Parintele Dumitru Staniloae despre diferenta intre Liturghia ortodoxa si cea catolica.

- Care este diferenţa dogmatică şi liturgică între Liturghia ortodoxă, cea catolică şi cele protestante şi neoprotestante? 

- Diferenţa între Liturghia ortodoxă şi cea catolică este că în Liturghia ortodoxă Domnul se face prezent cu Trupul şi Sângele Său prin chemarea Sfântului Duh, pe când în cea catolică prin cuvintele: Luaţi, mâncaţi..., Beţi dintru acesta toţi... în liturghia catolică nu se afirmă decât o legătură prin amintire, nu prin Duhul Sfânt, între ceea ce s-a făcut la Cina cea de taină şi ceea ce se face acum. Nu se afirmă lucrarea prezentă a Duhului Sfânt. Pe când în Ortodoxie, credinţa în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, care prelungeşte prezenţa şi lucrarea lui Hristos este foarte puternică. Este puternică credinţa în Duhul Sfânt ca Persoană distinctă, şi în lucrarea Lui mereu prezentă în orice timp. Se ţine seama de faptul că Hristos Şi-a început şi-Şi continuă lucrarea în oameni, după înălţare prin Duhul Sfânt. Nu există tendinţa de a confunda pe Duhul Sfânt ca Persoană prin care se prelungesc actele mântuitoare ale lui Hristos cu Hristos însuşi, care S-a înălţat de la noi. 

În al doilea rând, catolicismul, deşi păstrează credinţa în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, a ţinut să explice cu ajutorul distincţiei filosofiei aristotelice între substanţa pâinii şi accidenţii ei misterul euharistic, afirmând că substanţa pâinii şi vinul sunt transformate în Trupul şi Sângele Domnului, dar accidenţii rămân (transsubstanţiere). Ortodoxia menţine recunoaşterea misterului inexplicabil al prefacerii pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului, fără asemenea precizări.

În al treilea rând, catolicismul împărtăseşte pe credincioşi numai sub chipul azimei, lăsând numai preoţilor împărtăşirea şi sub chipul vinului, ceea ce dă impresia unui drept privilegiat al preotului. Dar, în timpul din urmă catolicii încep să se apropie în toate aceste trei puncte din urmă de gândirea şi practica ortodoxă. 

Învăţătura luterană, în parte ca o reacţie, în parte ca o prelungire a celei catolice, afirmă că pâinea şi vinul rămân, în întregimea lor, Trupul Domnului, făcânduse prezent în pâine, sub pâine, cu pâine, dar numai pentru cei ce cred cu adevărat, ceilalţi mâncând numai pâinea. Calvin a văzut în pâine şi vin numai o putere a Trupului şi Sângelui Domnului, nu Trupul şi Sângele Domnului, iar neoprotestanşii vâd în mâncarea pâinii şi a vinului numai un prilej de amintire a Cinei celei de Taină. 

Dacă luteranii, calvinii şi neoprotestanţii despart pâinea şi vinul de Trupul şi Sângele lui Hristos, catolicii despart numai accidenţii de prezenţa Lui. De aceea, la luterani, credincioşii se înpărtăşesc deTrupul şi Sângele Domnului odată cu mâncarea pâinii, iar cei necredincioşi nu. La calvini chiar cei credincioşi se împârtăşesc numai de puterea lui Hristos, iar la neoprotestanţi, nici de aceasta.

La catolici, accidenţii pâinii şi vinului nu fac parte din trupul lui Hristos, dar primirea lor oferă prilejul împărtăşirii de Trupul lui Hristos de dincolo de ele.

La ortodocşi cei nevrednici se împărtăşesc de Trupul lui Hristos, chiar primind ceea ce numesc catolicii accidenţii pâinii şi vinului (I Cor.11,27). Biserica Ortodoxă nu desparte nimic din pâine şi vin de Trupul lui Hristos. Invăţătura ortodoxă este rezumată de Sfântul Ioan Damaschin astfel: înseşi pâinea si  vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Iar de întrebi de modul cum se face aceasta, mulţumeşte-te să auzi că prin Duhul Sfânt, aşa tot cum prin Duhul Sfânt şi-a format Domnul Sie-şi şi în sine trup din Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Mai mult nu ştim. Ştim numai că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat şi efectiv şi atotputernic; cât despre mod, el este nepătruns. Mai putem spune că, precum în natura fizică, pâinea se transformă prin mâncare, iar vinul şi apa, prin băutură, în trupul şi sângele celui ce mănâncă şi bea şi nu-i devine un al doilea trup pe lângă cel ce-l avea înainte, tot asfel, pâinea punerii înainte şi vinul şi apa se prefac, prin chemarea şi coborârea Duhului Sfânt, în chip mai presus de fire; în Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu mai sunt două trupuri, ci unul şi acelaşi (P.G.94,1144urm.) 

Nu trebuie să se uite Cuvântul ipostatic, care a dat fiinţă prin puterea lui, la început trupului omenesc cu temelia în raţiunea divină, iar la naşterea din Fecioară, trupului ipostasului Său. El a pus trupul omenesc în general şi trupul Său, în legătură cu pâinea, ca reprezentantă a hranei cosmice şi deci şi raţiunea celui dintâi cu raţiunea celei din urmă. Hristos duce prin voinţa Sa această legătură a trupului Său cu pâinea la un grad suprem de intimitate. Trupul de lumină al Domnului, deci nevăzut de ochii noştri de acum, de aceea, dar păstrând toată legătura Lui cu pâinea, uneşte fundamentul ontologic al pâinii cât se poate de strâns cu trupul Său, sau raţiunile lor complementare, dar lasă totuşi chipul nevăzut al pâinii la funcţia de mediu prin care ni se comunică, ca nu cumva nevăzând trupul Lui luminos cu ochii noştri de acum, Domnul să trebuiască să ne convingă că mâncăm trupul Lui, arătându-ni-L în starea lui materială văzută.

Astfel, noi primind pâinea, primim Trupul lui Hristos cu mădularele lui. E ceea ce spune Sfântul Simion Noul Teolog: Noi ne facem mădularele lui Hristos, şi Hristos se face mădularele noastre. Hristos se face mâna mea, Hristos, piciorul ticălosului de mine. Mâna lui Hristos, piciorul lui Hristos eu sunt păcătosul! Mişc mâna mea şi mâna mea este Hristos întreg. Mişc piciorul meu şi iată că străluceşte ca El (Hymnes 1, vol.I, ed. J.Koder, tom.I, Certf, 1996, p.281, imn XV).

Cum a fost schimbat la faţă trupul lui Hristos în întregime pe Tabor de către dumnezeirea lui, aşa este prefăcută în lumină pâinea întreagă de către trupul lui Hristos, făcut întreg lumină de dumnezeirea lui sau de Duhul lui cel Sfânt, fără ca noi să-l vedem cu ochii de acum. Sfânta împărtăşanie ne ridică fără să vedem noi acum, şi fără să simţim, dar crezând în aceasta, în planul existenţei înduhovnicite. Trupul lui îşi extinde prezenţa lui înduhovnicită în pâinea şi vinul euharistic, devenite lumini prelungite ale luminii Lui, mediu în care se arată trupul său de lumină, fără ca noi să vedem aceasta acum. Aceasta este o anticipare a prezenţei luminoase a Trupului lui Hristos în tot cosmosul, în viaţa viitoare, când nici o opacitate nu va mai acoperi prezenţa Lui luminoasă, când nu va mai fi nici un întuneric, nimic din ceea ce e propriu serii. Atunci ne vom împărtăşi mai vizibil de Hristos, prin toate. De aceea ne rugăm după sfânta împărtăşanie: Dă-ne nouă să ne împărtăşim mai cu adevărat (mai adeverit), în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale. Dacă ne vom vedea noi înşine mai clar prezenţi unul în altul, cu atât ne vom vedea prezenţi toţi în Hristos şi pe Hristos prezent în noi, ca centru izvorâtor de lumină. Ţăranul român vede în bobul de grâu, din care se face pâinea care ne hrăneşte, că are în sine pe Hristos. Faptul acesta îşi primeşte împlinirea deplină în Euharistie. într-un fel, trupul e pâinea şi pâinea e trup, chiar prin creaţie, mai ales e trupul Cuvântului care a creat trupul omenesc legat de pâine.

                                         

Dar nu trebuie uitat că Hristos ni se dă prin chipul pâinii şi al vinului în starea lui de jertfă şi de înviere, ca să ne ridice şi pe noi în această stare de nobleţe umană şi de veşnicie luminoasă. în viaţa viitoare, în toată creaţia se va vedea Hristos în stare de jertfă dăruită Tatălui şi în cea de înviere, sau toată creaţia se va vedea ridicată în El la această stare căci jertfa înseamnă dăruirea creaţiei tatălui, ceea ce îi procură învierea întru lumina veşnică. Căci jertfa ca dăruire totală Tatălui este deschidere pentru viaţa fără sfârşit şi fără lipsuri care izvorăşte din Tatăl.

Parintele Ioanichie Balan, Convorbiri Duhovnicesti II, ed.Episcopia Romanului si Husilor, 1990, pg.42