Există
cuvinte care pecetluiesc cu pecete sfântă amintirile. Nu le poţi
rechema oricând, oriunde şi oricum. Ele, cuvintele, sunt chei ce deschid
uşi într-un interior ca de biserică. Sunt imperativ necesare un anume
timp şi un anume loc ca să intri prin acel cuvânt în amintire cu
evlavie, în vârful picioarelor, să aprinzi candele şi în reculegere
să-ţi laşi sufletul purtat pe firul amintirilor duioase şi solemne,
plutind pe valurile unui timp ce curge invers, spre începuturi, spre
adâncuri în acea lume bună şi senină în care poţi întrezări ordinea
minunată şi tainică pe care a statornicit-o Domnul Dumnezeu în Împărăţia
Sa.
Pentru
mine astfel de cuvinte-peceţi sunt cele patru cuvinte „Frăţia Ortodoxă
Română Studenţească” din Cluj, adică F.O.R.S. Ele sunt cheia prin care
intru în acel fragment din viaţa mea de studentă clujeană, ascuns cu
pioşenie în cutele memoriei mele. Revin la aceste amintiri ca într-un
templu, ori de câte ori mi se face dor de frăţietate, de comuniune, ca
atunci, când în dragostea ce ne-o purtam unii altora se topeau
contrariile şi nepotrivirile şi ne simţeam capabili să ne dăruim cu
totul Celui care cobora până la noi să ne insufle o speranţă certă şi să
ne facă mândri de destinul ce ni l-a hărăzit ca fraţi. Era atât de
mângâietor să aflăm că nimic nu este întâmplător, că nu există hazard,
ci toate câte se întâmplă au un înţeles adânc ce duce întotdeauna la
Cerescul Tată.
F.O.R.S.-ul
era copilul răsfăţat al F.O.R.-ului (Frăţia Ortodoxă Română). Nu era
totuşi o organizaţie rigidă, încorsetată în statute, turnată în tipare
imuabile. Sub îndrumarea F.O.R.-ului şi a părinţilor noştri duhovnici,
F.O.R.S.-ul era o comunitate de suflete studenţeşti în căutarea Domnului
Iisus Hristos, Cale, Adevăr şi Viaţă.
Şedinţele F.O.R.S.-ului erau un fel de vecernii
Ne
adunam, desigur, într-un spaţiu concret, în una din sălile încăpătoare
ale Universităţii şi într-o zi anume ce purta un nume şi o cifră care se
nimerea să se petreacă în preajma marilor sărbători creştine. Aveam
un comitet coordonator format din studenţi şi studente, cei mai avizaţi
şi cei mai fraterni dintre colegi. În timpul cât am fost eu studentă,
preşedinte era Radu Cărpinişanu, vicepreşedinte Părintele Valeriu Anania
şi secretar Ion Răileanu, toţi medicinişti. Aveam programe variate care
se afişau cu o săptămână înaintea şedinţelor, dar nu toate acestea erau
lucrul cel mai important. Important era faptul că nu era nicio
constrângere, programul se închega voluntar şi ieşea întotdeauna
minunat: muzică, poezie, proză, eseu, meditaţie, recenzie şi mai presus
de toate îndemnurile duhovniceşti prezentate de cei mai străluciţi
duhovnici, preoţi pregătiţi să ne înalţe pe cele mai înalte trepte de
spiritualitate creştină: o studenţime însetată de cunoaştere şi de
luminată şi profundă trăire creştină şi românească.
Greu
de reprodus în cuvinte atmosfera de frumuseţe şi de mister ce se
statornicea în şedinţele care de obicei se ţineau sâmbătă seara. Erau un
fel de vecernii scăldate în sublim, ziditoare de caractere. Sunt şi mai
greu de reprodus cununile de valori spirituale, profund creştine,
ortodoxe, etalate în faţa unui auditoriu însetat de aceste valori.
Discuţiile
se prelungeau şi la plecarea spre casă. Doi câte doi, sau în mici
grupuri, studenţii dezbăteau în continuare problemele de suflet şi de
credinţă. Se închegau prietenii pe care nici curgerea anilor, nici
vijeliile vieţii nu le-au putut înfrânge. Prieteniile au dăinuit
împodobindu-ne viaţa aşa cum trăirile din cadrul F.O.R.S.-ului ne
înfrumuseţează amintirile.
Îmi
stăruie în minte (cum aş fi putut să le uit!) prieteniile cu totul
deosebite ce mi le-a oferit F.O.R.S.-ul pentru întreaga mea viaţă şi
sunt sigură şi pentru veşnicie. (…)
Mitropolitul Bartolomeu Anania, vicepreşedinte al F.O.R.S. şi conducător al grevei studenţeşti din 1946
Despre
Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania îmi vine greu
să aduc mărturie din pricina sfielii ce mi-o inspiră înaltul rang. În
acelaşi timp nu pot uita nenumăratele clipe de înaltă trăire ce mi le-a
oferit ca vicepreşedinte al F.O.R.S-ului, cu o competenţă şi teologică
şi culturală atât de cuprinzătoare! Ce aş putea să spun
mai ales despre greva studenţească în 1946, pe care a condus-o ca un
mare lider. Mă limitez să subliniez curajul şi înţelepciunea cu care s-a
strecurat atât de strălucit printre capcanele unei astfel de uriaşe
mişcări, la tinereţea sa şi la totala lipsă de experienţă.
Cea
ce mi se pare cu totul de admirat este faptul că a păstrat atât faţă de
foştii studenţi forsişti, ca şi faţă de foştii studenţi grevişti, o
caldă cordialitate.
Astfel
m-a primit în cele câteva ocazii când am îndrăznit să-l contactez.
Prima dată a fost la Roman, când scria prefaţa la frumosul album al
picturilor murale ale Episcopiei. Apoi, la Văratec, pe când lucra la
monumentala traducere a Bibliei, l-am vizitat însoţită de părintele meu
duhovnic. Erau vremuri primejdioase, părintele era în mod cert
supravegheat, iar eu sigur purtam după mine trena verificatoare,
destinată proscrişilor. Totuşi părintele nostru Anania m-a primit de
fiecare dată cu acel sentiment frăţesc, caracteristic forsiştilor.
După
1989 i-am trimis prima mea carte de memorii, „Strigat-am către Tine,
Doamne”, din care se putea deduce cât mi-au ajutat lecţile
F.O.R.S.-ului. Am primit un răspuns neaşteptat de generos şi mai mult
decât onorant. Îmi trimitea cu autograf şi dedicaţie frumoasa sa
psaltire şi două însemnate CD-uri: discursul de recepţie la Academie şi
prima predică la biserica din Nicula.
Ultima
întâlnire a avut loc la Mitropolia Iaşului cu ocazia lansării
„Memoriilor”, la invitaţia Universităţii Ieşene. Un prilej atât de
emoţionant; prilej când am înţeles din nou cât de mult a fost, este şi
va fi pentru noi părintele Anania, frate cald şi plin de înţelegere, în
duhul F.O.R.S.-ului.
Este nespus de onorant că în catedrala F.O.R.S. din sufletul meu, oficiază din când, o Sfântă Liturghie, un mare prelat forsist.
Aspazia Oţel Petrescu
- fragment dintr-un articol publicat în revista Veghea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu