Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu, premiate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu au fost premiate, vineri, 28 iunie 2013, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).Uniunea a acordat eminescologului Nicolae Georgescu, ziariştilor Miron Manega şi Victor Roncea, precum şi academicianului Dimitrie Vatamaniuc distincţia “Eminescu ziaristul”. Totodată, UZPR a dat post-mortem acelaşi premiu profesorului Alexandru Oprea.
“Eminescu a fost un mare ziarist şi breasla aceasta a presei îşi trage seva şi din ceea ce a lăsat el. Eminescu este, într-un fel, părintele breslei noastre”, a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan. El a amintit că pe 28 iunie 1883 publicistul Eminescu a fost “izgonit” din redacţia “Timpul”.
“Dedic acest premiu Părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile. Lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală – asa-zisa “de partide si de state”, pentru ca acum e vorba de mai multe state care guverneaza presa din Romania – m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, dar el m-a obligat să nu abandonez presa, mi-a interzis să o abandonez si m-a indemnat să merg înainte”, a declarat jurnalistul Victor Roncea.
Cu prilejul acordării premiilor UZPR a fost lansat volumul “O zi din viaţa lui Eminescu”, semnat de Nicolae Georgescu, ce descrie ultima zi a lui Mihai Eminescu în redacţia “Timpul”.
Sursa: AGERPRES/ (AS – autor: Iulia Petre Carciog, editor: Mirela Bărbulescu)
Nota Victor Roncea: Dupa cum am spus si in cadrul manifestarii de exceptie de la Muzeul Literaturii Romane, trebuie amintit si faptul ca fratelui meu, ziaristul George Roncea, i se datoreaza “instigarea” profesorului Nae Georgescu la redescoperirea publica a lui Eminescu – jurnalistul. Campania lansata de Civic Media in urma cu cinci ani – prin ziarele la care lucram, Atac si Ziua - a prins roade si astazi, dupa zeci si zeci de ani de negura, ies la lumina nenumarate date ascunse despre viata si moartea lui Eminescu. Trebuie sa le multumim tuturor celor care rostesc raspicat adevarul despre Eminescu, Adevarul lui Eminescu. Doamne, ajuta!
Alte articole la despre Premiile “Eminescu, ziaristul” la: Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Cuvantul Libertatii – ”Eminescu, ziaristul“ / Jurnalistul Victor Roncea : „Cel mai onorant premiu din cariera mea !”
Constiinte jurnalistice si premii: Premiile UZPR “Eminescu Ziaristul” – iunie 2013
Vedeti si Mihai-Eminescu.Ro, Ziaristi Online, Certitudinea
FOTO si
VIDEO de la manifestarea de la Muzeul Literaturii Romane la Roncea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu