, utile cititorilor. Le voi enumera:
1. Mai intai, voi face cunoscut ca inca de acum 6-7 ani circula printre istorici zvonul ca in Occident, dupa deschiderea arhivelor perioadei interbelice ar fi aparut unele dovezi de implicare a unor forte straine in asasinarea lui Nicolae lorga. Sunt in Bucuresti persoane pe care le-am auzit afirmand categoric acest lucru, inclusiv regretand la vremea aceea ca aceste dezvaluiri nu pot fi aduse la cunostinta opiniei publice romanesti. Cred ca acum nimic nu-i mai impiedica sa faca cunoscut publicului romanesc tot ce se stie asupra acestei chestiuni.
2. Oricum marturia generalului sovietic se pare ca priveste luarea unei decizii, decizia ca Nicolae Iorga sa fie omorat, asasinat. Nu pare ca generalul sovietic avea certitudinea sa afirme ca decizia a fost dusa pana la capat de agentii KGB! Mai aveau si altii interes ca Nicolae Iorga sa dispara, inclusiv interesul ca miscarea legionara sa fie compromisa chiar si cu acest pret enorm de mare pentru poporul roman, dar nu si pentru “agenturile” straine foarte active si pe vremea aceea.
3. Un lucru bine stabilit de ancheta care s-a facut asupra imprejurarilor asasinarii lui Nicolae Iorga este acela ca ucigasii din echipa condusa de legionarul Traian Boieru au actionat de capul lor, fara stiinta conducatorilor legionari. S-a stabilit cu ocazia procesului, atat pe baza marturiei date de sotia marelui profesor cat si din alte marturii, ca persoane de prim rang din conducerea legionara afland de Traian Boieru si “camarazii” sai cu ce intentii plecasera din Bucuresti spre Sinaia, au incercat sa-l opreasca telefonand la comandamentul legionar din Ploiesti sa le iasa inainte pe sosea si sa-i intoarca din drum. De asemenea, au telefonat si la Sinaia lui Nicolae Iorga insusi avertizandu-l asupra primejdiei si sfatuindu-l sa plece imediat de acasa pentru a nu fi gasit de ucigasi. Din pacate, a fost sa fie… Dupa cum a relatat la proces sotia lui Nicolae lorga, aceasta s-a temut ca telefonul primit de la Bucuresti face parte din scenariu, ca intentia legionarilor este sa-l ucida atunci cand va parasi locuinta. A ramas deci pe loc usurand, sarcina lui Traian Boieru. Asadar, un element sigur in toata aceasta discutie este ca asasinii lui Nicolae Iorga nu au actionat din ordinul conducerii legionare si nici cu acordul acestora.
4. In urma cu 6-7 ani, cand am aflat despre cele relatate mai sus la pct. 1, aceasta ipoteza, a unui amestec strain in asasinarea lui Iorga, am discutat-o cu colegul meu de liceu Papuc Istrate, ulterior decedat. Bunul meu coleg a comentat in felul urmator cele aflate de la mine: Traian Boieru era, de felul sau, tot din Constanta, ba chiar era vecin in Anadolchioi cu casa lui Ion Papuc. Fugind in Germania in 1941 numai Traian Boieru, familia sa a ramas in Romania la Constanta. Or, cu familia acestuia, mi-a povestit Jean Papuc, s-au petrecut doua lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legal in vreun fel de sotia si copiii lui Traian Boieru dupa 1944, cand, se stie, familiile erau deseori puse in situatia de a plati ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiti din tara, aceasta plata insemnand sa suporte felurite tracasari si persecutii. Ca vecini, toti s-au mirat ca familia lui Traian Boieru nu a fost suparata de nimeni adica de autoritatile instalate la putere de Armata Rosie. Mai mult, pe la finele anilor ’50 familia acestuia a primit permisiunea de a parasi Romania si de a pleca in Occident, la Traian Boieru! Asta intr-un moment cand legionarii infundau inchisorile inclusiv pentru vina de a-l fi asasinat pe Nicolae Iorga. Cred ca aceasta chestiune – a conditiilor in care familia lui Traian Boieru a trait in Romania anilor ’50, ar putea fi udor lamurita confirmand sau nu ciudatele lucruri afirmate de Jean Papuc. Evident, in acelasi fel sunt interesante si cele ce s-ar putea afla despre familiile ramase in Romania ale celorlalti asasini din echipa condusa de Traian Boieru.
5. Odata dovedit amestecul strain in asasinarea lui Nicolae Iorga devine mai plauzibil acest amestec si in declansarea “rebeliunii” legionare din ianuarie 1941. Evenimentele de atunci prezinta o multime de similitudini cu cele petrecute in Decembrie 1989, dupa parerea unor martori oculari, precum d-l. Simion Ghinea. In general intreaga miscare legionara va fi sa fie privita cu alti ochi daca se va confirma informatia primita de generalul Dragomir de la generalul sovietic. Dar trebuie sa fim lucizi si realisti si sa recunoastem ca deja parerile publicului romanesc asupra miscarii legionare au inceput sa se schimbe acordandu-se la nevoia noastra de adevar si la posibilitatea pe care azi o avem de a cauta acest adevar.
S-ar putea chiar spune ca asistam la un fenomen “ingrijorator”: resuscitarea miscarii legionare. Acuzatiile de legionarism (sau fascism) au inceput sa fie tot mai frecvente in presa noastra. Eu nu cred insa ca este vorba de o renastere a miscarii legionare, care, ca fenomen complex, s-a nascut dintr-un concurs de cauze irepetabil in istorie.
Nu cred nici macar ca, din naivitate, asa cum unii se tem de aceasta renastere altii ar intentiona-o, totusi. Ci e vorba de altceva. Intr-adevar, mai ales printre tineri, se poate constata azi un interes aparte pentru cunoasterea documentelor, a literaturii legionare. Acest interes porneste exclusiv din nevoia de adevar. Din cate minciuni s-au adunat in tolba istoricilor noStri, minciuna, mistificarea cea mai grosolana se pare ca ii priveste pe legionari si pe comunistii interbelici. Unii fiind denigrati, iar altii fiind glorificati fara nici o limita a denaturarii adevarului. Eu insumi am trait socul de a constata ca ma inscriam intr-un fals quasitotal cu tot ce stiam despre legionari nu numai din scoala, dar chiar si din familie. Din pacate, azi, paralel cu dezvaluirile despre legionari se produce o denaturare a adevarului despre adversarii acestora, pusi ei acum la stalpul infamiei fara nici o rezerva, fara a li se recunoaste vreun merit, vreo circumstanta justificativa.
Nu pledez decat pentru adevar. S-a intamplat ca dupa moartea prematura a tatalui meu – aveam doar 23 de ani – soarta sa ma apropie de doua persoane cam de virsta tatii, la care am ajuns sa tin foarte mult: Alexandru Graur, membru PCR din ilegalitate si Petre Tutea, legionar. Au fost oameni cu care nu m-am sfiit sa discut chiar si cele mai delicate subiecte. Temperamental atat de diferiti, cei doi profesori aveau amandoi un veritabil cult al adevarului, cult ce se hranea si din constiinta curata a celui ce nu a savarsit vreun rau semenilor sai. Si unul, si celalalt, nu aveau nimic de ascuns, nu le era rusine de nimic din ce savarsisera la viata lor. Nu pentru ca nu gresisera cu nimic, ci pentru ca erau oricand gata sa-si descopere vreo greseala, sa si-o recunoasca, sa si-o asume. Cu gandul la seninatatea celor doi barbati pe care am incercat sa-i am ca model intelectual si uman, incerc acum sa pun in disculie, la fel, sine ira et studio, chestiunea asasinarii lui Nicolae Iorga, nu dintr-un interes ce ar viza anumite persoane, nu pentru a disculpa pe cineva si pentru a inculpa pe altii, ci numai si numai de dragul adevarului.
Legionarii au fost, in esenta, anticomunisti, antibolsevici. Intelegand printre primii caracterul mortal al pericolului ce ne pandea din Rasarit. Oarecum consecutiv acestei atitudini antibolsevice, legionarii au fost si antisemiti. Dar antisemitismul lor a fost unul defensiv, manifestandu-se in apararea unor valori si interese romanesti, iar nu impotriva intereselor autentice evreiesti. Asa se face ca legionarii au privit cu intelegere – se zice, politica sionista, planurile sionismului de a reda poporului evreu o patrie si o limba. I-am auzit deseori pe Petre Tulea si Simion Ghinea comentand admirativ aceasta isprava extraordinara a sionismului, a evreimii. Din informatiile pe care am putut sa le capat pana acum despre legionari, cred ca principala trasatura a doctrinei lor a fost insa alta: anti-politicianismul. Sau, folosind un termen pe care limba romana i-l datoreaza lui Nicolae Iorga, ceea ce legionarii au combatut in viata noastra publica a fost, cu precadere, fripturismul, coruptia. Nu intamplator parabola cea mai draga legionarilor era aceea cu privire la tradatori si dusmani. Nu dusmanii, ci tradatorii trebuiau “lichidati”.
Drept care conchid ca interesul brusc, indeosebi al tineretului pentru fenomenul legionar se cuvine a fi atent si discret “supravegheat”, indrumat chiar, pentru ca din complexul de idei si atitudini legionare sa fie preluata ideea cea mai pretioasa si sigur utila viitorului romanesc: anti-politicianismul, oroarea, dispretul si neindurarea fata de coruptia politicienilor nostri. Iar aceasta nu va insemna resuscitarea gandirii legionare, ci doar fireasca, inevitabila repunere a adevarului in drepturile sale, inclusiv dreptul adevarului de a dinamiza si orienta viata noastra.
Cat priveste chestiunea amestecului strain in asasinarea lui Nicolae Iorga, aceasta ipoteza nu este nici pe departe dovedita. Cel mult am putea spune ca sunt intrunite conditiile suficiente lansarii acestei ipoteze in public cu nadejdea ca viitorul cel mai apropiat ne va aduce elementele pe deplin lamuritoare.
Ion Coja
Nota redactiei “Totusi iubirea”- Precizam ca d-l Coja ne-a prezentat originalul declaratiei si certificam existenta acesteia. Intelegem sa respectam motivele si dorinta semnatarului declaratiei de a ramane deocamdata anonim. Credinta noastra este ca traim totusi intr-o lume care evolueaza spre normalitate, astfel ca teama de a fi spus adevarul sa nu aiba nici un temei. A spune adevarul nu este un act de curaj, ci o datorie. Si un drept al lumii noastre.
====================
NOTA
Acest material a aparut in revista “Totusi iubirea”, nr. 24/93 din iunie 1993. Intre timp, autorul declaratiei a parasit aceasta lume, astfel ca pot face cunoscut numele sau: Toma Petrescu, o persoana pe cat de distinsa si de simpatica, pe tot atata de ireprosabila sub aspect moral. Publicarea “halucinantei ipoteze” a starnit pe multi cititori ai revistei sa ma caute si sa-mi impartaseasca opiniile si argumentele lor, pro sau contra. Printre ei, parintele Nicolae Cracea m-a interesat in mod deosebit, deoarece a fost prieten cu Traian Boieru. Din relatarile sale se desprind argumente noi pentru ideea ca asasinarea lui Nicolae Iorga s-a facut fara ca sa stie despre aceasta intentie alti legionari si in primul rand liderii Miscarii nu au stiut nimic. Dupa savarsirea gestului ireparabil, legionarii nu si-au aratat niciodata acordul pentru cele petrecute excluzandu-l propriu-zis pe Traian Boieru din mediile legionare ca pe un proscris.
Iata un fragment din „relatarea” facuta de parintele Nicu Cracea: “Echipa Boieru (au fost gasiti) in noaptea crimei si adusi in fata lui Horia Sima care i-a intrebat de ce au facut aceasta fapta, de ce nu au intrebat sau de ce nu s-au consultat cu nimeni. Boieru a raspuns ca daca ar fi intrebat pe Sima stiau bine ca nu le-ar fi incuviintat aceasta fapta, i-ar fi oprit, dar ei erau hotarati sa-l razbune pe Capitan. Pe ei nu i-a interesat complicatiile ce s-ar fi ivit dupa fapta for. Horia Sima l-a anuntat pe gen. Antonescu ca faptasii crimei Iorga-Madgearu au fost prinsi de politia legionara si-l intreaba ce intentie are cu ei. Antonescu cere sa fie dusi imediat la el. In biroul generalului se gaseau Ica Antonescu si col. Riosanu. Antonescu i-a primit cu intelegere si le-a spus: “ati lucrat bine, mai baieti! Canalia asta trebuia de mult sa piara!” Am aflat acest lucru din gura lui Boieru cu care m-am intalnit la Viena, in timpul guvernului roman din exil, alcatuit imediat dupa ce Romania cazuse sub rusi. (…)
Boieru mi-a comunicat atunci ca imediat dupa vizita la Antonescu, peste doua zile au primit pasapoarte si au plecat in Germania. Miscarea legionara ii eliminase pentru totdeauna din miscare si nu mai aveau contact cu legionarii. (…) Nu fusese inchis in lagarul de la Buckenwald unde erau ceilalti legionari, traia intr-un camin german, unde avea casa si masa, iar intre timp toti trei capatasera si ceva de lucru. In timpul convorbirii noastre s-a apropiat un legionar vechi i-a adus aminte ca el nu are voie sa stea de vorba cu alti legionari sau sa intre in incinta legatiei romane.
In timpul sederii mele la Viena n-am putut afla nimic despre Boieru, toti legionarii se temeau parca sa discute acest caz si toti credeau ca la mijloc a fost o mana straina. Dar nimeni nu stia cine a fost in spatele lui Boieru. Dupd intrarea Rusilor in Austria si apropierea lor de Viena, legionarii au inceput sa se imprastie pe drumuri diferite, cat mai spre apus, ca sa nu cada prada in mana Rusilor. Eu cu alti legionari ne-am indreptat spre Italia, altii spre Franta etc. In drum, aproape de Salzburg, l-am intalnit pe Boieru cu grupul lui, care ne-a spus ca el ramane pe loc: “pot sa vie rusii, noi nu ne temem de ei” mi-a raspuns el. Acest lucru ne-a intarit presupunerea ca el fusese un agent al Serviciului Secret rusesc, dar nu aveam nici o proba”.
din volumul “Legionarii nostri”, de prof. Ion Coja
Sursa: Altermedia.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu