ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA DESPRE EDUCATIA SEXUALA IN SCOLILE DIN ROMANIA

Ocazional citim in presa despre diverse initiative de promovare a educatiei sexuale la copiii nostri in scoli. In alte tari acest subiect se preda de multi ani, dar noi inca nu l-am discutat. Cind educatia sexuala a fost initiata in tarile occidentale se anticipa ca ea va sconta rezultate pozitive. Dupa zeci de ani de educatie sexuala in tari ca Marea Britanie ori SUA rezultatele sunt de loc pozitive. Tinerii au devenit saturati de informatiile despre aspectele fizice ale relatiilor sexuale, si spun ca astfel de cursuri ii lasa rece si complet ignoranti privind relationarea intre sexe, formarea de relatii de prietenie, relatii romantice, ori de intemeiere a unei familii. In Marea Britanie sondajele de opinie facute la tinerii adolescenti reflecta o nemultumire in crestere fata de educatia sexuala. Adolescentii sunt mai mult interesati in a stabili si mentine relatii de afectiune si prietenie de lunga durata, un lucru pe care educatia sexuala nu il poate da.

La nivel international EU si ONU promoveaza si ele educatia sexuala, afirmind un drept al tinerilor la autonomie sexuala si dreptul de a fi informati privind sexualitatea. Dar peste tot unde educatia sexuala este predata, atit la nivel national cit si international, exista conflicte intre doua scoli de gandire. Una pune emfaza pe educatia sexuala comprehensiva (“comprehensive sexuality education”), iar alta pe abstinenta (“abstience only sexuality education”). Conflictele intre aceste scoli de gandire sunt serioase, fiecare grup acuzindu-l pe celalalt de promovarea unei ideologii sexuale rupte de realitate. Abstinenta, zic unii, nu impiedica sarcinile nedorite, iar educatia sexuala comprehensiva, zic ceilalti, nu impiedica transmiterea bolilor sexuale nici sarcinile nedorite.

Cine are dreptate? Noi credem ca abstinenta e valoarea cea mai potrivita pentru adolescenti. La conferinta anuala AFR tinuta pe 27 aprilie subiectul educatiei sexuale in scolile din Romania a fost discutat de dna Olimpia Popa (AFR Tulcea). Publicam prezentarea ei.

 

Conferinţa Naţională a Alianţei Familiilor din România

27 aprilie 2013

Ma voi referi la câteva  probleme pe care vreau să le aduc în atenţia dumneavoastră.

1-Perspectiva educaţiei sexuale în şcoli- ca disciplină obligatorie

Desfăşor în şcoli, de câtiva ani, “Campania Vreau să Aflu”, un program de informare destinat elevilor de la clasa a VIII-a până la a XII-a. Programul promovează castitatea premaritală şi fidelitatea conjugală şi îi informează pe tineri despre ce înseamnă avortul şi care sunt consecinţele lui. In majoritate covârşitoare elevii consideră că acest program le deschide ochii într-o manieră directă asupra unor lucruri despre care nu au, din alte surse, informaţii oneste.

Pentru a evalua impactul informaţiilor asupra tinerilor, am aplicat un chestionar unui eşantion de 100 de elevi de cl a VIII- a, înainte de primul modul şi după ultimul modul al programului. Am constatat că înainte de primul modul, 56% dintre ei considerau că “relaţiile intime reprezintă un aspect firesc al vieţii omului înainte de căsătorie”. După ultimul modul numărul lor a scăzut la 15%, iar numărul celor care considerau că trebuie “să capete oarecare experienţă încă din adolescenţă” a scăzut la 5%.

Inainte de primul modul 36% dintre tineri considerau castitatea “ceva ridicol şi demodat”. După ultimul modul, numărul celor care aveau această părere a scăzut la 4%. Numărul celor care ar fi ales avortul în cazul unei sarcini nedorite a scăzut de la 56% la 10%.  Deci, impactul există. El este mai mare la clasele a VIII-a decât la clasele liceale, dar este semnificativ şi acolo.

