Preoti, profesori universitari, artisti si fosti detinuti politic, in apararea Muzeului Taranului Roman

 

Scrisoare Deschisa catre Romani

Evenimentele generate de proiecția la Muzeul Național al Țăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecție din cadrul programului „Luna istoriei LGBT”, și protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacții în mass-media românească și din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minți limpezi în tăvălugul informațional contemporan.
Suntem conștienți că Muzeul Național al Țăranului Român nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanță pentru prezent și inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituții, Al. Tzigara-Samurcaș, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului”; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei românești”. Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală.”
În 1908, Al. Tzigara-Samurcaș a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?”, versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază” din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacțiile umorale de astăzi provin de la persoane aparținând aceleiași categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc și nu își asumă niciun fond.
În fapt, evenimentele de la MȚR ar trebui să devină obiectul unei dezbateri culturale de amploare, care să nu fie influențată de acordări, pe sub masă, de fonduri și funcții pe criterii netransparente: dorim o cultură în continuarea tradiției istorice, care să răspundă coerent și în chip specific dezvoltărilor culturale de pe plan internațional? Sau o cultură care să facă tabula rasa de ceea ce a însemnat cultura vernaculară, de la cea tradițională si medievală, la cultura secolului al XIX-lea, cultura interbelică și cea din perioada comunistă, acuzate, pe rând, de obscurantism, de nesincronicitate cu cea europeană, de naționalism, respectiv de colaboraționism, ceea ce ar impune ca în România, în planul civilizației și în cel cultural, să pornim totul de la zero? De răspunsul oamenilor de cultură la această întrebare depinde nu doar starea culturii în viitor, ci și educația tinerei generații, care, fiind mai mult decât o opțiune personală, sunt un act de responsabilitate față de societatea românească din trecut, prezent și viitor, dar și față de civilizația europeană și universală.
Consideram că impunerea, în spațiul cultural, a acestui tip de totalitarism ideologic, prin găzduirea, în incinta Muzeului, a manifestărilor organizate de Asociația ACCEPT, cu acordul Directorului General al Muzeului, Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, nu este un răspuns pertinent în cadrul dezbaterii culturale contemporane și va genera proteste similare celui care a avut loc la proiectarea filmului – fiind dreptul unor oameni liberi de a se opune acestui tip de constrângere ideologică. Responsabili pentru această situație sunt doar cei care folosesc dictatul în locul dezbaterii, iar reacția celor care încearcă să rezolve problema fără dialog nu este decât consecința acestui fapt.
Având în vedere istoria recentă a României, atitudinea ACCEPT și cea a Domnului Virgil Ștefan Nițulescu ne amintesc de ușa trântită de către Vâșinski la Palatul Regal în 1945. Acuzațiile nefondate pe care ei le lansează sunt similare celor de la instaurarea comunismului: cei care nu sunt de acord cu noi sunt a priori „legionari”, „fundamentaliști”, „naziști”, „naționaliști”, „huligani” etc. Este simptomatic faptul că, atunci când regimul comunist l-a redenumit, în anul 1953, Muzeul Lenin-Stalin, l-a definit, mai întâi, ca fiind „nazist”, aceeași etichetă care este acum aplicată celor care apără acest spațiu reprezentativ al spiritualității țăranului român și, implicit, al valorilor tradiționale ale neamului românesc.
Horia Bernea spunea despre țăranul român că „ştie, dar nu se poartă cu suficienţă”. Suficiența caracterizează cel mai bine atitudinea directorului de astăzi al muzeului, care nu a sesizat nepotrivirea flagrantă dintre prestația sa și statutul MȚR și nu a înțeles rostul acestui muzeu în peisajul cultural național, european și universal. Reacția domnului Virgil Ștefan Nițulescu, din 22 februarie a.c., care, în locul argumentelor, folosește etichetarea ca mijloc de anatemizare a celor care au protestat în acest caz de inadecvare spirituală, este una a suficienței. Domnia sa nu folosește argumente pentru că nu le are – a se vedea, pentru dezbatere, textele care au însoțit fondarea și refondarea Muzeului (accesibile pe pagina de internet a acestuia: http://www.muzeultaranuluiroman.ro). Acuza de „homofobie”  și apelul la forțele de ordine nu vor fi niciodată argumente valabile într-o dezbatere culturală și identitară, ci semnul unor tendințe autoritariste.
Actuala criză poate fi rezolvată prin dialog numai după ce Domnul Virgil Ștefan Nițulescu își va asuma eroarea prin care a declanșat un scandal public într-un spațiu al profundității și al serenității. Caracterul discreționar al actului său nu se poate ascunde în spatele acuzelor proferate de actualul Director, printre care sunt repetate cele de discriminare sau de deficit democratic. Nu numai că am citit despre rescrierea istoriei și „nouvorbă” în romanul orwellian 1984, dar am și trăit – majoritatea oamenilor de cultură care am depășit vârsta tinereții –, în propria noastră țară, presiunea ideologicului, rescrierea istoriei, alterarea codului cultural, acuza de „deviaționism” de la principiile „democrației populare” etc.
Al. Tzigara Samurcaș întreba, în 1908: „Suntem vrednici de un muzeu (de etnografie –n.n.) național?” Societatea din vremea sa a răspuns „da”, regimul comunist a răspuns „nu”, Horia Bernea și colaboratorii săi au răspuns din nou „da”, după 1990. La începutul secolului al XXI-lea, trebuie să răspundem din nou la întrebarea: „Suntem vrednici de un muzeu național?” Dacă răspundem „da”, atunci nu putem asista pasivi la deturnarea Muzeului Național al Țăranului Român de la rostul său specific în cultura română. Și aceasta nu din ură, cum suntem acuzați, ci din dragoste pentru țăranul român si Tradiție, pentru Al. Tzigara -Samurcaș, pentru Horia Bernea, pentru Irina Nicolau, dar și pentru toți cei ce apreciază valorile care dau viață Muzeului, indiferent de cum se consideră ei.
În sfârșit, însuși muzeul refondat de Horia Bernea și de colaboratorii săi este un răspuns în cadrul dezbaterii culturale de care am amintit: un muzeu fidel și față de tradiție, și față de exigențele contemporane, singurul muzeu din România care a obținut, în 1996, trofeul si premiul de Muzeu European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European.
Mai suntem vrednici de el?

Semnează:
Acad. Maria Manoliu, profesor  universitar de limbi romanice, lingvist
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Cristian Mandeal, dirijor
Prof. univ. dr. Pavel Chirilă
Dr. Costion Nicolescu, fost Director de imagine al Muzeului Țăranului Român
Marcel Petrișor, profesor, scriitor, fost deținut politic
Dionisie Stoenescu, medic, fost deținut politic
Demostene Andronescu, scriitor, fost deținut politic
Jacques V. Iamandi, fost deținut politic
Nicolae Mărgineanu, regizor
Prof. univ. dr. Costea Munteanu
Silvia Radu, sculptor
Prof. univ. dr. Gheorghe Ciobanu, profesor emerit, fizician
Prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, rector
Prof. dr. conf. univ. Bogdan Alexandru Voiculescu
Prof. univ. dr. Eleonora Voiculescu
Dr. Emilia Corbu, cercetător ştiinţific, arheolog
Lect. univ. dr. Andreea Bandoiu
Prof. univ. Horea Paștina
Prof. univ. Adrian Pârvu
Prof. univ. dr. Irina Meghea
Asist. univ. drd. Mihai Coman
Dr. Marian C. Ghilea, cercetător
Virgil Vlăescu, doctor în bioetică
Lect. dr. Octavian Gordon, clasicist
Dr. Ovidiu Hurduzeu, scriitor
Liliana Ursu, scriitoare
Tatiana Petrache, traducător
Gheorghiţă Ciocioi, etnolog
Paul Nistor, istoric
Cornel Ciucanu, istoric
Florin Şinca, istoric

Marcel Lutic, etnograf
Laurențiu Dumitru, publicist
Elena Dulgheru, critic de film
Liliana Chiaburu, arhitect
Rafael Udriște, jurnalist
Doina Bâscă, jurnalist
Doina Mândru, critic de artă
Adriana Scripcariu, critic de artă
Ileana Pintilie, critic de artă
Raluca Băloiu, critic de artă
Prof. univ. dr. Constantin Flondor, pictor
Prof. univ. dr. Florin Ciubotaru, pictor
Andrei Rosetti, pictor
Bogdan Vladuță, pictor
Ion Grigorescu, pictor
Emilia Pop, pictor
Mihai Sârbulescu, pictor
Irina Papuc, pictor
Corina Maria Negreanu, pictor
Mircea Roman, sculptor
Călin Vasilescu, sculptor
Dragoș Neagoe, sculptor
Alexandru Papuc, sculptor
Dumitru Bondar, sculptor
Elena Scutaru, sculptor
Alexandra Dorobanțu, arhitect
Militza Sion, arhitect
Cristian Mihu, arhitect
Nina Teodor, sociolog
Victor Ceauşu, profesor de istorie
Prof. univ. dr. Teodor Laurian 
Prof. Univ. Dr. Valeriu Irimescu, membru corespondent al Academiei Române
Conf. univ. dr. Codrina Laura Ioniță
Lect. univ. dr. Puiu Ioniță
Georgeta Irimescu, profesor universitar
Prof. univ., pictor Marin Gherasim
Cosmina Dragomir, profesoară, artist plastic
Dr. ing. Erast Călinescu
Nicolae Mihail Stanca, inginer
Dr. Răzvan Constantinescu, șef de lucrări UMF Iași
Amalia Ritivoi, medic
Constantin Ritivoi, medic
Anca Iordăescu, pictor
Sorin Costina, medic
Marius Boca, medic
Roxana Cristian, medic
Sorin Maximeasa, medic
Cornelia Maximeasa, medic
Răzvan Vasiliu, medic
Otilia Vasiliu, medic
Dima Constantin, medic
Adrian Ilie, medic
Paul Teodor, inginer tehnic
Dinu Savopol, inginer
Silviu Nicolae Radu, inginer
Mihaela Nețoiu, profesoară
Olga Andreescu, profesoară
Alexandru Ciolan, editor, lingvist
Iulian Capsali, regizor, publicist
Irina Bazon, filolog, traducător
Dr. Cristina Cânepă, matematician
Dr. Ana Ursescu, matematician
Dan Tanasa, roman
Florian Palas, profesor, jurnalist
Victor Roncea, jurnalist
Andrei Brezianu, scriitor
Cristina Poponete, sociolog militar
Alexandru Agavriloae, arhitect
Nicolae Luca, scriitor, cineast
Daniel Focşa, istoric
Florina Petre, Romania

Cosmin Alexe Diaconu, Bergen-Norvegia
Laurian ŢOŢA, parinte
Notă: Portalul Ziaristi Online subscrie acestei scrisori. Lista ramane deschisa


La aceasta scrisoare poate fi adaugat si un punct de vedere duhovnicesc al pr. Răzvan Ionescu, scris pentru portalul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, DOXOLOGIA:

Muzeul Țăranului Român

Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos.
„Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase, sau surprinzătoare, sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totdată că aici avem ce povesti şi copiilor …”.
Pentru un suflet de român (pe care nu am pretenția că toată lumea îl înțelege, dar îl poate măcar respecta), Muzeul Țăranului Român reprezintă infinit mai mult decât expunerea savantă a unor exponate în relație cu niște oameni oarecare care trăiau la țară și care acum nu mai sunt printre noi, dar ne-au rămas obiectele lor. Acest muzeu, prin inteligența duhovnicească a unor titani din spațiul culturii precum Horia Bernea, a căpătat alura unei biserici, cu vocația de a dezvălui ceva din intimitatea de taină dintre Dumnezeu și om în trăirea strămoșilor noștri. Cel mai adesea, obiectele expuse arată o cultură a unor oameni în care Dumnezeu a însămânțat dorirea de sfințenie, și pe care, iată, prin moștenirea de la ei, ne-o transmit și nouă. Acest muzeu nu are nimic din neutralitatea științifică a unui insectar: aici obiectele sunt vii pentru că vii întru Domnul erau și cei care le-au confecționat, și cei care au știut să le descopere și să le pună în valoare pentru folosul nostru.
A mă simți acasă la Muzeul Țăranului Român înseamnă a trăi o anume intimitate proprie căminului în care am primit viață sau am dat la rândul meu. În plus, pentru românul satului nostru, ortodox, Dumnezeu este cineva care face parte din familie. Iar împreună cu El și sfinții, acești minunați la suflet reprezentați în icoanele despre care un copil din poporul nostru spunea căsunt „pozele de familie ale lui Dumnezeu”. De aceea acest muzeu, înfățișând casa țăranului, Îl încape acolo și pe Dumnezeu și pe sfinții lui.
În această comuniune și comunitate de suflet, de reculegere sufletească, de întîlnire între generații, de întâlnire cu rădăcinile mele, de întâlnire cu mine însumi întru ființa neamului meu, de întâlnire cu mine însumi întru Dumnezeu, în care mă simt mai aproape de părinți și doritor a împărtăși bucuria și copiilor mei, se dorește cu sprijinul unor puternici ai lumii acesteia, în spiritul depravării ieșită astăzi în lume ca să secere suflete după suflete, intruziunea a ceea ce se legitimează prin a nurespecta cele pe care propria noastră alcătuire trupească și firea însăși ne învață. Ni se propune să ignorămbanatomia umană, diferențierea sexuală, orientarea sexuală a omului în masculin și feminin. Țăranul român, dragi iubitori de dez-orientare sexuală, fără să-l idealizăm, precepea păcatul desfrânării cu atâta acuitate încât dacă cineva păcătuia se spunea că a spurcat satul! În casa lui ați găsit de cuviință să vă faceți vestirea?
Ușile lumii acesteia le pot forța puterea și duhul lumii, nu și ușile Împărăției lui Dumnezeu. Că este toată lumea de acord sau nu, Taina Împărăției lucrează încă din această lume, aici și acum. Orice răstignire în plus, chiar și a țăranului român pus să găzduiască între zidurile unui muzeu care îi e dedicat ceea ce nu a dorit și trăit, îl apropie de Înviere. Țăranul acesta a supraviețuit totalitarismului, și lecția lui o primim și noi cu recunoștință. Ieșiți din totalitarism, știm de acum să-i recunoaștem pecetea. Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos.

Cititi si: Protest reusit impotriva mafiei si propagandei homosexuale de la Muzeul Taranului Roman. FOTO / VIDEO UPDATE. Contine si filmarea homosexualilor, lesbienelor, transexualilor si trisexualilor (*)

VICTOR RONCEA: SAPIENS VERSUS HOMO SI HOMO VERSUS SAPIENS. SUA SI UE VERSUS ROMANIA? DESPRE BOALA HOMOSEXUALILOR IN SFINTELE SCRIERI

 

SUA SI UE VERSUS ROMANIA?

In cele cateva zile de cand s-a declansat scandalul homosexualilor s-au cernut si adancit, pentru noi, observatorii avizati ai razboiului impotriva Romaniei, fronturile de atac la zi pe care mizeaza dusmanii romanilor si executantii lor teleghidati. Dupa o hartuiala de 23 de ani, ce a continut operatiuni eficiente de manipulare in masa si spalare a creierelor, in principal prin intermediul mass-media si a universitatilor reocupate si, mai nou, a scolilor si liceelor, agentii anti-Romania socotesc ca au ajuns la momentul in care pot ataca frontal cel mai important bastion de rezistenta si salvare nationala: Ortodoxia. Asadar, cu toate tunurile pe Ortodoxie!

Campaniile mediatice sustinute din ultimele luni - de la atacul la manualele si orele de religie pana la clasica ponegrire a Catedralei Mantuirii Neamului si Bisericii Nationale, si, acum, la provocarea guralivilor homosexuali inventati -, demonstreaza ca noii tanchisti ai Armatei Rosii, de data aceasta catarati pe antenele televiziunilor, simt si stiu ca este un moment propice pentru un atac masiv.

In mod ciudat, sustinatorii noilor brigazi rosii, finantate in special de Reteaua Deschisa Soros, fac parte din Ambasada tarii pentru a caror interese globale militarii romani isi dau viata, cand si cand, pe fronturi care, de altfel, nu le apartin. Excludem Olanda care este o inamica recunoscuta a Romaniei. Vorbim doar de Statele Unite ale Americii. Comunicatul remis de “ofiterul cultural” al Ambasadei SUA, Edwina Sagitto  - de ce nu-si zice direct “comisar”, cum era pe vremurile URSS? – este  o insulta la adresa intregului popor roman. Deloc uimitor, autoritatile de azi ale Romaniei, personaje scoase din buzunarele de maruntis ale lui Soros, Rich si Ofer, nu au zis nici “pas” la acest afront ordinar. Numai spectrul vulturului sur de pe stema americana pare sa fie de ajuns ca sa-i bage pe sub mese pe oficialii MAE sau ai Ministerului Culturii, invizibili in tot scandalul facut de propagandistii homosexuali in asaltul lor asupra Muzeului Taranului Roman. Dar ce te faci daca vulturul pe care-l stiam si noi odata azi nu e, de fapt, daca ne uitam mai bine in curtea Ambasadei SUA, decat o oratanie, care nici oua nu mai face, pentru ca e… lesbiana?

Conform misiunii Serviciului Roman de Informatii pe acest pamant, specialistii nostri apara pe langa multe altele si valorile constitutionale, respectiv nationale. Citez: “Demersurile noastre vizează şi agresiunile asupra valorilor identitare româneşti, concretizate în acţiuni autonomist-separatiste sau presiuni asupra comunităţilor româneşti din spaţiile limitrofe ţării (…).”

Dincolo de retorica propagandistica a brigazilor si intelectualilor rosii, gruparile si indivizii la care facem referire, abil deghizati in exponenti ai “societatii civile”, mai precis “in civil”, sunt adeptii unor ideologii extremiste, ce tintesc suprimarea vietii natiunii, daca luam in considerare atacul la valorile familiei si distrugerea fundamentelor statului roman. Si, pe deasupra, au si legaturi concrete cu gruparile extremiste ce vizeaza “actiuni autonomist-separatiste”. In acelasi timp, nu cred ca trebuie sa dau eu consultatii de orbu’ gainii SRI, ca sa se observe ca atacul la un Muzeu al traditiilor nationale se inscrie exact in “demersurile vizate”, respectiv “agresiuni asupra valorilor identitare romanesti“, de data aceasta aflate chiar in inima Cetatii. Nu trebuie uitata din aceast melanj toxic si fetid procuroarea comunista Monica Macovei, convertita la popularism, membra fondatoare si de onoare (!) a asociatiei homosexulilor Accept.

Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu, Fundaţia Anastasia: Muzeul Ţăranului Român, profanat de homosexuali! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg popor.

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay ? Nimeni nu-şi  aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.
N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump!
Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!
De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir ? ! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci ? ! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg popor.
Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii ! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay !
Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu ! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi Modelul umanităţii tale specifice ! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.
În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român ! Apăraţi-vă Tradiţia ! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor !
Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului  general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I  şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013,  au garantat succesul profanării….

Victor Roncea: Cum vrea masoneria să pună mâna pe Muzeul Ţăranului Român

“Un Muzeu in primejdie!“, asa se intitula o actiune de forta a intelectualilor lui Dinu Patriciu, Ion Iliescu si Sorin Ovidiu Vintu, respectiv Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia Roman Patapievici. Se petrecea in 2004 si pretextul era salvarea salilor “Ferestre” si “Timp”, realizate de regretata Irina Nicolau, ca parti ale ansamblului “Crucea peste tot”, una dintre ultimele amprente culturale lasate posteritatii de refondatorul Muzeului Taranului Roman, pictorul Horia Bernea, acum dus la cele sfinte. Respectatul etnolog era fiul filosofului Ernest Bernea, unul dintre marii sociologi si etnografi romani ai perioadei interbelice, alaturi de Dimitrie Gusti si Traian Herseni sau geopoliticianul Simion Mehedinti. In afara cunoscatorilor, lumii dependente de mijloace de intoxicare media nu i s-a parut ciudat ca Fundatia “Anonimul”, a lui Dinu Patriciu si personaje ca cele de mai sus, din troika cea vestita a intregului Apus, basca Neagu Djuvara si Vintila Mihailescu, se impreuneaza ideatic pe pajistea din fata Muzeului, “pentru Cruce”, sub coordonarea lui… Dragos Bucurenci. Si el, acolo, un “copil teribil” al euro-comunismului si ateismului ecologico-stiintific, pompat de masinile de propaganda ale mogulilor filorusi mai ceva ca Mandruta sau Turcescu (tot creatii ale “scolii” Dilema Veche). Miza li s-a descoperit celor mai atenti la scurt timp: fortarea demisiei lui Dinu C Giurescu si inlocuirea lui cu un fidel al gastii, Vintila Mihailescu.

Dupa sase ani, cand acelasi Vintila Mihailescu a anuntat ca va pune la naftalina ansamblul lui Horia Bernea, al taranului roman crestin-ortodox, distinsii militanti la comanda n-au zis nici pas. Nici un protest, nici o reactie. Mai mult: Mihailescu preda acum stafeta masoneriei.

Sa dam putin filmul inapoi: pe 5 februarie, Mihailescu organiza o dezbatere de forma, la care anunta, printre altele, ca expozitia “Crucea” va fi desfiintata. Inregistrarea conferintei poate fi ascultata la MUZEUL TARANULUI ROMAN elimina… taranul roman!. Participantii au povestit ulterior cum au asistat consternati la un proces marxist-leninist-trotkist deghizat in “dragoste crestina”: “Am audiat cu oroare discursul Ancai Oroveanu… Din spusele dumneaei reiesea ca a milita pentru caracterul intangibil al expunerii Crucea ar fi echivalent cu a-l iubi in chip idolatru pe creatorul Muzeului, Horia Bernea” . Anca Oroveanu este membra de vaza a GDS si, in paranteza fie spus, fiica odiosului Leonte Rautu.

Slabele reactii de protest – doar din mediul online – fata de acest afront la adresa reintemeietorului Muzeului Taranului Roman si a insusi sensului existentei acestui Muzeu au fost taxate rapid prin ridiculizare de oamenii sistemului de propaganda anti-crestina: Simonca in “Observatorul cultural” al doamnei Musat (!), Rogoz pe Vax Publica lui Vintu si alte loaze ale lui SOV in Catavencu – KGB. Evident, conform kulturnicilor de serviciu, cu voie de la Iliescu, tot “legionarii” sunt de vina ca se mai protesteaza fata de astfel de abuzuri incalificabile. Unde sunt “intelectualii” de-altadata (vezi foto), ca sa-si dea foc astazi, la botezul Petrusului lui Roman, pe pontonul lui Patriciu de la Snagov, alaturi de Plesu si Bucurenciu, “frère”-rul lui Liicheanu, pentru ca se sterge memoria lui Horia Bernea si a taranului roman?!

Situatia Muzeului Taranului Roman s-a imbacsit rapid odata cu preluarea institutiei de gasca emanata de Colegiul Noua Europa si Fundatia Anonimul. Nu m-ar mira ca in curand, daca ma uit mai bine pe manifestarile pe care le gazduieste, numele muzeului sa devina, ca la PCdR, Muzeul Taranului din Romania sau, poate, chiar din Europa, ca sa mai terminam odata cu nationalismele-astea.

Marile realizari ale SNSPA-istului Mihailescu au fost generarea de conferinte la asa-zisul “Club al taranului” unde Andrei Oisteanu – alt GDS-ist dar doar nepot de-al lui Leonte Rautu – se pronunta cu diversi despre religia romanilor pentru a parea ca un Institut de apartament are activitate, se face omagiul ungurismelor pe urmele tovarasei K. Verdery , se produc elucubratii para-stiintifice despre “intelesurile manelelor” sau se fac expozitii cu “Eva bilblica din carnati de Plescoi”. Plus patronarea unei carciuma in incinta Muzeului, unde betivii si drogatii se arunca la lasarea serii printre cruci si troite de patrimoniu, in pridvorul intinat al bisericutei de lemn. Si, ca un cumul al afacerilor sale culturale, lansarea “Noului Cinematograf Roman”, devenit la moda printre satanisti dupa prezentarea, in premiera, a controversatului film “Antichrist“.

Continuare la: Victor Roncea - Cum vrea masoneria sa puna mana pe Muzeul Taranului Roman. EXCLUSIV. Vintila Mihailescu si-a dat demisia, nu inainte de a desfiinta expozitia “Crucea”. Prietenii lui Horia Bernea acuza: Marea Loja il vrea pe “fratele” Virgil Nitulescu

Mircea Platon: Lichidarea Romaniei.

Am aflat recent ca, “potrivit proiectului initiat de actuala conducere a Muzeului Taranului Roman din luna mai 2010 se va trece la strangerea expunerii Horia Bernea”. Pentru “renovari”. Inainte de a fi impachetata, expunerea Bernea va fi “fotografiata, filmata si expusa in mediul virtual, pe internet”. Expunerea Bernea ilustreaza modul in care crestinismul se regasea in structura vietii cotidiene a taranului roman. Dupa cum observa pictorul Sorin Dumitrescu: “Cine se atinge de nucleul expunerii Bernea atenteaza la identitatea muzeului, caci nu ne putem imagina un taran roman ateu. Asistam practic la o noua moarte a creatorului Muzeului”. Si asta pentru ca, inspirat de opera etnografica si antropologica a tatalui sau, Ernest Bernea, pictorul Horia Bernea a gandit Muzeul Taranului Roman nu ca pe un loc unde sa expuna in vitrine pitorescul local, ci ca pe un centru de iradiere a Romaniei profunde. Parcurgand salile concepute de Horia Bernea intelegeai de ce, intrebat de un etnograf despre cat cere pe fereastra casei sale, un taran roman a raspuns: “Nu pot s-o vand, domnule, ca prin ea am vazut toata viata mea cerul.”

