Sfantul Ioan Gura de Aur: DESPRE CREDINŢĂ, ZĂDĂRNICIA RAŢIONALIZĂRII ŞI ÎMPOTRIVA CELOR CE SUSŢIN IDEEA PREDESTINĂRII

Deci, iubiţilor, să nu luăm aminte la discuţii zadarnice. Căci de aceea am fost numiţi credincioşi, pentru ca fără clătinare să credem celor spuse, pentru ca deloc să nu ne îndoim. Că dacă cele grăite sunt omeneşti, ar trebui desigur a le cerne cu toată amănunţimea; iar dacă sunt ale lui Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să le preţuim şi să le credem; dacă însă nu credem, atunci nu vom şti nici că este Dumnezeu. Fiindcă ai să ştii că este Dumnezeu, dacă îl faci răspunzător? Întâia dovadă pe care tu o dai că ştii pe Dumnezeu, este de a crede toate cele grăite, fără a cere dovezi şi iarăşi dovezi. Aceasta o ştiu şi elinii, căci credeau în zeii lor, deşi o spuneau fără dovezi. Si de ce oare? Fiindcă sunt strănepoţi şi descendenţi din zei.

Ai văzut că şi elinii ştiu aceasta? Si ce spun eu de Dumnezeu, când ei făceau astfel şi fiind vorba de un om — voiesc a spune de Pitagora, acel fermecător şi mag, căci puneau înainte acea vestită axiomă: „el a zis”. Dar chiar şi pe temple era scrisă deasupra şi reprezenta tăcerea, acoperindu-şi gura cu degetul, şi strângându-şi cu putere buzele, inspirând tăcerea tuturor celor de faţă. Deci, dacă acelea sunt atât de respectate, apoi ale noastre nu trebuie respectate, ci sunt de râs? Cele ale elinilor după dreptate trebuie să fie cercetate, fiindcă sunt astfel; e vorba acolo de lupte, de dispute şi urmările acestora, pe când cele ale noastre se deosebesc cu totul de acelea. Căci pe acelea le-a descoperit înţelepciunea omenească, în timp ce pe acestea le-a descoperit şi învăţat harul Duhului Sfânt. Acelea sunt credinţe pline de prostie şi nebunie, iar acestea de adevărată înţelepciune. Acolo nu mai este ucenic, nici dascăl, ci toţi cercetează şi se ceartă, fie dascăl, fie ucenic. Pentru a crede, este nevoie de a cunoaşte, iar nu de a disputa; de a crede fără îndoială, iar nu de a pune înainte raţionamente omeneşti. Prin credinţă, toţi cei din vechime au fost lăudaţi, şi fără de aceasta toate se răstoarnă pe dos.

Şi ce spun eu de cele cereşti? Chiar cele de pe pământ dacă le vom examina, le vom afla în strânsă legătură cu credinţa. Nici afaceri băneşti, nici meşteşuguri şi, în fine, nimic din acestea nu poate fi fară credinţă. Dacă aici, unde e vorba de lucruri false, şi este nevoie de credinţă, apoi cu atât mai mult în cele duhovniceşti!

Această credinţă, deci, să o avem şi de ea să ne ţinem strânşi, căci numai aşa vom putea scoate din suflet acele credinţe vătămătoare, ca de pildă aceea că „aşa s-a născut, şi aşa i-a fost sortit (predestinat)”. Dacă noi vom crede că va fi înviere şi judecată, apoi pe toate acele credinţe deşarte vom putea să le scoatem din suflet. Crede că este Dumnezeu drept, şi nu vei mai crede că este naştere nedreaptă; crede că este Dumnezeu care Se îngrijeşte mai dinainte, şi nu vei mai crede că este naştere dintre acelea care pe toate le răstoarnă pe dos. Crede că este pedeapsă şi împărăţia cerurilor, şi nu vei mai crede că este noroc din naştere, pe de o parte răsturnând în noi bunul simţ, iar pe de alta supunându-ne unei necesităţi şi unei vieţi silite. Să nu semeni, să nu răsădeşti, să nu pleci la armată, şi în fine să nu faci nimic, fiindcă numaidecât, vrând sau nevrând, vei întâmpina cele sortite de la naştere.

Dar atunci de ce mai avem nevoie de rugăciuni? De ce mai voieşti a te face creştin, dacă totul este sortit de la naştere? Fiindcă vei fi sub păcat. De unde sunt meşteşugurile? Sunt oare destinate de la naştere? „Da! Zici tu. Dar a fost ursit unuia să devină înţelept prin osteneli.” Arată-mi însă pe unul care să fi învăţat meşteşug fără osteneli. Astfel, meşteşugul se capătă nu de la naştere, ci cu multe osteneli. „Dar de unde vine, zici tu, că cineva fiind om rău este bogat, şi un altul fiind viclean, a căpătat moştenire de la tatăl său? Pe când un altul, deşi munceşte mult, totuşi este sărac?” Acestea într-una le pun ei înainte; toate numai cu privire la bogăţie şi sărăcie, şi nimic de virtute şi răutate. Dar tu nimic n-ai spus până acum; arată-mi dacă cineva sârguindu-se a devenit rău, sau dacă cineva trândăvindu-se a devenit bun. Căci dacă soarta are vreo putere, atunci trebuie să-şi arate puterea în cele mai mari: adică în virtute şi răutate, şi nicidecum în bogăţie şi sărăcie. „De unde, zici tu, vine boala peste unii, iar alţii totdeauna sunt sănătoşi? De unde vine, că unuia îi merg bine afacerile, iar altuia nu îi merg? De unde apoi vine că aceluia îi merg lucrurile după dorinţă, pe când acestuia i se pun în cale mii de mii de piedici?” Ei bine, depărtează-te de credinţa în naşterea cu noroc, şi atunci vei şti totul cu exactitate! Crede că este Dumnezeu care Se îngrijeşte mai dinainte, şi atunci vei şti totul lămurit. „Dar nu pot, zici tu; nu mă lasă confuzia lucrurilor acestora de a întrevedea acea pronie (purtare de grijă), dacă toate acestea sunt ale lui Dumnezeu. Cum pot crede eu că Dumnezeu, Cel bun, dă averi unui desfrânat, unui spurcat, unui lacom, iar celui bun nu-i dă deloc? Cum să cred? Căci trebuie a crede din fapte”.

Bine! Aşadar, toate cele ce ai spus sunt ele rezultatul unei naşteri drepte sau nedrepte? „Nedrepte” zici. Dar oare cine a făcut această naştere nedreaptă? Oare Dumnezeu? „Nu, zici tu, ci este fără început, nenăscută.” Şi cum face astfel de lucruri, nefiind născută, sau fără început, fiindcă astfel de împrejurări sunt contrare… Deci, toate acestea nu sunt câtuşi de puţin lucruri ale lui Dumnezeu. Aşadar, să examinăm, cine a făcut cerul, pământul, marea, anotimpurile? Dacă în cele neînsufleţite a făcut atâta ordine şi atâta armonie, cu atât mai mult în noi, pentru care s-au făcut toate; este ca şi cum cineva s-ar îngriji de-o casă — care de altfel ar fi minunată — iar de cei ce locuiesc în ea nu s-ar îngriji.

Cine păzeşte în bună rânduială schimbarea anotimpurilor? Cine a aşezat legile cele înţelepte ale naturii? Cine a orânduit mersul zilei şi al nopţii? Toate acestea sunt superioare acelei „naşteri” sau ursite. „Nu, zici tu, ci s-au făcut de la sine, sau automat”. Dar cum ar fi putut să se facă automat, aflându-se într-o astfel de ordine? Deci, de unde şi cum sunt unii bogaţi, sănătoşi şi prosperi în afacerile lor? Unii prin lăcomie, alţii prin moştenire, iar alţii prin răpire. Şi de ce a îngăduit oare Dumnezeu? Fiindcă nu este aici răsplata, ci în viaţa viitoare; atunci arată-mi că se petrece ceva de acest fel. „Dar, zici tu, deocamdată dă-mi aici, şi dincolo nu voi mai cere”. De aceea nici nu ai. Că dacă tu, necăutând acea plăcere şi dorindu-le pe acestea de aici, ca şi cum le preferi aceleia, apoi cu cât mai mult când te vei şi bucura de acea plăcere curată? De aceea îţi arată ţie, că cele de aici nu sunt nimic, ci ne sunt indiferente. Căci spune-mi: a fi ceva adânc, sau întunecat, depărtat sau apropiat, oare nu este ceva indiferent? Aşa este şi bogăţia.

Spune-mi: în cele necesare oare nu deopotrivă s-a dat tuturor, ca de pildă destoinicie spre virtute, împărţirea deopotrivă a darurilor duhovniceşti? Dacă ai cunoaşte binefacerile lui Dumnezeu, atunci nu te-ai fi indignat de acestea, ci te-ai bucura deopotrivă cu alţii, nici n-ai fi căutat şi nici n-ai fi umblat după lăcomie, ştiind egalitatea lor (a darurilor). După cum o slugă, având hrană şi haine şi îmbrăcăminte din partea stăpânului şi, în fine, din toate celelalte bucurându-se deopotrivă cu ceilalţi, iar dacă poate ar avea pe cap mai multe fire de păr, sau unghii mari, prin aceasta ar crede că are ceva mai mult decât ceilalţi; cam în felul acesta este şi cel ce cugetă lucruri mari în zadar.

De aceea ne-a depărtat pe noi de asemenea lucruri, ca să stingă din noi o asemenea nebunie, pentru ca dorul de acestea să-1 mute la cer. Dar noi nici aşa nu ne cuminţim. După cum pe copil îl lipseşte tatăl său de cele copilăreşti, dacă are ceva copilăresc, şi dacă preferă acestea în locul celor trebuitoare, pentru ca astfel şi fără de voia lui să-1 îndrepte spre desăvârşire, tot aşa face şi Dumnezeu cu omul, pentru a-1 îndrepta spre cer. „Dar de ce, zici tu, lasă pe cei răi să se îmbogăţească?” Pentru că nu se interesează atât de mult de ei. Cum apoi lasă şi pe cei drepţi? Nu El îi face să fie săraci, ci numai îngăduie aceasta.

Acestea ni s-au spus acum într-un mod superficial, precum unora ce nu cunosc Scripturile. Iar dacă am vrea să credem şi să fim cu luare-aminte la cuvintele lui Dumnezeu, n-am avea nevoie de vorbele acestea, căci toate le-am şti. Pentru ca să afli că bogăţia nu este nimic, nici sănătatea, nici slava, eu îţi voi arăta pe mulţi care puteau să se îmbogăţească, şi totuşi, nu s-au îmbogăţit, care puteau să fie sănătoşi, şi cu toate acestea şi-au slăbit trupurile lor prin nevoinţe, care puteau să se bucure de slavă, şi totuşi se străduiesc să fie dispreţuiţi. Nimeni fiind bun, nu râvneşte de a fi rău. Acestea deci să le râvnim, ca unele ce sunt cu adevărat bune, ca astfel să ne bucurăm şi de bunurile viitoare, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

- text cules de Dan Făgărăşanu