Minuni in viata parintelui Adrian Fageteanu

“O alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n. n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput. Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si, cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat, oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un regulament din lume - nici omenesc, nici militar - nu-l putea obliga sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci, fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca. Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute, parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.

Sursa: Alternativa

SUA a început pe faţă războiul împotriva ortodoxiei din România Comunicat de presă al ASTRADROM: Raportul SUA - o maşinaţie catolico-americană

- În 13 septembrie 2011, Hillary Clinton, Secretar de Stat al SUA, e emis publicităţii un raport prin care acuză Statul Român că discriminează minoritatea greco-catolică din România.

- În raportul SUA se încurajează prozelitismul sectar şi dezbinarea românilor prin greco-catolicism.

- Preotul greco-catolic Cristian Terheş, preşedintele Romanian Greek-Catholic Association, cere, în numele „dreptăţii” şi a „adevărului” să se facă o campanie anti-ortodoxă în presă prin care să reiasă că Biserica Greco-Catolică este o victimă a Bisericii Ortodoxe.

Dacă în Serbia a bombardat o mare parte a mănăstirilor ortodoxe tradiţionale, în România presiunile anti-ortodoxe şi anti-româneşti ale SUA se fac pe cale diplomatică prin instrumentele Statului Român: Preşedinte, Guvern, Parlament, Justiţie, massmedia etc.

România e ţara unde „restitutio in intregum” se face sub presiuni externe politicii Statului Român neţinându-se seama de felul şi conjunctura istorică în care Biserica Greco-Catolică a fost „împroprietărită” în perioada ocupaţiei imperiului Habsburgic şi a dualismului austro-ungar.

De asemenea SUA nu ţine seama nici de felul în care Statul Român a semnat şi ratificat „Concordatul Vaticanului cu România” prin care minoritatea greco-catolică din Ardeal avea mai multe drepturi şi avantaje decât orice cult din România, chiar şi decât Biserica Naţională Ortodoxă care era majoritară.

Statul austro-ungar a dat Bisericii Greco-Catolice dreptul de uzufruct (folosinţă) şi nu de proprietate în timp ce, printr-un şantaj al diplomaţiei Vaticanului asupra regelui Ferdinand, Statul Român, prin Concordat, a oferit dreptul de proprietate a imobilelor şi moşiilor ce azi sunt revendicate.

Ulterior acest Concordat a fost demascat şi scos în afara legii de guvernul ateo-comunist al lui Petru Groza, nu din motive religioase ci din motive de siguranţă a statului deoarece prin acest act diplomatic Vaticanul devenise stat în stat în România. Ierarhia greco-catolică s-a împotrivit motiv pentru care a fost arestată.

Azi Biserica Greco-Catolică se victimizează în mod viclean prefăcându-se în „prigonită” a Bisericii Ortodoxe. Nu puţine au fost cazurile când elemente tulburente din sânul Bisericii Greco-Catolice, folosindu-se de un grup mic de persoane, au creat scandaluri imaginare prin care încercau să impresioneze opinia publică din străinătate că, în România, Biserica Ortodoxă duce o campanie de prigonire a minorităţilor religioase, în special a minorităţii greco-catolice.

Nu se spune nimic de o veche înţelegere a ierarhilor ortodocşi şi greco-catolici în care s-a propus ca bisericile în cadrul comunităţilor (satelor) unde sunt şi ortodocşi şi greco-catolici biserica să rămână majoritarilor şi aceştia se obligă să îi ajute pe cei în minoritate să construiască alta. Această propunere a fost refuzată de ierarhia greco-catolică. E absurd ca în sate cu doar două sau trei familii greco-catolice să dai biserica de la sute de familii ortodoxe doar pentru că aşa au dictat americanii.

În multe sate unde sunt doar câteva familii greco-catolice s-au înfiinţat paraclise (capele), în funcţie de numărul credincioşilor, în care să se poată oficia cultul liturgic. Azi Biserica Greco-Catolică posedă suficiente spaţii de rugăciune ţinând seama de numărul de credincioşi pe care îl au în Ardeal în momentul de faţă.

În raportul SUA se critică expresia de „sectă” atribuită în România unor culte religioase protestante şi neoprotestante rupte din catolicism. În acelaşi raport se condamnă că anumite persoane din cadrul ministerului culturii au acceptat folosirea expresiei „prozelitism catolic”. Se interzice de către americani a se face menţiuni cu referire la adevărul istoric în care a apărut greco-catolicismul în Ardeal etc.

Ce să facem domnilor americani? Să uităm istoria neamului nostru? Să uităm pe cei ce au murit pentru demnitatea noastră naţională şi pentru o credinţă curată a neamului nostru? Să aruncăm cu noroi în valorile noastre naţionale ca să fim pe placul SUA şi al Vaticanului? etc.

SUA şi UE au început să susţină făţiş politica de catolicizare a României. În 6.04.2005, parlamentarul american de naţionalitate maghiară, democratul Tom Lantoş, şi congresmenul american Tom Tancredo (ambii romano-catolici) determină parlamentul american să ceară României restituirea totală a proprietăţilor avute de Biserica Greco-Catolică până în 1948, indiferent de modul în care acestea au fost obţinute. Ulterior preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut parlamentului din România să revizuiască legile care implicau retrocedări către Biserica Greco-Catolică.

Într-un comunicat emis publicităţii de Romanian Greek-Catholic Associaţion, (organizaţie non-profit din SUA care pledează la nivel internaţional pentru „oprirea discriminării greco-catolicilor din România”) preşedintele acesteia, preotul greco-catolic Cristian Terheş, spune că „Biserica Greco-Catolică continuă să fie cel mai discriminat cult din România” exemplificând câteva cazuri de scandaluri provocate tocmai de cercuri de interese din sânul Bisericii Greco-Catolice prin care, ulterior, acuză că în România se încalcă flagrant libertatea religioasă şi drepturile omului şi se face o intensă campanie de „epurare culturală şi religioasă”.

În concluzia comunicatului său, publicat pe siteul greco-catolica.org, pr. Cristian Terheş, face un apel massmediei şi organizaţiilor neguvernamentale din românia să expună în public „încălcările flagrante ale drepturilor omului, iar reprezentanţii Statului Român să ia măsurile necesare pentru aplicarea legii” în timp ce ierarhia ortodoxă este acuzată că incită opinia publică la ură interconfesională.

Care legi, domnule „prigonit”, cele făcute de SUA? Şi totuşi prin apelul dumneavoastră ce urmăriţi, pacea interconfesională?

Consiliul Director al ASTRADROM, întrunit azi 28 septembrie 2011 la Beiuş, consideră intervenţia SUA ca fiind un atac îndrăzneţ la adresa suveranităţii României iar, atitudinea slugarnică a politicienilor români o dovadă a lipsei de respect faţă de istoria neamului nostru.

Cezara Filip,

Departamentul de presă ASTRADROM

Vedeţi şi comunicatele de presă a sinoadelor ortodoxe şi greco-catolice din Ardeal întrunite anul acesta pentru a dezbate subiectul revendicărilor:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/07/au-reinceput-discutiile-despre.html

Poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/07/ierarhii-ortodocsi-din-ardeal-au_07.html

Poziţia oficială a Bisericii Greco-catolice:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/07/biserica-greco-catolica-acceptat.html

Studiu SECRET al Germaniei: Ca să scape de FALIMENT Grecia trebuie să vândă TOT ce are, de la clădiri la bănci. Cum arată planul cu numele de cod Eureca

Grecia ar trebui să includă toate activele publice întră-o structură pe care să o vândă unei instituţii europene pentru 125 miliarde euro şi să-şi reducă astfel nivelul de îndatorare de la 145% din PIB la 88%, potivit unui plan secret realizat de consultanţi germani apropiaţi guvernului de la Berlin.
Planul, numit "Eureca" a fost realizat de consultanţi foarte influenţi în guvernul cancelarului Angela Merkel, conduşi de directorul general al companiei Roland Berger, Martin Wittig, potrivit cotidianului La Tribune.

Propunerea include şase faze. În prima etapă, Grecia ar trebui să includă într-o structură comună toate activele publice (bănci, imobiliare, telecom, porturi, et.c.), asemănătoare agenţiei Treuhandanstalt, înfiinţată în 1990 pentru a privatiza 8.500 de companii publice din Germania de Est. Activele sunt estimate la 125 miliarde de euro, sumă calculată în funcţie de valoarea unor proprietăţi scoase deja la privatizare de guvernul de la Atena.

Statele UE ar urma să devină "acţionari" ai fondului înfiinţat de Grecia

Al doilea pas prevede ca o instituţie europeană, finanţată de state, să cumpere fondul înfiinţat de Grecia. Instituţia europeană respectivă ar trebui să privatizeze activele, cu termen limită în 2025.
Grecia va primi 125 de miliarde de euro pentru a-şi răscumpăra obligaţiunile de la Banca Centrală Europeană (BCE) şi Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF). Efectul imediat al acestui al treilea pas ar fi reducerea datoriei publice de la 145% din PIB la 88%. Expunerea BCE pe Grecia ar fi redusă la zero, situaţie care ar avea un efect calmant asupra contribuabililor europeni. Dobânzile pentru Grecia ar coborî puternic şi ar putea pemite statului elen să se împrumute din nou de pe pieţele financiare.

Va fi nevoie de 20 de miliarde de euro pentru a creşte valoarea activelor cu 50 de miliarde de euro

În a patra etapă, instituţia europeană va investi 20 de miliarde de euro în restructurarea activelor, pentru a le creşte valoarea cu circa 50 de miliarde de euro. Valoarea acestor investiţii poate fi majorată cu 10-15 miliarde de euro din fondurile structurale pe care Grecia nu le utilizează. Această injecţie de capital, de circa 8% din PIB al Greciei, ar putea repune ţara pe un trend de creştere economică, de circa 5% anual în următorii 3-4 ani, faţă de recesiunea de 5% care afectează economia în prezent. Ca urmare a majorării încasărilor din taxe, Grecia va trece la răscumpărarea anuală de datorii echivalente cu 1% din PIB, pentru a ajunge în 2018 sub pragul european de 60% din PIB.

Citeşte şi: Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene: SITUAŢIA ESTE GRAVĂ. Există riscul fragmentării UE. CUM se ceartă GERMANIA şi SUA pe tema salvării ZONEI EURO

Procesul de privatizare va fi încheiat până în 2025, iar dacă fondul înfiinţat va avea profit, atunci acesta va fi plătit Greciei, după scăderea costurilor cu dobânzi şi cheltuieli de management. Dacă ar rezulta pierderi, acestea vor fi suportate de Grecia. Chiar dacă nu va fi realizată nicio privatizare, datoria publică a Greciei va coborî sub 70% din PIB, o îmbunătăţire substanţială faţă de situaţia actuală.
Ultima fază a planului german vizează o reducere la zero a câştigurilor speculatorilor care nu cred în salvarea Greciei şi a zonei euro şi mizează pe prăbuşirea obligaţiunilor elene, spaniole, italiene şi irlandeze.
Chiar dacă planul a fost realizat de un grup de consultanţi, este foarte probabil să nu fi fost dezvoltat în afara cercului cancelarului Merkel şi al experţilor BCE, UE şi FMI, notează La Tribune. Compania Roland Berger are, de asemenea, experienţă în privatizări, după ce a fost implicat în operaţiunile Treuhandanstalt. Programul va trebui să facă faţă opoziţiei băncilor şi pieţelor financiare, primele având idei proprii despre privatizarea activelor elene, în timp ce pentru ultimele actuala situaţie de incertitudine oferă multiple oportunităţi de maşinaţii şi profit.

Marius Oncu, marius.oncu@mediafax.ro
Preluat din GANDUL

Un blogger australian a dezvăluit practicile de spionaj folosite de Facebook. Utilizatorii reţelei de socializare, urmăriţi şi când erau offline

Un blogger australian a demascat practicile de spionare de către reţeaua Facebook a propriilor ei utilizatori, scrie Daily Mail. Nik Cubrilolovici a descoperit modul cum Facebook a reuşit să-şi spio­ne­ze utilizatorii chiar şi când aceş­tia erau offline. Reţeaua de so­ci­a­li­zare cea mai folosită din lume a re­cunoscut că a vizionat ilegal în pa­gi­nile de web ale membrilor săi nu nu­mai când aceştia se deconecta­seră, dar şi în timp ce navigau pe alte site-uri.
Noile dezvăluiri despre practicile de spionaj online folosite de Facebook vin în urma celui mai recent scandal de acest gen, când gigantul reţelelor de socializare a fost forţat să recunoască faptul că şi-a spionat constant cele 750 de mi­li­oane de utilizatori. Dar reţeaua de socializare a găsit imediat şi scu­za pentru amestecul în viaţa privată a utilizatorilor săi, spunând că la ori­gine se află „o simplă greşeală”: software-ul reţelei se descărca au­to­mat în computerele utilizatorilor când ei se conectau la Facebook şi „în mod neatent” se trimiteau informaţiile companiei, fie că utilizatorii erau sau nu erau conectaţi la Facebook în acel moment.
În realitate însă, datele erau cu regularitate trimise înapoi în serverele Facebook, iar aceste date pot valora miliarde de de dolari atunci când cre­ează „ţinte” de publicitate bazate pe vizitarea site-urilor utilizatorilor. Practicile dezvăluite de bloggerul aus­tralian Nik Cubrilovic, care este un specialist în tehnologiile online, a stârnit reacţii furioase în rândul uti­lizatorilor celei mai populare re­ţele de socializare.

Autor: SÎNZIANA STANCU, Jurnalul National

Povestea celei mai impresionante imagini. Cum arata acum fatul care a strans din uter mana medicului

Este poate una dintre cele mai spectaculoase fotografii realizate vreodata si continua sa faca senzatie pe Internet, chiar si la 12 ani de cand a fost facuta.In imaginea surprinsa in 1999 se poate vedea mana unui bebelus care iese din uterul mamei si-l strange pe medic de un deget.

Povestea lui Samuel Armas este incredibila. Inca de cand se afla in pantecele mamei, baietelului nu i s-au dat sanse de viata, el fiind diagnosticat cu spina bifida sau rupture de coloana.
Cand sarcina a ajuns la saptamana 21 medicul a decis sa intervina intrauterin pentru a incerca sa-l salveze pe Samuel.
Doctorul a facut o mica incizie in uter si a operat fatul.
La finalul interventiei chirurgicale, Samuel a scos manuta prin taietura facuta si i-a strans degetul doctorului.
Chirurgul a declarat atunci ca a fost cel mai emotionant moment din viata.
Aflat in sala de operatie, fotoreporterul Michael Clancy, angajat al USA Today la vremea respectiva, a surprins imediat momentul.
“Am vazut cum micutul si-a scos bratul si l-a prins pe medic de mana. Un moment incredibil”, a declarat fotograful.
La 12 ani de la acea operatie, realizata in septembrie 1999, Samuel crede ca ceea ce el a facut a intarit dreptul fiecarui copil de-a se naste.
“Cand ma uit la acea poza primul lucru care imi vine in minte este faptul ca am avut asa mare noroc sa traiesc si sunt fericit ca Dumnezeu m-a ales pe mine sa fac acel gest. Este o poza foarte importanta pentru mine. Ce am facut eu reprezinta strigatul unui copil care vrea sa traiasca. Cred ca gestul meu a scapat multi bebelusi de avort”, spune Samuel.
Samuel va purta toata viata proteze tocmai din cauza problemelor cu care s-a nascut, iar atunci cand calatoreste parintii trebuie sa-l poarte intr-un scaun cu rotile.
“Se simte foarte bine, lupta cu conditia sa. Ne rugam in fiecare zi sa raman la fel de optimist si sanatos”, a declarat pentru Fox News mama baiatului.
In ciuda problemelor sale, Samuel participa la tot felul de competitii, printre care si inotul.
“Ador sa inot. Imi folosesc foarte mult bratele”, spune baiatul.

Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/international/povestea-cele-mai-impresionante-imagini-cum-arata-acum-fatul-care-a-strans-din-uter-mana-medicului.html

Cuvântul Părintelui Ioachim, stareţul Mănăstirii Lainici, la naşterea în ceruri a Părintelui Adrian Făgeţeanu: „Am dobândit un rugător în ceruri”

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19,30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă. Despre valoarea personalităţii sale, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a afirmat: „Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din mişcarea Rugul Aprins, alături de stareţul nostru, preacuviosul părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, părintele Adrian va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Pentru noi plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al părintelui Cărăvan, stareţul său iubit”.

Mitropolia Olteniei

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a mutat la Domnul

Portret realizat de Linda-Saskia Menczel

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 - 27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul Hristos aseară în jurul orei 19.30.


După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el repira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Ieri dimineață, în urma vizitei, medicul a considerat că Părintele poate părăsi spitalul, eliberându-i biletul de externare, care ar fi trebuit să aibă loc azi dimineață, după ora 8. Dar, în timp ce mânca ajutat de Părinții Macarie și Mihai care-l îngrijesc de ani de zile, Părintele Adrian s-a săvârșit din această viață pământească în urma unui stop cardio-respirator, fără durere. S-a lăsat într-o parte și ”s-a adăugat părinților săi”. Înțeleg, însă, dincolo de contextul spațio-temporal și medical, că viața și moartea și ale Părintelui sunt în Pronia veșnică și  atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Încât, cred că sub ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, pe care l-a iubit și cinstit, sufletul Părintelui Adrian s-a despărțit de la vederea ochilor noștri temporar, odihnindu-se acum de toată osteneala vieții sale...

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”. Sper să ajute și altora.

Dorim să-i aducem trupul spre cinstire în biserica Mănăstirii Antim, unde a spovedit și sfătuit mii de credincioși, azi toată ziua. Înmormântarea, cel puțin după ultima convorbire cu Părintele Ioachim, Starețul mănăstirii Lainici, va avea loc sâmbătă la mănăstirea Lainici.

Atotbunul nostru Dumnezeu să-i dea iertare de păcate și să-l pomenească în împărăția Sa veșnică laolaltă cu Sfinții Săi! Și noi să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!

Sursa: Parintele Mihail
 

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Fragment din subcapitolul Războiul nevăzut

Fragment din subcapitolul Războiul nevăzut

 

„Să ne apropiem acum de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi. Care este mecanismul biologic, să zicem al instinctului de reproducţie? Alegem pe acesta, întrucât se luptă împotriva votului fecioriei.

Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină, care varsă o substanţă chimică în sânge, care, la nivelul creierului, erotizează scoarţa cerebrală. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. Ele cer învoirea. Cenzura rezistă, le respinge. Conştiinţa - care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă transcendentă - aduce „Numele lui Dumnezeu care arde pe draci" şi aduce Crucea Domnului: jertfa - lepădarea de sine, lepădarea de plăcere – „armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat" cântă biserica. Aceste gânduri de rezistenţă, dacă sunt puternice şi luminoase, sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că însuşi Iisus se luptă cu Satana în locul nostru, atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge, care erotizau scoarţa cerebrală, se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi, care fac această neutralizare, rn felul acesta „gândurile" şi „imaginile" şi „reprezentările'", toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte, asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării, care apoi s-au liniştit.

Liniştirea unei furtuni de gânduri sigur că scoate mărturisirea: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu" (Matei 14, 33). Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu, de pe urma unei evidenţe divine, au ca urmare convertirea, strămutarea forţei oarbe neutralizate, într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne iubire de vreun om, ca trup. Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. lată prilej de câştigat la nivel înalt. "

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

O mărturisire cutremurătoare a unui fost deţinut politic – Preotul Vasile Pătraşcu: „Am închinat toată suferinţa mea lui Dumnezeu”

1 ianuarie 1922, Bârlad – † 23 septembrie 2006, Bucureşti

M-am născut în ianuarie 1922 în oraşul Bârlad, din români ortodocşi din neam în neam. Am urmat şcoala primară şi liceul în oraşul Bârlad, apoi Academia de Înalte Studii Economice din Bucureşti.
Am fost arestat la 16 mai 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, apoi la încă 10 ani muncă silnică pentru „organizare subversivă”, fiind încadrat, ca toţi deţinuţii politici, la Legea nr. 209, „uneltire contra siguranţei statului”.
Am trecut prin următoarele temniţe ale „raiului bolşevic”: Ministerul de Interne în două rânduri, Jilava în cinci rânduri, Uranus, Piteşti, Gherla, Aiud în trei rânduri, Alba-Iulia, Galaţi în mai multe rânduri, Focşani, Ploieşti în două rânduri, Codlea, Iaşi, Periprava, Bârlad în mai multe rânduri.

La Ministerul de Interne am fost supus la anchete prelungite de 70 şi 80 de ore, fără masă, fără somn sau odihnă. De la Interne, primul lot de condamnaţi am fost expediaţi la Piteşti, prin martie-aprilie 1949. Aici era filtrul lui Nicolski, împuternicitul Moscovei pentru România, secondat de generalul Dulgheru (pe numele adevărat, Dulbergher), şeful anchetelor pe ţară, de ofiţerul politic de la Piteşti, Marina Iţicovici, şi alţii din echipa lor.
În timpul anchetelor, am fost dus în biroul lui Dulgheru în trei rânduri şi mi s-a zis: „Nu vrei să spui? Lasă că avem noi grijă să nu vă mai facem Academie din închisori! Ai să spui tu în minele de mercur din Urali!…” După noi, au mai venit alte loturi, de la Iaşi, Suceava, Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov etc. Capacitatea celulelor era de maxim patru persoane, pentru că erau două paturi. Au pus şi şapte, şi nouă persoane într-o celulă de doi pe patru metri. În celulele negre au băgat şi 20-30 de deţinuţi – ca viermii în rană…
Toţi deţinuţii au trecut prin faţa lui Marina Iţicovici, care nota capacitatea de rezistenţă a fiecăruia. Apoi comandantul închisorii, Dumitrescu, împreună cu o ceată de gardieni, a năvălit peste cei din Camera 4 Spital, bătându-i până la mutilare şi zvârlindu-i pe priciuri ca nişte pachete cu oase şi carne sfărâmate. După aceasta i-au dat în primire lui Ţurcanu şi echipei lui.
În camere se făcea „reeducarea”. Se juca „volei” cu tine şi nu conta unde te loveau. În faţa mea, unul a primit o lovitură în ficat şi a murit pe loc. Te băgau cu capul în tineta de murdării (urină, materii fecale, sânge, puroi, flegme) şi îţi făceau „botezul” până la gât, fără să-ţi dea voie să te speli după aceea. Eu am fost pus să mănânc şi să beau un borcan de trei kilograme de astfel de murdărie.
Capul îmi era umflat cât ciutura, ochiul stâng nu se mai vedea, maxilarul stâng mi s-a spart. Băgam cârpa sub buza superioară şi scoteam fistule cu sânge şi puroi. Fesele şi tălpile îmi erau negre, picioarele amândouă umflate ca nişte butuci din pricina loviturilor. Pentru a se dezumfla, mi-am înfăşurat picioarele în nişte izmene ude, ridicându-le pe pereţi. Altădată au pus cincisprezece persoane deasupra mea, în stivă, în spaţiul dintre perete şi prici. Peste al cincisprezecelea a mai plonjat unul, ca strivitura să fie mai mare. Am umflat pieptul cu aer şi am proptit coatele pe ciment. Am ţinut până la al optulea, după aceea am dat drumul la aer şi toate coastele din dreapta s-au rupt.
La Camera 1 Subsol, şef al „comitetului de reeducare” era Mărtinuş. La ordinul lui: „Bandiţilor, sub priciuri fuga marş!”, toţi intrau sub prici, iar el lovea cu un drug ce mai rămânea afară. Odată eu, nemaiavând unde intra, am rămas cu trei sferturi din corp afară – loviturile de drug s-au oprit în coloana mea vertebrală. Repetându-se în acelaşi loc, au făcut trei vertebre să cedeze, intrând înăuntrul coloanei, după care n-am mai putut mişca nici un deget. Însă Dumnezeu mi-a remediat mutilarea trupului… Tot la Camera 1 stăteam pe prici, sub geam, pe la 12 noaptea. Era în ianuarie, geamul deschis, iar eu învelit cu o pătură subţire ca tifonul. Stăteam sub pătură, cu genunchii la gură, când văd că zboară pătura de pe mine şi aud vocea lui Mărtinuş: „Ce faci, banditule?” Eu, liniştit şi simplu, i-am răspuns: „Mă rog” – ceea ce şi făceam. Parcă i-aş fi dat cu o muchie de topor în cap. A amuţit.
În Camera 2 Subsol, unde era şef de „comitet” Leonida Titus, am fost „făcut” preot, îmbrăcat într-o pătură a lui Sandu Ghica. Mi s-a dat gamela şi o lingură ca să „împărtăşesc” cu murdărie din tinetă 70-80 de oameni. Nevrând să execut ordinul, au venit din fundul camerei cu o bâtă înfăşurată în sfoară şi mi-au dat în cap. M-am prăbuşit. M-au udat cu apă şi m-au pălmuit până mi-am revenit. Pe cap aveam o umflătură mare. Au pus pe unul să-mi „întindă” umflătura cu dosul gamelei, ceea ce îmi producea nişte dureri înspăimântătoare. Tot la Camera 2 am stat pe tinetă două zile şi o noapte într-un picior, cu mâinile în sus. Ajunsesem desfigurat, livid, nu mai semănam a om. Atunci am văzut broboane de sudoare ieşindu-mi din piele, cu un fir foarte subţire de sânge. Văzându-mă în starea aceea, Titus le-a spus celorlalţi: „Bandiţilor, îl vedeţi? Toţi veţi fi ca el!”
În Săptămâna Mare a Sfintelor Paşti au făcut „demascarea” preoţilor şi călugărilor – cea mai mare blasfemie la adresa lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului. Eu sunt preot al lui Hristos şi ştiu şi cred că este iad, dar ce a fost în Săptămâna Mare la Piteşti cred că a fost mai rău decât în iad…
La Aiud am stat în zarcă şi în celular cu preotul Nicolae Pâslaru de la Roman, cu preotul Barnovescu de la Bârlad, cu ieromonahul Iustin Pârvu de la Petru-Vodă, cu preotul Mihai Lungeanu de la Iaşi, cu ieromonahul Ioan Iovan de la Recea. Acolo îmi făceam rânduiala zilnică de rugăciune. Programul zilei era numai în genunchi, în colţul celulei, afară de închidere-deschidere şi mese. În felul acesta zburau zilele ca şi cum nu ar fi fost.
Acolo, la Aiud, în zarcă, după nouă ani de cereri în rugăciune, mi-a dat Dumnezeu preot pentru spovedanie, pe părintele Nicolae Pâslaru, de am stat numai cu el singur şi m-a spovedit o zi întreagă. A scos două fire de aţă din saltea, le-a răsucit, le-a sfinţit ca epitrahil şi apoi m-a spovedit. În temniţă şi în prizonierat, aşa au făcut preoţii ortodocşi români…
Tot atunci, studentul la medicină Mihai Lungeanu, fiu de preot, care executase 10 ani de temniţă şi acum venise cu o condamnare nouă, de 15 ani, ne-a adus de afară o pungă foarte mică din pânză de paraşută, în care erau ascunse Sfintele Taine uscate, care au fost de mare preţ pentru noi. Din felia de pâine pe care o primeam la masă, luam miezul şi îl frământam. După aceea, luam bucăţi cât mazărea şi le făceam plate. Cu acul, luam din punga cu Sfinte şi puneam pe biluţele acelea făcute plate, apoi ridicam marginile ca la „poale-n brâu”, le făceam rotunde şi iar plate. Se uscau şi le puneam în cele două tivuri de la un prosop cu care nu mă ştergeam niciodată sau la gulerul şi manşetele unei cămăşi. Erau cât un bob de linte mai mare. La percheziţie nu puteau să-şi dea seama, căci erau prea mici. În posturile cele mari transmiteam unui preot de pe celular numele de botez ale fiecăruia, iar la ora 6:00, când băteau clopotele la Biserica Ortodoxă din Aiud, cădeam toţi în genunchi în celule şi ne făceam spovedania, iar preotul dădea dezlegare.

"Romanii cred in viata de dupa moarte", este concluzia unui studiu comandat de Discovery Channel. Concluzia Discovery: se impune reeducarea crestinilor - un documentar care sa ofere alternative la raspunsul oferit de Biserica.

- concluziile unui studiu realizat de "Daedalus Millward Brown" pentru Discovery Networks în Europa de Sud-Est

"Românii cred în viaţa de după moarte, este una din coordonatele principale transmise foarte devreme, odată cu ideea de îngeri sau cu idea de Moş Crăciun. De unde vine Moş Crăciun? Unde stau îngerii? În cer. Creştem cu ideea că undeva este un loc unde ajung sufletele după ce mor. Cred că interesul cel mai mare se îndreaptă către subiecte care la nivel subconştient se comportă ca o certitudine, dar despre care, la nivel raţional, oamenii îşi dau seama că nu deţin suficiente dovezi", explică psihologul Cristina Ciuluvică. Psihologul adaugă că "se caută mai ales alternative la răspunsul dat de Biserică şi la ceea ce este deja cunoscut".

Cinci ţări şi opt întrebări

Luni, 26 septembrie, Discovery Channel va lansa un documentar de referinţă, "Curiosity". Structurat în 14 episoade, serialul pune tot atâtea întrebări.

Creat de fondatorul Discovery, John Hendricks, "Curiosity" a apelat la naratori foarte cunoscuţi. Astfel, Stephen Hawking dă explicaţii despre cum a fost creat Universul, actriţa Michelle Rodriguez vorbeşte despre extratereştri, un maestru al filmelor horror, Eli Roth, face o întreagă dizertaţie despre Rău, iar Morgan Freeman descrie universurile paralele.

Cele mai provocatoare întrebări din "Curiosity", opt la număr, au oferit prilejul pentru Discovery Channel de a cunoaşte, printr-un sondaj de opinie, ce cred telespectatorii. Compania a apelat la "Daedalus Millward Brown" pentru realizarea sondajului în România, Bulgaria, Serbia, Slovenia şi Croaţia.

Românii, printre cei mai religioşi sud-est europeni

Cea mai mai mare curiozitate a celor intervievaţi este: "Ce se întâmplă după ce murim?".

"Cum a fost creat Universul?" i-a arătat ca fiind cei mai religioşi pe români şi pe sârbi, care au atribuit actul creaţiei Divinităţii. Celelalte state consideră că naşterea s-a produs ca urmare a Big Bang-ului.

Existenţa altor forme inteligente de viaţă în Univers îi preocupă pe cei mai mulţi locuitori din Europa de Sud-Est. Dacă unii cred că deja s-a luat legătura cu extratereştrii, sârbii şi slovenii spun că nu au fost contactaţi.

- extras din Evenimentul zilei

Sunteţi români, nu vlahi! Hăituiţi de poliţiştii sârbi pentru că sunt români. VIDEO

Hăituţi pentru a nu-şi recunoaşte naţionalitatea şi limba. Sute de români au fost chemaţi la secţiile de poliţie din Serbia, în timpul campaniei de informare pentru recensământ.

Cum se apropie ziuă recensământului, temperătura în Serbia creşte. Reprezentanţii comunităţii române/vlahe activează pentru a trezi conştiinţa naţională şi pentru a păstra cultura, tradiţia şi limba neamului, scrie Timoc Press.

Partia Democrată a Rumânilor din Sârbie este mai activă ca oricând. Reţeaua activiştilor, membrilor şi comitetelor sale în Timoc, Morava, Homolie şi Branicevo îi informează zilnic pe conaţionali despre recensământul ce urmează. Serbia de Nord-Est, mai precis, oraşele centre administrative, nu a fost niciodată mai împobdobită cu afişe. Se împart şi îndrumările legate de regulile declarării la recensământ, legile recensământului şi rezultatele recensămintelor precedente.

De asemenea, asociaţia pentru cultura a rumânilor „Ariadnae Filum” organizează festivalele de cultură română/vlahă şi caravanele democraţiei, toate acestea fiind sprijinite din partea Departamentului Pentru Românii din Pretutindeni şi Institutului Cultural Român din Bucureşti.

Înainte de alegerile pentru consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale, câteva sute de români/vlahi din Petrovăţ şi Gradiştea au fost chemaţi la secţiile de poliţie, pentru “convorbiri informative”. Înainte de alegeri, la tribunal a fost “invitat” şi Drăgan Demici, care, în perioada aceea, a fost şeful secretariatului Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia, vicepreşedintele Partiei Democrată a Rumânilor din Sârbie, şi preşedintele al Comitetului Comunal al acestui partid în Petrovăţ. Lucruri asemănătoare se întâmplă şi în Nigotin, cu doamna Miliţa Neşici. Totul a culminat când Boian Trăilovici a fost invitat la tribunal din nou, de data această nu ca unul dintre cei o sută de martori, ci ca inculpat, scrie Timoc Press.

Oamenii aceştia au dreptul să se apere, iar statul sârb trebuie să dovedească nonsensurile de care îi acuză. Comitetul Pentru Drepturile Omului Nigotin, membrul Reţelelor Comitetetelor pentru Drepturile Omului din Serbia CHRIS îi apără prin intermediul avocaţilor săi pe Drăgan Demici şi pe Boian Trăilovici, aşa cum a apărat Biserica Ortodoxa Română în Serbia şi pe părintele Boian Alexandrovici. Echipa TimocPress, însoţită de avocatul reţelei pentru Drepturile Omului din Serbia CHRIS, Branislav Jovanovic, va fi prezentă în decursul anchetării lui Boian Trăilovici în Tribunalul comunal din Pojarevaţ, împreună cu preşedintele Comitetului Pentru Drepturile Omului din Nigotin, Duşan Pârvulovici.

 

Sursa: 

Ziua Veche

PEDOFILIA IN SPATIUL ROMANESC

Pedofilia este o crima impotriva celor mai inocente fiinte umane – copiii. Pina nu demult vocea societatii era unanima ca pedofilia este o abominatie, un lucru ingrozitor. Unanimitatea de voci insa incepe sa dea loc parerilor multiple. Pedofilii incep si ei sa iasa din locurile lor ascuse iar ideologii noii ideologii sexuale mondiale incep sa promoveze pedofilia ca o varianta normala a sexualitatii umane, benefica, spun ei, atit pentru adulti cit si pentru copii. In urma cu o luna am scris despre eforturile care se fac in cercurile academice americane si in interiorul lui American Psychological Association (APA) pentru “normalizarea” pedofieliei. Am relatat ca pe 16 august a fost organizat un simpozion in Baltimore, SUA, la care au participat cercatatori de la mai multe universitati proeminente. (http://www.lifesitenews.com/news/academic-conference-seeks-to-normalize-pedophilia/) Scopul conferintei a fost promovarea ”normalitatii pedofiliei”  si examinarea cailor prin care “minor-attracted persons” (adica “persoanele atrase de minori”) s-ar putea implica in revizuirea clasificarii actuale a pedofiliei de catre APA ca o maladie. Activistii, phihologii si academicienii americani care promoveaza pedofilia s-au grupat in asa numitul grup B4U-ACT. Membrii lui parvin din unele din cele mai prestigioase universitati americane, printre ele Harvard University, Johns Hopkins University, University of Illinois, si University of Louisville. Liderul miscarii, Howard Kline, afirma ca pedofilia e doar o varianta a sexualitatii umane, o forma de orientare sexuala care nu trebuie stigmatizata. “Nimeni nu isi alege, spune el, sa fie atras emotional sau sexual de copii sau adolescenti. Cauza este necunoscuta.” Ne confruntam, deci, cu eforturi reale si tot mai crescinde de “normalizare” a pedofiliei asa dupa cum a fost “normalizata” si homosexualitatea dupa zeci de ani de eforturi sustinute. 

 

 

Dar la noi, in spatiul romanesc, care e situatia privind pedofilia? Nu suntem nici noi izolati de trendurile internationale. Recent am dat peste un articol publicat pe 6 septembrie 2011 in Romanian Global News despre pedofilie si i-l redam si noi. Intitulat Traficanti de copii = ucigasi de ingeri, articolul e o ancheta realizata de Olga Ceaglei, de la Centrul de Investigatii Jurnalistice din Chisinau si Andrei Astefanesei, de la Ziarul de Iasi. El descrie activitatile pedofililor straini in Moldova si complicitatea romanilor in acest trafic murdar. Articolul este lung si va recomandam sa-l cititi in intregime aici:  http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/3052-traficantii-de-copii--ucigasii-de-ingeri.html Noi redam o varianta mai scurta. 

Traficantii de copii = Ucigasii de îngeri 

 

În luna martie a acestui an, Politia si Procuratura au anuntat ca au lichidat o retea de traficanti de copii si pedofili, capii gruparii fiind arestati. Sub pretextul ca organiza calatorii turistice prin R. Moldova, inclusiv prin regiunea transnistreana, si în Ucraina la Odesa, reteaua, de fapt, oferea baieti minori pentru relatii sexuale clientilor veniti din strainatate. La nici o luna de la arestari, am constatat ca reteaua continua sa activeze. "Afacerea" a fost preluata de una dintre fostele victime, care, pentru a reface legaturile cu clientii, a scazut preturile la serviciile prestate.  

Divizata în doua, reteaua activeaza nestingherita la Chisinau si Tiraspol. Un jurnalist din Chisinau si unul din Iasi au reusit sa închirieze, cu numai 55 de euro, un baiat de 15 ani, pentru o noapte. Discutiile pentru "închirierea baiatului" au fost filmate cu camera ascunsa. În lista clientilor straini: directori, functionari de stat. „Am un baiat. El poate chiar si acum sa vina. Are 15 ani. El a fost cu mine la clienti din Norvegia, Marea Britanie, Scotland si totul a fost normal. Acum e activ, asa. Frumusel baiat. Noi lucram de vreun an cu el", îsi descrie traficantul „marfa", într-o chinuita limba moldoveneasca. Înainte de a-mi aduce copilul însa, are grija sa se asigure ca toti banii vor ajunge în buzunarul lui. "Si înca un lucru. Când se plateste, tu îmi dai banii mie si eu îl platesc pe el. El nu trebuie sa vaza bani de la tine. Stii cum îi? Eu îl platesc pe el. Eu, nu tu!", ma avertizeaza ferm Misa, înainte de a-mi aduce baiatul.

Pe Misa l-am gasit pe www.mail.ru. Am facut un cont fictiv si l-am contactat din România spunându-i ca urmeaza sa vin în Republica Moldova. Negocierea pe internet a fost scurta: 40 de euro pentru Misa si 15 euro pentru baiatul pe care mi-l va aduce. Am stabilit ca pe 24 iunie îl voi suna din Chisinau si ne vom întâlni. 24 iunie 2011. Ora 19:30. La o terasa scumpa din centrul Chisinaului. Am ajuns cu 15 minute mai devreme, pentru a-mi aranja camera ascunsa. A ajuns apoi si Misa. Mi-a spus ca are pentru mine un baiat de 15 ani, Dima, si unul de 17 ani, Slava. "Tu mai bine cu Dima", ma sfatuieste Misa. "Eu vaz ca tu mai bine cu Dima". Ma asigura ca pe partea sa de retea nu au fost probleme si ca Politia nu i-a facut nimic. Dima încearca discret sa ma avertizeze despre "problemele" lui Misa cu oamenii legii, însa Misa intervine: "La mine nu sunt probleme. Au fost probleme cu un cetatean italian, Andrea Pasquini, care a fost cu copii de 11-14 ani. A fost la Serpeni si i-a zis primarului ca este sponsorul unei echipe de fotbal si selecteaza baieti din Moldova. Asa a adus doi baieti în Chisinau si Politia a aflat si l-a prins. El este acum arestat. Mai are doua afaceri cu copii în Italia".  

 

Părintele Dimitrie Bejan despre bucuriile spirituale cunoscute în lagărele ruseşti şi puşcăriile comuniste din România

- Cum vă rugati în cei peste 20 de ani de puscărie, dacă acceptati să ne spuneti această mare taină a inimii?

- Rugăciunea noastră în puscărie, ca si în viata de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-i spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simteai totdeauna că Dumnezeu aude si te ajută să suporti greutatea.

- Ati cunoscut oameni în închisoare care se rugau mult, cu lacrimi?

- Da. Doi tărani: Tudor Popescu de lângă Podu Iloaei, Iasi si Ion Moldoveanul de lângă Cluj. Le strălucea fata când se rugau. De ce? Se predau total rugăciunii si prin ea lui Dumnezeu.

- Ca preot militar pe frontul de Est, ce misiune ortodoxă mai deosebită ati făcut?

- Am botezat foarte multi rusi în urma frontului -sute de mii, începând de la Prut până la Stalingrad. într-o singură zi, într-un sat de cazaci, aproape de Kiev, am botezat peste 300 de rusi într-un iaz, fără mirungere, că nu aveam atunci la mine Sfântul si marele Mir.

- Cum spovedeati si împărtăseati soldatii si rănitii pe front?

- Rănitii, totdeauna individual; soldatii, o singură dată în masă; restul individual. În spatele frontului ofiterii si soldatii îsi spuneau cu multă încredere toate păcatele, căci se temeau de moarte, fiind la ora aceea în fata mortii. Când eram în spatele frontului, slujeam Sfânta Liturghie, căci eram dotati de Episcopia Militară cu Altar portabil, o măsută cu vasele de slujbă, antimis, vin, o pâine soldătească si cărti. Cântăreti erau destui. Eram foarte bine dotati pentru slujbe.

Pe front, când era liniste, le duceam soldatilor, chiar în transee, agheasmă si anaforă. Le primeau cu mare atentie si bucurie, căci erau la un pas de moarte. Era pregătirea lor să accepte moartea. Asta, de la general în jos.

În Crimeea l-am împărtăsit pe Regele Mihai si altădată pe Maresalul Antonescu. Si ei erau în buza tunului. Eu însumi am fost rănit la Vadul Nistrului, în dreptul Chisinăului si, având împărtăsania în buzunar, imediat m-am împărtăsit. Apoi am lesinat si m-am trezit la spital.

- Cum puteati săvârsi Sfânta Liturghie pe câmp, fiind stare de război?

- Numai când eram în rezervă, în spatele frontului, pe cât se putea în pădure sau la un loc cât mai ferit de aviatia inamică, căci altfel era prăpăd.

- Dar pe cei ucisi pe front îi puteati îngropa crestineste?

- Da. în gropi comune, dacă erau mai multi, punându-le o cruce la cap. în spatele frontului se afla o companie sanitară cu doctori si sanitari, care culegeau rănitii si mortii. Rănitii erau dusi la spitalul de campanie ori în tară, iar mortii erau înmormântati, fie pe câmp la răscruce de drumuri, fie în cimitirele satelor din apropiere, cu slujbele de rigoare. Uneori chiar cu fast militar, chiar cu discursuri pentru cei ce asistau la înmormântare.

- Cum pregăteati ostasii crestineste, înainte de a merge pe front?

- În spatele frontului în fiecare Duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă, cu predică si cu împărtire de anaforă si agheasmă si cu brosuri religioase date nouă de Episcopia Militară. Mai aproape de front făceam numai agheasmă si aceasta foarte prescurtată.

- Ce amintiri deosebite v-au rămas din marea închisoare militară de la Mănăstirea Oranki? Ce momente unice v-au rămas în memorie?

- Nu era închisoare militară, ci lagăr international de prizonieri, în acest lagăr situat în pădurile de pe Volga, nu departe de orasul Gorki, azi Nijni Novgorod, erau adunati în trei lagăre 10-15000 de ofiteri din toate natiile Europei, ba si din Japonia. Eram organizati în formatii militare pentru muncă si încartiruiti în clădiri si bordeie, în Oranki a fost o mănăstire de călugări, toti de vită nobilă, toti intelectuali, cu bibliotecă, tipografie si viată de obste. Tipăreau numai cărti de mare pret în serviciul Bisericii.

Sovieticii au desfiintat mănăstirea. Pe călugării si preotii adunati de la mai multe mănăstiri si schituri, în număr de 11000, în fruntea cărora era un episcop, i-au împuscat mortal prin anii 1919-1920, si i-au aruncat unii peste altii într-o văgăună din curtea mănăstirii, acoperindu-i cu pământ.

Când am venit noi, românii, la Oranki, făcând niste săpături necesare lagărului, am dat peste niste cadavre descărnate - ca-n Profetul Ezechiel. Un lung sant plin de moaste. Toti erau împuscati în cap, pentru că, la sfatul episcopului, n-au vrut să colaboreze cu ateii, în mijlocul lor stătea pe un scaun, neputrezit, un arhiereu ce purta la piept engolpion si icoana Maicii Domnului. Cu aprobarea conducerii lagărului i-am acoperit din nou cu pământ, stropindu-i cu agheasmă sfintită de mine.

Apoi, cu aprobarea comandantului lagărului de la Oranki, am scos moastele întregi ale sfântului episcop dintre miile de călugări martiri, le-am asezat într-un sicriu făcut de noi românii si l-am îngropat lâng-o fântână din incinta acelei mănăstiri, un izbuc; adică o fântână unde izbucneste apa în sus, după cum este de curată viata aceluia ce vine să scoată apă, unde sunt si astăzi. Am văzut atunci o mare minune, că trupul sfântului, s-a întins cu usurintă, ca si cum abia ar fi murit!

- Pot fi considerati sfinti acei călugări martirizati pentru Hristos? Dar ceilalti crestini ucisi în diferite feluri de atei, în timpul comunismului, pot fi socotiti sfinti si martiri?

- Da! Toti, în masă! Cum sunt Sfintii martiri, preoti si călugări, de la Oranki". Căci ei au preferat moartea, decât să cadă de la credintă. Si la noi, prin păduri si prin munti au fost împuscati preoti, iar numele lor au fost amintite prin diferite articole din ziare. Si acestia pot fi socotiti martiri nationali si martiri crestini.

De curând doi cercetători moscoviti, îndrumati de mine, au făcut scurte cercetări si au constatat adevărul spus de mine. Dar autoritătile actuale nu le-au permis mai mult, că mănăstirea Oranki este acum închisoare de femei.

Un călugăr de la această mănăstire, numit Teodot, devenit morar la o moară de apă în pădurile acelea, mi-a dat toate aceste informatii. Cercetătorii moscoviti mi-au spus că au stat si ei de vorbă cu acest călugăr si au confirmat spusele mele.

21 septembrie – Pomenirea Părintelui Dimitrie Bejan (1909 – 1995). "Se poate oare aşeza pe acelaşi piedestal moral şi de luptă eroică Apusul cu Răsăritul, cu Biserica martiră a Răsăritului? Niciodată! Vine vremea să se umple calendarele cu numele celor morţi pentru credinţa creştină"

În această luptă epocală, Ortodoxia a dus un război foarte greu, cu multi morti si răniti, dar a triumfat.

Oricine poate să vadă că Ortodoxia este de două ori martiră: sub turci, 500 de ani, iar sub comunisti, 70 de ani. însă a renăscut curată si luminoasă precum pasărea Phoenix din propria-i cenusă.

În istoria crestinismului au fost zece persecutii mari anticrestine. Sub ochii nostri si-a manifestat satana vrăjmăsia tot în Răsăritul Europei pentru a unsprezecea oară pe Altarul Mănăstirii Oranki, unde se află 11000 preoti si călugări ucisi prin împuscare de ateismul comunist rusesc, prin anul 1920. În mijlocul lor era un arhiereu care n-a intrat în putrefactie. Se poate oare aseza pe acelasi piedestal moral si de luptă eroică Apusul cu Răsăritul, cu Biserica martiră a Răsăritului? Niciodată!

Vine vremea să se umple calendarele cu numele celor morti pentru credinta crestină, în acest timp cele două Biserici ale Apusului, catolici si protestanti, n-au ridicat nici un deget în sprijinul celor închisi sau omorâti pentru credintă. Au trăit lumeste, îmbrăcati în vison si purpură, mâncând la mese bogate si, din când în când, jelindu-ne pe noi.

Bine ar fi fost dacă cei din Apus ar fi strigat tare în apărarea Ortodoxiei! Dar n-au făcut-o. S-au făcut că n-aud gemetele celor din închisori si a celor ce-au fost siliti să-si pună capul pe butuc. Au predicat tot timpul mila si dragostea, dar ei n-au întins nici o mână de ajutor celor flămânzi, celor zilnic bătuti, celor împuscati. Pe toti ne va judeca Bunul Dumnezeu după credintă si după faptă.

Noi toti să nu ne temem decât de judecata lui Dumnezeu. Căci El este Cel care ne va răsplăti fiecăruia la arătare. Căci lucrătorul trebuie să fie vrednic de plata Lui. Amin.

Asa să fie! Amin. Amin. Amin.

Sursa: Sfaturi Ortodoxe

Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc: „Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum”?

Interviu[1] realizat de Ieromonahul Justin şi Monahul Kirion

Părinte, se vehiculează nişte proorocii în legătură cu apropiatul sfârşit al lumii, sfinţia voastră ce spuneţi?

Eu spun una care e mai veche şi mai sigură: va fi sfârşitul lumii cândva! «Nu se mişcă, spune Mântuitorul, fir de păr fără voia Mea» şi degeaba ne zbatem noi făcând legătură cu nişte informaţii, poate chiar false. Deci să ne grăbim încet.

Cum vedeţi prigoana care va să vină, mai ales că suntem în pragul unei dictaturi biometrice şi electronice?

Prigoana a şi venit. Din momentul în care te-ai creştinat, trebuie să ştii că a început prigoana. Degeaba ne frământăm acum, dacă la momentul potrivit strigi: «aoleu, aoleu!» Să fim integri mereu, de la botez până la moarte! Noi una şi bună ştim: nu ne lepădăm! În problema asta mi-a plăcut răspunsul patriarhului Greciei: „Miroase a 666! N-a precizat data. Miroase a 666”. Pe urmă vin actele mai directe, până te prinde de tot. Şi dacă ştie că eşti împotrivă, te atacă mai greu, dar dacă vrei să mori, mori mai uşor. Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? M-au ţinut 14 ani în închisoare numai în Zarcă, la Aiud, în regim de exterminare. Greu, foarte greu. Să nu-ţi dea să mănânci ca să mori şi te şi dezbrăca, şi era iarnă când te băgau acolo, ca să mori de frig. În trei zile după socoteala lor,verificat mureai. Eu n-am murit. Mi-au dat cinci, mi-au dat şapte ani la izolare şi n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Şi nu mi-ar fi ruşine să mă tem acum? Nici vorbă să mă lepăd de Hristos! Şezând pe poziţia aceasta poate veni şi decapitarea. Ştiţi că e cea mai uşoară moarte, să-ţi taie capul.

În ideea aceasta a prigoanei, mulţi se gândesc cum să se pregătească, ce strategii să găsească…

Ne-am învăţat să consumăm timpul în loc să îl folosim. Haideţi să ne facem crucea cum trebuie, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne înmoaie inimile, să ia de pe faţa pământului răul. Nu să stăm şi să aşteptăm prigoana. Prigoana trebuie să ne găsească luptând. Dar trebuie să ştii când să acţionezi. Eram într-un moment din acesta, faţă în faţă cu duşmanul şi unul a băgat baioneta în mine la câţiva centimetri de burtă. Dar a scăpat baioneta din mână, iar eu am tras baioneta şi el a căzut în şanţ. Şi i-am zis: „Îţi dau puşca să nu te condamne că te-am dezarmat”. Dacă îl împuşcam acolo, ce câştigam? Mi-ar fi sunat ca un clopot în conştiinţă, că am omorât un om.

Altădată am scăpat o fetiţă de o ursoaică. Nu mi-a fost uşor. Ursoaica avea un pui cu ea. Fetiţa era mică şi tot către ursoaică trăgea. Pe ursoaică o puneam în situaţia strategică să pot să-i fur fetiţa care nu mai putea nici să vorbească. Nu spunea decât: „au buba, am buba!” Îmi sună în cap vorbele acelea că o fi zgâriat-o ursoaica pe undeva, dar eu n-aveam vreme să o controlez. O ţineam la subsioară şi am ieşit la luminiş şi apoi la şosea. Şi a venit un autocar. Am zis: salvarea mea. Dar n-a vrut să mă ia de teama ca fetiţa să nu facă pe ea în maşină şi să-i miroasă. M-am luptat cu fiarele în pădure şi cu oamenii, altă luptă… Asta era problema, că mirosea un copil? De ce trebuie să fim neatenţi cu tot ceea ce e în viaţă?

Sunt multe lucruri de spus, dar vă recomand o veselie interioară care ar putea să fie rugăciunea neîncetată, o dispoziţie interioară continuă. Nu velerim şi veler Doamne!

În zilele noastre nu mai vin să-ţi ia capul direct. Vin cu viclenie…

Nu e bine să provocăm noi prigoana înainte, şi nici să trâmbiţăm, pentru că duşmanul aude şi vede şi el poziţia noastră. Şi îi dăm elemente noi ca să ia măsuri noi. Nu e bine să te descoperi. Vreau să mă lovească duşmanul unde vreau eu, nu unde vrea el!

Eu am făcut armata. E o realitate pe care nu-mi pare rău că am trăit-o. Născut în 1914, în 1936 m-au luat militar. Eu făceam dreptate. Pe front, eram sergent pe lângă un maior, Artur Popescu care a murit. Şi cu mortul lângă mine am preluat comanda batalionului, ceea ce nu putea face decât un ofiţer. Dar în situaţia aceea, deşi eram un simplu soldat, am luat comanda şi am raportat generalului după ce am făcut un desen al poziţiei duşmanului şi al poziţiei mele. După ce s-au terminat toate, m-a chemat generalul şi mi-a zis aşa: „Primeşti să te fac general?” „Primesc.” „Şi ce-ai face?” „I-aş învăţa să moară, domnule general! Că dacă un soldat nu ştie să moară, e biruit dinainte de a intra în luptă”. Ei, dar nu… a fost doar un joc de prezenţă. Însă pentru viaţa mea un amănunt din acesta era foarte important. În sfârşit, mulţumesc lui Dumnezeu. Aşa cum sunt, slab, prost, nu mă interesează. Important e să fiu prezent. Nu să ştiu multe şi să am sufletul precupeţit. Acum vorbesc ca un om slab, nu anticipez. Dar nu pot să-mi închipui cum aş trăi fără Hristos.

 

Aţi fost în Mişcarea Legionară? 

Am fost şi nu îmi pare rău. Însă nu am suprapus Mişcarea Legionară peste învăţătura creştină. Ar fi o greşeală de moarte. Vrei să fii un legionar bun? Trebuie să fii un bun ostaş creştin, asemenea mucenicilor ostaşi din vechime. E ca în armată. Faci întâi armata la regulile armatei şi când eşti liber, te întorci de unde eşti. S-au făcut greşeli şi în Mişcarea Legionară pentru că se încuraja uciderea, dar eu nu cunosc ce a fost în spatele acestor crime şi nici comploturile din interior, despre care se vorbea. Erau legionari adevăraţi de mare valoare. Eu sunt prezent ca monah şi bucuros că am fost legionar înainte. Când m-am dus eu – un copil de 18 ani – la Casa Verde din Bucureştii Noi, m-am prezentat Căpitanului. Codreanu era o personalitate remarcabilă şi te cucerea pe loc, un adevărat erou. După ce am terminat, mi-a zis: „Treci la făcutul temeliei!” Alături de mine era un camarad foarte voinic, pe nume Zăpadă, rece şi milităros care m-a certat că n-am stat drepţi în faţa Căpitanului când am pus mâna pe lopată.  Eu, care eram milităros din fire, pentru că nu poţi să rezişti cu jumătăţi de măsură în viaţă – mi-am zis în sinea mea că n-am venit aici să fac armată şi i-am spus: „Am să-ţi dovedesc, camarade, că ştiu să stau şi drepţi, dar deocamdată sunt un copil şi nu ştiu cum trebuie să mă comport”. În sfârşit… Sunt fericit că mi-a ajutat Dumnezeu de m-am făcut călugăr. Nimic nu-i mai important decât a dărui viaţa lui Hristos. Călugăria este peste Mişcarea Legionară. Toate acestea sunt experienţe de viaţă, istorie personală. Îi mulţumesc lui Dumnezeu prin toate câte am trecut.

Continuare pe siteul revistei Atitudini

Adevarul (fost Scanteia), alaturi de Evenimentul zilei, in campania mediatica de tip bolsevic impotriva religiei in scoli. Promotorii vizibili sunt tinerii bezbojnici de la ASUR, insa in spatele lor se vad coarnele Noului Komintern, reprezentat de Institutul de Istoria Religiilor, infiintat de Plesu si Oisteanu/Rautu/Oigenstein

Afisul bezbojnicilor de la ASUR, aparut in Adevarul

Subiectul educaţiei religioase şi mai ales a felului în care se predă religia în şcolile din România stârneşte controverse aprinse. Mai ales când e vorba de principiul separarării statului de biserică.

Susţinerea de către stat a religiei şi a practicii religioase încalcă dreptul elevilor la libertate religioasă, spun cei care contestă predarea religiei în şcoli. Lipsa orelor de religie în şcoli conduce la ateism sau agnosticism şi provoacă o decădere a moravurilor şi chiar a performanţei şcolare, spun sustinăţorii educaţiei religioase. Un studiu realizat recent de Fundaţia Soros România arată că deşi 86% dintre români cred că religia trebuie predată în şcoală, doar jumătate mai susţin obligativitatea religiei în şcoli (în scădere faţă de 71% în 2006). În primăvara acestui an, Asociaţia Secular Umanistă a declanşat campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli”, îndreptată împotriva modului în care religia este predată în şcoli. Această campanie a provocat un răspuns al BOR. Spunesitu.ro vă oferă argumente pro şicontra oportunităţii predării religiei în şcoli.

Un prieten povesteşte pe Facebook, îngrozit, că într‑una din primele zile de şcoală, băiatul lui, elev în clasa a VII-a la o şcoală din Bucureşti, a fost ţinut împreună cu toţi colegii, în clasă, până când toţi copiii au reuşit să recite o rugăciune, aşa cum le cerea profesoara de religie.

O altă amică mă-ntreabă de ce sunt părinţii şi copiii obligaţi să asculte în prima zi de şcoală, ca parte a ceremoniilor de deschidere a anului, o interminabilă slujbă ortodoxă. Mai ales că, spune amica mea, Viorica, nimeni nu ascultă de fapt: copiii îşi povestesc întâmplările din vacanţă unii altora, profesorii vor să-şi primească florile, iar părinţii - să scape de emoţiile unei zile şi aşa destul de dificile.
Şi modul în care orele de Religie îşi fac locul în orarul copiilor ar putea fi motiv pentru interminabile dezbateri. De cele mai multe ori, acest curs, unicul prezent de la clasa I şi până la a XII-a alături de Română şi „Mate" (nici Istoria, nici Geografia, nici limbile străine nu beneficiază de un tratament similar), se găseşte în mijlocul zilei. Astfel, deşi teoretic facultativă, această materie devine obligatorie pentru că şcoala nu are cursuri alternative la care elevul s-ar putea înscrie, iar părintele nu poate merge la şcoală să-şi supravegheze copilul în ora rămasă liberă.
Nu ştiu ce să-i spun prietenului meu, decât să reclame situaţia la directoarea şcolii. Nu ştiu ce să-i răspund amicei mele, Viorica. Nu am soluţii pentru orele de îndoctrinare religioasă. Aparent, nici statul român nu are.

Sursa: Adevarul

Sf. Teofan Zăvorâtul: Îndeletnicirile casnice sau de serviciu nu te îndepărtează de Dumnezeu

Destul de mulţi oameni cred că, de vreme ce te ocupi cu îndeletniciri casnice sau probleme de serviciu, ai părăsit deja lucrurile duhovniceşti, bine-plăcute lui Dumnezeu. Gândind aşa, când capeţi dorinţa de a trăi într-un fel bine-plăcut lui Dumnezeu, sau începi să vorbeşti despre acest lucru, de obicei gândeşti că trebuie să fugi de societate, să-ţi părăseşti casa şi să mergi undeva în pustie sau în pădure. Situaţia nu este nici pe departe aşa. Problemele zilnice ale vieţii, de care depinde baza căminului şi a societăţii, sunt stabilite de către Dumnezeu şi, îndeplinindu-le, nu înseamnă o îndreptare spre lucrurile lumeşti, ci o continuare a problemelor dumnezeieşti.

Lucrează dumnezeieşte şi te vei apropia de El
Însuşindu-şi o asemenea părere greşită, fiecare acţionează ca şi cum nu s-ar putea gândi la Dumnezeu desfăşurându-şi activităţile lor zilnice şi având o viaţă socială. Trebuie să-ţi formezi convingerea că tot ceea ce faci în casă sau în afara ei, ca parte a problemelor tale zilnice, este şi duhovnicesc, şi bine-plăcut lui Dumnezeu. Sunt anumite porunci cu privire la acestea. Cum este posibil ca împlinirea acestor porunci să nu fie bine-plăcută lui Dumnezeu? Tu le faci neplăcute lui Dumnezeu, din cauza necredinţei tale, pentru că nu le împlineşti cu simţământul pe care Dumnezeu doreşte să-l ai când le împlineşti. Tu nu împlineşti poruncile lui Dumnezeu într-un fel dumnezeiesc. Astfel, ele sunt irosite în deşert, şi mintea se îndepărtează de la Dumnezeu.
Îndreaptă deci acest lucru, şi de acum încolo să începi să faci toate lucrurile ştiind că făptuindu-le în felul acesta împlineşti o poruncă, şi săvârşeşte-le aşa cum trebuie săvârşită o poruncă a lui Dumnezeu. Odată ce ai început să faci aşa, nimic nu-ţi poate întoarce gândurile de la Dumnezeu; dimpotrivă, totul le va aduce mai aproape de El. Toţi suntem slujitori ai lui Dumnezeu. El a stabilit pentru fiecare om un anumit loc şi o anumită ocupaţie şi se uită să vadă cum împlineşte fiecare dintre noi hotărârea Lui. El este pretutindeni. El are grijă şi de tine. Ţine minte asta şi fă fiecare lucru ca şi cum ţi-ar fi fost încredinţat direct de către Dumnezeu, indiferent despre ce este vorba.

Primeşte fiecare întâlnire ca de la Dumnezeu
Toate activităţile casei să le faci în felul acesta. Şi atunci când cineva îţi face o vizită sau tu mergi să vizitezi pe cineva, ţine minte câteva lucruri. Mai întâi, Dumnezeu a trimis această persoană la tine şi El se uită să vadă dacă o primeşti şi te porţi cu ea ca şi cu El Însuşi; în al doilea rând, Dumnezeu ţi-a dat o însărcinare în afara casei şi te urmăreşte să vadă dacă o vei făptui în felul în care vrea El.
Dacă te hotărăşti să faci aşa, atunci niciuna din treburile gospodăreşti sau activităţile din afara casei nu-ţi vor îndepărta gândurile de la Dumnezeu.

(Sf. Teofan Zăvorâtul - “Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 56 - septembrie 2011

Oficiosul Evenimentul zilei, flasneta ateilor din Romania. Mostra de articol bolsevic specific anilor '50. Ce vor ateii (inspirati de ASUR): istoria religiilor, in locul religiei. Intrebare pentru Flutur: numai Ponta-i satanist?

Elevul nu e obligat să urmeze religia, dar riscă mult dacă se retrage de la această oră. Supăraţi că profesorul le îndocrinează copiii, câţiva părinţi propun soluţia: ora de istoria religiilor.

"Nu putrezesc, miros foarte frumos şi fac minuni", sună ghicitoarea cu care profesorul de religie îşi stimulează elevul de clasa a III-a. Cei care răspund corect, adică "moaştele", vor primi probabil un zece.

Copiii, învăţaţi să se ferească de atei şi neoprotestanţi

Mai târziu, în clasa a IV-a, elevul va învăţa să se ferească de atei sau neoprotestanţi. Se porneşte de la prima dintre poruncile din Biblie: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezei în afară de Mine".

După care profesorul le explică elevilor: "Împotriva acestei porunci greşesc mai întâi ateii, adică cei care cred că nu există Dumnezeu, apoi cei care se închină la zei mincinoşi (la idoli); cei care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă; cei care iubesc altceva mai mult decât Dumnezeu".

Scene horror: dinţii de fier care ucid un sfânt

Dacă sunteţi dintre cei care consideră că povestirea "Puiul", de Ion Alexandru Brătescu-Voineşti, este prea dură pentru copilul dumneavoastră, iată ce învaţă el la ora de religie. Doar în cele mai dure jocuri pe calculator mai vezi aşa ceva. E prezentată scena uciderii Sfântului Mamant, care sfârşeste după ce criminalii "au înfipt în el o ţepuşă cu trei dinţi de fier".

Când păşeşte în clasa a VI-a, profesorul îl învaţă pe şcolar păcatele "strigătoare la cer", printre care se regăsesc crima, răpirea şi necinstirea aproapelui, dar şi "sodomia".

Anul următor, învăţăcelul este sfătuit să îşi facă "numai prieteni credincioşi". Asta învaţă copiii români la ora de religie. Părinţii care au decis să îşi retragă copiii de la ora de religie spun că este un exemplu clar de îndoctrinare religioasă în şcoli. Asta în condiţiile în care trăim într-un stat laic.

"Evenimentul Zilei" vă prezintă mai jos povestea unui tânăr licean ateu, înjosit în faţa colegilor de profesorul de religie. Este un caz grav, mai ales că profesorul încalcă cel puţin o lege: 489/2006, cea care garantează libertatea religioasă.

Au fost şi situaţii când părinţii au schimbat regula în ceea ce priveşte predarea religiei în şcoli. Se întâmpla în anul şcolar ’95-’96, la liceul "Caragiale" din Bucureşti, când ora de religie a fost înlocuită cu una de istoria religiilor. Însă pentru o singură clasă. "Fiul meu, ateu, a studiat cu plăcere istoria religiilor. Religia este o parte din istoria omenirii. I-a plăcut atât de mult încât a pus mâna pe Ghilgameş şi l-a citit", ne spune Igor, tatăl lui Andrei.

Biserica nu încurajează habotnicia

Biserica Ortodoxă Română (BOR) militează pentru studierea religiei în şcoli, însă nu încurajează habotnicia. De altfel, în mesajul transmis la începutul anului şcolar, Patriarhul Daniel declara: "Pe lângă orele de religie din învăţământul de stat, BOR face eforturi să-i educe pe copii în spiritul iubirii de Dumnezeu şi de oameni, prin promovarea rugăciunii, a prieteniei şi a întrajutorării, şi să prevină abandonul şcolar cauzat de sărăcie sau de absenţa părinţilor plecaţi la muncă în străinătate".

PROFESORUL DE RELIGIE CĂTRE ELEV:

"Eşti purtătorul celui mai mare păcat: ateismul! Mă voi ruga pentru tine"

George are 17 ani şi este elev în clasa a XI-a la un colegiu naţional din Piteşti. Este tot ce ne poate spune, îi este teamă să nu aibă de suferit în urma dezvăluirilor sale.

La sfârşitul anului şcolar trecut, băiatul a fost aspru criticat pentru că este ateu şi "îndrăzneşte" să participe la ora de religie.

CUVÂNTUL SFÂNTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL - DESPRE PĂCATUL DEZNĂDEJDII

Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mîntuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzînd că se apropie sfîrşitul. Sînt zilele smintelilor, şi este mare secetă de cuvîntul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mîntuire. Astăzi, mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire din cauza lipsei de povăţuitor, căci „a lipsit cel cuvios”, cum zice Psalmistul.

Mai dureros însă este că boala deznădejdii se strecoară şi în inima celor care au îmbrăcat „haina mîntuirii”, ba chiar şi la unii din clerici, îndoiala pentru mîntuirea sufletului se vede astăzi la mulţi creştini, şi nu numai la cei robiţi de patimi sau străini de Biserică, ci şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu rîvnă pentru adevărul sfînt. Ei văd stricăciunea dimprejurul lor, văd apoi lipsa cea mare de povăţuitori, uneori văd şi lipsa de credinţă la „cei din sfeşnic”, care trebuie să lumineze, şi pentru asta se împuţinează la suflet bieţii creştini şi unii se deznădăjduiesc. Cei care îmbrăţişează viaţa monahală sînt mai adăpostiţi de valurile lumeşti, dar şi ei văd lipsa de spor duhovnicesc, şi pentru asta îi cuprinde un fel de îndoială pentru mîntuire, slăbănogindu-se la suflet. Prin aceste rînduri, eu nu caut să judec nici să osîndesc pe cei ce au îndoială pentru mîntuirea lor, ci mă silesc să le pun la îndemînă un „tonic”, adică o doctorie întăritoare pentru suflet.

Îndreptarea noastră şi izbăvirea de osîndă am dobîndit-o prin jertfa cea de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, după cum n-au putut să scape de osîndă toţi aleşii lui Dumnezeu din Legea Veche, cu toate bunătăţile lor, tot aşa nici noi, cei de azi, nu putem să ne mîntuim prin faptele noastre, fără darul lui Dumnezeu. Întîi este sfîntul dar, şi pe urmă faptele noastre, care ajută la mîntuire. Aceasta o spun din cauză că sînt mulţi dintre creştini, şi mai ales dintre monahi, care se bazează mai mult pe faptele lor şi mai puţin preţuiesc darul lui Dumnezeu. Cînd unii ca aceştia pătimesc vreo alunecare în patimi, sau cînd slăbesc cu trupul şi nu mai pot împlini faptele cele bune sau nevoinţele lor obişnuite, atunci se deznădăjduiesc de mîntuire. Căci nădejdea lor era la nevoinţele şi la bunătăţile lor, iar nu la mila lui Dumnezeu. Pentru ei, cînd s-a terminat voinicia trupului sau cînd au suferit vreo alunecare în păcate mari, atunci s-a terminat şi cu mîntuirea, după socoteala lor. Fraţilor şi surorilor, care vă îndoiţi de mîntuire, să vă întipăriţi bine în minte că: de-ar face omul toate bunătăţile şi chiar de s-ar da şi la moarte pentru apărarea dreptăţii, însă fără darul cel sfînt al Domnului nu este mîntuire. „A Domului este mîntuirea, şi peste poporul Său - binecuvîntarea Sa”, cum zice Proorocul David în Psalmi. Şi iarăşi: de-ar săvîrşi cineva toate răutăţile din lume, însă dacă nu-şi pierde nădejdea în Dumnezeu şi dacă aleargă la pocăinţă, tot se mîntuieşte. „Deşartă este mîntuirea omului”, zice Psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică, fără ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite păcate şi se răneşte de ele. Deci noi singuri, oricîte bunătăţi şi oricîte nevoinţe am face, nu sîntem în stare să ne vindecăm şi să dobîndim nevinovăţia. Darul lui Dumnezeu împlineşte toate lipsurile noastre şi ne vin­decă spre mîntuire. Nimeni dintre drept credincioşii creştini să nu se împuţineze la suflet încît să zică sau să cugete că nu mai este mîntuire pentru el. Împuţinarea aceasta a sufletului şi îndoiala pentru mîntuire vine de la vrăjmaş. Şarpele care a îndemnat odinioară pe strămoşi să mănînce din rodul oprit, căci nu vor muri niciodată, acum şi-a schimbat glasul şi le şopteşte la mulţi, zicînd: „Zadarnic mîncaţi pîinea vieţii”, căci „nu mai este mîntuire pentru voi!” Auziţi ce glas înşelător răsună astăzi? Sfîntul Prooroc David pricepea glasul acesta, pentru aceasta zice la Psalmul 3, 2: Mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui! Dar el se întărea cu nădejdea în Dumnezeu, zicînd: Pentru ce eşti mîhnit, suflete al meu, şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, mîntuirea feţei mele şi Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7). Şi Proorocul rosteşte aceste cuvinte de mai multe ori, arătînd cu asta primejdia care vine din deznădejde. Citiţi cu băgare de seamă la Psaltire şi veţi vedea cît de întărit este împăratul David cu nădejdea mîntuirii. El nu era nici botezat şi nici bucuria învierii Domnului n-a cunoscut-o arătat, ci numai în chip tainic, dar nădejdea mîntuirii răsună în toţi psalmii lui. Afară de asta, nici el n-a fost scutit de rănile păcatului, ba încă a pătimit cele mai grele răni, din prea-curvie şi din ucidere. Dar nădejdea lui nu s-a împuţinat şi pentru aceasta s-a mîntuit şi s-a sfinţit. Socotiţi apoi că tîlharul cel credincios era în gura morţii cu sufletul împovărat de rele, dar nădejdea lui a rămas neclintită pînă la urmă. Căci, de n-ar fi avut nădejde, atunci n-ar fi îndrăznit să zică: „Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru Împărăţia Ta!” Cît de dureros este cînd vezi că mulţi din cei ce s-au îmbrăcat întru Hristos prin Taina Sfîntului Botez şi se împărtăşesc cu Pîinea Vieţii, adică cu Trupul Domnului, cu alte cuvinte, cînd vezi pe cei chemaţi să moştenească Împărăţia Cerurilor că se deznădăjduiesc de mîntuire! Mare durere pentru Sfînta Biserică, maica noastră duhovnicească, care se sileşte ca pe toţi să ne mîntuiască!

Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepădarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre, căci prin ele am supărat pe bunul Dumnezeu, dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mîntuire. Obiceiul vrăşmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe Însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de la tine şi nu te mai socoteşti între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii, cum spune la Sfînta Evanghelie, şi nu vei rămîne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gîndurile cele otrăvite, cum striga şi Sfîntul Prooroc David, zicînd: „Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu. de cine mă voi teme?”, şi apoi zi: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperămîntul meu este Duhul Sfînt!” [...]

Bibliografie: Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2004

Ultimul mesaj al legionarilor catre Maresalul Ion Antonescu, inainte de executarea acestuia

Am spus intr-un capitol anterior ca in tot timpul razboiului, facand abstractie de intreg cortegiul de suferinte, nedreptati, samavolnicii si crime pricinuite lor de dictatura antonesciana, iertandu-le pe toate, straduindu-se sa uite, legionarii s-au aflat permanent in spatele maresalului, printre primele randuri in marea inclestare impotriva bolsevismului. Li s-au parut suferintele lor proprii prea mici in comparatie cu imensele calvaruri ce se pregateau neamului romanesc prin politica mioapa a unei aliante cu bolsevicii. Mai mult ca oricand, acum in ultimele ceasuri ale vietii, maresalul avea nevoie sa nu se mai simta singur, sa stie ca milioane de romani constienti sunt alaturi de el, acum cand interesele neamului trebuiau puse mai presus de toate celelalte interese.
La 31 mai 1946 legionarii de la „Reduit” (aici erau incarcerati, in doua camere cu geamurile in dreptul capelei din curte) au fost primii care au aflat de respingerea cererilor de gratiere ale condamnatilor de la celula zero. Au mai aflat ca dupa-masa, la dorinta maresalului, avea sa aiba loc la capela inchisorii o mica slujba religioasa de impartasanie a condamnatilor la moarte; inca nu disparuse acest obicei, aceasta practica religioasa crestina, mostenita de la burghezimea in agonie.
Atunci unul dintre conducatorii grupului se gandi la o operatie prin care Ion Antonescu sa ia cunostinta de ultima pozitie a legionarilor fata de el, acum ca osandit la pedeapsa capitala, pentru politica sa antisovietica. In cuvintele cronicarilor marxisti urma sa fie un act, ultimul, de fidelitate legionara pentru ceea ce a insemnat in politica, in lupta anticomunista a Romaniei maresalul Ion Antonescu. Operatia se concretizeaza: maresalul va primi din partea legionarilor un mesaj de imbarbatare. Fostul prim-gardian Sabau va spune si cum: legionarii au scris mesajul, l-au pasat preotului inchisorii (care era legionar), cu consemnul de a face sa ajunga in mana maresalului. Duhovnicul s-a conformat. A impaturit biletelul, reducandu-l la dimensiuni mici si, in timpul impartasaniei, cand i-a dat maresalului sa sarute Sfanta Evanghelie, i l-a strecurat in mana. Maresalul fiind atentionat prin semne discrete, a primit biletelul si, dupa ceremonia din capela, la citit in celula. Potrivit spuselor lui Sabau si a altor fosti gardieni, mesajul legionar n-a fost gasit in bagajele maresalului dupa executie. Nu-i exclus sa-l fi avut la el undeva la inima, ca talisman.
Mai tarziu, in inchisorile staliniste, impreuna cu dr. Ilie Niculescu (acesta facuse parte din conducerea Miscarii ca sef al Corpului legionar „Razleti” si fusese unul din coautorii mesajului scris la Jilava in ziua de 31 mai 1946) am reusit sa-l reconstituim, desigur cu aproximatia de rigoare. Iata textul mesajului dupa o nota pe care am scris-o imediat dupa eliberarea de la Aiud in vara anulu i1954:

"Domnule maresal Ion Antonescu,
In numele legionarilor din inchisori, al legionarilor si simpatizantilor din tara ne permitem a va scrie aceste randuri. Consideram mesajul nostru un act de admiratie si de imbarbatare din partea tuturor romanilor de buna credinta, constienti ca patria noastra se gaseste azi la cota cea mai periculoasa a existentei sale.
Nu punem acum in discutie cum si de ce am ajuns aici. Istoria cea dreapta a Romaniei de maine va avea grija sa explice in mod obiectiv, fara pasiuni ideologice si falsuri grosolane, cauza dezastrului politic in care am fost aruncati ca natiune. In momentul de fata gandul nostru, de pe pozitia lealitatii dintotdeauna, este la d-voastra... Suntem alaturi de viteazul general Ion Antonescu in aceste clipe de mare cumpana si vrem sa stiti ca am fost mereu in spatele conducatorului statului aflat in lupta impotriva barbariei comuniste.
Maine, pe Valea Piersicilor, acolo unde Capitanul nostru e inca prezent cu spiritul, la capataiul veacului frant sub povara unui destin potrivnic, in secunda ultimului foc vom striga impreuna cu d-voastra: Traiasca Romania noastra, a romanilor, in credinta stramoseasca!..."
(...)
Dupa citirea mesajului a urmat o tacere apasatoare. S-a spus ca maresalul ar fi plans. Apoi Sabau l-a auzit pe Ion Antonescu spunand cam asa: „Iata, domnilor, realitatea ... Oamenii acestia sunt aici condamnati de tribunalele noastre. I-am prigonit ... i-am defaimat si i-am ucis. Am fost necrutatori si am cerut si altora sa fie ... Si acum, iata-i, cand cand cei cu care i-am defaimat si ucis sunt la ospatul tradarii maresalului sau langa mine, se vaita ca nemernicii, acesti copii curajosi, cinstiti, demni, care dupa cate stim cu totii niciodata nu s-au temut de moarte, imi declara ca sunt alaturi de mine in aceste momente de cumpana ... Acum ii cred, mereu au fost incolonati in spatele meu, sunt singurii in stare sa puna interesele neamului mai presus de orice interes personal... Mi-e rusine, domnilor, ca nu am putut, n-am vrut sa-i cunosc pana acum cu adevarat ... Da, mi-e rusine...”
S-a spus ca in dupa-amiaza aceea de 1 iunie 1946, maresalul Antonescu nu a mai scos un cuvant. Mut, abia stapanindu-se sa nu izbucneasca intr-un puhoi de plans, s-a asezat in fata ferestrei (celula condamnatilor la moarte, la fel ca toate celelalte celule din sectii, avea fereastra mare care da in curtea inchisorii) si s-a lasat purtat de ganduri privind in gol.

Fragment din lucrarea „Generalul Antonescu in camasa verde legionara” de Vasile Blanaru-Flamura