Desfiintand ce a mai ramas din Muzeul Taranului Roman asa cum a fost el conceput de Horia Bernea, actuala conducere “dilematica” a muzeului sterge ultimele urme muzeografice ale unui om, Horia Bernea, si ale unei traditii intelectuale interesate de cum vedea taranul roman cerul. E, intr-un fel, normal ca acest lucru sa se intample astazi. De douazeci de ani elitele noastre, oligarhii politici, mogulii economici si minigarhii intelectuali, nu fac decat sa evacueze ultimele ramasite ale Romaniei vechi. Pretextul e ca, oricum, romanii au fost dintotdeauna niste violatori, betivi, lenesi si nespalati a caror istorie nu valoreaza nici cat o varza de Bruxelles. Comunistii au ucis Romania veche. Elitele neoliberale o evacueaza in virtual. O filmeaza, o catalogheaza si o stocheaza intr-un fisier, criogenata pentru generatiile – de extraterestri probabil - viitoare.

Dupa epoca masacrelor sistematice (’44-’64), dupa deceniile complicitatilor si pervertirii calculate (’65-‘89), poporul roman a cunoscut, dupa 1989, epoca evacuarii in virtual. Totul, de la istorie la literatura, si de la religie la familie, a fost “rescris” astfel incat sa nu ne mai ramana nimic solid, niciun punct de rezistenta, nicio icoana, niciun criteriu. Sub pretextul diverselor “procese” istorice prin care ar trebui sa trecem, de la cel de “restructurare” la cel de “integrare”, si de la cel de “privatizare” la “procesul comunismului”, conducatorii nostri ne-au rescris ca simpla fictiune politica pe baza careia pot accesa fonduri UE/FMI.

Daca “renovarea” Muzeului Taranului Roman e un bun pretext pentru a scapa de “crucea lui Bernea”, care depune marturie pentru o Romanie a taranilor crestini, “privatizarea” a fost doar un pretext pentru a rescrie infrastructura economica a Romaniei, pentru a transfera in buzunarele catorva intreaga economie nationala. Lipsiti de putere economica datorita unei legislatii care penalizeaza micul intreprinzator onest sau taranul harnic, romanii au trait democratia ca pe o noua modalitate de a fi tinuti sub control. In contextul unei vieti economice si culturale dominate de oligopoluri, democratia romaneasca a ultimilor doua decenii nu a fost decat un mod de a ne evacua in virtual, in zona optiunilor lipsite de miza, libertatea.

In contextul unui regim al carui rol e acela de a rescrie democratia intr-un cod (de bare) autoritar, “procesul comunismului” a devenit, in mod deloc suprinzator, vehicul pentru practici comuniste, pentru trafic de influenta, pentru sinecuristi si pentru santaje. In loc de a fi parte a unei campanii pentru restabilirea adevarului istoric si a criteriilor de judecata care ne-ar permite sa fim liberi, “procesul comunismului” a devenit, sub obladuire prezidentiala, parte a algoritmului politic care intretine minciuna si coruptia in Romania. Lichidarea fizica a luptatorilor anticomunisti din anii '50 e desavarsita, astazi, de lichidarea discursiva a adevarului pentru care au luptat martirii anticomunisti. Ambele operatiuni s-au facut prin "decret" de sus si cu ajutorul politrucilor vremii, gata oricand sa elimine in virtual crucea din miezul lucrurilor.

Se pare ca, printre intentiile celor care si-au facut trambulina academica din oasele detinutilor politici, se numara si infiintarea unui “departament” pentru “memoria si nostalgia comunismului”. Nu stiu cum poate un institut public sa “cerceteze” nostalgiile cuiva. Nu stiu ce politruc orwellian s-ar putea dedica unei asemenea activitati. Si nici in ce scop. Dar stiu ca, atat timp cat va exista in Romania un astfel de “minister al nostalgiei”, e semn clar ca cineva, acolo sus, ne vinde.

Nascut in 1974 la Iasi, poet, eseist, traducator, Mircea Platon este in prezent doctorand in istorie la Ohio State University. Autor, printre altele, al lucrarilor Ortodoxia pe litere (2006) si Cine ne scrie istoria (2007), Mircea Platon este unul dintre cei mai profunzi si originali ganditori conservatori ai momentului.

Articol preluat de pe ziuaveche.ro.