Prorocii despre razboiul care va sa vina. Secarea Eufratului – semn ca al treilea razboi mondial e aproape.

Eufratul seaca, Irakul sufera. Debitul Eufratului este considerabil mai mic fata de alti ani, din cauza politicilor privind apa ale Turciei si Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar si din cauza folosirii necorespunzatoare a resurselor de catre Irak. Oficialii cred ca, in viitorul apropiat, acesta s-ar putea reduce chiar la jumatate. Scaderea debitului acestuia a dus la naruirea a numeroase ferme aflate de-a lungul lui, a saracit pescari si a dus la abandonarea oraselor de pe malurile sale, fermierii mutandu-se la oras pentru a cauta de lucru. Seceta a cuprins tot Irakul insa. Astfel, in zona nordica, de obicei scaldata de precipitatii bogate, culturile de grau si orz sunt cu 95% mai reduse decat de obicei iar palmierii si livezile de citrice din est au fost deja distruse de arsita. Nivelul precipitatiilor a fost scazut pe parcursul ultimilor doi ani, lasand rezervoarele goale, iar oficiali americani au prezis ca productia de grau si orz va fi cu putin peste jumatate fata de cea de acum doi ani, in contextul in care Irakul era odata cel mai mare exportator de cereale din lume, scrie Campbell Robertson intr-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews.

NOTA:

Probabil că mulţi dintre voi aţi citit cartea Apocalipsei şi profeţiile cu privire la râul Eufrat şi viitorul război mondial numit “Armaghedon”. În afară de aceasta există mai mulţi părinţi înduhovniciţi care luminaţi de harul lui Dumnezeu au făcut tâlcuiri la Apocalipsă descoperind multe dintre tainele cuprinse în versetele din “Apocalipsă”. Unul dintre aceşti minunaţi părinţi este Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul un monah aghiorit cu viaţă sfântă care a vieţuit în Sfântul Munte Athos. Mulţi pelerini care l-au vizitat pe Părintele Paisie l-au întrebat despre ce va fi în vremurile de pe urmă dacă noi trăim acele vremuri, cele scrise la Apocalipsă, cerându-i sfatul şi în multe alte probleme cu care se confruntau. Părintele fiind un adevărat trăitor întru Hristos, nu odată, a răspuns nedumeririlor celor cel căutau pentru sfat. Aceste îndrumări ale părintelui fiind descoperite de la duhul sfânt sunt de un real folos duhovnicesc. Unele dintre acestea s-au tipărit în cărţi care apoi au fost publicate iar altele s-au transmis de la un credincios la altul prin viu grai.

În cele ce urmează vom reda câteva profeţii ale părintelui Paisie, dar înainte de aceasta vom încerca se dezbatem un alt eveniment care este strâns legat de ceea ce a profeţit părintele.

Mai exact despre ce este vorba….În Turcia de mai mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest proiect îşi propune să transforme radical conditiile în aceasta regiune, prin crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din Europa si unul dintre cele mai importante din lume. GAP acopera 13 proiecte incluzand 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar si de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rurală şi urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi turism.

Iniţial finalizarea proiectului era programată pentru anul 2005 dar lipsa de fonduri la care s-au adăugat o serie de probleme apărute pe parcurs au întârziat finalizarea, termenul fiind prelungit până în anul 2010. Proiectul a provocat mai multe neînţelegeri cu cele două state vecine ale Turciei, Siria şi Irak. Printre aceste neînţelegeri cea mai accentuată este reducerea fluxului de apă, râurile Tigru şi Eufrat fiind importante surse de apă pentru cele două state. În ianuarie 1990 lucrările demarate de turci au redus cu 75% fluxul de apă pentru cele două state. Astfel, Irakul şi Siria au semnat un protocol cu Turcia care să le garanteze un minim de debit de 654 de metri cubi pe secundă. Totuşi până în momentul de faţă guvernele celor două state şi-au exprimat rezeva cu privire la proiectul GAP. Banca Mondială a refuzat să acorde fonduri pentru acest proiect până ce Turcia îşi va soluţiona neînţelegerile cu Siria şi Irak. Cu toate acestea proiectul s-a bucurat de sprijin financiar din partea marilor corporaţii turceşti. La final va fi posibila irigarea unei suprafete de 1.7 milioane hectare şi generarea unei energii hidroelectrice 27 miliarde kwh/an cu o capacitate instalata de peste 7460MW. Terenul total care trebuie irigat corespunde la 20% din totalul terenului irigabil din punct de vedere economic al tarii in timp ce productia anuala de energie constituie 22% din potentialul hidro-energetic al Turciei. Potrivit previziunilor, la terminarea proiectelor de irigatii, cresterea productiei va fi de 90% la grau, 43% la orz, 600% la bumbac, 700% la tomate, 250% la linte si 167% la vegetale.În prezent proiectul este finalizat în proporţie de 70%, urmând ca în 2010 să fie gata.

Se mai crede şi faptul că numele de Eufrat provine din persana veche Ufratu sau din avestană *hu-perethuua, însemnând “potrivit pentru traversat” (din hu-, însemnând “bun”, şi peretu, însemnând “vad” ) – conform Wikipedia.

Să vedem acum ce spune Părintele Paisie Aghioritul:

“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii.

(din cartea “Stareţii despre vremurile din urmă”)

“Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi vor cãsãpi. Asa cum rupi o coalã de hârtie tot asa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma. Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însã nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru ai ataca pe rusi.

Rãzboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urmã vor pierde rusii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest rãzboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însã noi vom sta de-o parte.”

(din cartea “Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”, Nicolae Zurnazoglu)

În continuare urmează un text mai amplu ce cuprinde câteva profeţii ale Părintelui Paisie Aghioritul precum şi modul în care trebuie să ne raportăm la profeţiile sfinţilor: Odată un frate evlavios a hotărât să de-a la o parte ruşinea şi să îi pună Stareţului cele mai grele întrebări. Aşadar, el a întrebat despre tema eshatologică. În acel timp se vorbea mult despre antihrist, se editau multe cărţi şi era o încurcătură nemaipomenită. Din fericire, pe atunci Stareţul a scris broşura “Semnele vremurilor” şi a explicat starea lucrurilor, altfel şi astăzi, mulţi ar fi fost dezorientaţi .

Pentru început el l-a sfătuit pe frate să nu se ocupe prea mult de problemele eshatologice, deoarece dacă – să zicem – îl va lovi o maşină şi va muri, atunci pentru el de acum s-a săvârşit a Doua Venire. Ulterior, deoarece fratele era bine informat – şi, fireşte, cu bune intenţii -, pe parcursul discuţiilor, continua să vorbească despre evenimentele înfricoşătoare care îl aşteaptă în viitor, într-un fel îngrozind interlocutorii. Stareţul, cu toate că fratele nu i-a spus nimic în prealabil, a zis:

- Fii atent şi nu speria oamenii!

Referindu-se la cele două pascalii, a spus că aceasta s-a întâmplat în anul 1912, când a fost eliberată Macedonia. Despre anumite proorocii a spus că felul în care acestea ni se transmit e legat de grave dificultăţi – ele se păstrează oral s-au pe foi semişterse. De aceea deseori sunt şterse sau încurcate.

În curând au venit şi alţi vizitatori şi, spre deziluzia, fratelui au schimbat tema discuţiei. Totuşi, Stareţul a reuşit să spună unele lucruri despre turci.

- Mulţi greci se tem de turci, deoarece populaţia lor e mai numeroasă cu multe milioane. De fapt, aceasta nu are nici o importanţă. Important e că ajutorul lui Dumnezeu vine la cel drept.

Duşmanii noştri o păţesc precum lupii. Lupul, apropiindu-se de o turmă de oi, se apropie încetişor, ca să nu fie simţit. Şi, cu toate că este sălbatic şi puternic, dar, fiindcă îşi simte vina, se teme chiar şi de lătratul unui căţeluş şi o ia la sănătoasa. Simţul vinei îl face să se teamă chiar şi de lătratul unui câine mic şi neputincios. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu turcii. Şi aceştia îşi simt vina. Se tem, deoarece nu au dreptate, iar în război morala decăzută şi vina sunt cei mai mari duşmani. El chiar a spus că turcii, cu toate acestea, au puţine unităţi militare. Şi, în final a adăugat: – Turcii poartă coliva (pentru pomenire) în glugi.
Ostaşul grec, dacă se va feri puţin de hulire şi amoralitate, nu se va teme de nimic. Îmi amintesc cum în anul 1940 gloanţele goneau după hulitori şi amorali ca după şerpi: când vânătorul obsevă un şarpe, neavând o ţintă mai bună, îl ocheşte fără de greş, pentru că acesta atrage glontele.

Astfel Turcia va fi divizată într-un mod “nobil”.

Fratele l-a întrebat pe Stareţ despre evenimentele din Serbia şi, printre altele, acela a spus:

- Europenii acum, de dragul turcilor, fac independente regiunile populate de musulmani (Bosnia şi Herţegovina). Dar văd că Turcia va fi divizată într-un mod nobil: se vor răscula kurzii şi armenii şi europenii vor cere independenţa acestor popoare. Îi vor zice atunci Turciei: v-am făcut un serviciu acolo, acum în acelaşi mod trebuie să obţină independenţa kurzii şi armenii. Astfel Turcia va fi împărţită într-un mod “nobil”.

Sfântul Arsenie le spunea credincioşilor din Farasa că şi-au pierdut patria, dar în curând o vor primi înapoi.

Un medic la întrebat pe Stareţ:
- Părinte, vor mai fi războaie mari? – Ce întrebi fiule? Nici nu- ţi închipui ce va fi!

Turcia se va ruina “va veni timpul când o vor păţi. Kurzii şi armenii vor crea state proprii şi vor primi independenţa. Alte popoare mici, deoarece nu respectă normele internaţionale, vor fi asimiliate de cele mari într-un mod civilizat. Iar nouă, elenilor, ni se va da Oraşul (Constantinopol) nu pentru că cineva ne va îndrăgi, ci pentru că vom da dovadă de reţinere. Da, vom primi oraşul înapoi.

