“CUVÂNTAREA D-LUI PROF. A. C. CUZA la moartea lui Mihai Eminescu
D. prof. A. C. Cuza a vorbit în numele celor cari l-au cunoscut de aproape pe Eminescu
Aşa cum l-am cunoscut la Iaşi – începe d. profesor – Eminescu era un aristocrat din naştere, o personalitate de rasă, de gândire şi simţire. Acei cari l-au cunoscut din scrieri şi-au făcut o părere greşită despre el. În toate împrejurările vieţii, Eminescu plutea deasupra vulgarităţii.
E nu numai poet, dar cel mai mare gânditor politic al nostru. Scrierile lui cuprind un sistem de cugetare ce trebuie studiat. Era un luptător naţional, dar în acelaşi timp un idealist, în înţeles filosofic. Lumea nu e o realitate, ci ne apare aşa cum o vedem prin simţurile noastre.
Eminescu nu era un pesimist. Personalitatea lui s-a ţesut în jurul filosofiei lui Kant, Schopenhauer şi a celei indice.
Este eronată părerea că, dacă Eminescu ar fi trăit altă viaţă materială, şi-ar fi modificat sensibil convingerile filosofice ale scrierilor lui. Dacă Eminescu ar fi fost un pesimist în înţelesul vulgar al cuvântului, n-ar fi fost cel mai mare doctrinar al naţionalismului.
Alături de Gh. Mârzescu şi Vasile Conta, Eminescu a dus lupta pentru modificarea art. 7 din Constituţie.
D. prof. Cuza, după ce aduce laude comitetului pentru iniţiativa luată, spune că trebuie să se instituie concursuri pentru cele mai bune studii asupra operei lui Eminescu şi să se verifice ca scrierile lui să nu fie falsificate de cei interesaţi. În această ordine de idei, d-sa a semnalat faptul că o casă de editură din Capitală, care-şi zice „naţională”, a suprimat, în toate ediţiile, anumite versuri cari redau în mod caracteristic şi categoric concepţia adânc naţională a lui Eminescu.”
Sursa: Reportaj din Universul, la moartea gazetarului: “Eminescu, cel mai mare doctrinar al nationalismului”. CARTEA TRECERII
Cititi si descarcati cartea Profesorului Nae Georgescu “Boala si moartea lui Eminescu” la Mihai-Eminescu.Ro
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu