Rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail, spusa de o femeie credincioasa la indemnul Parintelui Arsenie Boca

Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis: "Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin".

- marturie a Parintelui Ioan Sofonea

Conferintele Mircea Vulcanescu la Muzeul Taranului Roman - lansarea cartii "Nae Ionescu si discipolii sai in arhiva Securitatii - Vol. V: Mircea Vulcanescu"

Joi, 7 noiembrie, 2013, de la ora 18.00, in Sala Horia Bernea a Muzeului National al Taranului Român, Soseaua Kiseleff 3, in cadrul Conferintelor Mircea Vulcanescu se va lansa Volumul al V-lea din seria: Nae Ionescu si discipolii sai in arhiva Securitatii. Volumul V – Mircea Vulcanescu.

Prezentarea, selectia si ingrijirea documentelor de Dora Mezdrea.

Invitati: Mariuca Vulcanescu, Dora Mezdrea, Ion Papuc, Marin Diaconu, Marius Vasileanu. 

Moderator: Mihai Gheorghiu.  

 

„Începutul a fost greu. Ca la judecata dintâi, când te înfățișezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri și draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate… Păream pierdut în fundul lumii și purtat pe o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul ce trist trebuie să fi fost Ghețemanii sau Golgota… Am rămas în sfârșit cu mine însumi… Am stat de vorbă cu mine despre evidență, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu… M-am simțit tulburător de lucid; dar spăimântător de liber…” (Mircea Vulcănescu – Carte poștală trimisă de la închisoarea Aiud, 1947).

„Nu vreau să vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, în general, a societăţii româneşti faţă de elitele sale exterminate. Ci vreau să mă adresez conştiinţelor pe care, nu mă îndoiesc, le avem încă, în justiţia românească. Şi aş vrea să întreb: nu s-a găsit nici una, dintre aceste conştiinţe, care să-şi asume, fără gândul nici unui profit personal, sarcina, înaltă şi dureroasă, în acelaşi timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualităţii româneşti formula: „Deţinutul criminal de război Vulcănescu Mircea”? Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte?” Nu se va găsi nici de aici înainte? Dora Mezdrea

MLADITELE ALESE ALE SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL

Legiunea Arhanghelilor ocupă locul 8 în Ierarhia cerească privind natura slujirii lor încredinţată de Dumnezeu şi fac parte din al III-lea Ordin şi ultimul al desăvârşirii în care se cuprind: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

Ierarhia este după cum spunea Sfântul Dionisie Areopagitul sau Exiguul (ucenicul Sf. Ap. Pavel, călugăr scit din Dobrogea sec. I) “o sfinţită rânduială şi ştiinţă şi lucrare asemănătoare pe cât este cu putinţă, modelului dumnezeiesc şi înălţată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date de ei de la Dumnezeu pe măsura ei”. (Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 19).

Frumuseţea dumnezeiască, simplă, absolută şi bună este originea desăvârşirii necreate, împărtăşind creaturilor, fiecăruia după vrednicie din lumina divină, în conlucrare pentru mântuire. Cu Cuvântul Tatălui, prin Fiul s-au făcut veacurile, s-au creat netrupeştile puteri, s-au întărit cerurile, pământul şi toată creaţia, în mod expres omul, întru mântuire prin desăvârşire în Duhul Sfânt, Domnul. Începătoriile primesc lumină, respectiv raţiunea de la Stăpâniile, aflate pe a III-a treaptă a celui de-al II-lea Ordin ceresc, Arhanghelii la rândul lor luminează Îngerii, iar aceştia oamenii. Arhangheli deci, ne ajută să ne asumăm responsabilitatea chipului lui Dumnezeu oferit omului ca persoană creată, ne vestesc marile taine ale Atotcreatorului, înmulţesc credinţa în oameni şi o întăresc, descoperindu-ne tainele adevăratei credinţe. Sfinţii Arhangheli sunt în număr de 7: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Gudiil, Salatiel şi Valahiel.

