Sfantul Nicodim Aghioritul despre cele 4 insusiri ale unei rugaciuni desavarsite

Căci în sfinţitele aceste rugăciuni, prea cu îndestulare, şi precum se cuvine, veţi afla acele patru părţi sau însuşiri pe care le cuprinde fieştece rugăciune desăvarşită. Adică întai, slavoslovia, a doua, mulţumirea, a treia, mărturisirea si a patra, cererea. Din care, pe cele două le mărturiseşte Marele Vasilie, zicând: „Iară ale rugăciunii, iubite, două chipuri sunt: unul adică, al slavosloviei cu smerită cugetare, iară al doilea, cel al cererii cu micşorare. Deci rugându-te, nu veni îndată spre cerere; iară de nu, prihăneşti voirea ta, ca şi cum silit eşti de trebuinţă să te rogi lui Dumnezeu“ (Cap. 1 al aşezămintelor pustniceşti). Iară pe celelalte două le mărturiseşte Dumnezeiescul Ioan al Scării. Că zice: „Mai-nainte de toate întru hârtia rugăciunii noastre mulţumire adevărată să aşezăm. Iară întru al doilea stih, mărturisire şi zdrobire a sufletului întru simţire. Apoi aşa cererea noastră să o facem arătată Împăratului a toate. Că prea bun este chipul cel mai-nainte zis al rugăciunii, după cum oarecăruia din fraţi de Ingerul Domnului i s-a arătat.” (Cuv. 28, pentru rugăciune)

Pentru aceea prin slavoslovie veţi slavoslovi pe Tatăl cel fără de început, pe Fiul cel împreună fără de început, şi pe Duhul cel prea Sfânt şi împreună veşnic, pe Treimea cea mai presus de Fiinţă şi nedespărţită, pe unul Dumnezeul nostru, şi pe cea prea curată şi prea fără de prihană Maica Dumnezeului nostru.

Iară prin mulţumire veţi mulţumi lui Dumnezeu pentru facerile de bine şi darurile ce v-a făcut vouă, cele arătate şi nearătate, cele sufleteşti şi trupeşti, cele trecute, cele de faţă, şi cele ce vor să fie.

Prin mărturisire veţi mărturisi lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă şi umilinţă toate păcatele ce aţi făcut, cu lucrul şi cu gândurile.

Şi prin cerere, veţi cere de la Dumnezeu să vă miluiască pe voi şi să vă ierte păcatele voastre, ca să vă păzească pe voi de tot vrăjmaşul văzut şi nevăzut şi să vă dăruiască vouă

bunătăţile cele lumeşti şi mai presus de lume. (Sf. Nicodim Aghioritul – Apanthisma, pag. 16)

Rugăciune catre Domnul nostru Iisus Hristos

(a celui întru sfinti părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o spunea în fiecare zi)

Doamne Dumnezeul meu, Cel mare si înfricosat si slăvit, Făcător a toată zidirea văzută si gandită, Cel ce pazesti asezămantul Tău si mila Ta celor care Te iubesc pe Tine si păzesc poruncile Tale, si acum si totdeauna îti multumesc Tie pentru toate facerile Tale de bine cele făcute mie, cele arătate si cele nearătate. Ca si pană acum Te laud si Te slăvesc si Te măresc pentru milele Tale cele bogate si indurările Tale pe care în chip minunat le-ai arătat spre mine, sprijinindu-mă încă din pântecele maicii mele si întru toate grijindu-Te de mine si păzind si cârmuind cu cuviosie cele ale mele, numai din bunătatea si iubirea ta de oameni. Căci n-ai trecut cu vederea smerenia mea pentru nevrednicia si împătimirea mea, ci din iubirea ta de oameni si milostivirea Ta nu ai încetat a-mi face bine si a mă păzi. Asadar, pană la bătrânete si căruntete, Dumnezeul meu, să nu mă părăsesti.

Iisuse, Iisuse, nume cel bun, dulceata, dorirea si nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi si toate cu întelepciune le-ai iconomisit si le-ai tocmit pentru mântuirea noastră, mă mărturisesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea, îmi plec genunchii trupului si ai sufletului, arătându-ti Tie, Dumnezeului meu, toate păcatele mele. Pleacă-Ti si Tu urechea spre rugăciunea mea si iartă păgânătatea inimii mele. Am păcătuit, am nelegiuit, am gresit, Te-am întărâtat, Te-am amărât pe Tine, bunul meu stapân si hrănitor si purtător de grijă. Nu este nici un fel de răutate grăită sau negrăită pe care nu am făcut-o cu lucrul si cu cuvântul, cu cunostinta si cu necunostinta, cu amintirile si cu gândurile, cu covârsire si peste măsura păcătuind. Si de multe ori făgăduind a mă pocăi, tot de atâtea ori intru aceleasi păcate am căzut. Mai cu lesnire se vor număra picăturile de ploaie, decât multimea păcatelor mele, pentru că au covârsit capul meu si ca o sarcină s-au îngreuiat. Căci din tineretile mele si până acum poftelor celor necuvioase deschizându-le usa, porniri neînfrânate si fără de rânduiala am uneltit, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea tesută de sus, biserica trupului meu mânjind-o, ticălosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcându-l si toată fărădelegea si nedreptatea lucrând. Pe care, dacă as vrea cu de-amănuntul să le povestesc, nu mă va lăsa vremea povestindu-le.

Dar fiindcă toate le stii Tu - căci nu este zidire nearătată inaintea Ta, toate fiind goale si descoperite inaintea ochilor Tăi -, de ce s-ar cuveni a spune stiutorului cele ce nu-Ti sunt necunoscute? Insă si inima mi se zdrobeste, si sufletul, si cu totul intru adâncul nedumeririi mă afund, aducandu-mi aminte că pe când păcătuiam nu am arătat nici cea mai mică faptă de pocăintă. Si vremea tăierii este aproape, sorocul mortii este de fată, dar vremea pocăintei nicăieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu si este plin de durere si de intristare. Căci nepregatit fiind, cand socotesc si cercetez cele despre mine, nimic din destul spre dare de răspuns nu aflu, nici vreun chip si mijloc prin care mă voi izbăvi de focul cel vesnic. Dar dacă "dreptul abia se mantuieste", eu, păcătosul, unde mă voi ărăta ? Si dacă abia după multe scarbe, impărătia lui Dumnezeu este mostenită de cei vrednici, iar calea vietii este stramtă si necăjită, atunci eu, intru desfătare si intru neinfranare totdeauna petrecand, cum mă voi invrednici de mantuire? Si dacă "toată dreptatea omului este ca o zdreanta lepădată", dar atata noroi si nedreptate cum se va socoti? Si dacă "pentru un cuvant desert trebuie să dea cineva seama", eu pentru atatea păcate, ce răspuns potrivit voi avea? Vai, suflete, căci iată asa au sporit faptele noastre! Scurtă este viata si pentru putina vreme, iute trecand, si către moarte trimitand. Dar vesnica este munca păcătosilor ca si impărătia dreptilor. Si viata nici unei din ele nu se curmă prin moarte. Deci ce voi face? Ce voi lucra? In ce beznă mă voi arunca? Infricosată este moartea, mai ales cea a păcătosilor, fiindcă si rea este. Căci "moartea păcătosilor cumplită este", dar "cu mult mai infricosat lucru este a cădea in mainile Dumnezeului celui viu", din care nimeni nu va putea sa ne scoată.

Deci, cand va veni să Se slăvească intru sfintii Săi si să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui, cand scaunele se vor pune si nemitarnicul Judecător infricosat va sedea, cand raul cel de foc va trece pe dinainte, si strălucirea si bucuria dreptilor gătite se vor arăta si toate milioanele ingerilor si toti oamenii cei din veac, impreună cu toată zidirea, cea văzută si cea gandită, cu cutremur vor sta de fată, ce voi face eu atunci? De rusine plin fiind, de constiintă mustrat, de toată indrăzneala si darea de răspuns lipsit, suspin din toate părtile. Ah, rele! Ce voi plange mai intai, ce voi suspina apoi, pentru ce mă voi tangui? Pentru lipsirea de bunătăti sau pentru chinul durerilor ? Pentru nemărginirea muncii sau pentru despărtirea de Dumnezeu? Plangi, ticăloase suflete, aducandu-ti aminte de cele ce te vor intampina după iesirea din trup, căci vor fi foarte grele si dureroase. Si striga: Dumnezeul Puterilor, Dumnezeule cel vesnic, Dumnezeul milei si al indurărilor, să nu mă părăsesti ! Să nu mă treci cu vederea! Să nu depărtezi de la mine mila Ta! "Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele". Că stiu milostivirea Stăpanului meu, stiu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni si că voitor al milei este, "Care nu voieste moartea păcătosului, ci să se intoarcă si să fie viu". Si "Care voieste ca toti să se mantuiască si la cunostinta adevărului să vie", mai ales cei ce se intorc de la păcat. Căci "nu a venit să cheme pe cei drepti, ci pe cei păcătosi la pocăintă". Căci "nu au trebuintă cei sănătosi de doctor, ci cei ce rău pătimesc". Deci, asa aflandu-mă si asa socotind, nu mă abat din nădejdea cea bună, nici nu mă deznădăjduiesc de mantuirea mea.

Acum am inceput a grăi către Domnul meu: "Eu sunt pămant si cenusă", "vierme si nu om, ocară a oamenilor si defăimare a norodului". "Dă-mi mie cuvant intru deschiderea gurii mele", Cel ce dai rugăciunea celui ce se roagă, căci de la Tine este "toată darea cea bună si tot darul desăvarsit de sus este, pogorandu-se de la Tine, Părintele luminilor", ca să mă rog după cuviintă si să cer cele de folos, si să nu mă intorc smerit si rusinat, ci dobandind cele ce am nădăjduit. Si asa mă voi duce, bucurandu-mă intru deplina adeverire a inimii.

Miluieste-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu. Miluieste-mă, Doamne, că neputincios sunt! Doctorul sufletelor si al trupurilor, ca si cum as sta inaintea infricosatului Tău Scaun, ca si cum m-as atinge de preacuratele Tale picioare, asa mă rog, si cer, si mă supun, cu zdrobită si smerită inimă: Curăteste-mă pe mine, păcătosul. Iartă-mi mie, netrebnicul si smeritul. Caută din sfant lăcasul Tău spre ticălosia mea! Priveste dintru inăltimile Tale cele sfinte spre rugăciunea smeritului robului Tău si nu trece cu vederea rugăciunea mea. "Slăbeste-mă, ca să mă odihnesc mai inainte de a mă duce" acolo de unde nu mă voi mai intoarce. Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă-mă. Căci Tu cunosti, Stăpane, alunecarea lesnicioasă a firii omenesti si cum că "plecat este cugetul omului cu osardie spre cele rele, incă din tinerete". Adu-Ti aminte că din pămant suntem. Adu-Ti aminte că Tu singur esti curat si fără de prihană si neintinat, iar noi toti intru certări si canonisiri suntem. Adu-Ti aminte de indurările Tale cele din veac si de mila Ta, si să nu mă osandesti cu fărădelegile mele, nici să-mi răsplătesti după păcatele mele. Stiu multimea fărădelegilor mele, că mare este si fără număr. Dar stiu si noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este si nebiruit. Că Tu esti cel ce ridici păcatul lumii, Care te-ai pogorat din cer pe pămant, ca să cauti oaia cea rătăcită si pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce iti pui sufletul pentru oi, si ai venit in lume să mantuiesti pe cei păcătosi, dintru care cel dintai sunt eu.

Miluieste, Milostive, făptura mainilor tale! Să nu te scarbesti de mine, nevrednicul, ci indură-Te spre făptura Ta. Cel ce pentru mine cruce ai răbdat si semnele rănilor ai primit si m-ai vindecat, sterge rănile mele cu leacul milostivirii si cu buretele iubirii de oameni. Căci toate le poti si nimic nu iti este Tie cu neputintă. Dă umilinta inimii mele ceie impietrite, usurează-mi greutatea constiintei, primeste lacimile mele si suspinarea ca pe ale desfranatei si ca pe ale lui Petru, cel dintai dintre Apostoli. Primeste-mi această mărturusire si pocăintă, Cel ce ai primit gandul bun al talharului pe cruce. Primeste rodul buzelor mele ca pe o jertfă vie, bine primită intru miros de bună mireasmă.

Mă rog, imblanzeste-Te! Mă rusinez, induplecă-Te! A păcătuit si Manase impăratul, dar nu s-a pierdut, pentru că s-a cait. A păcătuit si David mai inainte de acela, dar plangandu-si păcatul, s-a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc si mangaie mahniciunea mea, care gonesc de la mine deznădăjduirea, si hrănesc nădejdea mantuirii mele. Mangaie si Tu inima mea, Părintele indurărilor si Dumnezeu a toată mangaierea. Odihneste-o si fă-i bine cu izvorul milei Tale si al bunătătilor. Multe ai făcut din veac, mari si minunate, slăvite si infricosate, cărora nu este număr. Iar dacă pe mine, curvarul, mă vei mantui, mai multă si mai mare minune vei face. Că atat de mare este puterea milostivirii si a iubirii Tale de oameni, incat si din noroi mărgăritar face si din fiu al gheenei fiu al impărătiei săvarseste.

Si incă voi striga către Tine, Domnul meu, si către Dumnezeul meu mă voi ruga: Ocarmuieste rămăsita vietii mele după voia Ta. Intăreste-mă intru frica Ta. Intemeiază-mă intru dragostea Ta si cu multimea bunătătii Tale sfarsit bun si vrednic iubirii Tale de oameni dăruieste-mi. Caută cu mila si cu iubire de oameni spre oasele mele si spre incheieturile mele si spre toată alcătuirea făpturii mele si la loc de repaos si de odihna călăuzind ticălosul meu suflet, asază-l. Căci multe lăcasuri sunt la Tine, fiecăruia după vrednicie impărtindu-i.

Si incă mă rog si cer: Dă, Doamne, si dar de pricepere nevredniciei mele ca să inteleg cele bine plăcute Tie si de mie folos. Si nu numai să le inteleg, ci să le si implinesc, ca să nu fiu biruit si să nu fiu impreună cu cei deserti, să nu făptuiesc cele necuvioase. Prin nemărirea desartă să mă smeresc impreună cu cei smeriti, cu cei ce pătimesc impreună să pătimesc, celor ce gresesc să le iert. Pentru că stiu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Pentru aceasta mă rog: Iartă toate tuturor celor ce imi gresesc mie, căci nu ei sunt de vină, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta si nu păzesc poruncile Tale. Celor ce mă iubesc pe mie, răsplăteste-le cu bogatele Tale daruri. Pe părintii cei duhovnicesti si fratii pe care mi i-ai dat, miluieste-i Milostive, ca si pe mine, cu judecătile pe care le stii, indurandu-Te cu iubire de oameni.

Aceste cuvinte ale rugăciunii mele să mijlocească pentru mine si cat trăiesc si după ce voi muri eu. "Să se indrepteze mărturisirea aceasta si lacrimile ca o tămaie inaintea Ta". Astept in fiecare zi moartea cea de netrecut. Trupul meu cel ticălos ingropării dandu-se, se va strica, si Tu il vei invia, dătătorule de viată nepieritor, in vremea Invierii. Iar duhul meu in mainile Tale il pun.

Odihneste, Sfinte Stăpane, intru lumina viilor si in lăcasul celor ce se veselesc si pe părintii, strămosii, si pe fratii mei, robii Tăi binecredinciosi, si pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru dansii, si tuturor celor ce intru bună credintă s-au săvarsit, iartă-le. Căci, desi am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici "am intins mainile noastre către dumnezeu străin", ci pe Tine Te-am cunoscut, si pe Tine Te-am iubit, si intru Tine am crezut, si Tie ne inchinăm, Unuia Dumnezeu in Treime, către Tine ne rugăm, si intru Tine nădejdile mantuirii le punem. Miluieste-ne pe noi după mare mila Ta, si ne mantuieste intru Impărătia Ta cea cerească.

Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, asa să se facă acestea intru noi, cei ce nădăjduim spre Tine, pentru cea multă si necovarsită bunătate a Ta si pentru milostivirea si iubirea Ta de oameni cea negrăită, pentru rugăciunile preaslăvitei, prea lăudatei, preabinecuvantatei si cu dar dăruitei, Preasfintei Stăpanei noastre de Dumnezeu Născătoare si pururea Fecioara Maria, ale Puterilor celor ceresti si intelegătoare si ale tuturor sfintilor care din vechime Ti-au plăcut Tie. Amin. Amin. Amin.

- material cules de Dan Fagaraseanu