30.1.14

Bădia Nicolae Purcărea: Trifan şi Marian au fost mentorii sfinţilor închisorilor

În 1941, când primii deţinuţi politic au început să populeze Aiudul, toţi cu pedepse de 10, 15, 20 de ani, şi-au pus problema: ce ne facem? Cum vom rezista noi 20 de ani de puşcărie? Pentru că problema se pune astfel: ce este mai puternic, materia sau spiritul? Şi bine-nţeles, concluzia a fost că spiritul este acela care ne duce pe treptele acestea ale rezistenţei. De la Braşov erau atunci avocaţii Traian Trifan şi Traian Marian, cu pedepse de 17, respectiv 20 de ani. Ei au fost mentorii tuturor sfinţilor din închisoare. Luăm Biblia în mână şi cu Biblia vom parcurge 20 de ani sau toată viaţa. Aceasta a fost decizia lor. Şi aşa a fost. S-a format la Aiud aşa-zisul „grup al sufletiştilor”, în care câţiva, un grup frumos, s-au aliniat şi au uitat de cele materiale. În grupul acesta au fost Părintele Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Virgil Maxim, Marian Naidim, Nicu Mazăre. Şi acest grup nu a făcut altceva decât, cu Biblia în mână, să gândească, să mediteze la cele sfinte. Mai mult, nu a fost o formă artificială de manifestare. A fost o formă profundă, spirituală. Ei, când şi-au luat acest ideal pe care să-l ducă până la moarte, au fost profund conştienţi de ceea ce fac. Şi bine-nţeles că ei s-au separat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails