La momente aniversare sau comemorative obișnium cu toții să facem un bilanț al realizărilor sau pierderilor în perioada trecută de la evenimentul sau faptul de viață pe care îl rememorăm.
Despre Ion Gavrilă, rămas în conștiința publică mai ales prin cognomenul de scriitor Ogoranu, de la a cărui trecere în lumea drepților comemorăm în aceste zile 7 ani, ar fi trebuit să fie scrise cel puțin câteva zeci de studii istorice serioase, poate câteva volume literare și câteva filme artistice sau documentare.
Ar fi trebuit să fie ridicate monumente și numele său să fie atribuit unor străzi sau edificii publice în marile metropole sau în orașele și satele legate de epopeea sa fabuloasă de reper național al luptei de rezistență pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.
Prea puține dintre aceste necesare puncte de reper în conștiință publică au fost realizate. Prin grija Fundației “Ion Gavrilă Ogoranu” s-au reeditat primele 3 volume ale lucrării sale memorialist-documentare “Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”. S-a realizat și difuzat – din păcate cu un ecou limitat în spațiul cultural – filmul “Portretul luptătorului la tinerețe”, în regia lui Constantin Popescu, în care au jucat cu talent și profesionalism tineri actori din noul val al cinematografiei românești. Filmul, cu merite recunoscute că și realizare artistică și ca tehnică cinematografică, păcătuiește prin lipsa de ancorare a evenimentelor în planul spiritual al motivației creștine și naționale a luptei de rezistentă, al credinței tuturor a€”băieților” din Grupul Carpatin Făgărășan că lupta și jertfa lor are o semnificație națională de a ”spălare a obrazului națiunii române de atâtea trădări și lașități”.
Poate cea mai constantă și consistentă marcare a existenței acestor eroi rămâne comemorarea anuală de la Mănăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbătă de Sus, unde, în luna iulie, în fiecare dumninică de după Sfântul Ilie, s-au rugat pentru veșnică pomenire și odihnă a eroilor din rezistența anticomunistă sute de făgărășeni din satele de sub munte, dar și sute de oameni de pe întreg cuprinsul țării, pentru care aceste jertfe înseamnă un reper de conștiință civică, rezistență la oprimare și lipsire de drepturi fundamentale, fiind un model neperisabil de conștiință pentru orice societate liberă și democrată.
Au mai existat sporadic, conferințe sau simpozioane, organizate pe plan local, la Făgăraș, Alba Iulia, Brașov și în alte locații unde s-a mai pomenit numele lui Ion Gavrilă sau a camarazilor săi din rezistența anticomunistă. Din când în când televiziunea a mai difuzat reluări ale episoadeler dedicate Grupului Carpatin Făgărășan din “Memorialul Durerii”, realizat de d-na Lucia Hossu Longin
Dar instituțiile create în spațiul public pentru studierea crimelor comunismului și deconspirarea imensului aparat de falsificare a adevărului în perioadă comunistă au făcut prea puțin pentru a da un sens și o recunoaștere publică jertfei și luptei acestor eroi ai României, încă atât de apropiate în timp. Dimpotrivă, asistăm cu surprindere și amărăciune la încercări de a€”demitizare”*), în care două institute de stat organizează conferințe publice pentru a încerca denigrarea unui personaj istoric a cărui existența s-a încadrat total în celebra definire a cavalerismului medieval, ”…sans peur et sans reproche” (fără frică și fără prihană).
Să reamintim că Ion Gavrilă s-a născut într-o familie de țărani, în satul Gură Văii, la poalele Fagarașilor, a fost elev remarcabil la Liceul “Radu Negru” din Făgăraș și student la Facultatea de Agronomie din Cluj în paralel cu Facultatea de Studii Comerciale la Brașov. În anul 1948, cu câteva zile înainte de a absolvi facultatea de agronomie, amenințat cu arestarea pentru activitatea anticomunistă în cadrul “Mișcării Naționale de Rezistență”, decide să-și apere libertatea sa, dar și a neamului, prin constituirea, alături de alți tineri, a unor grupuri de rezistență în satele făgărășene.
Fenomenul constituirii de grupuri de rezistență față de valul de arestări, confiscări și interdicții care au caracterizat regimul comunist în anii 1948-1949, a fost destul de larg răspândit pe teritoriul național, practic fiecare masiv muntos din România având o istorie de rezistență armată cu luptători izolați, grupuri mici de 2-3 persoane, grupuri mai importante sau uneori cu rețele de rezistență în care s-au implicat sute de oameni. Majoritatea acestor grupuri au fost anihilate în termen scurt (câteva săptămâni sau câteva luni) de o structură de represiune extrem de violentă și abuzivă, care a recurs repetat la toate metodele de îndoctrinare, intimidare și terorizare a locuitorilor prin arestări abuzive, tortură fizică și morală, ucideri fără judecată, etc.. Câteva grupuri de rezistență, între care se înscrie la modul cel mai glorios grupul lui Ion Gavrilă din Munții Făgărașului, au rezistat timp de mai mulți ani, dejucând cu curaj și înțelepciune toate capcanele și planurile Securității comuniste.
Pentru un observator obiectiv și neutru al acestei lupte atât de disproporționate, rezistență atât de îndelungată a unui grup consistent de 10-12 persoane, timp de aproape 8 ani de zile, în condițiile controlului politic și al represiunii brutale efectuate de regimul comunist din anii 1950 și în lipsa cvasitotală a oricărei comunicări cu lumea liberă, ține de un miracol al luptelor de gherilă.
Un al doilea miracol este supraviețuirea fizică, psihică și morală a lui Ion Gavrilă în cei 34 de ani de regim communist care au urmat lichidării Grupului Carpatin Făgărășan, dintre care primii 21 de ani petrecuți în clandestinitate, ascuns de familia Anei Săbăduș din satul Galtiu, jud. Alba, în condiții de opresiune și lipsuri materiale inimaginabile.
Un al treilea miracol este capacitatea acestui bărbat de aproape 70 de ani de a-și valorifica vocația de mărturisitor și scriitor, dar și de cercetător al istoriei recente, profitând de fiecare minut de libertate pentru a ne dărui 10 cărți de mărturii, studii și cercetări din arhive, dar și sensibile descrieri ale lumii satului tradițional sau a naturii minunate din Munții Făgărașului, toate scrise cu un cult al limbii literare și al exprimării impecabile de absolvent al unui liceu de elită al României antebelice.
Este de neînțeles în acest context al exemplarității de ținută și conduită impecabilă a luptătorului Ion Gavrilă, determinarea unor responsabili ai acestor institute de studii și cercetări de a încerca să știrbească aura de erou a unui luptător autentic pentru libertate și demnitate națională introducând ca element contoversat al calității de luptător, apartenența sa la “Frăția de Cruce”, organizația de tineret a Mișcării Legionare.
Sunt cel puțin două argumente extrem de serioase care infirmă într-un mod semnificativ acest demers de aducere a lui Ion Gavrilă într-o zonă de relativizare și ponegrire ideologică.
Primul argument este legat de realitatea istorică a implicării Mișcării Legionare în perioada Războiului Rece de partea puterilor democratice în lupta împotriva sistemului comunist, materializată atât prin editarea și difuzarea unor lucrări și cărți de clarificare ideologică și politică dar și de participarea cu luptători la acțiuni efective împotrivă regimului comunist din România (episodul grupului Tănase-Golea-Samoilă, parașutați în anul 1953, capturați, condamnați la moarte și executați). Istoricii și cercetătorii au încă datorii privind toate aspectele legate de represiunea brutală și continuă împotrivă militanților Mișcării Legionare, care au fost arestați, torturați și uciși, adesea pentru unica vina de a nu se fi înscris ca adulatori ai comunismului și de a-și fi păstrat demnitatea și onoarea. La fel va trebui reevaluată participarea efectivă a legionarilor din țară și din exil la rezistența anticomunistă.
Un al doilea argument reiese cu claritate absolută din scrierile lui Ion Gavrilă Ogoranu. Din niciuna dintre miile de pagini ale volumelor scrise de erou nu se poate identifica vreo frază care să poată fi considerată ca ținând de o ideologie totalitară sau fascistă. Dimpotrivă, întreaga să operă respiră un aer de libertate, demnitate și onoare, dar și de înțelegere adâncă a nevoilor neamului și de recunoștință față de toți luptătorii din rezistența anticomunistă, indiferent de orientarea lor ideologică sau politică. Ion Gavrilă a dat un răspuns celor care relativizau lupta de rezistență sub pretextul apartenenței la Mișcarea Legionară a multora dintre grupurile de rezistență: “Munții României au fost acolo pentru toți… Dacă doar unii dintre ei s-au învrednicit să-i ude cu sângele lor, acelora să le fie cinstit numele din veac în veac…”
Posteritatea lui Ion Gavrilă nu mai este doar cea a mărturisirilor din filmele documentare și din cărțile sale. În contextul crizei morale profunde care se constată la toate nivelele societății românești contemporane se cuvine a folosi – cu decență și considerație – existența fabuloasă a acestui erou adevărat, pentru a construi un model social și etic care deține și valențele tradiționale de modestie și demnitate ale țăranului român, dar și valorile intelectuale ale școlii bine făcute, care dau o perspectivă de libertate creativă și de implicare socială semnificativă pentru destinul neamului. Ion Gavrilă nu a ocupat funcții publice și nu a beneficiat de decorații sau onoruri instituționale. A trăit și a murit în condiții foarte modeste. Dar, pentru destinul sau excepțional, pentru caracterul său deosebit și pentru toate realizările sale merită a fi luat în considerare că un model de atitudine și de conduită atât în ce privește existența privată cât și în ce privește raportarea la spațiul public.
Rămânem cu toții datori a folosi moștenirea lăsată de Ion Gavrilă pentru generațiile viitoare, utilizând modelele și caracterele acestor luptători adevărați pentru a construi o societate echitabilă, în care destinele fiecărui individ și a fiecărei familii să se împletească cu bunăstarea neamului românesc pentru un viitor mai drept și mai bun.
*) Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, conferința “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit și minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu și rezistentă armată anticomunistă din România”, susținută de cercetătorul german de origine română William Totok.
Coriolan Baciu
Albă Iulia, 29.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu