3 solutii pentru cei care nu doresc sa se incadreze in haul totalitar, indicate de Parintele Nicolae Steinhardt. 22 de ani de la mutarea la Domnul a fericitului Parinte

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia (mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.

Solutia intai: a lui Soljenitîn

In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului Gulag.

Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.

Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu I se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. De vreme ce se considera mort, nimic nu-l mai sperie, imbrobodi, atrage, atata. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesti din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneta in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.

Se cere insa, fireste, ca hotararea sa fie ferma, definitiva. Te declari decedat, primesti a te invoi cu mortii, desfiintezi orice speranta. Te poti regreta, ca doamna d’Houdetot, poti regreta, insa aceasta sinucidere morala si prin anticipatie nu da gres. Riscul unei cedari, al consimtirii la denunt, al unei recunoasteri fanteziste a pierit cu desavarsire.

Solutia a doua: a lui Alexandru Zinoviev

Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are cate in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. Nici macar pazitor la porci nu se baga, neurmand pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de raspundere, sfarseste porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.

Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai propria viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare. E Ferrante Palla al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Calinescu. E un iurodivii laic, un drumet neplictisit (iar Wotan coborand pe acest pamant ce nume poarta? Der Wanderer), un jidov ratacitor.

Si-i slobod la gura, vorbeste de istov, da glas celor mai primejdioase anecdote, nu stie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteste adevaruri pe care ceilalti nu-si pot ingadui se le sopteasca. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula – si ea indrazneata – a lui La Fontaine: habar nu are de zgarda.

E liber, liber, liber.

Solutia a treia: a lui Winston Churchill si Vladimir Bukovsky

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: “Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani“.

Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.

Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine – incaierarea – mai mult decat succesul.

E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti!

Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.

Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz si de a intra in ei ca un tanc!

Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb – nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb – daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Concluzie

Tustrele solutii sunt certe si fara gres.

Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.

Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) – e foarte indoielnic sa gasiti.

Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citi pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea.

Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.

- extras din Jurnalul fericirii

In Atena, 100.000 de greci au protestat impotriva cardului cu cip al cetateanului

Atena, 27 martie 2011, Pedio Areos şi Piaţa Syntagma:

 Un nou protest împotriva actelor de identitate biometrice

 

                                              Pr. Nektarios Moulatsiotis

Zeci de mii de oameni din multe părţi ale Greciei au răspuns la apelurile Comisiei Panelene a Clericilor şi Laicilor pentru Lupta împotriva Cardului Cetăţeanului şi s-au adunat duminică, 27 martie 2011, în Pedio Areos, după care au mers în marş paşnic către Parlamentul Elen. Estimările cele mai modeste vorbesc de cel puţin 30.000 de manifestanţi, în timp ce Părintele Nektarios Moulatsiotis, preşedintele acestei Comisii de Luptă împotriva Cardului Cetăţeanului, a anunţat prezenţa a 100.000 de oameni. Importanţă însă nu are atât numărul participanţilor, cât prezenţa dinamică a oamenilor, atât în ​​discursurile ţinute la Pedio Areos, cât şi în marşul către Parlament.

Dintre vorbitori trebuie menţionaţi reprezentanţii INKA-ΓΟΚΕ (Ιnstitutul Consumatorilor/Federaţia Generală a Consumatorilor din Grecia, organizaţie membră a Comisiei Europene pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorilor, http://www.inka.gr)[1], experţi în ştiinţele economice care au prezentat riscurile actelor cu cip şi ale îndosarierii datelor personale. Domnul Stathis Adamopoulos, specialist în ştiinţe economice, membru al INKA, a semnalat în discursul său că „în esenţă, cardul va înregistra toate acţiunile individului cu rezultatul că va modifica fundamental sistemul de valori al societăţii noastre”, adică omul va fi supus unei urmări continue, 24 de ore din 24, şi a completat că aceste date care ţin de viaţa privată a omului vor putea fi extrase în orice moment, fapt care va constitui un obstacol major în dezvoltarea personalităţii umane. În declaraţia făcută Agenţiei Ateniene de Ştiri şi Agenţiei Macedoniene de Ştiri, ΑΠΕ-ΜΠΕ, acelaşi Stathis Adamopoulos susţine că: „chiar dacă toate aceste temeri nu ar fi reale, adevărul este că noul act de identitate care ni se pregăteşte presupune un sistem birocratic complex şi costisitor, care va deveni o importantă sursă de cheltuieli, fapt care, spre exemplu a determinat guvernul australian să renunţe la introducerea lui”.

Părintele Nektarios Moulatsiotis, la rândul său, a subliniat într-una din intervenţiile sale că „acest card al cetăţeanului este în dezacord flagrant cu Constituţia Greciei şi cu Dreptul European”. 

Reprezentanţii PR.A.O.S. (Iniţiativa Luptătorilor pentru o Conştiinţă Ortodoxă) au analizat în detaliu, atât din perspectivă tehnologică, cât şi religioasă, tema cardului de cetăţean.

Mitropolitul Pireului, Serafim, în numele Bisericii locale a Pireului, a exprimat neliniştea sa profundă faţă de intenţia introducerii cardului cetăţeanului în mesajul transmis manifestanţilor prin reprezentantul său, protopresviterul Hristos Hritodoulou. A subliniat că actuala evoluţie a tehnologiei devine un adevărat blestem pentru om şi instrument al unei dictaturi fără precedent în istoria omenirii. Omul îşi va pierde identitatea în cadrul sistemului de urmărire continuă care se va realiza prin cardul cetăţeanului. S-a menţionat de asemenea că se aşteaptă luarea oficială a poziţie e Sinodului Bisericii Greciei imediat ce guvernul va da publicităţii proiectul de lege privitor la introducerea cardului cetăţeanului, specificându-se că s-a constituit deja o comisie juridico-teologică a Sinodului care investighează toate datele legate de cardul cetăţeanului.

"Depresia Facebook", noua boala de care se tem pediatrii americani

Academia Americana de Pediatrie a intrat in alerta din cauza unui nou flagel care se pare ca atinge tot mai multi copii – depresia cauzata de utilizarea indelungata a retelelor de social media.
Ingrijorarea medicilor vine pe fondul cresterii numarului de utilizatori ai retelelor sociale de tip Facebook, in special in randul copiilor, care, fara sa fie constienti, ar putea fi grav afectati. Astfel, parintii americani nu ar trebui sa fie surprinsi daca de acum incolo, atunci cand isi duc copilul la medic vor vedea ca in timpul consultatiei apar si intrebari precum: "Cat timp petreci zilnic pe internet?", "Ai cont pe Facebook" sau "Cati prieteni ai pe Facebook"?. 

Expertii americani se tem ca o supraexpunere in mediul online, pe retelele sociale, ar putea duce la o alienare a copiilor in viata de zi cu zi, iar asta ar putea da nastere, in cele din urma, unor depresii severe. Este ingrijorator, spun acestia, ca tot mai multi copii prefera sa discute cu prietenii lor in mediul virtual, decat in parc sau la un loc de joaca. O astfel de izolare scade nivelul de incredere al copiilor in ei insisi.  

Mai mult de jumatate dintre adolescentii americani intra pe site-urile de social media cel putin o data pe zi si aproape un sfert isi verifica profilul de cel putin 10 ori pe zi, potrivit Time Magazine. De asemenea, trei sferturi dintre adolescenti au telefoane mobile, pe care le folosesc in special pentru a trimite mesaje scrise sau pentru a accesa diverse site-uri de social media. 

Autor: Ana RADUTA 
Business Magazin


  

Produsele de brutarie din supermarketuri, vandute ca proaspete, dar vechi de mai bine de un an. UE ne ofera o frectie la picior de lemn: vrea sa oblige retailerii sa-si informeze clientii privind produsele care au fost decongelate!

Cine nu se dă în vânt după mirosul de pâine caldă sau după cel de cornuleţe proaspăt scoase din cuptor? Atenţie, însă. Multe astfel de bunătăţi de brutărie "proaspete" care se găsesc pe rafturile supermarketurilor sunt, de fapt, produse congelate care au ieşit din cuptoare de mai bine de un an, informează The Daily Mail.

Potrivit publicaţiei The Daily Mail, produsele zac în depozitele magazinelor săptămâni întregi înainte de a fi scoase la vânzare. Ele sunt de cele mai multe ori parţial congelate, modificate chimc sau industrial, reîncălzite pentru a căpăta impresia de proapăt scoase din cuptor.

O investigaţie a publicaţiei britanice a arătat că până şi cele mai comune produse de brutărie trec prin cuptorul cu microunde înainte de a-şi ocupa locul pe rafturi.

Acestă practică larg răspândită de a vinde în supermarketuri şi în lanţurile de fast-food produse de brutarie care au trecut printr-un proces de congelare ar putea fi înlăturată de noile reguli impuse de Uniunea Europeană, care obligă retailerii să-şi informeze clienţii privind produsele care au fost decongelate înaintea punerii în vânzare.

Marile reţele de supermarketuri fac lobby împotriva unei astfel de reglementări, precizând că procesul de congelare şi decongelare nu afectează calitatea produselor.

Sursa: Adevarul

Am invins! Curtea de Apel Craiova i-a trimis pe Lajos Kossuth si tot UDMR-ul, in Targu Mures, acolo unde le e locul: jos, la Iancu la statuie. Avram Iancu suntem toti!

Curtea de Apel Craiova s-a pronuntat astazi in Procesul UDMR si Kossuth contra Romaniei, prin decizie definitiva si irevocabila, impotriva instituirii, ilegal, a unei strazi in Targu Mures cu numele criminalului maghiar, autorul etnocidului a 40.000 de romani in perioada 1848-1849. Ca parti in procesul romanilor intervenienti, aparati de avocatul prof univ dr Ioan Sabau Pop, s-au aflat si Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” din Targu Mures cat si Societatea Culturala si de Atitudine Civica Transilvana “Glasul Motilor”. Asadar, putem spune ca ungurii au fost trimisi de moti acolo unde le e locul: jos la Iancu la statuie!

Documentare: Udmr.info 

Criminalul Lajos Kossuth vs Avram Iancu si Calarasii Romaniei. File de Proces »
Romania, intre fumigenele WikiLeaks si tunurile UDMR. Procesul Kossuth la deznodamant: Va ceda Justitia Romana la presiunea agentilor Ungariei? Conjuratia imbecililor Csibi Barna si Mircea Kivu
Procesul Kossuth si Scrisoarea Deschisa catre Boc privind interesele UDMR si ale Ungariei. Cum a fost, ce s-a intamplat. Romanii ardeleni au ramas doar cu ziarele Cuvantul Liber si Cuvantul Libertatii. Multumim tuturor! FOTO/INFO
Paranoia maghiara, de la Kossuth la Orban. Va avea autorul etnocidului românilor transilvăneni o stradă în Târgu-Mureş? “Tinutul Secuiesc”, stand separat la Palatul Parlamentului. Petofi Sandor, recitat de persona non grata Bajtai Erzsebet
Hackerii nationalisti au pus Ungaria la pamant: Avram Iancu suntem toti! Romanian National Security spala fata Romaniei de rusinea tacerii tradatoare a Coalitiei PDL-UDMR. Hackerii romani au ras Magyar Hirlap, Budapest Times si vreo trei televiziuni. RNS: “Nu vom uita şi nu vom ierta”. Sa traiasca!
Ziaristi Online: Tineri bucuresteni au pus Opinca pe Centrul Cultural Maghiar, in replica la spanzurarea lui Avram Iancu. Semnati SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR?
Reactii la Scrisoarea Deschisa adresata premierului Emil Boc pentru apararea demnitatii nationale in fata criminalilor unguri, Lajos Kossuth si ai lui: “Umilirea natiei romane a atins cote paroxistice in timpul guvernarii tradatoare si catastrofale a Coalitiei PDL-UDMR”
SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei? Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima Kossuth-ilor

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Sursa: Roncea.ro

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Puterea Crucii - Puterea Jertfei. Impotriva subminarii familiei prin educatie sexuala in scoli, a legalizarii prostitutiei, a avorturilor si a propagandei homosexuale.

Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi.

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Când rostim cuvântul „Cruce”, gândul ne poartă spre realitatea jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul, a smereniei personale pentru binele comun.

La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un cuvânt „Crucea”, sunt realităţi care definesc înfrângerea, neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de putere, cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.

În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne”! Mare este, prin urmare, jertfa; biruitor este sacrificiul, plină de putere este smerenia.
Unde este, atunci, adevărul?

Realitatea înconjurătoare ne arată că mari sunt cei care jertfesc pe alţii pentru interesele lor, nu cei sacrificaţi. Biruitori şi plini de putere sunt cei aroganţi, nu cei smeriţi, stăpânitorii cei mari, nu umilii supuşi.
Şi totuşi, Biserica lui Hristos, Adevărul prin excelenţă, afirmă răspicat: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Căutător neliniştit al adevărului, în faţa acestei dileme, genial scrutător în tainele istoriei şi ale fiinţei umane, Dostoievski a concluzionat astfel: „Nu este nici o putere mai mare ca puterea smereniei. Nimeni nu-i poate sta împotrivă”.

O privire obiectivă asupra istoriei umane certifică acest adevăr. Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi. Da, pe termen scurt, armata, politica sau banul decid soarta popoarelor. Experienţa istoriei arată că armatele nu sunt totuşi invincibile la nesfârşit, cârmuitorii popoarelor sunt înlocuiţi unii de alţii, adesea prin crime, iar bunurile materiale nu sunt veşnice.

O naţiune nu este puternică prin armata, politicienii şi banii ei. Ţara care are un simţ puternic al familiei răzbate în istorie mult mai uşor decât o ţară militarizată excesiv, dar lipsită de mame cu mulţi copii.

Credinţa în Dumnezeu oferă, de asemenea, fiinţei umane o putere, o voinţă de a birui greutăţile vieţii şi ale istoriei mai mult decât cea mai subtilă diplomaţie. Ţara cu multe mănăstiri este, pe termen lung, mai puternică decât cea presărată cu multe cazărmi militare.

O naţiune care-şi fundamentează strategiile economice, sociale, educaţionale pe importanţa familiei, care descurajează divorţul şi avortul, care nu oferă gir de normalitate tendinţelor de tip homosexual, care nu legalizează prostituţia este naţiune demnă de acest nume şi cu putere lăuntrică de a supravieţui în hăţişul istoriei.

O bună parte a lumii actuale şi România împreună cu ea manifestă tot mai evident tendinţe spre subminarea familiei prin practici de felul educaţiei sexuale în şcoli, proiecte de legi privind legalizarea prostituţiei, încurajarea avortului pe toate căile, permiterea propagandei homosexuale.

În faţa unor asemenea tendinţe, Biserica, prin glasul profetic al lui Hristos, cheamă omul contemporan să se îmbrace cu puterea Crucii. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Această purtare a Crucii, identificată cu puterea blândeţii, răbdării, delicateţei sufleteşti, smereniei, este considerată şi astăzi, ca şi în vremea Sfântului Apostol Pavel, ca fiind „nebunie” şi „sminteală” (1 Corinteni 1, 18 şi 23), adică de neînţeles pentru mulţi. Şi totuşi, ea este „puterea lui Dumnezeu” din care izvorăşte autentica putere a oamenilor, adevărata putere a naţiunilor, singura putere de neînvins a lumii.

Parintele Dumitru Staniloae despre infranare

Infranarea, exercitata liber de omul credincios, nu e infranare din urcusul spre Dumnezeu, ci departare de rele, avand rostul sa-1 fereasca pe om de scufundarea totala in lume. Desigur lumea, ca zidire a lui Dumnezeu, isi are ros­tul ei pozitiv. Ea are sa ne ajute in urcusul spre Dumnezeu. Ratiunile divine ce iradiaza din ea o umplu de o lumina si de o transparenta care dau o perspectiva infinita intelegerii noastre. Orice lucru, prin sensul lui niciodata epuizat, prin rostul lui niciodata deplin deslusit in ansamblul universu­lui, trebuie sa dea mereu de meditat ratiunii noastre si sa o inalte dincolo de acel lucru. Orice lucru, prin infinitul sen­sului si prin inradacinarea lui in infinit, prin legaturile lui, de nesfarsita complexitate, cu sensurile tuturor lucrurilor, este un mister. Cu atat mai mult, persoana unui semen al nos­tru, care niciodata nu poate incapea intr-o formula rationala inchisa, care nu se poate niciodata epuiza in comunicarea ei si in setea ei de cunoastere si de iubire. Cat de mult nu ne ajuta un semen al nostru sa ne ridicam spre infinitul de taine prin intelesurile interminabile din el; cat de mult nu ne fortifica in urcusul nostru spiritual prin negraitele si nesfarsitele puteri de incurajare, de incredere ce iradiaza din el!



Lumea lucrurilor si persoanelor e menita astfel sa fie scara spre Dumnezeu, sprijin in urcusul spre El. Dar prin patimi omul ia lumii aceasta adancime luminoasa, aceasta transparenta ce merge pana in infinit. In loc sa mai fie ori­zont de mistere, lumea devine un continut material con­sumabil, un zid impenetrabil, nestrabatut de nici o lumina de dincolo. De fapt patimile trupesti - lacomia pantecelui, iubirea de avutie, curvia - nu mai retin din lucruri si din persoane decat ceea ce-i material, ceea ce poate satisface pofta trupului nostru; iar mania, intristarea, slava desarta se explica tot din aceasta reducere a lucrurilor la aspectul lor util trupului si marginit. Lucrurile nu mai sunt decat ceva ce se mananca, sau dau alte inlesniri si placeri trupu­lui: il duc repede, ii dau mirosuri si gusturi placute, ii pre­zinta un aspect material lucios, ii ofera o odihna comoda; iar persoana semenului e numai un trup care poate trezi placeri trupului nostru, sau un cuantum de cai putere, utili­zabil ca unealta pentru productia de bunuri placute trupu­lui. Lucrurile si persoanele nu mai cuprind decat ceea ce cade imediat sub simturi, si nimic dincolo de simturi. Ele au devenit opace. Lumea a devenit unilaterala, saraca, fara reliefuri de alt ordin decat cel sensibil. Pacatul impotriva lui Dumnezeu, Spiritul creator, e si un pacat impotriva lumii.



Dar aceasta prefacere a lucrurilor in simple bunuri de consum si aceasta reducere a persoanelor la aspectul de obiecte, in loc de a-1 face pe om mai liber, suveran in mijlocul lumii, 1-a facut sclavul ei, caci 1-a facut sclavul poftelor trupesti crescute peste orice masura, incat frana pe care crestinismul il indeamna pe om sa o puna in func­tiune este revendicarea, din partea spiritului din om, a drep­turilor sale fata de impulsurile inferioare care l-au coplesit. Prin infranarea care limiteaza patimile, omul restabileste conducerea si libertatea spiritului in sine insusi. Dar prin aceasta, trezeste in sine factorul care vede in lume si altce­va decat obiecte care satisfac aceste patimi. Prin infranare omul alunga de pe lume valul de intuneric si-i reda iarasi insusirea de transparent al infinitului. Deci nu un dispret de lume se manifesta in infranare, ci vointa unei descoperiri a intregii maretii a lumii; infranarea nu e o intoarcere de la lume peste tot, pentru a cauta pe Dumnezeu, ci o intoar­cere de la o lume ingusta si ingrosata de patimi, pentru a gasi o lume transparenta, care devine ea insasi oglinda a lui Dumnezeu si scara catre El.