Un nou experiment Pitesti: televiziunea iti spune cum sa gandesti. Un insider din media vizuala descrie mecanismul antiortodox

O poveste adevărată

În 1985, când aveam aproape 11 ani, Ceaușescu mergea la promenadă cu Gaddafi și se pupau frățește la televizor. Televiziunea Română prezenta în jurnal encomioane nesfârșite în care zâmbetul tâmp al lui Ceușescu făcea casă bună cu outfiturile excentrice ale lui Gaddafi (cine își mai aduce aminte, știe despre ce vorbesc). În 1986, Americanii atacau Tripoli la ora 7 pm trecute fix, cu un bombardament programat cu rigoare de ceasornicar, ca să coincidă cu începerea jurnalelor de știri. Televiziunile fuseseră anunțate, așa că pandemoniul libian a fost LIVE pe toate televizoarele Americii și în feed-urile agențiilor de știri. Poporul american și-a văzut inamicul pulverizat de cea mai mare putere a lumii.

Ăsta a fost primul bombardament din istorie creat astfel încât să arate ca un reportaj TV, ba chiar pentru a fi un reportaj TV, zice Volkoff: inversiune interesantă a importanței relative a realității și a imaginii sale: e întrucâtva ca și cum grecii ar fi făcut războiul din Troia numai pentru ca Homer să poată scrie Iliada. Zis și făcut, Ulise a ajuns cu bine la destinație, fiindcă Reagan a ieșit la două ore după bombardament cu un Mesaj către Națiune care a fost, de asemenea, difuzat la scară națională, pe toate undele posibile. Cine are timp să-l citească se va minuna de precizia cu care mesajele-cheie au fost meșteșugite și puse în relație cu regia nimicirii inamicului. Ba, mai mult, presa vremii continuă povestea, așa cum a fost programat; iată un articol apărut în The Guardian a doua zi, în care citim că asta a fost dorința poporului american și iată și coperta revistei Time, ilustrată cu o fotografie care nu e decât un frame din odiseea TV a bombardamentului. Nu poate nimeni să acuze Time sau The Guardian că nu și-au făcut datoria; problema e că și-au făcut-o în paradigma indusă de americani.

Un jurnalist care-și face meseria, sapă până e sigur că a înțeles despre ce scrie, cum scriam în alegoria mea fantasticoidă, din care înțelegem că nu mai rămâne nimic din adevăr, dacă îl căutăm în spațiul public. Povestea de mai sus este despre doi americani morți într-o discotecă, pentru care a suferit jumătate dintr-o Capitală și, mai apoi, un întreg popor (ani mai târziu, Libia a făcut plăți compensatorii de un miliard și jumătate de dolari pentru rudele victimelor americane).

Fascismul invers

Cam același lucru se întâmplă, făcând schimbările de rigoare, cu valul de radicalism fără gnoză care, bălăcărind ortodoxia în fel și chip, îi întoarce pe români împotriva propriei lor națiuni. Ortodoxia a devenit, din singura valoare care ne-a ținut uniți peste secole, inamicul poporului. În spațiul public de la noi, ortodoxia e un personaj colectiv format din curve, nebuni, bigoți, apostați, schizoizi și, în general, un fel de pâclă amorfă care cade în adorație în fața unor “hoituri”. Asta spune, cel puțin, media, de ani de zile într-un ritm încet, dar sigur. Media care programează bombardamentele în prime-time ca să ne prezinte “inamicul” fără să ne lase privilegiul de a spune că nu suntem de acord. Influența ei penetrează conștiințelor câte o idee străină fără ca eul subiectului să participe la aceasta direct și imediat (tot de la Volkoff cetire).

Pentru exemplificare, să ne delectăm cu un intermezzo de un lirism covârșitor, care a circulat pe Internet: Vă propun să facem toți, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri în care au fost implicați preoți. Ideal este sp fie scandaluri sexuale, dar putem băga și altfel de lucruri: bătăi între popi, înjurături, tâlhării etc. Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, înregistrări audio… ce aveți voi… și vă linkuiți toți la materialele făcute de ADS București despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu. (Citatul este atribuit redactorului șef al ediției de seară a unui cotidian quality care, potrivit SNA, avea zeci de mii de cititori în epoca din care provine acest mesaj.) E o altă definiție a Fenomenului Pitești.

Interesant este că ateii, agnosticii și teiștii noștri își exercită dreptul de a exprima opinii numai când e vorba de ortodoxie și creștini ortodocși. N-am auzit mai pe nimeni să ia în deșert tradiționalismul musulman, fundamentalismul iudaic sau, de pildă, pietismul protestant. De catolicism nici nu mai vorbim. Și atunci, poate ar fi și mai interesant să înțelegem de ce. Mai mult, în nicio țară ortodoxă pundiții nu-și bat atât de literalmente joc de singura valoare care trece prin toate măruntaiele poporului. Pentru că pundiții noștri nu știu, de fapt, ce este ortodoxia și, dacă n-o înțeleg, atunci nu e bună. Se simt agresați în forurile cele mai intime de simplitatea dezarmantă a unor oameni care recunosc, cu zâmbetul pe buze, că ar muri oricând pentru Hristos. Le e ușor să clameze corectitudinea politică în ce privește respectul pentru credința altor neamuri, în timp ce pot terfeli fredonând manele credința propriului neam.

Efectul fascismului invers este, însă, dincolo de frica generalizată de a mai recunoaște că avem nevoie de duhovnicie, impotența de a mai identifica atacurile gratuite și continue la credința noastră. Încetul cu încetul, fascismul ăsta invers ne transformă pe toți în supușii noului Hitler, care ne mesmerizează conștiințele, din spatele microfonului. Majoritatea vocilor care stâlcesc ortodoxia o fac fiindcă nu au curajul să recunoască faptul că sunt ortodocși și se duc cu valul, din frică în frică, până ajung să creadă că ceilalți au dreptate.

Îmi aduc aminte cum îmi țineam crucea ascunsă sub maioul alb, când mă schimbam la ora de sport, în școala comunistă în care învățam. Aveam șapte, opt, nouă ani și trebuia să conștientizez că părinții mei pot suferi dacă declar că postesc. Aveam 10, 11, 12 ani când trebuia să înfierez capitalismul pentru că promovează “oligarhia financiară” și “exportul de capital” deși știam că, în România, capitalismul există, dar nu pentru căței. Îmi venea să plâng de neputință, dar nu aveam voie. Trebuia să mă feresc, adică să mint prin omisiune.

Cum putem scăpa de Apocalipsă

Urmărind spectacolul cu “fuga” fetei de 15 ani, mi-am dat seama că ne îndreptăm spre aceeași minciună. Mari și mai mici jurnalști, pundiți, bloggeri și foste vedete arată cu degetul, judecă și disecă o poveste pe care nu o înțeleg decât umoral, aducând argumente dintr-o zonă gri, care nu e nici cunoaștere, nici motivație personală. Ei sunt radicalii fără gnoză, deținuți ai propriei închisori care nu sunt capabili să înțeleagă că există copii care țin post și se mărturisesc fără a fi târâți de nimeni, nicăieri. Nu înțeleg că n-au cum să înțeleagă nici cu instrumente raționale dorința unei fete care simte agresiunea lumii, atâta vreme cât ei aplică legea seculară într-o lume guvernată de legile Sfinților Părinți, pe care nu o cunosc, fiindcă nu s-au documentat. Ortodoxia e un mod de viață în care se aplică liberul arbitru; o viață care începe cu botezul, nu cu alte momente și schițe, cum și-ar dori, în ignoranța lor candidă, preopinenții acestei apocalipse. Cu siguranță că dacă ar citi, măcar, nițică bibliografie, cu toții am avea șansa să amânăm apocalipsa.

Breviarul declarațiilor curente

“Duhovnicul ar trebui achetat pentru corupere de minori.”

“Cei mai vulnerabili copii sunt copiii inteligenți – au încredere în oameni.” (sic!)

“Când vă duceți copiii la spovedanie, duceți-vă cu ei de mână, nu-i lăsați singuri cu popa, că cine știe ce le bagă în cap.”

“[…] jurnale tv lacrimogene și emotionante, dedicate, zilnic, disparitiilor de adolescente nebune.” (sic!)

“în timpul vizitei, anchetatorii au făcut mai multe fotografii şi au stat de vorbă cu călugării pentru a lămuri care a fost traseul exact al fetei în cele două zile petrecute la mănăstire.”

“Fugara a revenit cu Poliția la călugării din munți.”

“Biserica trebuie să se conformeze unor canoane ale societatii.” (sic!)

“Trebuia chemat un psiholog, să instituționalizăm situația asta!”

(Toate citatele aparțin unor foști și actuali jurnaliști, șefi de agenții de presă, deputați, bloggeri, medici, purtători de cuvânt care au vorbit la televiziunile de știri, în edițiile online sau live TV ale ziarelor quality.)

Autor: Dorothéa Ionescu Vânău

Sursa foto: Mediafax Foto/AFP/SERGEY GAPON

Sursa: politica.ro