Tăierea capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (29 august)

Tăierea capului Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul
(29 august) Vieţile Sfinţilor pe luna august

Sfîntul Ioan, Înaintemergătorul Mîntuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pămînt, zicînd: Vine Cel mai tare decît mine, în urma mea... Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum s-a arătat în lume Mesia cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpînit în Galileea, a luat mai întîi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrînate, a gonit pe femeia sa cea dintîi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său - împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dînsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sînt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe cînd trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcîndu-se ca un răpitor desfrînat şi amestecător de sînge.

Irod făcînd o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfîntul Ioan Botezătorul, rîvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrînat şi răpitor - apucătorul soţiei fratelui său -, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mînia asupra sfîntului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfînt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luînd aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrînd să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc... Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dînsul numai prin închisoare, vrînd să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.

Sfîntul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dînsul ucenicii lui, pe care el, învăţîndu-i mult la viaţa cea îmbună-tăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dînşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-l întrebe pe el: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-l întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfîntul Duh pe Care L-a văzut pogorîndu-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-i, şi el însuşi i-a mărturisit, arătîndu-l cu degetul şi zicînd: Iată mielul lui Dumnezeu... Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mîntuiască neamul omenesc.

După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvîrşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucînd şi plăcînd lui Irod şi celor ce şedeau cu dînsul, a cerut de la dînsul - după povaţa maicii sale cea rea, - capul Sfîntului Ioan Botezătorul. Deci, ea a cîştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrînd să-şi calce jurămîntul, nici să mîhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitînd sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sîngelui cel nevinovat; şi, trimiţînd îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.

Astfel Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea tîrziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfîntul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urît s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit pînă noaptea tîrziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvîrşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducîndu-se pe tipsie capul Sfîntului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurînd încă sîngele - precum spun unii -, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, cînd au văzut capul de om, aducîn-du-se pe tipsie ca o mîncare şi, curgînd sîngele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!

Jucătoarea, luîndu-l în mîini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luîndu-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze cînd se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luînd în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pămînt adînc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, cînd se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.

După uciderea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărînd şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbîndirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sîngele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lîngă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dînsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunîndu-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amîndouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, căzînd toată puterea lui Irod, abia scăpînd numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpînirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrînata şi cu fiica ei, mai întîi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfîrşit în strîmtoare şi în rea pătimire, văzînd mai întîi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă rîul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergînd pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dînsa şi s-a afundat pînă la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strîns grumazul foarte tare, încît atîrna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spînzurată, pînă ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducînd pe sub gheaţă stîrvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfîntului Ioan.

După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dînşii că i-au înghiţit pămîntul de vii. Sfîntul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfîrşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucînd înainte de pogorîrea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţîndu-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci. Amin.

Sursa: Pagini ortodoxe

Sf. Ioan Gură de Aur: PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII. Despre darea de seamă ce are să ni se ceară şi despre împăcare

din “Predici la duminici şi sărbători”

“Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23)

Despre darea de seamă ce are să ni se ceară şi despre împăcare

Nu trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci priveşte la judecata ce se înseamnă aici; intră în conştiinţa ta proprie şi gândeşte ce ai făcut în toată viaţa ta. Când auzi că Domnul voieşte a se socoti cu slugile Sale, gândeşte că prin acestea se referă la împăraţi, căpetenii de oşti şi domni, bogaţi şi săraci, slugi şi stăpâni, în scurt, la toţi. Căci noi toţi ne vom arăta înaintea scaunului judecăţii lui Hristos.

De eşti bogat, gândeşte că şi tu odată trebuie să dai socoteală dacă ai cheltuit averea ta pentru desfătări sau pentru cei săraci, pentru linguşitori şi măgulitori sau pentru cei nevoiaşi, pentru dezmierdări sau pentru faptele milosârdiei, pentru lux, mâncare şi îmbuibare sau pentru ajutorul celor strâmtoraţi. Şi nu numai pentru întrebuinţarea avuţiei tale ai să dai seamă, ci şi pentru felul în care ai câştigat-o, de ai adunat-o cu munca cea dreaptă sau prin răpire, prin zgârcenie şi lăcomie de avere, de ai moştenit-o de la tatăl tău sau prin jefuirea sărmanilor şi a văduvelor.

Însă nu numai bogatul are să dea seama despre bogăţia sa, dar şi săracul despre sărăcia sa, de a suferit-o cu răbdare şi cu mulţumire lui Dumnezeu, sau a fost trist şi cârtitor şi a hulit pronia, când a văzut pe altul întru îndestulare şi prisosinţă, iar pe sine întru lipsă şi nevoie.

Pe cei bogaţi îi va întreba Dumnezeu despre milostenia cea dată, iar pe cei săraci despre răbdare, dar nu numai despre răbdare, ci şi despre milostenie, căci sărăcia nu face neputincioasă darea de milostenie. Dovadă la aceasta este văduva cea din Evanghelie, care a pus cei doi bani în cutia jertfelor, şi cu toată micimea darului ei, a covârşit pe toţi cei care aruncaseră acolo mult (Marcu 12, 42-43).

Şi nu numai săracii şi bogaţii, dar încă şi stăpânirile şi judecătorii trebuie să dea seama cu de-amănuntul dacă n-au vătămat dreptatea, dacă vreodată n-au rostit vreo hotărâre după favoare sau din nefavoare, dacă n-au judecat vreodată strâmb, ademeniţi de linguşire, dacă n-au prigonit, din răzbunare, pe cei nevinovaţi.

Şi nu numai stăpânirile lumeşti, ci şi înainte-stătătorii bisericeşti trebuie să dea seama de purtarea dregătoriei lor, şi tocmai ei au să fie supuşi la cea mai ageră şi mai aspră cercetare. Propovăduitorul Evangheliei va fi acolo cercetat cu tot dinadinsul, dacă nu cumva el, din lenevire sau din altă pricină, a scăpat prilejul de a spune şi a propovădui ceea ce era dator, dacă a făcut el însuşi ceea ce propovăduia, dacă a spus el toate lămurit şi n-a trecut nimic din cele ce slujesc spre mântuire.

Iar cel ce a ajuns la dregătoria episcopală, cu cât este mai sus, cu atât mai aspră socoteală trebuie să dea; dacă a ţinut tare şi drept învăţătura cea adevărată, cât şi dacă a sprijinit şi apărat pe cei săraci; dacă a sfinţit el la preoţie numai oameni de treabă, şi despre mii de alte lucruri.

La acestea se referă şi Apostolul Pavel, când scrie către Timotei: „Mâinile degrabă să nu-ţi pui (la hirotonie) pe nimeni, nici te face părtaş la păcate străine ” (I Timotei 5, 22). Încă şi în epistola către evrei vorbeşte despre aceiaşi înainte-stătători şi rosteşte înfricoşate cuvinte: „Ascultaţi pe învăţătorii voştri şi vă supuneţi lor, care priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor să dea seamă” (Evrei 13, 17).

Şi nu numai pentru faptele noastre, ci şi pentru vorbele noastre avem să dăm seamă. Când noi încredinţăm bani slugilor noastre, cerem de la ei socoteală amănunţită despre toate; tot aşa şi Dumnezeu, Care ne-a încredinţat cuvântul, va cere de la noi socoteală despre întrebuinţarea lui. Cu asprime se va iscodi şi cerceta, dacă noi n-am risipit cuvântul fără luare-aminte şi fără folos.

Nici întrebuinţarea cea nebunească a banilor, niciodată n-a pricinuit aşa de mare pagubă, ca şi cuvintele cele nefolositoare şi negândite. Dacă banii cheltuiţi fără folos ne-a vătămat adeseori avuţia noastră, cuvintele cele nefolositoare, adeseori au zăpăcit familii întregi şi au răsturnat sufletele în pierzare. Paguba în avuţie se poate iarăşi îndrepta, iar cuvântul, odată grăit, rămâne grăit.

Iar că în adevăr noi trebuie să dăm seamă de cuvintele noastre, ascultă pe Hristos, când zice: „ Vă spun vouă că pentru tot cuvântul deşert, pe care-l vor grăi oamenii, vor da seamă în ziua judecăţii. Că din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi” (Matei 12, 36-37).

Dar nu numai de ceea ce grăim, ci şi de ceea ce auzim vom da seamă. Aşa de pildă, când eu primesc o pâră mincinoasă asupra aproapelui meu, căci se spune: „Să nu asculţi vorbe mincinoase” (Ieşirea 23, 1). Deci, dacă şi cei care primesc o vorbă mincinoasă se osândesc, cum se vor putea apăra clevetitorii şi pârâşii cei mincinoşi?

Dar ce zic eu despre cele ce noi vorbim şi auzim, noi avem să dăm seamă şi de cele ce gândim. încă şi Apostolul Pavel arată aceasta, când zice: „Mai înainte de vreme nimic să nu judecaţi, până ce Domnul va veni, Care va şi lumina cele ascunse ale întunericului şi va arăta sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5). Aşa, de pildă, când tu vorbeşti cu strâmbătate şi cu inimă rea către fratele tău, cu gura şi cu limba îl lauzi, iar în inima ta eşti plin de ură şi de zavistie către dânsul.

Toate acestea Hristos le va aduce la lumina zilei. Şi pentru a arăta încă mai lămurit că nu numai pentru faptele noastre, dar şi pentru gândurile noastre vom da seama, Domnul Hristos zice: „Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti, iată a preacurvit cu dânsa întru inima sa ” (Matei 5, 28). Păcatul, deşi nu este vădit în faptă, ci se ascunde în inimă, totuşi, prin aceasta nicidecum nu este fără de vinovăţie.

Aşadar, când tu auzi că Domnul voieşte a se socoti cu slugile Sale, nu trece repede peste aceste cuvinte, ci gândeşte că aceasta priveşte toate clasele sociale, toate vârstele, pe toţi, bărbaţi şi femei. Gândeşte ce fel de judecată are să fie aceea şi adu-ţi aminte de toate păcatele tale. Căci deşi noi le-am uitat, Dumnezeu nu le va uita, ci va pune înaintea ochilor noştri toate încălcările de lege ale noastre, dacă nu le vom fi stârpit încă aici pe pământ prin pocăinţă, mărturisire şi prin iertarea supărărilor îndurate de noi.

Însă pentru ce se socoteşte Domnul cu slugile Sale? Nu pentru că El n-ar fi ştiut ceva, căci cum ar fi aceasta cu putinţă Aceluia Care ştie toate încă înainte de a se fi făcut? Ci pentru ca să te convingă pe tine, sluga Sa, că ceea ce datorezi, cu dreptate datorezi; şi nu numai pentru ca să te convingi de datoria ta, ci şi pentru ca tu să te slobozeşti de ea.

Pentru aceea, şi Proorocul Isaia a trebuit să pună înaintea poporului iudeu păcatele lui. „Vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale” (Isaia 58, 1), nu numai pentru ca iudeii să le audă, ci şi pentru ca ei să se facă mai buni.

Când împăratul din Evanghelie a început socoteala, a găsit pe unul care îi datora zece mii de talanţi. Tot ce i se încredinţase, cheltuise. Cu adevărat, o datorie mare! „Şi el nu avea nimic”, zice Sfânta Scriptură, „cu ce să poată plăti”. Ce însemna aceasta: „el nu avea nimic”! Aceasta nu înseamnă altceva decât: El era lipsit de fapte bune şi nu se îndeletnicise cu nici un lucru bun, care să i se fi putut socoti spre iertarea păcatelor. Adică faptele bune, ba încă şi suferinţele şi necazurile, ni se vor socoti spre iertarea păcatelor.

Aceasta învaţă Hristos în pilda pentru săracul Lazăr, unde Avraam zice către omul bogat: „Pentru că Lazăr, în viaţa sa cea pământească, a răbdat atâtea rele, de aceea el acum se mângâie” (Luca 16, 25). Dar mai mult decât necazurile, decât bolile şi suferinţele, ni se vor socoti spre iertarea păcatelor lucrările cele bune, pe care noi le săvârşim de bună voie. Totuşi, acea slugă n-a putut arăta nici o singură faptă bună, ci numai o covârşitoare povară de păcate.
„Fiindcă el nu avea cu ce să plătească, Domnul a poruncit să-l vândă”.

Tocmai dintru aceasta trebuie să recunoşti tu iubirea de oameni a Domnului, că pe de o parte, se socoteşte cu robul, iar pe de altă parte, porunceşte să-l vândă; căci amândouă le face ca să-l mântuiască. Din ce cunoaştem aceasta? Din cele de la sfârşit. Dacă Domnul înadins ar fi voit să-l vândă, cine L-ar fi putut opri de la aceasta? Dar pentru ce a poruncit să-l vândă, când El nu voia aceasta cu tot dinadinsul?

Prin acea îngrozire, El a voit să-i sporească frica, şi aceasta voia a i-o spori pentru ca să-l silească pe acela să se roage. Iar la rugăciune voia să-l silească, pentru ca să-l poată ierta. El l-ar fi putut slobozi înainte de rugăciune, dar n-a făcut aceasta, ca să nu-l facă şi mai rău. El putea să-l ierte înainte de a se socoti cu el, dar pentru ca acela să cunoască mărimea nelegiuirii sale şi să fie mai blând şi mai milostiv către aproapele său, de aceea i-a arătat mai întâi mărimea datoriei sale, şi apoi i-a iertat-o.

Toate acestea le-a făcut Dumnezeu pentru ca să înmoaie inima cea vârtoasă a aceluia. Iar dacă prin toate acestea nu se îndreaptă, atunci nu Dumnezeu, ci acela care nu se îndreaptă poartă vinovăţia.

Socotiţi acum în ce chip Domnul tratează pe slugă! „Sluga aceea, zice Sfânta Scriptură, căzând la picioarele domnului său, se ruga zicând: Doamne, mai îngăduie-mi, şi-ţi voi plăti ţie tot”. El n-a zis că nu avea cu ce să plătească, căci astfel este obiceiul datornicilor, ca ei, şi când nu pot plăti, totuşi făgăduiesc toate, numai să scape din încurcătură.

Ascultaţi acum voi, cei trândavi la rugăciune, luaţi aminte cât de mare este puterea rugăciunii! Sluga nu putea dovedi nimic bun, dar îndată ce el a alergat la rugăciune, a putut mişca pe domnul la compătimire. Aşadar să nu obosim întru cerere şi rugăciune! Cine era mai prihănit decât această slugă? Şi el totuşi n-a zis întru sine: „Eu nu mai am trecere la domnul meu, sunt plin de ruşine şi nu mă pot apropia de dânsul, nu pot să-l rog”. Aşa zic mulţi păcătoşi cuprinşi de o frică ce vine din iad şi duce la iad.

Tu zici că nu ai trecere la Domnul? Tocmai pentru aceea întoarce-te la Dânsul, ca iarăşi să dobândeşti încrederea. Acela pe care tu ai să-L îmblânzeşti nu este un om de care tu te-ai ruşina, ci este Domnul Dumnezeu, Care mai mult decât tine însuţi doreşte iertarea ta. Tu însuţi poate că nu te îngrijeşti aşa de mult pentru mântuirea ta, precum El.

Tu nu ai încredere? Dar tocmai pentru aceea trebuie să ai încredere, căci cel ce vede că nu are nădejde de a se îndrepta pe sine, tocmai acela are mai multă nădejde la harul dumnezeiesc. Pe de altă parte, de asemenea, este cea mai mare ruşine a voi cineva să se dezvinovăţească pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Cine face aceasta este un nelegiuit, chiar de ar fi fost cândva cel mai sfânt. Dimpotrivă, acela se va îndrepta care se socoteşte pe sine cel mai nevrednic. Aceasta o dovedesc fariseul şi vameşul din Evanghelie. Aşadar, să nu ne îndoim din cauza păcatele noastre, nici să fim fără de nădejde, ci să ne apropiem de Dumnezeu întru rugăciune, să cădem înaintea Lui şi să-L rugăm, precum a făcut sluga aceea.

Să vedem acum în ce chip Domnul a iertat slugii datoria. „Şi milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit şi i-a iertat şi datoria”. Aşadar, nu te ruşina a ruga pe Domnul, ci ruşinează-te mai vârtos numai de păcatele tale; nu te îndoi şi nu părăsi rugăciunea, ci apropie-te de Domnul chiar când eşti păcătos, ca să-L împaci şi să-I dai putinţa de a-Şi arăta milostivirea Sa prin iertarea păcatelor tale. Dacă te temi a te apropia de Dânsul, împiedici bunătatea Lui de a se arăta şi opreşti bogăţia harului Său.

De aceea, să fim neobosiţi întru rugăciune. De am fi noi căzuţi în prăpastia cea mai adâncă a păcatelor, rugăciunea poate în curând iarăşi a ne scoate. Nimeni n-a păcătuit aşa de mult ca sluga aceea; ea a săvârşit tot felul de păcate. Aceasta înseamnă cei zece mii de talanţi, şi el era cu totul deşert de lucrurile cele bune, pentru că el nu avea nimic cu ce să plătească. Şi totuşi, puterea rugăciunii a putut să-l mântuiască. Aşadar, atât de mult a putut rugăciunea, încât a putut izbăvi de pedeapsă şi de osândă chiar pe acela, care cu zeci de mii de fapte a supărat pe Domnul.

Totuşi, rugăciunea singură nu face totul, ci ea are ajutor harul lui Dumnezeu, care har, propriu-zis, face totul şi dă şi rugăciunii puterea sa. Aceasta se arată în cuvintele: „Şi milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit şi i-a iertat şi datoria”. Dintru aceasta trebuie să recunoşti că şi înainte, şi după rugăciunea slugii, milostivirea Domnului a făcut totul.

Dar tot binele ce făcuse sluga prin rugăciunea sa, l-a pierdut prin învârtoşirea sa către tovarăşul său. Ducându-se, a aflat pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care îi datora o sută de dinari; şi cum l-a prins, l-a apucat de grumaz şi i-a zis: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator”. Ce putea să fie mai neruşinat decât purtarea aceasta?

Cuvântul iertării sale răsuna încă în urechile lui, şi totuşi, el aşa de mult uitase bunătatea Domnului! Vezi cât este de bine a-şi aduce aminte cineva totdeauna de păcatele sale? Dacă acest slujitor şi-ar fi amintit propriile sale păcate, el nu ar fi fost aşa de rău şi neomenos. De acea zic eu adeseori, şi nu voi înceta a zice, că foarte folositor şi de trebuinţă este ca totdeauna să ne aducem aminte de toate păcatele noastre. Nimic nu poate face pe suflet aşa de înţelept, blând şi liniştit, ca permanenta amintire a păcatelor sale.

De aceea, Apostolul Pavel aşa de adeseori îşi amintea păcatele sale, nu numai cele de după botez, dar încă şi cele pe care le săvârşise înaintea botezului, deşi acestea din urmă toate se stârpiseră prin botez.

Iar dacă Pavel îşi aducea aminte încă şi de păcatele săvârşite înainte de botez, cu cât mai vârtos datorăm noi să ne amintim încălcările de lege săvârşite după botez? Printr-o astfel de amintire, noi nu numai stingem păcatele, ci prin aceasta ne facem încă mai iubitori către alţii şi slujim Domnului cu mai multă bunăvoinţă, căci pomenind pururea greşelile noastre, totdeauna ne aducem aminte de îndurarea Lui.

VIDEO: AMERICA LOVITĂ DE URAGANUL IRENE. Un sfert de milion de persoane evacuate din New York. GALERIE FOTO

Primarul din New York a ordonat joi seară evacuarea mai multor spitale şi aziluri, cerându-le locuitorilor să facă provizii de produse de primă necesitate, înainte ca uraganul Irene să ajungă, duminică, pe coasta de est a Statelor Unite

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

UPDATE sâmbătă 14.00 Rafalele de vânt au scăzut în intensitate, uraganul a fost retrogradat în categoria 1.
UPDATE sâmbătă 12.50 Deşi primarul Bloomberg a ordonat evacuarea a 250.000 de oameni, mulţi dintre new-yorkezi preferă să-şi vadă de viaţă, de distracţie şi de plajă. Un fotograf AFP a surprins o imagine care ilustrează perfect expresia "calmul de dinaintea furtunii".

UPDATE sâmbătă 11.30 Uraganul Irene a ajuns în dreptul statului Carolina de Nord. 19 localităţi evacuate în totalitate.
Primarul din New York, Michael Bloomberg, a ordonat vineri evacuarea obligatorie a mai multor cartiere, în contextul apropierii uraganului Irene, informează AFP. Evacuarea vizează aproximativ 250.000 de persoane. Primarul a anunţat că sistemul public de transport nu va funcţiona începând de sâmbătă seara. Zonele vizate de evacuare sunt Coney Island şi Manhattan Beach, în Brooklyn, Far Rockaway şi Broad Channel, în Queens, şi sectoare situate pe coastă în Staten Island. "Pericolul este major", a avertizat primarul, lansând un apel la prudenţă. El a precizat că este "pentru prima dată" când se ia o astfel de măsură.

CITEŞTE ŞI: Arlene, Bret, Cindy, Don, Emily, Franklin, Gert, Harvey, Irene, Jose, Katia, Lee, Maria nu sunt nume obişnuite. VEZI explicaţia lingvistică a denumirii uraganului Irene
Preşedintele SUA, Barack Obama, va părăsi vineri reşedinţa de vacanţă din insula Martha's Vineyard, cu o zi mai devreme decât era programat, din cauza uraganului Irene, anunţă Casa Albă, citată de AFP. Barack Obama a apreciat că este mai prudent să revină la Casa Albă în condiţiile în care uraganul Irene urmează să atingă sâmbătă Coasta de Est a SUA, a explicat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Josh Earnest. ''Trebuie să luăm în serios această furtună'', le-a declarat preşedintele în cursul dimineţii americanilor pe tema Irene, vorbind despre un ciclon de proporţii potenţial ''istorice''.

Rafale de vânt de 175 km/h

Uraganul Irene a fost retrogradat vineri la categoria a doua pe scara Safir-Simpson, cu cinci trepte, prezentând rafale de vânt cu o intensitate de 175 de kilometri pe oră, dar Centrul Naţional american al Uraganelor (NHC) cu sediul la Miami (Florida), prevede o nouă intensificare a acestuia, până sâmbătă.
Vineri la ora 9.00 GMT (12.00, ora României) ochiul ciclonului se afla în largul Floridei, la aproximativ 675 de kilometri de Cap Hatteras (North Carolina) şi înainta cu viteza de 22 de kilometri pe oră către nord, potrivit ultimului buletin NHC. În SUA uraganul era aşteptat să lovească mai întâi Carolina de Nord. Starea de urgenţă a fost declarată în Virginia, New Jersey, New York şi estul Carolinei de Nord.
Traiectoria aduce uraganul direct spre Coasta de Est a Statelor Unite, pe care urmează să o atingă sâmbătă dimineaţa. Uraganul se va îndrepta duminică, spre New York. Aici, "o furtună extrem de periculoasă", cu rafale de vânt de 153 de kilometri pe oră potrivit serviciilor meteorologice americane, ar putea provoca o creştere a nivelului apelor cu trei-patru metri.
Marina americană a mutat deja 36 de nave în largul marii, pentru a le proteja de valurile mari. Serviciile feroviare au fost anulate şi muncitorii încearcă să protejeze firele electrice la Washington. Capitala a fost zguduita cu câteva zile în urma de un cutremur puternic - fenomen destul de rar în aceasta regiune. Liniile aeriene se aşteaptă la perturbari ale traficului în weekend.

Mii de zboruri, anulate

Aeroporturile din New York vor fi închise sâmbătă cu începere de la ora prânzului (19.00, ora României) pentru toate zborurile care sosesc, au anunţat vineri seara autorităţile aeroportuare americane, preluate de AFP. Decizia, luată ca urmare a apropierii uraganului Irene, se referă la aeroporturile John F.Kennedy, laGuardia şi Newark, a precizat un purtător de cuvânt al autorităţilor aeroportuare din New York şi New Jersey. "Vor fi închise numai pentru zborurile care sosesc", a anunţat Steve Coleman, menţionând că sunt 'mii de zboruri' în cauză.
Plecările sunt în continuare autorizate, dar, în opinia lui, majoritatea zborurilor prevăzute să plece sâmbătă de pe aceste trei aeroporturi au fost deja anulate de companiile aeriene.

Marele Duhovnic Justin Pârvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc: “Zid de apărare împotriva tuturor opresorilor neamului românesc şi ai credinţei ortodoxe”

Astazi se slujesc in manastirile romanesti ortodoxe din tara, de la Sfantul Munte Athos si din Tara Sfanta, slujbe de parastas, la 40 de zile, pentru marele duhovnic al Romaniei, Parintele Arsenie Papacioc, trecut la cele sfinte, in randurile marturisitorilor romani. Marele duhovnic al ortodoxiei romane, Parintele Justin Parvu, vorbeste intr-un interviu realizat de monahia Fotini si publicat in revista manastirii Petru Voda, “Atitudini”, despre dragostea sa fata de Parintele Arsenie Papacioc. Ambii Parinti au suferit impreuna, pentru credinta lor, peste trei decenii de temnita, spre mantuirea neamului romanesc.


Marele Duhovnic Justin Pârvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

Părinte, am vrea să le adresaţi câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulţime de credincioşi văduviţi de duhovnicul lor.

Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.
Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.
Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opresorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.
Suntem o ţară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinţilor şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în ţara noastră, invazia cipurilor.

Extras din Interviul cu Parintele Justin: “Acum a venit vremea sa ne mantuim pe furis”,
din revista ATITUDINI, nr. 18, preluat de pe Ziaristi Online.RO

Fotografie de: Cristina Nichitus Roncea

FOTO: Parintele Arsenie Papacioc. Dumnezeu sa-l aiba in cetele sfintilor romani, alaturi de martirii generatiei marturisitorilor! Generatia neinfranta

VIDEO. Parintele Arsenie Papacioc vorbeste despre rolul suferintei, smereniei si jertfei in mantuirea noastra. Parastasul de 40 de zile pentru Parintele Arsenie, sambata, Manastirea Sfanta Maria, Techirghiol, ora 9.30

Prof Gheorghe Buzatu: “Revolutia” de la 23 august 1944

 

S-au împlinit 67 de ani de când Iuliu Maniu, liderul „Opoziţiei democratice”, a iniţiat jalnicul „act istoric” al răsturnării regimului Mareşalului Ion Antonescu, al încetării Războiului Naţional împotriva U.R.S.S. şi a bolşevismului, calificând puciul din 23 august 1944 drept Revoluţie. O „Revoluţie” pe care, chiar în zilele imediat următoare, liderul istoric al PNŢ-ului a regretat-o profund şi, mai mult, cu un devans de câţiva ani, chiar s-a numărat între victimele sale. Au trecut, aşadar, aproape şapte decenii de atunci. De la ceea ce, altcândva, denumeam, de regulă, cu mândrie patriotică şi fără pic de ezitare, „marea sărbătoare”, care, se pare, ne-ar fi adus, chiar dacă nu totul, oricum de toate. Vă mai amintiţi? Descoperim, nu fără surprindere şi plini de nemulţumire, că toate astea ne lipsesc, că după tipic un alt mare „eveniment” similar survenit la 22 decembrie 1989, într-un fel un al II-lea 23 august, şi acesta, ca şi acela, tot produs al unei clasice şi neroade Lovituri de Stat, n-a îndreptat nimic, România, din contră, a decăzut, iar situaţia românilor s-a agravat necontenit, comparativ – vai! – cu situaţia ante. Nu o dată sau de două ori, ci de „n” ori, şi aceasta pentru că, se confirmă în chip strălucit că la noi e ca la nimeni, că fericirea pe aici nu ţine mai mult decît o noapte, că ELIBERAREA a fost, de fapt, o trădare, succedată, imediat, de o criminală ocupaţie străină, care – după 1989 – s-a transformat în „ocupaţie internă”, predominant bezmetică şi ciocoiască ce a instaurat crima, nenorocirea şi dezastrul. Inegalabilul jurnalist care a fost Pamfil Şeicaru afirma, prin 1952, mi se pare, că „… după 1944 ţara şi neamul ni s-au prăbuşit în haos, că de blestemul trădării nu aveam cum scăpa cu una – cu două, urmând a-i rămâne victime pentru multe decenii înainte!”
Cu aşa ceva, sunt convins, nu mulţi putem să fim de acord. Dar, deocamdată, vorba ciobanului de lângă Tecuci, „Asta-i situaţia!” Întrucât – cum s-ar putea să fie altfel? – de vreme ce în şcolile noastre studiul istoriei a decedat, lăsând locul tuturor năzbâtiilor anticomuniste şi „ismelor” antiromâneşti, iar responsabilii pentru puciurile ticăloase de la 23 august sau 22 decembrie sînt deja „consacraţi” ca… eroi, pe când victimele – trecute în rândul criminalilor de război sau de pace, semn că România n-ar avea dreptul să se numere între statele suverane şi independente. Trebuie să se considere fericită cu statutul actual de ţară înrobită şi permanentă plătitoare de reparaţii şi haraciuri Înaltelor Porţi de pretutindeni. Iată cum în ultimele decenii, din succes în succes, dintr-un 23 august într-altul, am ajuns azi sub tutela Marilor Puteri, iar asta, mai mult decât sigur, prin voinţa şi cu ştiinţa liderilor politici autohtoni, care, pretextând c-ar fi taciturni – din convingerea netoată că termenul derivă de la unul dintre părinţii istoriei, Tacitus, ne-au adus, pur şi simplu, catastrofa în casă, după ce, timp de mai bine de două decenii după 1989, prevestind că ar fi posibil să ne fie şi mai rău, ne-au pregătit cu asiduitate că, în fond, ar trebui să ne consolăm ori, din contră, să ne familiarizăm cu toate „avantajele” unui dezastru recomandat drept binefăcător şi, deci, binevenit! Nu este cumva prea mult pentru români, sau rămâne chiar în tonul nevolnicului 23 august de odinioară, de oriunde şi dintotdeauna ACELAŞI?!

Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu
Sursa: Art-emis

Dr Liviu Turcu: Muzeul “National” al Comunismului – Ministerul Propagandei Orwelliene. EXCLUSIV Ziaristi Online

 

Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania.  Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.

MINISTERUL PROPAGANDEI

Confruntata in deplina consonanta cu restul lumii cu o profunda criza economico-financiara, societatea romaneasca este pe punctul de constata ca s-a mai procopsit cu o structura guvernamentala ce va fi curind institutionalizata: Ministerul Propagandei. Si pentru ca in perspectiva istorica atributiile sinistre ale acestui tip de mecanism politico-ideologic au fost percepute de opinia publica ca fiind intrinsec asociate cu regimurile totalitare, ‘parintii fondatori’ ai noului produs marca Frankenstein i-au gasit un ‘nom de guerre’: Muzeul Comunismului. In fapt, cum se spune prin trimitere la un dicton frantuzesc ‘o alta Marie cu aceeasi palarie’.
Pentru oamenii de buna credinta ce vor fi tentati sa ia la propriu din punct de vedere semantic raportul intre firma si atributii am o veste proasta. Nu, nu este vorba – asa cum incearca sa acrediteze autorii -, despre ideea unui model structural, de tipul Muzeului Antipa, ci de un adevarat ‘holding’ ideologic ce va reuni sub o comanda unica toate structurile academice de cercetare dar si de propaganda activa pe manoasa team a reeducarii cadentate a neamului romanesc supravietuitor al fostului regim comunist. Si avind ca punct de plecare epurarea cercetatorilor si activistilor care au avut proasta inspiratie de a se alinia altor grupuri de interese decit cel al noilor patroni (precum cei de la Institutul patronat de Ion Iliescu, dar si cei din Institutul nascut sub pulpana fostului prim ministru liberal Popescu Tariceanu); sau vae victis cei putini care au incercat sa gindeasca cit de cit independent.
Mecanismul dresajului ideologic al unei parti a intelectualilor romani in ultimii 20 de ani a inclus utilizarea armonioasa a metodei ‘morcovului si bitei’, adica crearea reflexului pavlovian prin recompensarea fruntasilor pe ramura stahanovista si aplicarea de corectii dure, de regula publice, pentru recalcitranti. Cum? Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca.

“Impostorii fara opera”

De mai bine de 20 ani o clica de manipulatori oportunisti ce s-a instalat la cirma ‘societatii civile’ – indivizi pe care regretatul jurnalist si istoric Mihai Pelin ii califica drept ‘impostori fara opera’ -, s-a insinuat pe culoarele sinistre al puterii politice post-decembriste luind in posesie cu de la sine putere prin rapt rolul model de ‘noua constiinta a neamului romanesc’. In prezenta si cu acceptul fie el si defensiv al intelectualilor de reala valoare asupra carora trona precum sabia lui Damocles potentiala acuzatie, utilizata adesea abuziv, de fosti colaborationisti ai regimului lui Nicolae Ceausescu. De frica sau cel mai adesea de lehamite si sila acesti intelectuali au lasat sub spectrul intimidarii intregul spatiu cultural si ideologic noilor politruci pe post de heralzi ai ‘luminii’ venite de la apus.
Cindva, cu siguranta, pe post de obiect de disectie politico-ideologica la morga istoriei, sectia malformatii congenitale, se vor clarifica pentru viitorime cauzele performantei nefaste a acestui nucleu malefic de a transcede pe post de falsa stea polara toate regimurile post-decembriste. Indiferent de eticheta aflata pe borcanele partidelor politice aflate la putere sau identitatea exponentilor prezidentiali ale acestora.

Infiltrarea agentilor “societatii civile” in spatiul politic decizional

Fara a anticipa analiza acestui studiu de caz trebuie remarcata gama absolut fenomenala de mijloace frauduloase utilizate pentru a deveni o constanta de prim plan a vietii social politice romanesti. Folosind un arsenal, ce aminteste intr-o sinteza demna de o cauza mai buna experiente istorice universale precum: controlul sectorial al centrului politic decizional dupa modelul guvernului hooverian din bucatarie al anilor ’30 si care in Romania a dat nastere binomului organic intelectuali-putere politica (in traducere libera o mina spala pe alta); stilul lumpenar de actiune a la Chicago, asa cum deja am mentionat, in care armele de foc au fost substituite cu mijloace de presiune psihologica asupra intelectualilor ce au refuzat sa se alinieze grupului si noii linii oficiale de reeducare anticomunista dupa tiparul ‘carticicii rosii a lui Mao’; selectionarea, recrutarea si crearea din rindul tinerei generatii de intelectuali a unui grup restrins dar galagiosi de propagandisti de tip  jdanovist cu semn ideologic schimbat pentru a deveni garda pretoriana pseudo-academica si mediatica a marilor pontifi; valorificarea, inclusiv la cel mai inalt nivel al piramidei politice a modelului ‘da-mi, ca sa te sprijin’ si atunci cind fost nevoie modelul seicarian ‘santajul si etajul’; asigurarea prin sistemul barter de servicii, inclusiv de ordin financiar, de PR si spalare imagologica tip ‘Nufarul’ pentru unii magnati capitalisti de sorginte autohtona; monopolizarea abuziva si tranzactionarea la bursa intereselor meschine, a politicii culturale interne si externe. Si lista poate continua inca mult.

Mostenitorii lui Trotki revendica Romania

Sa confisti drama si durerea generatiilor ce au suferit direct represaliile fostului regim si sa le transformi intr-o trambulina egoista detestabila pentru a accede la putere, bani si vizibilitate publica e un act care nu va trece neobservat viitorimii. Si pentru a pune sare pe rana acestora, cum se spune in popor, cei care au facut-o si o fac in continuare sint descendentii directi ai fostilor comanditari ideologici de sorginte stalinista. E un fapt si nu o presupunere, ce desfide orice criteriu de autoritate morala nu pentru ca acestora trebuie sa li se refuze la nivel individual dreptul de a se reconverti ideologic ci pentru ca s-au instalat ca si inaintasii lor prin impostura la cirma procesului de remodelare a constiintei traumatizate a natiei abia iesite din spectrul sumbru al fostului regim totalitar. Va veni timpul, nimeni nu trebuie sa se indoiasca de acest lucru, cind un grup de intelectuali seriosi, sobri si obiectivi vor rescrie Raportul prezidential pe tema regimului comunist. Sine ira et studio, adica cum spuneau romanii ‘fara ura si partinire’. Incultura politica si mercantilismul celor ce s-au aflat la conducerea statului roman dupa 1989 au fost o prada usoara pentru profesionistii ‘anticomunismului de parada’. Unii, inclusiv fosti presedinti, au manifestat regrete tardive pe aceasta tema; dar asta nu schimba cu nimic raul facut intregii societati si mai ales fara nici un efect la nivelul statutului si marjei de manevra a celor ce vor acum sa monopolizeze definitiv si discretionar atributiile unui fie si formal acoperit minister al propadandei.

Integral la Ziaristi Online.RO