Mircea Platon: Criza economică şi criza de identitate. Mai multă atenţie la identitatea românilor decât la postidentitatea eurocraţilor.

Criza economica prin care trece Romania e rezultatul unei crize de identitate nationala. Dupa douazeci de ani de “tranzitie”, romanii nu mai stiu cine sunt. Si nu mai stiu cine sunt pentru ca nu li s-a dat voie sa afle cine sunt. Mai mult, au fost indemnati sa uite ai chiar antrenati sa uite, prin manuale de istorie “demitizate” corespunzator standardelor istoriografice de aiurea. Criza de identitate colectiva a dus la o criza de participare politica: romanii nu se mai duc la vot si nu se mai implica in viata publica. Criza de participare politica duce la o criza de reprezentare: clasa politica nu ne mai reprezinta.

Mai mult, clasa politica nu are nici cea mai vaga idee pe cine ar trebui sa reprezinte. Orice proiect de dezvoltare a unei tari ar trebui sa tina cont de potentialul acelei tari: adica de identitatea ei. Nu poti guverna ceea ce nu cunosti. Si nu poti cunoaste ceea ce esti programat sa ignori sau sa pustiesti. Nu poti cunoaste decat ceea ce iubesti, fie ca e vorba de un om, de un popor sau de o meserie.

Dar nu avem voie sa fim nationalisti. Nationalismul e rau, e echivalent cu sovinismul, xenofobia, rasismul, obscurantismul, violenta tribala, falocratia, primitivismul neolitic, autarhia si purificarea etnica. Nationalismul e si comunist si fascist. Pe rand sau in acelasi timp. Cel putin asa ne-au invatat expertii, cei care au pretentia sa scrie istoria pe care am facut-o sau am indurat-o noi. Conform acestor experti, singurul lucru pe care, ca natie, il putem face e sa ne pierdem identitatea in Nirvana capitalismului globalizant. Sa ne contopim cu Piata globala care ne purifica de dorinte pentru ca ni le implineste pe toate. Lepadandu-ne de identitate, scapam si de responsabilitati. Asteptam doar sa se pogoare asupra noastra harul “transelor” al feluritelor finantari care tin tara in stare vegetativa si pe “noi si-ai nosti” la putere. In viata buna.

Perpetuarea acestei simbioze parazitare e dependenta de delegitimarea oricarui discurs opozitional si de starpirea oricarei rezistente. Nu doar rezistenta activa e combatuta, ci si rezistenta pasiva, cum ar fi absenteismul electoral. Prezenta slaba a romanilor la alegerile europarlamentare nu i-a facut pe arendasii noatri politici si pe vatafii lor intelectuali sa isi puna intrebari asupra modului lor de a ne reprezenta, ci i-a determinat sa cheme la instituirea votului obligatoriu. Dupa "munca patriotica" a comunistilor, nu stim inca daca nu vom avea si "votul patriotic" al neoliberalilor. Nimeni nu si-a pus intrebarea daca nu cumva slaba prezenta la vot nu decurge din faptul ca s-a lucrat decenii la rand la slabirea identitatii noastre nationale. Subiectul e tabu. Cel putin in Romania. Dar se vorbeste deschis despre el in tari mai libere.

“Democratia afirma valoarea libertatii; identitatea iti da motivul pentru care vrei sa fii liber” scrie Natan Sharansky (cu Shira Wolosky Weiss) in cartea In apararea identitatii (Defending Identity, New York, Public Affairs, 2008). Nascut in Ucraina, fizician, detinut politic care a petrecut mai bine de zece ani in inchisorile sovietice, medaliat de Ronald Reagan, ministru in patru guverne ale Israelului si presedinte al Insitutului Adelson pentru Studii Strategice din Ierusalim, Natan Sharansky marturiseste ca, in inchisoare, singurii care au rezistat spalarii pe creier si care nu au tradat au fost cei cu o identitate religioasa sau nationala puternica, precum nationalistii baltici, greco-catolicii ucrainieni, penticostalii sau cel mai bun prieten din Gulag al lui Sharansky, rusul ortodox Volodea Porea, care a facut greva foamei, ca si Sharansky, pentru ca i s-a confiscat Biblia. “Cei care si-au pastrat un simt al valorii istoriei, al traditiei, al comunitatii, acestia s-au dovedit a fi principalul obstacol in calea raului sovietic”, noteaza Sharansky.

Bazat pe experientele sale din inchisoare si pe viata sa politica ulterioara eliberarii, Sharansky avertizeaza ca democratia fara identitate nationala e menita pieirii si ca cele mai periculoase miscari indreptate impotriva identitatii nationale, si deci ai impotriva unei democratii viguroase, sunt marxismul si postnationalismul sau politica “post-identitatii”, al carei principal promotor e Uniunea Europeana. Pentru ambele miscari, principalul inamic e societatea inradacinata, traditionala, si mai ales taranimea. Si marxismul si postnationalismul instrumentalizeaza identitatea si umbla cu standarde duble. Astfel, pentru marxisti nationalismul anticolonialist e bun, dar nationalismul antimarxist e rau. Pentru postidentitari, nationalismul cultural-istoric e rau, dar nationalismul civic e bun.

Combatandu-i pe Eric Hobsbawm ai pe alti sustinatori ai nationalismului civic-luminat, Sharansky afirma ca acest "nationalism bun” nu e decat o forma de “cosmopolitism rasadit/inradacinat” (“rooted cosmopolitanism”) si ca, in esenta, toate aceste forme de nationalism civic, luminat, progresist se reduc la un singur lucru: “Nationalistul bun e cel care e gata sa renunte oricand la identitatea sa nationala, cel pentru care identitatea nationala e lipsita de importanta. Imi aduce aminte de Stalin, pentru care cultura trebuia sa fie ‘nationala in forma si socialista in continut’.”

Democratia nu ar trebui sa mearga impotriva identitatii, ci in sensul ei pentru ca, dupa cum spune Sharansky, “libertatea are si ea o istorie”. Nu ne trebuie mai putin nationalism, ci mai multa democratie: mai multa atentie la identitatea romanilor decat la postidentitatea eurocratilor. Nu putem mentine pacea sociala combatand nationalismul, ci intarind viata democratica.

In cazul Romaniei, acest lucru ar insemna sa luptam pentru un stat cu adevarat reprezentativ. Solutia problemelor economice si sociale ale Romaniei nu e in trocul identitate contra bani, istorie contra finantari si suflete contra burse, troc pe care il practica elitele noastre actuale. Solutia problemelor economice si sociale ale Romaniei e in redescoperirea identitatii noastre si in reprezentarea ei politica. Unii dintre noi cred ca, afland adevarul, ne vom putea recapata tara. Altii cred ca trebuie sa ne recapatam tara ca sa aflam adevarul. Cred ca prima solutia e de preferat. Pacat ca elitele noastre, care confunda puterea cu adevarul, nu inteleg acest lucru.

Sursa:

ZiuaVeche

Dan Puric despre naţionalismul de bună-credinţă, naţionalismul comunist şi legionarism. Fără comentarii!

Cu-asta s-a ocupat ideologia comunistă: cu ocultarea istoriei, a memoriei şi cu imaginea. O imagine care de multe ori a confiscat un naţionalism de bună-credinţă şi s-a transformat într-un naţionalism comunist uşor isteric, uşor ţâfnos, legionar, un fel de buric al pământului, pe care românul nu-l credita pentru că românul are o armonie, are un echilibru, are un ritm, are un rost, el nu e propagandist.

(fragment din conferinţa susţinută de Dan Puric luni, 15 februarie 2010, la Braşov)

file audio Dan Puric:

ORDINEA DEZORDINII. IMAGINEA APOCALIPTICA A LUMII

Chiar ma gandeam zilele astea sa recitesc "Noi" de Evgheni Zamiatin. Cartea aceea a fost un imbold de a-mi deschide ochii spre lumea din jur. Daca un om poate prevedea inca din 1920 toate viitoarele atrocitati ale sitemului comunist abia instaurat si daca omul ala are puterea sa ii spuna lui Stalin ca vrea sa plece intrucat mediul din Rusia nu-l lasa sa se dezvolte: „Creaţia nu este posibila intr-o atmosfera de persecuţie sistematica”, ii scria Zamiatin lui Stalin. “Ma voi intoarce de indata ce in tara noastra va fi posibil sa servesti marile idei fara a fi nevoit sa te ploconesti in fata unor omuleti”, iar Stalin il lasa, inseamna ca omul este mult mai mult decat un condus sau un conducator. Prim propriul exemplu, Zamiatin mi-a dezvaluit ca omul poate invinge mediul in care traieste la nivel spiritual. Detasarea si victoria lui asupra comunismului, in care a crezut cu tarie pana in momentul instaurarii sale in Rusia, o constituie romanul distopic "Noi". Inca din 1920, Zamiatin il vede pe Marele Binefacator, crimele odioase care se fac pentru acesta, Zidul Verde, care desparte orasul de restul lumii, in care nimeni nu are voie sa iasa si de unde nimeni nu vine, locuintele din sticla, oamenii urmariti tot timpul iar corespondenta verificata etc. Imi pare rau ca in cei doi ani care au trecut de cand am citit-o am uitat o parte din detalii si aspecte semnificative.

Dar, azi, umbland aiurea prin marea ograda a internetului am gasit asta si am ramas perplexa... apoi creierul meu a facut o legatura subtila dar directa cu "Noi", cartea de care am vorbit mai sus. Si m-a bufnit rasul in sinea mea, la ideea unei astfel de societati utopice pe care unii o cred realizabila. Pe urma am gasit si pe acolo pe undeva: "Cărți cum ar fi 1984 şi Brave New World şi filme artistice ca Blade Runner şi Terminator 2 au transmis teamă unor persoane cu privire la preluarea controlului de către tehnologie în societatea noastră". Tinand cont ca "1984" este inspirata din "Noi", si fiind foarte posibil ca cei implicati in sus numitul proiect sa nu fi auzit de aceasta, am facut si mai multe legaturi intre Proiectul Venus si realitatea cotidiana.

Nu imi place. Nu imi place deloc. Nu accept ideea unei astfel de lumi care seamana izbitor cu universul lui Zamiatin si care e condusa de tehnologie. Nu mai rad, pentru ca deja se poarta demersuri pentru acte biometrice si ne sunt ascultate telefoanele. Nu rad, pentru ca organizatiile trec incet de la international la mondial, corporatiile devin mai puternice pentru ca au o structura piramidala si se ajunge usor la un numar foarte mic, care are putere de decizie foarte mare. Nu rad, pentru ca acolo mi se cere sa renunt la nationalism, iar de religie nu mentioneaza nimeni nimic, ca si cand nu ar exista.

Nu rad, pentru ca in spatele oricarui proiect, sistem etc prezentat intens ca bun, perfect chiar, se ascund concepte care nu sunt spuse pe motivul ca ti se spune doar ce vrei sa auzi. Asa a fost intotdeauna asa e si acum. Excluzand faptul ca oameni ar trebui sa munceasca orbeste, ca robii pentru a distruge si reconstrui lumea dupa modelul prezentat iar asta ar dura poate zeci de ani, iar pentru aceasta ar fi nevoie tot de o organizare sociala stratigrafica, in care unii spun si altii fac, viata intr-o societate condusa tehnologic ar duce la.. Idiocracy (daca ati vazut filmul), adica o lume in care nimeni nu are nici o preocupare iar nivelul intelectual scade vertiginos. Nu imi spune mie ca un om care nu trebuie sa faca nimic si are totul de-a gata, fara sa fie nevoit sa inteleaga cum si de unde va fi preocupat de dezvoltarea intelectuala... Descartes a fost doar unul si toata gandirea lui era marcata de disputa cu Dumnezeu, pe care l-a si recunscut in final ca real. Nu se va crea o societate carteziana, ci una indiferenta. Iar o societate indiferenta poate fi usor manipulata in orice directie.

Omul, ca persoana reala, e marcat zilnic de toate intamplarile prin care trece.El nu poate fi integrat intr-un sistem si lasat acolo sa putrezeasca, ci trebuie scos in lumea reala, trebuie invatat sa vada si sa creada. Daca excluzi religia dintr-o societate, ii excluzi acesteia coloana vertebrala. Si, da, apoi poti face tot ce vrei cu ea, pentru ca se muleaza dupa orice, din nevoia de a crede in ceva. Fara Dumnezeu nu se mai poate merge inainte, asta e clar. Fara apartenenta la un neam, omul este si mai dezorientat. Fara provocari si nevoi, el nu se poate autodepasi intelectual.

In definitiv nu stiu care sunt sansele proiectului, care este aplicabilitatea sa, dar simplul fapt ca exista un proiect de acest gen, imi da un fior pe sira spinarii. Pentru ca nu stiu cum este pentru altii, dar pentru mine imaginea lumii in acel fel este apocaliptica.

de Ilinca Damian
Sursa:

http://emilia-corbu.blogspot.com/

Cuvintele vii ale Parintelui Calciu: "Suntem consecinţa creştinismului şi Ortodoxiei şi rămânem pe această linie."

"Boala este internaţionalismul, care egalează totul, care trece ca un tăvălug peste conştiinţă

şi peste suflete, care face din toată lumea aceasta un fel de aluat din care
conducătorii politicii internaţionale făuresc omenirea cum vor ei."

« În viaţa mea am încercat să păstrez acest echilibru între adevărata credinţă şi sensul mistic al naţiunii, al neamului. Vorbesc aşa, folosesc când cuvântul neam, când naţiune. Dar între naţiune şi neam este o mare diferenţă : naţiunea este un termen politico-social, pe când neamul este un termen mistic. Sensul de neam are încărcătura lui mistică, creştină, pentru că neamul este în raport cu Dumnezeu. Am încercat ca în viaţa mea publică de preot să realizez această armonie între rolul istoric în cadrul unei naţiuni creştine şi rolul istoric al fiecărei persoane în parte.

În momentul de faţă naţiunea şi naţionalismul sunt persecutate pentru că există o conspiraţie internaţională care încearcă să spargă orice personalitate a unei naţiuni, pentru a se instala un guvern care să conducă întreaga omenire. Auziţi de tot felul de organizaţii euro-nu-ştiu-cum, tot felul de intruziuni, de pătrunderi ale organismelor internaţionale, ale mondialismului înternaţional în cadrul naţiunii noastre. Probabil că aceasta este îngăduinţa lui Dumnezeu. Problema este că aceste organisme vor hotărî dacă naţiunea are drepul să nască copii sau nu, dacă are voie să facă un anumit lucru sau să nu îl facă, dacă naţiunea are dreptul să fie bogată sau săracă. La Cairo, acum câţiva ani s-au adunat aceste foruri internaţionale pentru a hotărî care să fie regimul naşterilor, care popor să reducă naşterile şi care nu. Toate acestea sunt forme antidivine, împotriva lui Dumnezeu, ale unor foruri care n-au de-a face cu Dumnezeu, cu Constituţii în care nu se pomeneşte numele lui Dumnezeu, cum este în Uniunea Europeană, cu o Constituţie ca şi la noi, în care nu se spune mare lucru despre Dumnezeu.

Însă spre bucuria mea constat că aici în ţară, încă se poate vorbi despre Dumnezeu, că El este prezent, că se face religie în şcoli, ceea ce în America nu se face, că oamenii sunt religioşi, iar bisericile există şi sunt pline, că mănăstirile sunt căutate. »

[Oare se mai potrivesc aceste din urmă impresii ale Părintelui Calciu situaţiei din România anului 2009 ?]

Vreau să vă spun că cercetând viaţa neamului nostru în această istorie tulburată şi distrugătoare a comunismului, am observat că ţara noastră a avut în perioada de persecuţie cei mai mulţi părinţi duhovniceşti – stareţi, preoţi, călugări – şi că a fost tot timpul o mare gravitaţie a poporului în jurul mănăstirilor.

Aceasta a fost o protecţie a Maicii Domnului ! Şi celelalte ţări au avut, şi Bulgaria, şi Rusia, dar ca proporţii, am avut în România cele mai multe figuri de părinţi spirituali, oameni care au depăşit graniţele ţării, nu doar că au fost cunoscuţi într-un cerc oarecare...Când am fost odată la părintele Cleopa, în toamna anului în care a murit, era afară cu oamenii şi au venit patru episcopi să îi asculte cuvântul şi sa primească binecuvântare. Patru episcopi veniţi din Orient ! Şi aceştia îi cereau binecuvântare, căci era mai eficace şi mai sfântă decât a episcopilor. Vorbesc deci de aceşti părinţi spirituali, a căror faimă duhovnicească a depăşit limitele naţiunii noastre.

Dumnezeu a avut grijă de noi, pentru că am fost ţara cea mai încercată, cu cea mai sălbatică conducere ! Pentru că am fost cel mai aproape de ruşi şi ei ne-au trimis agenţii lor, ofiţeri şi securişti care au oprimat acest popor şi au căutat să şteargă din memoria Bisericii, a neamului nostru, sacrificiile pe care tinerii din timpul prigoanei le-au făcut prin lupta pentru biruinţa creştinismului, a sufletului, a Duhului lui Dumnezeu din inimile noastre.

Ortodoxia este cea care păzeşte astăzi românismul. De aceea, ameninţarea, în ceea ce priveşte Europa Unită, stă în distrugerea sentimentului ortodox şi naţional. Câtă vreme Ortodoxia va exista, va exista şi românism şi naţionalism în toate ţările, nu ca o boală, ci ca o virtute divină. Boala este internaţionalismul, care egalează totul, care trece ca un tăvălug peste conştiinţă şi peste suflete, care face din toată lumea aceasta un fel de aluat din care conducătorii politicii internaţionale făuresc omenirea cum vor ei.

Noi mulţumim foarte mult Bisericii Ortodoxe pentru tot ce a făcut pentru neamul românesc. Sigur că s-au întâmplat şi lucruri care ne-au îndurerat la vremea aceea, dar există preoţi şi călugări care susţin ideea naţională şi care înţeleg că naţiunea este o creaţie a lui Dumnezeu şi nu o entitate istorică[...] Nu este ceva ce a apărut în istorie după un anumit eveniment, ci ete o categorie a firii, ontologică. Indiferent de invazia Occidentului, indiferent de bunul trai pe care l-ar aduce Comunitatea Europeană şi cu care ar cumpăra sufletele, cum s-a şi întâmplat, atâta vreme cât există biserici ortodoxe, preoţi, mănăstiri, nu mă tem, pentru că va rămâne tăria credinţei ortodoxe.

Ne păstrăm aşa cum suntem. Nu ne interesează ce face Europa. Noi avem structura noastră spirituală şi rămânem credincioşi, suntem consecinţa creştinismului şi Ortodoxiei şi rămânem pe această linie. Sigur că vor fi şi deviaţii, dar pentru cei care reprezentăm cu adevărat esenţa naţiunii şi a credinţei, rămânem în ceea ce trăim acum. »

Părintele Gheorghe Calciu, Despre naţionalism, în Cuvinte vii, pp. 126-128.

Sursa: http://iuliana-koinonia.blogspot.com/