În timpul procesiunii Drumului Crucii, Mijlocitoarea noastră, în 1992, sublocotenentul V.T. din Ioanina ţinea umbrela deasupra icoanei Panaghiei. Când mergeam, eu eram în dreapta lui, iar în stânga era Stareţul, care înntr-un moment dat i-a spus ofiţerului:

- Hai, roagă-te binişor şi vei fi stegar când vom intra în Oraş (Constantinopol). Şi adresându-mi-se mie, a zis:
- Ai auzit ce am spus?
- Da, Părinte, am auzit. Amin, i-am răspuns.
Atunci el a zâmbit şi a rostit obişnuitul său:
- A! (Bine, anume aşa!)
Peste o zi am coborât în chilia lui şi l-am întrebat referitor la Oraş. Şi el mi-a spus:
- Vom lua Constantinopolul, însă nu noi. Noi, din cauza degradării tineretului, nu suntem în stare să facem aceasta. Însă Dumnezeu va face astfel încât alţii vor cucerii Oraşul şi ni-l vor da nouă, ca o soluţie e propriei lor probleme.


Odată am coborât la Stareţ şi l-am gasit tulburat şi indispus. M-a servit şi deodată mi-a zis:

- Au venit aici nişte inşi care au început să spună ca va fi război, şi turcii vor intra în Grecia şi ne vor alunga şase mile până la Corint (explicând greşit, cu cugetul lor stricat, proorocia sfinţitului mucenic, prooroc şi întocmai cu apostolii Cosma Etolul – 1714 -1779)
Atunci i-am luat în primire şi le-am spus că duşmanul cel mai rău al elinilor e aceea că nişte elini, asemeni vouă, trâmbiţează în toată lumea că, în caz de război, turcii ne vor alunga până la Corint, deoarece, când va începe războiul, duhul tuturor va fi înfrânt şi ostaşii de bună voie se vor retrage până la Corint.

Totodată, chiar dacă ar fi adevărat, despre aceasta nu ar trebui să se vorbească. Cu atât mai mult când nu e adevărat. Şi iarăşi vă repet: nu vorbiţi nicăieri despre aceasta, pentru că veţi face un rău mai mare decât multe divizii turceşti.

Le-am spus aceasta şi ei mi-au cerut să le explic, cu toate că niciodată n-am vrut să vorbesc despre proorociri, că acele şase mile despre care vorbeşte Sfântul Cosma sunt şase mile pe întinderea mării. Această temă care, în ultimul timp, este mărul discordiei între noi şi Turcia va constitui motivul din cauza căruia ne vom “încăreia”. Însă ei nu vor intra în Grecia: vor înainta numai aceste şase mile şi, conform proorociilor, asupra lor va veni o urgie dinspre nord şi “nu va rămâne nimic în picioare”. O treime de turci va fi ucisă, o treime se va încreştina, iar ceilalţi vor pleca în adâncul Asiei. Turcii nu ne vor face nici un rău. Vor nimici doar unele lucruri fără de importanţă şi mânia Domnului va veni peste ei .
Am auzit ce au spus ei şi m-am indispus. Nu puteam să cred că înşişi grecii, răspândind asemenea lucruri în timp de pace, le vor face turcilor un serviciu atât de mare. De asemenea, au început să mă convingă că spusele Sfântului Cosma – ” va veni atunci când vor veni împreună două pascalii “, acum, când Învierea a coincis cu Bunavestire şi iarna a trecut asemeni verii – înseamnă că turcii vor năvăli asupra Eladei (Greciei).

Nu toţi, părinte, am devenit prooroci şi cu mintea noastră explicăm lucrurile cum ne vine. Şi aici am fost nevoit să le spun că Sfântul Cosma, spunând “va veni atunci”, nu îi avea în vedere pe turci. Subînţelegea că atunci va veni libertatea pentru oamenii din ţările nordice. Şi, într-adevăr, anul acesta, după atâţia ani, s-au deschis frontierele şi ei pot comunica liberi cu patria lor.

Părinte am văzut că aceşti oameni aduc mari daune, explicând lucrurile cu mintea lor săracă. Şi, mai mult decât atât, transmit şi altora scornirile lor.

Astăzi a citi proorociile e ca şi cum ai citi un ziar – într-atât de limpede e scris totul. Cugetul îmi spune că se vor desfăşura multe evenimente: ruşii vor ocupa Turcia, iar Turcia va dispărea de pe hartă, pentru că o treime de turci se vor creştina, o treime va pieri şi o treime va lua calea Mesopotamiei. Orientul Mijlociu va deveni arenă a unor războaie cu participarea ruşilor. Mult sânge se va varsa. Chiar şi chinezii vor trece râul Eufrat cu o armată de 200.000.000 şi vor ajunge până la Ierusalim. Drept semn caracteristic al apropierii acestor evenimente va servi distrugerea moscheii lui Omar, deoarece nimicirea ei va însemna începutul lucrărilor de reconstrire a templului lui Solomon, care s-a aflat exact pe acel loc. La Constantinopol va fi un mare război între ruşi şi europeni şi se va vărsa mult sânge. Grecia, în acest război, nu va fi pe primele roluri, însă ei i se va da Constantinopolul nu pentru că ruşii vor avea un respect adânc faţă de noi, ci pentru că nu se va găsi o soluţie mai bună; totodată, ei nu vor fi forţaţi de circumstanţe grele. Oraşul va fi dat armatei greceşti, înainte va aceasta să reuşească să ajungă acolo. Evreii, având puterea şi ajutorul conducerii europene, se vor obrăznici, îşi vor arăta neruşinarea şi mândria şi vor face tot posibilul pentru a conduce Europa. Atunci şi două treimi din evrei se vor creştina.
Din păcate, astăzi, în teologie îşi croiesc drum oameni care nu au nimic în comun cu Biserica, care filozofează absolut lumeşte, spun diferite lucruri ciudate şi săvârşesc acţiuni nepermise cu scopul de a îndepărta, prin poziţia lor, creştinii de la credinţâ.

Astfel au procedat şi ruşi când vroiau să introducă comunismul în ţara lor. Iată ce făceau ei. Unii preoţi şi teologi nedrepţi, după ce au intrat în partidul lor – şi “erau deja una cu el” – au început să învinuiască Biserica şi permanent să vorbească împotriva ei. În felul acesta otrăveau poporul, căci el nu putea să înţeleagă rolul acestor teologi. Apoi luau unul dintre preoţii lor credincioşi, foarte gras din cauza vreunei boli, găseau vreun băieţel cerşetor, îi puneau alături pe un afiş şi scriau sub imagine: “Iată cum trăieşte Biserica şi cât de nenorocit e poporul”. De asemenea, puneau fotografia reşedinţei patriarhului, aşternută cu covoare, bogat mobilată ş. a. m. d., alături de baraca vreunui cerşetor (asemeni ţiganilor noşttri) şi spuneau: “Vedeţi luxul popilor şi mizeria cetăţeanului rus”. Astfel, puţin câte puţin, le-a reuşit să otrăvească poporul şi să-l îndepărteze de la menirea sa. Şi după ce poporul s-a devorat unul pe altul, au intrat aceia şi, după cum ştim, au împins Rusia cu 500 de ani în urmă şi au lăsat-o pe jumătate moartă, ucigând milioane de creştini ruşi.

Ei vor face multe intrigi, dar, prin prigoana care va urma, creştinismul se va unii cu desăvârşire. Însă nu aşa cum vor cei care prin uneltiri organizează unirea mondială a Bisericilor, vrând să aibă în frunte o singură conducere religioasă, Se va uni, pentru că, în situaţia creată, se va face despărţirea oilor de capre. Fiecare oaie se va strădui să fie alături de o altă oaie şi atunci se va realiza în faptă zicerea “o turmă şi un păstor”. Înţelegi? Vedem că într-o anumită măsură aceasta deja se realizează: creştinii au început să simtă că se află într-o admosferă nesănătoasă, se străduiesc să evite situaţiile critice şi vin cu miile la mănăstiri şi biserici. În curând veţi vedea că în oraş există două feluri de oameni: cei care vor duce o viaţă desfrânată, departe de Hristos, şi restul, care vor veni la privegheri şi în locurile de închinare. Nu va exista ca acum, o pătură medie.

Să pătrundem în duhul Scripturii

În vara anului 1987 l-am întrebat pe Stareţ despre viitorul război mondial numit “Armaghedon”, despre care vorbesc Scripturile. Cu ardoare părintească mi-a comunicat diverse informaţi. Şi chiar a dorit să-mi descopere nişte semne anumite care ne vor convinge că într-adevăr facem parte din generaţia Armaghedonului.

Aşadar, el a spus:

“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, aică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii. Cam aşa a fost şi în cazul Cenobâlului. Sfântul Ioan Teologul, în Apocalipă, spune că a văzut o stea care cade din cer otrăvind apele şi oamenii. Cei care mai aşteaptă să cadă din cer o stea se află în rătăcire şi nu-şi dau seama că aceasta deja s-a întâmplat. În Rusia cuvântul Cernobâl are semnificaţia de pelin şi noi observăm că s-a produs o mare pagubă cu timpul se va amplifica şi mai mult”.

(din cartea “Stareţii despre vremurile din urmă”)

sursa: www.vestitorul.blogspot.com

Damasc, 22 iun /Agerpres/ – Siria a decis să crească debitul Eufratului spre Irak, oferind statului vecin cote de apă mai mari, a anunţat luni ministrul sirian pentru irigaţii, Nader Bounni, citat de Sana, transmite AFP.

‘Siria va creşte cu 58% debitul Eufratului spre Irak pentru a ajuta această ţară afectată de secetă’, a declarat Nader Bounni, subliniind ‘importanţa elaborării unui program de împărţire a cantităţilor de apă ale Eufratului în cadrul acordurilor existente’.

Ministrul sirian a făcut anunţul în cursul unei convorbiri cu ministrul irakian al energiei şi electricităţii, Karim Wahid, în vizită la Damasc.

La rândul său, ministrul irakian a apreciat că ajutorul ‘va contribui la funcţionarea centralelor electrice şi a sistemelor de irigaţii în această vară’.

Bagdadul se teme de o ‘catastrofă’ în această vară dacă Turcia continuă să reţină apa din Tigru şi Eufrat, o sursă importantă, veche de milenii, pentru irigarea culturilor agricole.

Potrivit Irakului, originea problemei constă în numeroasele baraje pe care Turcia le-a construit în amonte în ultimii 30 de ani pentru irigarea terenurilor agricole din Anatolia de sud-est. Aceste baraje îi permit Turciei să reglementeze debitul fluviilor în funcţie de nevoile sale.

Fluviul Eufrat, care îşi are izvorul în munţii din sud-estul Turciei, traversează Siria şi Irakul înainte de a se uni cu Tigrul pentru a forma Shatt al-Arab, graniţa naturală dintre Irak şi Iran.AGERPRES/(Violeta Gheorghe)

Mesajul Parintelui Arsenie Boca catre gruparile anticomuniste a fost "Razboiul se castiga cu armele duhului"- marturie video Nicolae Itul

Fostul detinut politic Nicolae Itul, in bratele caruia a murit Valeriu Gafencu, povesteste cum l-a cunoscut pe Sfantul inchisorilor la Aiud (video)

Coordonatorul revistei Veghea, Florian Palas, a realizat un interviu cu fostul detinut politic Nicolae Itul. Bun prieten cu Sfantul Valeriu Gafencu, dl Nicolae Itul a acceptat sa ne povesteasca intamplari minunate petrecute alaturi de acesta. In aceasta prima parte, fostul detinut politic ne povesteste cum l-a cunoscut pe Valeriu Gafencu in inchisoarea Aiud.

Scopul final al biometriei vizeaza mintea omului, patrunderea in minte. Fragment din predica Sf. Nicolae Velimirovici

„ Diavolul e distrugatorul trupului, un ghimpe in carne, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7). Prin trup se catara, ca pe o scara, in suflet si apuca inima si mintea omului, pana le devora cu totul, le schimonoseste si le goleste de curatia si frumusetea lor dumnezeiasca, de intelegere si dreptate, de dragoste si de credinta, de dorinta de bine si de nadejde in bine. Apoi se protapeste in om ca pe un tron al sau, ii apuca toate firele sufletului si trupului in mainile sale si omul ajunge sa-i fie lui animal de povara pe care-l calareste diavolul, fluier prin care canta diavolul, fiara salbatica prin care sfasie diavolul. Asa erau indracitii descrisi in Evanghelie.. Nu se spune ca acesti oameni L-au vazut pe Hristos, L-au recunoscut, I-au spus pe nume ori au vorbit cu El; toate acestea le-au facut demonii dintrinsii. Oamenii aceia parca nici n-ar fi existat: doua momai manate cu biciul de diavoli. A vindeca astfel de oameni era ca si cand i-ai fi inviat din morti, si inca mai mult de-atat; pentru ca un om mort, avand doar sufletul despartit de trup, cata vreme sufletul este in mana lui Dumnezeu, Dumnezeu il poate intoarce din nou trupului restaurand viata. Dar starea acestor oameni stapaniti de demoni era mai rea decat moartea, pentru ca sufletele lor fusesera furate si inrobite de demoni si se aflau cu totul in mana demonilor. Trebuia ca sufletele sa le fie mai intai smulse de la demoni, demonii izgoniti si apoi sufletele intoarse oamenilor. Iata de ce minunea vindecarii acestor indraciti este deopotriva cu invierea mortilor, daca nu chiar o intrece! „

Nu exista oare riscul ca deschizand portite spre patrunderea in minte sa devenim indraciti prin feluriti stimuli din exterior ? Nu riscam foarte mult daca „dezvaluim” parte din tainele persoanei noastre unor alti stapani ? Chiar si dupa moartea noastra , datele culese despre noi vor oferi informatii despre urmasii nostri ( vezi genetica ) ! Odata oferite datele despre noi, vor deveni vulnerabili toti urmasii nostri.

PROFESORUL RAOUL VOLCINSCHI: „Tineretul din ţară este laş şi ticălos” . ANTICOMUNISTUL refuza despagubirile umilitoare oferite de statul post-comunist

Anticomunist „insultat” de capitalişti

de Mihai Şoica
Sâmbătă, 11 Iulie 2009

Raoul Volcinschi a câştigat în instanţă 75.000 de euro pentru suferinţele îndurate timp de aproape nouă ani în închisorile comuniste. Raoul Volcinschi, 85 de ani, este un personaj a cărui viaţă poate duce în spate un roman-fluviu. El a fost, pe rând, comisar în Poliţia Regală, conferenţiar univer sitar, deţinut politic, economist, operator de calculatoare şi a ajuns să fie implicat în dosarul “Valiza”, ca alibi al lui Gigi Becali. După mai bine de opt ani trăiţi în închisorile comuniste, Volcinschi a primit, printr-o sen tinţă a Tribunalului Cluj dată la sfârşitul săptămânii trecute, o despăgubire de 75.000 de euro.

Decizia nu este definitivă, pentru că fostul luptător anticomunist a făcut recurs.

„Suma de 75.000 de euro, care mi-a fost acordată pentru anii petrecuţi în închisori, mi se pare insultătoare. Eu nu vreau nici un leu, dar când mă gândesc că unul dintre călăii mei, generalul Nicolae Pleşiţă, fost comandant al Securităţii Cluj şi, ulterior, al întregii Securităţi, primeşte această sumă în doi ani, mi se pare că râde de mine”, explică Volcinschi.

Clujeanul este printre puţinii români care a pus la cale o tentativă de asasinat a fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Nu a făcut însă nici o zi de puşcărie pentru această „uneltire”, deoarece aceia care au fost implicaţi în plan nu au spus la Securitate nicio vorbă despre el.

După o viaţă de chinuri, Raoul Volcinschi trăieşte într-o casă mică, împreună cu o altă familie. În decursul timpului, clujeanul a fost condamnat de două ori. Prima dată, la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale şi a doua oară, pentru o infracţiune înscenată de furt. În total a executat 8 ani şi 10 luni de închisoare, petrecuţi în cele mai crunte puşcării comuniste.

„În loc de partizani, a venit Securitatea”

În 1948, clujeanul a fost comisar în Poliţia Regală cu gradul de comisar. „Am terminat facultatea de drept şi m-au repartizat la Direcţa Generală de Poliţie, la Direcţia de Studii şi Planificare. Nu mi-a plăcut şi după nouă luni mi-am dat demisia. Comuniştii m-au repartizat la Facultatea de Drept din Cluj, unde am început să vin în contact cu diferiţi studenţi care aveau legături cu partizanii care acţionau în Munţii Făgăraş.

În 1956, eram conferenţiar universitar”, spune Volcinschi. În 1956, cu ocazia Revoluţiei din Ungaria, înăbuşită de tancurile sovietice, grupul din care făcea parte clujeanul a decis să ac ţioneze.

„S-a zvonit că, din Ungaria, urmau să treacă prin România, spre Rusia, mai multe trenuri care transportau deţinuţii maghiari care au avut curajul să protesteze. Ne-am hotărât să atacăm trenurile şi să-i lăsăm pe unguri, să plece la ungurii lor. Am stat două-trei zile pe linia ferată până la Ciucea şi trenurile nu au mai venit. În tot acest timp, un student, Dorin Covoran, a venit la Cluj şi a zis că vine cu partizanii din Făgăraş, cu arme şi minuni şi ne ajută în acţiunile noastre. În 23 noiembrie 1956, trebuia să vină cu aceşti partizani, dar a venit cu Securitatea”, povesteşte Volcinschi.

Închis la Gherla cu locotenentul Mărginean

În urma unui proces scurt, desfăşurat la Tribunalul Militar Cluj, Raoul Volcinschi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Prin temniţele comuniste, Volcinschi l-a cunoscut şi pe locotenentul Teodor Mărginean, de la Unitatea Militară de la Prundul Bârgăului. „Acest om a vrut să dea o lovitură de stat şi să pornească cu soldaţii şi să cucerească Clujul. L-am cunoscut în zarca (închisoarea - n.r.) de la Gherla. Am stat şase zile cu el în celulă. Era legat cu lanţuri la mâini în fiecare dimineaţă, ofiţerul politic, unul Vomir, venea şi îi spunea cu o voce de balerină că i-a fost respins recursul şi că urmează să fie împuşcat la ora 11. Bietul om era terorizat şi abia mai putea rezista”, adaugă Volcinschi.

După decretul de graţiere din 1964, prin care toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, profesorul clujean s-a întors la Cluj, unde nu a mai fost primit la Facultatea de Drept. În 1978, Securitatea i-a înscentat furtul unei poşete dintr- un spital clujean. Ulterior, s-a dovedit că poşeta a fost furată de un miliţian care semăna foarte bine cu Volcinschi. Cu toate acestea, a fost condamnat la un an şi trei luni, pedeapsă care a fost executată în întregime. La ieşirea din închisoare, i s-a impus domiciliul obligatoriu în Craiova.

SCENARIU

„Eu am zis să-l împuşcăm pe Calea Victoriei”

La începutul anilor ’80, Raoul Volcinschi a fost implicat într-un complot cu miză mare: asasinarea lui Nicolae Ceaşescu. „Eram în parc, în Craiova, citeam un ziar. S-a apropiat un tânăr care m-a rugat să-l las să citească şi el ziarul, apoi l-a aruncat scârbit, înjurând regimul. M-am gândit că-i o înscenare a Secu rităţii şi n-am răspuns. Dar am ţinut legătura cu acel tânăr, care se numea Rovenţu, să văd cine anume este şi ce vrea. Mă temeam de aceste înscenări. Cu timpul am aflat că era şofer la Işalniţa, că plănuieşte să-l împuşte pe Ceauşescu şi că el va acţiona cu alţi doi-trei prieteni. Am decis cu toţii să furăm armele din Postul de Miliţie Osica de Sus, judeţul Olt, şi aşa s-a şi întâmplat. Au furat trei pistoale mitralieră şi muniţie şi urma să trecem la al doilea plan”, spune Volcinschi.

Asasinatul ar fi trebuit să aibă loc în timpul unei vizite în Giurgiu. „Aşa au decis cei trei. Eu am zis să-l împuşcăm pe Calea Victoriei, dar n-au fost de acord. Din cauza unuia din grup care a ascuns arma sub o căpiţă de fân şi a fost descoperită de miliţieni, întreg planul a căzut. Din urmăritori am devenit urmăriţi. La anchetă, cei trei n-au suflat despre mine nici un cuvânt. Au fost condamnaţi la moarte, dar au fost graţiaţi prin decret şi li s-a comutat pedeapsa. Au fost eliberaţi abia după 1989”, îşi aminteşte clujeanul.

INTERVIU

„Tineretul din ţară este laş şi ticălos”

Aţi fost comisar în Poliţia Regală, în 1948. Cum era în vremea aceea?
La 1948, eram absolvent al Facultăţii de Drept şi m-au repartizat la poliţie, la Direcţia de Studii şi Planificare. Nu mi-a plăcut şi am plecat după nouă luni. Am venit la Cluj şi m-am prezentat la decanul facultăţii, unul Simion Pop, care scria cuvântul lege cu „j”. Îmi venea să mor. El scria leje sau schinjuit şi singura faptă de glorie a lui a fost că a pus steagul comunist pe biserica din Şomcuta. Asta era facultatea, din nulităţi era făcută.

Cum este lumea de astăzi în comparaţie cu lumea din anii ’50?
Noi atunci aveam nişte idealuri. Acum, în fiecare clipă îmi vine să înjur tineretul. Tineretul din ţară este laş şi ticălos. Doar discoteca este visul lor. Au migrat de parcă îi primesc ăia din străinătate cu braţele deschise şi acolo spală pe jos şi alte. Este o degradare totală.

De unde vine această degradare despre care vorbiţi?
Acum vin tot felul de miniştri cu planuri pentru învăţământ. Nu se va întâmpla nimic cu aceste planuri. Sunt zero, sunt frecţii la un picior de lemn. Corpul didactic este bolnav. În 1948, din corpul didactic făceau parte Lucian Blaga, D.D. Roşca, Liviu Rusu şi alte somităţi. Şi au fost daţi afară. Petru Ţuţea a fost două săptămâni şi a predat la Cluj şi a fost dat afară şi a făcut la puşcărie până i s-a acrit.

Iar acum, sunteţi inculpat în dosarul „Valiza”. Ce s-a întâmplat?
Eu cred că este o prostie întreaga poveste. Am semnat antecontractul de vânzare-cumpărare al unui teren din Cluj, unde Gigi Becali apare în rol de cumpărător. El, apoi, a amestecat treburile. Eu am zis întotdeauna că Becali trebuie să cumpere echipa Universitatea.

MARTOR

Alibi pentru Gigi Becali în dosarul „Valiza”

Procurorii DNA care se ocupă de dosarul „Valiza” l-au acuzat pe Raoul Volcinschi că a semnat, ca martor, un antecontract de vânzare- cumpărare pentru un teren din Cluj-Napoca, contract în care Gigi Becali avea calitatea de cumpărător. Semnătura, cred procurorii, a fost dată doar ca să-i ofere un alibi lui Becali.

Anchetatorii susţin că tranzacţia imobiliară n-a avut loc niciodată şi că actele au fost semnate după tentativa lui Becali de a mitui fotbaliştii de la U Cluj, cu 1,7 milioane de euro, pentru a câştiga meciul cu CFR Cluj. Volcinschi susţine că l-a vizitat pe Becali la Bucureşti, la o dată pe care nu şi-o aminteşte. Atunci, Becali l-a rugat să semneze un contract, alături de Victor Piţurcă.

„E o mare prostie acest dosar”, conchide Volcinschi, pentru Evenimentul Zilei

Parintele Arsenie Papacioc despre ortodoxie, smerenie, rugaciune si inchisoarea de la Aiud

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?

- Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?

- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.
Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!... Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este!

In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis?

- A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă.
Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din „Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită.
Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: „Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata.
Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: „Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am început să-i explic. „Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?" Si am continuat să-i explic: „S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat... Dar dumnea voastră de ce nu credeti?" Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: „Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu". „Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase". Si îi zic: „Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?" Si m-a întrebat: „Care ti-e ultimul argument?" „Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine", i-am spus. Si a început să urle: „Luati-l! Luati-l!"

Ce personalităti ati cunoscut?

- Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate... Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau.

Smerenia vine înainte sau după pocăintă?

- Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei.
Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude.

Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?

- Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.
Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.
Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne" va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.
Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem - tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?
Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.
Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.

Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?

- Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.
Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. "Fără de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se miscă fir de păr fără voia Mea." Vă dati seama cât de mult ne apără.
Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.
Iubiti mult! Hristos vă porunceste!

Răspunsul părintelui Savatie către un frate care îi spune că nu este necesară o mărturisire de credinţă împotriva comunismului

Spui drept ceea ce spui. Însă nu te lăsa furat de feţele ba roşii, ba negre, ba albe ale comunismului. Republica Franceză este debutul comunismului, Hitler este forma lui pentru nemţi, iar liberalismul secularizat este comunismul pentru “post-comunişti”. Da, trebuie înfieraţi toţi, de fiecare dată cînd merg împotriva Omului, împotriva lui Dumnezeu.
Referitor la sensul icoanelor mucenicilor, că nu reprezintă simbolul luptei împotriva unui sistem. Cred că te înşeli. Erminia (canonul iconografic) i-ar fi permis iconarului să nu-i îmbrace pe chinuitori în haine specifice epocii, aşa cum, de pildă, îi avem pe cuvioşii de la Optina (sfîrşit de veac 19) reprezentaţi în haine egiptene de veac 4. Dar iconarul, care era unul foarte cult, a preferat să fie cît se poate de concret, pentru a scoate din minţile afumate de minciună abstracţionismul acesta pe care îl auzim de peste tot “biserica nu se luptă cu nimeni!” Ba se luptă biserica, pentru că nu am avea prorocii care mustrau abaterile politice ale conducătorilor lui Israel, nu l-am avea pe Ioan Botezătorul mustrîndu-l pe regele Irod, cu preţul morţii (apropo, cea mai răspîndită icoană cu Înaintemergătorul este cea care ilustrează confruntarea sa cu Irod, adică cu răutatea tiranului politic: Sfîntul îşi ţine cu seninătate propriul cap pe tavă). Mai apoi, îl avem pe Ioan Gură de Aur care s-a aflat într-un conflict deschis cu împărăteasa Bizanţului Eudoxia, tot pe motive strict politice – Gură de Aur îi poruncea să se lepede de obiceiurile păgîne ale vechilor împăraţi, altfel nu o primeşte în biserică). În cele din urmă, Eudoxia a convocat un sinod “apolitic” şi l-au depus din treaptă pe marele Ioan, exilîndu-l pe un drum de unde avea să nu se mai întoarcă.
În sfîrşit, Patericul şi Proloagele noastre sînt pline de cazuri în care sfinţii, episcopi, preoţi sau monahi mergeau la împărat, la eghemon sau la primar să-l mustre pentru politica sa inumană, fiind de cele mai multe ori omorîţi. Aşa a făcut, de pildă mitropolitul Filip al Moscovei cu Ioan cel Groaznic.
Prin neamestec în politică, un termen fabricat de masonii făuritori ai revoluţiei franceze şi ai noii lumi, adică ai comunismului cu toate faţetele lui pe care le-ai pomenit mai sus (deşi mărturiseşti că le consideri a fi fiecare altceva, găsind nuanţe pînă şi în nebunia lui Marx), se înţelege neamestec în viaţă, adică dispariţia de bunăvoie din cetate. Ori nicăieri şi nimeni nu a învăţat, pînă la această perioadă sinistră pentru creştini, că biserica şi slujitorii ei “nu au voie” (auzi ce vorbă, pe care chiar ortodocşii o zic cu convingere) nu au voie să se “amestece” în politică. Noi nu facem politică, adică nu ne încredem în izbînda prin parlamente (deoarece avem Sinod!). Dar asta nu înseamnă că putem asista pasiv atunci cînd tiranii asemenea Eudoxiei şi a lui Neron (pe care, apropo, textele vechi creştine şi chiar cele liturgice, îl numesc “nebun”), şerpii şi năpîrcile pe care i-a mustrat Hristos sug sîngele văduvelor şi a orfanilor, ne vînd mamele şi surorile spre curvie, iar pe băieţi îi transformă în homosexuali, noi, în numele “imparţialităţii” Ortodoxiei să tăcem şi să mai punem şi căluşi în gură celor ce vorbesc?
Întrebaţi-vă dacă e drept aşa şi ce altceva înseamnă a-L mărturisi pe Dumnezeu în adunare mare s-au a vesti lucrurile Lui, precum spunea David? Oare credeţi că asta înseamnă a povesti sfătos Sinaxarul, cenzurîndu-l acolo unde nu este “politic corect”? Sau asta înseamnă a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul cetăţii, în viaţa noastră, strigînd că Dumnezeu nu e nedreptate, nu e minciună, că Dumnezeu este părintele orfanilor şi al săracilor, că nimeni nu trebuie să omoare, să asuprească, să răpească şi aşa mai departe.
Frate iubit, să nu ne rătăcim, neştiind Scripturile. Am avut bucurie să vorbesc cu tine, pentru că nu eşti îndărătnic, ci ai încercat să mă înţelegi. Căci nu pe mine încerci să mă înţelegi, ci un adevăr care răsună şi din pieptul tău, dar pe care încă îl desluşeşti în parte. Roagă-te pentru mine.