Secretul mişcării pentru drepturile homosexualilor: pedofilia

An de an, homosexualii din lumea „civilizată” manifestează în centrele marilor oraşe occidentale pentru a-şi celebra tristele victorii: înaintarea frontului Sodomei şi Gomorei în inima unei societăţi care, din ce în ce mai puţin, se poate recunoaşte sau chiar autodefini ca şi creştină.
Anul acesta, homosexualii din România au avut un motiv în plus să sărbătorească: noul Cod Penal, căruia nici nu i-am mai spune „românesc”, liberalizează în chip mascat pedofilia, coborând până la 13 ani vârsta la care sunt pedepsite abuzurile sexuale ale minorilor. Măsura nu face decât să legalizeze tacit uriaşele reţele internaţionale de trafic de copii, pentru care ţara noastră este o ţintă importantă.


Copiii, copiii, copiii – ce au homosexualii cu copiii noştri?

Căutând „tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte” aici, pe pământ, lumea modernă nu cinsteşte nicio altă vârstă mai mult decât vârsta tinereţii; nu există într-însa om mai aclamat decât adolescentul şi dorinţele lui, nici fiinţă aparent mai protejată decât copilul.
Ultimele evenimente ne confirmă însă că nu există categorii umane mai vulnerabile în epoca modernă decât copilul şi adolescentul. Sufletele şi trupurile lor au devenit parcă un câmp de bătălie pentru soarta lumii acesteia. Aşa cum am văzut în nr. 3 ale revistei noastre, dacă drumul de la legalizarea avortului la legalizarea şi normalizarea experimentelor ştiinţifice pe embrioni umani şi pe copii nenăscuţi este unul foarte scurt, realizat în decurs de numai câţiva zeci de ani, calea de la legalizarea şi normalizarea homosexualităţii în societatea contemporană la dezincriminarea şi normalizarea pedofiliei are loc într-un ritm tot mai alert.
Nu numai evenimentele cele mai recente, ci şi studiile ştiinţifice şi istoria mişcării homosexuale ne arată că, încă de la începuturi, aceasta a avut în agendă susţinerea pedofiliei. Am putea spune chiar că pedofilia este o componentă esenţială a mişcării homosexuale, fără de care aceasta, în mod practic, nu s-ar putea perpetua. Pentru că ce altceva înseamnă propaganda pro-homosexualitate din şcoli, de la cea mai fragedă vârstă, decât coruperea sufletelor copiilor prin educaţie, pentru a face din trupurile lor altare ale patimii sodomiţilor? Bineînţeles, pretextul este unul democrat: lupta împotriva discriminării minorităţilor sexuale, egalitatea de şanse şi libertatea de conştiinţă! Dar oare ce alt sens ar putea avea educaţia homosexuală în şcoli, decât câştigarea de adepţi?
Legalizarea tacită a pedofiliei
O simplă incursiune în istoria mişcării homosexuale şi în istoria legislativă a Occidentului ne va arăta că ceea ce campania pro-homosexualitate din mass-media a încercat să ascundă cu cea mai mare grijă este tocmai susţinerea pedofiliei.
Peste tot în lume, acolo unde propaganda pro-homosexualitate şi-a impus agenda după cel de-al Doilea Război Mondial, una dintre principalele cerinţe a fost tocmai cea a anulării sau coborârii vârstei consimţământului sexual – de altfel, principala ţintă a grupurilor de pedofili care au acţionat şi acţionează în umbra mişcării homosexualilor. Cerinţă care, de regulă, a şi fost îndeplinită: în ţările în care homosexualii au primit drepturi, vârsta consimţământului sexual a scăzut dramatic şi a fost, în general, adusă la acelaşi nivel – atât pentru heterosexuali, cât şi pentru homosexuali.
Cehia | Până în 1961 actele homosexuale erau interzise. Noul Cod Penal, introdus în acelaşi an, dezincrimina homosexualitatea, dar stabilea vârsta consimţământului sexual la 18 ani. În 1990, însă, vârsta consimţământului sexual a fost egalizată pentru homosexuali şi heterosexuali la 15 ani.
Estonia | Până în 1992 legea interzicea actele homosexuale, dar, după ieşirea din URSS, homosexualitatea a fost legalizată, iar vârsta consimţământului sexual pentru homosexuali a fost stabilită la 16 ani, iar pentru heterosexuali la 14 ani. Vârsta consimţământului sexual a fost egalizată în 2001, pentru ambele categorii, la 14 ani.
Finlanda | Legea interzicea actele homosexuale până în 1971, an în care ele au fost dezincriminate, iar vârsta consimţământului sexual stabilită la 18 ani pentru homosexuali şi la 16 pentru heterosexuali. În 1998, legea egalizează vârsta consimţământului sexual la 16 ani pentru ambele categorii.
Ungaria | Până în 1961 legea interzicea actele homosexuale, dar, din acest an, ele au fost dezincriminate şi vârsta consimţământului sexual stabilită la 20 de ani, pentru a fi coborâtă apoi la 18 ani, în 1978. În 2002, Curtea Constituţională stabileşte vârsta consimţământului sexual la 14 ani, pentru toate persoanele.
Letonia | Actele homosexuale erau interzise până în 1992, când Parlamentul le legalizează şi stabileşte o vârstă a consimţământului sexual la 18 ani pentru homosexuali. În 2001, legea egalizează vârsta consimţământului sexual la 16 ani, pentru toate persoanele.
Lituania | Actele homosexuale erau interzise până în 1993, când sunt legalizate, iar vârsta consimţământului sexual stabilită la 17 ani pentru homosexuali. În 2004, legea egalizează vârsta la 14 ani, pentru toate categoriile.
Serbia | Legea interzicea actele homosexuale până în 1994, când ele au fost dezincriminate, iar vârsta consimţământului sexual stabilită la 18 ani pentru homosexuali şi 14 ani pentru heterosexuali. În 2006, Codul Penal stabileşte aceeaşi vârstă, indiferent de categorie, la 14 ani.
Spania | Vârsta consimţământului sexual este una dintre cele mai scăzute din lume: în 1995, ea a fost stabilită la 12, pentru a fi apoi ridicată, în 1999, la 13 ani.

Traseul legislativ este acelaşi şi pentru Cipru, Slovacia, Slovenia, Suedia, Marea Britanie.
Sursa: wikipedia.org
articolul: Age of Consentv

Oriunde propaganda homosexualităţii îşi face simţită prezenţa, pedofilia o urmează ca o umbră fidelă, în ciuda eforturilor de marketing pe care liderii mişcării homosexuale le fac pentru a ascunde acest fapt – cel puţin pentru moment.
În SUA, Camera Reprezentanţilor a votat o lege – pentru care s-a făcut un puternic lobby de către grupările homosexuale din întreaga ţară – ce liberalizează (dezincriminează) în mod tacit pedofilia. Legea pedepseşte instigarea la ură împotriva „minorităţilor sexuale” şi include în mod tacit, dar intenţionat, pedofilia în definiţia „minorităţilor sexuale”. La cererea expresă a reprezentaţilor Partidului Republican de a exclude pedofilia de sub umbrela minorităţilor sexuale, iniţiatorii proiectului de lege, membri ai Partidului Democrat, au refuzat explicit (cf. sitului traditionalvalues.org).
Aceeaşi dezincriminare tacită a pedofiliei a avut loc şi în Tratatul de la Lisabona, text ce se doreşte a fi o Constituţie a Europei.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii la ONU ai homosexualilor sunt şi cei mai mari susţinători ai „drepturilor sexuale” ale copiilor. O menţiune specială merită Olanda, ţară care a conferit homosexualilor cele mai multe drepturi şi în care există un partid al pedofililor (ce a primit autorizaţie de funcţionare, în virtutea libertăţilor democratice) şi chiar câteva publicaţii pedofile. În această ţară, cei ce au dus o campanie puternică pentru recunoaşterea „drepturilor sexuale” ale copiilor au fost tocmai grupările de homosexuali: Asociaţia pentru Integrarea Homosexualităţii şi COC, obţinând cea mai scăzută vârstă a consimţământului sexual – 12 ani. Aici copiii pot fi abuzaţi în mod legal, pentru că legea permite sexul între copii şi adulţi dacă părinţii copiilor sunt de acord. (cf. F. York şi R. Knight, p. 5)
Iată ce spune unul dintre reprezentanţii homosexualilor din COC: „Eliberarea pedofiliei trebuie să fie considerată ca o problemă a homosexualilor, aşa încât vârsta consimţământului sexual ar trebui anulată. Prin recunoaşterea afinităţii dintre homosexualitate şi pedofilie, COC le-a dat homosexualilor adulţi posibilitatea de a deveni mai sensibili la dorinţele erotice ale membrilor mai tineri de acelaşi gen, lărgind astfel identitatea homosexualităţii” (cf. S. Baldwin, p. 278).
Astfel, toate datele arată că, prin susţinerea scăderii vârstei la care copiii pot fi abuzaţi sexual în mod legal, mişcarea homosexualilor nu face decât să sprijine pedofilia!

Studiile arată că băieţii molestaţi de homosexuali în copilărie au cele mai mari şanse să devină, la rândul lor, homosexuali – de altfel, majoritatea celor ce molestează copii au fost molestaţi în copilărie.
(cf. S. Baldwin, pp. 278-282, T. Dailey, pp. 1-8).

Homosexualitatea şi pedofilia: o istorie secretă
Faptul că pedofilia constituie o componentă esenţială a mişcării homosexualilor o dovedeşte prezenţa în rândurile sale a Asociaţiei Pedofililor Americani (NAMBLA) încă de la începuturile existenţei ei. Astfel, „Platforma drepturilor homosexualilor”, adoptată în 1972 de Coaliţia Naţională [Americană] a Organizaţiilor Homosexuale, prevedea ca ţintă anularea tuturor legilor ce guvernează vârsta consimţământului sexual şi, acolo unde nu este încă posibil, continua micşorare a vârstei. David Thorstad, reprezentant atât al mişcării pentru drepturile homosexualilor cât şi al NAMBLA, a stabilit atunci în mod clar obiectivele mişcării: „Ţinta ultimă a mişcării de eliberare a homosexualilor este obţinerea libertăţii sexuale pentru toţi – nu numai drepturi egale pentru homosexuali şi lesbiene, ci, de asemenea, libertate de exprimare sexuală pentru tineri şi copii” (cf. F. York şi R. Knight, pp. 3-4).
NAMBLA a fost, de altfel, mereu prezentă la marşurile homosexualilor din Statele Unite. Asociaţia a fost şi un membru activ al Asociaţiei Internaţionale a Lesbienelor şi Homosexualilor (ILGA), un ONG recunoscut de ONU ca reprezentând comunităţile de homosexuali din întreaga lume. La presiunea internaţională, ONU a fost nevoită să excludă ILGA în 1995 din cadrul său, tocmai pentru că aceasta refuza să renunţe la grupările pedofile (1). Una dintre principalele activităţi ale Asociaţiei Internaţionale a Lesbienelor şi Homosexualilor a fost şi este tocmai cea de a promova „dreptul fiecărui individ, indiferent de vârstă, de a-şi explora şi dezvolta propria sexualitate”, după cum ea însăşi afirmă (cf. S. Baldwin, pp. 272-273).
Iată, aşadar, că principala organizaţie a homosexualilor din întreaga lume susţine pedofilia!
Mai mult decât atât, publicaţiile homosexualilor din Statele Unite, printre alte genuri din cele mai diverse, abundă de articole care susţin pedofilia drept o formă de exprimare a „iubirii” dintre majori şi minori. Astfel, principalele ziare şi reviste ale mişcării homosexualilor din SUA, Advocate, Edge, Metroline, The Guide şi The San Francisco Sentinel au publicat nenumărate articole care susţin asociaţia pedofililor, NAMBLA, şi abuzarea sexuală a copiilor (cf. S. Baldwin, p. 274).
Journal of Homosexuality, principala publicaţie academică a homosexualilor din SUA, a publicat un număr dublu intitulat Intimitatea masculină intergeneraţională (o denumire academică sub care încearcă să se ascundă pedofilia), în care se afirma că părinţii ar trebui să-l perceapă pe pedofilul care îl „iubeşte” pe copilul (băiatul) lor „nu ca pe un rival sau competitor, nu ca pe un hoţ al proprietăţii lor, ci ca pe un partener în creşterea băiatului, care trebuie acceptat în casa lor” (cf. S. Baldwin, p. 274).
În 1995, revista americană Guide a mişcării homosexuale afirma în paginile sale: „Putem fi mândri că mişcarea homosexuală a primit în cadrul său puţinele voci care au avut curajul să spună cu glas tare că copii sunt în mod natural sexuali şi că merită dreptul să-şi exprime sexualitatea cu oricine aleg să o facă… Trebuie să ne ascultăm profeţii! În loc să ne fie teamă de a fi etichetaţi pedofili, trebuie să declarăm cu mândrie că sexul este bun, inclusiv sexualitatea copiilor… Trebuie să o facem de dragul copiilor!” (cf. S. Baldwin, p. 274).
În acelaşi timp, cercetările ştiinţifice nu fac decât să confirme această apropiere între homosexualitate şi pedofilie. Statisticile arată că rata homosexualilor pedofili care molestează băieţi este mult mai mare decât aceea a pedofililor obsedaţi de sexul opus.
În lumina acestor dovezi, faptul că propaganda homosexualităţii este tot mai prezentă în şcoli şi că, în unele ţări, homosexualii au dobândit dreptul de a adopta copii, ar trebui să tragă puternice semnale de alarmă cu privire la pericolul molestării copiilor de către homosexuali. Şi aceasta, sub acoperirea legii! În acest fel este, de fapt, legalizată pedofilia, iar copiii vor rămâne fără nici cel mai mic sprijin al legii, pradă traficanţilor de carne vie din întreaga lume. Deja există tot mai multe semnale că membrii unor asociaţii de homosexuali recunoscute de lege molestează copii.

Studiile ştiinţifice arată că homosexualitatea nu este înnăscută, aşa cum în mod mincinos insinuează propaganda homosexuală, ci ea comportă grave probleme psiho-fizice şi de comportament.
(cf. S. Baldwin, pp. 278-282, T. Dailey, pp. 1-8).

Ipocrizia societăţii moderne contemporane este aceea că, deşi la suprafaţă stabileşte nenumărate legi de protejare a copiilor în faţa pedepsei, a bătăii venite din partea părinţilor, în ascuns ea promovează „eliberarea sexuală” şi „drepturile sexuale ale copiilor”, legiferând de facto pedofilia. După cum ne anunţă deja vârfurile acestei fărădelegi generalizate, pedofilia va deveni următoarea ţintă în planul de distrugere a fiinţei omeneşti create după chipul şi asemănare a lui Dumnezeu. Oare îndepărtarea copiilor de proprii părinţi nu ar putea favoriza transformarea copiilor în victime uşoare pentru pedofilii care-i pot nenoroci pe viaţă?
Însă înainte de a încerca să-i protejăm prin măsuri legale pe copii, n-ar trebui oare ocrotiţi copiii noştri într-un cămin iubitor şi stabil, în care pâlpâie flacăra duhului comuniunii iubitoare dintre soţi – bărbat şi femeie, aşa cum i-a vrut şi i-a făcut Dumnezeu dintru început?
Propriu omului modern e patima cu care încearcă să-L omoare pe Dumnezeu, în el şi în afara lui, pasiunea cu care încearcă să distrugă orice i-ar aduce aminte de Dumnezeu în relaţiile cu oamenii şi în societate, strâmbându-I legile şi proclamând fărădelegea. Omul modern a pus, iată, în inima lui şi în inima cetăţii lui viţelul de aur – „pofta trupului şi trufia vieţii” (I Ioan 2:16)!
Omul poate explora două căi, în faţă îi sunt deschise două abisuri: abisul dragostei dumnezeieşti, care va şterge la sfârşit orice lacrimă din ochii noştri dacă L-am căutat pe Hristos, dacă am urmat calea Lui – calea Crucii – şi dacă am lucrat poruncile Lui cele dătătoare de viaţă, sau abisul căderii de la Faţa Lui cea preadulce în hăul lipsei de sens – unde „viermele lor nu moare şi focul nu se stinge” (Marcu 9:48) – pentru că ne vom fi făcut sălaş diavolului şi slugilor lui.
Astfel, omul se angajează încă din această viaţă pe calea aleasă dintre cele două abisuri, încât starea noastră viitoare nu va fi decât o urmare firească a stării de aici: a ceea ce am căutat, a ceea ce am urmat, a ceea ce am iubit. De aceea, „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.” (Apocalipsă 22:11-12)

Petru Molodeţ

Articol aparut in nr 5 al revistei Presa Ortodoxa

Deputatii refuza infiintarea retelei "Intranetul statului", care presupunea crearea unei infrastructuri comune de comunicatii electronice a statului.

Deputatii au respins marti ordonanta de urgenta 117/2011 prin care Cabinetul Boc a decis sa infiinteze reteaua "Intranetul statului", care presupunea crearea unei infrastructuri comune de comunicatii electronice a statului.
Ordonanta de urgenta 117/2011 privind constituirea "Infrastructurii comune de comunicatii electronice a statului" a fost respinsa, marti, de plenul Camerei Deputatilor cu 118 voturi "pentru" respingere, 52 voturi "impotriva" respingerii (PDL) si opt abtineri. Camera Deputatilor este decizionala pe acest act normativ.

Comisia pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor a dezbatut proiectul de lege in sedinta din data de 20 iunie 2012 si a intocmit raport de respingere a ordonantei amintite.

"Infrastructura comuna se va constitui ca o infrastructura integrata de comunicatii electronice pentru schimbul de date si pentru aplicatiile care vor tranzactiona informatiile si documentele in format electronic in interiorul si intre autoritatile si institutiile publice, precum si pentru companiile nationale, regiile autonome si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat", se precizeaza in Ordonanta de urgenta 117/2011.

"In 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei OUG, Guvernul va aproba prin hotarare infiintarea retelei, pe suportul de comunicatii asigurat de Infrastructura comuna", se mai preciza in ordonanta amintita.

Sursa: Ziare.com

Părintele Arsenie Boca: „Ne întâlnim în prezent cu... viitorul trecutului. Avem nevoie de: oxigen, glicogen, hormoni, somn şi o concepţie de viaţă".

Avem în custodie sistemul nervos central, neuro-vegetativ şi coronarian. În total până la 15 miliarde de neuroni. Ca acest număr imens de celule nervoase să vieze şi să lucreze în bune condiţii au nevoie, în permanenţă, toată viaţa, de: oxigen, glicogen, hormoni, somn şi o concepţie de viaţă. Adică răspunderea pentru sănătatea ideilor, a metabolismului şi a unei pompe vitale vieţii.

Toate celulele organismului se regenerează afară de celula nervoasă. Mai mult, numărul lor scade cu creşterea anilor şi uneori scade vertiginos.

Vorbim întâi de creier pentru că el e dicţionarul de translaţie între gând şi materie. Nu el e materia care gândeşte. Sufletul e cel care gândeşte. Nu complicăm de acum chiar cu discuţii despre ce sunt în sine fiecare. Deocamdată căutăm să „citim” corect condiţiile fireşti ale acestui dicţionar, la nivelul lui natural de existenţă. Sufletul şi gândirea sunt alte nivele de existenţă. Că sunt sudate pentru o vreme e o treabă a creaţiei lui Dumnezeu (e vorba de spirit şi materie).

 

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a, pag. 280.

VIDEO. Tu stii ce mananci? Lista substantelor cu efecte HORMONALE si cat de PERICULOASE sunt pentru organism

Autoritatile cauta hormonul de crestere propriu-zis, dar nu au cum sa-l gaseasca. Motivul: industria de crestere a animalelor nu il foloseste de fapt. Faptele raman: mancarea e invadata de hormoni care au rol in cresterea accelerata.

Nu este singura dereglare pe care o provoaca organismului uman. Iar cel mai periculos pare a fi estrogenul - hormonul sexual feminin.

In Spania, o echipa de cercetatori s-a incapatanat si a detectat intr-un pahar de lapte vreo 20 de feluri de analgezice, antibiotice si hormoni sexuali feminini. Macar sa stim de ei! In America, nici hormonii de crestere a masei musculare nu fac rau - fiindca apar in carne in cantitati foarte mici. Si totusi, europenii nu vor in farfurie asemenea hormoni. Si in ciuda faptului ca ne-am ferit de ei, avem probleme tot mai mari cu obezitatea si pubertatea precoce.

Endocrinologii cunosc bine efectele hormonale ale mancarurilor, fiindca le-au descoperit din greseli de reteta: la inceputul erei fast-food, in America, un oras intreg care a mancat hamburgeri din gaturi de vite s-a intoxicat cu hormoni tiroidieni. Dovada ca nu e nevoie sa pui cu lingurita hormoni in mancare.
Iar agricultura moderna trateaza si plantele cu hormoni ca sa faca mai multe fructe: e dovedit faptul ca rosiile ale caror flori au fost inmuiate in solutie hormonala au varful tuguiat si mai putine seminte. Noroc ca noi avem soiul de rosii cu tugui, asa ca nu ne mai batem capul. Insa endocrinologii sunt deja convinsi ca hormonii feminini din plante - fitoestrogenii - fac rau copiilor.

Citeste si: Cat de sanatos mancam? Dezvoltare precoce si risc de cancer, efectele carnurilor cu hormoni

Hormonii din mancare sunt putin studiati. Iar realitatea e ca zeci de mii de copii romani devin obezi sau fac sani de la 5 ani, chiar daca sunt baieti, iar la 20 sunt susceptibili de infarct si speranta lor de viata scade cu 25 de ani.
Adica ficat gras! Iar obezitatea e o boala incurabila. Pana nu demult, doar adultii ajungeau pe masa de operatie ca sa-si micsoreze stomacul, si odata cu el pofta nebuna de mancare. Azi, domnul chirurg opereaza chiar si copii de 10 ani. Si in timp ce domnul opereaza pe banda rulanta oameni care nu-si mai pot stapani hormonii foamei - numiti "grelina" - endocrinologii de la Institutul I.C.Parhon ne anunta ca bolile hormonale sunt din ce in ce mai ciudate:
In timp se dezvolta cancerele hormonodependente: de san si uter. Iar azi, fac cancer de san si barbatii. Dar cea mai fantastica este evolutia femeilor din ziua de azi.

Dieta vegetariana la copii. Care sunt pericolele unui astfel de regim

Daca algoritmul ramane valabil, peste vreo 30 de ani, fiicele noastre vor deveni femei la opt ani, iar baietii se vor lupta tot mai des cu hormonii feminini care le invadeaza corpul si ii impiedica sa devina barbati? Ce va fi peste 100 de ani? Nu exista prognoze.

Cat de periculos e estrogenul - hormonul feminin in exces? 

In anii '60, un profesor a fost trimis intr-o fabrica de medicamente sa rezolve tulburarile hormonale ale angajatilor. Pana la acest accident, intreaga Europa medicala credea ca un anume hormon in exces deregleaza doar glanda care il produce, dar pacientii profesorului Dumitrache aveau intreg sistemul hormonal dat peste cap.
Au mai trecut 40 de ani, pana cand s-a descoperit ca suntem invadati de hormoni feminini din plastic: bisfenol A si ftalati - doua substante chimice care imita perfect hormonii. Abia anul trecut, Comisia Europeana a hotarat sa interzica biberoanele din plasticul cu efect hormonal, ca sa protejeze macar nou-nascutii. Dar ... ganditi-va ca absolut tot ce mancam e ambalat in plastic: pana si mancarea bio.
Si uneori cantitatile mici sunt mai periculoase decat cele mari. De exemplu atrazina - un ierbicid permis in culturile de porumb din Europa. Americanii au interzis atrazina, dupa ce au constatat ca in cantitati minuscule, imita hormonii feminini. Au nimicit o specie de pesti intr-un lac.
Unii specialisti spun ca verificarile autoritatilor sunt apa de ploaie, ca pierd vremea cautand hormonul de crestere propriu-zis si ignora complet sutele de substante care accelereaza cresterea si pot provoca dereglari la om.

Cercetatorii au dovedit ca substantele care imita hormonii se transmit de la mama la copil. Si nu sunt doar in furaje, pesticide si ambalaje, ci si in sacii si canistrele de E-uri. Iar un om modern mananca in medie 3 kilograme de e-uri pe an. Si mai e un set de hormoni pe care ni-l serveste industria alimentara, cei ai stresului: cortisol si adrenalina.

Animalele crescute in fermele intensive sufera de stres permanent. Cruzimea industriei e evidenta: puilor li se taie ciocul, fara anestezie - ca sa nu se canibalizele - traiesc cu o durere permanenta, gainile sunt depozitate si pe cate 5 etaje, in custi inguste. Ouale cat mai mari, le provoaca dureri, sug toate resursele din organism, asa ca 35% ouatoare au oase rupte, osteoporoza si cancer. Si ele ajung in farfurie.

Pana in 2010, pasarile din ferme intensive se invarteau captive pe un spatiu cat o foaie A4. Acum, UE a obligat fermierii sa mareasca un pic custile. Dar pasarile traiesc aceeasi zilnica disperare: cautand un loc ascuns de ouat, cautand pamant, sa scurme, si o craca pe care sa se cocoate - pentru somn. Nu degeaba bunicii nostri puneau scanduri in cotete.
In Romania, majoritatea fermelor sunt cu custi - si ofera oua cu cod 3 - de la gainile supuse la cea mai grea carcera. Nu exista coduri care sa ne spuna cat de fericita a fost vaca de la care bem lapte - fiindca intr-un pahar poate sa fie lapte de la sute, mii de vaci - fara sa stim ce medicamente au luat, ce tratamente hormonale au facut, aceeasi problema e si cu carnea si grasimea animala.

Un studiu facut in Scotia pe adulti, ai caror mame au tinut in anii 70 diete cu carne in timpul sarcinii, a descoperit ca acestia sufereau de probleme cardiace, din cauza hormonului cortisol, in exces. Studiile sunt la inceput, iar autoritatile europene au admis voalat ca proasta stare a animalelor ne imbolnaveste. Dar valva pe care a facut-o stresul gainilor in Romania - a inspirat noi concepte de marketing.

Si miraculoasa licoare cu complex de vitamine sintetice si un pic de acid formic - descoperit in furnici si niscaiva otet sintetic - a rezolvat problema stresului - macar prin autosugestie - si doar partial!

Zeci de mii de copii asteapta de la industriasii agro-alimentari mai putina ipocrizie si mai multa constiinta - chiar cu riscul de a pierde ceva din profit.

Pana atunci, medicii ne sfatuiesc sa mancam ... cat mai putin.

Sursa: Pro TV

Armele culturale indreptate impotriva copiilor

Viitorul copiilor noştrii, viitorul civilizaţiilor este dictat de poveştile pe care le aud şi de eroii lângă care cresc. Spartacus, eroul trac, gladiatorul imperiului roman în filmul cu acelaşi nume din versiunea lui Stanley Kubric, în interpretarea lui Kirk Douglas a fost eroul copilăriei mele. Fiecare copil voia să fie Spartacus. Sigur, el este un pic demodat astăzi pentru că nu mai reprezintă valorile şi directivele cerute de societatea în care trăim. Douglas spunea într-un interviu că pentru a fi uşor de asimilat filmul şi acceptat eroul, a fost necesar ca povestea să fie cioplită şi structurată în jurul infrastructurii societăţii de azi, azi însemnând timpul realizării filmului, anii '60. Eroul trebuia construit să apere valorile trasate de societatea şi vremurile războiului rece - patriotism, naţionalism, dragostea de familie, de casă, de pământ, libertatea cuvântului, a dreptului de a alege etc. Trebuiau sădite aceste valori în conştiinţa tineretului pentru asigurarea unei Americi eterne.

Anul acesta, după şaizeci de ani de atunci, societatea şi ideologia americană este altfel. Am văzut trei versiuni ale „Albei ca Zăpada" realizate de Hollywood în ciuda faptului că sunt deja pe piaţă, mii de versiuni a poveştii Fraţilor Grim. Analizându-le, poţi să-ţi dai seama de scopul viclean care se ascunde în spatele lor. Dacă sistemul în care trăieşti vrea să te manipuleze şi să te pregătească în scopul serviciului ideologic urmărit de ei, atunci povestea sau filmul este cea mai bună formă de educare în masă. Ca să poată fi înţeleasă şi atractivă, noua versiune este construită pe calapodul noii orânduiri. Dacă orânduirea vrea să-şi asigure longevitatea, atunci ea foloseşte povestea în scopul spălării creierului redirecţionând-o. Ca să-i schimbe percepţia psihologică şi s-o redirecţioneze, atunci ei o împănează cu lovituri în direcţia ţintei. Dacă până acum, în poveste, Hollywood-ul a folosit elementele de bunătate, dragoste pentru cel slab, generozitate, dăruire, promovarea păcii şi a respectului reciproc, grija de familie şi ţară, apărarea adevărului şi a justiţiei, azi observăm cum Hollywood-ul prin ultima realizare „Alba ca Zăpada şi Războinicul Vânător", ne invită la o nouă atitudine şi schimbare psihologică, în special îi educă pe cei mici să privească viaţa prin alţi ochelari, să o vadă într-o nouă haină şi să abordeze o nouă formă de manifestare şi de rezolvare a problemelor din societate: rupere de aproapele, agresivitate, militarism şi eliminare ca fiind singurile soluţii spre success şi fericire. Renunţarea la bunătate şi angajare a unei violenţe mai mari şi mai deştepte în învingerea violenţei, deci ochi pentru ochi sau mai bine zis întregul cap pentru un ochi şi chiar întreaga familie. Ce declară America după septembrie, unsprezece? Că pentru unul de-al lor trebuie să moară doisprezece şi sigur această cifră fiind mare nu se mai ţine cont de numărătoare şi nu-i mai poţi opri nici la milioane, tot aşa cum nu l-a mai putut opri nimeni pe Gingis Han când a năvălit asupra Asiei şi Europei pârjolindu-le. În Hollywood nici măcar frumuseţea naturală nu a rămas neatinsă. Că frumosul nu mai e dat de Dumnezeu ci e dat de directivele ideologiei, de sistem, de „marele manipulator". Am ajuns complet debusolaţi şi deprivaţi de propriile noastre simţăminte, de propria noastră putere de a observa şi aprecia valorile logic naturale şi crestine. Actriţa, mama malefic-regină (CharlizeTheron) este mai frumoasă ca Alba ca Zăpada, (Christen Stewart) în realitate. Frumuseţea îţi este condiţionată, dictată. Frumos este ce spune organizaţia nu ce alegi tu prin simţire, prin recunoaştere ci prin ochire ca pe o respectare a unui regulament (Azi e la modă nasul mare?).

Joe Roth şi Sam Mercer sunt producătorii acestei realizări spectaculare, acestei viziuni. Dar este oare viziunea lor numai? Sau este şi contribuţia celor care au finanţat filmul. În această industrie, azi nu e mare diferenţă, dacă privim înăuntrul ei prin ochii jurnalistului şi scriitorului David L. Robb, între ea şi P.C.R.-ul lui Ceauşescu. Pentagonul ca şi Ceauşescu dictează conţinutul filmelor de azi în America. David L. Robb nominalizat de trei ori pentru Premiul Pulitzer scrie în cartea sa intitulată „Operatiunea Hollywood" (Cum Pentagonul conturează şi cenzurează scenariile de film), că toate filmele sunt filtrate de Pentagon şi aceştia le sprijină cu finanţare şi idei pe cele care le urmează politica, le dă acces realizatorilor la tehnica militară din dotare a forţelor militare americane, cam tot aşa cum îi dădea Ceauşescu armata românului Sergiu Nicolaescu. Toate aceste înlesniri în ciuda faptului că ei încalcă primul amendament din Constituţia americană privind libertatea în vorbire. Toţi au dreptul să se exprime în mod egal şi asta înseamnă că dacă dai unora accesul la armata americană şi altora nu, asta înseamnă ca pe unii îi opreşti în a se exprima pe ecran cu aceleaşi facilităţi - nu ai dreptul la informaţie, nu ai dreptul să informezi. Imaginea de pe ecran e informaţie. Sigur că nimeni nu-şi poate permite să închirieze forţele militare americane pentru filmări şi atunci toţi ar avea dreptul în mod egal să le folosească, însă nu e aşa. Deci se face discriminare încălcându-se astfel constituţia, scrie David. Ţinta Pentagonului sunt cei tineri, soldaţii de mâine care trebuie stimulaţi să iubească armata şi serviciul militar, industria de război şi lupta pentru a învinge, premierea necruţătorilor şi slăvirea eroilor. Nu sunt acceptate şi sprijinite filme care oglindesc ororile războiului, distrugeri şi crima de război, morţi, viol şi actul indisciplinar, militarul depravat, alcolic sau sub influienţa drogurilor, inuman, dezordonat etc. Filmele trebuie să-i arate mai eroi decât sunt ei, făcând doar fapte bune şi în serviciul naţiunii, transformând populaţia lumii prin filmele lor, într-o masă de războinici, iar seara în jurul focului, cam ca pe timpurile invaziei hoardelor lui Gingis Han spunând poveşti cu eroi care extermină şi jefuiesc familii şi ţări tăind fără milă copii, mame şi bunici. Asta-i direcţia în care mergem? Acesta-I viitorul?

Noroc că mai suntem din acei care mai credem în inocenţă, sinceritate, în pace, compasiune şi în frumosul cuminte, în cărţi cu Feţi Frumoşi şi Cosânzene care fac bine şi se bucură de frumuseţea munţilor şi a florilor, de cântecul mamelor şi doina bunicilor, de zâmbetul copiilor şi al celor care cred în poezie şi în cântecul de leagăn. Toate acestea stau ascunse în cenuşa secolului nostru gata să mocnească, să sară să ne apere. O vorbă românească spune: Vorba dulce mult aduce. Şi ce poate fi mai dulce decât o poezie pentru copii:

Ancuţa - Ţi-am spus eu oare/ Că sunt o fetiţă mare?/ Fiindcă merg la grădiniţă,/ Ţopa, ţopa pe străduţă.// Căţelul meu Neghiniţă/ Vrea şi el la grădiniţă,/ Ţanţoş ţine coada sus/ Doar ţţ are de spus.// Miţurică miţurică/ O lăţoasă de pisică/ Mieuna ţâşnind drăguţă/ „Eu mă ţin de voi, Ancuţă".//
Zâna - Într-o zi de raze plină,/ Am zărit în grădină,/ Zăbovind pe o zambilă/ O zână cât o albină.// Ea zburase prin văzduh,/ Obosită de zăduh./ Părul cu zulufi de soare/ Scânteia din zare-n zare.// Gura roz, o zmeurea/ Ochii verzi de peruzea./ Bluza ca o fină pânză/ Era doar o verde frunză,// Aripile de zorele/ Cu zefir zimţat pe ele,/ Zvelte, ca un Zeppelin/ Zumzăiau uşor şi lin.// - Zână dragă, hai în zbor/ Să zorim către izvor,/ Să zburdăm, prin stropii mii/ Zvăpăiaţi şi zglobii.// Zâmbind, zâna pe furiş/ Se-azvântă în zmeuriş/ Şi de-acolo în zig-zag,/ Zbrr, zvâcni în vârf de fag.//
Furnica - Întâlnii lâng-o urzică/ O furnică-aşa de mică,/ Transpirată şi zorită,/ Cu cămaşa prăfuită.// Mai încolo, pe cărare,/ În a vântului suflare,/ Zeci şi sute de furnici/ Ca adevăraţi voinici// Cărau sacii câte doi,/ Hrană pentru muşuroi,/ Iarna dac-o fi geroasă/ Să aibă de toate-n casă.//[1] Scriam odată că, dacă o să fim vreodată învadaţi de „Alieni", eu o să-i întâmpin cu o doină, iarăşi zic că: dacă vom fi invadaţi de Hollywoodieni eu am să-i întâmpin cu o poezie pentru copii.

În cele ce urmează, redau câteva comentarii primite pe parcurs, la textul prezentat mai sus:
„Umanismul trăieşte atâta timp cât fiecare dintre noi mai păstrăm în suflet un strop al inocenţei de copil, iar literatura pentru copii sădeşte frumosul în devenirea lor şi nu perverteşte, schimonoseşte caracterele în formare şi le transformă în roboţi de gheaţă."[2]
„Omul s-a pierdut când a uitat să delimiteze democraţia cu libertinajul ş.a.m.d. Nu e de mirare că toţi s-au superficializat, uitându-şi rădăcinile. Şi cu atât mai mult că mass media promovează mahalagismul, scandalul şi minciuna."[3]
„Frumos şi... realist. Aş adăuga doar că din totdeauna Hollywood-ul, ca şi alte centre cinematografice au fost folosite în aceleaşi scopuri, nu numai de către Ceauşescu şi regimul său. Diferenţa este că ceilalţi o fac într-un mod mult mai talentat, dar şi mult mai periculos pentru că este mai atrăgător şi mai credibil. Filmele cu conţinut comunist clar, erau atât de slab realizate, că toată lumea se prindea ce şi cum şi se distra pe seama lor. Celelalte sunt bine ţesute şi greu de decelat de către marele public. Şi pe mine mă interesează un subiect similar, cum este folosită cinematografia în schimbarea mentalului colectiv. Dacă te uiţi la filmele româneşti premiate naţional/internaţional după '90, sunt aproape numai cele care respectă o anumită politică impusă românilor. Subiectele despre români trebuie alese în aşa fel încât să reiasă cât suntem de slabi, de răi, de degradaţi şi aşa mai departe. Nu lipseşte nici corectitudinea politică, că nu se poate altfel. Ţin minte când au aparut primele filme de după '90, numai cu subiecte sordide, lumea era revoltată şi unul dintre cineaşti şi dintre critici motiva alegerea prin faptul că artiştii se uită la ce e marginalizat şi aşa mai departe. Problema e că din acea marginalizare au facut un «drapel de luptă» şi totul apare degradant despre România, cu intesităţi diferite. Mai rar filme diferite... Referitor la această Alba ca Zăpada, eu nu am văzut filmul, dar am văzut reclama şi parte din filmul celălalt, făcut de britanici. Uită-te şi vei vedea povestea Albei ca Zăpada, că aşa se şi numeşte filmul, poveste transplantată într-o lume... multiculturală, dar în variantă „soft". Am folosit în mod intenţionat acest anglicism."[4]

Iar eu ce să mai zic?! Am început să folosesc metafora năravului comunist mai bine decât - şi împotriva - capitaliştilor care m-au antrenat s-o văd. Nu zic asta doar în ideea că ei abia au aşteptat să moară comuniştii ca să le ia năravul şi să-l şi altoiască, ci faptul că îmi sare-n ochi Spartacus!

Grafica - Ion Măldărescu
--------------------------------------------------------------[1]Poezii din volumul „Raze de suflet pentru Sara" de Vasilica Grigoraş.
[2] CDS România
[3] HAC Iraq
[4] CM Canada

Ben Todică
Revista ART-EMIS
http://www.art-emis.ro/analize/1029-armele-culturale.html

Ion Mota: La icoana

De la icoana si altar am pornit, apoi am ratacit o bucata de vreme purtati de valurile omenesti si n-am ajuns la nici un mal, cu toata curatenia impulsurilor noastre (ramasa interioara, nu impusa valului care ne purta)... Acum, cu sufletul greu, razletiti, sfartecati, ne strangem la adapost, la singura caldura si alinare, tarie si reconfortare a noastra, readucatoare de puteri, la picioarele lui Isus, in pragul orbitoarei straluciri a cerului - la icoana...

Noi nu facem, si n-am facut o singura zi in viata noastra politica - Noi avem o religie, noi suntem robii unei credinte. In focul ei ne consumam, si in intregime stapaniti de ea, o slujim pana la ultima putere. Pentru noi nu exista infrangere si dezarmare, caci forta ale carei unelte vrem noi sa fim, e etern invincibila.

Nu putem discuta deocamdata in amanunte cauzele prabusirii sistemului de pana acum. Sa fie spus doar atat, in aceste clipe de zamislire noua, sa fie spus clar si hotarat, spre a imprima caracterele noului sistem nascand: lumina din lumina!

Intunericul patimilor nu va putea niciodata cristaliza un focar de lumina salvatoare. Iar ceea ce cautam si dorim noi din toata fiinta noastra, e lumina, e instapanirea din nou a vietii asa cum a voit-o Dumnezeu: viata de adevar, dreptate, virtute. In aceasta consta mantuirea, cu scaparea de jidani si de toate plagile ucigatoare care ne mistuie: readucerea rodului in via dumnezeiasca azi bolnava si stearpa, in natiunea noastra (macar in ea) cazuta in ghearele satanice starpitoare ale sufletului si aducatoare de pieire. Aceasta noua fecundare a sufletului pierdut al unei natiuni, nu se poate face decat prin cea mai pura esenta de lumina, de virtute.
De pregatirea si cultivarea acestei esente am cautat noi a ne ingriji inca de mult, de cand prevedeam ceasul deziluziei amare. (Vom dovedi la timp ca am prevazut acest ceas). Si am ajuns la crezul ca ea nu poate fi creata, pastrata, cultivata si apoi intrebuintata la operatia de regenerare, decat in mediul ei creator. Ea nu poate fi gasita si captata decat la izvorul ei: la picioarele Mantuitorului, sub iubitoarea obladuire a lui Dumnezeu. Vrem viata, scanteie mantuitoare, vrem cale izbavitoare ... „Eu sunt calea, adevarul si viata”, e sentinta neclintita a lui Isus. Deci la El, la Dumnezeu, la harul sau am alergat, dar piedici si rataciri ni s-au ridicat in cale, si actiunea noastra a tanjit. Vrem sa trecem peste piedici! Am si trecut... A fost o zi dureroasa pentru noi ziua aceea de lepadare si indepartare a piedicilor, caci ne erau crescute in suflet, ba chiar le iubeam. Dar am invins durerea, am ridicat fruntea si am calcat asupra lor. Acum, in pustiu, suntem iarasi liberi, in fata viitorului. Cadrele pe care ni le alcatuim de asta data, trebuie sa cuprinda, si vor cuprinde, numai crezul, dorinta si actiunea salvatoare, ferite de tot ce e umbra si intuneric.

Vrem sa construim deci (si, cu ajutorul lui Dumnezeu vom construi) o celula de stralucitoare lumina, care va actiona, adica va lumina si deci va mantui. Nu suntem creatori de lumina. Ea se afla numai la Dumnezeu. Nu suntem fauritori ai mantuirii dorite, ci vrem sa fim simple unelte ale acestei forte salvatoare, pe care n-o cautam asadar in alta parte decat in singurul loc unde se afla: la Dumnezeu.

Deci: la Icoana!

Aceasta casuta e, natural, un sistem. El exista, de-acum. Si orice sistem viu e miscat de o forta. In sistemul societatilor omenesti, forta nu se capteaza decat prin organizare. Asadar sistemul nostru trebuie sa aiba o organizatie, si o are. Organizatia insa, nu se poate naste si dezvolta sanatos, fara randuiala, ierarhie si mai ales fara un Conducator.

De aceea organizatia noastra are un sef, neales de nimeni, ci consimtit de cei ce, atrasi de o forta tainica, au venit sa constituie, sub conducerea unui sef, celulele ordonate si disciplinate ale organizatiei. Acest sef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu.

Sistemul nostru, aceasta casuta cu randuiala si conducerea ei, strans unit in jurul stalpului credintei in Dumnezeu (singurul ei stalp de sprijin), isi incepe, in fata lumii, munca, stradania, de care ne e legata singura nadejde de mantuire.

Avem credinta ca, de asta data, mergem drept la tinta si biruinta este asigurata. Neamul va fi servit, mantuit, deoarece nu intelegem sa ne mai departam nici o clipa de la Icoana si de la porunca ei. Nu mai lucram deci noi, ci ea, care este neinvinsa.

Celor destul de tari la suflet pentru a ne intelege, a ne aproba si insoti de pe-acum, le trimitem chemarea noastra: la Icoana!

Ceilalti, cei multi, vor veni mai tarziu, dar vor veni sigur.


Ion Mota
"Pamantul Stramosesc", anul I. No. 1 (1 August 1927)

85 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail. Noi Documente Inedite din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu – Vol VI. Profesorul Gh Buzatu despre Barbaria Anti-Legionara

DOCUMENTE

DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

-VI -

EDITATE

DE

VICTOR RONCEA

PENTRU

 CIVIC MEDIA

  

ÎN COLABORARE CU

GH. BUZATU 

 

IAŞI

TIPO MOLDOVA

2012

 Avertisment

Volumul VI din Documente … se menţine în limitele problemelor şi perioadei anilor ´20 – ´40 –, fiind evident „preferate” anchetele şi procesele antilegionare, mai cu seamă cele legate de implicarea/condamnarea lui C. Z. Codreanu. Din nou revine în atenţie „procesul” din 1938 – martorii propuşi de acuzare sau de acuzat, şedinţe ale Tribunalului Militar al Corpului II Armată, declaraţii, acţiunea din 1940 a Comisiei Curţii de Casaţie pentru revizuirea proceselor politice (legionare), diverse demersuri în context, inclusiv ale lui Ion Antonescu etc. Mai mult decât în volumele precedente, editorii, în afară de privilegiul de-a beneficia de documente inedite, se confruntă cu problema editării/reeditării aceloraşi probe întâlnite în mai multe dosare. Cu toate acestea, se înţelege, pentru a exclude riscul, şi eroarea, de-a face vreo „selecţie” riscantă, am preferat să păstrăm – graţie sprijinului generos al Editurii Tipo Moldova şi personal al Domnului Director Aurel Ştefanachi – integritatea fondului investigat şi publicat. Ceea ce înseamnă că excludem anticipat bănuielile de subiectivism în privinţa  reţinerii şi clasării documentelor, chiar dacă acestea au fost operate, la timpul cuvenit, de jurişti, poliţişti sau arhivişti, iar nicidecum de istorici.

A investigat, a înţeles, a prevăzut şi a descris totul. Acesta a fost savantul român George Manu (1903-1961; foto dr) – doctor în fizică al Universităţii din Paris şi colaborator al celebrului Laborator Curie tot din Capitala Franţei, apoi profesor la Universitatea din Bucureşti, sub comunişti urmărit, arestat, judecat şi condamnat pentru activitate legionară, acţiuni subversive şi antistatale, decedat la Aiud – care a elaborat în plin proces de sovietizare a Europei Est-Centrale (1944-1947) amplul şi temeinicul studiu În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupaţie rusească, consacrat situaţiei ţării chiar în acei ani. Studiul, destinat cu preferinţă misiunilor SUA şi Marii Britanii la Bucureşti, editat exemplar în ultimii ani[1], a relevat pericolul, grozăviile şi consecinţele nefaste ale dominaţiei Kremlinului Roşu asupra bătrânului continent, inclusiv România, după 1944.
Ceea ce liderii politici români anticipaseră deja. Şi ceea ce, în esenţă, a constituit cauza fundamentală a războiului României de partea Germaniei şi a aliaţilor ei împotriva URSS şi a restului Naţiunilor Unite începând de la 22 iunie 1941. „În iunie 1941 – a consemnat George Manu –, Germania intră în război cu Rusia. Fiecare bun român găsi natural ca în acest moment România să profite de această ocazie pentru a-şi relua Basarabia şi Bucovina de Nord, smulse cu forţa de către ruşi în anul precedent, cu atât mai mult cu cât ruşii instauraseră în aceste provincii un regim de teroare şi, la cel mai mic gest de opoziţie, deportau în interiorul Rusiei o sumă de români autohtoni […] Oricine în România s-ar fi opus reluării Basarabiei şi Bucovinei, deci şi salvării românilor de acolo, ar fi fost considerat trădător al neamului său. Dacă se consideră fără părtinire, trebuie să admitem că punctul de vedere român era singurul care putea să fie luat în considerare şi că din acelaşi punct de vedere nici o altă atitudine nu ar fi putut fi posibilă”[2].
Dintr-o asemenea perspectivă, data de 26 ianuarie 1943, de exemplu, a fost, în multe privinţe, marcantă, întrucât atunci ziaristul italian Lamberti Sorrentino, de la „Il Tempo”, a fost primit în audienţă de Mareşalul Ion Antonescu pentru a discuta chestiunile curente. Era la sfârşitul unei zile intense de lucru, în mod precis la orele 20,30, căci momentul a fost consemnat în Jurnalul lui Antonescu[3], iar Conducătorul Statului Român era absorbit de evenimentele din zona Stalingradului, unde trupele germane şi române erau, după încercuirea reuşită de forţele lui I. V. Stalin la 19-20 noiembrie 1942, în preajma capitulării de la 1-2 februarie 1943[4]. Fapt care s-a dovedit cu consecinţe multiple, decisive pentru desfăşurarea în ansamblu a Războiului din Est (1941-1945) şi, nu mai puţin, corelat cu eşecurile trupelor Axei la Midway şi El Alamein, pentru derularea celui de-al Doilea Război Mondial. Mareşalul s-a întâlnit totuşi cu Sorrentino, trimisul unui cotidian „amic”, Italia fiind deopotrivă şi România aliate Germaniei în Axă, iar dialogul, redat cu exactitate şi mult talent reportericesc, s-a dovedit deosebit de semnificativ. Şi aceasta pentru că şi unul, şi altul au fost  de o sinceritate tulburătoare, iar mărturiile lor s-au păstrat pentru Istorie.
Potrivit relatării lui Sorrentino[5], acesta, pentru început, şi-a expus poziţia faţă de evoluţiile ostilităţilor. La un moment dat, surprins direct de Mareşal dacă “nu mai crede în victorie”, italianul a mărturisit fără reţinere: “Nu numai că nu cred, dar nici măcar n-o doresc. Chiar dacă vom avea nenorocul să învingem, noi, italienii, voi, românii, şi ungurii, deşi  aliaţi şi vărsând fluvii de sânge pentru războiul lor [al nemţilor], vom deveni complicii unor crime oribile, săvârşite împotriva unor popoare întregi. Ministrul nostru de la Budapesta, Filippo  Anfuso, care îi cunoaşte, îi admiră şi îi detestă  ca puţini alţii, spune că un lucru au reuşit să inventeze germanii, feudalismul la care Hitler vrea să supună popoarele pentru o mie de ani; cu principiile lor în frunte, noi să fim aliaţi vasali şi vasali de vasali, iar inamicii iobagi”. Cu rugămintea adresată interlocutorului său de a-l aresta ca un „defetist incurabil”, italianul a dezvoltat netulburat: „Domnule Mareşal, nu m-am simţit niciodată cu picioarele mai pe pământ decât azi. Am întâlnit  ofiţeri germani, tineri şi culţi, care doresc să piardă războiul, deoarece sunt şi se simt fii ai Germaniei lui Goethe, străini de cea a lui Hitler …”
O astfel introducere i-a fost suficientă lui Antonescu pentru a-i expune lui Sorrentino situaţia, motivele şi perspectivele războiului României alături de Axă împotriva URSS, a celorlalte Mari Puteri Aliate – SUA, Marea Britanie, Franţa ş.a. A fost o expunere deschisă, completă şi excelent argumentată, după cum desprindem din reportajul păstrat, publicat prin anii ´70. Dar, mai întâi, de ce continua România războiul? „ … Deoarece – a pledat Mareşalul – mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba”. La întrebarea directă a italianului: „comunismul nu vă preocupă”?,  răspunsul veni cu promptitudine: „Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă  acolo numai traversând sau înghiţind România …” În aşa fel că, în ciuda pierderilor de pe front în 1941-1942, România trebuia să continue lupta în Est, şi aceasta pentru că “eu – a argumentat Mareşalul – nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi trebuie să recunoaştem, îl continuă genial. Este rusul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează  în numele unui ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi  arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România, zăgăzuirea ruşilor. Până acum, asta ne-a costat 80 000 de morţi şi 200 000 de răniţi, inclusiv prizonierii şi dispăruţii am pierdut o jumătate  de milion de oameni”.
Sacrificiul era imens, dar se salva, era credinţa vorbitorului, „tot ce se poate salva din România de mâine […] Am informaţii secrete – a continuat Mareşalul – despre comuniştii români emigraţi la şcoala de la Moscova. Sunt subjugaţi de o nebună, Ana Pauker, care şi-a vândut sufletul lui Stalin şi le impune compatrioţilor să vorbească ruseşte, chiar şi între ei, susţinând că limba română e un amestec bastard de dialecte, de înlocuit imediat cu aceea sublimă a lui Tolstoi. Pierzând noi războiul, acei emigranţi îndoctrinaţi şi fanatici îşi vor asuma puterea pentru a impune, cu riguroasele sisteme ale marxismului, slavizarea, mai mult,  rusificarea României …” Situaţie în care – a anticipat Conducătorul – tot nu-şi pierdea ultima speranţă, de vreme ce „amintirea părinţilor morţi acum, luptând în numele României române, va fi aceea care îi va obliga pe fii, fie ei şi comunişti, să se păstreze români şi să vorbească româneşte şi să rămână, cu fruntea sus, descendenţi ai coloniştilor lui Traian: latini, nu slavi”. Ceea ce, a recunoscut Antonescu finalmente, constituia … „secretul meu”!
A fost un „secret” care, spre nenorocirea întregii Românii şi a poporului român, dar nu numai atât, a devenit o cruntă realitate la nici doi ani după aceea, mai precis în urma şi drept consecinţă nemijlocită a „cotiturii istorice” de la 23 august 1944, care a coincis cu răsturnarea regimului antonescian şi trecerea de partea Aliaţilor a României, cu ocuparea ei de către forţele Armatei Roşii şi debutul regimului de stat ocupat de către URSS (1944-1958)[6], sub protecţia Kremlinului realizându-se în consecinţă, într-o primă fază (1944-1945), asaltul comuniştilor la putere şi apoi, după consolidarea lor în 1946-1947, instituirea „erei  socialiste” pentru următoarele decenii[7]. Derulările survenite au coincis celor mai sumbre preziceri ale Mareşalului din 26 ianuarie 1943, în prima ordine în ceea ce privea importul de la Moscova şi impunerea, de către comuniştii pregătiţi şi manevraţi de Kremlin, a acelor „riguroase sisteme ale marxismului, slavizarea, mai mult, rusificarea României”.
Nu este cazul, desigur, să intrăm în detalii, mai ales că s-au valorificat solide contribuţii consacrate epocii comuniste, că relativ la esenţa, formele de manifestare, exercitarea şi consecinţele represiunii, la amploarea teroarei politice s-a publicat o bogată literatură incluzând sinteze şi monografii, volume de documente şi memorii, diverse studii şi bibliografii[8], iar Internetul găzduieşte o multitudine de mărturii de cel mai mare interes în acest domeniu.

Fapt cu totul semnificativ, în tot cursul „erei” comuniste, principalele obiective şi victime ale teroarei politice le-au constituit Mişcarea Legionară, foştii colaboratori ori succesorii lui C. Z. Codreanu, deşi, activitatea acestora a fost interzisă, iar majoritatea lor copleşitoare au umplut lagărele şi închisorile, cel puţin până prin 1963-1964[9]. Potrivit datelor comunicate de istoricul Ilarion Ţiu [10], în 1968 cei mai mulţi dintre cetăţenii români cercetaţi de Securitate pentru „delicte politice”, mai precis 27% = 117 000 din peste 414 000 de persoane, erau … legionari. Tot pe atunci, în cursul anchetării „cazului” Lucreţiu Pătrăşcanu a fostului ministru al Internelor Al. Drăghici, în aprilie-iunie 1968, acesta din urmă a declarat în şedinţa din 20 mai 1968 a „Comisiei Centrale” a PCR cum că: „… Dacă a distrus cineva spinarea Gărzii de Fier, eu am făcut acest lucru. Organizaţiile ilegale care se creaseră peste tot au fost distruse, eu am făcut acest lucru. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte. Dacă nu luam măsuri, apoi gaia venea peste noi”[11]. Reuniunea următoare a „Comisiei Centrale”, din 3 iunie 1968, a surprins – potrivit stenogramei – o pagină antologică a dezbaterilor în momentul în care Gh. Stoica, membru al Comisiei, s-a adresat lui Al. Drăghici:

„Tov. Gh. Stoica: Dumneata ai spus că ai introdus legalitatea, partinitatea, omenia…
         Al. Drăghici: Nu omenia …
         Tov. Gh. Stoica: DA, NU OMENIA, BARBARIA AI INTRODUS-O … (subl. ns.)”[12].

În felul acesta, fără intenţie, delegatul PCR a dezvăluit, „captivat” de Al. Drăghici, unul din grozavele secrete ale bolşevicilor lui V. I. Lenin şi I. V. Stalin în acţiunile lor criminale pentru nimicirea opoziţiei după Revoluţia din Octombrie 1917 şi ale regimului de la Bucureşti pe care-l reprezenta – TEROAREA. Care, aşa după cum evenimentele au atestat, nu reprezenta culmea. De vreme ce comuniştii de la Bucureşti, mai originali şi mai decişi în lupta pentru a-şi exercita şi impune puterea deplină, lichidând în context Mişcarea Legionară, celelalte grupări politice, şi-au depăşit cât-de-acolo „dascălii” de la Kremlin, dovedind  inventivitate, pragmatism şi lipsă de orice scrupule ori morală, ei recurgând pur şi simplu la PLUS-TEROARE, altfel, mai pe româneşte spus, numaidecât:

BARBARIA!

Gh. Buzatu
Iaşi, 10 iunie 2012
Ziaristi Online /24 iunie 2012

 

Ultima scrisoare cunoscuta