In ultimul timp, tot mai  multe voci, ale unor specialişti, cer introducerea educaţiei sexuale în şcoală. Este evident faptul că educaţia sexuală care se limitează la aspecte tehnice şi la indicaţii despre folosirea metodelor contraceptive nu va forma tineri responsabili. Adolescentul libertin va fi adultul infidel de mai târziu. Acesta este tipul de educaţie sexuală pe care îl recomandă mulţi medici şi psihologi, care îşi afirmă şi disponibilitatea pentru a ţine orele respective în şcoli. Spre ex: d-na dr. Mischianu de la Spitalul Colentina, consideră că educația sexuală este necesară începând din clasa a VI-a şi că ea trebuie să includă şi informații despre diferitele orientări sexuale. Dr.Gabriel Diaconu, psihiatru la Centrul „MindCare”, mereu prezent în presă şi la televiziuni, deplânge „indisponibilitatea educatorilor de a acomoda mintea umană cu astfel de lucruri”, consideră că “pornografia are un efect de reducere a anxietății” şi crede că, citez: “sexul virtual este benefic deoarece a degajat foarte mult situația”. Mă întreb cu îngrijorare dacă Ministerul Educaţiei va aproba un astfel de conţinut al educaţiei sexuale în şcoală, recomandat de astfel de specialişti, foarte insistenţi în a-şi oferi serviciile.

Unele programe derulate în şcoli, sub masca educaţiei pentru sănătate, promovează de fapt sexul ocazional. Un exemplu este Proiectul EVRICA, al Fundaţiei Tineri pentru Tineri derulat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi finanţat de Comisia Europeană. Programele din cadrul acestui prioect (de ex: ”Indrăzneşte să fii mare”, “Iubeşte cu cap” şi altele) nu au nici o componentă morală.  Vara trecută peste 50.000 de tineri au primit prezervative pe litoral deoarece pentru Proiectul EVRICA, comportamentul responsabil înseamnă doar folosirea acestui obiect. Din păcate, acest prioect este unul de foarte mare anvergură, implică sute de voluntari care au format şi au informat  în acest spirit  peste 10.000 de tineri până în prezent. Este evident că în mintea elevilor se pot creea mari şi grave confuzii prin participarea la programe care le dau informaţii complet diferite, precum  Campania Vreau să Aflu şi EVRICA.

Este timpul ca Ministerul Educaţiei să afle că există şi o altă abordare decât cea furnizată de EVRICA, abordare foarte bine argumentată. Stim că există o experienţă relevantă la nivelul unei ţări întregi : Uganda a redus procentul celor infectaţi cu HIV de la 18% la 5%, printr-o campanie naţională anti-SIDA începută în 1980, campanie bazată pe apel la abstinenţă premaritală şi fidelitate conjugală, adică ceea ce face şi Campania Vreau să Aflu.  In momentul în care a renunţat la această strategie şi a recurs la distribuirea de prezervative, după cum prevedeau programele internaţionale anti-SIDA  în care Uganda a fost inclusă, numărul de cazuri a crescut din nou, în doar câţiva ani, până la nivelul anterior primei campanii.

Este de menţionat şi faptul că  Proiectul EVRICA subminează valorile familiei şi induce o atitudine negativă faţă de procreaţie prin conţinutul manualului Educaţie pentru viaţa de familie. In conditiile unei natalităţi aşa de scăzute, în condiţiile în care poporul român îşi refuză şansa la perpetuare, acest manual prezintă perspectiva de a avea un copil ca pe o îngrădire a libertăţii tinerii familii. In lecţia “Dacă aş avea un copil” nu este vorba despre bucuria pe care copilul respectiv ar aduce-o în familie, ci  despre toate plăcerile la care părinţii lui ar trebui să renunţe. In lecţia despre “cât te costă să fii părinte”, există liste de cheltuieli pe care le implică apariţia copilului,  nu pentru a pregăti tinerii în mod practic pentru acest eveniment, ci dintr-o perspectivă care descurajează ideea de a deveni părinte, pentru că acest lucru implică multe renunţări şi cheltuieli. In plus, subminarea familiei se produce şi prin prezentarea efectelor secundare ale pilulei contraceptive ca fiind cu totul neglijabile, precum şi prin informatii parţiale, ori neadevăruri despre ceea ce înseamnă avortul. 

Titlul piesei „Dumnezeu e un mafiot” este provocator, blasfemiator şi aduce atingere gravă învăţăturii despre Dumnezeu - se afirmă într-un comunicat de presă, inițiat de creștin-ortodocșii din Timișoara.

Întrucât titlul piesei este provocator, blasfemiator şi aduce atingere gravă învăţăturii despre Dumnezeu, aşa cum este formulată în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, solicităm conducerii Teatrului Naţional din Timişoara şi regizorului să-l modifice,  redându-l pe cel original sau acordându-i unul corespunzător mesajului „de compasiune şi responsabilitate faţă de aproapele nostru” pe care îl transmite, de altfel şi Cartea Iov, din care s-a inspirat autorul cărţii.

Pe lângă aceasta, atragem atenţia că titlul piesei nu corespunde nici „spiritului Timişoarei”, născut în decembrie 1989, când mii de timişoreni şi-au afirmat profundul ataşament şi credinţa în Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, Proniator şi Atotdrept, scandând „Cu noi este Dumnezeu!”, ”Există Dumnezeu!”.

Timişoara, la 15 mai 2013

Parintele Mihail Bobarnat (Manastirea Sambata de Sus): Prezenta Parintelui Arsenie Boca in lagarul de la Canal a fost, pentru fostii detinuti politic, binecuvantarea lui Dumnezeu

Conferinta "Milostenia. Aspecte practice si duhovnicesti" tinuta la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus de catre Părintele Mihail Bobârnat in noiembrie 2012

Parintele Mihail:

 Ceea ce se doreste este sa fie o comunicare; adica comunicare insemnand transmiterea preocuparilor voastre catre oameni, sa spunem, cu mai multa experienta, pentru ca varsta inseamna in primul rand mai multa experienta. Ceea ce face diferenta majora intre generatii este experienta de viata, nu cunoasterea, nu informatia, pentru ca asta se poate recupera si se poate egaliza ca nivel. Si experienta de viata te pune in fata a doua situatii diferite, a celui care a trecut prin niste lucruri si le stie, si a celui care le stie teoretic dar n-a trecut prin ele. Si atunci, sigur ca dorinta celui care a trecut prin experienta de viata este sa-i faca si pe ceilalti sa inteleaga.

Suferinta este o stare care se transmite doar pentru cel cu un suflet sensibil, cu o inima iubitoare si compatimitoare 

Sunt anumite aspecte, insa care nu se pot transmite. De exemplu partea afectiva a unei situatii prin care trece un om ramane unica; nu se poate transmite.

Intrebam pe cineva care a stat multa vreme in inchisorile comuniste si a trecut prin toate torturile multa vreme, si incerca sa faca cunoscuta experienta lui mai mult ca eveniment, prin ce a trecut. Si l-am intrebat daca el se simte inteles de ceilalti. Si mi-a spus ca foarte putin, pentru ca suferinta nu se poate transmite. Bucuria se poate transmite. Bucuria este o stare molipsitoare. Vezi pe cineva bucuros langa tine si devii si tu bucuros alaturi de el. Iti impartaseste motivul bucuriei si devii si tu foarte bucuros.  In schimb suferinta este o stare care nu se transmite decat pentru cel cu o mare sensibilitate, pentru cel cu un suflet sensibil, cu o inima iubitoare si compatimitoare. Numai in felul asta se poate transmite, dar neputand sa preiei intru-totul povara celui care sufera.

 Mila este  durerea unei inimi pentru cel care sufera

Tema noastra de dezbatere este cea a milosteniei, si a milostivirii practic. Milostenia este numai expresia milei, expresia concreta a milei, si mila este in legatura directa cu suferinta. Ce ar putea sa insemne mila? Este suferinta unei inimi iubitoare. Asta este mila. Deci in primul rand este iubire. Cine are mila categoric intra in primul rand in sfera celor care sunt oamenilor iubitori, celor care au dragoste. Nu poti sa zici ca mila-i altceva sau sa zici ca e un alt sentiment. Nu! Mila este durerea unei inimi pentru cel care sufera. Asta este mila. 

Si spuneam ca suferinta nu se poate transmite intrutotul, insa, prin coparticipare, dai sentimentul celui care sufera ca este incurajat, ca nu este singur si in felul asta isi poate purta crucea. Dar ca experienta durerea si suferinta nu pot fi transmise. De aceea, cei care au trecut prin experiente limita, experienta suferintei - in inchisorile comuniste in special, fiind expereinta asta mai recenta-, au spus ca scoala inchisorii a fost cea mai importanta scoala din viata lor, si ca ceea ce au invatat trecand prin suferinta n-au reusit sa invete in nicio alta experienta din viata. Asa incat unii s-au socotit binecuvantati de Dumnezeu ca au trecut prin ceea ce au trecut. Bineinteles ca afirmatii de felul acesta sunt facute postfactum, dupa ce starea respectiva de tortura, de chin, a trecut, si a putut omul sa rememoreze si foloasele pe care le-a dobandit.

Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l randuiasca in ceata dreptilor! -  dupa ce a iesit din inchisoare, dupa ce a trecut pe la Canal, si a revenit in Manastire la Prislop, a scris o scrisoare episcopului de la Arad, printre care-i spunea: "m-am intors acasa, din inchisoare, de la munca fortata, sanatos si mult folosit". S-a socotit un om trimis de Dumnezeu ca sa fie sprijin celor care se aflau acolo in suferinta.

Si mi-a spus cineva care a stat cu Parintele la Canal, printre putinii oameni care au mai ramas in viata si am putut sa-i cunosc, si exact acest lucru mi-a marturisit ca: prezenta Parintelui Arsenie Boca in mijlocul lor a fost binecuvantarea lui Dumnezeu, ei putand sa-si ia curaj, nadejde, putand sa-si poarte crucea, de la exemplul sau. Si ce exemplu dadea Parintele Arsenie? De fapt un exemplu care practic nici nu putea sa fie urmat. Dansul era semnul prezentei lui Dumnezeu in mijlocul lor. Si mi-a spus asa: Parinte, acolo unde toti eram garboviti de munca si chinuiti si suparati, si revoltati, era un singur om care era drept ca lumanarea, si asta era Parintele Arsenie Boca. Nu l-am vazut niciodata incovoiat de munca desi muncea cat doi. Nu l-am vazut niciodata nemultumit sau suparat, nu a comentat niciodata ca nu-i suficienta hrana, desi nu manca decat portia, strict, cat i se dadea de la temnita. In timp ce ceilalti detinuti aveau dreptul sa primeasca o data la trei saptamani, pachet de acasa, el refuzase orice fel de sprijin, sa nu puna credinciosii pe drumuri, sa-l ajute pe el, si se multumea cu portia strict de acolo. Si atuncea mila nesfarsita a lui Dumnezeu fata de oamenii aceia chinuiti si-a gasit si o forma concreta si prin prezenta Parintelui Arsenie acolo, care le dadea lor nadejde.

Sursa: http://corortodox.blogspot.ro/2013/04/parintele-iustin-de-la-oasa-si.html

Comunicat din partea obştilor Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin: Starea sănătăţii Părintelui Justin este bună

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut cu bine prin a doua intervenţie chirurgicală, care a avut loc ieri, 15 Mai a.c. Părintele nostru stareţ şi duhovnic este bine, este conştient, comunică şi, pentru prima dată în ultimele trei săptămîni, nu mai acuză dureri. Chiar dacă momentan este încă la terapie intensivă, starea sănătăţii sale este stabilă şi respiră normal, fără mască de oxigen, iar noi socotim aceasta ca pe o primă biruinţă asupra bolii şi nădăjduim în grabnica sa întremare. Cerînd mai departe rugăciunile tuturor Sfinţilor şi ale tuturor celor ce îl preţuiesc, ne dorim ca în următoarele săptămîni să putem să îl avem din nou în mijlocul nostru. Slavă Ţie, Doamne, pentru mila Ta cea mare ce ai făcut cu noi, păcătoşii!

Hristos a înviat!

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Sursa: http://petruvoda.ro/2013/05/16/starea-sanatatii-parintelui-justin-este-buna/

Despre starea de sănătate şi despre nevoia de rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Hristos a înviat!

Părintele nostru stareţ, Arhimandritul Justin Pârvu, ne-a fost şi ne este tuturor pildă de viaţă în Hristos şi de neîncetată părtăşie cu Dumnezeu şi cu Sfinţii. Ani de zile ne-a dăruit necondiţionat dragostea sa şi numai cei ce i-au fost alături clipă de clipă ştiu ce program de nevoinţe supra-omeneşti şi-a impus pentru a mîngîia, a alina şi a tămădui suferinţele sufleteşti şi trupeşti ale celor ce i-au trecut pragul şi pentru a cîştiga pentru Hristos şi Împărăţia cerurilor pe toţi cei depărtaţi de Dumnezeu.

Unii dintre noi i-am cunoscut personal pe Părinţii Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu şi ştim că nici unul dintre ei nu a avut o nevoinţă atît de mare pe cît şi-a luat Părintele Justin. Ani de zile şi-a oprit pentru sine doar 2-3 ore de somn pe zi, renunţînd de multe ori şi la acelea dacă vreun pelerin se rătăcea sub fereastra chiliei sale tocmai cînd sfinţia sa ar fi trebuit să se odihnească. De multe ori i-am fost alături 16 pînă la 20 de ore pe zi, încercînd să ne jertfim tinereţile şi ostenindu-ne alături de Părintele Justin, dar fără a putea să ţinem pasul cu inima sa cea rîvnitoare după Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu poate să spună că a reuşit să se ridice la înălţimea dragostei şi jertfelniciei părintelui stareţ. De aceea nici unul dintre noi, cei ce i-am fost şi îi sîntem încă alături zi şi noapte nu va putea să pretindă că am înţeles legătura sa cu Dumnezeu şi am făcut îndeajuns pentru a-i dărui Părintelui Justin fie cîtuşi de puţin ca să îi uşurăm crucea pe care singur şi-a luat-o pentru mîntuirea noastră. Rîvna sa minunată este cea care ne-a chemat la Hristos, la nevoinţele pentru despătimire şi pentru cîştigarea Împărăţiei cerurilor.

Sute şi uneori mii de oameni i-au trecut zilnic pragul şi îi poartă în suflet cuvintele şi puterea rugăciunii sale. E foarte firesc, pentru aceea, ca atenţia tuturor celor ce l-au cunoscut să fie îndreptată zilele acestea spre starea de sănătate a Părintelui Justin. Şi noi ne-am dori să ştim mai mult, şi noi ne-am dori să înţelegem ce se petrece cu sănătatea sa. Cu siguranţă, este vorba de o altă cruce pe care părintele stareţ şi-a asumat-o. Din vieţile şi nevoinţele Sfinţilor Părinţi şi chiar din cele ale duhovnicilor mai sus menţionaţi putem spune că mulţi dintre ei, şi mai ales cei ce au iubit omul cu toate neputinţele sale şi au empatizat cu suferinţa umană au suferit de felurite boli ale traiectului digestiv. Părintele stareţ Justin Pârvu nu a făcut nici sfinţia sa excepţie, chiar dacă putem da mărturie că raţia sa de hrană a fost ani de zile cu mult mai mică decît ar fi fost minim necesară traiului zilnic al unui om. Toate acestea ne îndeamnă să cinstim nevoinţele şi dragostea sa pentru neamul omenesc, într-o vreme în care dragostea unuia pentru altul s-a răcit mult şi atenţia multora dintre noi s-a mutat dinspre folosul şi odihna aproapelui înspre propriul folos şi propria odihnă, sau, din păcate, înspre senzaţionalul pătimaş al trusturilor de presă. Acum cîteva mii de ani Sfîntul Proroc David a scris aceste cuvinte profetice despre Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos şi despre tragedia firii umane aflată în suferinţă, valabile şi astăzi pentru toţi Creştinii: Ocară a aşteptat sufletul meu şi ticăloşie, şi am aşteptat pe cel ce s-ar mîhni cu mine, şi nu era, şi pe cel ce m-ar mîngîia, şi nu am aflat. (Psalmi 68:21)

Toţi ucenicii Părintelui Justin Pârvu ştim de afecţiunile gastrice şi de celelalte boli cu care a ieşit din închisoare. Chiar dacă o parte dintre ele s-au tămăduit în chip minunat, pe unele purtarea de grijă dumnezeiască ni le-a lăsat şi nouă, celor mai mici, în grijă. Acum este momentul în care, şi pentru încercarea dragostei noastre, una din ele a recidivat.

După intervenţia chirurgicală suferită Joi, 9 Mai a.c., Părintele Arhimandrit Justin Pârvu se află în continuare sub atenţia profesionistă a medicilor. Starea sa este relativ stabilă, aflîndu-se acum în recuperare. Este cu mult mai bine decît înainte de operaţie, deoarece acum poate să mănînce, iar alimentaţia este un aliat puternic în lupta organismului pentru sănătate. Medicii care l-au operat nu au eliberat nici un diagnostic privitor la starea de sănătate a sfinţiei sale şi nu este de competenţa nimănui să treacă peste responsabilitatea lor privitoare la diagnostic. Părintele Justin, care s-a rugat ani întregi, zi şi noapte, pentru noi toţi, are acum nevoie de odihna şi mîngîierea rugăciunilor noastre şi astfel putem să îl ajutăm. Diagnosticele medicale ale altcuiva decît ale medicilor direct implicaţi nu vor aduce nici un bine nici Părintelui Justin Pârvu, nici fiilor săi duhovniceşti, cu atît mai puţin cu cît ele sînt depărtate de adevăr.

Cu toţii ni-l dorim aproape, cît mai aproape şi mai la îndemînă, şi cu toţii ni-l dorim mijlocitor şi povăţuitor spre mîntuire. Acum este momentul cel mai bun în care putem să-i răsplătim duhovnicului nostru bunătatea şi dragostea ce ne-a arătat-o întreaga sa viaţă, iar această răsplată nu se poate da decît prin rugăciune. Acum este momentul unei rugăciuni sincere şi curate pentru cel care neîncetat se roagă pentru noi, ca să iasă biruitor din această încercare ce i s-a dat tot pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

Părintele Justin le mulţumeşte personal tuturor celor ce îl pomenesc în rugăciuni şi încă îl vor mai pomeni. Arhiereii şi preoţii pot să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie şi Taina Sfîntului Maslu, iar monahii şi mirenii pot să stăruie în citirea Psaltirii şi lucrarea rugăciunii neîncetate a minţii. Toate acestea îşi vor dobîndi cuvenita răsplătire de la Domnul nostru Iisus Hristos, către Care spunem de fiecare dată cînd ne pregătim de Sfînta Împărtăşanie: Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Vă rugăm, aşadar, în numele iubirii de aproapele a Părintelui Justin Pârvu, să stăruim în rugăciune în aceste zile aflate sub lumina şi puterea Sfintei Învieri, ca să putem să cîntăm cu toţii, împreună cu Prorocul David: După mulţimea durerilor mele în inima mea, mîngîerile Tale au veselit sufletul meu. (Psalmi 93:19)

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Sursa: PetruVoda.RO

În noaptea de 13-14 mai, la Aiud, de Praznicul Sfinților Închisorilor, priveghere de toata noaptea în cinstea sfinților și spre ajutorul Părintelui Justin

În noaptea de 13-14 mai, de Praznicul Sfinților Închisorilor (care coincide cu ziua arestarii si eliberarii Părintelui Justin din temnita), la Aiud are loc o priveghere de toata noaptea, urmata de un Sfant Maslu pentru sanatatea Părintelui Justin. Slujba va incepe in lacasul Sfintilor Inchisorilor de pe Rapa Ropilor, luni, la orele 22. Cei care nu pot sa ajunga sunt rugati ca acasa, in sanul familiei, in manastiri sau oriunde s-ar afla, sa se roage pentru insanatosirea Duhovnicului Neamului, a Voievodul Ortodoxiei Romanesti, Parintele Justin Parvu.

Parintele Iustin la Aiud - Acatistul Sfintilor... de VictoRoncea

Sinaxar. Sf. Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

Aşa cum sugerează şi numele său, „Valahul”, acest sfânt mucenic era de neam valah, adică român din Ţara Românească. El s-a născut în acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu în anul 1644, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească.  În acel timp a venit la conducerea ţării Mihnea al III-lea Voievod (1658-1659), poreclit „Turcitul”. Acesta a pornit o răscoală împotriva stăpânirii otomane, datorită haraciului care îi era impus de la Curtea Otomană.

 

Auzind aceasta, sultanul Mehmet a trimis o oaste de turci în Ţara Românească, pentru a pune capăt revoltei, şi a pedepsi pe domnitorul revoltat. De frică, Mihnea a fugit peste munţi, în Transilvania, unde a şi murit, iar turcii, văzând aceasta, au pustiit ţara, robind mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii. Printre aceştia se afla şi tânărul Ioan, care ajunsese la vârsta de 15 ani, şi care primise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită frumuseţe a chipului. Pe drum însă, un păgân din cei ce duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi plăcându-i frumuseţea exterioară a trupului, l-a cumpărat, având asupra sa gând urât. Sfântul s-a împotrivit însă acestei fapte nelegiuite, nerecunoscând de stăpân decât pe Stăpânul tuturor, Hristos. Înfuriindu-se, păgânul se pregătea să-l lege pe Ioan de un copac, pentru a-şi duce urâciosul gând până la capăt, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, şi-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, şi prinzând curaj, l-a ucis pe păgân.

 

Nu mult după aceea, agarenii care duceau pe robi către Constantinopol au observat lipsa stăpânului lui Ioan. Aflând adevărul, l-au legat în lanţuri pe Ioan şi aşa l-au dus până la Constantinopol, chinuindu-l cumplit. Ajuns la Constantinopol, Ioan a fost dus la judecată, unde a mărturisit adevărul. spunând că omorându-l pe păgân nu a făcut decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat. Vizirul, auzind acestea, l-a dat pe Sfântul Ioan în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi. Aceasta a fost îndată răpită de frumuseţea tânărului, şi l-a dus în casa ei, unde i-a promis că dacă se va lepăda de credinţa sa şi va trece la aceeaşi lege cu a ei, îl va lua de bărbat, în locul celui mort, făgăduindu-i bogăţii şi desfătări nenumărate. ca pildă, femeia i-a dat chiar pe Mihnea Turcitul, care fusese şi el rob la turci, dar trecând în legea mahomedană, ajunse domnitor în Ţara Românească. Ioan însă s-a împotrivit, nevrând să se lepede de credinţa sa, aducându-şi aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar. Aceste ispitiri au durat 2 ani şi jumătate, după care femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat şi l-a dat pe Ioan eparhului cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Acolo mucenicul a fost supus la multe, cumplite şi înfricoşătoare chinuri. În acest timp, femeia vizita adesea pe Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile şi o va lua de soţie. Ioan însă, asemenea unui diamant, a rămas statornic în credinţa sa, căutând numai spre Hristos de la Care primea putere şi înţelepciune.

 

Văzând toţi că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luat hotărârea de a-l pierde pe Ioan cu moartea. Astfel, binecuvântatul mucenic al Domnului a fost dus la spânzurătoare, în data de 12 mai 1662, şi astfel, şi-a dat viaţa în mâinile lui Hristos, de la care a şi primit cununa biruinţei.

Viaţa Sfântului, împreună cu pătimirea sa a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din acea vreme, după care a fost tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, şi apoi trecută în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti.