PLUGUSORUL PARINTELUI TOMA CHIRICUTA. Mulţi ani sa trăiţi, mulţi ani fericiţi!

Buna seara, c-a`nserat,

Noi cu plugul am plecat

Pe la case ca si an

Cum a zis Badea Traian

La mulţi ani cu sănătate,

Sa va dea Domnul de toate

Refren

Mulţi ani sa trăiţi

Mulţi ani fericiţi!

Bis

Nu venim cu vreun gând rău

Ci venim cu Dumnezeu

Noul an sa vi-l vestim,

Azi, când cel vechi îl sfârşim.

Zile bune sa va dea

Dumnezeu cu mila Sa

R

Noul an care-a venit

Nu ştim daca-i fericit,

Dar prin anii ce-au trecut

Tot mai bătrâni v-aţi făcut

Mâine poate, cine ştie

Vom fi toţi in veşnicie.

R

Cat de grele suferinţi

Aţi indurat voi, Părinţi,

Dar pe toate le-aţi răbdat

Domnul sfânt v-a ajutat

Ne-aţi crescut plugari de neam

Ca sa va uram la geam

R

Voi va duceţi dragi părinţi

Cu anii de suferinti

Noi ramanem după voi

Langa plug si langa boi

Sa va pomenim oricând

Cat vom trai pe pamant

R

De urat am mai ura,

Dar ni-e c-om insera

Pe la casa dumneavoastră,

Departe de casa noastră

Ca suntem înfriguraţi

Si cu daruri incarcati

R

Nu mai este inc-o alta

Noapte scumpa ca aceasta

Nu uram pentru colaci,

Nu-ngheţam pentru pitaci!

Ci păstram deprinderi bune

De la vremile străbune

R

Busuioc verde pe jos

Sa ramaneti sanatosi

Casa sa va fie plina

De a Cerului lumina

Ziua Sfântului Vasile

Sa va fie tot spre bine

R

Sabina Ispas: O taină încifrată într-un text de colind sau o reconsiderare pe temeiuri autentice a viziunii etnologice asupra colindei româneşti

Este un act temerar acela prin care specialistul se abate de la regula ultimilor zeci de ani, căutând noi direcţii de interpretare şi noi valenţe ale fenomenelor folclorice, repunând în discuţie aspecte teoretice acceptate aproape unanim de specialişti şi folosite, adesea, drept bază de referinţă în multe analize.

Materialul pe care îl prezentăm face parte dintr-un grupaj de studii realizate dintr-o altă perspectivă decât cea familiară folcloristicii româneşti din ultimele decenii. Vom renunţa la căutarea acelor mult discutate şi comentate „rădăcini”, sisteme arhaice, care, la noi, cel mai frecvent, premerg perioada de formare a limbii şi poporului român şi care au fost urmărite de specialişti în materializările lor în diferite epoci, mai apropiate sau mai îndepărtate de timpul contemporan; vom căuta să relevăm semnificaţiile pe care le au motivele, elementele componente ale acestora, eroii şi acţiunile lor în textele de colind propriu-zis, din perspectiva simbolicii şi semnificaţiilor creştine, aşa cum se desprind ele din cercetarea textelor patristice şi dogmatice.

Într-una dintre lucrările sale P. Zumthor afirma cu convingere:
„Poezia medievală ţine de un univers care ne-a devenit străin”.¹ Considerăm că textele din repertoriul cetelor de feciori care merg cu colindatul cu prilejul sărbătorii Crăciunului îşi au originea într-o asemenea poezie medievală românească şi credem că ele ar trebui analizate şi dintr-o asemenea perspectivă. Acelaşi autor observă atunci când „cineva din secolul nostru se înfruntă cu o operă din secolul al XII-lea, durata despărţirii denaturează, până la suprimare, relaţia care se stabileşte de obicei între autor şi cititor cu ajutorul textului: abia de se mai poate vorbi de relaţie [...] - spune autorul - suntem siliţi să proiectăm asupra textului istoria şi cultura noastră cu scopul de a ni-l apropia într-un fel oarecare”. Dar „cel puţin această proiectare să evite primejdia analogiilor simplificatoare şi a justificărilor mitice”.² Observaţiile pe care le face P. Zumthor privind situaţia textelor epopeilor medievale ni se par cu atât mai caracteristice pentru textele colindelor noastre de ceată; în calitate de texte rituale ele se situează într-un context particular, care le conferă un statut aparte faţă de alte specii versificate cântate. Alături de epica versificată cântată - eposul eroic şi balada - colindatul acesta ne introduce în medievalitatea europeană căreia îi era integrată, atunci, cultura română, medievalitate care a fost foarte puţin studiată de folcloriştii români.

S-a invocat, în unele studii efectuate asupra colindatului, atitudinea „ostilă” a Bisericii faţă de fenomen, aceasta fiind un argument pentru susţinerea acelor „rădăcini păgâne” ale obiceiului pe care Biserica le-ar fi cunoscut şi le-ar fi condamnat. Atragem atenţia că s-au întreprins foarte puţine studii asupra textelor colindatului propriu-zis şi că, atunci când ele s-au făcut, s-a pornit, totuşi, de la această adevărată prejudecată privitoare la originea neapărat „păgână” a colindatului şi, implicit, a textelor conţinute în ritual.

Singura lucrare dedicată exclusiv, cel puţin în intenţie, studiului colindelor „religioase” este a lui Al. Rosetti şi datează din 1920.³ Nu credem că este potrivită denominarea unei anumite părţi a colindatului drept „religioasă”, întregul colindat fiind „religios” datorită funcţiei sale de ritual. Cele mai multe referinţe bibliografice pe care specialiştii le au în vedere atunci când discută „rădăcinile” colindatului provin din secolul trecut sau de la începutul secolului nostru, alt material documentar fiind destul de firav reprezentat. Sunt invocate mărturiile lui G. Heltai din 1552,⁴ şi ale pastorului Andreas Mathesius, din Cergăul Mic, judeţul Alba, care în memorialul din 1647 se plânge că enoriaşii săi bulgari, trecuţi la luteranism, practică colindatul lor „nelegiuit”.⁵ Este o luptă interconfesională, luptă dată între pastorii protestaţi şi populaţia română ortodoxă despre care am amintit. Toţi cei care au studiat impactul protestantismului cu celelalte religii creştine tradiţionale ştiu că un comandament prioritar pentru protestanţi a fost eradicarea tuturor practicilor şi obiceiurilor populare de esenţă ortodoxă sau catolică. Pentru ei cântările ortodoxe erau „diavoleşti” şi chiar practica colindatului, cu tot fastul şi complexitatea, era o revărsare de exuberanţă şi fericire care contravenea flagrant „sobrietăţii” preceptelor protestante. În majoritatea comunităţilor protestante de astăzi credinţe, obiceiuri, cântece de orice fel au fost reorientate spre noile concepte, iar folcloriştii care studiază aceste comunităţi cunosc istoria unora dintre ele şi o explică astfel. Esenţa ortodoxă a multora dintre textele colindatului românesc a făcut pe pastorii străini să pornească ofensiva împotriva obiceiului considerat de ei „păgân”.

Specialiştii prezintă, în cele mai dese situaţii, colindatul ca pe un obicei unitar, termenul generic fiind folosit fără nici un fel de nuanţare. Dar colindatul este alcătuit din mai multe secţiuni care au izvoare, semnificaţii şi funcţii diferite.⁶

Cât de larg răspândit era obiceiul colindatului pentru toate categoriile sociale, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, ne arată şi unele texte din cronici.⁷

Cu alte prilejuri am prezentat punctul nostru de vedere privitor la capacitatea unităţilor care alcătuiesc textul folcloric de a păstra înmagazinate diferite semnificaţii, întreaga simbolistică pe care au putut-o acumula de-a lungul sutelor de ani de circulaţie.  

Diferite comunităţi, în diferite epoci istorice, folosesc unele şi aceleaşi unităţi cu valori şi semnificaţii diferite. Unităţile acestea sunt purtătoarele unui evident polisemantism. Dacă semnificaţiile străvechi, ale căror rădăcini merg spre era precreştină, au fost şi continuă să fie scoase la lumină şi analizate, semnificaţiile pe care creatorii le-au putut da aceloraşi unităţi, din perspectivă creştină ortodoxă, în ultimii cca. 1500 de ani, nu par să-i fi preocupat prea mult pe folclorişti. În cazul colindatului nu s-a ţinut cont nici de tipul eminamente ritual al speciei, care este practicată la dată fixă şi deţine un foarte bogat şi unitar repertoriu de texte în circulaţie orală.

Este ştiut faptul că memoria colectivă funcţionează în limitele a 150-200 de ani şi, din această perspectivă, ar părea cel puţin neobişnuită menţinerea unei asemenea unităţi şi a vitalităţii de care specia încă dă dovadă, dacă nu am accepta că la baza fenomenului stau tocmai elementele de creştinism ortodox despre care am amintit. Nu intenţionăm să discutăm acum datele furnizate de arheologie şi istorie referitoare la vechimea şi continuitatea creştinismului pe teritoriul României. Cei interesaţi pot consulta atât tratatele de istorie a bisericii româneşti şi universale, cât şi documentele arheologice, filologice, istorice de care dispun disciplinele astăzi. Este suficient să specificăm atestarea Episcopiei de Tomis în secolul al III-lea d.Hr., etimologiile latine ale cuvintelor de bază care deservesc cultul creştin la români, atestarea documentară a sfinţilor şi martirilor, încă din primele secole ale creştinismului, pe teritoriul românesc pentru a susţine impregnarea culturii noastre tradiţionale orale cu concepte şi elemente de simbolică creştină. Nu se poate trece cu vederea nici întreaga perioadă medievală a culturii româneşti care a stat, în toate unităţile ei componente, sub semnul ortodoxiei.

Fapt cunoscut astăzi şi atestat încă din secolul trecut, colindatul este legat, la români, de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, sărbători care, de cel puţin un mileniu şi jumătate, sunt exclusiv creştine, indiferent dacă data aniversării a fost schimbată, în timp, din necesităţi de calendar sau din raţiuni teologice.⁸ Este evident că până în prezent studiile nu au urmărit descifrarea acestor legături şi semnificaţii creştine, mai ales la nivelul textului literar, cel mai accesibil şi, totodată, cel mai încărcat de asemenea specificitate. Considerăm că textele de colind, departe de a alcătui un fel de „bloc unitar”, pe ansamblul repertoriului, aparţin mai multor straturi succesive, a căror ordine de apariţie, în timp, ar putea fi stabilită cu un oarecare grad de aproximaţie. Primul strat, cel mai vechi, dezvoltă o simbolică creştină legată de credinţa din începuturi, din perioada imediat următoare apostolatului mergând până prin secolul al IX-lea. O a doua perioadă acoperă întregul ev mediu şi perioada de medievalitate târzie, de la noi, perioadă care deţine o doctrină teologică închegată, unitară, în care se puteau încadra toate conceptele fundamentale ale existenţei. În sfârşit, cea de a treia perioadă este cea a ultimilor 200 de ani, care a produs texte uşor de identificat şi analizat. Pentru descifrarea şi înţelegerea textelor din prima perioadă sunt necesare subtile şi profunde cunoştinţe teologice, unele din domenii foarte specializate ale teologiei.

Sfânta Mănăstire Vatoped: Scenariul „războiului serviciilor secrete” dintre Occident şi Rusia!

Vă prezentăm în acest articol câteva din semnele de întrebare pe care le ridică arestarea precipitată a Stareţului Efrem.
 

 Ne pune pe gânduri[1]

Întrunirea extraordinară a Dublei Sinaxe a Sfântului Munte din august 2011, la care au participat, în afară de reprezentanţii permanenţi, şi stareţii Sfintelor Mănăstiri, a provocat neliniştea Guvernului elen. “Acest organism suprem al Sfântului Munte a mai fost convocat în mod extraordinar şi în trecut, ca să abordeze problema prezenţei hitleriste în Sfântul Munte şi nu doar atunci”, după cum comentează aghioriţii.

 Statutul Sfântului Munte

 Sfântul Munte este un segment al statului grec aflat sub regim de autoadministrare şi care politic se supune Ministerului Elen de Externe, iar religios se află sub jurisdicţia Patriarhie Ecumenice de Constantinopol.

Teritorial este împărţit în 20 de regiuni autoadministrate. Fiecare regiune este constituită dintr-o mănăstire de-sine-stătătoare şi din diferite alte aşezări monahale care depind de aceasta (schituri, chilii, colibe, sihăstrii).

Responsabil pentru fiecare mănăstire este Stareţul, care este ales pe viaţă de către monahii mănăstirii. Stareţii tuturor mănăstirilor alcătuiesc Sfânta Sinaxă şi exercită puterea legislativă.

În paralel, în fiecare an, este ales de către mănăstire şi reprezentantul acesteia în Sfânta Chinotita care exercită puterea   
administrativă, în timp ce puterea executivă o exercită Sfânta Epistasie [gr. ἐπιστασία, supraveghere] şi este alcătuită din 4 membri aleşi din primele 5 mănăstiri în ordinea ierarhică a acestora. Sfânta Chinotită, ca autoritate supremă, controlează respectarea fidelă a Cartei Statutare a Sfântului Munte, alcătuită din 184 de articole, care a fost întocmită şi aprobată pe 10 mai 1924 la Karyes.

Statutul de autoadministrare a Sfântului Munte constituie un ghimpe în relaţiile dintre guvern şi Sfântul Munte, având ca vârf al iceberg-ului încercarea de încălcare a Constituţiei şi a Cartei Statutare a Sfântului Munte.

De asemenea, sunt încălcate şi convenţiile internaţionale ale admiterii Greciei în Uniunea Europeană, potrivit cărora aşezămintele aghiorite sunt scutite de plata TVA-ului.

Guvernul, printr-o lege anticonstituţională, încearcă să intervină în reglementarea scutirilor de impozite vamale şi fiscale care se aplică Sfântului Munte şi care încă din 1926 nu au fost încălcate niciodată, în ciuda grelelor situaţii istorice.

Sfânta Mănăstire Vatoped este a doua în ierarhia mănăstirilor aghiorite. Este situată la mijlocul laturii nord-estice a peninsulei. Katholikon-ul acesteia este închinat Buneivestiri a Maicii Domnului. Mănăstirea s-a aflat în centrul atenţiei publice în 2008, când a izbucnit scandalul politico-economic “Vatoped” prezentat ca având caracter infracţional în dauna domeniului public şi ai cărui principali protagonişti au fost persoane politice, şefi de servicii şi persoane fizice şi juridice private şi a cărui urmare directă a fost căderea guvernului K. Karamanlis (să reţin acest lucru!).

 Câteva date din istoricul mănăstirii

 Prima clădire a mănăstirii a fost construită de către împăratul Constantin cel Mare. În secolul al V-lea, această mănăstire a fost distrusă de împăratul Iulian Apostatul. Ea a fost reconstruită de către împăratul Theodosie cel Mare, ca semn de recunoştinţă pentru salvarea minunată a fiului său Arcadie care, potrivit tradiţiei, după ce a căzut din corabia sa arhipelag, a ieşit la uscat teafăr şi nevătămat prin mijlocirile Maicii Domnului şi adus într-un tufiş, de unde şi numele mănăstirii: “Vatopaidíon” [gr. βάτος, tufiş, παῖς, copil].

În septembrie 2009, Comisia Patriarhală pentru Sfântul Munte a pus în discuţie ştergerea termenului de “Mare” [gr. Μεγίστη] din titulatura Sfintei Mănăstiri Vatoped, despre care a afirmat că ar fi adăugat arbitrar şi impropriu, deoarece titlul de “Mare” aparţine istoric doar Mănăstirii Sfintei Lavre. Mănăstirea Marii Lavre este prima în ierarhia mănăstirilor aghiorite şi cea mai mare ca întindere. Cuvântul “lavră” înseamnă mănăstire cu un mare număr de monahi.

Mănăstirea Vatoped se află puţin mai la nord de extrema de sud-est a peninsulei Athos, pe o suprafaţă plată stâncoasă. La o distanţă de o oră şi jumătate de Karyes cu automobilul şi la vreo 7 ore de mers pe jos, iar de la coastă la doar 20 de minute, unde se află “şantierul naval” al mănăstirii.

La intrarea în mănăstirea s-a amenajat de curând o pistă pentru elicoptere, folosită la nevoie atunci când este greu accesibil drumul rutier. Mănăstirea este foarte mare, cu turnuri de fortificaţie […], cu aşa-numitele “opăritoare” de la intrările mănăstirii de unde monahii aruncau “ulei fierbine” ca să se apere de năvălirile piraţilor, complexul având structura arhitectonică a castrelor.

Mănăstirea s-a construit pe locul unde se pare că o existat cetatea pelasgică antică Akrothosi. În 963 d.Hr., Sfântul Athanasie Athonitul şi obştea sa a construit de la început zidul cu patru laturi în continuarea katholikon-ului Sfintei Mănăstiri având în capăt şirurile de chili, la îndemnul şi cu finanţarea prietenului său, împăratul Bizanţului, Nichifor Fokas.

Puterea monahală a Vatopedului, totalul monahilor şi a aşezămintelor dependente, variază azi între 320-330 de persoane.

 Revenind la actualitate

 Conturile Mănăstirii Vatoped au fost blocate şi continuă să rămână blocate, fără să existe nici o justificare legală, dorindu-se astfel să se provoace un adevărat marasm economic în viaţa mănăstirii.

Cercurile juridice apreciază drept paranoică intervenţia autorităţilor care se justifică prin acuzaţii de spălare de bani negri şi de finanţare a terorismului la Mănăstirea Vatoped.

În vizorul “serviciilor secrete străine” şi nu numai, se află regimul special de administrare a societăţii Sfântului Munte, legea “avatoului” şi obştea “răzvrătită” a Mănăstirii Esfigmenu.

O mărturie de “răzvrătire” a Mănăstirii Esfigmenu o constituie buletinul de ştiri al Mănăstirii Esfigmenu, care vorbeşte de intenţiile de anulare a privilegiilor Sfântului Munte.

Potrivit unor informaţii exclusive pe care le avem de ceva vreme, unele “cercuri extrainstituţionale şi instituţionale” pun la cale planuri de anulare parţială şi generală a legii “avatonului” şi, pentru a-şi atinge scopul, reclamă cu insistenţă urgenta înlăturare a obştii Mănăstirii Esfigmenu. Şi asta pentru că le apare ca inerent pericolul ca mănăstirea să devină polul principal al împotrivirii monahilor aghioriţi – şi nu numai – faţă de a abrogarea legii “avatonului”.

În acest spirit se pare că într-adevăr au avut loc mai multe discuţii în Consiliul Europei, existând în acelaşi timp o mişcare de abrogare a legii “avatonului” şi din partea unor femei din cercurile politice, independent de Consiliul Europei (vezi interviul Annei Karamánou, fost europarlamentar al PASOK, 2003).

În acest scop, puţinele surse de informare de care dispunem şi pe care le prezentăm cu toată reţinerea, susţin că au avut loc cu ştiinţa Patriarhului Ecumenic primele tatonări ale unor reprezentanţi aghioriţi ai sfintelor mănăstiri cu privire la anularea legii “avatonului”. Din răspunsul lor reiese că această problemă pusă de SUA şi UE este negociabilă.

Astfel, neoficial, s-a pus în mişcare o întreagă procedură de anulare a legii avatonului prin impunerea la început a unei intrări controlate a femeilor (care va constitui, desigur, alibiul pentru deplinul control al Sfântului Munte).

În planul la care se pare că vor recurge este cuprinsă anularea legii “avatonului”, într-o primă fază, doar în două mănăstiri mai accesibile ale Sfântului Munte, una din partea de est şi una din partea de vest. Sfânta Mănăstire Vatoped se află “cu totul întâmplător” în partea estică şi se pare că ar putea fi prima victimă a planului de anulare a legii “avatonului”.

Orice legătură dintre “scandalul” Vatopedi şi încercarea de “cucerire” a Sfântului Munte constituie până în prezent o simplă ipoteză, datorită lipsei de date doveditoare. Însă indiciile încep să devină mai clare, iar studiul acestora şi concluziile, va constitui obiect de studiu ştiinţific pentru istoricii din viitor.

Întregul “scandal” Vatoped conţine şi “cute” care nu au fost făcute publice sau nu au fost încă investigate suficient, consider că din motive oportuniste. Cea mai importantă întrebare care se pune este: de ce SUA şi UE doreşte să se anuleze legea “avatonului” în Sfântul Munte?

Cu toate acestea, neliniştea aghioriţilor ţine mai mult de intenţia de controlare a posibilelor reacţii de împotrivire faţă de aplicarea unei asemenea hotărâri care vor avea loc atât în Sfântul Munte, cât şi în afara acestuia. Adică, o hotărâre care în fapt va adeveri şi va îndreptăţi politica bisericească de ani de zile a obştii Mănăstirii Esfigmenu legată de legea “avatonului”. O asemenea evoluţie, prin forţa lucrurilor, ar putea să facă din Sfânta Mănăstire Esfigmenu pârghia principală a opoziţiei tuturor celor care se refuza anularea legii “avatonului”. Se consideră că atunci se vor tulbura echilibrele instabile ale unităţii ortodocşilor, iar urmările vor fi neprevăzute.

Din acest motiv şi pentru a se evita o asemenea eventualitate intră în acţiune “serviciile secrete străine”, care programau, aşa cum afirmă aceleaşi surse, ca în vara lui 2011 să aibă loc alungarea obştii din mănăstirea istorică Esfigmenu. Însă, pentru că până acum toate aceste încercări ale lor nu numai că au căzut în gol, dar în plus au constituit cauza alăturării şi altor susţinători ai mănăstirii, pe masă s-a pus spre cercetare scenariul incredibil şi în acelaşi timp inacceptabil al alungării monahilor din mănăstire.

Astea sunt scenarii ruşinoase pentru cei care le pun la cale.

Pe scurt voi menţiona proiecte mai largi de “atacare” a Bisericii Ortodoxe şi de “cucerire” a Sfântului Munte de către parlamentari şi politicieni meschini, dar şi de mişcări de clerici care dau motiv de supoziţii  care nu se potrivesc cu haina pe are o poartă.

Patriarhul Ecumenic se prezintă ca neavând nici un amestec, dar indirect a manifestat o poziţie fermă împotriva “răzvrătitei” obşti monahale. Vor ajunge să spună turmei creştine că monahii care nu acceptă abrogarea legii “avatonului” şi nici ecumenismul sunt unii care se comportă ca monahii “răzvrătiţi” ai Esfigmenului.

Astfel, în mod indirect, se va înăbuşi şi orice mişcare care se împotriveşte dialogurilor ecumeniste şi unirii cu celelalte confesiuni creştine, în timp ce se aşteaptă crearea unui climat favorabil pentru unirea de fapto cu Vaticanul şi care se pregăteşte prin dialogul teologic aflat în desfăşurare.

Călugăr sirian din Valea Creştinilor, bursier în România: Nici 2% sau 3% din ce auziţi în mass-media că se întâmplă în ţara mea nu este adevărat

Media internaţională prezintă de multe ori în ultima vreme Siria drept o ţară măcinată de revolte populare. Din veştile pe care le primiţi de acasă, sunt aceste ştiri întemeiate?

Dumnezeu să ne ierte, din ce auziţi în mass-media, nici 2% sau 3% nu este corect. Acum media spune că acolo este război sau revoltă, şi nu este corect deloc. S-a întâmplat ceva la un moment dat: musulmanii fanatici, care nu sunt din Siria, au încercat ceea ce reuşiseră în Egipt şi Tunisia, dar, slavă lui Dumnezeu, nu au reuşit şi au încetat. Creştinii participă la viaţa politică şi susţin regimul, pentru că sunt mulţumiţi. Ne-a dăruit Dumnezeu o ţară foarte bună, la care mulţi au râvnit pentru a o prăda, dar am fost protejaţi.

Integral la http://www.ziarullumina.ro/articole;1807;1;66394;0;Calugarul-sirian-din-Valea-Crestinilor.html

Părintele Arsenie Papacioc: "Viaţa adevărată e Dincolo!"

Schimnicul de la malul mării s-a "adăugat la cele veşnice"

Autor: TUDOR CIRES

 Foto: Victor Stroe / Intact Images  

M-am întrebat de ce părintele Arsenie Papacioc a ales malul mării ca loc în care să cunoască nemărginirea dragostei de Dumenzeu şi acel "aeternum vale" al făpturii subţiri şi evanescente... Poate, mă gândesc, acolo, la Techirghiol, l-a mânat destinul său creştin: să-şi mântuie viaţa călătoare sub acoperământul unei biserici de lemn –  şi ea, tot călătoare; acea bisericuţă strămutată din munţii regali ai Caraimanului – care veghează şi castelul de la Sinaia – până la Techirghiol, de teama că "s-ar arde-ntr-o noapte". Ori, poate, prea multele întrebări ale celor mulţi, la care se simţea chemat să răspundă, nu l-au lăsat să stea prea mult într-un loc. Şi parcă nici n-ar fi de mirare, când însuşi Apostolul Andrei şi-a deschis calea încreştinării noastre pe la Dunare şi pe la Mare, când Athosul creştin ortodox e-nconjurat din trei părţi de mare, când domnul poeziei noastre, Eminescul, privea marea ca pe o poartă a morţii şi a vieţii celei veşnice...

Dacă Arsenie Papacioc ar fi ajuns să împliniească, anul acesta, 98 de ani, ar fi rămas la fel de tânăr în spi­rit, aşa cum l-am cunoscut într-o amiază de toamnă, la Techirghiol. Eram faţă în faţă: eu, părând un bătrân obosit de sine şi de lumea sa, el, părând un tânăr etalându-şi fervoarea pentru Dumnezeu şi răspunsurile măiestrite la întrebările imposibile ce i le puneam.

"Dumneavoastră, mi-a zis el atunci, nu e suficient că m-aţi cunoscut dacă întâlnirea noastră nu schimbă ceva. De folos ar fi dacă v-aţi rupe niţel şi pentru altul. Drumul ăsta este cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă spun lumii: «Iubiţi-vă vrăjmaşii!», simt oamenii fremătând de parcă le-aş fi săgetat inimile. «Până aici, Părinte! Asta nu putem face!» Dar nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru că focul iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumină, că acolo e întune­ric..."

Povestea monahului de la malul mării, Arsenie Papacioc, e însă mult mai lungă şi mai complexă, iar cu trecerea timpului faptele lui apar tot mai semnificative. Dacă n-ar fi murit anul acesta, n-ar fi murit niciodată. Acum, când nu mai este, ştim sigur că el continuă să fie cu noi, adăugându-se la veşnicie, cum el însuşi spunea: "În învăţătura creştină, îmi spunea părintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mântuitorul: «Şi a trecut de la moarte la viaţă!». Auziţi? Viaţa e Dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă..."

"Natura are un Duh şi nu-l putem ignora"

Dumnezeu este "Calea, Adevărul şi Viaţa". Părintele Arsenie Papacioc a binevoit să-mi împărtăşească o amintire din copilărie: "Eu sunt crescut la ţară, şi aveam oi, şi am văzut o oaie dând din picior şi apoi culcându-se. Şi am văzut că face asta încă o oaie, şi încă una... Şi am întrebat-o pe mama ce fac oile acelea? «Se-nchină, mamă, se-nchină!», mi-a răspuns. Şi-atuncea, eram măriflor, mi-am luat seama şi mi-am zis: «Oaia nu ştie că e oaie, ea trăieşte şi e de folos. Şi uite că ea ştie că în toate există un duh sfânt. Dar eu, ca fiinţă care ştiu că sunt om?!...». Şi m-am pus şi eu pe închinat înainte de culcare. Aceasta este educaţia, prin exemplul mişcărilor vieţii. Natura are un Duh şi nu-l putem ignora."

Sursa: Jurnalul naţional

Ce conțin cu adevărat apele minerale de pe piața românească și care depășesc nivelurile de toxicitate

Mii de litri de apă au fost retrași de pe piața românească zilele acestea, în zona Botoșani, aceasta fiind improprie consumului. Este vorba de apa marca Saguaro. Ce conțin însă celelalte ape minerale, pe care le consumăm zi de zi?

“Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România a realizat in mod independent si impartial analize pe apele minerale disponibile pentru consumatorii din Romania spre consum”  - se arată într-un comunicat al Asociației, remis B365.ro.
Aceste analize s-au realizat intr-un laborator din Romania, acreditat RENAR pentru analize de indicatori de calitate ai protecţiei mediului din probe de ape, sol, deşeuri, nămoluri, emisii şi imisii în aer. Laboratorul este de asemenea acreditat de catre Ministerul Sanatatii pentru monitorizarea de control a apei potabile.

Au fost selectate de pe piata 20 de marci de ape minerale dupa cum urmeaza:

Bilbor – apa minerala naturala carbogazificata;
Poiana Negri – apa minerala naturala, natural carbogazoasa;
Aqua Carpatica – apa minerala naturala carbogazificata;
Izvorul Minunilor – apa minerala naturala carbogazificata Stana de Vale;
Keia – apa minerala naturala carbogazificata;
Dorna – apa minerala naturala carbogazificata-Poiana Vinului;
San Benedetto – acqua minerale naturale Oligomiinerale-Frizzante;
Carpatina Forte – apa minerala naturala carbogazificata-Izvorul Tosorog;
Roua muntilor – apa minerala naturala carbogazificata sursa S1 si S2 Covasna;
Biborteni Forte – apa minerala naturala carbogazificata sursa Biborteni;
Stanceni – apa minerala naturala carbogazificata Sursa Stanceni;
Hera – apa minerala naturala carbogazificata -apa minerala din Muntii Apuseni
Tusnad – apa minerala naturala carbogazificata Sursa Tusnad Nou;
Bucovina – apa minerala naturala carbogazificata Sursa F2-Rosu-C7-Secu;
Borsec – apa minerala naturala , natural carbogazoasa;
Buzias – apa minerala naturala carbogazificata- Forte Sursa F2bis Buzias;
Perla Harghitei – apa minerala naturala imbogatita cu CO2 de la sursa-Snacraieni;
Evian – apa minerala naturala necarbogazoasa (plata) Sursa Evian Spring Loc de origine Evian-les Bains Franta;
Perrier – apa minerala naturala carbogazoasa imbogatita cu CO2 de la sursa Producator Nestle Waters Franta;
Vittel – apa minerala naturala necarbogazoasa (plata) Sursa Bonne Source Franta

Rezultatele acestor teste au fost dupa cum urmeaza:

Apă oligominerală sau slab mineralizată – reziduu fix sub 500 mg/L – Stânceni (441 mg/L), Vittel (419 mg/L), Perrier (370 mg/L), Evian (306 mg/L) şi Hera (98,3 mg/L).
La categoria foarte slab mineralizată – reziduu fix sub 50 mg/L – nu se încadrează nici un sortiment.
Apă puternic mineralizată – reziduu fix peste 1500 mg/L – Perla Harghitei (3330 mg/L), Tuşnad (1760 mg/L) şi Borsec (1510 mg/L).  Acest tip de apă poate produce probleme celor cu tendință de formare a pietrelor la rinichi.
Sulfatată – conţinut de sulfaţi peste 200 mg/L – nu se încadrează nici un sortiment.
Clorurată – conţinut de cloruri peste 200 mg/L – Tuşnad (284 mg/L)
Calcică – conţinut de calciu peste 150 mg/L – Borsec (341 mg/L), Dorna (276 mg/L), Aqua Carpatica (250 mg/L), Biborţeni (203 mg/L), Tuşnad (201 mg/L), Poiana Negri (195 mg/L), Bilbor (152 mg/L). Acestea pot dăuna celor care au tendința de a face nisip sau pietre la rinichi.
Magneziană – conţinut de magneziu peste 50 mg/L – Borsec (83,6 mg/L), Tuşnad (70,2 mg/L) Aqua Carpatica (61 mg/L) şi Biborţeni (59,1 mg/L). Aportul de magneziu este benefic pentru sănătate, acest mineral fiind necesar organismului pentru o bună activitate musculară și nervoasă.
Sodică – conţinut de sodiu peste 200 mg/L – Tuşnad (243 mg/L). Acest tip de apă poate dăuna celor cu tensiune arterială ridicată.
Corespunde pentru regim sărac în sodiu – conţinut de sodiu sub 20 mg/L – Izvorul Minunilor (1,25 mg/L), Hera (1,46 mg/L), Keia (1,46 mg/L), Aqua Carpatica (4,34 mg/L), San Benedetto (5,52 mg/L), Evian (6,35 mg/L), Vittel (6,96 mg/L). Perrier (10,9 mg/L), Carpatina Forte (14,1 mg/L) şi Bucovina (18,2 mg/L).
Pentru indicatorul pH avem unele sortimente care au o aciditate mai mare (pH mai mic de 5 – valoare acceptată ca normală pentru o apă potabilă):Izvorul Minunilor (pH = 4,81), Keia (pH = 4,92) şi Hera (pH = 4,87). Această aciditate se datorează dioxidului de carbon adăugat în exces. PH-ul neutru pentru apă este 7, tot ceea ce depășește acest nivel fiind apă alcalină, iar ceea ce este sub 7 – apă acidă. Organismul uman are un pH de 7,4, pentru a funcționa normal. Excesul de aciditate din organism poate fi combătut bând apă alcalină.
Ape care nu se încadrează în normele legale
La capitolul toxicitate se remarcă faptul că majoritatea sortimentelor se încadrează în cerinţele Normei tehnice care reglementeaza piata apelor minerale.
Există însă și depășiri :
Pentru indicatorul Nitriţi sortimentul Buziaş este la limită cu o valoare de 0,11 mg/L pentru o concentraţie maximă admisă de 0,1 mg/L. La acest indicator se remarcă valori sub limita metodei pentru majoritatea sortimentelor. Nitriții sunt periculoși pentru sănătate în cantitate peste limite – se pot transforma în substanțe carcinogene.
Pentru indicatorul Bariu sortimentul Tuşnad prezintă o valoare de 1,69 mg/L când valoarea concentraţiei maxime admise este de 1 mg/L.
A fost folosită o interpretare a rezultatelor doar prin raportarea acestora la Normele tehnice care reglementează piaţa apelor minerale din Romania.

Sursa: b365.ro

HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR”

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Domnul Iisus Hristos revine pe pământ în fiecare decembrie, parcă la fel de discret, dar provocator şi, mai ales, plin de nespusă iubire, ca în poemul marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski [1], care a imaginat cu neegalat talent întâlnirea Sa cu marele inchizitor.
Pictura din tripticul lui Ilya Glazunov, ilustrand Legenda Marelui Inchizitor din romanul “Fratii Kramazov” a lui F. M. Dostoievski
Coborât cu aceeaşi smerenie cu care venise şi odinioară şi împărtăşind oamenilor aceleaşi binecuvântări şi minuni, Hristos găseşte la începutul secolului al XVI-lea un creştinism interesat şi străin; la fel de interesat de darurile Sale − în ceea ce-i priveşte pe cei mulţi −, dar străin de Duhul Său − în ceea ce-i priveşte pe conducători. Bucuros să-L revadă într-o primă fază, poporul este copleşit apoi imediat de frică la vederea celor ce stăpânesc acum lumea şi, iubindu-şi mai mult viaţa decât soarta, Îl lasă iarăşi singur în mâna dregătorului.
Discret, tăcut şi smerit în faţa celui care Îl arestează (iată, din nou!), Domnul arată aceeaşi siguranţă de Sine cu care ne-a obişnuit; aceeaşi autoritate, aceeaşi convingere că tot ce a fost de spus s-a spus deja şi că tot ce s-ar mai putea adăuga ar atenta la libertatea pe care marele inchizitor o demonizează atât de mult.
Pe cât de discret şi de tăcut, pe atât de provocator priveşte Hristos cum uzurpatorul Său se zbate în chinurile propriei viziuni asupra vieţii, o viziune care a falsificat grosolan Evanghelia şi Viaţa. În faţa tăcerii Sale, marele inchizitor perorează dezvinovăţindu-se până la epuizare, în timp ce Domnului I-a fost de ajuns să i Se arate doar… Siguranţa Lui îl ustură, iar tăcerea Sa îl doare, zădărnicindu-i pledoaria pe cât de ferventă, pe atât de perversă şi de inutilă.
Ceea ce îl copleşeşte, însă, pe cel ce s-a arătat atât de „tulburat” de incomoda apariţie a Domnului pe pământ a fost nemaisperata Lui iubire. Sărutul Său, ultimul lucru la care s-ar mai fi putut aştepta marele inchizitor după o atare „primire”, este mai tulburător decât sărutul lui Iuda.

Viaţa Cuviosului Simeon cel nebun pentru Hristos. Înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor.

Sfîntul vedea încă şi tainele gîndurilor inimilor omeneşti. Acest lucru s-a arătat astfel: aproape de cetate era o mînăstire, în care, vorbind doi părinţi, făceau cercetare despre Origen şi ziceau: "Pentru ce un înţelept ca acela a căzut în eres şi a pierit?" Deci, unul zicea că înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor. Celălalt zicea că este cu neputinţă omului ca să vorbească şi să scrie unele ca acelea, fără darul lui Dumnezeu, învăţături care şi pînă astăzi se primesc bune de cei dreptcredincioşi. Astfel ei, pricindu-se şi neînţelegîndu-se, au zis unul altuia: "Se aude că pustia Iordanului are mari sfinţi părinţi înţelepţiţi de Dumnezeu. Deci, să mergem acolo, doar vom găsi pe acela ca să ne dezlege îndoiala noastră". Astfel, sfătuindu-se ei, au mers mai întîi în Sfînta Cetate a Ierusalimului şi, după ce s-au închinat la Sfintele Locuri, s-au dus în pustiul Mării Moarte.
Acolo, după rînduiala lui Dumnezeu care n-a defăimat ostenelile lor, au găsit pe Cuviosul Ioan, ce era prieten şi împreună pustnic cu Simeon; însă acum ajunsese şi Ioan în măsura cea desăvîrşită a sfinţeniei şi avea şi el darul proorociei. El, văzînd pe părinţii care veniseră la dînsul, a zis către dînşii: "Bine aţi venit, voi cei ce aţi lăsat marea şi voiţi să scoateţi apă din iezerul cel uscat". Deci, făcîndu-se între dînşii altă vorbire duhovnicească şi pomenindu-se pricina cea despre Origen, Cuviosul Ioan a zis către cei ce veniseră: "O, părinţilor, eu încă n-am luat de la Dumnezeu un dar ca acesta, ca să pot socoti pe cele neştiute, dar să mergeţi la nebunul Simeon, cel din cetatea voastră. Acela vă va spune toate ce-l veţi întreba".
Ei, întorcîndu-se la locul lor, s-au dus în cetatea Emesei şi întrebau: "Unde este Simeon, stareţul cel nebun?" Unii le-au răspuns, rîzînd: "Ce voiţi să auziţi de la un nebun, care pe toţi îi sminteşte şi îi ocărăşte, dar mai ales pe monahi îi dosădeşte?" Ei nebăgînd de seamă acele cuvinte, căutau pe bătrîn şi l-au găsit în casa unui vînzător de legume, zăcînd pe bob şi mîncînd din acelea ca un urs. Atunci unul dintr-înşii, smintindu-se, a zis singur în sine, rîzînd: "Cu adevărat la mare înţelept am venit să învăţăm! Mult ne va învăţa acesta?" Apoi, apropiindu-se de dînsul, a zis: "Binecuvintează, părinte!" El, uitîndu-se la dînşii, cu mînie le-a zis: "Rău aţi venit şi cel ce v-a trimis la mine este un nebun!" Apoi, sculîndu-se, a lovit tare peste obraz pe cel ce se smintise şi i-a zis: "Pentru ce huleşti bobul şi spui că este înmuiat de 40 de zile? Origen n-a mîncat de acesta; ci, intrînd în mare, n-a putut să iasă dintr-însa; şi astfel s-a înecat în adînc! Duceţi-vă de aici! Duceţi-vă, că veţi fi bătuţi!" Ei s-au dus, minunîndu-se de mai înainte-vederea stareţului. Căci mai înainte de a-l întreba ei despre Origen, el le-a spus totul despre înecarea lui în marea Scripturii.
El a pomenit şi despre cel ce i-a trimis la dînsul. Le-a înţeles şi gîndul inimii lor, dar nu putea să spună la nimeni nimic de dînsul. Că a zis despre bob, că este muiat de patruzeci de zile, să se înţeleagă că el a petrecut atîtea zile fără de hrană, precum a spus singur de aceasta mai pe urmă prietenului său, diaconul Ioan.

Despre Ceata de feciori din Margineni (Tara Fagarasului) la 1932

Despre ceata de feciori din Margineni cel mai bine vorbeste Traian Harsenie in 1932, mult mai bine dacat am putea noi spune acum. Gasiti mai jos intregul capitol al cetei din Margineni asa cum aparea ea in anii aceia si cum, in mare parte, s-a pastrat pana astazi. 

CEATA DE FECIORI DIN MĂRGINENI

O singură ceată. Vătav numai la Crăciun. Se face ceată în fiecare an. Informatori: Victor Şendruc, 29 ani, 6 cl. prim., în ceată de patru ori, de două ori vătav; Matei Ilie, 32 ani, 4 cl. prim., în ceată de două ori, amândoi cu armata făcută.

Constituirea cetei „Se strâng prin 1 decemvrie şi formează ceata, prima dată pe stradă, apoi la unul din ei. Se strâng ficiorii de la vârsta de 18-19 ani. După ce se strâng, se alege un vătav şi o seamă de jupani şi domni. Astfel se alege un aşuşor, care e primul jupan (e administratorul cetei) - un stegar mare, care e domnul întâi. Apoi se aleg jupanul al doilea şi domnul al doilea, jupanul al treilea şi domnul al treilea, etc. Jupanii sunt cu un grad mai mare şi au în frunte pe vătav, domnii sunt un grad mai mic şi au în frunte, afară de vătav, pe stegar; de partea lor e steagul. Toţi sunt însă sub comanda vătavului. Se aleg apoi, după jupani şi domni, un crâşmar şi un colcer. Crâşmarul e pentru băuturi, iar colecerul pentru colaci."

„Alegerile se fac prin înţelegere: „E bun? - e bun." Se pun pe rând vătavul, aşuşorul şi stegarul întâi, ceilalţi se dau ei, după vechime. Alegerile se fac numai de către cei care stau în ceată. Stau în ceată de la 7 la 12 inşi, câţi sunt şi câţi vor să intre." „După alegeri, vătavul se ridică de trei ori cu scaunul în sus şi ficiorii strigă în grup: „Hop!" Ceilalţi nu se ridică." „Se pune câte o sută de lei ca arvună, când se ridică vătavul. După ce dă arvuna, e sigur pe gradul şi locul lui, e ca o legătură." Până la Crăciun. „După ce se strâng în ceată, îşi caută o gazdă. întreabă întâi gazda veche, dacă mai vrea să-i primească. Gazdei nu i se dă nimic, în schimb are porţie la toate cât un ficior. Se face tovarăş cu ceata, pierde şi câştigă cu ei." „Tomnesc lăutarii din vreme, pleacă vătavul, aşuşorul şi stegarul de obicei la Făgăraş (în oraş) şi tomnesc cam patru muzicanţi. Plătesc 1800-2400 lei. Le mai dau colaci şi lemne." „Învaţă apoi colindele în toate serile la gazdă. Sunt obligaţi să vină, altfel li se dă amendă 1 kg de vin sau un pol parale." „Cu o săptămână înainte de Crăciun, cam duminica, se face steagul. îl face o femeie care se pricepe, fiind ajutată de fete. Stegarul umblă după cele de lipsă şi răspunde de ele. Steagul se face din „frunze" (adică betelii din coadele fetelor), patru cârpe, iederă la vârf, sus în formă de cruce, cu clopoţei şi zurgălăi. Steagul se face la gazdă şi rămâne acolo. După ce e gata, e preţuit de ceată în bani, cam cu 2500 lei, şi stegarul e răspunzător de el." „În joia dinspre Crăciun, strâng lemne din sat de la fiecare casă. Din ele ard'la gazdă, dau la muzicanţi, dacă s-au tomnit aşa, sau Ie licitează şi pun banii la cheltuieli." „Aproape de Crăciun fac târguielile şi cumpără vinul. Mai iau cu împrumut până scot bani din sat şi pot plăti." „În ajun, se adună pe la 12 ziua la gazdă, cu toţii şi vătavul îi rânduie de taie lemne pentru sărbători. Vin muzicanţii. Vătavul şi aşuşorul cheamă pe primarul satului la o masă pe care o dă gazda din puterea Iui. Iau masa, apoi ceata pleacă la colindat. Atunci ficiorii se îmbracă de sărbătoare şi îşi mai pun cingători în tricolor pe umăr, iar vătavul două cruciş. îşi pun toţi iederă la fel în căciuli, unul ca altul."

Colindatul „în ajun, după masa, cu primarul satului, ficiorii ies în uliţă şi strigă de trei ori „Hop!,,, apoi se întorc în casă şi colindă prima dată pe gazdă, după care pornesc mai departe. încep de la un anumit punct, care cum vine, căci nu se mai alege nimeni. înainte se alegeau fruntaşii, dar erau supărări şi s-a lăsat obiceiul. Pe uliţă, merg la rând, după grad, unul după altul. Lăutarii merg în urmă cântând. Ficiorii strigă şi hopăie, ca să se ştie că vin. Unii primesc în casă, alţii nu-i primesc. Cei care nu-i primesc ies la poartă cu cinstea şi pe aceştia nu-i mai colindă, numai le mulţămesc. Nu se întreabă. Omul stă în poartă, dacă nu-i lasă, altfel intră de-a dreptul."

„Unde îi lasă în casă, ceata intră în curte şi vătavul strigă: „Jupanul al doilea", etc. - până ajung la crâşmar şi colcer. Apoi vătavul deschide uşa spunând:

„Lasă-ne în casă, jupâne gazdă,

C-afară plouă de varsă,

Streşinile pică,

Bune haine strică"

şi când a ajuns Ia masă, începe „Naşterea" (tropar). La masă, se aşează vătavul cu jupanii, de o parte şi stegarul cu domnii, de cealaltă parte, stegarul aşezându-se lângă vătav. Se cântă pe două partide la colinde, jupanii şi domnii Unde-i lasă, se cântă întâi „Naşterea", după care urmează joc. Fac un joc, două.

Joacă numai o parte din ficiori, ceilalţi stau jos la masă. De obicei primii patru în grad stau la masă. După joc se spune o colindă după cum are copil, băiat sau fată, sau n-are copii. Se întreabă pe cine să colinde. Unde e mort sau e jale în casă, se cântă „O, ce veste minunată" (textul cunoscut). Când dă bani, colindă mai multe. Mai fac un joc după a doua colindă şi vătavul se scoală în picioare şi mulţumeşte:"

„Ho, ho, ho, ficiori, luaţi în nume de bine de la jupânu gazdă că ne-a cinstit foarte frumos" - rosteşte vătavul. Ceata zice în cor: „Hei, foarte frumos mulţămim de cinste şi omenie. De unde o golit, Dumnezeu să împlinească cu miile şi sutele". Dau apoi mâna cu gazda, iau darurile şi pleacă. Se mai începe colindatul şi de la portiţă, rostind „Lasă-ne, etc." sau la uşă, începând colinda fără să mai facă apelul." „Se dă colac, carne şi 10-20 lei. în casă, darurile se aşează pe masă. Scot din sat până în 7000 lei."
...

Reproducem numai două colinde, celelalte fiind din cele răspândite şi de mult publicate.

Colinda pentru fată

(Fiecare partidă cântă un rând)

Ia Mărio (X) veadra-n braţe

Şi mi-o pleacă prin grădină,

Prin grădină la fântână.

Fântâna o fost docolită

Tot cu vineţi porumbei,

Dar nu-s vineţi porumbei,

Că sunt peţitorii ei.

Pe fereşti că şi-or veniră

Şi la grâu şi-or ciuguliră.

Dar tu, fiico, draga maichii,

Intră-n casă, şterne masă

Şi pe masă grâu revarsă

Şi pe grâu colac de grâu.

Iar Măria (X) cea frumoasă

Las-să-mi fie sănătoasă.

„După care se scoală cu toţii în picioare şi strigă: „Trăiască Măria la mulţi ani!" şi Măria vine de dau mâna cu ea."

Colinda de ficior

(Fiecare partidă cântă două rânduri)

De şade mi şade

Matei (x) bun băiat,

Poarta raiului.

Dinaintea lui

Pe masă de-argintu (bis)

Măr şi-o răsăritu,

Mere şi-o făcut,

Mere roşioare.

Frunza-i vinecioară.

Vântu şi-o bătutu,

Vântu raiului,

Masă-o ţintuitu

Cu ţinte de-argint (bis).

Matei cel frumos

Să-mi fie sănătos.

„Se scoală în picioare şi strigă: „Trăiască Matei la mulţi ani!" şi dau mâna cu el."

Noica despre mecanicism si computer

Mecanicismul e o sărăcire de fiinţă. Computerul e punctul culminant al acestei sărăciri. Această “maşinuţă” magică desparte omul de realitate, de lucruri, fără ca el s-o conştietizeze.

Parintele Ioanichie Balan - Despre Nasterea Domnului. "E vremea alegerii!"

Sursa: Filme Ortodoxe

Stareţul Efrem a decis să se prezinte autorităţilor

Luni seară Sfânta Kinotită (consiliul de conducere a Sf. Munte format din toţi reprezentanţii celor 20 de mănăstiri din Sf. Munte) a descins la Vatoped, prezentând o scrisoare de susţinere la adresa obştii mănăstirii precum şi a stareţului acesteia. Evenimentul a fost unul istoric, pentru prima dată după mulţi ani Sfânta Kinotită se întâlneşte cu obştea unei mănăstiri la ea acasă, într-un astfel de mod.

Membrii Kinotitei şi-a exprimat pe de o parte sprijinul faţă de mănăstirea încercată iar pe de altă parte au dezaprobat arestul preventiv aplicat părintelui Egumen Efrem, o măsură abuzivă ce încalcă atât legile Greciei cât şi pe cele ale Sf. Munte. Adunarea a avut loc fără prezenţa părintelui Efrem care era la chilie, bolnav.

De asemenea Sfânta Koinotită l-a vizitat pe Părintele Stareţ la chilie reasigurăndu-l de sprijinul acesteia precum şi de faptul că se va înainta o scrisoare către Procurorul Curtei Supreme de Justiţie, Ioannis Tendes în care Sfânta Koinotită garantează pentru p. Stareţ Efrem că nu va părăsi mănăstirea.

Pe de altă parte, p. Efrem, cu toate că este bolnav, a decis să se prezinte autorităţilor, pentru a nu da loc la bănuieli şi suspiciuni, chiar şi fără voie (datorită bolii sale) şi chiar dacă este acuzat total pe nedrept.

Luni seara târziu toată obştea s-a adunat în holul neîncăpător de lângă chilia părintelui stareţ (chilia fiind de dimensiuni total neîncăpătoare, aprox. 2.5 x 3 m) pentru a asculta ultimul cuvânt de folos. Atmosfera a fost foarte caldă şi duhovnicească. Cu această ocazie, părinţii i-au pregătit un cadou p. Stareţ: o icoană mică cu Iisus întemniţat.

Marţi dimineaţa înainte de plecare s-a oficiat Paraclisul Maicii Domnului.

Sursa: pemptousia.ro

Scrisoarea Sfintei Chinotite către Egumenul Efrem de la Manastirea Vatopedu

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos
Nr. Φ.4/5/3069
Karyés 13 decembrie 2011 (stil vechi)

Către Preacuviosul
Sfântul Egumen
Al Sfintei Mânăstiri Vatopaídi
Arhim. Efrem
Şi cinstitei obşti celei împreună cu el

Prin prezenta,
Preacuvioşia noastră,
Vă îmbrăţisăm frăţeşte întru Domnul.

Cu multă tristeţe şi surprindere am luat cunoştinţă de emiterea mandatului de reţinere în vederea arestării Preacuvioşiei Voastre.

O durere adâncă ne pricinuieşte, precum întregii comunităţi aghiorite, emiterea precipitată şi trimiterea mandatului de reţinere în preziua luminatului praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, graba neexplicată şi mobilizarea unei puternice forţe poliţieneşti, precum şi trimiterea urgentă a procurorului, încălcându-se rânduielile aghiorite, pentru reţinerea Dumneavoastră, ca şi cum ar fi vorba de persoana unui răufăcător deosebit de periculos. Aceste acţiuni ofensează sentimentul religios al poporului credincios, al Preasfintei noastre Biserici şi a monahismului aghiorit.

Sfinţi părinţi şi fraţi, împreună luăm parte la durerea, la nemaiîntâlnita încercare şi la crucea pe care o ridicaţi în această sfântă zi, în care cu nedreptate este defăimat şi purtat în închisoare Părintele Vostru duhovnicesc, cunoscut din tinereţile sale pentru dragostea pentru Biserică şi monahism, pentru îndelungata slujire atât în Sfânta Voastră Mănăstire, cât şi, în general, în Sfântul Munte. Într-atât, încât prin persoana sa este lezată întreaga frăţie aghiorită.

Împreună părtaşi şi împreună pătimitori la această încercare a Voastră, ne exprimăm prin prezenta noastră scrisoare pecetluită de Sfânta Chinotită, întreaga susţinere a Sfintei Chinotite, înconjurându-l pe sfântul egumen cu neştirbită încredere, respect şi sincera noastră dragoste în Hristos.

Vă urăm din inimă ca Întruparea mântuitoare a Domnului nostru, prin mijlocirea Întâistătătoarei acestui loc, a Născătoarei de Dumnezeu, să Vă întărească, să Vă pună un sfârşit bun încercării acesteia şi să risipească atacurile vrăjmaşului şi ale duşmanilor Bisericii.

Cu acestea, vă salutăm cu multă dragoste în Domnul şi iubire frăţească.

 Adunaţi în sinaxă,
Toţi reprezentanţii şi mai marii celor 20 de Sfinte Mânăstiri ale Sfântului Munte Athos

Sursa: Presa Ortodoxa de limba greaca

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan

Iar Stefan, fiind plin de har si de putere, facea minuni si semne mari intru popor (Fapte 6, 8)

Iubiti credinciosi,
Astazi, Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare sarbatoreste pe Sfintul, Slavitul Apostol, Intiiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. Astazi, a treia zi dupa Nasterea Domnului, praznuim pe Apostolul Stefan, usa mucenicilor, sluga cea dreapta, preainteleapta si plina de dragoste si de credinta; pe urmatorul cel adevarat al Mintuitorului nostru Iisus Hristos, care mai inainte de altii si-a pus sufletul sau pentru dragostea lui Hristos si L-a marturisit cu mare si inflacarata credinta in fata iudeilor si mai-marilor lor. Sfintul Arhidiacon Stefan este cel dintii care a vazut cerurile deschise si pe Fiul Omului stind de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).

De aceea fericitul Augustin a zis ca "el este mai intii intre diaconi, dupa cum Petru intre Apostoli"; iar Lucian il numeste pe el arhidiacon.
Sfintul Apostol Stefan era iudeu de neam din semintia lui Avraam, precum singur spune in cuvintul sau de aparare in fata sinedriului (Fapte 7, 2). Numele sau de Stefan este de origine greaca si inseamna "coroana". Cind i s-au descoperit moastele scria pe mormintul sau "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat cel dintii dintre crestini cununa muceniciei. Sfintul Stefan era unul din cei 70 de ucenici; feciorelnic ca si Sfintul Apostol Ioan, foarte rivnitor pentru Evanghelia lui Hristos, cunostea bine Vechiul si Noul Testament si, fiind plin de Duhul Sfint, marturisea pe Hristos cu multa putere in fapta si in cuvint.

Multimea credinciosilor sporea din zi in zi, fiind adeverita prin practicarea tuturor faptelor bune. Toti se socoteau frati si aveau impreuna o inima si un suflet. Cei bogati isi vindeau averile, iar pretul il puneau la mijloc spre folosul de obste. Din aceste fonduri, o parte se cheltuia cu mesele-agape sau "mesele dragostei", alta parte se folosea pentru ajutorarea saracilor, a orfanilor si vaduvelor.
Se ridicasera insa citeva plingeri in privinta aceasta, dar indata s-au linistit, cunoscindu-li-se cauzele. Grecii murmurau impotriva evreilor, pe motiv ca vaduvele lor nu erau bagate in seama cind se impartea milostenia. Sfintii Apostoli, ca sa curme acest rau si aceasta neintelegere, adunara pe credinciosi si le facura cunoscut ca ei nu pot sa paraseasca slujba cuvintului si sa slujeasca la mese (Fapte 6, 2).

Deci, le-au zis: Fratilor, cautati sapte barbati dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfint si de intelepciune, pe care sa-i rinduim la aceasta slujba, iar noi vom starui in rugaciune si in slujirea cuvintului. Si a placut cuvintul acesta inaintea intregii multimi si au ales pe Stefan, plin de credinta si de Duh Sfint, si pe Filip, pe Prohor si pe Nicanor, pe Timon si pe Parmena si pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus inaintea Apostolilor si, rugindu-se, au pus miinile peste dinsii (Fapte 6, 3-6). Cuvintul "diacon" in limba greaca inseamna "slujitor", pentru ca ajutau pe episcopi si preoti la savirsirea celor sfinte si serveau la mesele- agape de obste. Unii cred ca diaconii acestia s-ar fi ales dintre greci, ca sa potoleasca mai bine nemultumirile lor. Dar dupa nume nu putem considera ca ei ar fi fost elini, pentru ca si evreii pe acea vreme isi puneau nume grecesti, care aveau aceeasi insemnatate si care erau mai usor de rostit.

Din timpurile cele mai vechi ale Bisericii diaconii ajutau pe preoti si episcopi la serviciul divin, predicau Evanghelia, imparteau piinea binecuvintata de episcopi sau preoti si imparteau Sfinta Impartasanie poporului; aceasta o dovedeste si Sfintul Ioan Gura de Aur care zice: "Dar si catre voi, diaconilor, care slujiti, de nevoie este si catre voi a vorbi, ca, cu multa osirdie, sa impartiti darurile acestea, ca nu mica munca apasa asupra voastra, daca, stiind pe cineva nevrednic, il veti ingadui sa se impartaseasca de masa aceasta; Singele Lui din miinile voastre se va cere. Macar voievod de ar fi, macar eparh, macar cel incununat cu coroana, daca se apropie cu nevrednicie, opreste-l ca mai mare stapinire ai decit acela" (Sf. Ioan Gura de Aur, Impartire de griu, Cuvintul 55, Pentru Sfintele si Preacuratele Taine, Buzau, p. 458-459).

Hirotonia celor sapte diaconi s-a facut deci prin alegerea lor de catre toti si apoi prin punerea miinilor Apostolilor pe capetele lor, prin care se coboara Duhul Sfint peste cei hirotoniti, in urma unei hotariri a adunarii tuturor Apostolilor. Aceasta adunare, in limba greaca, se numeste "Sinod". Traditia diaconilor in Biserica este din Legea Veche. Ei se numeau leviti si ajutau la slujbele ce se faceau in templu. Sfintul Apostol Pavel vorbeste ce misiune au diaconii in Biserica lui Hristos si le cere o viata morala exemplara, asemenea preotilor: Diaconii, zice el, sa fie de asemenea, cucernici, nu vorbind in doua feluri sau dati la vin mult, neagonisitori de cistig urit, pastrind taina credintei in cuget curat. Dar si acestia sa fie pusi mai intii la incercare si apoi, daca se dovedesc fara prihana, sa se diaconeasca. Femeile lor, de asemenea, sa fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpatate, credincioase intru toate. Diaconul sa fie barbat al unei femei, sa-si chiverniseasca bine casa sa si pe copiii sai (I Timotei 3, 8-12).

Desi titlul "diaconos" este dat oricarei forme de slujire, "diaconia" in Biserica arata o functie specifica, adica cea mai de jos treapta a ierarhiei, cum spune la Filipeni (1, 1), unde se vorbeste in mod clar de diacon si episcop. Sfintul Ignatie, ucenic al Apostolilor, porunceste credinciosilor sa respecte diaconia, intrucit diaconii sint slujitori ai lui Dumnezeu si servitori ai tainelor lui Iisus Hristos.
Acelasi sfint zice: "Se cuvine ca toti sa se poarte cuviincios, chiar si fata de diaconi, ca slujitori ai tainelor lui Iisus Hristos, caci serviciul lor nu sta numai in a imparti mincarea si bautura, ci a implini si serviciile sfinte in Biserica lui Dumnezeu. De aceea si diaconii trebuie a se feri ca de foc de tot felul de sminteli. Fiecare credincios in parte sa respecte pe diaconi, ca o porunca a lui Iisus Hristos; pe episcop ca pe infatisatorul Tatalui si pe preoti ca pe sfatul lui Dumnezeu si ca pe niste colegi ai Apostolilor".

Sfintul Ioan Gura de Aur zice ca marele Arhidiacon Stefan a fost ales cel dintii dintre diaconi. Fiind plin de Duh Sfint, el predica Sfinta Evanghelie cu mare zel si cu mare inflacarare si facea mari minuni in popor, caruia nu-i putea sta impotriva vrajmasii Crucii lui Hristos. De aceea cuvintul Domnului se raspindea din ce in ce mai mult si numarul ucenicilor crestini se adauga mereu in Ierusalim. Ba erau si multi din preoti care se supuneau credintei (Fapte 6, 7).

Dar sa auzim si alte laude mari si adevarate despre Arhidiaconul Stefan. Iata ce vorbeste despre viata lui Sfintul Asterie al Amasiei: "Stefan este cel care ne-a chemat astazi la aceasta praznuire... Nimenea inainte de Stefan nu si-a varsat singele pentru Evanghelie... dupa cum Cain, ucigasul de frate, a fost primul care a facut inceputul uciderii pe pamint, Stefan cel prea fericit a fost primul care a sfintit prin patimile sale evlavioase pamintul, cu propriul sau singe; barbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintii prin faptele sale cele de barbatie". Apoi, facind aluzie la sfintii si marii Apostoli, zice: "Sa nu te intristezi, Petre! Nu te tulbura, Iacove! Nu fii suparat, Ioane, numai daca compar pe barbat cu intelepciunea voastra, ca daca as voi sa-i atribui lui Stefan ceva mai mult, mai mult bucurati-va si fiti veseli, ca voi sinteti parinti neinvidiosi si va bucurati de vitejia fiilor vostri si simtiti placere cind sinteti biruiti de copiii vostri. Daca este ceva mare si frumos in Stefan, apoi aceasta se datoreste voua, dascalii si initiatorii lui".

VIDEO. Sărbătoarea Naşterii Domnului, Mânăstirea Paltin, 2011. Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre starea lumii de azi.

Vine Craciunu pe sara! - Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania (predica de Craciun - 2008)

Bucuriile inimii împodobesc Colindele sfinte îngereşti - PROF. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Cu primii fulgi de nea ce cad, se urcă–n cer amintirile noastre ca-n minunatele Sfinte Icoane. Nu mai ştim dacă e zâmbet de Seară, ori surâs înmiresmat de Dimineaţă. Perdeaua de argint se trage înspre hohotele de zurgălăi. Neaua îşi aşterne hlamida peste veselia bunilor gospodari, ce-şi împodobesc casele cu brad şi lumină.

     Înaripatele zile grăbesc creştinii către urări, să-şi facă din cântări  bucurii copiilor  rostogoliţi în noianul de puf-argintiu.

   Chemările lor feciorelnice împletesc veşnicia în Marama Naşterii Pruncuţului Sfânt iar gingăşia lor înmugureşte-n zâmbetul Fecioarei-Mamă.

   Acum, parcă toţi Boierii Neamului Strămoşesc se întorc Acasă, să pregătească şi să împodobească în Iia de dor, venirea Maicii Domnului cu Crăişorul dumnezeiesc.

   Toate cutele noastre se nălbesc de Colind şi cu fruntea în Sărbătoare brăzdăm cerul cu colăceii rumeniţi de nădejde.

   Toate clipele aleargă spre bucuria întâmpinării Solilor cereşti, ca un stol de porumbei, perechi - perechi.

   Toate pregătirile făcute pe plitele încinse dau mireasma de Nuntă şi se cern peste anii trecuţi în calendarul vieţii.

   Toate visele lor se-adună-n beteala din Pomul împodobit de sărbătoare, ca-ntr-un culcuş de nori trandafirii.

   Toate Mamele atârnă de zulufii pruncilor, ciucurii bucuriilor, muiaţi în fagurii de miere.

   Toată Lumina cerească ţese în purpura ei, razele jucăuşe din visele de aur ale copiilor.

   Tot alaiul din cer se pogoară serafic peste nuntaşii lor pământeni, luând din cerdacul timpului, Bradul iubirii lor.

   Toată Biserica  creştină îşi deschide larg falnica poartă a bucuriei, şi-n fâlfâiri de nea, picură argintiul serafic peste Scutecele divine ce-mpodobesc Pruncul Sfânt, ca un Brad dumnezeiesc.

   Toate Fecioarele storc din fuiorul dorului, mirul chipului lor curat, scânteind giuvaieruri peste dantela grea a Nopţii Albe Sfinte .

   Toate împlinirile părinteşti se preling din Potirul binecuvântării dumnezeieşti, ca într-un cuib de frumuseţi în care se răsfaţă  miraculos viaţa. 

   Toate chipurile frumoase ale tinerilor nuntaşi gustă din cuminecătura Colindelor, surâzând ca un mărgăritar mereu înflorit.

   Toată blândeţea bunicilor s-a dospit în mireasma caldă a dimineţelor, din zefirul nepoţeilor drăgălaşi.

   Toată pădurea şi Codrul verde tresaltă-n viersurile aromate ale Doinelor ce s-au răsfrânt ca o Altiţă peste ostroavele sumanelor răzeşeşti.

   Toate păsărelele adună-n zumzet de miere, ciripitul vesel ce se-nalţă mlădiu în conduri de mandarine.

    Sibilele thraco-pelasge brodează peste vârfurile Carpatino-danubiene Alaiul de nuntă al Îngerilor, înfiripaţi în mustul de smochin al Preamilosârdei Maicii Maria.

   Toţi magii pământului trec sfios pragul dalb al Naşterii, netezindu-ne Calea spre Azurul veşniciei.

      Toţi Colindătorii însufleţi presară, peste cărările pufoase, amintiri aburinde şi poteci de stele.

   Strigătele, urările şi zâmbetele lor se desfată-n năframa-nserării, ce se leagănă-n răspântiile de argint ale nădejdilor ce chicotesc în cojocelele semeţe şi albe.

   Bucuriile din inimi îmbobocesc ca lacrimile de lumină pe ramurile sfinte ale Colindelor îngereşti, aducând tuturor frumuseţe şi cântare!

  + Hristos s-a născut, slăviţi-L şi întâmpinaţi-L!