Mihail este puterea şi păzitorul legii lui Dumnezeu, “Cine este ca Dumnezeu?” Arhanghelul Mihail este arhetipul Rezistenţei prin Religie şi Biruitorul lui Lucifer, care s-a răzvrătit cu îngerii săi împotriva Atotcreatorului Dumnezeu. Inspirat fiind, Arhanghelul Mihail a spus înainte de a începe lupta cu “îngerii căzuţi” prin mândrie: “Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!” În tălmăcirea protodacă înseamnă: “Să stăm bine!”, adică Suntem creaturi!, “Să stăm cu frică!”înseamnă Să-L iubim pe Creator, să-I împlinim voia! ,”Să luăm aminte!”, definindu-se: Să ne mântuim!, înţelegându-se prin aceasta că singurul sens al persoanei create este mântuirea. Biruindu-l pe Lucifer devine Voievodul Oştirilor cereşti. Şi tot Mihail împreună cu Gavriil şi ceilalţi Arhangheli îl vor însoţi pe Mântuitorul Iisus Hristos, în lupta cu Antihristul de la sfârşitul lumii (“omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu”-Sf. Ap. Pavel, Tes. 2, 3-4), la Judecata de Apoi.

Este antihrist tot cel care nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup* (I Iona, IV, 3; II Ioan,7) că este Dumnezeu desăvârşit şi că s-a făcut om desăvârşit, fiind în acelaşi timp şi Dumnezeu. Dar în sens propriu şi special, antihrist se numeşte acela care vine la sfârşitul veacului. (Matei XIII, 40, XXIV, 5). Trebuie, însă, mai întâi să se propăvăduiască Evanghelia la toate neamurile (Matei XXIV, 14). Şi atunci va veni spre mustrarea potrivnicilor lui Dumnezeu, cărora Domnul le-a spus: “Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu mă primiţi; vine altul în numele lui şi pe acela îl veţi primi”. (Ioan V, 43). Iar Apostolul Pavel zice: “Pentru aceea, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să se mântuiască, va trimite lor Dumnezeu lucrarea înşelăciunii, ca să creadă minciuni, pentru a fi osândiţi toţi acei care n-au crezut adevărului, ci le-a plăcut nedreptatea”. (II Tesaloniceni, 2, 10-12).

“Aşadar, cei ce n-au primit pe Domnul Iisus Hristos şi Dumnezeu, care este Fiul lui Dumnezeu, dar vor primi pe înşelător, pe cel ce se numeşte pe sine Dumnezeu. “Să nu vă amăgească pe voi nici într-un chip, că va veni mai întâi lepădarea de credinţă şi se va arăta omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau este închinat, aşa încât să şadă el în Biserica lui Dumnezeu, arătându-se pe sineşi cum că ar fi Dumnezeu”. (II Tesaloniceni, 2, 3-4). (MG, Ed. Verona, 1531, f. 135).

Dumnezeu, cunoscând prin atotştiinţa Sa perversitatea voinţei Antihristului, pe care o va avea, îngăduie ca să locuiască diavolul în el. “Se naşte din curvie, este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală, se împotriveşte şi împărăţeşte. La începutul tiraniei lui, ia chipul sfinţeniei, dar când ajunge stăpânitor, persecută Biserica lui Dumnezeu şi-şi face cunoscută toată răutatea lui”. (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 201).

Acei care nu sunt în împărtăşire vie cu Hristos Cel adevărat, prin forţa lucrurilor se arată a fi împotriva Lui. Se întrevede o anumită analogie restrictivă a ecumenismului lui Antihrist- în asemănarea duhovnicească a tuturor aparenţelor credincioşiei întru Hristos, oriunde ar putea fie găsite, chiar în manifestarea unei heterodoxii îndepărtate de plinătatea adevărului. “Imitându-L cu defăimare pe Domnul Iisus Hristos pentru a întinde stăpânirea lui Antihrist, se va folosi de două puteri: cea a cuvântului şi cea a minunilor. Însă va vorbi “asemenea balaurului”, adică în cuvinte pline de hulă, iar rodul graiurilor sale va fi ateismul şi desăvârşita necredinţă”. (Archbishop Averchy Taushev/ Fr. Serafim Rose, The Apocalypse in the Teachings of Ancient Christianity, Second Ediţion-1995, p. 164).

În vedenia despre înfricoşata Judecată, Sfântul Ierarh Nifon al Constanţianei- Ciprului, mărturiseşte: “Deodată, văd că se trage tăria cerului ca o perdea şi apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul Lui, în văzduh, stăteau toate oştile cereşti; îngeri, heruvimi şi serafimi, erau în minunate şi înfricoşate cete, rânduite fiecare după felul frumuseţea şi strălucirea lor.

Domnul S-a adresat conducătorului unei cete şi acela s-a apropiat luminos, cu teamă şi respect.

“Mihaile, mai marele Aşezământului, pregăteşte cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele şi mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l aşezi ca prim semn al venirii Mele… ”Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon. Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, p. 62).

Despre cel ce va să vină în lume, Părintele Arsenie Boca spunea: “Antihrist-care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora-nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ; şi nu râvneşte, nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară. Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea”. (Părintele Arsenie Boca- mare îdrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 182).

Gavriil este Solul divin al veştilor bune. El a fost hărăzit de Bunul Dumnezeu să aducă omenirii Vestea dumnezeiască a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria. Graţie împlinirii acelei Veşti Bune, omenirea a căpătat sensul nemuririi, al mântuirii, a păşit într-o nouă creaţie, cea spirituală.

Vestea cea Bună este începutul mântuirii, al dăruirii: Tatăl dăruieşte pe Fiul, Fiul- Cuvântul se dăruieşte întrupându-Se, Fecioara Maria primeşte Darul-Cel mai presus de toate, dăruindu-se la rându-i, iar Duhul sfânt împlineşte toată dăruirea cea mai presus de fire, primind Jertfa cea sfântă.

La Judecata de Apoi, Arhanghelul Gavriil, va fi purtătorul Preacinstitei Cruci, al Veştii celei Drepte a Judecăţii Domnului. Atunci Ortodoxia pătimitoare va primi cu adevărat şi de-a pururi cununa biruinţei sale.

Astăzi cu adevărat trăim timpuri apocaliptice: ateismul revine în forţă cuprinzând cea mai mare parte a omenirii, credinţele deşarte câştigă tot mai mult teren, ecumenismul “cea mai mare erezie a istoriei” s-a împânzit în mai toată lumea, iar duhul lui Antihrist îşi pune pecetea parcă peste tot.

Înţelegând în duh lucrările şi uneltirile care se fac tot mai simţite din “taina fărădelegii care se şi lucrează” (Sf. Ap. Pavel, 2 Tesaloniceni 2,7). (Apocalipsa 7,14).

Antihristul va fi minciună în starea lui de esenţă, pentru că se defineşte ca fiind contrariul lui Dumnezeu, care este Adevărul. El va minţi pretinzându-se stăpânul suveran al universului. Va falsifica adevărul, informaţia, istoria şi va da lucrurilor o interpretare total eronată, absolut falsă. Profesiunile de credinţă a “iluminaţilor”: Adam Weishaupt, Marx, Engels, Lenin (şi a descendenţilor lor doctrinari) au fost şi sunt: înşelarea, manipularea, minciuna, amăgirea, toate convertite la ură, violenţă, crimă şi genocid politic naţional şi internaţional (Holocaustul roşu).

Regula de acţiune a lui Weishaupt (fondatorul Ordinului Iluminaţilor din Bavaria-părintele evreu al masoneriei moderne) era transparenţa, iluzia falsă pe faţă, a creării unei “societăţi a securităţii şi a bunăstării”, dar în spate, altceva: “Trebuie pe nesimţite, să legăm mâinile guvernelor şi să le conducem fără a părea că dominăm; într-un cuvânt, trebuie să instalăm un regim dominator universal, o formă de guvernământ care să se intendă asupra întregii omeniri…” (Marc Dem, Antihristul, traducere de N. Constantinescu, Ed. Bogdana, 2005, p.96).

Marx a fost angajat de un grup secret, “Liga Oamenilor Drepţi”, ca să redacteze Manifestul comunist.

“Comunismul- sau mai exact socialismul- nu este o mişcare a unor mase oprimate, ci rezultatul planului de acaparare al unei elite economice şi financiare”. (Gary Allen, idem, p. 108).

Comunismul sovietic trebuia exorcizat, nu mai putea fi lăsat să fie privit ca sursa tuturor relelor. El s-a substituit unei noi ideologii de tip “spiritual”, Ecumenismul. Psihologia ia locul vechiului materialism dialectic, iar “religia sincretistă”devine o “pedagogie” universală.

Sincretismul religios promovat de New Age (“Noua eră”, o nouă ordine mondială”) este teoretic respins de Biserică, dar în practică, ecumenismul sinodal se apropie tot timpul de el.

Anton Szandor La Vey, în demonica sa lucrare Satanic Bible, întemeietorul primei “biserici” sataniste oficiale de la San Francisco, relatează că adepţii mişcării New Age, sunt practicanţi ai magiei albe, se închină la un personaj cu diferite nume care toate par sinonime cu Satan: Lucifer, Kali, Litith, Pan, Shiva, etc (Constance Cumbey, Die sanfte Verfuhrung, Hinter-grund und Gefahren der New Age Bewegung, Schule/ Gerth Asslar, 1986, p. 161).

-Ce urmăresc adepţii mişcării New Age? Transformarea insului, transpersonalizarea lui în cadrul fenomenului de masă, a societăţii mondiale, adică asanarea omenirii şi a întregului ecosistem. Mişcarea ecumenică este organismul executiv al “Noi ere”, contrară viziunii de revenire la dreapta credinţă mărturisită de Biserica lui Hristos prin cele 7 Sinoade ecumenice. “Ea doreşte o unitate adogmatică, o unitate într-un crez nou potrivit pentru o nouă ordine mondială, o religie sincretistă, tolerantă, care să ajute la instituirea adorării lui Lucifer, ca religie a noii ere”. (Damascene Christensen/ Father Seraphim Rose, His Life and Works, St. Herman Brotherhood, 2003, p. 33)

Aşadar, marşul Antihristului se apropie repejor de mult râvnita “biruinţă”, deşi în spiritul lui Lucifer se dă o aprigă luptă, un zbucium continuu : “Totul s-a sfârşit, lumea a crezut în El, s-a săvârşit mântuirea omenirii, făgăduită de la începutul vremurilor. Toate generaţiile viitoare, ce se vor naşte vor fi salvate prin această Credinţă…

-Să mă supun- oare?...să cad şi să mă închin, după ce am rezistat războindu-mă atâtea secole, am încercat atâtea mijloace de luptă şi m-am perfecţionat în Cultura mea proprie? O nouă speranţă miji în mândria întunecată a lui Lucifer: “Trebuie să ne pregătim pentru cea mai mare ofensivă- Lupta cu Credinţa. De rezultatul acestei lupte va depinde succesul Biruinţei noastre asupra Mântuirii ( N.P.Rîşkovski, Marşul Distrugătorului, Vedenii şi descoperiri dumnezeieşti asupra vremurilor din urmă, Zaraisk, 1905, p. 21).

*Să fie oare, Cultura laică, profană, raţionalistă, materialist-dialectică, ateistă, raţionalist-ştiinţifică, umanistă, comunistă, comunitaristă, globalistă, internaţionalistă, toată cultura care se învaţă de pe băncile Colegiilor şi Universităţilor lumii şi ne inundă vieţile prin mass-media, ca şi toate curentele artistice, progresiste, moderniste, nonconformiste, liber-cugetătoare, să fie toate acestea Cultura proprie a lui Lucifer???

Gropi comune pentru creştinii din Siria

„Gropile comune ale acestor martiri creştini nu au fost găsite în acelaşi timp. În imediata apropiere a satului a fost găsit primul loc, un mormânt pentru zece persoane. În opinia criminaliştilor, primii cinci oameni au fost ucişi sâmbătă, iar următorii cinci – duminică. Al doilea mormânt comun, similar cu primul, conţinea 20 de trupuri, bărbaţi, femei, copii ucişi de către militanţi în noaptea de luni, 28 octombrie”.

Satul Sadad este una dintre cele mai vechi aşezări din Siria, fiind menţionat chiar şi în Sfânta Scriptură (Numeri 34,8; Ezechiel 47,15). Aici a existat o puternică comunitate creştină, care a rezistat cuceririi musulmane, până astăzi localitatea fiind majoritar creştină.
Cotidianul creştin Christian Post, dar şi canalul media Pravoslavie.ru descriu situaţia tragică a acestui loc, care a fost ocupat de rebelii Jabhat al-Nusra, timp de aproape o lună. După eliberarea zonei de către forţele armate, aici au fost filmate imagini desprinse, parcă, din cel de-al doilea Război Mondial. Au fost găsite 30 de trupuri de copii, bărbaţi şi femei, toate în două gropi comune. Oameni ucişi de către jihadiştii extremişti în zilele de 26-28 octombrie ale acestui an.
Martorii evenimentului au declarat că aşezarea, cu o populaţie de 15.000 de creştini, a fost distrusă în întregime şi jefuită. Agenţia de ştiri Fides citează ca sursă principală pe Arhiepiscopul Selwanos Boutros Alnemeh, Mitropolitul siro-iacobit din Homs şi Hama. Acesta mărturiseşte cum, în dimineaţa zilei de 21 octombrie, militanţii islamişti au încercuit satul: „Timp de o săptămână, 1.500 de familii au fost ţinute ostatice, fiind adevărate scuturi umane. Printre aceştia, copii, persoane în vârstă, tineri, bărbaţi şi femei. Unii dintre ei au fugit pe jos opt kilometri, într-o altă localitate, la Al-Hafer, pentru a găsi refugiu. Aproximativ 2.500 de familii au fugit din Sadad. Şi astăzi, ei sunt refugiaţi împrăştiaţi în Damasc, Homs, Fayrouza, Zaydal, Maskane şi Al-Fhayle. 45 de civili nevinovaţi au fost martirizaţi pentru niciun motiv şi, printre ei se află femei şi copii. Alţi civili au fost ameninţaţi şi terorizaţi. 30 au fost răniţi şi zece persoane sunt încă date dispărute”.
După eliberarea zonei, reprezentanţii armatei guvernamentale şi numeroşi voluntari au descoperit două gropi comune, în care erau îngropate 30 de trupuri. Acelaşi arhiepiscop relatează: „Gropile comune ale acestor martiri creştini nu au fost găsite în acelaşi timp. În imediata apropiere a satului a fost găsit primul loc, un mormânt pentru zece persoane. În opinia criminaliştilor, primii cinci oameni au fost ucişi sâmbătă, iar următorii cinci – duminică. Între aceste trupuri a fost identificat inginerul-colonel Sarkis Koriakos Sarkis, un cunoscut militant pentru libertatea creştinilor din Siria. Al doilea mormânt comun, similar cu primul, conţinea 20 de trupuri, bărbaţi, femei, copii ucişi de către militanţi în noaptea de luni, 28 octombrie”.
Situaţia este dezastroasă în întreaga localitate: „Bisericile sunt deteriorate şi profanate, lipsite de cărţile vechi şi mobilierul preţios. Şcolile, clădirile guvernamentale şi clădirile municipale au fost distruse, împreună cu oficiul poştal, spitalul şi clinica”, a adăugat păstorul comunităţii creştine.
La final, acesta a cerut tuturor ca, împreună, să ne rugăm pentru pacea Bisericii din Siria: „Am strigat după ajutor, dar nimeni nu a ascultat şi nu a răspuns. Unde este conştiinţa creştină? Unde este conştiinţa umană? Unde sunt fraţii mei şi ai celor care suferă astăzi în doliu şi întristare? Rugaţi-vă pentru noi! Amin”.

Nicolae Pintilie
Sursa: Doxologia
 

Părintele Stăniloae despre rugăciunea pentru celălalt

Rugăciunea deplină pentru celălalt este cea însoţită de durerea ta pentru el sau jertfa ta prin darul faptei tale.

Rugăciunea deplină pentru celălalt este cea însoţită de durerea ta pentru el sau jertfa ta prin darul faptei tale. Căci numai în această stare de jertfă intru la Dumnezeu împreună cu Hristos, de la Care am primit puterea jertfei Lui. Trebuie să mă topesc de iubirea şi mila pentru celălalt în Dumnezeu şi în celălalt, pentru a mă împărtăşi de Dumnezeu Care e milă şi iubire.

Numai prin sensibilitatea jertfei şi a milei pentru celălalt pătrund ca o mireasmă în spaţiul divin care este şi el o mireasmă pătrunzătoare de iubire şi milostivire.

În Ortodoxie se practică o formă de rugăciune permanentă, rugăciunea inimii sau a minţii pe altarul inimii ori a sensibilităţii pline de iubire şi de milă în care se află Hristos cu iubirea şi mila Sa.

(Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 25)

Sursa: Doxologia.ro

Invitatie la neuitare prin fotografie – Lansare, miercuri, ora 19.00, la Libraria Sophia. Despre chipul sufletului Parintelui Justin Marturisitorul in fotografiile Cristinei Nichitus Roncea si sensului acestui Album dupa Prof. Ilie Badescu

Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfntul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.

Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului

Libraria Sophia

Str. Bibescu Voda 19

Extrase din Album la

ParinteleJustinParvu.Ro

Din umbrarul trupului în lumina icoanei

Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea

Prof. Ilie Badescu

 „Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)

Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!
În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!

Ilie Bădescu pentru ParinteleJustinParvu.Ro

Sfântul Arsenie Boca: "Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr"

 

“Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.
Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute. Omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr."