Instrainarea pamantului – cel mai grav atentat la adresa Romaniei, semnalat din 1997 de profesorii Ilie Badescu si Corneliu Turianu. DOCUMENT DE DAT MAI DEPARTE

Un document impresionant. O conferinta organizata de Liga Studentilor in 1997 cu toate concluziile valabile astazi, la ceas de tradare nationala. Indemnul Ziaristi Online: Descarcati si dati mai departe!

Instrainarea pamantului – DOCUMENT

VIDEO-DOCUMENT. Drumul Crucii - 1992. Tineri de-o parte si de alta a Prutului au purtat Crucea pe axa Chisinau-Bucuresti (Piata Universitatii), cerand Unirea Basarabiei cu Tara. Post-scriptum: cuvant inspirat al Parintelui Staniloae despre misiunea romanilor

In documentar apar si o serie de oameni politici, in frunte cu trufasul fiu al Kominternului, Petre Roman, care n-au facut decat sa risipeasca uriasul entuziasm al momentului in favoarea Unirii.
La minutul 52, 40 este un minunat cuvant al Parintelui Staniloae adresat tinerilor hristofori.

Mărturie cutremurătoare a lui George Roncea despre crimele mineriadei. 14 iunie 1990 - ziua când n-am murit... Jurnalişti care au incitat la violenţă

…in memorian Dragos Drumea

…este ora 3 si jumatate dimineata. Acum un sfert de ora isi dadea duhul in bratele mele un baiat impuscat in gat.

Fix in urma cu 20 de ani. 14 iunie ’90.

Avea traheea zdrobita – un glonte il lovise in ceafa si lasase la iesire o ditai gaura prin care sangele ii tasnea ca dintr-o fantana arteziana. Stiam cum arata ranile produse de glont – iesirea la 7.62 este destul de urata. Se tragea in draci cu munitie de razboi. Fusesem chemat in scara blocului Romarta de niste tineri care m-au vazut cu aparatul foto de gat. In cursul zilei care trecuse deja, 13 iunie, trasesem pe film aproape toti mortii si ranitii – “legionarii” impuscati de cadrele MI si MApN la instigarea lui Ion Iliescu.

M-am trezit singur in scara blocului cu baiatul care agoniza pravalit pe jos, la baza scarilor. Un tanar imbracat ingrijit, cu un sacou pepit parca iar langa el zacea o geanta cu un letcon si niste sarme de fludor. Probabil electronist si venea de la munca. O femeie care locuia in bloc mi-a adus o lumanare si a fugit inapoi in casa, speriata de rafalele armelor. Intunericul din scara blocului era brazdat de palpairile flacarii lumanarii si de lumina blitz-ului. Tiuitul blitz-ului, in timp ce se reincarca, era acoperit de horcaitul baiatului. Se mai auzeau din cand in cand rafale de mitraliera, afara. Era foarte mult sange in jur si alunecam, straduindu-ma sa fixez lumanarea, sa tin si de aparatul foto, sa reglez obiectivul si sa trag de parghia aparatului, un Praktika old stile, care se arma greu dupa fiecare cadru tras. Manevrele fotografice erau sinistre, declansatorul imi aluneca deoarece ma umplusem de sange pe maini in timp ce incercam sa opresc cu palma suvoiul rosu care tasnea din gatul baiatului.

Simteam cum imi zvacnea mana datorita presiunii sangelui care erupea la fiecare expiratie si ma stropea printre degetele naclaite. Tanarul se sufoca, i se zguduia spasmodic tot corpul haraind, nu-i mai ajungea aerul in plamani, se auzea un fel de suierat, de galgait, din adancul sau.

Mi se parea ca ma urmareste cu privirea, ca ma implora sa-l ajut, atintindu-ma cu ochii holbati, innebuniti de spaima, din ce in ce mai cetosi, horcaind din greu, cuprins de convulsiile ingrozitoare ale sfarsitului. I se scurgea viata printre degetele mele, afara se tragea inca, nu aveam niciun ajutor si m-a cuprins disperarea dandu-mi seama ca isi pierde cunostinta si ca imi va muri in brate, sufocandu-se cu propriul sange care inundase totul in jur.

Cred ca intelegea ca se duce. Intelesesem si eu ca ma aflu din nou in preajma mortii si ma enerva teribil ca nu mai stiam ce sa fac, ca nu reuseam sa opresc suvoiul acela negru care nu se mai oprea sa se scurga impreuna cu viata din trupul ciuruit al tanarului. Si astazi ma enervez cand imi reamintesc momentele acelea. Nu voi uita niciodata ultimele clipe ale acelui baiat, momentele in care-i tineam lumanarea, tragand in cadru, pe film, marturia asasinarii sale.

I-am strigat nu stiu nici eu ce, crezand ca poate ma aude. Nici acum nu cunosc de unde a aparut si Victor, frate-miu, si el cu niste aparate foto spanzurate de gat, l-a luat in viteza pe baiat in brate, impreuna cu niste tineri, si l-au dus la o masina alba a medicilor de la Medicine sans Frontiere (care sustineau ca se vor duce la Coltea – ulterior nu s-a gasit nici o inregistrare a lor si a impuscatului Dragos Drumea la spital, pentru noaptea de 13-14 iunie 1990).

George RONCEA, golan-veteran: Adevărul despre Piaţa Universităţii - după 20 de ani.

Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universităţii, două decenii de la naşterea Golaniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci. Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susţine o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieţei Universităţii, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori şi organizatori ai manifestaţiei care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme şi mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană. Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel şi chip, celebra ceaţă a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestaţiei, învăluie încă fenomenul Piaţa Universităţii. Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare şi minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaţilor Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliţie şi minerii coordonaţi de reprezentanţii fesenişti, de securiştii aserviţi conspiratorilor moscoviţi ajunşi în fruntea Romåniei căţăraţi pe cadavrele aşa-zisei revoluţii populare.
„Curentul“ va încerca să risipească ceaţa, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtăşirea memoriilor şi completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestaţia Pieţei Universităţii, cåt şi Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacţiei, cåt şi pe adresa piatauniversitatii@mineriada.orgAceastă adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. pot fi trimise date, imagini, informaţii cu privire la istoria Pieţei Universităţii.
Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenţilor, imediat după ieşirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost iniţiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coş.
Tradiţia aruncării la gunoi a informaţiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu şi gaşca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårşit opera înaintaşilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.
Încă sunt pe rol procese intentate de Asociaţia Victimelor Mineriadei, vor urma probabil şi acţiuni la nivelul instanţelor internaţionale, însă pånă la condamnarea de către corupta şi/sau impotenta Justiţie romånească a celor vinovaţi de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala şi viitoarele generaţii de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârşite de guvernanţii postdecembrişti ai României împotriva poporului român.
Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puţin cunoscute legate de fenomenul Pieţei Universităţii, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puţin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceştia au fost ţinta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar şi în prezent „beneficiază“ de o atenţie informativă susţinută.

Mesaj Drumul Crucii

Între 9 şi 27 martie 1992, un grup de tineri români, de o parte şi de alta a Prutului, organizau marşul "Drumul Crucii", cu binecuvântarea P.F. Teoctist, Patriarhul României, şi cu sprijinul Armatei Române. Tinerii purtători ai Crucii au plecat din Chişinău şi au străbătut cele trei provincii româneşti. Crucea a fost sfinţită de Biserica Ortodoxă Română şi a fost depusă în Piaţa Universităţii. Redau mai jos mesajul tinerilor către ţară.

