Iată ce scria blândul Părinte Constantin Galeriu, într-un articol dedicat biografiei Mântuitorului Iisus Hristos în conştiinţa lui Mihai Eminescu: “I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu Anania a descoperit pe paginile unui Molitfelnic de la Mânăstirea Neamţ înscrisul unui duhovnic de o adâncă semnificaţie privind adevăratul suflet al poetului. În noiembrie 1886 Eminescu se retrage la Mânăstirea Neamţ. Acolo s-a spovedit şi s-a împărtăşit, iar duhovnicul a înregistrat în cartea lui de slujbă, o dorinţă şi rugămintea poetului, ca un testament anume: să fie îngropat pe malul mării, la umbra unei mânăstiri, de unde să audă chiar şi dincolo, de pe celălalt tărâm al existenţei: Lumina lină”. Redăm mai jos textul acestei rugăciuni:Lumină lină a sfintei slave, a Tatălui Ceresc, Celui fără de moarte, Celui Sfânt, Celui fericit: Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti, în toată vremea, a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta, lumea Te măreşte.
