Ieri a fost lansată a doua ediţie a monografiei „Şcheii Braşovului“, semnată de academicianul Alexandru Surdu. Apărut la Editura „Kron-Art“, într-o concepţie grafică deosebită, volumul conţine date esenţiale despre geografia zonei, istoria locurilor şi, mai ales, cu privire la oameni, obicieurile şi tradiţiile din Şcheii Braşovului. „În opinia mea avem în faţă o Biblie a Şcheiului. Filozoful şi scriitorul Alexandru Surdu a reuşit, prin această carte, să surprindă ceea ce este mai important din existenţa de veacuri a Şcheiului şi şcheienilor. Toate informaţiile adunate în carte sînt prezentate într-un mod riguros din punct de vedere ştiinţific, este o carte la care autorul a muncit enorm. Cred că acest volum nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui braşovean“, a spus Gabriel Stan, editorul cărţii. Academicianul Alexandru Surdu spune despre cartea sa că este rodul muncii desfăşurate pe parcursul multor ani, o lucrare scrisă înainte de 1990, dar a cărei primă ediţie a văzut lumina tiparului abia în 1992. „Cititorii au în faţă o lucrare ştiinţifică, de tip monografic în care este vorba despre românii din Şechi, o reprezentare a unei populaţii foarte credincioase, care a luptat de-a lungul veacurilor pentru unitate şi afirmare naţională. Această a doua ediţie este completată cu rezultatul cercetărilor din ultimii ani care privesc Şcheiul, dar şi cu o serie de cercetări asupra culturii indo-europene. Eu spun că această carte este una de suflet românesc“, a spus academicianul Alexandru Surdu.
Sursa: Monitorul Expres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu