Exclusiv. Pelerini în Postul Naşterii Domnului. De la Crăciun la Crăciun sau de la Părintele Crăciun Oprea la Părintele Justin Pârvu.

Părintele Justin Pârvu:

Între occidental si oriental e diferenţă mare. În viaţa noastră ortodoxă mai întâi este trăirea, adică confuzia vieţii omului cu cea a credinţei. Dincolo, occidentalul nu ia lucrurile în trăire, ia lucrurile în raţiune. El întâi trebuie să cerceteze, să vadă cum stau lucrurile. În cadrul Bisericii Catolice, facultăţile de teologie au catedră specială de ortodoxie, sunt profesori care o studiază în mod special. Au mers la Sfântul Munte, au venit şi la noi în România să cerceteze centrele astea frumoase ale ortodoxiei. Îl întrebau catolicii pe părintele Ioanichie: “Ce tot staţi voi în România, cu ortodoxia voastră?”. “Stau cu oamenii mei”, le răspundea părintele. “Dar cum sunt oamenii tăi?”. “Gândim la fel, trăim la fel, ne simţim bine la fel.”. Aceasta este esenţa ortodoxiei noastre.

            Să-l duci pe catolic la un pustnic undeva, să vadă în luna lui februarie bârnele ridicate una de alta, să vâri pumnul prin uşă, şi el face trei tăciuni într-o vatră ca să-şi încălzească numai nasul şi să fiarbă o fasole sau un cartof. Dar apoi ia pune-l pe un romano-catolic să vadă această trăire a credinţei! Pentru ei e absurd.

            Teologia este trăire, convorbire cu Dumnzeu. Teologia nu înseamnă să pui doctorate peste doctorate, licenţe peste licenţe. Ortodoxia se trăieşte. Dacă reuşeşti să trăieşti ortodoxia, apoi poti să faci şi studiu teologic.

            Dacă dai să citească Filocalia unui catolic, nu înţelege nimic. E mare deosebire între unii şi alţii. Ortodoxul crede nemărginit. Catolicul mai întâi cercetează, după aceea crede. Ori Dumnezeu nu se cercetează. Unde mai e taina? Ortodoxia este credinţa tainei. Câtă frumuseţe, câtă rugăciune este în toată măreţia Agheazmatarului, spre exemplu. Toate sunt minunate şi depăşesc mintea omului. Câtă frumuseţe există în convorbirea ortodoxului cu Dumnezeu! În ortodoxie totul este bazat, aşa cum ne arată izvoarele, pe profunzimea trăirii, nu pe raţiune. Raţiunea nici nu mai încape.

Părintele Crăciun Oprea:

Dragostea evanghelică sau dragostea agapei totuna este. Se câştigă prin Sfintele Taine. Dacă te spovedeşti des şi te impărtăşeşti îţi seamănă Dumnezeu în tine următoarea dragoste: dacă eşti bărbat, să te poţi uita la orice femeie ca şi cum ţi-ar fi mamă, soră sau fată de-a ta; dacă eşti fată să te uiţi la bărbat tot aşa. Aşa se cheamă dragostea agape. Cum se transformă dragostea eros în dragoste agape? După ce ai copii, nu mai iubeşti nevasta pentru că e femeie, o iubeşti pentru că e mama copiilor tăi. Vezi cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră? Dacă Îl laşi! Dacă nu-L laşi, îţi răpeşti libertatea. Cum îţi aşterni, aşa dormi.

            În Rai nu se doarme însă. În iad iară nu se doarme. Are cine sa te sâcâie şi cine să-ţi facă focul. În Rai luminează şi încălzeşte lumina lui Dumnezeu. Şi noi avem liberul arbitru, sa ne-alegem calea. Viaţa ne este dată atâta vreme cât eu pot să-mi aleg locul, şi să mă decid: ori pentru Hristos, ori pentru poftele mele şi ale satanei.

- fragmente consemnate de Florin Palas

Parintele ARSENIE BOCA, evocat de preotul OPREA CRACIUN din Cincis. Minuni facute de Parintele in timpul vietii si dupa mutarea la Domnul

* Nu exista loc, in Ardeal, fara amintiri despre parintele Arsenie Boca. E suficient sa-i rostesti numele, si ele vin in roiuri, atrase ca fluturii de lumina. Mai ales in satele din apropierea Prislopului, manastirea in care i se afla mormantul facator de minuni, faptura marelui duhovnic traieste parca aievea, strabatand potecile de pe dealurile acoperite cu pajisti de flori *

Foile lipite

- Cand l-ati cunoscut pe Arsenie Boca, parinte Oprea?

- L-am cunoscut personal de-abia dupa ce am iesit din inchisoare, in 1956, dar auzisem despre el inca din 1942-43, cand faima predicilor sale de la manastirea Sambata aduna acolo tot Ardealul. Dar si in puscariile comuniste circulau povesti despre el. Eu eram la Canal, cand am aflat despre Parintele Arsenie Boca ceva cu totul tulburator, o intamplare povestita de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese inchis pentru ca facea parte dintr-o asociatie crestina a studentilor si elevilor, ce promova cuvantul lui Hristos si viata crestina.Povestea lui mi s-a incrustat ca o pecete in memorie si n-am uitat-o pana in ziua de azi: "M-au ridicat intr-o noapte, la trei luni dupa ce pe unii dintre colegi ii arestasera deja, iar altii apucasera sa fuga in munti, la partizani. Si intamplarea a facut ca m-au pus in aceeasi celula cu Parintele Arsenie Boca. Il stiam bine, cu mult dinainte, pentru ca pe atunci, noi, studentii de la Sibiu, mergeam des la Manastirea Sambata si eram toti electrizati de el. Si cand m-am trezit intr-o dimineata, numai ce il vad pe Parintele cum se plimba cu pasi iuti prin celula. Se ruga. Soptea, neauzit, rugaciuni.

Asa se faceau rugaciunile in puscarie, pe tacute, cu sufletul. Chiar in ziua aceea imi venea si mie randul la ancheta si, cu putin inainte de a fi scos de gardieni din celula, Parintele Arsenie a ramas nemiscat ca o stana de piatra, langa usa. Mi-a zambit ocrotitor. Atat. Am trait apoi cinci ore infioratoare de ancheta, iar cand m-au bagat la loc, in celula, parintele Arsenie era in aceeasi pozitie in care il lasasem cand am plecat. Stana de piatra. Dupa o vreme, a urmat judecata, la Tribunalul Militar. Pe masa judecatorului se aflau dosarele cu declaratiile noastre. Eram pierit! Aflasem ca toti tovarasii mei declarasera sub torturi si ce facusera si ce nu facusera. Fusesera batuti salbatic. Asa ca urma sa fiu condamnat pe masura, la 25 de ani de puscarie. Ei bine, atunci s-a intamplat o minune! Judecatorul, cand a inceput sa-mi rasfoiasca dosarul, nu a putut dezlipi doua foi. Si nici nu si-a dat sema de asta. Si in alea doua foi erau acuzatiile cele mai grave la adresa mea. Si uite asa, am scapat pe o cale miraculoasa, cu numai doi ani jumatate de pedeapsa. Sunt sigur ca salvatorul meu fusese parintele Boca si taria rugaciunilor lui".



Sfintii cu ochi albastri

- Va mai amintiti prima intalnire cu Parintele Arsenie?

- In 1958, dupa iesirea din puscarie, m-am dus la Manastirea Prislop, intr-o sambata de Florii, impreuna cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care il cunostea din Vata de Sus, satul natal al parintelui Arsenie Boca. Desi ne-a vazut si stia ca il cautam, n-a vorbit cu noi nici sambata, nici duminica, pentru ca tot timpul, in urma lui, roiau cel putin trei securisti, pandindu-l ce vorbeste si ce predica. Luni, insa, cand ceilalti credinciosi au plecat, noi ne-am gasit dinadins de lucru, la taiat de lemne.

Parintele Oprea Craciun, in odajdii cusute de padureni

Si Parintele Arsenie ne-a chemat in biserica si am vorbit cu el, ca la spovedanie. Mie mi-a spus sa nu ma calugaresc, iar celuilalt i-a spus: "Tu nu te insori!". Si, intr-adevar, a ajuns calugar la manastirea Lainici. Parintele iti citea viata ca-n palma. Dobandise o putere asa de mare prin rugaciune, incat strabatea cu privirea si mintea pana in cele mai adanci tainite sufletesti.

- Puteti sa faceti un portret al Parintelui Arsenie Boca?

- Era un om foarte smerit. Nu era napraznic, asa cum se spune, dar era categoric. Daca iti spunea ceva, la spovedanie, de pilda, musai asa trebuia sa faci. Era de statura potrivita, dar totusi mai inalt, era roscat la par si cu ochi albastri. Tocmai de aceea, Parintele isi picta toate icoanele - de la Maica Domnului, pana la Iisus - cu ochi albastri. Toti pictorii pun in operele lor ceva din ei insisi, fara sa vrea. Asa ca icoanele pictate de Parinte au ceva si din infatisarea lui.

- Cat de tare v-ati apropiat de Parintele Arsenie?

- Cu vremea, devenisem destul de apropiati, mai ales ca sotia mea il cunostea, si ea, inca din tinerete. Cu un an inainte de-a muri, de pilda, Parintele Arsenie m-a chemat la Prislop, impreuna cu preoteasa mea, ca sa schimbam, pe indelete, o vorba. Atunci am vazut si eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Parintele pusese sa i se ciopleasca data mortii, cu sase luni inainte de a muri. Stiuse exact cand va merge la Domnul. Iar cand a murit, copiii mei s-au numarat printre cei care i-au sapat groapa.

Trei minuni

- Mormantul facator de minuni al parintelui Arsenie Boca a intrat in legenda. Ca apropiat al marelui duhovnic de la Prislop stiti, cu siguranta, si sfintia-voastra, astfel de intamplari.

                                              Muzeul si viitoarea manastire de maici din Cincis

- Nu stia nimeni, atunci cand a murit Parintele Arsenie, ca el va face binele si in duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormantul sau sunt adevarate. Eu stiu trei cazuri asupra carora nu planeaza nici o indoiala.
Am cunoscut acum cativa ani o femeie foarte bolnava. Fusese internata si la Bucuresti, ii facusem si eu Maslu si 40 de Liturghii, Sarindarul, cum se numeste in preotie, asa ca femeia iesise pe loc din spital, de s-au mirat si doctorii cei mari. Dar tot mai avea unele neputinte. Dupa doi ani, s-a imbolnavit iar, rau de tot, si au trebuit s-o duca iar la spital, la Deva. Si atunci, o femeie din Silvasu de Jos, o comuna de langa Prislop, care le aducea lor de doua ori pe saptamana lapte, il intreaba pe stapanul casei: "Dar doamna unde-i?". "E bolnava". "Si de ce nu apelati dumneavoastra la Parintele Arsenie? Ca eu am avut un copil foarte bolnav si am luat o camasa de-a lui, m-am dus la mormantul Parintelui si am pus-o pe cruce si m-am rugat lui Dumnezeu si Parintelui sa se indure de mine. Si cand m-am intors acasa la copil, copilul meu era sanatos!". Atunci neamurile femeii bolnave au luat si ele o camasa si s-au dus cu ea la Prislop. Ce va spun acum mi-a povestit barbatul ei: "Cum am intrat in curtea manastirii, am inceput sa ma rog, in gand, Parintelui Arsenie, sa se indure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormantul lui, am pus camasa pe cruce si m-am rugat si acolo cu lacrimi si cu credinta in Dumnezeu". Dupa numai o saptamana, au venit amandoi la mine, si nevasta era sanatoasa tun.