Vîrsta Domnului- 30 de ani,
Scara are 30 trepte
Notă: numai cu mintea bucurîndu-se
de Mintea cea contemplată prin minte
Dumnezeu răsplăteşte nu după
mulţimea darurilor şi ostenelilor, ci după mulţimea stăruinţei.
I Despre lepădarea de viaţa lumească
Trebuie multă nevoinţă pînă cînd
mintea noastră, acest cîine furios şi iubitor de plăceri, nu va ajunge la întreaga-înţelepciune,
curăţie, şi la iubirea trezviei lăuntrice. 4
Temelia cea bună: întemeiată pe
trei stîlpi: postul, nerăutatea şi întreaga înţelepciune. 5
Omul necăsătorit are cătuşe
numai la mîini, cel căsătorit şi pe mîini şi pe picioare . 9 -20
Diavolii vor să aprindă Biserica
lui Dumnezeu cu acelaşi foc care se afla în ea, adică focul patimilor proprii
Monah este acela care are trupul
curăţit, gura curată şi mintea luminată.
II Despre neîmpătimire, sau lepădarea de lume
Trei lepădări: de lucruri,
oameni şi părinţi, de voile sale, de slava cea deşartă. 15-9
Despre înstrăinare, adică
abaterea din lume
Înstrăinatul este un iubitor şi
lucrător al plînsului neîncetat, care fuge de orice legătură, fie cu rudele fie
cu cei străini. 17-3
Eva, fără să vrea, e izgonită
din rai căci aceea din nou ar fi dorit să guste din pomul neascultării. 18
Să urmăm lui Lot 19
Mama Mea şi fraţii Mei sînt cei ce fac voia Tatălui
Care este în ceruri Mat 12, 49 20-113
Amintirea morţii
Domnul desparte pe cei
materialnici de cei nematerialnici, adică pe cei trupeşti de cei duhovniceşti
20
Marele Avraam s-a înstrăinat din
pămîntul lui, din neamul lui şi din casa tatălui său. Fac 12, 1. 21
Cu neputinţă să priveşti şi la
cer şi la pămînt. 22
Nepriceperea sufletului o arată
cuvintele 22-24
Visul e o mişcare a minţii în
timpul cînd trupul stă nemişcat. Nălucirea este o amăgire a ochilor în timpul
cînd doarme mintea, vederea unui lucru care nu există 23-25
Cine nu dă crezare visurilor
este filosof 24-28
IV Despre fericita ascultare
Ascultării îi premerge
înstrăinarea de lume, lepădarea voii sale.
24-1
Ascultarea este mormîntul voii
proprii şi învierea smereniei. Să nu te crezi pe tine însuţi. 26
Omul viclean este îndoit, unul
pe dinafară şi altul după orînduirea inimii. 33-21
Privirea spre draci şi patimi cu
ochiul neclintit şi aspru al minţii. 33-21
Laurenţiu: închipuindu-mi pe
Hristos în locul păstorului, niciodată nu am socotit să primesc porunci de la
el, ci de la Dumnezeu. 36
Macedonie: îngerii pot să nu
cadă, însă nu un lucru omenesc este acela, dar şi în grabă a se scula din
cădere, şi numai al dracilor este că dacă au căzut să nu se mai ridice
niciodată 40-31.
Monah: eu îmi adun cugetele cu
mintea şi sufletul să i şi le zic: veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi
Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. 45
Arătaţi dragostea faţă de semeni
în chip gînditor înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu în chip nevăzut îl va
înştiinţa pe acela despre dragostea ta. 47
Începutul nepătimirii este
smerenia, după cum Moise este începutul legii, iar nepătimirea care este o
fiică a smereniei o desăvîrşeşte pe maica sa după cum Maria desăvîrşeşte
sinagogă iudaică. 52
Respectă pe cel care te-a adus
la Domnul. 53
Cel ce intră în lupta cu
duhurile răutăţii fără povăţuitor acela este omorît de ele. 53
Conştiinţa să-ţi fie oglinda
supunerii tale, şi acest lucru îţi este de ajuns. 53
Un bărbat tăcut este fiul filosofiei.
54
Adunaţi neîncetat mintea, căci
gînduri nerisipite au numai Îngerii. 56-92
Argintul cel viu, mercurul, să
ne fie pildă, el se lăsă la fundul oricărui lichid şi niciodată nu se amestecă
cu ceva necurat. 58-99
Sub ascultare este acela care cu
trupul stă în faţa oamenilor, iar cu rugăciunea atinge cerurile. 58-102
Asachie din mormînt a răspuns:
părinte, cum poate să moară un lucrător al ascultării? 61-110
Sf Ioan este chipul ascultării,
iar Sf Petru chip al Pocăinţei 67-126
V Despre pocăinţă şi temniţă
Pocăinţa este înnoirea
botezului, curăţirea conştiinţei, rănirea sufletului în cea mai adîncă simţire.
67-1
Pocăinţa cu sufletul amuţit şi
mintea cea fără de glas, le înfăţişăm lui Dumnezeu - Temniţă 69-2
Temniţa: s-au apropiat oare de
noi îngerul păzitor? 72-17 ca luînd rugăciunea să o ducă la Dumnezeu.
Oare a trecut sufletul nostru
apa cea fără de stare a duhurilor celor din văzduh. Unde este lucrarea cea bună
a rugăciunii Lui în noi? Cuvîntul despre judecăţi şi despre căderi e întunecos
pentru şi noi şi nici o minte nu va putea să pătrundă pricinile. Din căderea în
păcat, din îngăduinţă, Domnul ne ridică în curînd. 78-29
Nu te speria chiar dacă vei
cădea în fiecare zi şi nu te depărta de la calea lui Dumnezeu ci stai cu
bărbăţie şi Îngerul păzitor va cinsti răbdarea ta. 79-30
Înainte de căderea noastră,
dracii ne închipuie pe Dumnezeu iubitor de oameni iar după cădere, aspru. 79-31
Înştiinţare spre iertare să nu
aşteptăm. 79-34
Cine plînge pentru sine nu va
judeca pe altul. 80-36
Semnul deslegării de păcate se
cuprinde în faptul că omul mereu se socoate pe sine datornic în faţa lui
Dumnezeu. 80-37
Nimic nu se poate asemăna cu
mila lui Dumnezeu, nu e nimic mai mare decît ea. Iov a primit îndoit 80-38
Pe treapta a cincea este
curăţirea celor cinci simţuri.
VI Despre amintirea morţii
Oricărui cuvînt îi premerge
cugetarea. Amintirea morţii şi a păcatelor, premerge plînsului 82-1
Amintirea morţii este moartea
zilnică. 81-2
Teama de moarte este însuşirea
firii omeneşti care provine din neascultare
Cutremurul de moarte este semnul
unor păcate nepocăite
Hristos se teme de moarte însă
nu se cutremură. Ca să ne arate limpede deosebirile celor două firi. 81-3
După cum cositorul se deosebeşte
de argint, deşi la vedere se aseamănă, aşa şi deosebirea între frica de moarte
cea firească şi cea nefirească, pentru cei cu socotinţă e limpede. 82-5
Iscusit este cel care în fiecare
zi aşteaptă moartea. Sfînt este cel care o doreşte în fiecare clipă. 82-7
Unii nu se tem de moarte, pentru
că în mîndria lor se socotesc nepătimaşi. 82
Diavolul caută să ne îndepărteze
de la plâns şi de la frica aceea care nu sperie, adică de la frica de Dumnezeu.
83-10
Simţirea desăvîrşită a morţii e
slobodă de orice frică. 84-14
O minte lucrătoare are mai multe
lucrări: cugetă la dragoste, moarte, împărăţia cerurilor, sfinţi, omniprezentă,
îngeri, ieşirea sufletului, încercare, osînda. 84-15
Amintirea morţii alungă orice
mîngîiere.
Isichie la moarte: cine şi-a
agonisit pomenirea morţii acela niciodată nu va putea păcătui. 85-18
În Cine încă e legat de ceva, acela
nu se poate îndeletnici liber în cugetarea morţii. 86-21
Fiecare zi nu e îndeajuns ca să-ţi
plăteşti datoria ta faţă de Stăpînul. 86-23
Fiecare zi trebuie socotită ca
ultima. 86-24
Adu-ţi aminte de cele mai de pe
urma ale tale şi în veac nu vei păcătui Sirah 7, 39 86
VII Despre plînsul cel făcător de bucurie
Plînsul după Dumnezeu o tînguire
a sufletului. Umilinţa este un chin necurmat al conştiinţei care răcoreşte
focul din inimă prin mărturisirea minţii înaintea lui Dumnezeu. 87-2
Pocăinţa este o lepădare fără de
durere a oricărei mîngîieri trupeşti. 87-3
Izvorul lacrimilor de după botez
este mai mare decît botezul, deşi aceste cuvinte par întrucîtva obraznice.
Botezul din pruncie toţi l-am întinat, iar prin lacrimi din nou îl curăţim.
Fără acest dar abia dacă s-ar mai găsi cei ce se mîntuiesc. 88
Suspinurile strigă, lacrimile
mijlocesc, cele din frică, iar lacrimile din dragoste ne arată că rugăciunea
este primită. 88-7
Prin curăţie, sufletul primeşte
în strălucirea luminii celei nematerialnice care străluceşte mai multe decît
orice foc. 88-10
Domnul nu dispreţuieşte sufletul
văduvă. 88-11
Lacrimile se nasc în cugetare
iar tatăl cugetărilor este priceperea şi mintea. 89-17
Culcîndu-te în aşternut, să-ţi
închipui cum vei sta întins în sicriu, şi vei dormi mai puţin. 89-18
Cînd stai la masă adu-ţi aminte
de masă tristă a viermilor şi te vei desfăta mai puţin 89-18
Cînd bei apă, nu uita de setea
din focul cel nestins, şi fără de îndoială că vei birui chiar firea ta. 89-18
Judecă ca răsplată va fi după
osteneală decît după lacrimi, şi socot că şi Dumnezeu judecă la fel. 90-23
Adevărata umilinţa este
îndurerarea sufletului care nu-s îngăduie nici o mîngîiere, ci în fiecare clipă
îşi închipuie numai mutarea din lume. 91-22
Folosul lacrimilor îl cunoaştem
numai la moartea noastră. 92-36
Pentru cei din temniţă şi pentru
monahi nu este praznic pe pămînt. Cei ce plîng nu vor cînta, căci prin aceasta
se nimiceşte plînsul. 96-52
Curăţia inimii capătă o
lumînare, care este o negrăită lucrare pricepută într-un chip necunoscut şi
văzută în chip nevăzut. Mîngîierea este o răcorire a sufletului îndurerat.
