Ce poezii pot recita candidaţii în campania electorală? În niciun caz Radu Gyr, Eminescu, Goga... (asta e mentalitatea papusarului care cu mana stanga il manevreaza pe Katz, iar cu mana dreapta pe Neamtu)

Văd că s-a declanşat un mare scandal în legătură cu ideea lui Mihai Neamţu de a recita, la lansarea candidaţilor ARD, poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, de Radu Gyr. Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a dat publicităţii un comunicat prin care condamnă cu asprime gestul lui Neamţu, arătând că, prin recitarea acelor versuri, politicianul se face vinovat de incitare la extremism. Am recitit şi eu poezia, pe care o ştiam din şcoală, şi, în afară de faptul că mi-a dat o lacrimă în colţul ochilor, gândindu-mă la miile de ţărani români torturaţi şi ucişi de comunişti, alt sentiment n-am avut.
Adică, nu am simţit nimic extremist, antisemit, criminal în versurile lui Gyr. E adevărat, Gyr a fost în tinereţe legionar, dar şi Eliade a fost, şi Cioran, iar din ăştia se poate citi la liber, fără să te lege niciun monitor evreu pe stradă. Mărturisesc, aveam o dilemă: pui un caz, îmi vine ideea să mă bag în politică şi la o adunare vreau să recit nişte versuri. De unde ştiu io că versurile alea sunt corecte politic? Dacă spun naibii cine ştie ce prostii şi mă urmăresc monitorii evrei până la Armageddon? Aşa că m-am adresat unui specialist în antisemitism, nu spui ţine, persoană importantă, să mă lumineze el, ca rabinul din banc. Iată dialogul care a urmat:
-       Deci spuneţi că Radu Gyr în niciun caz!
-       Nici să nu te gândeşti! Rişti puşcăria şi e păcat, te văd băiat tânăr, inteligent…
-       Da’ dacă recit din Eminescu?
-       Ai dat de dracu’! Eminescu a fost cel mai mare antisemit!
-       Păi, da, dar aia cu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, e supremă! Merge ca focu’ în campanie!
-       Nu contează, e scrisă de un antisemit, deci e clar poezie antisemită!
-       Blaga? „Gorunul”? „Daţi-mi un trup, voi, munţilor”? Hai că-s poezii frumoase!
-       Blaga? Naţionalistul ăla feroce, care nu suporta să vină ungurii, evreii şi ţiganii în munţii lui? Păi ce, erau munţii lu’ mă-sa? Carpaţii sunt ai comunităţii, se ştie! Comunitatea umană, să nu avem vorbe…
-       Bine, atunci o să recit din Goga? „Apostolul” cum vi se pare?
-       Pledoarie deşănţată şi demodată pentru creştinism, cu accente antisemite şi homofobe! Nu te-aş sfătui!
-       „Oltul”, atunci?
-       Aoleo, groaznic! Nici pomeneală! Mai ales că finalul, ăla cu „să ne mutăm în altă ţară”, e o aluzie clară şi nesimţită la Exodul evreilor!
-       Bine, atunci Nichita! Hai că ăsta e modern, n-a avut treabă nici cu legionarii, nici cu naţionaliştii, nici cu homosexualii, nici cu negrii, nici cu chinezii!
-       Cine, mă, Nichita? Ăla scria numai poezii despre dragostea dintre bărbaţi şi femei, deci era clar homofob! Ce, îi cădea mâna dacă scria şi el o poezie despre amorul grecesc, ori despre lesbiene sau sado-masochişti? Ei nu sunt oameni, nu, nu merită şi ei o poezie?! Plus că uiţi un amănunt extrem de important: Nichita a spus că limba română e patria lui. Or, ăsta e antisemitism feroce, ca să nu mai zic că e o poezie antieuropeană. Cum să spui aşa ceva, când toată lumea vorbeşte despre Europa Unită, despre globalizare… Patriile nu-şi mai au locul în noul concert european!
-       Offf, chiar nu mai ştiu ce poezie să recit… A, ba, ştiu, o să recit la mitinguri „Căţeluş cu părul creţ”! Sigur nu supăr pe nimeni!
-       Ceee? S-o crezi tu că nu superi, aia e poezie antisemită pe faţă: „Căţeluş cu părul creţ fură raţa din coteţ şi se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură”. Adică vrei să insinuezi că evreii sunt hoţi şi ipocriţi, nu?

Sursa: Academia Catavencu

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina, dupa sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Selibria (Tracia), din parinti saraci dar credinciosi piosi : Dimos si Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi inca din copilarie o mare mila si o inclinare profunda pentru studiu. Cum mama sa il invata Psalmul al 50 lea, lui ii placea sa repete versetul : "Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind in tara sa primele notiuni de invatatura, fu trimis de catre parintii sai la Constantinopol pentru a-si continua educatia, lucrând in acelasi timp ca angajat intr-un magazin. Tânarul baiat ramase atunci insensibil tulburarilor vietii mondene, preocupându-se zi si noapte doar de cladirea inlauntrul sau a omului interior dupa chipul lui Hristos, prin rugaciune si meditatie asupra scrierilor Sfintilor Parinti.


La vârsta de 20 de ani parasi Constantinopolul pentru a deveni invatator in insula Chios. Acolo incuraja cu multa sârguinta pe tineri si pe sateni intru milostenie si virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul insusi al vietii sale de privatiune si rugaciune. Dorindu-si de mult sa imbratiseze o viata asemeni Ingerilor, deveni calugar sub numele de Lazar, la 7 noiembrie 1876, in renumita manastire din Nea-Moni. Cautând doar lucrurile de Sus, model de blândete si supunere, se facu indragit de toti fratii din comunitate si deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protectia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu sa isi continue studiile la Atena si sa obtina diploma Facultatii de Teologie.

In 1885 ajunse la Alexandria unde la putina vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta diocesa corespunzând Libiei superioare). Predicator si secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. In ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa si stia sa comunice turmei sale spirituale sârguinta pentru virtutile Evangheliei. Dragostea si admiratia pe care i-o purta poporul se intoarsera insa impotriva lui. Impinsi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidiosi pe succesele sale, il calomniara, spunând ca ar cauta sa isi atraga favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu incerca sa se justifice, ci isi punea increderea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiti veti fi când va vor ocarî si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau impotriva voastra, mintind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul sau si se imbarca pentru Atena unde se trezi singur, nestiut, dispretuit si lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, caci nu stia sa pastreze nimic pentru sine si isi impartea saracilor putina sa avutie. Abandonând proiectul initial de a se retrage in Muntele Athos, blândul si umilul urmas al Domnului nostru Isus Hristos, prefera - in favoarea mântuirii aproapelui sau - sa sacrifice dragostea sa de a se retrage in singuratate. Ramase câtiva ani ca predicator (1891-1894), apoi fu numit director al scolii ecleziastice Rizarios, destinata pregatirii viitorilor Preoti. Profunda sa cunoastere a Scripturilor, a Sfintilor Parinti si chiar a stiintelor profane, precum si autoritatea sa plina de blândete orientata catre oameni aveau sa ii permita sa insufle in scurt timp acestei institutii o inalta calitate intelectuala si morala. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea si lectiile Pastoralei, dar nu inceta totusi sa isi traiasca programul de ascet, de meditatie si de rugaciune a unui calugar, adaugând la acestea inaltele functii de predicare si de oficiere regulata a Sfintelor Taine, in sânul scolii dar si in regiunea din jurul Atenei.

Nectarie pastra insa in adâncul inimii sale o dragoste arzatoare pentru linistea si pacea vietii din manastiri, de aceea profita de dorinta exprimata de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburarile vietii mondene si sa puna bazele unei manastiri feminine in insula Eghina (intre 1904 si 1907).



In ciuda nenumaratelor griji si dificultati, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viata cenobitica scrupulos fidela spiritului Sfintilor Parinti. Isi consuma fara masura forta trupului si cea morala pentru instalarea cladirilor, pentru oficierea Slujbelor si pentru conducerea spirituala a fiecareia din ucenicele sale. Putea fi vazut adesea lucrând gradina, imbracat cu o sutana ca vai de ea, sau când disparea ore intregi, era usor de ghicit ca se inchisese in chilia sa pentru a-si inalta mintea spre Dumnezeu, fixând-o in inima sa pentru a gusta astfel dulceata Sfântului Nume al lui Hristos. Desi fugea de orice contact cu lumea si isi limita cu strictete vizitele la manastire, renumele virtutilor sale si a harurilor pe care i le daduse Dumnezeu se raspândira in intreg tinutul, iar credinciosii veneau la el, atrasi ca un metal de magnet. Vindeca pe numerosi laici si calugarite de bolile de care sufereau, facu sa vina ploaia peste insula care suferea de seceta. El usura, mângâia, incuraja... Era totul pentru toti, putând sa faca totul intru Hristos care salasluia in el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfintilor si al Maicii Domnului iar acestia i se aratau adesea in timpul Sfintei Liturghii sau in chilia sa. In ciuda dificultatilor care au urmat primului razboi mondial, el interzise cu strictete calugaritelor sale sa faca provizii de hrana si ordona sa fie impartit saracilor surplusul lor, incredintându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afara acestor sarcini, Nectarie gasea timp sa redacteze un mare numar de lucrari de teologie, de morala, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia in Sfânta Traditie a Parintilor, adesea ignorata in vremea aceea din cauza influentelor apusene. Traind deci ca un Inger in trup si facând sa straluceasca in jurul sau razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii si acuzatii nedrepte asupra manastirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste incercari cu rabdarea lui Hristos : fara un murmur si fara revolta. Atunci fu atins de o dureroasa boala timp de peste un an si jumatate. El ii multumea lui Dumnezeu ca il incerca astfel si se straduia sa tina in secret durerea pâna cu putina vreme inaintea mortii sale. Dupa un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situata nu departe de manastire, el anunta ucenicilor sai plecarea sa la cer si fu transferat intr-un spital din Atena, unde dupa 50 de zile de suferinte, pe care le suporta cu o rabdare care ii stupefia pe toti cei din jurul sau, isi dadu sufletul in pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920). Credinciosii din Eghina, ucenicii sai si toti Crestinii care il cunoscusera plânsera pierderea blândului si compatimitorului ucenic al lui Hristos, care toata viata suportase calomnia, persecutarile si nedreptele acuzatii, luând ca model Dumnezeiasca Patimire a Stapânului sau. Dar Dumnezeu ii dadu slava in schimb si, imediat dupa odihna sa, Minunile au inceput sa apara si continua in fiecare zi si acum pentru cei care se apropie cu incredere de Moastele sale sau care se incred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului ramase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasma cereasca si delicata. In 1953, când fu in sfârsit dispersat dupa legile naturii, se proceda la mutarea Moastelor (3 septembrie) sale si se constata atunci ca acelasi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a incetat sa isi bucure credinciosii care se apropiau de aceste pretioase ramasite, dându-le incredintarea ca Sfântul Nectarie a gasit calea catre Dumnezeu, in casa Sfintilor. Cultul sau a fost recunoscut oficial in 1961 iar povestea minunilor sale nu inceteaza sa fie scrisa in fiecare zi. Mormântul sau, la Eghina, se numara printre pelerinajele cu cea mai multa lume in Grecia.

Sursa: Nistea.com

Rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail spusa de o femeie credincioasa, la indemnul Parintelui Arsenie Boca

Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis: "Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin".

- marturie a Parintelui Ioan Sofonea

Sursa: Formula As

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)

Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintîi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "vestitor", pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sînt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pămînt. Îngerii sînt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, au "trupuri cereşti" adică trupuri îngereşti, care sînt deosebite de cele pămînteşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sînt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.
Au fost cazuri atît în Legea Veche, cît şi în legea Darului, cînd oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau, adică se închinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învăţînd că îngerii nu sînt creatorii lumii, ci sînt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.


Sfinţii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaştem voia Domnului şi s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvîrşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare avînd numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sînt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfînta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpînii, cum îi numeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpînesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii şi Îngeri. Aceştia sînt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

Organizatorii (bezbojnicii de la Miliţia Spirituală) unei piese despre ISTORIA GAY în România, BĂTUŢI după o reprezentanţie la SNSPA

Organizatorii unei piese despre istoria homosexualităţii în România au fost agresaţi, marţi seară, în Capitală, după o reprezentaţie într-o sală a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), unul dintre aceştia fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei civice Miliţia Spirituală, incidentele s-au produs în jurul orei 20.20, în zona străzii Povernei din sectorul 1, după o reprezentaţie a spectacolului cu piesa "După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)".
"Colegii noştri de la Miliţia Spirituală, organizatori ai spectacolului, au ieşit din sală, după reprezentanţie, pentru a pleca spre casă. În apropiere, însă, erau aşteptaţi de un grup de aproximativ zece tineri, care i-au abordat cu întrebări de genul «Ce, bă, sunteţi gay?» şi i-au lovit cu pumnii. Unul dintre colegii mei, lovit în cap, a fost dus la spital. După cum aşteptau acolo, agresorii aveau, aproape sigur, informaţii clare despre eveniment şi despre cine sunt organizatorii, pentru că au ştiut când şi pe cine să atace. O parte a agresorilor aveau glugi, probabil ca să nu fie recunoscuţi", au declarat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.
Ulterior, au mai povestit organizatorii spectacolului, agresorii au fugit.
"Unul dintre spectatori, care a ieşit din sală înaintea colegilor mei, a sunat la Poliţie să avertizeze că a văzut un grup suspect care aştepta în stradă. La scurt timp după aceea, grupul i-a atacat pe cei ieşiţi în urma celui care sunase la Poliţie", au mai spus aceleaşi surse.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au confirmat producerea incidentelor, precizând că victimele nu au depus deocamdată plângere. "Au spus că vor depune plângere mâine (miercuri - n.r.)", au mai spus poliţiştii.

Sursa: RL ONLINE

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma.

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea PărinteleArsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Mănăstirea Putna cere ajutorul românilor cu frică de Dumnezeu. Ctitoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt este ameninţată!

Poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!

Dacă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de anul acesta, 21 mai 2012, aminteam românilor cum Mănăstirea Putna este nevoită să se judece încă cu statul român pentru cele 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii – cuprinzând biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele şi dependinţele anexe –, iată că acum apar primele rezultate îngrijorătoare ale acestei judecăţi. Precum se ştie, Mănăstirea Putna şi-a câştigat proprietatea terenului dăruit de Sf. Ştefan cel Mare prin decizia irevocabilă a Tribunalului Suceava din 1 iulie 2011, intabulându-se în cartea funciară la 20 iulie 2011 şi radiindu-se astfel statul român intabulat abuziv în urma decretului 273/1949.

„Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite”

Deşi nu s-a prezentat la nici un termen, Direcţia de Finanţe Publice Suceava a introdus o contestaţie în anulare împotriva hotărârii Putnei abia la cinci luni de la pronunţarea ei, mai exact la 7 decembrie 2011. Aceasta în condiţiile în care Codul de Procedură Civilă stabileşte că o contestaţie trebuie depusă în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, sau cel târziu un an de la data rămânerii ei irevocabile. De altfel, oricine este citat într-un proces trebuie să-şi arate interesul în primul rând prin prezentarea în faţa instanţei de judecată şi susţinerea propriilor argumente la timpul şi locul potrivit. Este just să uzezi de căile extraordinare de atac (contestaţie în anulare sau revizuire) abia după ce ai depus tot interesul şi efortul, în mod sincer şi onest, în cadrul judecăţii propriu-zise (fond, apel sau recurs). Există o rânduială firească a lucrurilor în justiţie, precum există o rânduială firească a mersului la biserică, a organizării muncii şi a oricărei activităţi umane în general. Nu poţi face lucrurile mari înainte de a le fi făcut pe cele mici. Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite, tot aşa cum nu poţi veni să te împărtăşeşti la biserică fără să fii pregătit sufleteşte prin post şi spovedanie. Nu poţi cere să te împărtăşeşti după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, fiindcă nu te-ai încadrat în timpul liturgic. Tot astfel, chiar dacă sistemul de justiţie lasă anumite portiţe, nu este firesc să ceri redeschiderea judecăţii după ce nu te-ai prezentat la nici un termen la care ai fost citat. Aceste portiţe sunt lăsate ca derogări excepţionale pentru oamenii de bună credinţă, nu pentru cei care la folosesc cu viclenie şi contrar spiritului legii.
Cu toate acestea, completul de judecată al Tribunalului Suceava a considerat că cererea Direcţiei de Finanţe Suceava a fost introdusă în termen legal, respingând astfel excepţia tardivităţii – adică a acţiunii care depăşeşte termenul stabilit – invocată de Mănăstirea Putna. În 18 octombrie 2012, instanţa a respins şi celelalte excepţii invocate de noi – lipsa calităţii procesuale active şi a calităţii de reprezentant – vizând procurile defectuoase şi neconforme procedural prin care Ministerul de Finanţe a împuternicit Direcţia de Finanţe Suceava, respectiv consilierul ei juridic, să îl reprezinte în justiţie. Instanţa a hotărât în final ca judecata să fie continuată în ziua de 8 noiembrie 2012, ora 9.00, din păcate chiar de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci se va trece la discutarea pe fond a argumentelor prezentate de Direcţia de Finanţe în contestaţia sa, chiar şi a celor absurde – precum acela că Mănăstirea Putna „nu are calitatea de cult religios recunoscut în România”, sau că cele 14 hectare de teren ale Putnei „aparţin domeniului public al statului”. Acest ultim argument repetat cu insistenţă se bazează exclusiv pe o tentativă anterioară de înţelegere amiabilă între Mănăstirea Putna şi statul român, prin care acesta din urmă ar fi trecut de facto terenul Mănăstirii Putna în domeniul său public, urmând ca de acolo să-l transmită Putnei în folosinţă gratuită şi apoi în proprietate, prin hotărâre de guvern. Însă această convenţie-artificiu propusă de statul român a fost încălcată tot de el, statul mulţumindu-se doar să treacă vatra Putnei în domeniul său public, fără s-o mai transmită apoi în proprietate definitivă. În aceste condiţii ne-a devenit clar că singura posibilitate de a face dreptate este de a obţine terenul mănăstirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nesupusă capriciilor regimurilor politice.

„Cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi”

La începutul acestui an ne întrebam dacă reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava – directorul executiv (Petrică Ropotă), şeful serviciului juridic (Elena Dan) şi consilierul juridic (Cătălin Dascaliuc) – acţionează din neştiinţă sau cu rea-credinţă. Ne întrebam dacă înţeleg pentru ce luptă, şi dacă s-au gândit la dreptatea unei acţiuni care urmăreşte să ia terenul pe care stă mormântul lui Ştefan cel Mare din proprietatea ctitoriei acestuia – Mănăstirea Putna. Sau poate că urmăresc să repună pe picioare un decret-lege abuziv al regimului comunist, Decretul 273/1949, prin care multe biserici şi mănăstiri din Bucovina s-au văzut deposedate de pământul de sub ele, la nivelul cărţilor funciare. În acest scop, folosindu-se cu rea-credinţă de toate portiţele pe care sistemul legislativ le-a creat pentru oameni oneşti, din decembrie 2011 şi până în prezent, reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava au înaintat acţiune după acţiune împotriva hotărârii Putnei, folosindu-se de toate căile extraordinare de atac aflate la îndemână: contestaţie în anulare, revizuire (cu termen în 10 decembrie 2012), suspendare provizorie a executării şi chiar strămutare, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trimiterea cauzei la o altă instanţă şi repornirea de la zero a judecăţii.
În aceste condiţii, ce valoare mai au declaraţiile de pace făcute de juriştii Direcţiei de Finanţe Suceava? Şi oare cum poate fi pace când de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, ora 9.00, chiar în timpul Sfintei Liturghii, Mănăstirea Putna este nevoită să se prezinte la Tribunalul Suceava şi să răspundă din nou la o întrebare absurdă: „Al cui este pământul de sub mormântul Sf. Ştefan cel Mare?” Oare se teme cineva dintre români să răspundă drept? Sau există poate reprezentanţi ai statului român care sunt deranjaţi că Mănăstirea Putna şi-a recâştigat un drept istoric, aşa cum şi-au câştigat şi alte biserici şi confesiuni din România pământul care le-a aparţinut? Această teamă sau nelinişte sufletească în faţa unui act de dreptate arată că omul respectiv nu are o conştiinţă curată înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!
Indiferent ce se va întâmpla în sala de judecată a Tribunalului Suceava pe 8 noiembrie, le cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi, cu sufletul şi cu gândul, în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi către Sfântul Ştefan cel Mare, cel a cărui ctitorie este ameninţată de o judecată nedreaptă şi absurdă. Pentru rugăciunile lor şi ale tuturor sfinţilor români care au trăit pe pământul nostru, dă-le, Doamne Iisuse Hristoase, acestor oameni un dram de înţelepciune şi dragoste de adevăr! Amin!

Stareţul Mănăstirii Putna,
Arhimandrit Melchisedec Velnic cu obştea
5 noiembrie 2012,
La pomenirea sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimi

Sursa: Doxologia