KONSTANTIN PREOBRAJENSKY - „BISERICA SPIONILOR” - PATRIARHUL ALEKSII AL II-LEA A RECUNOSCUT COLABORAREA DINTRE PATRIARHIA MOSCOVEI SI KGB, DAR NU S-A CAIT

1. Recunoaşterea lui Aleksei al II-lea

Curios lucru: de ce episcopatul nostru este atât de încăpăţânat în a nu se căi de colaborarea cu KGB-ul? Doar acest lucru l-a făcut mitropolitul Hrisostom, şi nu i s-a întâmplat nimic, nimeni nu l-a demis. Atunci de ce tac ceilalţi? Mai înainte mă gândeam că din frică pentru noi demascări. Vei recunoaşte că ai lucrat pentru KGB, va mai apărea şi faptul că ai fost membru al PCUS. Cum va reacţiona la aceasta Biserica din afara graniţelor?

Da, elita conducătoare a Patriarhiei era membră a PCUS şi această circumstanţă până acum se ţine cu succes în secret. Se spune că primul comunist a fost patriarhul Pimen, un ofiţer superior al Armatei Roşii, care a intrat în partid pe front. Iar ofiţeri credincioşi nu puteau exista acolo, nici măcar nemembri de partid. Mai mult decât atât, cu toţii aveau obligaţia să combată religia. Ceea ce înseamnă că viitorul patriarh s-a lepădat de credinţă.

Lucrătorii cu funcţii înalte din cadrul CC al PCUS, care mi-au descoperit la timpul său acest secret, ca unui ofiţer de informaţii, practicau o astfel de glumă proastă. Acostând la vreun eveniment de la Kremlin sau la vreo conferinţă pentru drepturile omului pe un individ îmbrăcat în haine de episcop, ei îl loveau uşor pe umăr şi îl întrebau cu voce tare: „Spune, părinte, în ce buzunar al hainei porţi carnetul de partid?”. Arhiereul zâmbea confuz, dar nu spunea nimic: doar în jur cu toţii erau de-ai săi!...

Şi totuşi se tace din alt motiv. Cu multă vreme în urmă mi l-a povestit renumitul general Oleg Kalughin. În 1990 el a devenit deputat al Sovietului Suprem al URSS şi a fost primul care a început să demaşte agenţii în sutane.

Patriarhia s-a îngrijorat serios. Acolo nu se temeau de demascări nominale, ci de descoperirea principalului secret. Acela că Patriarhia a fost creată de Stalin în mod intenţionat, astfel încât să fie un vas comunicant al Liubiankăi, aşa cum se creau toate instituţiile sovietice. Nimeni nu s-a gândit să-i demaşte pe agenţii noştri KGB din MAE-ul nostru, unde toţi sunt agenţi. Dar dacă vei recunoaşte că acelaşi lucru este şi la Patriarhie, atunci unde mai sunt cele sfinte?

La scurt timp, generalul Kalughin a fost invitat la un prânz privat la patriarh, la care Alexiei II a spus următoarele:

– Păi, dumneavoastră tot aprofundaţi acest subiect? Da, noi am colaborat cu organele, şi eu în acelaşi timp. Însă a fost vorba despre lupta pentru pace, pentru dezarmare! Nu-i nimic rău in acest lucru!

Să prezinţi turnătoria pentru KGB drept o luptă pentru pace, la aceasta nu s-a gândit nimeni! Şi nici noi nu am avut noi o astfel de direcţie ca lupta pentru pace. Aceste cuvinte sunt doar nişte fleacuri propagandistice. În mod contrar, noi am luptat pentru război! Rezultatul activităţii noastre erau conflictele militare care izbucneau unul după altul – în Afganistan, Etiopia, Mozambic, Angola. Acest lucru a dus la dezvoltarea inimaginabilă a complexului militar-industrial, parte a căruia era serviciul de informaţii. Ţara nu a rezistat la o astfel de greutate şi URSS-ul s-a prăbuşit.

Alexei al II-lea a dat clar de înţeles că nu consideră turnătoria sa în favoarea KGB-ului drept ceva ruşinos şi nu are de gând să-i pară rău de aceasta. În mod contrar el este mândru de aceasta, aşa cum Putin se mândreşte acum cu activitatea sa în cadrul KGB-ului din perioada sovietică. Lipsa unei astfel de căinţe construieşte un pod pentru continuarea colaborării dintre Patriarhie şi KGB în zilele noastre. Şi de ce aristocratul de viţă nobilă Ridiger este atât de fidel puterii sovietice? Ce-i leagă atât de mult?

În anul îndepărtat acum, 1996, viaţa de jurnalist m-a adus la un miting comunist la Novocerkassk. În ţară se desfăşurau alegeri prezidenţiale şi Ziuganov era un adversar serios al lui Elţin. El a venit pentru susţinere în regiunea căzăcească, unde premergătorii săi din anii’20 au efectuat acţiunea de lichidare a cazăcimii şi asasinate în masă. Dar în prezent acolo sunt nişte stări de spirit puternic pro-comuniste.

La miting a luat cuvântul şi un preot în vârstă de la catedrala locală, părintele Vladimir. El de asemenea a făcut apel să se voteze pentru Ziuganov, ceea ce a provocat o uimire în rândul jurnaliştilor străini. Însă părintele Vladimir a declarat cu tărie:

– Pentru a ne face studiile la Seminar, eram chemaţi de pe front! Până în prezent suntem recunoscători Partidului Comunist pentru aceasta! Şi de aceea învăţământul în cadrul seminarului îl priveam drept o misiune de front. Aşa ne-am numit toată viaţa – comunişti nemembri de partid!

Dar ce departament avea dreptul să cheme oamenii de pe front, şi încă în anii critici ai războiului, când în armată erau adunaţi chiar şi bolnavii şi handicapaţii? Doar NKVD-ul. Şi acesta cui putea să-i dea acel privilegiu nemaiauzit, ce salva de la moarte? Doar unei agenturi credincioase şi verificate.

Stalin a creat Patriarhia cu mâinile Liubiankăi! Acest departament a devenit mama sa. Legătura genetică cu KGB-ul este de asemenea un semn de rudenie al Patriarhiei Moscovei, ca legătura Mişcării Albe cu Biserica din afara graniţelor.