Predica Parintelui Arsenie Boca de Duminica Floriilor

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr.Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima.Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. în Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.

Dar şi Iisus i-a provocat.A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toţi aceştia Iisus a luat biciul.

E şi o minune în această sfântă mânie; mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari geambaşi de miei şi boi, toţi, fară deosebire, fug în dezordine, înfiicaţi de-un Om.Conştiinţa lor pătată nu le da nici o rezistenţă.

Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari şi farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preţ trebuie să-L ucidem fiindcă mulţimea se ia după El”. Când aceştia se sfătuiau să-L ucidă, orbii şi şchiopii se apropiau de El în Templu şi i-a vindecat. Iar copiii -copiii crescuţi de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David!”Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii şi şchiopii şi ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credinţă şi cu dragoste.Auzind copiii, iarăşi s-au înfuriat iudeii.
„- Spune-le să tacă !”
„- N-aţi citit în Profeţi: «Am pus laudele în gura pruncilor şi a celor ce sug»?”

Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul.Cu ziua aceasta încep patimile Domnului.

In tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea.Poporul acesta, care-L primea cu aclamaţii de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstigneşte-L!!!”. Poporul, laş şi fricos, nu pricepe preţul iubirii şi o dă răstignirii. Intrarea lui Iisus în sufletul nostru, să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conştiinţei noastre să nu fie o peşteră de tâlhari, că atunci sigur şi noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L!!! Slobozeşte-ne pe Baraba!”. De aceea ne-am curăţit Ierusalimul şi Templul din Ierusalim: conştiinţa, facându-ne iarăşi copii, singurii care L-au primit în Templu.Copilăria: singura noastră vârstă care primeşte pe Iisus.Deci, copiii mei, care primiţi astăzi pe Iisus în sfânta împărtăşanie, rămâneţi întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus.

Prislop, 17 aprilie 1949,
Parintele Arsenie Boca - “Cuvinte vii”

Sursa: http://duhsiadevar.wordpress.com/2010/03/25/floriile/

Cuvant la Duminica Floriilor al Sfantului Ioan Gura de Aur. Pacatosul este cel mai nenorocit, cand are pe pamant numai norocire

Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.

De aceea mulţi zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă ? Cel înfrânat si cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.

Aşa vorbeşte cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.

La boli şi la rele noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt nevindecabili. Iară ce este boala si rana pentru trup, aceea este păcătui pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.

Aţi înţeles ce zic eu ? Fiţi cu luare aminte, căci eu voiesc să vă comunic o învăţătură de adevărată înţelepciune. Presupune că tu vezi pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care suferind de aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoricesti, lasă a se arde şi a se tăia, şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează leacurile ? Fireşte că pe acela care nu se lasă a se vindeca. De asemenea, înfăţişează-ţi doi păcătoşi, căci şi păcătosul este un bolnav; unul dintre ei se pedepseşte pe pământ, celălalt nu. Deci să nu zic că acest din urmă este un norocit, căci este bogat, căci poate jefui sărmanii, căci împilează văduvele, se află bine, cu toate răpirile sale, se îndulceşte de cinste şi de consideraţie, are dregătorie şi putere, şi nu cunoaşte nici una dintre patimile cele obişnuite omenesti, nici friguri, nici nenorocire, nici vreun fel de boală. Este înconjurat de-o grămadă de copii, se bucură de o vârstă norocită ş.a.

Şi cu toate acestea,tocmai pe dânsul trebuie să-1 deplângeţi mai mult, căci el este bolnav fără a primi vindecarea. Cum aşa ? îţi voi spune. Cand vezi pe cineva suferind de idropică şi trupul lui umflându-se, iară el cu toate acestea nu aleargă la doctor, ci mai vârtos robeşte plăcerii de a bea, ţine o masă îmbuibătoare, se îmbată în toate zilele şi aşa tot mai mult sporeşte boala sa, spune mie, îl lauzi tu oare pe acesta ca pe un norocit, sau îl socoti nenorocit? Dacă, dimpotrivă, vezi pe un altul, care de asemenea este idropic, însă caută ajutorul doctorilor, rabdă foamea, trăieşte foarte cumpătat, mănâncă şi bea neobişnuit de puţin si primeşte cele mai amare doctorii, care deşi pricinuiesc dureri, însă tocmai prin aceasta restatornicesc sănătatea, nu-1 vei socoti pe acesta mai norocit decât pe acela ? Negreşit, că unul este bolnav şi nu se vindecă, celălalt este bolnav şi se vindecă. Cura este grea, dar folositoare. Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un trup bolnav, ci de un suflet bolnav. Locul bolii îl ţine aici păcatul, doctoria cea amară fiind pedeapsa dumnezeiască. Adică ceea ce lucrează doctorul cu doctoria, cu tăierea si cu arderea, Dumnezeu lucrează cu pedepsele. Precum la boli fierul si focul cele adeseori întrebuinţate, deşi ard dureros, opresc cangrena şi stârpesc buba şi sunt foarte mântuitoare, tot aşa la un suflet bolnav, foamea şi bolile şi alte rele de tot felul se întrebuinţează în locul fierului şi al focului, spre a împiedica întinderea cangrenei sufletului şi a-1 vindeca.

Gândiţi iarăşi la doi desfrânaţi, unul bogat, altul sărac. Care din doi dă mai multă nădejde de mântuire ? Negreşit cel sărac. De aceea, nu zice că cel bogat este norocit, pentru că trăieşte în desfătare şi prisosinţă; mai vârtos trebuie să socoteşti norocit pe acela care, fiind desfrânat, este sărac şi se chinuieşte de foame, căci sărăcia este pentru dânsul dascălul unei vieţi mai bune. Aşadar, când vezi un păcătos norocit, plângi, căci răul lui este îndoit; el este bolnav şi totodată nevindecabil. Iară când vezi un păcătos în nenorocire, mângâie-te, atât pentru că el prin nenorocire se va îmbunătăţi pentru viitor, cât şi pentru că el prin aceasta curăţă multe dintre păcatele săvârşite de dânsul.

Unii oameni se pedepsesc numai aicea pe pământ, alţii se curăţă în această lume, şi primesc pedeapsa deplină în această lume; şi apoi sunt şi din aceia care se pedepsesc şi în această lume şi în cealaltă. Pe care din cei trei oameni îi socotiţi voi cei mai norociţi? Desigur, pe cei dintâi, căci ei încă aici se curăţă de păcatele lor, iar acolo se fericesc veşnic. Iară după aceştia, pe care? Poate pe aceia care nu se pedepsesc aicea, dar în cea lume suferă pedeapsa deplină ? Nicidecum aceştia nu sunt cel de al doilea în nenorocire, ci mai vârtos aceia care se pedepsesc şi aicea şi acolo. Căci find ei şi aicea pedepsiţi, de bună seamă pedeapsa lor acolo va fi mai uşoară. Iară cine numai în acea lume va primi deplina pedeapsă, acela va trebui să sufere acolo un chin neîmblânzit, ca îmbuibatul cel bogat din Evanghelie, care nu putea dobândi nici măcar o picătură de apă, adică, nici cea mai mică mângâiere în munca sa, căci el aici nu curăţise nimic din păcatele sale.

Predica la Duminica Floriilor - Parintele Ilie Cleopa

 

Daca citim in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate proorociile care au fost spuse despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfantul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din samanta femeii (Facere 3, 15) ; ca Se va naste din samanta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfantului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fratii mei, ce simbolizeaza manzul asinei despre care a proorocit Zaharia atit de aratat, iar Domnul sezind pe el a implinit proorocia? Manzul asinei, ca orice manz, este salbatic si anevoie de imblanzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamantului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblanzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Sederea lui Iisus Hristos pe manzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus manzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncandu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzand propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mantuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara!, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intampinat cu stalpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta evlavie si credinta l-au primit pe Mantuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mantuitorului si, auzind despre preaslavita minune cu invierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunand sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeti, fratii mei, cata orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cata deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atita evlavie si cinste il primea pe Mantuitorul. Inca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cata dreptate avea Mantuitorul cand ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cata orbire sufleteasca si cata ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele proroc Isaia, zicand: Ca s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10). 

 

Predica a Parintelui Arsenie Boca de Duminica Floriilor

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr.Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima.Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. în Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.

Dar şi Iisus i-a provocat.A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toţi aceştia Iisus a luat biciul.

E şi o minune în această sfântă mânie; mulţimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari geambaşi de miei şi boi, toţi, fară deosebire, fug în dezordine, înfiicaţi de-un Om.Conştiinţa lor pătată nu le da nici o rezistenţă.

Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari şi farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preţ trebuie să-L ucidem fiindcă mulţimea se ia după El”. Când aceştia se sfătuiau să-L ucidă, orbii şi şchiopii se apropiau de El în Templu şi i-a vindecat. Iar copiii -copiii crescuţi de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David!”Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii şi şchiopii şi ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credinţă şi cu dragoste.Auzind copiii, iarăşi s-au înfuriat iudeii.
„- Spune-le să tacă !”
„- N-aţi citit în Profeţi: «Am pus laudele în gura pruncilor şi a celor ce sug»?”

Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul.Cu ziua aceasta încep patimile Domnului.

In tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea.Poporul acesta, care-L primea cu aclamaţii de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstigneşte-L!!!”. Poporul, laş şi fricos, nu pricepe preţul iubirii şi o dă răstignirii. Intrarea lui Iisus în sufletul nostru, să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conştiinţei noastre să nu fie o peşteră de tâlhari, că atunci sigur şi noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L!!! Slobozeşte-ne pe Baraba!”. De aceea ne-am curăţit Ierusalimul şi Templul din Ierusalim: conştiinţa, facându-ne iarăşi copii, singurii care L-au primit în Templu.Copilăria: singura noastră vârstă care primeşte pe Iisus.Deci, copiii mei, care primiţi astăzi pe Iisus în sfânta împărtăşanie, rămâneţi întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus.

Prislop, 17 aprilie 1949,
Parintele Arsenie Boca - “Cuvinte vii”

Sursa: http://duhsiadevar.wordpress.com/2010/03/25/floriile/

DUMINICA FLORIILOR: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!

“CINE ESTE ACESTA?” sau INTRAREA IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI (contine si multe alte resurse, trimiteri, legate de acest mare Praznic Imparatesc):

Sf. Luca al Crimeei - “Litera omoară, iar duhul dă viaţă”

“(…) Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor. Impărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti.El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii - fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii.

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel - mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat, şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte: Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi (Lc. 19, 41-42). O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău - nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.(…)”.

Sursa: Razboi întru Cuvânt