Sprijinirea este o înnoire a sufletului. 97-55
Lacrimile pentru ieşirea din
viaţa aceasta nasc frică, iar cînd frica va naşte neînfricarea, adică nădejdea,
atunci va răsări Bucuria, iar bucuria va odrăsli floarea dragostei celei
sfinte. 97-56
Îndeletnicirea naşte obişnuinţă,
obişnuinţa se preface în simţire, lucrarea cu simţurile se pierde greu. 98-63
Agonisirea - inimă îndurerată
98-64
E de mirare că cele smerite
ajung să fie cele mai tari. 99-66
Treapta VII - spălarea de întinăciunile
veacului acestuia. 100
VIII Despre nemâniere şi blîndeţe
Precum apa stinge focul la fel
cum lacrima focul mîniei. 100-101
Nemânierea este o dorinţă fără
de saţiu de necinstire. 100-2
Blîndeţea sufletul care rămîne
acelaşi şi la necinste şi la cinste. 100-3
Mînia este amintirea unei uri
ascunse. 100-5
Iuţimea este o aprindere a inimii
fără de vreme. 100-5
Amărăciunea o simţire neplăcută.
Aţîţarea este o schimonosire a
sufletului. 100-5
Pocăinţa cere o mare smerenie,
iar aţîţarea e semn de mare înălţare. 100-12
Sabia cu două tăişuri este
blîndeţea şi nerăutatea 105-25
Am văzut trei monahi care în
acelaşi timp sufereau ocara: unul din ei s-a necăjit dar a tăcut, celălalt s-a
bucurat pentru sine, dar s-a întristat pentru cel ce l-a ocărât, al treilea
închipuindu-şi vătămarea aproapelui, a vărsat lacrimi fierbinţi. Astfel putem
vedea aici pe lucrătorii fricii, răsplăţii şi dragostei. 105-27
Treapta a opta este biruinţa
asupra celor opt patimi.
IX Despre pomenirea răului
Sfintele virtuţi sînt asemenea
scării lui Iacob
Patimile, asemenea lanţurilor ce
au căzut de pe verhovnicul Petru. 107-1
Pomenirea răului este împlinirea
mîniei.
Duşmăneşte trupul care un
prieten nemulţumitor şi înşelător 108-9
Amintirea patimilor lui Iisus vă
va vindeca ţinerea de minte a răului prin nerăutatea Lui. 108-14
Iertaţi puţin şi vi se va ierta
mult. 109-15
Treapta a noua – cel ajuns la ea
cu îndrăzneală să-şi ceară iertarea păcatelor la Mîntuitorul Iisus.
X Despre vorbire de rău şi clevetire
Vorbirea de rău este odrasla
urii. 109-2
Roagă-te pentru el în taină. 110
Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Luca 6, 37) 111
Judecata lui Dumnezeu este
necunoscută oamenilor 111-8
A judeca înseamnă a răpi cele
cuvenite lui Dumnezeu în chip neruşinat
A osîndi înseamnă să-ţi pierzi sufletul tău.112
Chiar cu ochii de vei vedea pe
cineva păcătuind, să nu-l osîndeşti căci adesea şi ochii înşeală. 112-17
Osîndirea diavolului şi nu a
semenului
Treapta a X-a - cine s-a urcat
pe ea, acela ajunge lucrătorul dragostei sau a plînsului.
XI Despre vorbire multă şi tăcere
Vorbirea multă este scaunul
slavei deşarte.
Tăcerea este mama rugăciunii
113-2
Prietenul tăcerii se apropie de
Dumnezeu şi vorbind cu El în taină, se luminează de El.
Treaptă a 11-a - cel ce a biruit-o,
a curmat multe răutăţi.
XII Despre minciună
Minciuna este nimicirea
dragostea.
Călcarea de jurămînt este
lepădarea de Dumnezeu. 115
Făţărnicia este maica minciunii.
115-6
Conştiinţa este un judecător
nemitarnic. 116-7
Pruncul nu ştie de minciună
116-13
Treaptă 12- rădăcina virtuţilor
Diavolii întrebuinţează orice
vicleşug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu. Cine şi-a agonisit
frică de Dumnezeu acela s-a înstrăinat de minciună, avînd în sine un judecător
nemitarnic conştiinţa sa. 116
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu