Persoanele: Sf. Arhanghel Gavriil
Maica Domnului
Arhiereul Zaharia
Preotul Ţodoc
Bătrânul Iosif
O bătrânică a templului
Prolog:
Sunt Gavriil, mesagerul
Pe care-l trimite
Cerul
Jos, în Lumea
pământească
Oamenilor să
vestească
Sfaturile ce îi place
Sfintei Treimi a le
face.
Iată că noi toţi
privim
Cu sârg spre
Ierusalim
Acolo în Templul mare
Creşte-o prea aleasă
Floare
Sfântă şi nevinovată
Şi cu totul nepătată.
E Fiica lui Ioachim
Despre Care bine ştim
Că-I aleasă din vecie
Maică lui Hristos
să-I fie.
S-a născut printr-o
minune
Şi solia vestei bune
Mie-mi fu
încredinţată
De Treimea închinată.
Când apoi ai Ei
părinţi
Dup-a lor făgăduinţi
Au adus-O-n Templul
sfânt
Cum nu-i altul pe
Pământ
În sfinţenie să
crească
Şi Domnului să-I
slujească.
Mi-a fost
mie-ncredinţată
Fecioara nevinovată,
I-am dus Pâine
îngerească
Însoţind-O să
citească
Şi până astăzi I-am
fost
Paznic bun şi cu mult
rost.
Vremea a trecut în
zbor
Şi am aşteptat cu dor
Ca Fecioara-n ani să
crească
Menirea să
şi-o-mplinească
Pe Cuvântul Sfânt
să-L nască.
După legea curăţiei
Nu-I îngăduit Mariei
În Templu să mai
trăiască:
Trebuie să-l
părăsească.
Însă unde se va duce?
Încotro o s-o apuce?
Căci părinţii I-au
murit;
Cât despre căsătorit
Nu vrea să se
înjosească
Unui om să îi
slujească,
După ce a fost aleasă
Să stea într-a
Domnului casă.
Însă dacă zămisleşte
Pe Iisus,
dumnezeieşte
Şi a lumii gură rea
Ar porni ocări spre
Ea
Ar omorî-O norodul.
Să vedeţi acum şi
modul
În care Domnul cel
Sfânt
Rânduieşte pe Pământ
Ca Fecioara să Îşi
ţie
Prea cinstita
feciorie
Şi să nască ne-ntinat
Pe Cuvântul întrupat.
ACTUL
I
Interiorul curţii templului.
Decorul: o strană înaltă şi un scaun
obişnuit.
Arhiereul Zaharia stă gânditor în strană. Din
când în când îşi mângâie barba.
Scena I-a
Intră Ţodoc.
Ţodoc:
Pacea
Domnului să fie,
Peste
tine Zaharie!
Zaharia:
Bine ai venit Ţodoc,
Te-am chemat la sfat,
Ia loc!
Ţodoc, se aşează:
Ce problemă-i pe tapet?
Zaharia:
Maria din Nazareth.
Bine ştii că Domnul Sfânt
Ne-a trimis în vis cuvânt
S-O încredinţez spre pază
Unui om cu mintea trează,
Unui bătrân cuvios
Potolit şi credincios
Care nu bărbat să-I fie
Ci paznic în feciorie.
Toate semnele arată
Că-i vremea apropiată
Ca Mesia să se nască
Pe noi să ne mântuiască.
Ţodoc:
Şi tu crezi cum că Maria
Îl va naşte pe Mesia?
Zaharia:
Ştiu şi eu? Asta se poate!
Fiindcă Dânsa e în toate
Sfântă şi nevinovată
Şi cu inima curată.
Sufletul Îi este plin
De miresme, ca un crin!
Ţodoc:
Oare tu acum ce crezi,
Cui ai s-O încredinţezi?
Zaharia:
Lui Iosif, un biet lemnar,
I-a dat Domnul acest har
Pe Fecioara s-O păzească
Şi cu dor s-O îngrijească.
Ţodoc:
Voia Domnului să fie
Împlinită în vecie!
Zaharia:
Te-am chemat ca mărturie
Să fii faţă când Fecioara
Îi va fi încredinţată
Lui Iosif, ca unui tată.
Scena a II-a
Intră Fecioara însoţită de o
bătrână care o ţine de mână. Bătrâna face o plecăciune în faţa arhiereului:
Bătrâna:
Prea cinstite
Arhiereu,
Am venit acum
şi eu
Martoră să-I
fiu Mariei
În privinţa curăţiei
Azi, când noi O dăm în pază
Lui Iosif, un om de vază.
Fecioara:
Astăzi când Eu părăsesc
Lăcaşul dumnezeiesc
Unde am fost preafericită
Şi de orice griji scutită,
Îţi aduc mulţumiri ţie
Prea cinstite Zaharie!
Căci Mi-ai fost ca un părinte
În lăcaşurile sfinte,
Şi acuma la plecare
Tu, cu osârdie mare
Mă încredinţezi pe Mine
Unui bătrân, om de bine
Ca să pot să Mă păzesc
De orişice gând lumesc,
Şi curată Să rămân
Lângă un bărbat bătrân.
Scena a III-a
Intră Iosif.
Zaharia, ridicându-se
în picioare:
Iosife, precum şi ştii
Te-am chemat aici să vii
Să-ţi încredinţăm “comoara”
Care-I Maria Fecioara.
E frumoasă şi cuminte
Şi-a crescut în cele sfinte
Şi doreşte ne-ntinată
Să rămână viaţa toată.
Iosif:
Prea cinstite Arhiereu
Mă bucur că Dumnezeu
M-a ales tocmai pe mine
Să slujesc voii divine.
(O ia pe Maria de mână).
Iosif:
Fecioară, nu-Ţi fie teamă
Îţi voi fi de bună seamă
Paznic bun al curăţiei
Sub forma căsătoriei.
Şi venind în casa mea
Mai departe vei putea
Rânduiala să-Ţi păzeşti
Şi Domnului să-I slujeşti.
Maria:
Facă Cerul ce va vrea
Şi cu Mine roaba Sa!
Iată, Eu acum primesc
Cu tine să Mă-nsoţesc,
Însă nu spre desfătare
Ci spre multă înfrânare.
Zaharia: (le uneşte mâinile)
Acum sunteţi logodiţi
Şi curaţi să vă păziţi
Dar în ochii lumii rele,
Ce se ţine cu bârfele
Să păreţi cu adevărat
O femeie şi-un bărbat
Precum celor mulţi le place.
Şi acum plecaţi în pace!
Iosif:
Rămâneţi şi voi cu bine
Şi s-aveţi zile senine!
Tabloul final al
acestei scene: Iosif şi Prea Sfânta Fecioară, încadraţi de Ţodoc şi de bătrână,
în faţa Arhiereului.
ACTUL
II
În casa lui Iosif.
La început, Fecioara stă şi lucrează cu mâna
(de preferinţă răsuceşte sau deapănă cu vârtelniţa).
Intră Iosif.
Scena I-a
Iosif:
Marie, mă duc în sat
Să-mi caut lemn mai uscat;
Am, da-i verde şi nu pot
Mai nimic din el să scot.
(Îşi ia pălăria şi
toiagul).
Eu mă duc, te las cu bine!
Maria:
Pacea Domnului cu tine!
Iosif iese.
Scena a II-a
Maria (singură, lucrând) :
Când eram în templul sfânt
Am citit Eu un cuvânt
La Isaia - prooroc
Unde zice într-un loc:
“Că o Fecioară va naşte,
Şi bărbat nu va cunoaşte”.
(Tace o clipă).
Doamne, cât
aş mai dori
Să O pot
măcar sluji:
Să-I spăl
sfintele picioare,
Să-I fac eu
şi de mâncare,
Sau măcar să
văd o dată
Faţa Ei cea
luminată!
(Intră
Arhanghelul Gavriil, dar Ea nu-l vede).
Maria:
Doamne,
lumea-i cufundată
Într-o
beznă întunecată
Slujind
idolilor morţi,
Ea nu are defel sorţi
Ca să fie mântuită
Şi în Har iarăşi primită.
(Lasă lucrul şi îngenunchează).
Maria:
Doamne, Eu Te rog cu dor
Trimite Mântuitor
Ca lumea să nu mai piară
Şi să aibă viaţă iară!
Adam şi Eva să iasă
Dintr-a morţii neagră casă,
Raiul iar să se deschidă
Soarele să ne surâdă!
(Arhanghelul vine în
faţa Ei şi-I face o plecăciune adâncă).
Scena a III-a
Gavriil:
Bucură-Te Fericită,
Cu mari
Haruri dăruită,
Îţi aduc o
Sfântă Veste
Că Domnul cu
Tine Este!
Maria:
Asta
oare ce să fie?
Vreo
ispitire, vai Mie!
Ştiu
că şi diavolul poate
Să
ia chipuri luminate.
Gavriil:
Nu
Te teme, o, Marie!
Veste
bună Ţi-aduc Ţie
Că
vei zămisli curat
Şi
vei naşte ne-ntinat.
Maria:
Asta
cum are să fie?
Eu
trăiesc în curăţie,
Trupul
Mi-e neîntinat
Şi
nici nu ştiu de bărbat!
Gavriil:
A
Duhului Sfânt venire
Şi
a Tatălui umbrire
Îţi
vor da Fecioară, Ţie
Să
naşti Fiu în curăţie!
De aceea Fiul Tău
Va
fi Om şi Dumnezeu.
Tatăl
Îi va dărui
Peste
Lume a domni
Şi
a Lui Împărăţie
Va
dăinui în Vecie!
Maria
(Îşi pleacă capul):
Roaba
Domnului Eu sunt
Fie
după al tău Cuvânt!
Gavriil
iese.
ACTUL
III
Scena I-a
Iosif stă gânditor pe
o buturugă. Intră preotul Ţodoc.
Ţodoc:
De ce oare m-ai chemat
Prea alesule bărbat?
Iosif:
Ah, e greu de lămurit,
Însă iată ce-am păţit:
Că acea Fecioară care
Mi s-a dat cu-ncredinţare
S-O păzesc nevinovată
Mi s-a dovedit pătată.
Ţodoc:
Asta nu poate să fie
Decât doar ispită vie!
Nu văd cine-ar fi pătat-O
Dacă tu ai respectat-O.
Iosif:
Ea a fost trei luni plecată
Şi poate pe drum odată…
Am întrebat-O mereu
Dar Ea oftează din greu
Şi nu spune un cuvânt
Tare nelămurit sunt!
Ţodoc:
Ei lasă, poate să-ţi fie
Spre nespusă bucurie!
Iosif:
Însă eu ce să mă fac?
Gura lumii cum s-o-mpac?
Ţodoc:
Ce să fac? Nu pot să-ţi spun
Acum, nici un cuvânt bun.
Deci mă duc acum acasă.
Ţodoc iese însoţit de
Iosif până în prag.
Scena a II-a
Iosif:
Vai, ce faptă ruşinoasă!
(Îşi
frânge mâinile).
Cel mai bun lucru ar fi
Să ne putem despărţi.
Însă Dânsa nu mai are
Nici cămin, nici loc în care
Frumosu-I Cap să şi-L plece
Când va fi de-aici să plece.
(Stă gânditor)…
Iosif, cu hotărâre:
Am s-O las şi voi pleca
Departe din casa mea.
Ca bărbat mi-e mai uşor
Să mă-nstrăinez de zor.
Pauză…
Apare Arhanghelul,
Iosif îngenunche.
Scena a III-a
Gavriil:
Nu, Iosife, n-ai să pleci
Căci s-a hotărât din veci
Că logodnica-ţi curată
Va fi binecuvântată,
Căci Ea a zămislit neîntinată
Pe al Tatălui Cuvânt
De la Duhul cel Prea Sfânt!
Deci, să nu te temi, să stai
Şi un adăpost să-I dai
Căci Ea este cu temei
Cea mai Sfântă între femei!
Gavriil pleacă.
Scena a IV-a
Intră Maria şi văzând bucuria din ochii lui
Iosif, îngenunchează lângă el.
Iosif:
O, cât sunt de fericit
Că am fost învrednicit
Marie să Te păzesc,
Tu, Lăcaş dumnezeiesc,
Nici nu ştiu în ce cuvinte
Darurile cele sfinte
Le voi proslăvi de-ajuns
Fiul Domnului Cel Uns
Este
aici, între noi
Unindu-ne pe – amândoi.
Tu, ce eşti Comoară mare
Şi nu ai asemănare,
Fii în veci blagoslovită
Căci cu mine logodită,
Vei putea Tu mai târziu
Să porţi în braţe
Pe al Domnului Fiu!
SFÂRŞIT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu