În
cadrul Centrului de Rezistenţă Armată Anticomunistă din Codrul Fetea
au activat zeci de studenţi ai Universităţii din Cluj. Centrul a fost
activ până în 1948, când a fost anihilat de Securitate. Sufletul acestei
grupări, studentul medicinist Ion Golea, s-a reîntors în Codrul Fetea,
în 1951, împreună cu un grup de luptători anticomunişti, paraşutaţi de
avioane NATO, activând până în 1953, când au căzut prin trădare.
Astăzi mai supravieţuieşte doar inginerul Aurel Ursu. Monumentul din
Codrul Fetea a fost construit, în 2003, prin grija doctorului Teofil
Mija şi a inginerului Aurel Ursu. În fiecare toamnă supravieţuitorii şi
urmaşii luptătorilor merg să cinstească memoria eroilor martiri
anticomunişti.
"Vom
muri cu convingerea că, oricât de târziu, adevărul va ieşi la lumină,
iar adevăraţii eroi martiri anticomunişti, şi nu cei inventaţi în
laboratoarele Securităţii şi ale biroului de cadre al PCR vor fi aşezaţi
la loc de cinste, spre gloria neamului românesc şi slava lui Dumnezeu!", ne declara regretatul doctor Teofil Mija, în anul 2007, când a participat pentru ultima oară la pomenirea camarazilor săi.
Postez
aici un text evocator inedit despre Centrul de Rezistenţă
Anticomunistă din Codrul Fetea, scris de doctorul Teofil Mija, unul din
animatorii acestui grup de luptători şi păstrător fidel al memoriei
rezistenţei. (Florin Palas)
Noi,
studenţii luptători anticomunişti, putem afirma cu toată convingerea
că actul de la 23 august este şi rămâne un exemplu de escaladare a
iresponsabilităţilor. Acest act de trădare naţională a căzut atunci ca
un trăznet din senin. Conform armistiţiului, eram obligaţi să întoarcem
armele şi să dăm mâna cu duşmanul care de veacuri atenta la libertatea
popoarelor. Reacţia de împotrivire s-a manifestat chiar de la primele
contacte ale populaţiei ţării noastre cu hoardele bolşevice, care ne
invadau ca să ne înrobească. Căci în drumul acestora spre Berlin, drum
lung care a durat aproape un an şi apoi vreo alţi doi ani de întârziere
la întoarcere, trecând tot prin ţara noastră - aceste armate băgau
spaima în populaţie prădând, violând, jefuind şi distrugând tot ce le
ieşea în cale.
Primele
nuclee de împotrivire faţă de aceşti cotropitori au apărut sub forma
unor gărzi naţionale înfiinţate în satele pe unde se scurgeau aceste
armate spre Berlin. Scopul acestor gărzi era apărarea populaţiei şi a
gospodăriilor împotriva invadatorilor. Cei ce au înfiinţat aceste gărzi
în regiunea Târnavelor au fost studenţii localnici. Alături de noi, au
participat şi bătrânii satelor, invalizii de război şi băieţii peste 15
ani, restul bărbaţilor fiind pe front. Pot afirma că începutul luptei
armate şi a rezistenţei anticomuniste în ţara noastră a coincis cu
înfiinţarea acestor gărzi naţionale. Organizarea, dotarea cu armament
şi apropvizionarea cu alimente a primelor centre de rezistenţă armată
din ţară a început odată cu apariţia primelor grupuri de militari
voluntari din Armata naţională de la Viena, care au fost paraşutaţi şi
răspândiţi în majoritatea regiunilor ţării.
Grupul
nostru de studenţi târnăveni, în frunte cu Ionel Golea, eroul martir
condamnat la moarte şi executat la Jilava în 3 noiembrie 1953, cel mai
bun prieten al meu, am înfiinţat împreună primul centru de rezistenţă
armată din Codrul Fetea (dacă nu primul din ţară, în mod sigur printre
primele). Cătunul de pe hartă numit Fetea se află în cel mai mare codru
din regiunea Târnavelor, între Sighişoara, Dumbrăveni, Mediaş, Sibiu şi
Agnita. Este mărginit de vreo 15 comune, la distanţă de 8-10 km de
centrul lui, sate pe care le-am organizat ca puncte de sprijin şi
aprovizionare cu zeci de familii colaboratoare.
Inamicului
i-ar fi fost imposibil să pătrundă până la locul unde aveam noi
depozitul de armament şi de alimente, nefiind căi de acces decât prin
pădure, ştiute numai de noi. Secretul acestui Centru a fost păstrat până
la arestările masive de după 15 mai 1948, când unii dintre arestaţii
din Sighişoara, torturaţi în timpul anchetelor de la Securitate peste
limita suportabilului, au recunoscut participarea la acţiunile din acest
Centru. Codrul Fetea ne-a oferit atunci cea mai sigură sursă de
existenţă pentru un timp îndelungat în acţiuni anticomuniste. Garanţia
era familia colegului nostru de liceu, camaradul Aurel Ursu. Această
familie, de la mic la mare, era trup şi suflet alături de noi. În plus
aveau şi multe rude în comună şi în satele din jur, toţi oameni de
ispravă.
Dar
cel mai convingător argument pentru alegerea acestui loc pentru
Centrul nostru de Rezistenţă anticomunistă a fost prezenţa familiei lui
nenea Zaharia Ursu, fratele cel mai mare al lui Aurel, un adevărat
cioban, care locuia în Fetea, într-o casă situată chiar în mijlocul
acestui codru. În plus exista ascendentul moral ce-l avea nenea Zaharia
Ursu asupra celorlalţi gospodari răspândiţi în această regiune de
păduri şi păşuni. Una dintre aceste familii de gospodari era chiar cea a
mătuşii familiei Ursu, Susana Năvodar, care a fost de mare ajutor în
lupta noastră.
În
decembrie 2005 am reuşit să public cartea pe care am scris-o şi pe
care am intitulat-o „Noi nu am avut tinereţe”, cu următoarea dedicaţie:
”Prietenului meu Ion Golea, erou martir anticomunist. Din ghearele
securităţii nu se putea scăpa decât recunoscând acuzaţiile, nebun sau
mort. El s-a eliberat prin moarte”. În această carte, în capitolul
intitulat ”Începuturile luptei anticomuniste”, am cuprins o parte din
activitatea Centrului Fetea, contribuţia localnicilor şi mai ales a
studenţilor târnăveni care am înfiinţat, am organizat şi ne-am legat
prin jurământ ca aceia dintre noi care vom supravieţui luptei şi
rezistenţei anticomuniste să facem cunoscut posterităţii că, în cea mai
crâncenă luptă pentru supravieţuirea neamului nostru, alături de
trădători şi laşi, care au dat mâna cu duşmanul, au existat şi luptători
viteji, eroi martiri, care au salvat demnitatea, onoarea şi întregul
patrimoniu spiritual al poporului român. Distrugerile materiale se vor
putea reface, dar pierderea capitalului spiritual – numai bunul Dumnezeu
va mai putea ajuta să ni-l refacem. Iar noi, supravieţuitorii, ne-am
legat prin jurământ că ne vom ruga lui Dumnezeu pentru sufletele eroilor
şi ale maritirilor noştri, că nu vom rămâne numai la vorbe, ci vom
încerca după posibilităţile noastre să vindecăm rănile adânci pe care
comunismul, comuniştii, securiştii şi nomenclaturiştii le-au pricinuit
în decurs de 50 de ani şi le pricinuiesc şi astăzi celor ce nu au plecat
capul şi n-au dat mîna cu duşmanul satanic. Tot în Codrul Fetea au
fost paraşutaţi în 1951 Nelu Golea şi Ion Samoilă, doi viteji care au
revenit în patrie ca să continue lupta anticomunistă, aşa cum în 1936
Moţa şi Marin au plecat în Spania ca să lupte împotriva brigăzilor
internaţionale comuniste care urmăreau cucerirea, comunizarea şi
satanizarea Spaniei. Golea şi Samoilă au căzut deasemenea pentru
apărarea credinţei creştine şi pentru scoaterea neamului românesc din
infernul comunist.
Prin
moartea lor, aceşti eroi martiri au făcut dovada supremă a iubirii de
Hristos şi de neamul românesc! În perioada 1944-1948 au făcut parte, au
acţionat şi s-au perindat prin Centrul Fetea zeci de studenţi
târnăveni, tineri localnici, oameni de legătură, colegi şi colege, unii
fiind urmăriţi de poliţie şi jandarmerie, deasemenea şi foarte mulţi
camarazi eliberaţi din lagărele din Germania. Printre aceştia din urmă,
care şi-au găsit la noi adăpost de mai lungă sau mai scurtă durată au
fost: Bucur Secu, Ioan Cristea, Popa Aurel-Popicu, Mocanu Sebastian,
Costache Oprişan, Ion Maruşca, Nistor Chioreanu şi Nicolae Pătraşcu.
Dintre studentele Centrului Studenţesc Cluj, amintim pe Delia Moldovan,
Xenia Mihăilescu şi Dinu Teglaru, toate găsindu-şi adăpost sigur aici
pentru perioada cât au fost urmărite de poliţie. Nu este indicat să
înşir numele tuturor studenţilor care au făcut parte din acest Centru,
nefiind nici timp şi nici spaţiu în acest scop. Voi cita totuşi numele a
două victime: eroii martiri Bogdan Toma şi Gheorghe Broscăţeanu.
Primul a fost omorât în bătaie de către plutonierul de jandarmi
poreclit „Cocoşelul”, din comuna Noul Săsesc (pe hotarul căreia se afla
Centrul Fetea), pentru că n-a vrut să divulge activitatea sa din acest
centru. La asasinarea acestui fecior viteaz a participat în mod egal
şi un ţigan localnic, secretar al organizaţiei PCR din sat. Gheorghe
Broscăţeanu (zis ”Pruncu” fiindcă era elev, cel mai tânăr dintre noi în
acest Centru) a rămas cu o pareză la braţul drept în urma unei
împuşcături în plexul brahial drept.
În
2003, împreună cu Aurel Ursu, colegul şi camaradul supravieţuitor şi
el al infernului de la Aiud, am reuşit să ridicăm un monument pentru
cinstirea eroilor şi al martirilor care au activat în Centrul de
rezistenţă armată anticomunistă Fetea, îndeplinând astfel o parte din
testamentul lui Nelu Golea despre acest Centru.
Putem
spune că studenţii români de atunci au participat la toate centrele de
rezistenţă până la Dunăre, la Porţile de Fier şi până în munţii
Apuseni. În unele din aceste Centre au fost fondatori şi organizatori,
ca în cele din Munţii Făgăraş şi Munţii Apuseni, iar în altele au fost
majoritari, alături de intelectuali, preoţi şi învăţători, militari şi
ţărani.
În
Munţii Apuseni, alături de maiorul erou martir Nicolae Dabija, au fost
camarazi şi colegi studenţi clujeni. Printre aceştia amintim pe Ştefan
Popa, care mai avea alţi doi fraţi angajaţi în rezistenţa
anticomunistă. Aurel - zis Popicu - a îndurat iadul Piteşti, după
eliberarea din lagărele naziste din Germania. A fost căsătorit cu Elena
Faina, studentă luptătoare anticomunistă din grupările din Munţii
Carpaţi. Ştefan a căzut în luptele cu batalioanele de securişti, trupul
său fiind lăsat trei zile în comuna Între Holde, după care nu a am
putut afla unde sau dacă are mormânt. În urma acestor lupte au căzut
prin trădare în mâinile securiştilor mulţi viteji, eroi martiri, şapte
dintre aceştia fiind condamnaţi la moarte şi executaţi. Printre aceştia
a fost şi maiorul Nicolae Dabija şi colegul meu medicinist Titus Onea.
A urmat un mare proces cu aproape 150 de condamnări, toate cu pedepse
de peste 10 ani. Regizarea acestor persecuţii şi condamnări a fost
făcută de către călăul colonel de securitate Gheorghe Crăciun, ajuns
apoi să conducă reeducarea deţinuţilor din penitenciarul Aiud, unde a
fost exterminată elita intelectualităţii interbelice din România. Cei
şapte condamnaţi la moarte au fost aruncaţi într-o groapă comună la
marginea cimitirului municipal Sibiu. În 1994, un fost paznic al
cimitirului a anunţat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Sibiu
despre acea groapă comună. Împreună cu AFDP-Alba Iulia, s-au dezgropat
trupurile acestor eroi martiri, care mai aveau încă lanţurile la
picioare, ei fiind de data aceasta înmormântaţi creştineşte. Şi apoi li
s-a ridicat în acel loc un monument. Am participat la această
înmormântare ca unul care, în iarna anului 1949, activasem în acel
Centru de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului,
format în majoritate din studenţi, alături de ţărani, intelectuali şi
elevi din regiune (sprijinit pe aproape 800 de familii din satele
făgărăşene). A fost organizat de studentul Ion Gavrilă Ogoarnu, eroul
nepereche care a reuşit performanţa de a rămâne apropae 30 de ani fără a
fi depistat şi arestat de copoii securişti.
Sufletul rezistenţei armate din Codrul Fetea a fost şi rămâne eroul martir Ion Golea.
Parcurgând
cu mintea vremurile de atunci şi până astăzi îmi dau seama că dintele
timpului a lăsat amprente adânci asupra noastră. Acum suntem povara
suferinţelor pe trupuri şi în suflete. Vremurile ne-au adus în starea
aceasta. Putem spune liniştiţi, dar cu durere, ceea ce a spus şi Ion
Gavrilă Ogoranu înainte de a muri: ”Dragă Patrie Mamă, te rugăm să ne
ierţi că te-am iubit prea mult, că ne-am luptat din toate puterile
noastre ca să te apărăm până la jertfa totală!”.
Doar
Bunul Dumnezeu va mai putea rândui ca generaţiile viitoare să cunoască
adevărul întreg despre lupta şi jertfele generaţiei noastre de
studenţi (1948), alături de eroii şi martirii rezistenţei din toată
ţara românească. Generaţiile viitoare trebuie să afle adevărul de la
istorici autentici şi nu de la politruci care au falsificat şi au ţinut
sub obroc realităţile de infern în care a trăit neamul românesc după
înrobirea comunistă. Căci este strigător la cer, cum nici după aproape
20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, eroii şi martirii
anticomunişti nu sunt cinstiţi cum s-ar cuveni de către guvernanţii şi
politicienii profitori ai jertfelor martirilor.
Şi
trebuie ca românii să nu uite niciodată cum au fost distruşi,
exterminaţi de către securişti cei 3000 de studenţi români. Dintre
aceştia aproape 1000 au fost supuşi reeducării de la Piteşti, un
experiment criminal de spălare a creierului. Călăii acestui experiment,
de masacrare a studenţimii române anticomuniste şi din celelalte
închisori comuniste din 1944-1964 şi în continuare, au fost următorii
securişti: generalul Nicolski şi coloneii Kohler, Zeller, Sepianu şi
Dulgheru (alias Dulberger).
Mihai
Timaru şi Octavian Voinea, care au supravieţuit iadului din Piteşti şi
Gherla, au auzit din gura călăilor următoarele afirmaţii bestiale:
„
- Nu veţi fi eroi aşa cum vă sunt principiile. Veţi fi nişte ticăloşi
mascaţi, departe de orice virtute. Nu veţi muri decât atunci când vrem
noi. Întâi vă vom transforma în monştri. Apoi vă vom obliga, prin
metodele noastre, să declaraţi numai ce vrem noi. Aceste declaraţii
smulse cu cleştele înroşit în foc, le vom păstra ca mărturii, ca acte de
acuzare pentru Arhive, după care se va scrie istoria. Vom păstra
dosarele până ce veţi muri. Vom muri şi noi. Dar Istoria se va scrie
pentru generaţiile viitoare după aceste documente. Astfel cercetătorii,
istoricii, vor scrie cum vrem noi, nu cum este realitatea. Noi creem
istoria aşa cum ne place. Aşa cum ne convine. Proştii de azi care
sunteţi voi, o veţi scrie cu mâinile voastre, aşa cum vrem noi. Tâmpii
de mâine vor confirma aşa cum noi am imaginat-o, în dosarele ticluite de
noi.
Avem
experienţa Piteştiului şi a Gherlei pe care noi le-a imaginat, cu mult
înainte de arestarea voastră şi a ieşit aşa cum am dorit. Ca la
comandă şi fără retuşuri.
-
Am avut noi grijă să ne asigurăm cu mult înainte de
deconspirativitatea descoperirii acestei acţiuni. Acum punem la punct
ultimul act al acestei piese.
-
Ce, îţi închipui că va ieşi altfel de cum dorim noi? Întreaga
operaţiune Piteşti şi Gherla se va termina cu acest proces, pe care acum
îl punem în scenă. Cu asta vom demonstra că toate atrocităţile
petrecute la Piteşti şi Gherla au fost concepute de deţinuţii politic
care sunt în slujba americanilor pentru a compromite partidul comunist.
Cu aceasta vom înmormânta toată lupta de rezistenţă anticomunistă din
România şi nu se va mai auzi de ea. Dacă totuşi se va auzi, se va
cunoaşte numai varianta ticluită de noi”. Aceste bestialităţi auzite de
către Timaru şi Voinea se află pe coperta cărţii intitulată ”Masacrarea
studenţimii române”, scrisă de Octavian Voinea, supravieţuitor al
reeducărilor infernale din penitenciarele Piteşti şi Gherla.
Lăsăm
cititorului să tragă concluziile care se cuvin, pentru a putea
înţelege ce a însemnat în România ”mecanismul terorii” în cei 50 de ani
de robie comunistă.
Dr Teofil MIJA
Sursa text: Revista Veghea
Foto: Sergiu Pol
