18. Eu mă voi sluji de cele spuse mai înainte în chip mai larg, şi voi lăsa deoparte acum cuvintele Evangheliei ce vin la rând, văzând că vă sileşte ceasul la nevoile trupului vostru şi la lucrurile vieţii.
Insă voi să luaţi seama la samarineanca aceasta: de cum a auzit ea cuvintele evanghelice, pe care şi noi le vestim evlaviei voastre, pe dată a dispreţuit lucrurile cele mai trebuincioase trupului ei.
Căci a lăsat îndată şi ulciorul, şi casa ei, şi, dând fuga în oraş, i-a chemat pe samarineni, întorcându-se cu ei la Hristos. Căci prin acele cuvinte, „Veniţi de vedeţi”, ea le spune de-a dreptul: „Insoţiţi-mă pe mine şi eu vă voi călăuzi şi vă voi arăta acum vouă pe Mântuitorul Cel din cer, Care a venit în lume!”.
19. Astfel ea îndată i-a mânat pe ei şi i-a înfăţişat lui Hristos. Iar ea ne învaţă pe noi, prin aceea că a părăsit şi casa ei şi ulciorul, socotind mai de cinste decât cele de nemijlocită trebuinţă câştigul dobândit din învăţătură, pe care şi Domnul, în Evanghelie, l-a numit către Marta, cu privire la Maria care asculta cuvântul Său, „partea cea bună” [Luca 10, 42].
Dacă trebuie să dispreţuim cele nemijlocit trebuincioase nouă, cu cât mai mult trebuie să dispreţuim noi celelalte lucruri?
Căci ce te sileşte pe tine şi ce te îndepărtează de la învăţăturile cele de folos pentru suflet? Grija de casa ta, de copii şi de soţie? Tristeţea ori bucuria pentru vatra sau rudele tale? Cumpărarea bunurilor sau vânzarea lor? Folosirea tuturor celor pe care le ai la îndemână, sau mai degrabă reaua lor folosire?
