Cine isi doreste monopolul asupra memoriei luptatorilor anticomunisti? De ce are loc desacralizarea marturisirii lor jertfelnice?

Intrebari retorice, desigur. Raspunsul este acelasi de 2000 de ani: potrivnicii lui Hristos, care urasc pe cei ce se jertfesc pentru Ortodoxie, iar aceasta ura se transforma in batjocorirea memoriei celor ce ar putea fi un exemplu pentru generatiile de tineri ai zilelor noastre. Se incearca astfel o inabusire a renasterii spirituale si nationale, prin rescrierea istoriei cu date ce nu deranjeaza oculta, adica tot ce apare sa fie politic corect si fara conotatii religioase. Daca pe de o parte are loc nivelarea tuturor credintelor, pe de alta asistam la o desacralizare totala a prezentului si trecutului; fapt “regretat” pana si de ecumenisti. Ne punem aceasta problema, deoarece asistam la o intreaga miscare mediatica de acapararea a curentului nationalist si al celui pur ortodox din partea ramasitelor fostilor tortionari si a celor ce se cred formatori de opinie si justiari a tot ce misca-n tara asta. Toti acestia sunt marionete ce urmeaza un program bine stabilit, fara conotatii conspirationiste, ci de-a dreptul antihristice. Valorile neamului, traditiile populare, sfintenia venita prin viata de familie, rugaciunea pentru mantuirea neamului a cinului monahal si tot ce insemna romanesc si sfant, sunt denigrate si calcate in picioare de o hoarda cazuta ca din turnul Babel, mai exact niste blestemati de Dumnezeu.

Din lipsa altor resurse, iata ca multi dintre noi picam in plasa acestor impostori. Cel putin asa ne justificam o mare parte din noi, dar izvorul cel nesecat al scrierilor Sfintilor Parinti si ale Sfintei Scripturi a ramas acelasi si tot Viata curge din el. Manati de acest imbold nationalist si de ravna pentru marturisire, ne-am facut portavoce pentru multi dintre dusmanii cauzei ce vrem sa o aparam. Este cazul aici despre filmul “Portretul luptatorului la tinerete” si un documentar ce urmeaza sa apara, numit “Fenomenul Pitesti: Demascarea”, finantat de o agentura transatlantica si cu “viziune asupra unificarii europene”. Ambele proiecte au printre colaboratori si persoane de buna credinta, insa prea naive incat sa se gandesca cat de perversa este lucrarea la care si-au adus aportul. Mai sunt si unii care pozeaza in mari misionari, dar de fapt duc la indeplinire, cu buna stiinta, denigrarea a ceaa ce are mai scump acest popor: credinta ortodoxa si dragostea de neam si tara. Si pentru ca misionarismul lor sa para cat mai veridic, nu lipseste nici  propaganda de impotrivire fata de proiectele lor – regizata de sionisti, sub acuzele, deja ultra uzate, de: anti-semitism, legionarism s.a.m.d.

Revenind la filmele in cauza, ne oprim la cel dintai: “Portretul luptatorului la tinerete”, un film ce a starnit interesul multora, dar a dezamagit pe marea majoritate. De la fitze de adolescenti la glume de doi bani, tot filmul nu este decat un tablou de cartier, a unor razvratiti pentru libertate. Ce fel de libertate? Nimeni nu a vazut pe vreunul dintre acei tineri sa-si faca semnul Sfintei Cruci sau sa citeasca din Biblie, stiut fiind faptul ca fiecare grup avea Sfanta Scriptura. Asadar, care este scopul intregii lor jertfe? O fi doar cel pentru libertate intr-o lume democratica, sub obladuirea Uraciunii Evreopene? Are oare cineva puterea de a se jertfi, asa cum acei tineri au facut-o (lucru aratat foarte saracacios in filmul de 2 ore si jumate), pentru o cauza fara de Dumnezeu? Cu siguranta ca nu, iar aceasta este confirmata de marturiile celor care au razbit din temnitele comuniste, pastrandu-si credinta in Dumnezeu. Doar harul lui Dumnezeu iti alina durerile in acele clipe de iad si iti da curaj de nebunie intru Hristos pentru a-L marturisi pe El, chiar cu pretul vietii. Asta nu s-a vazut nici macar o secunda in tot acest film. Tocmai din acest motiv el este un film mort, ce nu da speranta in Inviere, ce nu propovaduieste jertfa cu scopul Invierii in Hristos, asa cum s-a intamplat in realitate cu acei tineri. Conceptia românului fata de libertate este strans legata de fiinta sa, nascuta odata cu Ortodoxia pe aceste meleaguri. Un roman nu-si poate dori libertatea decat pentru a-L preaslavi pe Dumnezeu prin toate mijloacele, mijloace care intr-o stare de subjugare ar fi oprimate. Din acest motiv tara noastra nu si-a plecat capul in fata navalitorilor si a preferat mai bine sa-si jertfeasca fiii decat sa se inchine paganilor. S-a mai pastrat din aceasta grupa sanguina si in cei jertfiti in perioada comunista, cand parintii si bunicii nostri au dus calvarul inchisorilor comuniste sau unii mai sprinteni de picior au batut crestele muntilor, cu “aripile” intinse spre Imparatia cereasca.

Comemorare la Codrul Fetea pentru luptătorii anticomunişti. Dr Teofil Mija - evocare a Centrului de Rezistenţă Anticomunistă

La monumentul din Codrul Fetea (judeţul Mureş), închinat eroilor martiri ai acestor locuri, care au constituit unul dintre primele centre de rezistenţă armată anticomunistă din România, dupa 23 august 1944, va fi oficiat astazi un parastas.

În cadrul Centrului de Rezistenţă Armată Anticomunistă din Codrul Fetea au activat zeci de studenţi ai Universităţii din Cluj. Centrul a fost activ până în 1948, când a fost anihilat de Securitate. Sufletul acestei grupări, studentul medicinist Ion Golea, s-a reîntors în Codrul Fetea, în 1951, împreună cu un grup de luptători anticomunişti, paraşutaţi de avioane NATO, activând până în 1953, când au căzut prin trădare. Astăzi mai supravieţuieşte doar inginerul Aurel Ursu. Monumentul din Codrul Fetea a fost construit, în 2003, prin grija doctorului Teofil Mija şi a inginerului Aurel Ursu. În fiecare toamnă supravieţuitorii şi urmaşii luptătorilor merg să cinstească memoria eroilor martiri anticomunişti.

"Vom muri cu convingerea că, oricât de târziu, adevărul va ieşi la lumină, iar adevăraţii eroi martiri anticomunişti, şi nu cei inventaţi în laboratoarele Securităţii şi ale biroului de cadre al PCR vor fi aşezaţi la loc de cinste, spre gloria neamului românesc şi slava lui Dumnezeu!", ne declara regretatul doctor Teofil Mija, în anul 2007, când a participat pentru ultima oară la pomenirea camarazilor săi.

Postez aici un text evocator inedit despre Centrul de Rezistenţă Anticomunistă din Codrul Fetea, scris de doctorul Teofil Mija, unul din animatorii acestui grup de luptători şi păstrător fidel al memoriei rezistenţei. (Florin Palas)

Noi, studenţii luptători anticomunişti, putem afirma cu toată convingerea că actul de la 23 august este şi rămâne un exemplu de escaladare a iresponsabilităţilor. Acest act de trădare naţională a căzut atunci ca un trăznet din senin. Conform armistiţiului, eram obligaţi să întoarcem armele şi să dăm mâna cu duşmanul care de veacuri atenta la libertatea popoarelor. Reacţia de împotrivire s-a manifestat chiar de la primele contacte ale populaţiei ţării noastre cu hoardele bolşevice, care ne invadau ca să ne înrobească. Căci în drumul acestora spre Berlin, drum lung care a durat aproape un an şi apoi vreo alţi doi ani de întârziere la întoarcere, trecând tot prin ţara noastră - aceste armate băgau spaima în populaţie prădând, violând, jefuind şi distrugând tot ce le ieşea în cale.

Primele nuclee de împotrivire faţă de aceşti cotropitori au apărut sub forma unor gărzi naţionale înfiinţate în satele pe unde se scurgeau aceste armate spre Berlin. Scopul acestor gărzi era apărarea populaţiei şi a gospodăriilor împotriva invadatorilor. Cei ce au înfiinţat aceste gărzi în regiunea Târnavelor au fost studenţii localnici. Alături de noi, au participat şi bătrânii satelor, invalizii de război şi băieţii peste 15 ani, restul bărbaţilor fiind pe front. Pot afirma că începutul luptei armate şi a rezistenţei anticomuniste în ţara noastră a coincis cu înfiinţarea acestor gărzi naţionale. Organizarea, dotarea cu armament şi apropvizionarea cu alimente a primelor centre de rezistenţă armată din ţară a început odată cu apariţia primelor grupuri de militari voluntari din Armata naţională de la Viena, care au fost paraşutaţi şi răspândiţi în majoritatea regiunilor ţării.

Grupul nostru de studenţi târnăveni, în frunte cu Ionel Golea, eroul martir condamnat la moarte şi executat la Jilava în 3 noiembrie 1953, cel mai bun prieten al meu, am înfiinţat împreună primul centru de rezistenţă armată din Codrul Fetea (dacă nu primul din ţară, în mod sigur printre primele). Cătunul de pe hartă numit Fetea se află în cel mai mare codru din regiunea Târnavelor, între Sighişoara, Dumbrăveni, Mediaş, Sibiu şi Agnita. Este mărginit de vreo 15 comune, la distanţă de 8-10 km de centrul lui, sate pe care le-am organizat ca puncte de sprijin şi aprovizionare cu zeci de familii colaboratoare.

Inamicului i-ar fi fost imposibil să pătrundă până la locul unde aveam noi depozitul de armament şi de alimente, nefiind căi de acces decât prin pădure, ştiute numai de noi. Secretul acestui Centru a fost păstrat până la arestările masive de după 15 mai 1948, când unii dintre arestaţii din Sighişoara, torturaţi în timpul anchetelor de la Securitate peste limita suportabilului, au recunoscut participarea la acţiunile din acest Centru. Codrul Fetea ne-a oferit atunci cea mai sigură sursă de existenţă pentru un timp îndelungat în acţiuni anticomuniste. Garanţia era familia colegului nostru de liceu, camaradul Aurel Ursu. Această familie, de la mic la mare, era trup şi suflet alături de noi. În plus aveau şi multe rude în comună şi în satele din jur, toţi oameni de ispravă.

Dar cel mai convingător argument pentru alegerea acestui loc pentru Centrul nostru de Rezistenţă anticomunistă a fost prezenţa familiei lui nenea Zaharia Ursu, fratele cel mai mare al lui Aurel, un adevărat cioban, care locuia în Fetea, într-o casă situată chiar în mijlocul acestui codru. În plus exista ascendentul moral ce-l avea nenea Zaharia Ursu asupra celorlalţi gospodari răspândiţi în această regiune de păduri şi păşuni. Una dintre aceste familii de gospodari era chiar cea a mătuşii familiei Ursu, Susana Năvodar, care a fost de mare ajutor în lupta noastră.

În decembrie 2005 am reuşit să public cartea pe care am scris-o şi pe care am intitulat-o „Noi nu am avut tinereţe”, cu următoarea dedicaţie: ”Prietenului meu Ion Golea, erou martir anticomunist. Din ghearele securităţii nu se putea scăpa decât recunoscând acuzaţiile, nebun sau mort. El s-a eliberat prin moarte”. În această carte, în capitolul intitulat ”Începuturile luptei anticomuniste”, am cuprins o parte din activitatea Centrului Fetea, contribuţia localnicilor şi mai ales a studenţilor târnăveni care am înfiinţat, am organizat şi ne-am legat prin jurământ ca aceia dintre noi care vom supravieţui luptei şi rezistenţei anticomuniste să facem cunoscut posterităţii că, în cea mai crâncenă luptă pentru supravieţuirea neamului nostru, alături de trădători şi laşi, care au dat mâna cu duşmanul, au existat şi luptători viteji, eroi martiri, care au salvat demnitatea, onoarea şi întregul patrimoniu spiritual al poporului român. Distrugerile materiale se vor putea reface, dar pierderea capitalului spiritual – numai bunul Dumnezeu va mai putea ajuta să ni-l refacem. Iar noi, supravieţuitorii, ne-am legat prin jurământ că ne vom ruga lui Dumnezeu pentru sufletele eroilor şi ale maritirilor noştri, că nu vom rămâne numai la vorbe, ci vom încerca după posibilităţile noastre să vindecăm rănile adânci pe care comunismul, comuniştii, securiştii şi nomenclaturiştii le-au pricinuit în decurs de 50 de ani şi le pricinuiesc şi astăzi celor ce nu au plecat capul şi n-au dat mîna cu duşmanul satanic. Tot în Codrul Fetea au fost paraşutaţi în 1951 Nelu Golea şi Ion Samoilă, doi viteji care au revenit în patrie ca să continue lupta anticomunistă, aşa cum în 1936 Moţa şi Marin au plecat în Spania ca să lupte împotriva brigăzilor internaţionale comuniste care urmăreau cucerirea, comunizarea şi satanizarea Spaniei. Golea şi Samoilă au căzut deasemenea pentru apărarea credinţei creştine şi pentru scoaterea neamului românesc din infernul comunist.