Mesajul copiilor Basarabiei către forţele vii ale ţării

În Întreaga sa istorie neamul nostru s-a grupat, în ceasurile tragice, în jurul unor talismane mântuitoare: Biserica, Armata şi Ţara.
Purtăm în noi ideea creştină şi de trăire românească, opunând clor fără de cruce şi suflet: Crucea şi Patria!
Ştim cu toţii ce se petrece la hotarul ţării, unde satanicele umbre ale bolşevismului roşu istovesc încă sângele tinerilor României. Astăzi, când grupările politice se sfarmă între ele, noi, copiii acestei Ţări care mâine vom cădea primii pe câmpurile de bătaie lângă hotarul de Răsărit atacat din nou de duşmani, acum, când glasul patriei ne cheamă să ne întindem mâinile cu drag la umbra Crucii albe, să proclamăm într-un singur gând UNIREA tinerimii române.
Politiciatismul ne otrăveşte! Dar România Mare nu a ieşit din calculele politicienilor şi din culisele partidelor ci de pe câmpiile de luptă, stropite cu sângele veşnic tinerilor soldaţi români! Tinerii luptători ai României sunt singurii chemaţi să-şi conducă destinul şi Patria fiind singurii răspunzători în faţa istoriei.
Credem că trebuie înlăturată nepăsarea ce pune stăpânire pe suflete, trebuie luptat pentru ridicarea normelor morale ale creştinismului la rangul ce li se cuvine.
Vremea ne e potrivnică. Trupul ne e istovit. Picioarele ne sunt pline de răni. Dar nu ne vom obosi nici când că Biserica, Armata şi Şcoala reprezintă stâlpii Naţiunii Române. Ele sunt garanţiile existenţei, Statului şi Poporului nostru.
În curând, poate, noi vom pleca la război. Dorim să încheiem acest marş, cu gândul de a ne îndeplini o datorie de suflet şi cu speranţa că amintirea noastră va rămâne întipărită în sufletul veşnic viu al României.
Drumul acesta este pentru noi o probă apostolică ce trebuie să marcheze mobilizarea conştiinţei naţionale. Acest mic eroism nu este nimic altceva decât o dovadă de voinţă şi personalitate pe care noi, tinerii Noii Generaţii suntem datori să o demonstrăm.
Ne aflăm în faţa unui EV nou. O „comunitate fără Dumnezeu”, chiar dacă pare să devină unitatea societăţii de mâine, nu e comunitatea de dragoste a creştinismului şi nu se poate confunda cu ea. Comunitatea Bisericii nu poate fi substituită. Biserica este aliatul eforturilor noastre către unitate.
Afirmăm: Duhul României este viu! Iniţiativa noastră nu vrea să fie altceva decât un imbold, o mică contribuţie la opera reîntregirii.
Risipirea noastră de neam trebuie stopată. Avem convingerea că ne stă în putinţă acum refacerea conştiinţei de neam.
Naţionalismul nu semnifică doar marea iubire pentru morţii şi pământul nostru, ci, este mai ales setea de eternitate a României.
Tinerii de azi, ce par a hoinării pe străzi cu aerul celei mai mari indiferenţe faţă de toate lucrurile omeneşti, neîngrijit îmbrăcaţi, cu părul în dezordine, pentru care Pământul este prea strâmt, şi cerul nu-i destul de înnalt, cu teorii proprii despre Univers şi despre viaţă, tinerii aceştia reprezintă cu toate virtuţile şi defectele lor purtătorii loialităţii, patriotismului şi ai onoarei naţionale.
Tinerii văd dincolo de prezent. Ei vor şti să intervină în el prin viziuni, stări sufleteşti proprii.
Nu ne este teamă să greşim, păşind alăturea de drum, pentru că ştim că există un drum care ne este menit.
Suntem generaţia sortită să închege noi sinteze româneşti, cu toate păcatele şi cu toate darurile ce se află în sufletul românesc.
Atâta timp cât energiile creatoare româneşti nu au secat, nu ne pasă. Românismul există în istorie şi asta este de ajuns.
Ziua de azi este istorie. Tineretul român este chemat să îşi conducă destinul şi patria fiind singurul răspunzător în faţa istoriei.
Scopul acţiunii noastre este de a împăca Naţiunea cu Dumnezeu. Suntem siguri că la ceasul socotelilor, când rânduiala de azi va fi aruncată la coşul de gunoi al istoriei, judecătorul neamului va fi Mihai Eminescu însuşi.
Noi nu dorim ca acest Marş să fie transformat în prilej de beneficii electorale ale vre-unui partid. Am gândit această acţiune în spiritul unităţii româneşti, dincolo de orice idee partizană.
Dedicăm efortul nostru tinerilor luptători ai Armatei Române pentru slava Bisericii şi a Neamului!
Fie ca această Mişcare a noastră, prin trupul ţării, să fie temeiul naşterii unei Generaţii Noi pentru România.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

27 martie 1992

www.jos-comunismul.blogspot.com